Relația între două personaje într-un text

aparținând lui Mihail Sadoveanu / roman

interbelic

„Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman obiectiv apărut în anul 1930 și

prezintă problemele omului de la munte și relația acestuia cu mediul din care face
parte. Personajul central este Vitoria Lipan a cărei evoluție poate fi urmărită în
relație cu fiul ei, Gheorghiță, căruia îi devine mentor.

Statutul social al Vitoriei este conturat în primele capitole ale romanului. Este
o femeie simplă din Măgura Tarcăului, mamă a doi copii: Minodora și Gheorghiță și
nevasta lui Nechifor Lipan. O notație a naratorului evidențiază condiția precară a
nevestelor de oieri: „Viața muntenilor este grea, mai ales a femeilor. Uneori stau
văduve înainte de vreme ca dânsa.”. Comparativ cu ea, Gheorghiță are un statut
social încă nedefinit, este fiu de oier, inițiat în această meserie și trimis de Nechifor
pe apele Jijiei la baciul Alexa. După moartea tatălui preia forțat statutul de cap al
familiei. În ceea ce privește statutul psihologic, Vitoria se definește ca o femeie
puternică, dar cu o gândire conservatoare, ghidându-se după legile nescrise și crede
în legea talionului: „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Este o femeie extrem de
puternică psihologic înfrânându-și durerea și înțelegând că exteriorizarea
sentimentelor nu este benefică. Gheorghiță este un tânăr în formare, dar lipsa de
maturitate în transformă într-un om docil, iar procesul dezvoltării sale psihologice se
produce treptat, un moment esențial fiind cel al vegherii trupului tatălui său în râpă.
Din punct de vedere moral, Vitoria se definește ca o fire hotărâtă: „N-am să am
odihnă cum n-are pârâul Tarcăului până ce nu l-oi găsi pe Nechifor Lipan.”. De
asemenea, ea se definește a fi o persoană lucidă, deoarece atunci când își dă seama
că pe Nechifor „l-au răpus răii” conștientizează și statutul său de femeie văduvă.
Spiritul dreptății îi este evidențiat în scena finală când dorește să-i pedepsească pe
vinovați. În ceea ce-l privește pe Gheorghiță, acesta prezintă din punct de vedere
moral trăsături precum blândețea și echilibrul fiind atenționat de Vitoria că vârsta
imaturității s-a încheiat: „Înțelege că jucăriile au stat. De acu trebuie să te arăți
bărbat.”.

Inițial, adolescentul este intrigat de hotărârea mamei de a face o anchetă pe

cont propriu, neînțelegând decât târziu aluziile din replicile materne („Nu te uita
urât, Gheorghiță, că pentru tine de-acu înainte începe a răsări soarele.”). Deși pe
parcursul operei este evidențiată relația dintre cele două personaje inițiator-inițiat,
cele mai relevante scene pot fi identificate la finalul operei. Astfel, orice proces
inițiatic presupune și o moarte simbolică, adică o coborâre în întuneric acolo unde
neofitul este supus unor încercări-limită. Coborând, la porunca mamei, în râpă unde
se confruntă cu privirea îngrozitoare a rămășițelor părintelui său, tânărul parcurge o
coborâre printre spiritele demonice. El plânge ca un copil și lăsat de Vitoria să
păzească, în cursul nopții, osemintele lui Nechifor, acesta nu rezistă încercării. De
frică, acesta începe să vorbească în neștire cu singurele vietăți din preajmă: câinele
și calul. O altă scenă esențială în evidențierea relației dintre cei doi este cea a
parastasului în care are loc desăvârșirea inițierii. Imediat după ce Vitoria reconstituie
firul tragic al evenimentelor, aceasta îi cere băiatului să răzbune moartea tatălui său,
pedepsindu-l pe Calistrat Bogza printr-o lovitură de baltag: „Împuns de alt țipăt al
femeii, feciorul mortului simți în el crescând o putere mai mare și mai dreaptă decât
a ucigașului. Primi pe Bogza în umăr. Îi dădu îndărăt. Apoi îl lovi cu muchea
baltagului, în frunte.”.

Relevante în analiza relației dintre cele două personaje sunt modalitățile de

caracterizare, atât cele directe, cât și cele indirecte. Vitoria este un personaj
complex, realizat pe tehnica basoreliefului. Portretul fizic relevă frumusețea
personajului prin tehnica detaliului semnificativ: „Ochii ei căprui, în care se
răsfrângea lumina castanie a părului [...] Nu mai era tânără, dar avea o frumuseță
neobișnuită în privire.”. Femeia e caracterizată direct și de alte personaje. Indirect,
aceasta se individualizează și prin nume, Vitoria asemănându-se numelui de
„Victoria”, predestinat parcă pentru ce avea să urmeze. Portretul lui Gheorghiță este
realizat, de asemenea, în mod direct de către narator, care îi scoate în evidență
asemănarea cu mama sa: „Gheorghiță era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei.”. Un
alt element structural relevant este acțiunea. În prima parte a romanului sunt
prezentate frământările femeii și pregătirile de drum, cea mai importantă fiind
încredințarea unul baltag sfințit lui Gheorghiță. În partea a doua, Vitoria și băiatul
reconstituie traseul urmat de Lipan, făcând o serie de popasuri pentru aflarea mai
multor informații. De asemenea, întâlnesc și o cumetrie și o nuntă. Succesiunea
acestor momente din viața unui om dă de gândit Vitoriei, care anticipează
înmormântarea din final. Cu ajutorul câinelui regăsit, munteanca descoperă într-o
râpă rămășițele lui Nechifor Lipan. Partea a treia reprezintă sfârșitul drumului:
ancheta poliției, înmormântarea, parastasul bărbatului și pedepsirea ucigașului.
Înfăptuirea actului de dreptate de la parastas marchează maturizarea lui Gheorghiță.

Reprezentativ pentru literatura română interbelică, romanul „Baltagul” de

Mihail Sadoveanu este o parabolă despre datorie și iubire în egală măsură.