Lucian Blaga
Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” scris de Lucian Blaga este o
artă poetică modernă, apărută în anul 1919 în care, prin mijloacele liricului, poetul
vorbește despre dualitatea cunoașterii, diferențiind gândirea logică, paradisiacă de
cea luciferică, specifică artistilor.
O altă imagine poetică sugestivă pentru tema poeziei este cea care definește
cunoașterea luciferică regăsită în versurile „eu cu lumina mea, sporesc a lumii
taină... / ... așa îmbogățesc și eu întunecata zare / ... căci eu iubesc”. Poetul
preferă acest tip de cunoaștere în care misterul este amplificat, potențiat,
argumentul fiind sensibilitatea artistică marcată de iubirea față de misterele lumii. În
cadrul acestei imagini poetice este relevant verbul „îmbogățesc” definind
cunoașterea luciferică poziționată în antiteză cu cea paradisiacă.
Un alt element de limbaj care susține tema textului este prezența figurilor
semantice care marchează limbajul expresiv folosit de autor. El evidențiază metafora
revelatorie, corola de minuni, ca simbol al misterelor universului, regăsită în titlu și în
primul vers, explicitată în ultimul vers prin enumerarea a diferite tipuri de mistere.
Aceeași imagine a misterului este redată în text și prin metafore plasticizante,
precum „vraja nepătrunsului ascuns”, „adâncimi de întuneric” și, de asemenea, prin
epitetul în inversiune „întunecata zare”, amplificând caracterul criptic al misterului.
În ultimul vers putem remarca enumerația „și flori și ochi și buze și morminte” care
redă câteva din misterele lumii prin termenii enumerației: viața, sufletul, iubirea și,
respectiv, moartea. Mai mult, prezența adverbului de întărire „și” exprimă ideea de
egalitate a misterelor și implicit dorința de abordare globală a lor.
Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” prezintă cele două tipuri de
cunoaștere (cunoașterea paradisiacă, rațională și cea luciferică, bazată pe
sentimente) în antiteză, punându-se accent pe cunoașterea luciferică, fiind
prezentată ca fiind superioară celei paradisiace.