Relația dintre personaje dintr-un text

aparținând lui G. Călinescu

În romanul realist de tip balzacian „Enigma Otiliei” apărut în anul 1938 se

remarcă în mod special relația dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu, relația lor fiind
urmărită pe parcursul romanului.

Statutul social al personajelor se conturează încă de la începutul romanului,

ambii având statutul de orfan în casa lui Giurgiuveanu. Felix este fiul doctorului Sima
care moștenește averea tatălui său, aceasta fiind administrată până la vârsta
majoratului de către unchiul lui, Costache Giurgiuveanu. Pe parcurs, statutul social al
lui Felix trece prin etapa studenției, devenind un medic de succes și urcând în
ierarhia socială. În schimb, Otilia este fiica celei de-a doua soții a lui Giurgiuveanu,
rămasă în casa bătrânului după moartea mamei și neadoptată legal. Ea este studentă
la Conservator, ceea ce îi dezvăluie firea artistică. Pe parcursul operei, aceasta
devine soția lui Pascalopol, iar în final, ea se căsătorește cu un conte. În ceea ce
privește statutul psihologic și moral, cei doi se diferențiază printr-un mod de gândire
diferit. Otilia este adepta trăirii la maxim a vieții, crezând cu tărie în faptul că „noi,
fetele, trăim vreo cinci-șase ani”. Mai mult, ea este o fire extrem de controversată,
naivă și sensibilă prin latura sa artistică, dar dă dovadă de rațiune și inteligență când
afirmă că nu dorește să stea în calea carierei lui Felix. Pe de altă parte, Felix este un
băiat naiv, iar lipsa de experiență în plan sentimental îl determină să trăiască
conflicte interioare puternice și să-și confrunte sentimentele, dar pe plan profesional,
ca dovadă a rațiunii, el devine un om calculat și se realizează, atingându-și țelul
propus.

Relația dintre Felix și Otilia evoluează treptat de la prietenie la iubire,

demonstrată în principal de atitudinea lui Felix, o relație de dragoste care se
deteriorează și are un sfârșit brusc, legat de plecarea la Paris a Otiliei. O primă scenă
relevantă în conturarea relației dintre cei doi este cea în care Felix își mărturisește
sentimentele de dragoste față de Otilia printr-o scrisoare: „Neîndrăznind să înfrunte
oral pe Otilia, se decise să-i scrie. Luă o foaie de hârtie și așternu... „Otilia, nu stau
aici decât pentru tine, fiindcă te iubesc. Altfel, aș fi plecat de mult. Te iubesc, tu n-
ai văzut asta? Felix””. Cu toate că ea îi ignoră scrisoarea, el îi mărturisește, în cele
din urmă, oral sentimentele, dar Otilia, fiind o persoană rațională realizează că ea ar
fi doar un impediment în drumul lui spre succes: „Nu m-am gândit că mă vei iubi pe
mine, eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazați, care au
nevoie de râsetele tinereții, ca Pascalopol.”.

O altă secvență care sugerează sfârșitul brusc al relației dintre ce doi este
scena plecării bruște a Otiliei la Paris. După ce Otilia își petrece noaptea cu Felix, ea
dispare în mod misterios, Felix aflând de la Marina ce s-a întâmplat, de fapt: „- Unde
e domnișoara Otilia? / - Păi nu știi? A plecat din zori, cu trăsura, cu geamantane cu
tot.”. El, în cele din urmă, află că Otilia a plecat cu Pascalopol la Paris și primește o
carte poștală prin care Otilia își motivează plecarea, dorind să nu mai semnifice un
impediment în drumul carierei lui Felix. În acest fel, decizia Otiliei de a sfârși relația
cu Felix poate fi privită ca un act de sacrificiu pentru Felix, al căruit viitor l-ar fi
ruinat alegându-l ca partener.

De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt relevante în

evidențierea relației dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu. Un prim astfel de element
îl constituie mijloacele de caracterizare. În ceea ce privește caracterizarea directă,
cei doi își dezvăluie trăsăturile prin autocaracterizare: Otilia își dezvăluie firea
capricioasă („mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”), în timp ce Felix
recunoaște că este o fire orgolioasă („sunt prea orgolios, nu trebuia să fac atâta caz
de averea mea”). În plus, comportamentul, gesturile și faptele lui Felix îi scot în
evidență, prin caracterizare indirectă, firea rațională, lucidă și analitică. În schimb,
Otilia prezintă un comportament derutant, fiind copilăroasă și matură în același timp,
comportament dedus prin caracterizare indirectă din gesturile ei.

Un alt element de compoziție prezent în text este conflictul. În cadrul relației

dintre cei doi, se regăsesc în mod special conflicte interioare. În cazul Otiliei, aceasta
resimte un zbucium sufletesc marcat de dorința de a-și găsi fericirea, fiind pusă în
situația de a alege dintre iubirea oferită de Felix și viața lipsită de griji alături de
Pascalopol. Totuși, comportamentul ei o prezintă drept o fată enigmatică, fiind
descrisă de Pascalopol ca „o fată delicioasă, dar ciudată”. În cazul lui Felix, conflictul
interior este mult mai pronunțat, fiind marcat de ambiția de a-și marca existența în
domeniul științific și sentimental. El eșuează pe plan sentimental, acest eșec
propulsându-l pe plan științific, Otilia dorind să-i demonstreze că ea ar fi reprezentat
o piedică în evoluția lui: „Cine a fost capabil de atâta stăpânire, e capabil și să
învingă o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor”.

Relația de dragoste dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu care se sfârșește

brusc îl maturizează pe Felix, făcându-l să renunțe la idealul de iubire pe care și-l
formase și se adaptează la mediul social, atingându-și mult visatul țel.