Particularități de construcție a unui personaj

din romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu

„Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman obiectiv, publicat în anul 1930,

prin intermediul căruia scriitorul aduce o formulă românească inedită în peisajul
epicului interbelic.

Vitoria Lipan este protagonista romanului „Baltagul”, o figură reprezentativă

de erou popular, având cultul pentru adevăr și dreptate, respectarea datinilor
străvechi și a legilor strămoșești. Statutul social al Vitoriei este conturat în primele
capitole ale romanului: este o femeie simplă din Măgura Tarcăului, mamă a doi copii,
Minodora și Gheorghiță și soția lui Nechifor Lipan. O notație a naratorului evidențiază
situația precară a nevestelor de oieri: „Viața muntenilor e grea; mai ales a femeilor.
Uneori stau vădane înainte de vreme, ca dânsa”. În ceea ce privește statutul moral și
psihologic, Vitoria este o femeie puternică și curajoasă, dar mai presus de toate,
hotărâtă când vine vorba de deciziile ei. De asemenea, ea se dovedește a fi o
persoană lucidă, fiindcă atunci când își dă seama de faptul că „pe Nechifor l-au răpus
răii”, mărturisește: „Eu sunt cea mai necăjită și mai amărâtă de pe lumea asta, am
rămas văduvă și sărăcită.”. Mai mult, ea anticipează drama care îi va schimba viața:
„Să știi că pentru noi nu mai poate fi nici bucurie, nici belșug.”. Trăsătura ce
evidențiază portretul moral al femeii este inteligența nativă, precum și stăpânirea de
sine, evidențiate pe drum, mai ales la parastas, când demască ucigașii, regizând
magistral toată scena. Cu o logică impecabilă, prin vorbe înțepătoare și aluzive îi
constrânge pe criminali să mărturisească adevărul. Pentru Vitoria, datoria
creștinească se află înainte de toate. Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria
transmite copiilor respectul tradițiilor și este refractară la noutățile civilizației.
Dârzenia femeii este sugerată de atitudinea pe care o adoptă atunci când realizează
adevăratul motiv al neîntoarcerii lui Nechifor. Ea nu se lamentează și nu așteaptă
ajutor la rezolvarea dramei sale. Spirit contradictoriu, ea este credincioasă și
superstițioasă în același timp, trăsătură ce rezultă din caracterizarea indirectă prin
faptele sale. Ea merge și cere sfaturi părintelui Daniil, își pregătește plecarea
conform ritualului creștin, purificându-l de-a lungul a douăsprezece vineri în care ține
post negru și făcând un drum la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea din Bistrița. Cu
toate acestea, ea o vizitează și pe ghicitoarea satului, baba Maranda și crede în visele
și semnele pe care le are, dar și în glasul naturii, care îi pare un aliat.
 Una din trăsăturile dominante ale Vitoriei este, însă, conservatorismul care
rezultă atât din modul de a gândi, cât și din atitudinea ei, cuvântul „rânduială”, la
care face referire adesea, putându-i caracteriza toate faptele. Secvența relevantă
este cea în care femeia o ceartă pe Minodora pentru tendințele ei moderniste („... îți
dau eu ție coc, valț și bluză, arză-te para focului să te arză”), Vitoria dovedindu-se a
fi o adevărată apărătoare a obiceiurilor de la care nu se abate și nu acceptă ca fiica
sau fiul ei să facă acest lucru.

O altă secvență în care Vitoria Lipan își dezvăluie firea conservatoare este cea
în care ia decizia să nu aștepte ca autoritățile locale să facă demersurile pentru a-l
căuta pe Nechifor Lipan, ci să preia „ancheta” în propriile sale mâini: „... m-oi duce
singură la Dorna. N-am să mai am hodină ... pân ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan.”. În
acest fel, Vitoria își arată scepticismul față de noile proceduri și oficialități și
consideră că acest mister se va soluționa cu adevărat doar dacă ea însăși va începe o
investigație în acest sens.

De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt relevante în

construcția personajului principal al operei. Astfel, un rol important în construcția
Vitoriei îl au mijloacele de caracterizare. Personajul complex este realizat prin
tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare directă și indirectă.
Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ:
„Ochii ei căprui, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului...”. Femeia e
caracterizată direct și de alte personaje: „... muiere ciudată, femeia asta trebuie să
fie de pe altă lume”. Naratorul mai atrage atenția că era „aprigă și îndârjită”.
Indirect, aceasta se individualizează și prin nume, substantivul propriu „Vitoria” fiind
forma regională a prenumelui „Victoria”, predestinat parcă pentru ce avea să
urmeze.

În plus, și limbajul ocupă un rol important în construcția protagonistei

romanului. Limbajul femeii se potrivește cu mediul rural din care provine, felul ei
simplu de a vorbi și plin de tâlc dovedind o inteligență nativă. Se pot remarca unele
zicători populare, cum ar fi: „Cel ce spune multe, știe puține.”. De asemenea, ea
folosește un limbaj marcat de expresii populare: „Eu cetesc pe tine, măcar că nu știu
carte.”. De multe ori, ea face aluzie la statutul ei de văduvă, deși doar la sfârșitul
romanului se va concretiza moartea soțului ei.

Reprezentativ pentru literatura română interbelică, romanul „Baltagul” de

Mihail Sadoveanu este o parabolă despre datorie și iubire în egală măsură.