Particularități ale unui text dramatic

aparținând lui Ion Luca Caragiale

Capodoperă a dramaturgiei românești, „O scrisoare pierdută” de Ion Luca

Caragiale apărută în anul 1884 este cea de-a treia comedie din cele patru ale
autorului alături de „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului” și „Conu Leonida
față cu reacțiunea”. Aceasta este inspirată de alegerile ce au avut loc cu un an în
urmă.

Opera aparține realismului datorită particularităților acestui curent prezente la

nivelul textului. O primă astfel de trăsătură a realismului este prezentarea realității
vieții politice românești, în contextul alegerilor electorale pentru Camera
Deputaților. Autorul prezintă prin coordonatele spațio-temporale folosite un aspect
esențial al vieții politice românești, sugerând caracterul general valabil (în orice timp
și spațiu) al modului de desfășurare al campaniei electorale, bazată pe corupție și
șantaj („În capitala unui județ de munte, în zilele noastre”). O altă realitate a vieții
este raportată la imaginea cetățeanului și a modului său de a acționa în preajma
alegerilor, fiind dominat de dezorientare, ilustrat în text prin adjectivul „turmentat”.
Imaginea este ilustrată prin repetarea obsesivă a interogației „Eu cu cine votez?”.

O altă trăsătură care justifică încadrarea operei în realism este caracterul

tipologic al personajelor. Ion Luca Caragiale este considerat unul dintre cei mai mari
creatori de tipologii din literatura română, în această operă îndreptându-și atenția
mai ales spre Zaharia Trahanache, reprezentând tipologia încornoratului sau a
vicleanului. Acesta este considerat un personaj „enigmă” datorită comportamentului
său în fața adulterului Zoei. Deși pare naiv, el doar se preface deoarece comedia
naivității constituie un beneficiu pentru el. Bineînțeles, în opera „O scrisoare
pierdută” există și alte tipologii, precum cea a junelui prim (reprezentată de
Tipătescu), cea a femeii adulterine (reprezentată de Zoe), cea a slugarnicului
(reprezentată de Pristanda) și cea a demagogului (reprezentată de Cațavencu și
Dandanache).

Tema comediei este viața politică românească prezentată în detaliu, autorul

insistând pe două aspecte negative pe care alege să le ironizeze: jocul politic de
culise și practica șantajului. O secvență reprezentativă în care este prezentat jocul
politic de culise este cea din actul IV, scena opt când cetățeanul turmentat îi cere
atât lui Zoe, cât și lui Cațavencu să-i sugereze cu cine să voteze, iar răspunsul
acestora („cu domnul Agamiță Dandanache”) îi creează cetățeanului sentimentul
responsabilității și al corectitudinii, neînțelegând jocul politic din spatele scenei și
aranjamentul făcut din alte considerente decât politice.

În plus, un alt aspect relevant pentru tema operei este practica șantajului.
Această practică este ilustrată în text prin secvența în care Dandanache admite că
deține o scrisoare de dragoste pe care o păstrează pentru șantaj în cazul in care va fi
nevoit să renunțe la funcția pe care o deține („O scrisorică de amor cătră becherul
meu, de la nevasta unui prietin – nu spui ține”; „Găseste-mi un coledzi, ori dau
scrisoarea la „Răsboiul””). Prin acest gest, Dandanache își dezvăluie viclenia și
mârșăvia cu care este în stare să acționeze la nevoie pentru a nu-și pierde „coledzii”
din Camera Deputaților în cazul în care nu este ales.

De asemenea, și elementele de structură și compoziție reprezintă o

particularitate importantă a operei, un prim element de compoziție fiind conflictul
dramatic fundamental. Acesta este un conflict derizoriu, generat de pierderea unei
scrisori de amor, conflict care are loc între două grupări politice diferite: aripa
conducătoare din partidul aflat la putere, reprezentată de Tipătescu și Dandanache și
aripa reformatoare construită în jurul lui Cațavencu. Acest conflict se va rezolva în
final prin anunțarea numelui candidatului: „Agamiță Dandanache”. Mai mult, există și
conflicte secundare, cum ar fi apariția lui Farfuridi și Brânzovenescu care se tem de
trădare, sau venirea cetățeanului turmentat și implicit modul în care acesta prezintă
veștile despre scrisoare.

Un alt element de compoziție prezent în text este intriga. Intriga textului

constă în pierderea unei scrisori de dragoste care aparent generează tensiuni atât
între reprezentanții puterii și Cațavencu, cât și în interiorul partidului aflat la putere.
În esență, scrisoarea nu are o reală importanță, Trahanache anunțând numele
candidatului înainte de recuperarea ei, scrisoarea având rol până când Trahanache
găsește o armă de contrașantaj.

Piesa „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale ilustrează moravurile

societății românești și conturează în mod caricatural universul politic dominat de
practici imorale de șantaj și interese proprii.