Particularități ale unui text aparținând lui Ioan

Slavici / nuvelă studiată

„Moara cu noroc”, publicată în anul 1881 este un text reprezentativ pentru

viziunea autorului asupra lumii tradiționale, G. Călinescu afirmând despre acesta că
este o „nuvelă solidă cu subiect de roman”.

Din punct de vedere estetic, nuvela lui Slavici se încadrează în realism, o primă
trăsătură care susține această încadrare fiind prezentarea detaliată a realității vieții,
prin conturarea relației omului cu mediul din care face parte sau cu societatea.
Astfel, personajul urmărit în relație cu mediul este Ghiță, acesta fiind inițial
prezentat în relație cu lumea rurală dominată de sărăcie. Acesta conștientizează
faptul că în contextul actual, meseria lui nu este profitabilă și dorește o schimbare.
După mutarea la „Moara cu noroc”, Ghiță intră în contact cu o altă realitate socială,
în lumea afaceriștilor. Societatea îi influențează negativ viața, fiind o societate
îndreptată spre profituri ilicite.

O altă trăsătură a realismului prezentă în text este caracterul tipologic al

personajelor. Ghiță, personajul principal al nuvelei, ilustrează ambițiosul și în același
timp, lacomul, fiind surprins în mai multe ipostaze care evidenţiază transformarea sa
morală produsă de determinarea sa. Cizmarul Ghiţă, devenit cârciumar la Moara cu
noroc, este un personaj puternic individualizat, ilustrând omul pentru care atingerea
scopului este esențială. El reprezintă și tipologia lașului, fiind incapabil să
reacționeze în momentul în care Sămădăul îi face avansuri soției sale. De asemenea,
în text se regăsesc tipologia manipulatorului și a profitorului, individualizată prin Lică
Sămădăul, precum și cea omului cinstit, cu o gândire sănătoasă, reprezentată de
bătrână.

Tema nuvelei este una realistă, ilustrând puterea banului, particularizată în

dezumanizarea personajului principal, Ghiță, destinul lui intrând într-un treptat
declin din momentul mutării la „Moara cu noroc”. O primă secvență care susține tema
operei este scena depunerii mărturiei mincinoase de către Ghiță, la judecată: „Nu pot
să jur că n-a plecat în noaptea aceea; jur însă că l-am știut toată noaptea la
cârciumă”. Pentru a-și păstra legătura avantajoasă și generatoare de bani cu
Sămădăul, el decide să depună o mărturie evazivă, aceasta fiind suficientă pentru ca
cei doi să fie eliberați. Astfel, influența banului se face simțită, făcându-l pe Ghiță să
recurgă la un asemenea gest.
 O altă secvență pertinentă pentru tema operei este secvența număratului
banilor: „Ghiță se afla singur în odaia de lângă birt și-și număra banii... ascuțindu-și
mereu urechea”. În acest fel este vizibilă avariția cârciumarului, dorind să își ascundă
averea de îndată ce cineva ar fi intrat în cameră. De asemenea, număratul excesiv al
banilor reprezintă în sine un obicei ce denotă setea de avere.

În plus, și elementele de structură și compoziție constituie o particularitate

importantă a nuvelei „Moara cu noroc”, un prim astfel de element fiind limbajul.
Autorul oglindește atât epoca, cât și contextul spațial al acțiunii, apelând la un limbaj
evidențiat prin regionalisme și expresii populare ce evidențiază spațiul rural („mi s-a
pus ceva de-a curmezișa în cap”, „te duc la spânzurătoare”, „să grăiesc o vorbă”,
„muiere”). Slavici este acuzat de repetiții supărătoare și lipsă de imaginație în
utilizarea limbajului. În esență, autorul utilizează intenționat repetițiile și cuvinte din
vocabularul fundamental pentru a oglindi imaginea omului de la țară și a spațiului
rural.

Un alt element structural prezent la nivelul textului este finalul nuvelei. Acesta
corespunde epilogului și ilustrează un principiu de viață, redat prin vorbele bătrânei:
„Știam eu că n-are să iasă bine, dar așa le-a fost dat.”. Astfel, fără să știe ce s-a
întâmplat la „Moara cu noroc”, aceasta preferă să accepte ideea că soarta este
vinovată de sfârșitul tragic al fiicei și al ginerelui și nu ignoranța manifestată de
Ghiță. De altfel, finalul înscrie nuvela în categoria tragicului, prin îndrăzneala
personajelor de a înfrunta destinul, un destin care din punctul de vedere al bătrânei
nu poate fi schimbat.

„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă în care este prezentată societatea din
acea vreme și puterea banului, personajele fiind dezumanizate și însetate după
avere, mai ales din surse ilicite.