Particularități ale unei comedii studiate

Capodoperă a dramaturgiei românești, comedia „O scrisoare pierdută” de Ion

Luca Caragiale apărută în anul 1884 este cea de-a treia comedie din cele patru ale
autorului alături de „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului” și „Conu Leonida
față cu reacțiunea”. Aceasta este inspirată de alegerile ce au avut loc cu un an în
urmă.

Piesa „O scrisoare pierdută” este o comedie complexă de moravuri. Deși

aceasta ascunde o dramă, ea are menirea de a delecta și corecta în același timp
moravurile sociale. O primă trăsătură a comediei prezentă în text este aducerea în
scenă a unor personaje inferioare din punct de vedere intelectual, moral sau social. În
comedie apare o inferioritate la nivel intelectual, evidențiată la aproape toate
personajele operei, excepție făcând Tipătescu și Zoe. Personajele care se remarcă în
mod special din acest punct de vedere sunt cuplul Farfuridi-Brânzovenescu (Farfuridi
având un discurs care era incoerent) și polițistul Pristanda care se remarcă, de
asemenea, prin incoerență și prin necunoașterea semnificației cuvintelor (de
exemplu, „bampir”). În ceea ce privește inferioritatea morală se remarcă cei doi
amanți, Zoe și Tipătescu și politicienii demagogi care practică șantajul (Dandanache și
Cațavencu). Pristanda este prezentat și din perspectiva inferiorității sociale prin
descrierea condiției sale: „famelie mare, renumerație mică, după buget”.

O altă trăsătură a comediei regăsită în text este utilizarea categoriei estetice a

comicului. În această operă putem întâlni mai multe tipuri de comic. Unul dintre ele
este comicul de situație – în piesă apar situații comice, stârnind râsul și menținând
buna dispoziție, cum ar fi secvența numărării celor patruzeci și patru de steaguri care
erau, de fapt, unsprezece de către polițistul Pristanda și situația în care este pusă
Cațavencu, din invingător acesta devine un învins și e pus în situația umilitoare de a
conduce parada în cinstea lui Dandanache. Un alt tip de comic care se regăsește în
text este comicul de nume. Aproape toate numele personajelor au o semnificație ce
coincide cu o trăsătură morală a personajelor: numele lui Cațavencu vine de la
substantivul „cațaveică”, o haină cu două fețe asemenea caracterului său. În situația
lui Trahanache, numele de Zaharia provine de la substantivul „zahăr”, făcând apel la
expresia „dus cu zăhărelul” și cel de Trahanache provine de la substantivul
„trahana”, un aluat moale care poate fi ușor modelat (în cazul lui, el se modelează
numai când vrea).
 Tema comediei este viața politică românească prezentată în detaliu, autorul
insistând pe două aspecte negative pe care alege să le ironizeze: jocul politic de
culise și practica șantajului. O secvență reprezentativă în care este prezentat jocul
politic de culise este cea din actul IV, scena opt când cetățeanul turmentat îi cere
atât lui Zoe, cât și lui Cațavencu să-i sugereze cu cine să voteze, iar răspunsul
acestora („cu domnul Agamiță Dandanache”) îi creează cetățeanului sentimentul
responsabilității și al corectitudinii, neînțelegând jocul politic din spatele scenei și
aranjamentul făcut din alte considerente decât politice.

În plus, un alt aspect relevant pentru tema operei este practica șantajului.
Această practică este ilustrată în text prin secvența în care Dandanache admite că
deține o scrisoare de dragoste pe care o păstrează pentru șantaj în cazul in care va fi
nevoit să renunțe la funcția pe care o deține („O scrisorică de amor cătră becherul
meu, de la nevasta unui prietin – nu spui ține”; „Găseste-mi un coledzi, ori dau
scrisoarea la „Răsboiul””). Prin acest gest, Dandanache își dezvăluie viclenia și
mârșăvia cu care este în stare să acționeze la nevoie pentru a nu-și pierde „coledzii”
din Camera Deputaților în cazul în care nu este ales.

De asemenea, și elementele de structură și compoziție reprezintă o

particularitate importantă a operei, un prim element de compoziție fiind conflictul
dramatic fundamental. Acesta este un conflict derizoriu, generat de pierderea unei
scrisori de amor, conflict care are loc între două grupări politice diferite: aripa
conducătoare din partidul aflat la putere, reprezentată de Tipătescu și Dandanache și
aripa reformatoare construită în jurul lui Cațavencu. Acest conflict se va rezolva în
final prin anunțarea numelui candidatului: „Agamiță Dandanache”. Mai mult, există și
conflicte secundare, cum ar fi apariția lui Farfuridi și Brânzovenescu care se tem de
trădare, sau venirea cetățeanului turmentat și implicit modul în care acesta prezintă
veștile despre scrisoare.

Un alt element de compoziție prezent în text este intriga. Intriga textului

constă în pierderea unei scrisori de dragoste care aparent generează tensiuni atât
între reprezentanții puterii și Cațavencu, cât și în interiorul partidului aflat la putere.
În esență, scrisoarea nu are o reală importanță, Trahanache anunțând numele
candidatului înainte de recuperarea ei, scrisoarea având rol până când Trahanache
găsește o armă de contrașantaj.

Piesa „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale ilustrează moravurile

societății românești și conturează în mod caricatural universul politic dominat de
practici imorale de șantaj și interese proprii.