UNIVERSUL POETIC - GEORGE BACOVIA - TEME POEZIE

1. Temele fundamentale ale liricii bacoviene:

 1. Lumea oraşului de provincie, a târgului sufocant care este, probabil Bacăul, ilustrează  o lume
bolnavă, degradată fizic şi psihic:

a. Mahalaua populată de o lume fizică, aflată în descompunere lentă, sub acţiunea

intemperiilor: ploaia, zăpada, vântul, frigul, ceaţa şi arşiţa, în nopţi halucinante de toamnă sau
iarnă:

"E-o noaple uda, grea, te-neci afară.

 Prin ceaţă obosite, roşii fără zare,
Ard afumate triste felinare
Ca-ntr-o crâşmă umeda, murdară
Prin mahalali mai neagră noaptea pare
 Şi-auzi tuşind o tuse-n sec amară
 Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare"
("Sonet")

b. Oraşul in ruină, în descompunere, în care coexistă cadavrele în descompunere cu fastul

burghez, cu iluminatul electric, iar poetul, alungat din propria sa locuinţă, este bântuit de obsesii,
spaime şi nevroze: "Odaia mea mă înspăimântă

Cu brâie negre zugrăvită

 Prin noapte, toamna despletită
 In mii de fluiere cântă
("Singur")
" Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
 Copacii albi, copacii negri"
("Decor")

c.  Oraşul înspăimântător, periculos pentru viaţa omului, în care se petrec fapte zguduitoare, cum ar
fi scenele de viol:

"Acum cad foi de sânge-n parcul gol

 Pe albe statui feminine,
Pe alb model de forme fine.
Acum se-nşira scene de viol"
("In parc")

d.  Oraşul văzut ca un muzeu al figurilor de ceară este ilustrat în poezia "Panoramă":
"Plângea caterinca fanfară,
Lugubru în noapte târziu
Şi singur priveam prin ochene
Pierdui în muzeul pustiu"
2. Singurătatea (solitudinea) este una din temele predilecte ale lui G.Bacovia, constituind şi
principala sa componentă spirituală.

a)  Camera poetului   nu e o ambianţă benefică, aşa cum este la Mecedonski, un spaţiu de creaţie,
sau ca la Eminescu, ci este un loc înspăimântător, generator de spaime:
"Eu trec din odaie-n odaie
 Când bate satanica oră"
("Miezul nopţii")

b)  Dragostea sau actul reflex al creaţiei sunt singurele elemente salvatoare într-o singurătate ca o
tortură pentru poet, care se simte bine numai în intimitatea protectoare a camerei iubitei:

"Ce cald e aicea la tine

 Şi toate din casă mi-s sfinte
 Te uită cum ninge decembre...
 Nu râde, citeşte-nainte"
("Decembre')

3. Natura se  afla  sub  puterea  unor forţe distructive,  natura bacoviană fiind o stare de spirit.

a) anotimpurile sunt obsedante şi creează stări nevrotice: "Şi toamna şi iarna

Coboară amândouă
 Şi plouă şi ninge
 Şi ninge şi plouă”
("Moină")

b)  apa nu este un simbol al vieţii, ca la Eminescu, ci este un element distrugător de materie,
degradant, provocatoare de disperare, de isterie:
"Şi parcă dorm pe scânduri ude,
In spate mă izbeşle-un val
Tresar prin somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal."
("Lacustră")
c)  zăpezi apocaliptice care acoperă, astupă fără posibilitate de scăpare, întreaga existenţă umană:
"Ninge grozav pe câmp la abator
Şi sânge cald se scurge pe canal                                                       
Plină-i zăpada de sânge animal
Şi ninge mereu pe-un trist patinoar"
("Tablou de iarnă")

d)primăvara bacoviană este provocatoare de isterie, de nevroză, nu este anotimul renaşterii la viaţă a
naturii, aşa cum este în lirica lui Alecsandri sau Coşbuc:
"Apar din nou ţăranii pe hăul din câmpie,

In infinit pământul se simte tresăltând:

Vor li acum de toate cum este orişicând.
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri?!..."
("Nervi de primăvară ")

 4. Iubirea nu este un sentiment benefic pentru spiritul uman.

a)  Iubita este o fecioară palidă, despletită, care cântă la clavir muzică funebra, gemând ca în delir:
"Iubita cântă un marş funebru
 Iar eu nedumerii mă mir.
De ce să cânte-un marş funebru...
 Şi ninge ca-ntr-un cimitir".
("Nevroză")

b) Iubita este descrisă cu accente pafletare, fata de care poetul are dispreţ:
"Femeie, mască de culori.
Cocotă plină de rafinării"
("Contrast")
"Duduia veşnic citeşte,
Ştie clavirul, pictura
Şi nopţi de-a rândul veghează
Şi poate de-aceea slăbeşte"
("Unei fecioare")

5. Moartea este o obsesie fascinantă, în care lipseşte cu desăvârşire aspiraţia, este o stare de
disperare, de dezagregare a materiei, a fiinţei, a existenţei:

a) senzaţia de funebru este permanentă în lirica bacoviană, fiind o componenta a eului poetic, chiar
şi a sentimentului de iubire:
"Dormeau adânc sicriele de plumb
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt
Stam singur in cavou ... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.
("Plumb")

b) moartea este o dezagregare totală, absolută a omenirii: "Sunt câţiva morţi in oraş, iubito.
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
 Pe catafale, de căldură-n oraş.
Incet, cadavrele se descompun"
("Cuptor")

Arta poetică

1. Muzica este una din principalele modalităţi simboliste întâlnite în lirica bacoviană, deoarece
poetul percepe lumea la nivel auditiv ("Natura scoate arpegii, acorduri, armonii, ... muzica sonoriza
orice atom"), idee susţinută printr-o largă varietate artistică de sugerare a muzicalităţii, folosind:
-   instrumente  muzicale  (clavirul,  vioara,  buciumul,  talanga, ţambalul, goarna, flaşneta, piculina,
flautul, fluierul, lira, harfa);
"Iar la clavir o brună despletită"
"Plângea clavirul trist şi violina"
("Marş funebru")
- compoziţii muzicale (simfonia, marşul funebru, valsul), sugerând trăiri sufleteşti ale poetului:
"Cânta celebrul marş al lui Chopin" ("Marş funebru");
-  zgomote diverse (foşnete, scârţâituri, trosnete, gemete, plânsele, şoapte, suspine, oftaturi, tuse,
pocnete, ecouri):
"E toamnă, e foşnet, e somn
 Copacii pe stradă oftează
  E plânsei, e tuse, e gol
  Şi-i frig şi burează'
("Nervi de toamnă")
- verbe auditive care exprimă disperarea, spaima, starea de nevroză (strig, plângând, izbeşte,
plouând, se prăbuşesc, scârţâie):
"De-ătâtea nopţi aud plouând, Aud materia plângând (...) în spate mă izbeşte-un val (...) Piloţii grei
se prăbuşesc."
("Lacustră")
-  muzicalitatea interioară ă versurilor, realizată prin alternarea vocalelor cu consoanele (plumb),
prin repetarea unor cuvinte ("Copacii albi, copacii negri"), versuri-tren ("Nu râde, citeşte-nainte"):
"Plouă, plouă, plouă
Vreme de beţie
Şi s-ascult pustiul
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă." ("Rar")
2. Cromatica are profunde sensuri în definirea stărilor sufleteşti ale eului poetic, după cum însuşi
Bacovia mărturisea: "In poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau
audiţie colorată. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare". Astfel, există un cod al interpretării
culorii bacoviene, între care verdele crud, rozul şi albastrul sugerează starea de nevroză, violetul
halucinaţia, albul inexistenţa, negrul şi roşul simbolizează moartea:
"Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
 Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri."
("Decor")
Combinaţiile de culori au efecte halucinante:
 "Verde crud, verde crud,
 Mugur alb şi roz şi pur
Vis de-albastru şi azur
Te mai vad, te mai aud."
("Note de primăvară")
3. Olfactivul se regăseşte ilustrat prin mirosuri puternice, uneori agresive, exprimate direct sau
sugerate: "Amar parfum de liliac"
("Armindeni")
"Toarnă pe covoare parfumuri tari
 Adu roze pe tine să le pun.
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,

Şi-ncet, cadavrele se descompun" ("Cuptor")

 PLUMB ( de George Bacovia )
-comentariu literar -

 Prezentare generala

Poezia PLUMB a aparut în deschiderea volumului Plumb publicat în 1916 care a trecut aproape
neobservat în epocă, mai întâi pentru că România se pregătea să intre în primul război mondial, apoi
deoarece majoritatea poeziilor din acest volum fuseseră publicate în revistele vremii.
 Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolismului românesc.
Poezia se înscrie în universul liric specific bacovian, al "atmosferei de copleşitoare dezolare, (...) o
atmosferă de plumb, în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului şi o descompunere a fiinţei
organice (Eugen Lovinescu).
 
 Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate meschină, care nu-1 înţelege, o societate
superficilă, neputincioasă să aprecieze valoarea artei adevărate.
 
 Ideea exprimă starea de melancolie, tristeţe, izolare a poetului care se simte încătuşat, sufocat
spiritual în această lume care-l apasă.
Poezia poate fi considerată, aşadar, o artă poetică pentru lirica lui George Bacovia.
 
 Semnificaţia titlului. Titlul poeziei este simbolul "plumb", cuvânt care are drept corespondent în
natură metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti, nlirtudini poetice:
-greutatea metalului sugerează apăsarea sufleteasca; culoarea cenuşie sugerează monotonia, angoasa;
- maleabilitalea metalului sugerează labilitate psihică, dezorientarea;
- sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură vocală) sugerează închiderea definitivă
a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.

  Structura poeziei. Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei:
unul exterior sugerat de cimitir, cavou, veşmintele funerare şi unul interior sugerat de sentimentul de
iubire care-i provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare.
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul, care poale fi
societatea, mediul, propriul suflet, propria viaţă, destinul sau odaia, oricare (dintre acestea fiind
sugerate de simbolurile "sicriele de plumb","cavou", trimiţând - ca stare - către iminenţa morţii
("funerar verstmânt", "coroanele de plumb"). Starea poetului de solitudine este sugerată de sintagma
"stăm singur", care alături de celelalte simboluri creează pustietate sufletească ("era vânt"), nevroză,
spleen ("scârţâiau"). Repetarea simetrică a simbolului "plumb", plasat ca rimă la primul şi ultimul
vers al strofei întâi sugerează apăsarea sufletească, neputinţa poetului de a evada din această lume
apăsătoare, obositoare, slresantă, sufocantă.
Strofa a doua a poeziei ilustrează mai alese spaţiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care
"dormea întors", sugerând disperarea poetului ("strig") într-o solitudine morbidă ("stăm singur lângă
mort"), dragostea nefiind înălţătoare, ci dimpotrivă este rece ("frig") şi fără nici un fel de perspective
de împlinire ("atârnau aripile de plumb").
Poezia "Plumb" este o confesiune lirică, Bacovia exprimându-şi stările prin folosirea persoanei I
singular în sintagma "stăm singur", care se regăseşte simetric la începutul versului al treilea din
fiecare strofă.
Imaginile surprinzătoare şi inedite dau o profundă semnificaţie stărilor sufleteşti exprimate, poetul
alăturând simbolului "plumb" alte cuvinte, formând sintagme extrem de sugestive: "flori de plumb"
(viaţă-moarle), "amor de plumb" ( oboseala psihică, sentimente apăsătoare), "aripile de plumb"
(imposibilitatea împlinirii idealului).
Alte simboluri sunt verbele auditive a căror sonoritate stridentă, enervantă sugerează tristeţe şi
disperare ("să strig") sau stare de nevroză ("scârţâiau"), precum şi intemperii ale naturii ce
simbolizează un suflet pustiit ("era vânt") sau încremenire şi răceală interioară ("era frig").
Imperfectul verbelor sugerează lipsa oricăror stări optimiste, stările interioare ale poetului fiind
proiectate în veşnicie, eternitate ("dormeau", "stăm", "era", atârnau"), acţiunea lor neavând finalitate.

O trăsătura specifică liricii bacoviene este simetria poeziei, atât ca simbolistica precum şi emoţional.
Astfel, imperfectul verbului "dormea(u)", aliat la începutul primului vers al fiecărei strofe,
sintagmele "Flori de plumb" la începutul versului al doilea şi "stam singur" la începutul versului al
treilea din fiecare strofă sugerează o stare de monotonie fără de sfârşit, o oboseală psihică veşnică.
Cromatica este numai sugerată în poezia "Plumb", prin prezenţa elementelor funerare: veşminte.
Flori, coroane şi plumb, iar olfactivul prin
simbolul "mort".

Limbajul artistic. Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic

ce domina aproape întreaga poezie, alternând cu peonul şi amfibrahul. Muzicalitatea este ilustrată de
rima în cuvinte cu sonoritate surdă, terminate în consoane (plumb/vestmânt/vânl/plumb), de verbele
la imperfect (dormea, stăm) şi de cele cu sonoritate stridentă, onomatopeică (scârţâiau, vânt, strig).
Poezia lui Bacovia este, neîndoielnic, înscrisă în simbolismul european prin atmosfera, procedee,
cromatică, muzicalitate, defînindu-l pe poet ca fiind "pictor în cuvinte şi compozitor în vorbe"
(M.Petroveanu).