Sunteți pe pagina 1din 70

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din

BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Nasty Marian Vlădoiu

Autor:

BRAȘOV
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din
BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT

DISCIPLINA: Drept Penal. Partea Specială


TEMA: Traficul de persoane

Subsemnatul declar pe proprie răspundere, sub incidenţa legii penale şi a Legii


dreptului de autor, că lucrarea de licenţă/disertaţie prezentată este elaborată de mine
şi am respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei.

Data predării lucrării, Semnătură,

BRAŞOV
Traficul de persoane

CUPRINS

INTRODUCERE..................................................................................................... 3
CAPITOLUL I. Aspecte introductive privind traficul de persoane ..............5
SECȚIUNEA 1. Dimensiunile traficului de persoane...............................5
1.1.Traficul de persoane sub aspect social .......................................5
1.2.Traficul de persoane sub aspect economic ................................6
1.3.Traficul de persoane sub aspect juridic .......................................7
SECȚIUNEA 2. Evoluţia fenomenului.......................................................... 9
SECȚIUNEA 3. Cauzele care determină apariţia şi răspândirea
traficului de fiinţe umane..................................................................................... 11
3.1.Factori structurali............................................................................ 12
3.2.Factori proximali............................................................................. 16
SECȚIUNEA 4. Consecințele traficului de persoane asupra
victimelor................................................................................................................. 18
SECȚIUNEA 5. Clasificări ale traficului de persoane........................20
CAPITOLUL II. Prevenirea și combaterea traficului de persoane..........22
SECȚIUNEA 1. Prevenirea și combaterea traficului de persoane la
nivel internațional....................................................................................22
SECȚIUNEA 2. Prevenirea și combaterea traficului de persoane la
nivel european........................................................................................27
SECȚIUNEA 3. Reglementările traficului de persoane în legislația
penală a altor țări....................................................................................31
CAPITOLUL III. Analiza elementelor constitutive ale infracțiunii...........36
SECȚIUNEA 1. Conținutul juridic.....................................................36
SECȚIUNEA 2. Obiectul protecției penale.......................................37

1
Traficul de persoane

2.1. Obiectul juridic general........................................................37


2.3. Obiectul material.................................................................38
SECȚIUNEA 3. Subiecții infracțiunii..................................................38
3.1. Subiectul activ.....................................................................38
3.2. Subiectul pasiv.....................................................................40
SECȚIUNEA 4. Conținutul constitutiv..............................................40
4.1. Latura obiectivă...................................................................40
4.1.1. Elementul material.......................................................40
4.1.2. Urmarea imediată........................................................50

4.1.3. Legătura de cauzalitate...............................................51


4.2. Latura subiectivă..................................................................51
4.2.1. Vinovația și scopul.......................................................51
SECȚIUNEA 5. Forme, variantă agravată, sancţiuni.......................54
5.1. Forme..................................................................................54
5.2. Variantă agravată................................................................55
5.3. Sancţiuni..............................................................................56
CAPITOLUL IV. Aspecte controversate privind traficul de persoane în
raport cu alte infracţiuni...........................................................................57
SECŢIUNEA 1. Consideraţii generale...............................................57
SECŢIUNEA 2. Delimitarea infracțiunilor privind traficul de persoane
de infracțiunea de lipsirea de libertate în mod ilegal...............................57
SECŢIUNEA 3. Delimitarea infracțiunilor privind traficul de persoane
de infracțiunea de proxenetism...............................................................59
SECŢIUNEA 4. Delimitarea infracțiunii de trafic de persoane de
infracțiunile privind traficul de migranți....................................................61
SECȚIUNEA 5. Delimitarea infracțiunilor privind traficul de persoane
de infracțiunile de sclavie și supunerea la muncă forțată sau
obligatorie................................................................................................6
3
2
Traficul de persoane

CONCLUZIE...........................................................................................64
BIBLIOGRAFIE......................................................................................66
Motto:”Traficul de persoane este sclavia erei moderne în care unii
oameni profită de pe urma controlului și exploatării altora.”
INTRODUCERE
Fenomenul Traficului de persoane nu este un fenomen izolat,
specific țării noastre, ci el are un carecter internațional și transfrontalier,
făcând parte din ceea ce noi numim criminalitate organizată. Fenomenul
nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane,
cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând
încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o
problemă ce se agravează constant.
Între cauzele traficului de persoane regăsim perspectiva profiturilor
obținute de pe urma acestui tip de activitate infracțională, lipsa traiului
mulțumitor al victimelor, lipsa educației, existența unei cereri pentru
serviciile prestate de persoanele traficate, lipsa de diligență în punerea în
aplicare a prevederilor legale, corupția sau controlul slab al granițelor.
În procesul de traficare exista mai multe etape, între acestea
recrutarea se regăsește întotdeauna, fiecare victima fiind, inițial,
recrutată. Majoritatea victimelor sunt recrutate de persoane apropiate,
cunoștințe sau vecini. Ulterior în procesul de traficare pot fi înregistrate și
alte modalități alternative, cum sunt transportarea, transferarea,
adăpostirea și primirea. Procesul poate fi diferit în fiecare cauză, nefiind
necesar comiterea tuturor modalităților alternative pentru a reține
infracțiunea.
Chiar dacă modalitățile de manifestare sunt diferite și în permanentă
schimbare, elementele de bază rămân aceleași. Traficul de persoane
presupune, săvârșirea anumitor activități de constrângere, prin care se
urmărește reducerea libertății de voință și acțiune a victimelor, în scopul
exploatării acestora. Se aduce astfel atingeri grave drepturilor omului,
libertății, integrității și demnității persoanei. De multe ori sănătatea lor
este afectată iremediabil, iar traumele psihice nu se vor vindeca
niciodată.
Traficul de persoane poate fi clasificat după mai multe criterii. Astfel
putem face distinție între trafic de bărbați, trafic de femei, trafic de
persoane majore si trafic de minori, trafic de persoane in țara de origine
și trafic de persoane transnațional. În același timp, putem distinge între
trafic în scopul exploatării victimelor prin muncă forțată sau sclavie, tafic
in scopul exploatării sexuale, în scopul prevalării de organe, ori in scopul
obligării acestora la comiterea altor fapte penale.

3
Traficul de persoane

Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de


persoane, reprezintă actul normativ central al ligislației penale române în
materie. Atât în această lege, cât și în Noul Cod penal, legiuitorul a
folosit denumirea de trafic de persoane pentru a face distinție în situațile
în care victimele sunt majore sau minore.
Prezenta lucrare este împarțit în patru capitole. În primul capitol sunt
prezentate dimensiunile traficului de persoane, evoluția, cazurile care
duc la apariția și răspândirea fonomenului. În continuare sunt analizate
eforturile care s-au făcut la nivel internațional, precum și la nivel
european, pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane.
Totodată, sunt prezentate exemple din legislațiile penale ale altor state,
sub aspectul încriminării traficului de persoane. Un capitol distinc este
destinat analizei conținutului constitutiv al infracțiunii. Ultimul capitol este
destinat pentru a delimita infracțiunea de trafic de persoane de alte
infracțiuni prevăzute de Noul Cod penal, cum sunt lipsirea de libertate,
sclavia, proxenetismul.

4
Traficul de persoane

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND TRAFICUL DE


PERSOANE

Fenomen subteran cu dimensiuni globale, care generează milioane


de drame omenești, traficul de personae există și în țara noastră,
România reprezentând mai ales o țară de origine și de tranzit pentru
victime1. Pentru o prevenire și o combatere eficientă, traficul de
persoane, ca formă a criminalității organizate, trebuie să fie cunoscut în
ansamblu, având-se în vedere dimensiunile, originile, cauzele, etapele,
consecințele, clasificările sale și, nu în ultimul rând, istoricul
reglementărilor legale în materie2.

Secțiunea 1. Dimensiunile traficului de persoane

Fenomenul infracțional care face obiectul prezentei lucrări poate fi


analizat din mai multe puncte de vedere. Reprezentând un fenomen
social, traficul de persoane are, pe cale de consecință, o dimensiune
socială. În alcelași timp, din faptul că se urmărește obținerea de către
traficanți a unor câștiguri, rezultă și o altă dimensiune a sa, anume cea
economică. Ceea ce ne interesează însă, în cea mai mare măsură, din
perspectiva prezentei lucrări, este dimensiunea juridică a traficului de
persoane.

1.1. Traficul de persoane sub aspect social

Mediul social repezintă factorul generator a traficului de persoane.


Aici se regăsesc condițiile favorabile întreținerii acestui fenomem,
degradarea morală, existența unei cererei pentru serviciile celor traficați
și lipsurile materiale ale victimelor jucând un rol hotărâtor. Să ne gândim,
în acest sens la faptul că traficul de organe nu ar putea exista în lipsa
unor persoane cu afecțiuni de sănătate, care, de multe ori în cunoștință
de cauză, acceptă să profite de situația semenilor lor. De asemenea,
prostituția nu ar putea exista în lipsa unei clientele, care să beneficieze
de serviciile victimelor3.
Exploatare persoanelor vulnerabile are legătura cu nivelul de
dezvoltare a civilizației umane. Acest fapt îl putem observa dacă avem în
vedere diferitele stadii ale societății de-a lungul timpului. Cea mai aspră
formă de exploatare, prin amploarea pe care a avut-o în timp, este

1
D.Boloș, Traficul de ființe umane. Prevenirea si eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor,
Ed. Eurodidact, Cluj-Napoca, 2005, pag. 3.
2
Criminalitatea reprezintă ansamblul faptelor penale comise într-un spațiu și într-o perioadă de timpm
determinate, conform definitiei oferite de V.Cioclei, Manual de criminologie ediția a 6-a, Ed. C.H. Beck,
București, 2016, p. 16
3
I.Chipăliă, Globalizarea traficului de copii, Ed.Sitech, Craiova , 2006, p. 101.
5
Traficul de persoane

reprezentată de sclavie. Treptat, pe măsură ce societatea a evoluat, a


fost întreprinse măsuri din ce în ce mai eficiente pentru eliminarea
acesteia. Însă, constatăm că pe parcursul dezvoltării societății au apărut
noi forme de exploatare a oamenilor.Putem oferii ca exemplu în acest
sens dezvoltarea științei medicale, care a permis efectuarea
transplanturilor. În paralel, s-a dezvoltat o nouă formă de exploatare,
urmărindu-se obținerea organelor necesare dincolo de limitele legii. De
asemenea, dezvoltarea comunicațiilor, prin crearea internetului, nu a
rămas fără ecou în materia traficului de persoane. Reprezintă o dovadă
sub acest aspect și preocuparea pentru adoptarea unor acte normative,
chiar și în țara noastră, adecvate pentru combaterea pornografiei
infantile prin sisteme informatice1.
Implicațiile traficului de persoane asupra societății sunt
considerabile. Concluzia este susținută de semnale trase în acest sens
de organizațiile neguvernamentale, de statisticile realizate, de eforturile
internaționale în scopul adoptării unor instrumente normative adecvate
luptei înpotriva acestui fenomen. Exploatarea copiilor este o realitate,
având consecințe de cele mai multe ori ireversibile asupra dezvoltării lor
psihice și uneori chiar fizice. Traficarea persoanelor sub forma obligării la
practicarea prostituției lasă urme adânci asupra psihicului lor, acestea
rămânând marcate întreaga viață, ajungându-se chiar și la sinucideri 2.

1.2.Traficul de persoane sub aspect economic

Rolul aspectelor de ordin economic în exploatarea victimelor trebuie


analizat într-un dublu sens. În primul rând, scopul traficulul de persoane
este reprezentat de obținerea unor avantaje de natură materială.
Prefigurarea asigurării unor astfel de câștiguri stă la baza întregului
fenomen. Din punctul de vedere al laturii sale economice, traficul
presupune pierderi pentru societate și venituri uriașe petnru traficanții
care le reinvestesc în derularea în continuare a activităților infracționale.
Aceste venituri raprezintă, în același timp, o premisă a activităților ilicite
de spălare de bani. Exploatarea sexuală a femeilor și copiilor constitue
modalitatea de obținere a celor mai mari câștiguri. Sume importante sunt
obținute, de asemenea, din supunerea victimelor la muncă forțată sau
din traficul de organe. Traficanții pot fii reprezentați atât de persoane
fizice, cât și persoane jurudice, cum sunt companiile hoteliere, de
spectacol, agențiile de turism, care urmăresc obținerea unor avantaje
patrimoniale3.
În al doilea rând, realitatea economică poate constitui un factor de
favorizare a traficului de persoane și din celălalt sens, al victimei.
Persoanele traficate, aspirând către condiții de viață mai bune, dorind să
1
G.C..Zaharia, Traficul de persoane, Ed. C.H.Beck, București 2012, p.2
2
Idem. p.3
3
I.Chipăliă, op. cit., p.101.
6
Traficul de persoane

obțină venituri mai mari, ajung să fie manipulate mai ușor de traficanți. În
majoritatea cazurilor, victimele sunt recrutate sub pretextul găsirii unor
false locuri de muncă, în final acestea sfârșind prin a fi exploatate. 1

1.3.Traficul de persoane sub aspect juridic

La nivel național, lupta înpotriva traficului de persoane, fie pentru


prevenirea și combaterea acestuia, fie pentru atenuarea consecințelor
sale, se grefează pe mai multe instrumente juridice, aparținând dreptului
constituțional, dreptului penal, dreptului muncii, dreptului contravențional
sau dreptului civil.
În Constituție se arată că România este un stat de drept, în care
demnitatea omului și libera dezvoltare a personalității umane sunt
garantate [art. 1 alin.(3)]. Libertatea individuală și siguranța persoanei
sunt inviolabile [art. 23 alin.(1)]. Legea fundamentală protejează dreptul
la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei [art.
22 alin.(1)]. Nimeni nu poate supus torturii și nici unui fel de pedeapsă
sau de tratament inuman ori degradant [art.22 alin.(2)]. Arderea
victimelor cu țigara, violarea repetată a acestora, aplicarea altor violențe
fizice sau psihice pot avea semnificația unor acte de tortură ori a unor
tratamente inumane sau degradante2.
De multe ori, persoanele sunt traficate în scopul exploatării forței de
muncă. Prin Constituție se interzice munca forțată [art.42 alin.(1)].
Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, care trebuie să
privească securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al
femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară repausul
săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții
deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații
specifice, stabilite prin lege[art.41 alin(2)]. Deși legea fundamentală
stipulează depturile și libertățile la care am făcut referire mai sus, există
frecvente încălcări ale acestora. Ca atare, garanțiile Constituționale
trebuie dublate prin ocrotirea penală.
În legislatia penală actuală există mai multe texte care încriminează
traficul de persoane. Legea nr.678/2001, care reprezenta actul normativ
principal în materie, a consacrat patru infracțiuni privind traficul de
persoane:-traficul de persoane(art.12), traficul de minori(art.13), folosirea
serviciilor unei persoane exploatate(art.14) și organizarea săvârșirii
infracțiunilor privind traficul de persoane sau în legatură cu traficul de
persoane[art.15 alin.(2)], și două infracțiuni în legătură cu traficul de
persoane:- Infracțiunea prevăzută de art.17 din lege și pornografia
infantilă(art. 18). În prezent Legea nr.678/2001 a fost abrogată de Legea
nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul
penal care a intrat în vigoare de la 1 februarie 2014.
1
G.C. Zaharia, op.cit. , p.3.
2
Idem., p.4.
7
Traficul de persoane

Alături de prevederile legii nr. 678/2001, în dreptul nostru penal mai


există și alte dispoziții care contribuie la prevenirea și combaterea
traficului de persoane. În codul penal actual sunt pedepsite sclavia
[art.209],traficul de persoane [art.210], traficul de minori [art.211],
supunerea la muncă forțată sau obligatorie [art.212], proxenetismul
[art.213], exploatarea cerșetoriei[art.214]. Pornografia infantilă a fost
sancționată și de legea nr. 161/2003 (art.51) 1, precum și de legea nr.
196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei(art.11), în
prezent abrogate. Pornografia infantilă în momentul de față este
reglementat de Codul penal în art.374 care a preluat dispozițille din legile
speciale.
Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului, a încriminat și ea diferite modalități de exploatare a minorilor.
Potrivit acestui act normativ, constituie infracțiune „îndemnul ori
înlesnirea practicării cerșetoriei de către un minor sau tragerea de
foloase de pe urma practicării cerșetoriei de către un minor” [art.132 alin.
(1)], precum și „recrutarea ori constrângerea unui minor la cerșetorie”
[art.132 alin.(2)], sau „fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui
copil de a se folosii de acesta pentru a apela în mod repetat la mila
publicului, cerând ajutor financiar sau material” [art.133] 2, aceste articole
au fost abrogate și în prezent sunt prevazute de Codul penal în art.214
privind exploatarea cerșetoriei și în art.215 privind folosirea unui minor în
scop de cerșetorie.
Dispoziții penale cu relevanță în materia traficului de persoane
cuprinde și Codul muncii3. Prin intermediul acestuia, legiuitorul a
încriminat „încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condițiilor
legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activități cu
încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al
minorilor” [art.265 alin.(1)], precum și „primirea la muncă a unei persoane
aflate în sutuație de ședere ilegală în România, cunoscând că acesta
este victimă a traficului de persoane” [art.265 alin.(2)]. Întrucât, de cele
mai multe ori, exploatarea persoanelor care muncesc se realizează prin
acordarea unor salarii sub pragul minim prevăzut de lege sau prin
angajarea acestora fără încheierea unor contracte de muncă, în acord cu
prevederile legale, codul muncii sancționează penal atât „stabilirea
pentru salariații încadrați în baza contractului individual de muncă a unor
salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut
de lege” [art.264 alin(1)], cât și „primirea la muncă a mai multor de 5
persoane, indiferent de cetățenia acestora, fără incheierea unur contract
individual de muncă”[art.264 alin.(3)].
1
Legea nr.161/2003 privint unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în medui de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
2
Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului(M.Of. nr.557 din 23 iunie
2004)
3
Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată (M.Of. nr.345 din 18 mai 2011)
8
Traficul de persoane

Sub aspect civil, prezintă importanță Legea nr. 211/2004 privind


unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, care se
aplică și în cazul săvârșirii infracțiunilor reglementate de Legea
nr.678/2001. Astfel de măsuri pot consta în cosilierea psihologică
efectuată de către serviciile de protecție a victimelor și reintegrare
socială a infractorilor, care funcționează pe lângă tribunale (art.7),care se
acordă gratuit, la cerere, pentru victime, sau în acordarea de către stat a
unor compensații financiare (art.21)1.
La nivel internațional și regional- european au fost adoptate
numeroase acte cu caracter normativ în vederea prevenirii și combaterii
traficului de persoane, pe care le vom prezenta în Capitolul 2 al
prezentei lucrări.

SECȚIUNEA 2. Evoluţia fenomenului

Cea mai cunoscută formă de exploatare, de-a lungul istoriei, a fost


prezentată de punerea și ținerea persoanelor în stare de sclavie, precum
și comercializarea sclavilor. Modalitatea de traficare amintită a existat
încă din cele mai vechi timpuri, sclavii asigurând forța de muncă
necesară edificării marilor construcții și cultivării terenurilor agricole 2.
În Egiptul antic, sclavii erau luați din războaie, devenind astfel
proprietatea statului. Sclavii puteau să aibă familia lor și avere proprie,
însă pentru orice încălcare a legii erau aspru pedepsiți. Ocrotind
preoțimea si templele, statul sclaviagist egiptea îngăduiau sclavilor să
caute azil în temple și să se plângă înpotriva stăpânilor lor, căci acest
lucru ducea la transformarea sclavului în servitor al templului 3.
În statul Asiro-Babilonian, o persoană putea dobândi statutul de
sclav(uardum) prin naștere sau prin căderea în prizonierat. Totodată,
traficul cu sclavi străini reprezanta o componentă a activității comerciale
în acest stat. Numărul prizonierilor și al sclavilor născuți nu era suficient
pentru a acoperii cererea de forță de muncă în agricultură, fiind necesară
importarea de sclavi din statele învecinate. Fiind un obiect de
proprietate, sclavul putea fii vândut sau pus gaj. Pentru neplata dotoriilor,
sclavia era numai temporară4.
În Grecia homerică, sursa principală pentru procurarea sclavilor era
reprezentată de războaie, prizonierii fiind luați ca sclavi de aristocrație
sau vânduți ca sclavi negustorilor,care apoi îi vindeau mai departe.
Predomină sclavajul domestic sclavii fiind folosiți ca servitori, ca meșteri
în atelierele casei, ca muncitori agricoli, păstori etc. La început, munca
1
Legea nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor (M.Of. nr.
505 din 4 iunie 2004)
2
G.C.Zaharia, op.cit. p.7
3
Vl. Hanga, istoria generală a statului și dreptului, Universitatea „Victor Babeș”, Facultatea de Științe
juridice, Cluj, 195, p.26
4
I.Mendelsohn, Slavery in the ancient near est, Oxford University Press, New York, 1949, p.3
9
Traficul de persoane

sclavilor a fost nediferențiată dar, pe măsura dezvoltării forțelor și


relațiilor de producție a început să se diferențieze, uneori discutându-se
de sclavi superiori și inferiori, cei dintâi jucând rolul unor vătafi de sclav 1.
Statul roman a cunoscut sclavia încă din faza sa incipientă.Inițial
sclavia avea un caracter patriarhal, sclavii fiind puțin numeroși și trăind
integrați în familiile stăpânilor lor. Treptat pe măsura cuceririi altor
popoare, numărul sclavilor a crescut foarte mult, ajungânduse către
sfărșitul republicii ca aceștia să reprezinte mai mult de o trăime din
populația totală a statului2. Sub aspect evolutiv, inițial, sclavul a fost
considerat ca un bun al stăpânului, acesta având asupra sa o putere
absolută, în sensul că avea dreptul să îl vândă, să îl doneze, sau să îl
ucidă. Copiii sclavului deveneau, deasemenea, proprietatea stăpânului,
care putea să-i înstrăineze separat de părinți. Treptat, condiția sclavilor a
înregistrat anumite ameliorări, aceștia ajungând chiar să dobândească o
personalitate restrânsă, având posibilitatea să încheie anumite acte
juridice în numele stăpânului său. Totodată, s-a ajuns să se
pedepsească stăpânul care, fără motiv, își ucidea sclavul 3.
Sub aspect istoric, comerțul cu sclavi negri este unul dintre
fenomenele care merită să fie amintite. El a determinat, probabil, cea
mai mare migrație forțată din istorie. După unele estimări 15 milione de
negri au fost strămutați din Africa pe continentul american, iar alți 30-40
de milioane au pierit, din numeroase cauze, cum ar fii brutalitatea
tratamentului, condițiile grele ale transportului, boli etc. 4
În ceea ce privește primii pași ai negoțului american cu sclavi negri,
putem spune că două produse inofensive, zahărul și bumbacul au avut
efecte profunde asupra acestui fenomem, datorită necesității unei forțe
de muncă adecvate. Începând cu secolul al XIX-lea, au fost întreprinse
eforturi de stopare a fenomenului. O dovadă în acest sens este
reprezentată și de legea de abolire a traficului de sclavi promulgată de
președintele american Jefferson, la 2 martie 1807. Imediat după acest
moment, Marea Britanie a adoptat un act similar. Acest comerț cu sclavi
a fost scos în afara legii spre sfârșitul secolului a XIX-lea 5.
La începutul secolului al XX-lea, termenul de trafic, de cele mai
multe ori se referea la „comerțul de sclavi albi”, care reprezenta circulația
peste fontiere a femeilor și copiilor în scopul prostituției.
În ultimul deceniu, traficul de fiinţe umane a devenit o problemă
majoră, atât la nivel naţional cât si internaţional, fenomenul, de loc

1
Vl.Hanga, op.cit.,p,92
2
J.N.Robert, Roma, Ed. Bic ALL, București, 2002, p.95 tradusă în limba română de Simona Ceaușu
3
T.Sâmbrian, Instituții de drept roman, Ed.Sitech, Craiova, 2009, p.58
4
D.Mannix, M.Cowley, Corăbile negre- o istorie a negoțului cu sclavi din Atlantic(1518-1865), Ed.
Științifică, București, 1968, p.5
5
G.C. Zaharia, op. cit., p.11
10
Traficul de persoane

episodic, implicând un număr mare de persoane, are profunde implicaţii


de ordin social şi economic, afectează numeroase persoane şi ţări.
După 1990, într-o perioadă relativ scurtă, ţările din regiunea centrală
şi nord-est europeană au devenit atât ca sursă cât şi tranzit, o zonă ce
„rivalizează” cu regiunile tradiţionale din America Latină, Asia de Sud Est
sau Africa, constituind una din cele mai importante surse de femei şi
copii traficaţi pentru exploatare sexuală sau muncă forţată in Europa
Occidentală. Fenomenul nu este cunoscut la adevărta lui dimensiune,
mobilitatea populaţei, simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor,
posibilitatea unor activităţi aparent legale şi obscuritatea acestui tip de
activităţi, face ca datele statistice să nu fie exacte 1.
Traficul de fiinţe umane a crescut în România, începând cu anul
1990, sub formele clasice în mod deosebit sub forma traficului de femei
pentru prostituție.
Într-o analiză realizată recent de Agenția Națională înpotriva
Traficului de Persoane, se arată că principala modalitate de exploatare a
victimelor identificate în România a fost exploatarea sexuală (499 de
victime), ceea ce reprezintă 66% din totalul victimelor identificate în anul
2015. În perioada analizată, exploatarea prin muncă deține locul doi, cu
un număr de 188 de victime, respectiv 25% din totalul victimelor
identificate.

SECȚIUNEA 3. Cauzele care determină apariţia şi răspândirea


traficului de fiinţe umane

Traficul de fiinţe umane a cunoscut o creştere constantă în ultimii


ani, devenind o problemă naţională şi internaţională. Fenomenul nu este
unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând
profunde conotaţii de ordin social şi economic, demonstrând încălcarea
profundă a drepturilor fundamentale ale omului şi devenind o problemă
ce se agravează constant.
Deși identificat de multe decenii, traficul de persoane a ajuns la
dimensiunile unui fenomen de proporții odată cu evoluția societății în
ansamblul său. Globalizarea a facilitat libertatea de mișcare a
persoanelor, oferind mijloace ieftine de comunicare și transport
determinând, pe cale de consecință, o intensificare fără precendent a
migrației la nivel mondial, inclusiv a traficului de persoane. Sfârșitul
Războiului Rece și căderea blocului comunist au accentuat fenomenul,
în condițiile unei instailități economice, politice, religiose și militare a
unora dintre statele lumii2.

1
Asociația Magistraților Iași, Traficul de ființe umane. Infractor.Victimă.Infracțiune, Ed. Asociația
Alternative Sociale, Iași, 2005, p.12
2
A.I.Popescu, Traficul de persoane,Impicații juridico-penale, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Iași, 2010, p.23
11
Traficul de persoane

Înțelegerea fenomenului traficului de persoane în vederea


combaterii sale presupune nu numai un instrument de lucru, precum
legea, care să reglementeze din punct de vedere penal definirea și
încriminarea faptei în sine. O foarte bună cunoaștere a tuturor factorilor
care determină traficul de persoane este esențială pentru găsirea și a
altor modalități de combatere, în afara celor penale 1.
Studiile sociologice și juridice întreprinse în domeniul traficului de
persoane au identificat în mod concret principalele cauze și condiții care
au dus la răspândirea dramatică la nivel global a fenomenului în ultimele
decenii.
O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariţia şi
răspândirea fenomenului traficului de persoane, la nivelul ţării noastre,
face posibilă gruparea acestora în două categorii: factori structurali
(extrinseci) și factori proximali (intrinseci).
Factorii structurali sunt cei de natură economică (sărăcia, efectele
globalizării, fluctuațiile pieții libere, migrația forței de muncă etc.) socială
(inegalitaea socială, discriminarea pe motive de sex și vârstă, prostituția
etc.), ideologică (rasism, stereotipuri culturale etc.) și politică (conflicte și
operațiuni militare, războaie civile, revolte etc.)
În cea de a doua categorie, a factorilor proximali, sunt incluse
aspectele legate de politicile publice referitoare la justiție (regimuri
juridice naționale și internaționale inadecvate, aplicarea defectuasă a
legii, legile privind migrația și imigrația, legislația penală permisivă), la
respectarea legii (corupția, complicitatea statului la desfășurarea unor
activități ilegale, susținerea rețelelor subterane de către reprezentanți ai
statului, activități antreprenoriale ilegale, inclusiv comerțul sexual, trafic
ilegal de migranți, arme și droguri) și la lipsa unei parteneriat solid între
societatea civilă și stat (campanii educaționale ineficiente, lipsa
conștientizării pericolului traficului în cadrul comunităților vulnerabile,
slaba responsabilizare a autorităților și organizaților statale).

3.1. Factori structurali

Printre factorii structurali care determină apariția activității


infracționale de trafic de persoane îl voi prezenta pe scurt următoarele:
perspectiva profiturilor obținute de traficanți, sărăcia, șomajul,
instabilitatea locului de muncă, mediul familiar, nivelul scăzut al
educației, existența cererii pentru serviciile persoanelor traficate,
discriminarea, instabilitatea politică.

 Perspectiva profiturilor obținute de traficanți


1
A.I.Popescu,op.cit., p.24
12
Traficul de persoane

Principala motivație a traficanților, în derularea activității lor


infracționale, este reprezentată de veniturile pe care le pot obține în
acest mod. Desigur, nivelul acestora diferă în funcție de modalitatea
concretă de exploatare. Cele mai însemnate venituri provim din
exploatarea sexuală a victimelor. În principiu, traficanții care recruteză
victimele umăresc să le și exploateze1.
Într-o cauză, sa reținut că inculpatul a obținut de pe urma
exploatării a șapte victime, în perioada iunie 2002- ianuarie 2005 suma
totală de 164,200 euro, instanța dispunănd confiscarea acesteia 2.
Profituri însemnate pot fi realizate de traficanți nu doar din exploatarea
victimelor prin obligarea la practicarea prostituției dar și din vânzarea
acestora altor traficanți care urmează să le exploateze. Spre exemplu,
într-o speță sa reținut că cei 8 inculpați au obținut, din vânzarea celor 16
părți vătămate, suma de 31,600 euro3.
În ipoteza exploatării prin obligarea la practicarea cerșetoriei sau la
comiterea de furturi sumele de bani sau bunurile dobândite sunt însușite
ulterior de către traficanți. În cazul traficului care are ca scop
exploatatrea victimelor prin muncă, de regulă traficanții au rolul de
intermediari aceștia încasând de la agajator sumele de bani cuvenite
victimelor pentru munca prestată.

 Sărăcia
Starea materială precară a victimelor, combinată cu lipsa de
perspective în ameliorarea acestei stări de fapt, reprezintă un alt factor
care favorizează traficul de persoane4.
În majoritatea cazurilor, recrutarea victimelor care urmează să fie
exploatate în străinătate se realizează prin specularea nemulțumirilor
acestora în raport cu propriul nivel de trai. Traficanții le promit
persoanelor recrutate că viața lor se va inbunătăți considerabil urmând a
câștiga sume importante în străinătate. Într-o cauza spre exemplu, sa
reținut că inculpatul și-a luat angajamentul față de victime că le va găsi
locuri de muncă bine plătite în agricultură. Fiind asigurate „că li se va
schimba viața” în condițiile în care în țară nu aveau un loc de muncă
stabil și erau lipsite de venituri, acestea au acceptat să se deplaseze în
străinătate, unde au fost exploatate prin muncă 5.
Femeile și copii intră în categoria victimelor potențiale, datorită
vulnerabilității sociale, întreținută de privațiuni materiale și prejudecăți
sociale. Lipsa unui mediu familar favorabil, lipsa alternativelor la nivelul
1
G.C. Zaharia, op.cit., p.11
2
A se vedea I.C.C.J., Secția penală, decizia penală nr. 827/10.03.2009 (www.legalis.ro)
3
C.A. Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și familie decizia penală nr. 46/14.03.2008, citat
de G.C.Zaharia, op.cit., p.12
4
P. Blândă, Traficul de femei și copii, Ed. Pildner & Pildner, Târgoviște, 2003, p. 83
5
I.C.C.J., Secția penală, decizia penală nr. 1278/02.04.2010 (www.legalis.ro)
13
Traficul de persoane

comunității în vederea asigurării unui nivel de trai decent pune într-o


lumină pozitivă pe traficant, personificându-l în salvatorul mult așteptat 1.
Într-o cauză sa reținut că în dorința de a le obliga la practicarea
prostituției, inculpații le-au propus victimelor minore să îi însoțească într-
o altă țară, pentru a lucra ca dansatoare într-un bar. Cele două minore
nu au fost greu de convins să-i urmeze, deoarece amândouă proveneau
din familii aflate în dificultate, se aflau în situații de abandon școlar,
frecventau același anturaje dominate de persoane din lumea interlopă și
amândouă aveau stima de sine scăzută. Astfel spus, deși la vârste
fragede, mediul în care se învârteau și experiențele trăite le-au dat
posibilitatea celor două minore să întuiească ce se afla în spatele
propunerii inculpaților și au fost de acord cu plecarea în idea găsirii unui
trai mai bun2.
 Șomajul
Șomajul constituie un alt factor de ordin economic care influențează
în mod direct migrația forței de muncă la nivel regional și global și
totodată traficul de persoane. Lipsa locurilor de muncă, calificarea
precară a anumitor categorii de persoane, în special femei, sau
îngrădirea accesului acestora la un loc de muncă, ca urmare a
discriminării, conduc la vulnerabilitate socială și la acceptarea oricărei
alternative pentru supraviețuire3.
 Nivelul scăzut al educației
Carențele educaționale joacă și ele un rol important, reprezentând o
cauză a traficului de persoane. De cele mai multe ori, nivelul scăzut al
educației determină imposibilitatea găsirii unui loc de muncă. Din acest
punct de vedere, cele mai vulnerabile persoane sunt tinerii cu vârste
cuprinse între 16-22 de ani, fără studii complete. Lipsa educației școlare
îl determină victimele traficului să se orienteze către oferte de muncă în
străinătate, care nu cer o pregătire specială în domeniul respectiv, dar
care sunt bine renumerate, căzând astfel în plasa traficanților.
Educația precară este urmărită de traficanți și în cazul victimelor
adulte, nu doar al celor minore. Spre exemplu, victima care nu cunoaște
o limbă de circulație internațională, este mai ușor de controlat într-o țară
srtăină, din moment ce nu poate comunica cu ușurință în noul mediu. În
același timp, lipsa unui nivel de educație ridicat poate avea consecințe și
asupra profesiei pe care o au vicimele și, implicit asupra aspirațiilor
acestora în raport cu locul de muncă pe care îl caută. În majoriatea
cazurilor, locurile de muncă oferite de traficanți cu care aceștia le
conving pe victime să îi urmeze în străinătate, nu presupun o calificare
prealabilă. Spre exemplu, muncitori zilieri in agricultură, ospătari,
1
A.I. Popescu.,op.cit., p. 26
2
I.C.C.J., Secția penală, decizia penală nr. 3877/15.08.2007 (www.legalis.ro)
3
Idem., p.26
14
Traficul de persoane

menajere etc. Neavând o pregătire profesională deosebită, la care se


adaugă și lipsa de informare cu privire la pericolul reprezentat de traficul
de persoane, victimele acceptă ofertele care li se fac 1.
 Mediul familiar
Abuzul şi disfuncţionalitatea familială, lipsa de comunicare în familie
şi dezintegrarea socială; astfel, experienţa unui abuz, fie în familie, fie
într-o instituţie, creşte substanţial vulnerabilitatea faţă de trafic; mediul
familial abuziv este un factor generator de migraţie şi trafic, alimentând
sentimentul eşecului în relaţiile personale şi determinându-le pe tineri să-
şi caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă
dintre părinţi şi tineri generează sentimentul de nonapartenenţă la familie
şi măreşte vulnerabilitatea faţă de trafic; lipsa unui grup de prieteni
accentuează sentimentul dezintegrării şi facilitează desprinderea de
familie şi de comunitate2.
 Existența unei cereri pentru servicile persoanelor traficate
Traficarea persoanelor, cel puțin sub unele din formele pe care le
comportă, nu ar putea exista în lipsa unei cereri venite din partea unor
alte persoane, chiar dacă acestea nu contrubuie în nici un mod la
punerea și menținerea în starea de exploatarea a victimelor. Spre
exemplu, insuficiența organelor transplantabile în mod legal, în
comparație cu o cerere mare a acestora, face să existe un decalaj, a
cărei acoperire se încearcă inclusiv prin traficul de persoane în vederea
prelevării organelor acestora3.
În cea ce privește exploatarea prin muncă, putem afirma că există o
cerere pentru serviciile victimelor, inclusiv din partea unor persoane care
nu contribuie în niciun mod la constrângerea acestora. La fel se pune
problema și în cazul exploatării sexuale, care se grefează pe dorința
clienților de a beneficia de serviciile oferite de victime în acest sens 4.
În exemplele prezentate anterior putem observa existența unei
cereri venite din partea altor persoane decât traficanții. Însă cerere
pentru servicile victimelor poate fi așezată pe trei niveluri. Alături de
cererea venită din partea persoanelor amintite anterior, putem discuta si
despre cererea venită din partea traficanților care aleg să se folosească
în mod direct de serviciile victimelor. Spre exemplu, în cazul exploatării
prin obligarea la practicarea cerșetoriei, la comiterea de furturi, traficanții
sunt și beneficiari serviciilor persoanelor traficate. Totodată, aceștia pot
exploata în interes propriu forța de muncă a victimelor. Al treilea tip de
cerere este acela care vine din partea traficanților care urmăresc

1
G.C. Zaharia, op.cit., p.15
2
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.10
3
A se vedea M.C. Voinici, Prevenirea și combaterea traficului ilicit de organe, țesuturi și celule de
origine umană. Teză de doctorat, Acedemia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București, 2009, p. 20
4
Idem., p.15
15
Traficul de persoane

„cumpărarea” victimelor pentru a le exploata prin oferirea serviciilor


acestora, mai departe, clienților1.
 Discriminarea
Discriminarea manifestată în orice domeniu al vieții sociale poate
determina vulnerabilitatea în fața rețelelor de traficanți. Diferențele de
rasă, etnie, identitate culturală întrețin adesea de inferioritate socială
care conduc la dezvoltarea traficului de persoane.
Discriminarea care se manifestă, și se găsește în aproape toate
statele lumii este cea rasială afectând în mod negativ exercițiul
drepturilor și libertăților, având ca efecte principale dificultatea, dacă nu
imposibilitatea, de a avea acces la educație și la găsirea unui loc de
muncă corespunzător în țara de origine, fapt care obligă persoanele în
cauză să migreze2.
 Instabilitatea politică
Instabilitatea politică, cu consecințe în plan economic și social,
contribuie și ea în mare măsură la dinamica traficului de persoane. Este
dovedit că orice zonă de conflict din lume devine un mediu potrivit pentru
traficanții de persoane care profită de exodul populației care încearcă să
părăsească zona. Numeroase exemple în acest sens pot fi amintite dar
cea mai recentă este migrația din Siria spre Europa. Războaiele civile
din Orientul-Mijlociu au determinat pe 2 milione de oameni să-și
părăsească țara, aceste persoane plătind sume foarte mari traficanților
pentru a le transporta în Europa, după care alți traficanți pentru banii cu
care au rămas au transportat în țările mari ai Europei.

3.2.Factori proximali

Printre principalii factori proximali care contribuie la apariția și


răspândirea traficului de persoane îl voi prezenta: lipsa cadrului legislativ
sau ineficienta aplicare a legii, corupția, lipsa parteniriatului între stat și
societatea civilă.
 Lipsa cadrului legislativ sau ineficienta aplicare a legii
Fie că vorbim de dreptul intern sau internațional, cererea și
adoptarea normelor juridice cu privire la încriminarea infracțiunii de trafic
de persoane nu ar trebui să mai fie o decizie preferențială, influențată de
interesele de moment ale statelor și de conjuncturile sociale globale. În
prezent, există destule state, atât în Europa, cât și pe alte continente,
care nu au ratificat convențiile internaționale în materia traficului de
persoane sau a altor aspecte adiacente acestei probleme. La nivelul
statelor care au adoptat însă măsurile necesare în acest sens se
1
G.C. Zaharia, op.cit., p.16
2
A.I.Popescu, op.cit., p.28
16
Traficul de persoane

remarcă, de asemenea, o slabă eficiență din perspectiva punerii lor în


aplicare1.
Deși traficul de persoane reprezintă o realitate cunoscută de multă
vreme, țara noastră a adoptat abia în anul 2001 o lege specială, care să
vină în mod eficient în ajutorul prevenirii acestui fenomen. Existența unor
dispoziții menite să prevină sau să combată traficul de persoane nu este
suficientă. Este necesar, în plus, ca aceste prevederi să fie utilizate sub
aspect practic. Neaplicarea corespunzătoare a normelor legale poate fi
neintenționată, datorându-se superficialității organelor abilitate, sau
intenționată, în acest caz putându-se urmării chiar obținerea de avantaje
patrimoniale.
 Corupția
Corupţia autorităţilor poate constitui un factor care permite
dezvoltarea fenomenului traficului de persoane; traficul şi corupţia se
completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple oportunităţi
care au ca finalitate coruperea funcţionarilor publici şi crearea premiselor
de subminare a întregului efort depus de alţi factori pentru combaterea
acestui fenomen2.
 Lipsa parteneriatuli între stat și societatea civilă
Constituie un factor subtil de încurajare a traficului de
persoane.Responsabilitatea comunităților prin campanii educaționale s-a
dovedit de cele mai multe ori eficientă în susținerea luptei înpotriva
acestui fenomen. Conștientizarea pericolului și participarea activă a
membrilor comunității sunt principalele obiective ale măsurilor de
popularizare a combaterii comerțului de persoane. Lipsa cooperării
comunității cu autoritățile statului imprimă acesteia o pasivitate dusă
adesea până la nepăsare3.
Bineînțeles, la nivel mondial, acești factori, fie ei struturali sau
proximali, se combină și se intercondiționează, în fucție de specificul
dinamicii sociale. Cu toate acestea, se poate observa că una din
principalele factori ale traficului de persoane îl constitue încălcarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, indiferent dacă este
vorba de un stat, regiune sau continent. Alături de ceilalți factori,
încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale are efect asupra
formelor pe care traficul de persoane le comportă, orice dezechilibru
manifestat în societate fiind speculat în vederea obținerii de profit de
către traficanți. De fapt, traficul de persoane se dezvoltă pe seama
neajunsurilor sistemului social global4.

1
A.I.Popescu, op.cit., p.32
2
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.9
3
A.I.Popescu, op.cit., p.33
4
A.I.Popescu, op.cit., p.34
17
Traficul de persoane

SECȚIUNEA 4. Consecințele traficului de persoane asupra


victimelor

Traficul de persoane poate antrena consecințe nefaste asupra


victimelor pe mai multe planuri. Astfel, poate fi afectată sau pusă în
pericol integritatea corporală ori sănătatea, poate fi afectat psihicul
acestora. Relațiile sociale în care persoanele traficate sunt angrenate,
pot fi, la rândul lor, perturbate. Victimele sunt, de multe ori, încercate de
un sentiment de inferioritate, se simt stigmatizate de semenii lor și pot
prezenta un risc ridicat de excluziune socială1.
4.1. Consecințe asupra integrității fizice și sănătății victimelor
În primul rând, traficarea victimelor poate avea consecințe asupra
integrității fizice și sănătății acestora. Violențele la care sunt supuse le
pot produce contuzii, răni deschise, cicatrice. Nu este exlcusă nici
ipoteza în care acestea au ca urmare moartea victimei. În principiu,
violențele diferă în funcție de modalitatea de exploatare. Spre exemplu,
persoanele care cerșesc sunt uneori mutilate, astfel încât să stârnească
mila publicului. Pentru a le determina pe victime să întrețină relații
sexuale cu clienții, traficanții pot fi foarte violenți, aplicându-le bătăi
repetate. De asemenea, acest tip de exploatare poate conduce la
contactarea unor boli cu transmitere sexuală, inclusiv cu virusul H.I.V. În
cazul prevalării de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod
inevitabil este afectată integritatea fizică a victimei.
4.2. Consecințe asupra psihicului victimelor
În al doilea rând, acțiunile traficanților își lasă amprenta asupra
psihicului victimelor. Ca reacție inițială, de cele mai multe ori, acestea
intră într-o stare de șoc, sunt cuprinse de frică, au senzația de neputință,
sunt încercate de sentimente de vină sau autoblamare 2.
În cazul unora dintre victimele trarficului de persoane, se poate
constata apariția sindromului Stockholm, care se caracterizează prin
identificarea victimei cu infractorul. În astfel de cazuri, persoana traficată
simte că nu ar putea să supraviețuiască violenței, că este izolată de
lumea de afară și că nu este posibil să scape. Dorește să se asigure că
va câștiga aprobarea traficantului, aspect important pentru șansele sale
de supraviețuire. Victima încearcă să se pună în poziția traficantuli, să îi
adopte punctele de vedere. Unele victime, având acest sindrom, ajung
să devină ele însele traficanți3.
Din cauza traumelor psihice suferite de victime, investigarea
infracțiunilor în materia traficului de persoane nu este simplă. S-a
1
I.G. Oltei, Asistența socială acordată victimelor traficului de persoane, în Dreptul nr.7/2008, p.225
2
A.Vechiu, Traficul de persoane. Nevoile victimelor traficului de persoane în raport cu serviciile oferite
de echipa pluridisciplinară, în scopul reintegrării socio-profesionale a victimelor, Ed. Lumen, Iași, 2009,
p.22
3
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.76
18
Traficul de persoane

constatat că dezvăluirea în cadrul procedurilor judiciare a informațiilor


legate de modul de săvârșire a acestora poate duce la o victimizare
secundară. Acesta presupune că, pe lângă prejudiciile suferite prin
infracțiune, victimei îi sunt cauzate suferințe suplimentare din cauza
investigațiilor poliției, urmăririi penale și judecății. Consecințele
psihologice ale unui proces pot fi deosebit de grave atât pentru victimele
majore, cât și pentru cele minore. Ca atare, este foarte important modul
în care organele judiciare reușesc să comunice cu victimele și să evită
victimizarea secundară1. Prima întâlnire dintre anchetator și victimă este
determinantă, cel dintâi trebuind să facă tot posibilul pentru a-i căpăta
încrederea și a-i reduce stresul și teama de necunoscut 2.
4.3. Consecințele în legătură cu relațiile sociale pe care le dezvoltă
victimele
În al treilea rând, tratamentul la care sunt supuse victimele traficului
de persoane poate avea consecințe asupra relațiilor sociale pe care
acestea le dezvoltă cu semenii lor. Victimele exploatate, mai ales sexual,
dezvoltă sentimente de izolare, însingurare și autoexcludere. Devin
incapabile de a stabili și menține relații de susținere sau ajutor, își pierd
încrederea în ceilalți. Cel mai adesea, persoanele traficate sunt renegate
de familie, de societate.
Cei care investigează infracțiunile privind traficul de perosoane nu
trebuie să se lasă induși în eroare de situațiile în care victimele se
reîntorc la situația de a fi traficate, practicând, de exemplu, prostituția de
bunăvoie. Fiind respinse de societate, nefiind acceptate de familie,
victimele nu găsesc resurse pentru existență și nu găsesc o altă
alternativă. Această situație poate fi invocată de traficanți în favoarea lor,
arătând că din moment ce victimele practică prostituția de bunăvoie, nu
au fost constrânse nici anterior. Organele de anchetă trebuie să aibă în
vedere astfel de situații, pentru a realiza o corectă încadrare juridică și o
sancționare adecvată a faptelor de traficare3.
Legea nr. 678/2001 reglementează măsuri privind asistența
victimelor, acestea vizând inclusiv reintegrarea socială. Un rol foarte
important în ceea ce privește reintegrarea revin organizațiilor
neguvernamentale, care pot oferii sprijin în acest sens în plan local,
datorită importantelor legături pe care le au la acest nivel. Însă, pentru a
putea fi ajutate, victimele trebuie să fie mai întâi identificate, acest rol
trebuind să revină unui număr cât mai ridicat de actori, deoarece, în caz
contrar, un număr limitat al acestora ar duce la un număr redus al

1
A se vedea N.D. Popa, Exploatarea sexuală a copiilor, în Revista de Drept Penal nr. 4/2007, p. 151
2
A se vedea E.A. Mihuț, D. Moca, Metodica cercetării traficului de persoane, în Dreptul nr.4/2007, p.
177
3
Ghid de informație și instruire pentru prevenirea traficului de ființe umane, asistarea și reintegrarea
socială a victimelor, Asociația Parteneri pentru Schimbare, Ed. R.C.R. Print, București, 2007, p. 54
19
Traficul de persoane

victimelor identificate și, pe cale de consecință, la un număr redus al


victimelor care primesc asistență4.

SECȚIUNEA 5. Clasificări ale traficului de persoane

Traficul de persoane poate fi clasificat după mai multe criterii, cum ar


vârsta persoanelor traficate, sexul acestora, trecerea sau nu a frontierei
statului de origine, prezența sau absența consimțământului victimelor ori
finalitatea urmărită.
1. În funcție de vârsta persoanelor traficate, putem distinge:
a) Trafic de persoane adulte, când victimele au împlinit vârsta de
18 ani;
b) Trafic de persoane minore, când victimele nu au împlinit încă
vârsta de 18 ani.
Articolul 210. din Noul Cod Penal sancționează traficul de persoane
adulte, în vreme ce art. 211 din același cod sancționează traficul de
minori. Diferența realizată de Codul penal are relevanță sub aspectul
elementelor materiale ale celor două infracțiuni, precum și sub aspectul
pedepselor.
2. După sexul persoanelor traficate, distingem:
a) trafic de femei;
b) trafic de bărbați.
Traficarea femeilor vizează în cele mai multe cazuri exploatarea
sexuală a acestora, în timp ce traficarea bărbaților este legată de
exploatarea forței de muncă, în agricultură sau construcții mai ales. Cu
toate acestea, și femeile și bărbații pot fi exploatate în numeroase feluri.
3. După cum traficarea pesoanelor implică sau nu transportarea
acestora peste graniță, distingem:
a) Trafic de persoane în țara de origine, atunci când frontiera de
stat nu este traversată;
b) Trafic de persoane transnațional, când acestea sunt
transportate din țara de origine spre destinații din alte state.
Distincția are relevanță sub aspectul aplicării legii penale în spațiu,
în situația în care infracțiunea este săvârșită în străinătate de un
cetățean român sau contra unei cetățean român. De asemenea, în
ipoteza în care victima este transportată în România din străinătate.

4. După cum victima și-a dat sau nu consimțământul pentru a fi


traficată, distingem:
a) Trafic de persoane fără consimțământul victimei;
b) Trafic de persoane cu consimțământul victimei.
4
G.C. Zaharia, op.cit., p.31
20
Traficul de persoane

În cazul infracțiunii de trafic de persoane, prevăzut de art. 210


C.pen, precum și în cazul infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art.
211 C.pen., libertatea de voință a victimei poate fi înfrântă (spre exemplu
când se folosește amenințarea, violența, alte forme de constrângere,
când se recurge la răpire), ori consimțământul poate fi viciat (atunci când
fapta este săvârșită prin fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate). În
cazul variantei simple a infracțiunii de trafic de minori, libertatea de
voință a victimei nu este înfrântă și nici consimțământul nu este viciat.
Prezența sau absența ori vicierea consimțamântului victimei nu are
relevanță sub aspectul răspunderii penale a făptuitorului, întrucât, potrivit
art. 210 al. (3) și art. 211 al. (3) C.pen., consimțământul persoanei,
victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.
5. După finalitatea traficului distingem:
a) Trafic de persoane în scopul exploatării victimelor prin muncă;
b) Trafic de persoane în scopul exploatării sexuale;
c) Trafic de persoane în scopul prevalării de organe;
d) Trafic de persoane în scopul obligării victimelor la practicarea
cerșetoriei;
e) Trafic de persoane în scopul obligării victimelor la comiterea de
furturi sau de alte fapte penale.

CAPITOLUL II. PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE


PERSOANE

Traficul de fiinţe umane, una dintre cele mai grave forme de violare
a drepturilor persoanelor, a demnităţii şi integrităţii acestora, se
desfăşoară de regulă într-un areal extins ca teritoriu şi persoane
21
Traficul de persoane

implicate, traficanţii profitând de naivitatea victimelor dar şi de unele


nesincronizări între instituţiile statului cu atribuţii în domeniul educaţiei,
protecţiei sociale, stabilirea identitaţii şi circulaţiei persoanelor. Indiferent
de forma în care se face exploatarea unei persoane, pentru prevenirea şi
combaterea acestui fenomen în continua creştere între instituţii si
autoritaţi, între acestea şi organizaţiile neguvernamentale trebuie să
existe o cooperare în direcţia prevenirii şi combaterii orcărei forme de
sclavie. Pentru că, de cele mai multe ori, în materia traficului de
persoane intervin şi „elemente” de extraneitate, traficanţi, transportatori
ori „consumatori” este necesară şi o cooperare internaţională între
organismele cu atribuţii în prevenirea si combaterea acestor forme de
exploatare umană1.
Există reglementari în materia traficului de persoane atât la nivel
glabal, cât și la nivel regional. În prezentul capitol, alături de
reglemetările cu carecter global, le vom prezenta și pe cele cu caracter
regional-european, dat fiind faptul că țara noastră este situată pe acest
continent. Totodată, vom prezenta și modul cum este incriminat traficul
de persoane în legislațiile penale ale altor state 2.

SECȚIUNEA 1. Prevenirea și combaterea traficului de persoane


la nivel internațional

Cele mai importante instrumente normative adoptate de-a lungul


timpului, la nivel global, cu relevanță în combaterea traficului de
persoane, sunt: Acordul internațional de la Paris din 18 mai 1904,cu
privire la reprimarea traficului cu femei, Convenția internațională de la
Paris din 4 mai 1910, Convenția internațională de la Geneva, din 30
septembrie 1921, cu privire la reprimarea traficului de femei și copii,
Convenția de la Geneva, din 25 septembrie 1926 privind sclavia,
Convenția internațională de la Geneva din 11 octombrie 1933, cu privire
la traficul cu femei majore, Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea
traficului de persoane și a exploatării prostituirii semenilor, din 2
decembrie 1949, Convenția suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, a
traficului cu sclavi și a instituțiilor și practicilor analoge sclaviei, adoptată
de Națiunile Unite la 7 septembrie 1956, Convenția Organizației
Internaționale a Muncii nr. 157/1957 privind abolirea muncii forțate,
Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind
interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea
imediată în vederea eliminării lor și Protocolul privind prevenirea,
reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și
copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000.

1
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.127
2
G.C. Zaharia, op.cit., p.209
22
Traficul de persoane

În continuare îl voi prezenta succint actele cu o importanță


deosebită care au pus bazele prevenirii traficului de persoane, și acele la
care România este sau a fost parte.

 Acordul internațional de la Paris, din 18 mai 1904, cu privire la


reprimarea traficului de femei

Acest acord a fost primul instrument de o imprtanță deosebită, la


nivel internațional, în ceea ce privește prevenirea și combaterea traficului
de persoane. Accentul se punea pe obținerea de informații în legătură cu
traficul internațional de persoane, fără a se incrimina o faptă anume.
Practic, în urma obținerii informațiilor necesare constatării actelor de
traficare, statele urmau să procedeze potrivit legislației lor interne.
Prevederile cele mai consistente se regăsesc în cadrul art.1-6 din
acord. Fiecare guvern contractant se angaja să stabilescă sau să
înființeze o autoritate responsabilă cu colectarea și direcționarea tuturor
informațiilor referitoare la transportul de persoane de sex feminin, majore
sau minore, peste graniță, în scopuri imorale(art.1). Această autoritate
trebuia împuternicită astfel încât să poata lua legătura direct cu
departamentele similare stabilite în fiecare din celelalte state
contractante1.
Statele se obligau să aibă puncte de observație, în special în gări,
porturi de îmbarcare, precum și în timpul călătoriei, pentru
supravegherea persoanelor care se ocupau ce traficul femeilor, în
scopuri imorale (Art.2).
Acordul prevedea necesitatea mobilizării funcționarilor, precum și a
tuturor celorlalte persoane calificate, pentru a obține, în limitele legale,
toate informațiile de natură să conducă la depistarea traficului acestor
persoane. La sosirea unor persoane care, în mod evident păreau să fie
făptuitori, complici sau victime, faptele de traficare trabuia să fie
notificate și autorităților de la locul de destinație sau oficiilor diplomatice
sau consulare, precum și orcăror alte autorități competente 2.
Acest instrument normativ a fost abrogat și înlocuit de Convenția
Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persaoen și a exploatării
semenilor, din 2 decembrie 1949.

 Convenția internațională de la Paris, din 4 mai 1910, cu privire la


reprimarea traficului de femei

Această convenție marcheză o evoluție în raport cu Acordul de la


Paris, din 18 mai 1904, reprezentată de oferirea unui înțeles juridic
„traficului de persoane”. Foarte interesant este faptul că definițiile date
sunt oarecum asemănătoare cu cele utilizate aproape un secol mai
1
G.C. Zaharia, op.cit., p. 211
2
Idem., p.212
23
Traficul de persoane

târziu de Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului


de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția
Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate din 15
noiembrie 2000, și mai apoi de Legea nr.678/2001 adoptată de statul
român1.
Potrivit art.1 din convenție, fapta aceluia care, în vederea satisfacerii
pasiunilor unei alte persoane, a procurat, a atras, sau a transportat, chiar
cu consimțământul acesteia, o femeie sau o fată sub vârsta stabilită, în
scopuri imorale, trebuia pedepsită, chiar dacă diversele acte care intrau
în conținutul constitutiv al infracțiunii erau comise în diferite țări. În
același timp, conform art.2 din convenție, fapta aceluia care, în vederea
satisfacerii pasiunilor unei alte persaone, a procurat, a atras sau a
transportat în scopuri imorale, prin fraudă, violență, amenințări, abuz de
autoritate, sau orice altă metodă de forțare, o femeie sau o fată peste
vârsta stabilită, trebuia, de asemenea, să fie pedepsită, chiar dacă
diversele acte care intrau în conținutul constitutiv al infracțiunii erau
comise în diferite țări. Părțile contractante ale căror legislații nu
incriminau aceste fapte, se angajau să facă demersurile necesare pentru
a le pedepsi, potrivit gravității lor. Infracțiunile la care se făcea referire, se
considerau în mod legal incluse în lista celor pentru care extrădarea
putea fi acordată în conformitate cu convențiile deja existente între
părțile contractante2.
Ca și o completare a Convenției de la Paris, din 4 mai 1910 putem
aminti Convenția internațională de la Geneva, din 30 septembrie 1921 cu
privire la reprimarea traficului de femei si copii. Ca noutate, statele se
angajau să incrimineze traficarea copiilor indiferent de sex, spre
deosebire de actul anterior care sancționa doar traficul în legătură cu
fete sub vârsta de 20 de ani. În noua reglementare, vârsta a fost
modificată și stabilită la 21 de ani (art.5). Totodată, se stabilea și
necesitatea luării unor măsuri pentru a asigura pedepsirea tentativelor și,
în limitele legale, a actelor preparatorii ale infracțiunilor prevăzute în art.
1 și 2 din Convenția din 4 mai 19103.
Aceste două instrumente normative au fost abrogate și înlocuite de
Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persaone și
exploatarea prostituirii semenilor, din 2 decembrie 1949.

 Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de


persoane și a exploatării prostituirii semenilor, din 2 decembrie 1949

În prealambul acestei convenții se arată că „prostituția și răul care o


însoțește, traficul de ființe umane în vederea prostituării lor sunt

1
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.129
2
G.C. Zaharia, op.cit., p.213
3
G.C. Zaharia, op.cit., p. 214
24
Traficul de persoane

incompatibile cu demnitatea și valoarea persoanei umane și pun în


pericol bunăstarea individului, a familiei și a comunității” 1.
Conveția a abrogat și a înlocuit între părți dispozițiile instrumentelor
internaționale reprezentate de Acordul internațional de la Paris din 18
mai 1904, cu privire la traficul de femei, Convenția internațională de la
pris, din 4 mai 1910, cu privire la reprimarea traficului de femei,
Convenția internațională de la Geneva din 30 septembrie 1921, cu privire
la reprimarea traficului de femei și copii și Convenția internațională de la
Geneva din 11 octombrie 1933, cu privire la traficul de femei
majore.Fiecare dintre aceste instrumente înceta să mai fie în vigoare
atunci când toate părțile sale deveneau părți ale convenției.

 Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 105/1957 privind


abolirea muncii forțate

În prealambul convenției se arată că munca forțată sau obligatorie


constituie o violare a drepturilor omului, prevăzute de Carta Națiunilor
Unite și enunțate în declarația universală a drepturilor omului. Convenția
urmărește abolirea muncii forțate sau obligatorii, interzicâmdu-se
recurgerea la aceasta. Foarte energice sunt dispozițile art.2 din
convenție, care impun statelor care o ratifică obligația de a lua măsuri
eficiente în vederea abolirii imediate și complete a muncii forțate sau
obligatorii, consacrând astfel o obligație de rezultat 2.

 Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de


persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția
Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din
15 noiembrie 2000

Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de


persoane, în special al femeilor și copiilor, vine în completarea
Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale
organizate. Acesta se interpretează împreună cu convenție și reprezintă

1
Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituirii
semenilor, din 2 decembrie 1949, a fost adoptată prin Rezoluția 317 din 2 decembrie 1949 și a intrat în
vigoare la 25 iulue 1951, conform dispozițiilor art. 24. România a ratificat această convenție prin
Decretul nr. 482/1954
2
Această Convenție a fost adoptată de Conferința generală a O.I.M. în cea de a patruzecea sesiune,
la 25 iunie 1957 și a intrat în vigoare la 17 ianuarie 1959. România a ratificat Convenția prin Legea.
Nr. 140/1998
25
Traficul de persoane

instrumentul juridic principal, la nivel internațional care abordează


problema traficului de ființe umane1.
La momentul adoptării sale, acest instrument normativ a oferit cea
mai elaborată definiție a traficului de persoane, care a fost preluată și de
legiuitorul român, cu ocazia adoptării Legii nr. 678/2001. Potrivit art.3 din
protocol, expresia trafic de persoane indică recrutarea, transportul,
adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare de recurgere sau
prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire,
fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de
vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a
obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în
scopul exploatării. Exploatarea conține, cel puțin, exploatarea sexuală,
munca sau seviciile forțate, sclavia sau practicile analoge sclaviei,
folosirea sau prevalarea de organe. Consimțământul unei victime a
traficului de persoane a cărei exploatare se urmărește, nu exonerează
făptuitorul de răspundere, atunci când s-a folosit unul din mijloacele de
constrângere amitite. Recrutarea, transportarea, transferul adăpostirea
sau primirea unui copil în scopul exploatării, este considerată trafic de
persoane, chiar dacă nu se apelează la mijloace cum sunt
constrângerea, răpirea, frauda etc. Prin copil se înțelege orice persoană
cu vârstă mai mică de 18 ani2.
Statele părți și-au asumat obligația de a incrimina actele menționate
de art.3 din protocol, atunci când au fost comise intenționat (art.5).
Totodată s-au angajat să adopte măsurile necesare pentru a sancționa
încercarea comiterii acestor infracțiuni, complicitatea la aceste infracțiuni,
sub rezerva conceptelor fundamentale ale propriilor sisteme juridice,
precum și organizarea comiterii acestora sau acordarea de instrucțiuni
altor persoane pentru ca acestea să le comită 3.
Protocolul cuprinde dispoziții privind asitența si protecția victimelor,
fiacare stat trebiund în măsura în care dreptul său intern o permite, să
protejeze viața privată și identitatea victimelor traficului de persoane,
nefăcând publice procedurile juridice referitoare la acestea (art.6).
Statele trebuie să asigure victimelor traficului de persoane și posibilitaea
de a obține repararea prejudiciului suportat.
Pentru garantarea asistenței și protecției victimelor, trebuie adoptate
măsuri corespunzătoare care să le permită să rămână pe teritoriul
statelor de destinație, cu titlu temporar sau permanent, atunci cănd este
cazul, ținându-se cont de factorii umanitari și personali (art.7).
În scopul prevenirii și combaterii traficului de persoane, trebuie
efectuate cercetări, trebuie derulate campanii de informare, inclusiv prin
intermediul mass-media, și luate măsuri în plan economic și social
(art.9). Se arată că este necesară cooperarea cu organizațiile
1
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.134
2
G.C. Zaharia, op.cit., p.224
3
Ibidem., p.224
26
Traficul de persoane

neguvernamentale, cu alte organizații competente ori cu elemente ale


societății civile. Statele părți trebuie să coopereze în adoptarea unor
măsuri de ordin educativ, social sau cultural, pentru a descuraja cererea
care favorizează orice formă de exploatare a persoanelor. Totodată,
trebuie acționat în vederea remedierii factorilor care fac persoanele, în
special femeile și copiii,vulnerabile în fața traficului, precum sărăcia,
subdezvoltarea și inegalitatea șanselor1.
Statele părți au obligația de a asigura și de a întării formarea
agenților serviciilor de detectare, reprimare, imigrare și a altor servicii
competente pentru prevenirea traficului de persoane (art.10 pct.2).
Acestă formare ar trebui să pună accentul pe metodele folosite pentru
prevenirea unui astfel de trafic, trimiterea în judecată a traficanților și
respectarea drepturilor victimelor, mai ales protejarea acestora împotriva
traficanților.

SECȚIUNEA 2. Combaterea traficului de persoane la nivel


regional-european

Constituirea unei Europe unite a reprezentat un obiectiv al


declarației Schuman și al tratatelor de constituire a Comunităților
Europene. Stabilirea unei cooperări strânse între statele membre,
precum și realizarea unei comunicări permanente au fost determinate de
necesitatea creării unei baze solide pentru o pace durabilă între statele
Europei. Evident, prosperitatea acestor state nu poate fi imaginată fără
protecția propriilor cetățeni împotriva unui pericol cum este traficul de
persoane. Atât Consiliul Uniunii Europene, ca și instituție a Uniunii
Europene, cât și Consiliul Europei, ca organizație internațională de sine
stătătoare, au adoptat mai multe acte normative menite să contribuie la
prevenirea și combaterea traficului de persoane 2. În continuare îl voi
prezenta succint actele cu o importanță deosebită.

 Acțiunea comună a Consiliului Uniunii Europene din 24 februarie


1997 privind combaterea traficului de ființe umane și exploatarea
sexuală a copiilor (97/154/JAI)

Acțiunea comună privind combaterea traficului de ființe umane și


exploatarea sexuală a copiilor a fost adoptată în scopul de a înbunătății
cooperarea judiciară între statele membre, în materia traficului de
persoane. A fost abrogată ulterior, prin intermediul art. 11 din Decizia-
cadru a Consiliului Uniunii Europene, din 22 decembrie 2004 privind
combaterea exploatării sexuale și a pornografiei infantile. Acest
instrument normativ a avut aplicabilitate atât în privința traficului de

1
A se vedea G.C. Zaharia, op.cit., p. 225
2
Idem., p. 227
27
Traficul de persoane

persoane adulte, cât și în privința traficului de copii, și cuprindea patru


titluri.
În Titlul I erau prezentate înțelesurile traficului de persoane și
exploatării victimelor. Măsurile care trebuiau să fie luate la nivel național
de către statele membre, în vederea combaterii traficului de ființe
umane, erau cuprinse în Titlul II. Cea mai importantă dintre acestea
privea incriminarea faptelor prezentate în Titlul I. Sancționarea viza atât
persoanele fizice, cât și persoanele juridice. Cooperarea între statele
membre, în achetele și procesele cu privire la infracțiunile de trafic de
ființe umane, era reglementată în cadrul Titlului III. Comisiile rogatorii
trebuiau să se deruleze cât mai rapid, iar statul solicitant trebuia să fie pe
deplin informat cu privire la progresele înregistrate de procedură. Titlul IV
cuprindea prevederi referitoare la intrarea în vigoare a acestei acțiuni
comune și la evaluarea de către Consiliul Uniunii Europene a îndeplinirii
de către statele membre a obligațiilor care le reveneau.

 Recomandarea Consiliului Europei nr. R(2000)11 privind lupta


împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale

Această recomandare, astfel cum se arată și în preambulul său, a


fost adoptată pe fondul amplificării în Europa a activitățiilor referitoare la
traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale, care deseori sunt
legate de crima organizată în măsura în care aceste practici lucrative
permit organizațiilor criminale să finanțeze și să-și extindă alte activități,
cum ar fi traficul de arme și stupefiante și spălarea banilor 1. S-a plecat de
la premisa că traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale se
extinde mult peste frontierele naționale și că, deci, este necesară
eleborarea unei strategii europene de combaterea a acestui fenomen și
de protejare a victimelor acestuia, asigurându-se o armonizare și o
aplicare uniformă și eficace a legislaților pertinente ale statelor membre
ale Consiliului Europei.

 Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 19 iulie 2002


privind combaterea traficului de persoane (2002/629/JAI)

Decizia Cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind


combaterea traficului de fiinţe umane reprezintă cel mai important
instrument în această materie. Actul este adoptat după ce punerea în
aplicare a acţiunii comune din 1997 a eşuat, principalul motiv fiind,
potrivit Comisiei, absenţa unui denominant comun în privința definiţiilor şi
sancţiunilor la nivelul Uniunii. Textul decizie cadru se întemeiază în mare
măsură pe Protocolul Convenţiei ONU, fără însă a prelua complet

1
Recomandarea nr. R(2000)11 privind lupta împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării
sexuale a fost adoptată de Consiliul Europei la 19 mai 2000.
28
Traficul de persoane

abordarea din protocolul menţionat în măsura în care nu prevede


protecţie şi asistenţă pentru victime1.
În cadrul acestui instrument normativ se arată că traficul de
persoane constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale
omului și a demnității umane și implică practici crude, cum ar fi abuzul și
înșelarea persoanelor vulnerabile, precum și folosirea violenței, a
amenințărilor, a dependenței pentru datorii și a constrângerii. Copiii, fiind
mai vulnerabili, sunt expuși, în consecință, unui risc mai mare de a
deveni victime ale traficului de persoane2.

 Convenția Consiliului Europei din 3 mai 2005 privind lupta


împotriva traficului de ființe umane

Acestă convenție a Consiliului Europei realizează o abordare


completă a fenomenului analizat, iar obiectivele sale sunt reprezentate
de prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, protecția
drepturilor fundamentale ale victimelor traficului, realizarea unui cadru
complet de protecție și asistență a victimelor și martorilor, asigurarea de
anchete și urmăriri eficiente, precum și promovarea cooperării
internaționale în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane 3.
Convenția cuprinde dispoziții referitoare la prevenirea traficului de
persoane, cooperarea în lupta împotriva acestui fenomen, măsurile
pentru protecția și promovarea drepturilor victimelor, cu garantarea
egalității între femei și bărbați. Cuprinde, de asemenea, dispoziții
privitoare la dreptul penal material, procedura judiciară, cooperarea
internațională și cooperarea cu societatea civilă, mecanismul de
monitorizare, relația cu alte instrumente internaționale 4.

 Convenția Consiliului Europei din 11 iulie 2007 pentru protecția


copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale

Adoptarea conveției privind protecția copiilor împotriva exploatării


sexuale și a abuzurilor sexuale a avut în vedere faptul că exploatarea
sexuală a copiilor, în special sub forma pornografiei infantile și a
prostituției, precum și toate formele de abuz sexual asupra copiilor,
inclusiv faptele comise în străinătate, pun în pericol grav sănătatea și
dezvoltarea psihosocială a acestora. Încheierea acestui act normativ a
fost motivată și de împrejurarea că exploatarea și abuzurile sexuale
asupra copiilor au luat proporții îngrijorătoare atât la nivel național, cât și
internațional, determinate îndeosebi de utilizarea tot mai extinsă, atât de
1
A se vedea Asociația Magistraților Iași, op.cit., p.141
2
G.C. Zaharia, op.cit., p. 240
3
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai
2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005, a fost ratificată de
țara noastră prin Legea nr. 300/2006
4
G.C. Zaharia, op.cit., p.246
29
Traficul de persoane

către copii, cât și de către infractori, a tehnologiilor informației și


comunicațiilor, și de faptul că prevenirea și combaterea exploatării
sexuale și abuzurilor sexuale privind copiii necesită cooperare
internațională1.
Cele mai importante dispoziții din acestă convenție se regăsesc în
Capitolul VI „Drept penal material”. Faptele care urmează să fie
incriminate de statele părți sunt clasificate astffel: infracțiuni
reprezentând abuzuri sexuale (art. 18), infracțiuni referitoare la prostituția
infantilă (art. 19), infracțiuni referitoare la pornografia infantilă (art. 20),
infracțiuni legate de participarea unui copil la spectacole pornografice
(art. 23), coruperea copiilor în scopuri sexuale (art. 23). Prin termenul
copil se înțelege orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani.
Alături de dispozițiile de drept penal material, convenția mai
cuprinde prevederi referitoare la măsurile de prevenire a exploatării
sexuale și a abuzării sexuale a minorilor, autoritățile specializate și
organele coordonatoare, măsurile de asistență și protecție pentru
victime, programele sau măsurile de intervenție, cercetarea, urmărirea și
dreptul procedural, înregistrarea și stocarea datelor, cooperarea
internațională, mecanismul de monitorizare sau relația cu alte
instrumente internaționale2.

 Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului


Uniunii Europene din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea
traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de
înclocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului

Acestă directivă reprezintă cel mai recent instrument normativ


adoptat la nivel european în materia traficului de persoane. Aceasta
cuprinde dispoziții de drept penal material, referitoare la incriminarea și
sancționarea traficului de persoane, inclusiv în situația în care faptele
sunt săvârșite de persoane juridice, precum și la neurmărirea penală sau
neaplicarea de sancțiuni victimelor traficului, constrânse să comită fapte
penale. Cuprinde, totodată, dispoziții de ordin procedural, referitoare la
cercetarea și urmrirea penală, la stabilirea competenței. Directiva
reglementează într-o manieră foarte amplă măsurile care trebuie luate
pentru a acorda asistență și sprijin victimelor traficului de persoane. Se
are în vedere faptul că traficul de persoane este un fenomen diferențiat
în funcție de sexul persoanelor, bărbații și femeile fiind adesea subiecți ai
traficului în scopuri diferite. Din acest motiv, măsurile de asistență și
sprijin ar trebui să fie și ele diferențiate în funcție de sex, acolo unde este
cazul. Factorii declanșatori pot să difere în funcție de sectoarele
implicate. Transpunerea de către statele membre a acestei directive,

1
Conveția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor
sexuale, adoptată la 11 iulie 2007, deschisă spre semnare și semnată de România la Lanzarote la 25
octombrie 2007, și a fost ratificată de țara noastră prin Legea nr. 252/2010
2
G.C. Zaharia, op.cit., p. 252
30
Traficul de persoane

trebuia să se facă până la data de 6 aprilie 2013, prin adoptarea legilor,


regulamentelor și dispoziților administrative necesare 1.

SECȚIUNEA 3. Incriminarea traficului de persoane în legislațiile


penale ale altor state

3.1. Legislația britanică


Regatul Unit (UK) este o țară de destinație pentru bărbați, femei și
copii în primul rând din Africa, Asia și Europa de Est, care sunt supuși
traficului de ființe umane în scopul sclaviei, a exploatării sexuale și a
muncii forțate. Guvernul Regatului Unit respectă în totalitate standardele
minime pentru eliminarea traficului.
Prevenirea taficului de persoane a fost condusă de Asociația
Naționlă de Vigilență (NVA) înființat în anul 1885, cu sediul în Londra.
Acesta este un exemplu al unei asociații care a luat provocarea de a
încerca să diminueze traficul de ființe umane. Scopul acestei asocieri a
fost să fie principala agenție pentru desfășurarea urmăririi penale pentru
traficul de persoane. Asociați a funcționat până în anul 1977, nu a putut
să continue din cauza dificultăților financiare. În prezent, actele
internaționale coordonează prevenirea și pedepsirea traficului de
persaone2.
Incriminare. Traficul de persoane este incriminat prin intermediul
Actului privind azilul și imigrarea (2004), în cadrul Secțiunii a 4-a „Traficul
de persoane în scopul exploatării”. Pedeapsa în cazul inculpării și
condamnării poate să ajungă la maximum 14 ani de închisoare. Actul
normativ britanic nu distinge între trafic de persoane adulte și trafic de
persoane minore și nu a consacrat cauze speciale de agravare a
pedepsei, cum ar fi, spre exemplu, situația în care viața victimei este
pusă în pericol sau i se cauzează o vătămare gravă a integrității
corporale sau sănătății.
3.2. Legislația italiană
Italia este o ţară de destinaţie şi tranzit către alte ţări europene
pentru traficarea persoanelor în scopul exploatării sexuale. Autorităţile
italiene au depistat numeroase victime ale traficului, originare din
Nigeria, Albania, Moldova, Ucraina, Rusia, România, Bulgaria, China şi
America de Sud (Ecuador, Peru şi Columbia). Reţelele albaneze de
proxeneţi deţin supremaţia în prostituţia stradală, în cooperare cu mafia
italiană.
Guvernul Italiei respectă în totalitate standardele minime pentru
eliminarea traficului. El deţine un cadru legal puternic care incriminează

1
G.C. Zaharia, op.cit., p. 253-260
2
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.176
31
Traficul de persoane

traficul, punând pe primul plan drepturile omului. Legea italiană anti-trafic


operează eficient, deopotrivă pe plan intern şi internaţional.

Prevenire. Guvernul îşi concentrează eforturile în prevenire pe


activităţi bilaterale cu ţările sursă ca: Nigeria, Albania, Ucraina şi
România, pentru a diminua traficul. În special Nigeriei, Italia i-a furnizat
resurse financiare, echipament şi a pregătit poliţia şi organizaţiile
neguvernamentale pentru prevenirea traficului. De asemenea, guvernul
a dus tratative şi a încheiat o înţelegere regională cu statele vecine
pentru a întări punctele de frontieră1.
Incriminare. Guvernul îşi impune puternic legislaţia penală anti-
trafic, în special prin coordonarea operaţiunilor internaţionale anti-trafic.
Conform art. 601 din Codul penal italian, care incriminează traficul de
persoane, „oricine desfășoară acte de trafic în legătură cu persoanele
aflate în condițiile prevăzute la art. 600, sau oricine determină astfel de
persoane prin înșelăciune sau le obligă prin folosirea de violențe,
amenințărilor sau abuzului de putere; sau profitând de o situație de
inferioritate fizică sau psihică ori de sărăcie, sau prin promisiunea de a
da bani, efectuarea de plăți sau acordarea altor tipuri de beneficii pentru
cei care sunt responsabili pentru persaone în cauză, să intre pe teritoriul
național, să stea, să-l părăsească sau să migreze pe acest teritoriu, se
pedepsește cu închisoare de la 8 la 20 de ani”. Pedeapsa menționată
anterior se majorează cu un cuantum cuprins între o treime și 50%, în
cazul în care infracțiunile menționate în art. 601 au fost săvârșite
împotriva unor persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani sau au fost
săvârșite în scopul exploatării sexuale, prostituției ori în scopul prelevării
de organe.
Protecție. Peste 2500 de reşedinţe temporare şi permise de muncă
au fost acordate victimelor traficului, garantându-li-se accesul la
asistenţă legală şi medicală, muncă, educaţie şi protecţie, ca martori,
printr-o reţea atestată de guvern şi recunoscută de organizaţiile
neguvernamentale. Prevederile pentru protejarea victimelor traficului
sunt puse în aplicare de Ministerul Şanselor Egale 2.
3.3. Legislația franceză
Franța este o țară de destinație pentru bărbați, femei și copii din
Europa de Est, Africa de Vest și Asia, precum și Caraibe și Brazilia,
supusă traficului de persoane, în special prostituția forțată și muncă
forțată. Guvernul Franței respectă în totalitate standardele minime pentru
eliminarea traficului. Guvernul a continuat să se antreneze procurori și
judecători pentru a face o mai bună utilizare a legislației antitrafic din
Franța, au continuat să urmărească prostituția forțată și infractorii de
1
Asociația Magistraților Iași, op.cit., p,182
2
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.182
32
Traficul de persoane

muncă forțată, precum și creșterea parteneriatelor public-privat pentru


prevenirea traficului.
Prevenire. Guvernul a lansat o campanie națională în 2010, de
combatere a violenței împotriva femeilor în toate formele; campania a
evidențiat traficul de persoane, ca parte a acestei campanii mai largi. În
ianuarie 2010, guvernul a sponsorizat o conferință la nivel national, care
a reunit agențiile de aplicare a legii, magistrații, precum și ONG-urile în
vederea îmbunătățirii parteneriatelor, în scopul de a proteja mai bine
victimele și de prevenire a traficului1.
Incriminare. Codul penal francez consacră o singură infracțiune în
art. 225-4-1, denumită „traficul de ființe umane”. Săvârșirea faptei asupra
unui minor reprezintă o variantă agravantă. Pentru varianta simplă a
infracțiunii este necesar ca fapta să se săvârșească în schimbul unei
renumerații sau a unui avantaj ori în schimbul promisiunii unei
remunerații sau a altui avantaj. În ceea ce privește regimul sancționator,
acesta prevede o pedeapsă de 7 ani de închisoare în ipoteza în care
fapta este săvârșită față de persoane majore și 10 ani de închisoare,
dacă este săvârșită față de persaone minore.
3.4. Legislația maghiară
Ungaria este, în primul rând, o ţară de tranzit şi apoi o sursă şi o
ţară de destinaţie pentru femei şi copii traficaţi în scopul exploatării
sexuale. Victimele de altă naţionalitate din Rusia, Ucraina, România,
Moldova şi Bulgaria pot fi subiecţi de exploatare în Ungaria , înainte de a
fi tranzitate în Austria, Germania, Spania, Olanda, Italia, Franţa, Elveţia
şi Statele Unite. Bărbaţi din Irak, Bangladesh şi Afganistan sunt traficaţi
prin Ungaria spre ţările din Uniunea Europeană şi Statele Unite, pentru
muncă forţată.
Guvernul Ungariei nu îndeplineşte pe deplin standardele minime
pentru eliminarea traficului, totuşi acesta face în prezent eforturi
semnificative în acest scop. Guvernul este din ce în ce mai mult implicat
în problemele de trafic la cele mai înalte nivele ale sale, deşi cooperarea
insuficientă între organizaţii neguvernamentale şi oficialii guvernamentali
a rămas deficitară2.
Prevenire. Guvernul furnizează sprijin financiar programelor de
prevenire. Cu asistenţa Organzaţiei Internaţionale pentru Migraţie,
Ministerul Educaţiei a implementat un program de educaţie preventivă în
programa pentru gimnaziu iar Ministerul de Interne a lipit broşuri cu
informaţii despre protecţia victimelor, în fiecare secţie de poliţie.
Guvernul s-a consultat cu organizaţiile neguvernamentale pentru a
facilita pregătirea specială pentru poliţie, vameşi şi oficiali consulari,
împotriva fenomenului.
1
G.C.Zaharia, op.cit., p.267
2
Asociația Magistraților Iași,op.cit , p.189
33
Traficul de persoane

Incriminare. Dispoziţiile privitoare la trafic sunt incriminate în


articolul 175/b din Codul Penal al Ungariei. Traficul de fiinţe umane este
condamnat în Ungaria, cu pedepse comparabile cu alte crime grave,
incluzând pedepse mult mai severe, în cazuri care implică minori şi crimă
organizată.
Protecție. Oficiul de Protecţie a Victimelor, înfiinţat de Ministerul de
Interne, operează în multe localităţi, unde furnizează servicii de sprijin
psihologic, consultanţă legală pentru victime şi protejează drepturile
acestora. Teoretic, asistenţa pentru statutul de rezidenţă temporară, o
scurtă amânare de la deportare şi asistenţa de sprijin sunt la dispoziţia
victimelor traficanţilor care cooperează cu poliţia şi procuratura. Cu toate
acestea, în practică, guvernul nu pune la dispoziţia victimelor decât
asistenţă limitată, fie în mod direct, fie prin intermediul organizaţiilor
neguvernamentale. În multe cazuri, victimelor nu le sunt acordate
drepturi speciale sau privilegii şi pot fi chiar condamnate. Nu există locaţii
sigure sau alte programe de asistenţă care să ajute victimele de
naţionalitate ungară ale traficului, chiar dacă acestea au acces la
sistemul social maghiar1.
3.5. Legislația germană
Germania este principala sursă europeană, punctul de tranzit,
organizarea și țara de destinație pentru femei, copii și bărbați supuși
traficului de persoane, în special prostituția forțată și muncă forțată.
Guvernul Germaniei respectă numai standardele minime pentru
eliminarea traficului și nu a reușit să pună în aplicare recomandările
Uniunii Europene pentru reducerea sclaviei sexuale. Guvernul a făcut
progrese substanțiale în abordarea muncii forțate, cu toate că prostituția
forțată este în creștere începând din 2015. Datele statistice disponibile
indică majoritatea infractorilor de muncă și a traficului sexual condamnați
nu au fost obligate să servească în închisoare, ridicând temeri că
pedepsele erau inadecvate pentru a descuraja traficanții.
Prevenire. Guvernul a făcut unele progrese în activitățile de
prevenire a traficului în timpul perioadei de raportare. Guvernul a susținut
fonduri pentru ONG-uri care au produs campanii de sensibilizare a
opiniei publice în Germania, cât și în străinătate prin intermediul unor
site-uri web, cărți poștale, linii telefonice, broșuri,etc.
Incriminare. În legislația germană sunt consacrate infracțiuni
distincte, în funcție de scopul activității infracționale. Astfel, „traficul de
ființe umane în scopul exploatării sexuale” (secțiunea 232 Codul penal
german), este incriminat separat de, „traficul de ființe umane în scopul
exploatării prin muncă” (secțiunea 233 Codul penal german). În sfera
exploatîrii victimelor nu intră prelevarea de organe, obligarea victimelor la

1
Ibidem., p.189
34
Traficul de persoane

practicarea cerșetoriei, la comiterea de furturi. Pedepsele sunt mai


blânde, atât în variantele simple, cât și în variantele agravate, în
comparație cu pedepsele stabilite de alte state.
Protecție. Guvernul german a oferit mijloace economice, cu o
valoare de 500.000 € pentru protecția victimelor în timpul perioadei de
raportare. Ministerul Federal al Familiei a folosit fondurile pentru a
valorifica o organizație umbrelă care reprezintă 39 de ONG-uri și centre
de consiliere care au furnizat sau au facilitat adăpost, îngrijire medicală
și psihologică, asistență juridică, precum și alte servicii pentru victime.
Majoritatea acestor ONG-uri s-au concentrat asupra adulților, victime de
sex feminin; cu toate acestea, un număr de ONG-uri, în cooperare cu
serviciile de asistență socială au acordat ajutot viictimelor minore 1.

CAPITOLUL III. ANALIZA ELEMENTELOR CONSTITUTIVE ALE


INFRACȚIUNII

Elaborarea și adoptarea unui Nou Cod penal constituie un moment


foarte important în evoluția legislativă a oricărui stat. Reprezintă nu doar
o manifestare a voinței politice, ci și al evoluției economico-sociale,
doctrinare și jurisprudențiale.
Prin adoptarea Noului Cod penal, s-a urmărit crearea unui cadru
legislativ coerent, evitarea suprapunerilor inutile de norme penale,
simplificarea reglementărilor pentru a facilita aplicarea lor unitară și cu
celeritate, transpunerea în cadrul legislativ penal național a
reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, precum și
armonizarea dreptului penal românesc cu sistemele celorlalte state
1
G.C.Zaharia, op.cit., p. 270
35
Traficul de persoane

membre ale Uniunii Europene. În același timp, pentru asigurarea unității


în reglementarea infracțiunilor, s-a simțit nevoia includerii în conținutul
Noului Cod penal a unor infracțiuni prevăzute în legi speciale și care au o
mai mare frecvență în practica judiciară. Între aceste infracțiuni, le
regăsim și pe cele în materia traficului de persoane 1.

SECȚIUNEA 1. Conținutul juridic

Art.210.Traficul de persoane

(1)Recrutarea, transportarea, trasferarea, adăpostirea sau primirea


unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de


autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima


voința de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte


foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate
asupra acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în execițiul


atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani.

(3) Consimțământul persoanei victime a traficului nu constituie


cauză justificativă.

SECȚIUNEA 2. Obiectul protecției penale

2.1. Obiectul juridic general

După ce am analizat opinile autorilor renumiți în materie putem


spune că obiectul juridic al infracțiunii îl constituie relațiile sociale a căror
desfășurare este condiționată de respectarea libertății și a drepturilor
persoanei, a demnității, integrității corporale sau sănătății acesteia,
împotriva faptelor de exploatare a acesteia și de transformare a
persoanei în sursă de câștig. După cum s-a arătat în doctrină 2,
infracțiunea de trafic de persoane, deși încalcă libertatea persoanei,

1
A se vedea expunerea de motive a Noului Cod penal
2
T.Toader, în T.Toder, M.I. Michinici, R.Răducan, A. Crișu Ciocântă, S. Rădulețu, M.Dunea, Noul Cod
penal. Comentarii pe articole, Ed.Hamangiu, 2014, p.363
36
Traficul de persoane

constituie o infracțiune mijloc în vederea realizării unui anumit scop,


acela al exploatării victimei.

2.2. Obiectul material

Fiind o infracțiune de pericol, îndreptată împotriva libertății


persoanei, traficul de peroane nu are întotdeauna un obiect material, el
trebuind analizat și determinat diferențiat în raport de modalitățile
normative și mijloacele de săvârșire a elementului material al laturii
obiective a acesteia.
Infracțiunea de trafic de persoane nu are obiect material atunci cănd
victima este recrutată, transportată, transferată, adăpostită sau primită,
prin amenințare, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau prin oferirea,
darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru
obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei
persoane1.
În acele cazuri în care traficul de persoane se săvârșește prin
constrângere fizică sau răpire în structura juridică a infracțiunii obiectul
material apare cu necesitate, fiind constituit de corpul persoanei asupra
căruia se exercită acțiunea agentului2.

Secțiunea 3. Subiecții infracțiunii

3.1. Subiectul activ

Subiect activ (autor) al infracțiunii este circumstanțiat doar în ipoteza


variantei agravate prevăzute de art.210 al.2. , când infracțiunea poate fi
comisă de o persoană care are calitatea prevăzută, aceea de funcționar
public. În celelalte situații subiectul activ este necircumstanțiat,
infracțiunea putând fi săvârșită atât de o persoană fizică, cât și de o
persoană juridică, dacă sunt îndeplinite condițiile generale pentru
atragerea răspunderii penale a persoanei fizice sau a persoanei juridice,
după caz. Participarea penală este posibilă în toate formele: coautorat,
instigare, complicitate.
Coautoratul. În cele mai multe cazuri, traficul de fiinţe umane
presupune desfăşurarea unor activităţi specifice pe teritoriul statului de
origine al victimelor (de ex. recrutarea, transportul, adăpostirea), acţiuni
continuate pe teritoriul statului de destinaţie cu cele de transferare,
primire ori cazare, unde activitatea infracţională se poate finaliza ori
poate continua pe teritoriul altor state, prin reluarea actelor de transport,
transferare, primire ori adăpostire. În aceste circumstanţe, traficul
dobândeşte un caracter transnaţional şi transfrontalier în realizarea
1
G.C.Zaharia, op.cit., p.48
2
A se vedea H. Diaconescu, Drept Penal. Partea Specială, vol. I, ed. A II-a, Ed. All Beck, București,
2004, p.177
37
Traficul de persoane

căruia sunt implicate mai multe persoane cu roluri precis determinate şi


care, prin acţiuni simultane sau succesive, conlucrează nemijlocit la
comiterea faptei. Se constituie astfel reţele de trafic de persoane care
sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, în componenţa cărora intră
recrutori, intermediari, transportatori, gazde şi traficanţii propriu-zişi, care
cumpără pur şi simplu victimele pentru a le exploata. Reţelele de trafic
de persoane reprezintă grupări de interese care acţionează după reguli
stricte şi după principiul maximalizării profitului1.
O condiţie de existenţă a coautoratului în cazul infracţiunilor de trafic
de persoane şi care derivă tot din natura lor complexă o constituie voinţa
comună a coautorilor de a coopera la săvârşirea nemijlocită a acţiunilor
specifice de traficare, în baza unei înţelegeri prealabile exprese sau
tacite ori în baza unei înţelegeri survenite în timpul executării 2.
Complicitatea la traficul de fiinţe umane se materializează în
activitatea persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod
la realizarea infracţiunii de traficare, inclusiv prin promisiunea de a tăinui
bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de a favoriza pe infractor,
promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării
acesteia.
Complicele are o contribuţie indirectă la săvârşirea actelor de
traficare propriu-zisă, aportul său real şi efectiv fiind folosit însă de
autorul nemijlocit al faptei; în caz contrar, în ipoteza în care ajutorul dat
nu a servit comiterii infracţiunii, el nu poate avea o semnificaţie penală.
Actele de complicitate pot consta într-un comportament pasiv ce
favorizează săvârşirea infracţiunii, ori în acţiuni de ajutorare sau sprijinire
cu caracter material sau moral, finalitatea lor fiind aceea de a uşura
actele de executare ale autorului. Indiferent de natura actelor de
înlesnire ori ajutorare efectuate, complicele trebuie să acţioneze
întotdeauna cu intenţie, având reprezentare asupra caracterului ilicit al
faptei săvârşite dar şi asupra caracterului activităţii sale de participant 3.
Complicitatea la infracţiunea de trafic de fiinţe umane, se poate
concretiza, de exemplu, în obţinerea de informaţii cu privire la
potenţialele victime şi furnizarea acestora către traficanţi, atragerea
victimei, procurarea actelor necesare pentru transportarea lor în ţările de
destinaţie, împiedicarea victimei de a se deplasa conform propriei voinţe
atunci când ea doreşte aceasta, punerea la dispoziţia traficanţilor,
autoturisme ori locuinţe pentru adăpostirea victimelor. Complicitatea
poate consta în neîndeplinirea de către un funcţionar public a unui act pe
care era obligat să le îndeplinească, omisiunea respectivă constituindu-

1
Asociația Magistraților Iași, op.cit., p.21
2
Idem., p.21
3
Asociația Magistraților Iași, op.cit., p.21
38
Traficul de persoane

se într-o înlesnire sau într-un ajutor efectiv la săvârşirea acţiunii de


traficare (de ex. controlul paşapoartelor la trecerea frontierei) 1.
Instigarea la infracţiunea de trafic de persoane este posibilă şi
constă în activitatea unei persoane de a determina cu intenţie pe o alta
să efectueze una sau mai multe dintre acţiunile specifice traficului de
fiinţe umane, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea,
adăpostirea sau primirea unei persoane minore sau adulte, în scopul
exploatării sale.
În concret, instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a trafica o
persoană, însă transferă această rezoluţie infracţională unei alte
persoane care o va prelua şi va proceda la punerea ei în aplicare în
calitate de autor, instigator sau complice. În situaţia în care instigatorul
îşi va continua acţiunea de stimulare morală şi după ce autorul nemijlocit
trece la executare, actele sale vor constitui o complicitate morală, iar
dacă demersul instigatorului va fi urmat de acte de înlesnire ori
întrajutorare, fapta sa îmbracă forma unei complicităţi materiale şi, în
cazul în care instigatorul va trece la executarea nemijlocită a infracţiunii
alături de autorul material, activitatea sa se va completa şi cu una de
coautorat2.
În toate aceste cazuri însă, activităţile de instigare, urmate de acţiuni
de executare propriu-zisă ori acte de complicitate, vor atrage absorbirea
formelor de participaţie penală în cea mai gravă dintre ele şi aplicarea
unei singure sancţiuni pentru aceasta, urmând a se ţine seama la
individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului de executare, de
caracterul complex al activităţii desfăşurate, de contribuţia efectivă la
comiterea faptei, precum şi de periculozitatea socială sporită pe care o
prezintă acest participant.

3.2. Subiectul pasiv


Subiectul pasiv al infracțiunii de trafic de perosane poate fi, în
general, orice persaonă fizică care este supusă acțiunii de traficare.
Dar, numai general, pentru că de la acestă regulă, există excepția
prevăzută în alin. (1) lit. b). Potrivit căreia subiect pasiv al infracțiunii este
numai o persoană în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima
voința ori care se află într-o vădită stare de inferioritate. Aceste cerințe
impuse de lege subiectului pasiv al infracțiunii în acestă variantă
normativă determină implicit calificarea acestuia3.

Secțiunea 4. Conținutul constitutiv


1
Idem., p.22
2
Idem., p.23
3
H.Diaconescu, R.Răducanu, Infracțiuni contra libertății persoanei, Ed. C.H.Beck 2015, p.70
39
Traficul de persoane

4.1. Latura obiectivă

4.1.1. Elementul material


Elementul material se poate realiza în modalități distincte,
reprezentate de recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau
primirea unei persoane. Realizarea fiecăreia dintre aceste modalități nu
poate conduce, de una singură, la reținerea infracțiunii analizate. Pentru
întregirea elementului material, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții
speciale. Este necesar, în plus, ca infractorul să folosească amenințarea,
violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda ori înșelăciunea,
abuzul de autoritate sau să profite de imposibilitatea persoanei de a se
apăra sau de a-și exprima voința, ori să ofere, să dea, să accepte sau să
primaescă bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului
persoanei care are autoritate asupra altei persoane.
4.1.1. Analiza modalităților de realizare a elementului material
Elementul material al infracțiunii de trafic de persoane se poate
realiza prin recrutare, trasportare, transferare, adăpostire sau primire. În
cazul în care făptuitorul comite infracțiunea prin mai multe modalități,
aceasta va avea un caracter unic, neputându-se reține un concurs real
sau ideal de infracțiuni1.
Recrutarea nu este definită de legiuitor, dar potrivit Dicționarului
explicativ al limbii române, prin recrutare se înțelege „a atrage, a câștiga
pe cineva pentru o anumită activitate” 2. Într-o altă definire se arată că
recrutarea este „racolarea directă sau indirectă, prin orice mijloace a
victimelor în vederea exploatării” 3. Recrutarea începe prin identificarea
potențialei victime, care urmează să fie traficată. Simpla identificare a
victimei, nu poate duce la reținerea infracțiunii de trafic, fiind doar un act
premergător. Metodele şi tehnicile de recrutare utilizate sunt diferite, în
funcţie de gradul de vulnerabilitate a victimei, datorită vârstei, nivelului ei
de educație, stării sale materiale, de cele mai multe ori precară, lipsei
experienţei de viaţă, naivităţii, toate acestea fiind speculate de traficanţi.
Este necesar ca, după selecționare, făptuitorul să ia contact cu victima și
să dobândească un control asupra acestuia, nu neapărat totală, prin
limitarea libertății fizice și/sau psihice, prin inducerea în eroare sau
profitând de o anumită situație în care se află aceasta 4.
Recrutarea nu implică în mod necesar abordarea directă a victimelor
de către traficanți persoane fizice sau juridice, putându-se face în mod
indirect, prin intermediul altor persoane, străine de fenomenul

1
A se vedea I. Gârbuleț, Traficul de persoane, proxenetismul lipsirea de libertate și înșelăciunea. În
Revista de Drept Penal nr.1/2011, p,38
2
Dicționarul explicativ al limbii romăne, Academia Română, ed. Universul Enciclopedic, București
1996
3
M.Udroiu, Drept Penal. Partea Specială Ediția.3, Ed. C.H.Beck, București 2016, p.138
4
G.C. Zaharia, op.cit., p.52
40
Traficul de persoane

infracțional, printr-un anunț, prin intermediul mass-mediei sau al


internetului, utilizând-se una ori mai multe dintre mijloacele enumerate 1.
Principalele mijloace de recrutare constă în:
 promisiunea unei slujbe onorabile şi bine plătite în ţări din
occident, făcută direct de către traficant, ori prin intermediul rudelor
sau prietenilor victimei care se bucură de încredere din partea ei.
De regulă, după ce victima a acceptat promisiunea traficantului de
a-i găsi un loc de muncă peste hotare, se scurge un interval foarte scurt
până la momentul plecării efective, pentru ca victima să nu aibă prea
mult timp de gândire şi să nu aibă posibilitatea de a vorbi cu alte
persoane care ar putea să o determine să se răzgândească. După
racolarea victimei, traficantul se ocupă de obţinerea documentelor
necesare trecerii graniţelor şi de organizarea deplasării, însă din
momentul recrutării iniţiale şi până la sosirea în ţara de destinaţie femeile
sunt vândute de două sau mai multe ori2.
 anunţurile din ziare privind oferte de locuri de muncă în
străinătate, deosebit de atractive sub aspectul salariului foarte mare
ce poate fi obţinut, în raport de condiţiile minime privind pregătirea
cerute viitorilor angajaţi. Traficanţii racolează victimele pe care le
transportă în ţara de destinaţie, unde sunt vândute, deposedate de
acte, situaţie în care ele devin vulnerabile şi uşor de constrâns.
Transportarea presupune deplasarea victimei care urmează a fi
traficată, dintr-un loc în altul, fie în interiorul statului de origine, fie din
statul de origine în statul de destinație, ceea ce presupune, cel mai
adesea, trecerea uneia sau mai multor linii de frontieră, putându-se folosi
în acest scop orice mijloace de deplasare 3. Într-o altă definiție se arată că
„transportarea constă în acțiunile unei persoane, numită transportator, de
a muta dintr-un loc în altul, cu ajutorul unui mijloc de transport, persoana
care este sau urmează a fi exploatată”4.
Practica a dovedit că uneori transportul este realizat chiar de către
traficanți, sau apelează la firme de transport, care folosesc microbuze
sau autocare, care sunt participanți în cunoștință de cauză la rețeaua de
traficanți sau care nu cunosc natura ilicită a activității. În alte cazuri
victimele sunt transportate cu trenul, vaporul sau avionul, de obicei
traficanții ocupându-se de formalitățile necesare trecerii frontierei, atunci
când acest fapt se impune și plătind costul călătoriei. Ocazional,
traficanții apelează și la persoane necunoscute, de bună-credință, care

1
Ordinul nr. 2353/ 2008 al ministrului Justiției
2
Asociația Magistraților Iași, op.cit., p. 30
3
A se vedea I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1389/2010, (www.legalis.ro)
4
N.Neagu ș.a., Noul Cod penal comentat, Partea Specială, Ed a III-a, Ed. Universul Juridic, București
2016, p.129
41
Traficul de persoane

urmează să treacă granița cu autoturismul propriu și care, în schimbul


unei sume de bani, efectuează trecerea victimelor.
În cazul în care se urmărește părăsirea teritoriului țării, trecerea
frontierei spre țara de destinație poate fi legală, spre exemplu, sub
pretextul unei excursii, în cazul persoanelor care au actele necesare
pentru a trece granița statului, ori ilegală, în cazul persoanelor care nu
îndeplinesc condițiile prevăzute de actele normative aplicabile pentru a
depăși teritoriul național. În cea de a doua situație, traficul transfrontalier
se realizează de cele mai multe ori prin transportarea victimelor pe baza
documentelor false, fapt care atrage și concursul infracțiunilor de fals
prevăzute de Codul penal1.
Transferarea, constă în transmiterea victimei de la un traficant la
altul, atunci când este vândută pur și simplu ca o marfă, inițial fără ca ea
să știe,sau face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți (de
exemplu schimbul)2.
În conținutul Ordinului ministrului Justiției nr. 2353/2008, pentru
aprobarea Mecanismului național de identificare și referire a victimelor
traficului de persoane, se arată că „Transferarea sau vânzarea poate
avea loc în situația în care victima este dată de către recrutor unui
intermediar pentru transportare și/sau mai departe persoanei fizice sau
juridice pentru exploatare. Transferarea poate fi însoțită de plata unei
sume de bani, sau de oferirea unor bunuri materiale sau de altă natură.
Totodată, sunt și cazuri când transferul și/sau vânzarea sunt realizate de
către persoana care a exploatat prima dată victima, aceasta fiind
transferată și/sau vândută unei alte persoane/grupări care o va exploata
în continuare”3.
Vânzarea are loc în ţările de destinaţie, iar vârsta şi aspectul fizic
sunt elementele în raport de care se fixează preţul de vânzare. Victimele
îşi dau seama că au fost vândute şi că au devenit “proprietatea” unor
patroni atunci când sunt deposedate de acte, duse în locuri izolate şi
permanent supravegheate unde sunt lipsite de orice mijloc de
comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane şi sunt
supuse unor tratamente dezumanizante pe fondul cărora devin foarte
vulnerabile şi uşor de exploatat: captivitate, ameninţări cu moartea,
maltratare, violuri comise de una sau mai multe persoane. În aceste
condiţii, victima este supusă exploatării, devenind practic un obiect în
mâinile traficanţilor. În cele mai multe cazuri, victima este revândută unui
alt „patron” ce continuă să o exploateze4.
Adăpostirea în actuala reglementare acoperă noțiunile de cazare și
găzduire prevăzute în fostul art. 12 din Legea nr. 678/2001 armonizând

1
A se vedea și A.I. Popescu, op.cit., p.211
2
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1389/2010 (www.legalis.ro)
3
Ordinul ministrului Justiției nr. 2353/2008 (M.Of. nr. 849 din 17 decembrie 2008)
4
Asociația Magistraților Iași, op.cit., p. 31
42
Traficul de persoane

dispozițiile legislației interne cu cele ale Convenției Organizației


Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate din 15
noiembrie 2000.
Cazarea, presupune instalarea unei persoane temporar într-o
locuință ori într-un alt amplasament având această destinație, iar
găzduirea constă în primirea unei persoane într-o locuință și adăpostirea
vremelnică a acesteia1. Adăpostirea sau cazarea poate fi realizată de
către recrutor, intermediari sau persoane fizice sau juridice care
exploatează victima, aceasta putând fi ținută într-o locuință, hotel, spații
improvizate etc. În general, între traficanți și persoana care cazează
victimele există o înțelegere, acestea din urmă fiind participanți la rețeau
de trafic. În virtutea caracterului organizat, cazarea presupune, de
regulă, „și un raport patrimonial între traficant și cel care cazează, atunci
când primul apelează la o terță persoană” 2.
Primirea, presupune preluarea victimei de către un traficant, de la
unul la altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi. Fiecare
dintre aceste acțiuni este suficientă pentru realizarea elementului
material al infracținii de trafic de persoane, atât în variantele tip, cât și în
cele agravate42. Primirea persoanei sau persoanelor destinate obiectului
exploatării are loc în contextul transferului sau al vânzării.
4.1.2. Analiza condițiilor atașate elementului material
Pentru a putea fi reținută infracțiunea de trafic de persoane este
necesar ca modalitățile elementului material, prezentate anterior, să fie
săvârșite prin folosirea anumitor mijloace, cum sunt: constrângerea
(amenințare, violență sau alte forme de constrângere), răpirea,
inducerea în eroare (fraudă ori înșelăciune), abuzul de autoritate sau
profitarea de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori
de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane, ori oferirea, darea,
acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea
consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în
scopul exploatării acestei persoane. Mijloacele menționate anterior
reprezintă condițiile atașate elementului material, în lipsa lor nu se poate
reține săvârșirea infracțiunii analizate. Precizăm că este vorba despre
îmdeplinirea unor condiții alternative, iar nu cumulative. Satisfacerea
oricăreia dintre acestea este suficientă pentru întregirea elementului
material.
 Prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de
autoritate
Constrângerea. Noul Cod penal prevede noțiunea generică de
constrângere, spre deosebire de vechea incriminare care făcea referire
1
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1389/2010 (www.legalis.ro)
2
Gh. Mateuț, Drept penal special , Sinteză de teorie și practică judiciară, vol.1., Ed. Lumina Lex,
București, 1999
43
Traficul de persoane

numai la amenințare sau violențe; prin urmare, constrângerea victimei se


va putea realiza fie prin amenințare, violență, fie prin orice alte mijloace
de constrângere fizică sau psihică1.
A constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forţa, a obliga o persoană
să facă un anumit lucru pe care de bună voie nu l-ar face sau să aibă o
anumită conduită ori un anume comportament. Constrângerea poate fi
fizică sau psihică (morală), iar mijloacele prin care se obţine în fapt sunt
ameninţarea şi violenţa, pe care îl voi prezenta pe scurt.
Constrângerea fizică presupune întrebuinţarea unor acte de violenţă
sau a oricăror alte acte care presupun folosirea forţei fizice a făptuitorului
pentru înfrângerea rezistenţei victimei2.
Constrângerea morală presupune ameninţarea victimei cu
producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia, asupra
soţului sau unei rude apropiate, rău care poate fi îndepărtat numai prin
acceptarea cererilor făptuitorului3.
Ameninţarea cum este definit de Noul Cod penal în art. 206 constă
în „Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a
unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă
este de natură să îi producă o stare de temere”. Amenimțarea constituie
unul dintre procedeele cele mai frecvent utilizate de traficanţi, prin care
victimelor li se insuflă temerea că vor fi expuse unui pericol grav, ele sau
unele persoane de care sunt legate printr-un sentiment de afecţiune
puternică, toate astea pentru a fi intimidate şi determinate să cedeze
presiunilor, astfel încât să se supună pretenţiilor traficanţilor.
Acțiunea de amenințare trebuie să îndeplinească mai multe cerințe 4:
„a) Să privească săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte
păgubitoare. În ceea ce privește fapta păgubitoare, în doctrină s-a arătat
că aceasta poate consta în orice acțiune sau inacțiune aducătoare de
prejudicii materiale, iar nu morale.
b) Să aibă eficiență intimidantă, în sensul de a fi susceptibilă de a
alerta victima. Nu este necesar ca victimei să îi fi fost indusă efectiv
starea de teamă, fiind suficient ca fapta, din punct de vedere obiectiv, să
fie aptă să producă temerea.
c) Să aibă caracter injust. Nu va exista amenințare, dacă obiectul
acesteia este reprezentat de utilizarea unor căi legale, cu toate că cel
amenințat ar fi expus astfel unor consecințe păgubitoare.
d) Să fie realizată într-un viitor nu foarte îndepărtat. Dacă
amenințarea este făcută în legătură cu o faptă care ar putea fi comisă
mult mai târziu, persoana amenințată nu se simte expusă unui rău cu o

1
M.Udroiu, op.cit., p.140
2
T.Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. All Back, Bucureşti, 2002, p. 131.
3
T.Toader, op.cit., p. 132.
4
V.Dongoroz, Explicații toretice ale codului penal român. Partea Specială, vol. III, Ed. All Beck,
București, 2003, p. 299-301
44
Traficul de persoane

asemenea intensitate încât să-i fie insuflat sentimentul de neliniște sau


temere și astfel elementul material nu este înfăptuit pentru că, obiectiv,
acțiunea nu era susceptibilă de a prilejui o temere.
e) Săvârșirea infracțiunii sau a faptei păgubitoare îndreptate
împotriva sa ori a altei persoane.”
Amenințarea se poate realiza prin cuvinte, gesturi, fapte, semne
simbolice etc., fie direct de către traficant, fie indirect, prin itermediul unei
alte persoane. Poate fi explicită, atunci când se arată în ce va consta
răul, consecința negativă care se va produce, sau implicită, rezultând din
modul cum acționează traficantul în prezența victimelor 1.
În cazul în care victima este amenințată, nu va exista un concurs
între infracțiunea de trafic de persoane și cea prevăzută la art. 206 NCP.
În acestă situație, infracțiunea de trafic de persoane are un caracter
complex, întrucât amenințarea este absorbită în conținutul constitutiv al
acesteia.
Prin violența se înțelege întrebiunțarea unor loviri sau altor
asemenea mijloace cauzatoare de suferințe fizice. Actele de violență pot
fi săvârșite fie în mod direct (aplicarea unei lovituri cu mâna), fie în mod
indirect (așezarea unor obiecte pe scară, care provoacă alunecarea
victimei), prin acțiune (împingerea victimei) sau prin omisiune
(neacoperirea unei gropi). Pot exista acte de violență și în situația în care
acestea au natură morală sau reprezintă constrângeri psihice,
producând o suferință fizică sau o leziune.
În doctrină se admite, de principiu, ideea potrivit căreia constituie
acte de violență în sensul legii penale și actele efectuate fără violență,
având un petențial vătămător, cărora victima le-ar fi opus rezistență în
cazul în care ar fi cunoscut această potențialitate 2.
Violenţa, ca modalitate de realizare elementului material al
infracţiunii de trafic de persoane, presupune folosirea forţei fizice faţă de
victimă ori a altor procedee asemănătoare prin care aceasta este
constrânsă să se supună voinţei traficantului.
Violenţa exercitată de traficanţi asupra victimei este controlată şi
dirijată, în mod conştient, asupra acesteia, pentru a atinge un anumit
rezultat şi anume constrângerea şi controlul victimei respective.
Alte forme de constrângere utilizate de făptuitor pentru realizarea
acţiunilor de traficare se pot materializa în lipsirea de libertate a victimei
(atunci când aceasta este sechestrată, ţinută în captivitate şi obligată să
se supună pretenţiilor traficantului), confiscarea documentelor victimei
care astfel este lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber,
servitutea pentru plata unei datorii întotdeauna exagerate şi care
reprezintă un mijloc pentru a ţine victima în condiţii de sclavie sau munca

1
A se vedea G.C.Zaharia, op.cit., p.57
2
V.Dongoroz, op.cit., vol. III, p.209
45
Traficul de persoane

forţată, folosirea drogurilor de către traficanţi pentru manipularea


victimei1.
Răpirea presupune luarea victimei de către traficanţi de la locul
unde se află, prin constrângere ori prin înşelare şi ducerea ei, cu
încălcarea voinţei sale, în locul decis de aceştia, unde intră în stăpânirea
lor, victima fiind lipsită de libertate. Nu are nicio relevanță dacă locul
unde a fost dusă victima era cunoscută sau nu, ori dacă victima a opus o
rezistență totală sau parțială2. Va exista răpire chiar dacă victima a reușit
să se elibereze în timpul deplasării sale. În ipoteza în care persoana a
fost de acord să meargă la locul unde a fost condusă de către traficant,
nu constituie răpire. În practică, a fost reținută răpirea în situația în care
victima, în timp ce trecea pe lângă un autoturism parcat, a fost prinsă de
făptuitor, care i-a pus mâna stângă la gură, iar cu cealaltă mână i-a făcut
o injecție în piciorul drept, după care a introdus-o cu forța în autoturism,
demarând în grabă, ulterior fiind vândută unor proxeneți 3.
Inducerea în eroare. Acestă modelitate de realizare a elementului
material implică înșelarea, fraudarea victimelor.
Frauda în viziunea doctrinei juridice penale, constituie un mijloc de
inducere în eroare a unei persoane prin acte de rea-credință, de natură
să producă un avantaj material prin încălcarea drepturilor altei persoane,
săvârșite de traficant. Un act este considerat fraudulos atunci când
creează o aparență de veridicitate, inspirând încredere și înlăturând orice
bănuială, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unui înscris, oferirea unei
garanții reale sau personale, invocarea unor importante relații, în
realitate fiind mincinoase4.
Termenul folosit în textul incriminator poate fi cel de „fraudă” sau de
„mijloace fraudulose”. Frauda nu este incriminată ca infracțiune distinctă
în legislația penală, ci doar considerată un mijloc de săvârșire a unor
infracțiuni.
Înșelăciunea este unul dintre mijloacele cele mai folosite de traficanţi
pentru a convinge victimele să accepte propunerile lor şi se
materializează în activităţi de inducere a acestora în eroare prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a
unei fapte adevărate. Succesul folosirii unui astfel de mijloc depinde
desigur și de calitățile persoanei traficate. Traficantul speculează
naivitatea și neștiința persoanei traficate datorate vârstei, nivelului de
educație, necunoșterea unei limbi străine sau a lipsei de informare.
Promisiunea unor câștiguri substanțiale în străinătate sau în alte zone
ale țării atrage cel mai adesea doritori. Traficanții se oferă să suporte și
1
Gh. Mateuț, op.cit., p.33
2
C. Olaru, Aspecte comparative între infracțiunea de proxenetism și trafic de persoane, în Dreptul nr.
4/2003, p. 144
3
A se vedea I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1834/2006 (www.legalis.ro)
4
V. Dongoroz, op.cit., vol. III, p.501
46
Traficul de persoane

cheltuielile de transport și cazare aferente deplasării 1. Odată ajunsă în


ţara de destinaţie, victima este prinsă într-un lanţ al datoriilor, fiind
obligată să muncească în cu totul alte condiţii decât cele promise de
traficant, ori constrânsă să practice prostituţia, aceasta în cazul în care
nu este transmisă altor persoane în vederea exploatării.
În mod întemeiat s-a arătat în doctrină2 că în această modalitate
infracțiunea de trafic de persoane nu este o infracțiune complexă întrucât
poate exista trafic de persoane prin inducere în eroare, fără să fie
necesar să existe și o infracțiune de înșelăciune (absorbită).
Abuzul de autoritate este ultimul mijloc prin care în condițiile art.
210 alin.(1) lit. a) se poate realiza elementul material al infracțiunii.
Abuzul de autoritate constă în folosirea, exercitarea în exces ori cu
încălcarea legii ori a normelor specifice, a puterii, a influenței de orice
natură, instituțională sau nu, pe care o persoană o are asupra alteia 3.
Prin autoritate se înțelege influența ridicată, puterea sau dominația
pe care traficantul o exercită asupra victimei. Autoritatea se bazează pe
o situație specială preexistentă, privitoare la raporturile dintre victimă si
traficant, care, în calitatea pe care o deține, are o superioritate asupra
acesteia, aspecte care sunt speculate în scopul traficării victimei.
Autoritatea poate avea la bază raporturile de muncă, însă poate izvorî și
din alte raporturi decât acestea4.
Are autoritate în sensul dispozițiilor legale, părintele asupra copilului
său, profesorul față de elevi, tutorele asupra minorului, medicul față de
pacientul său, preotul față de enoriași etc.
Săvârșirea materialității infracțiunii prin abuz de autoritate impune
prezența în structura juridică a acesteia a unui subiect activ care are o
anume calitate, care îi conferă autoritate asupra unei persoane, fără ca
prin aceasta ea să devină subiect activ calificat 5.

 Profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima


voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane
Profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau a-și exprima
voința este mijlocul de realizare a elementului material în prima teză a
acestei variante normative a infracțiunii.
Prin profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-
și exprima voința se înțelege folosirea de către infractor de asemenea
situații, stări, totale sau parțiale, permanente sau pasagere în care se
află aceasta, în scopul exploatării ei6.

1
A se vedea A.I. Popescu, op.cit., p. 217
2
V.Cioclei, în NCP comentat, p. 440
3
Gh. Mateuț, op.cit., p. 34
4
A se vedea și G.C. Zaharia, op.cit., p,63
5
H.Diaconescu, R.Răducan, op.cit., p.75
6
A se vedea H.Diaconescu, op.cit., p. 180
47
Traficul de persoane

Imposibilitatea unei persaone de a se apăra constă în incapacitatea


fizică a acesteia de a opune rezistență făptuitorului rezultând dintr-o
împrejurare naturală (boală, infirmitate) sau dintr-o cauză întâmplătoare
provocată de factori independenți de voința victimei (accident, stare de
șoc) ori generată chiar de victimă (administrare de narcotice, beție
voluntară). În funcție de persistența sa în timp, poate fi permanentă
(infirmitate) sau temporară (beția). Se află în imposibilitate de a-şi
exprima voinţa persoana care, datorită stării ori situaţiei în care se
găseşte, nu îşi poate da acordul ori manifesta dezacordul faţă de
activitatea desfăşurată de traficant.
Starea de vădită vulnerabilitate în care se poate afla o persoană
este ultima condiționare a existenței elementului material în acestă
variantă normativă a infracțiunii.
Vulnerabilitatea este starea, situația în care o persoană poate fi ușor
atacată, combătută. Condiționează elementul material al infracțiunii
numai starea de vulnerabilitate a unei persoane care este vădită, adică
aceea care este clară, limpede, evidentă, lamurită. Într-o asemenea
stare s-ar putea afla, spre exemplu, o persoană care nu este cetățean
român ori nu are domiciliul în România și intră sau rămâne clandestin pe
teritoriul țării, fiind victimă a traficlui de persoane 1.
Pentru îndeplinirea acestei condiții atașate elementului material,
este necesar ca imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și
exprima voința, precum și starea acestea de vădită vulnerabilitate să fie
provocată de cauze preexistente faptei și să fie exterioară acțiunii
făptuitorului, nedatorându-se faptelor acestuia. Comiterea de către autor
a unor acte de natură a pune victima în imposibilitate de a se apăra are
semnificația săvârșirii unor acte de pregătire sau executare. Totodată,
trebuie să se stabilească faptul că traficantul a cunoscut această stare a
victimei și că a profitat de ocazie pentru a recruta, transporta, transfera,
caza sau primi, în vederea exploatării2.

 Prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte


foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate
asupra acelei persoane.

Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase


în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra
acelei persoane condiționează, în ultima variantă normativă, existența
elementului material al infracțiunii. Ele nu sunt altceva decât fapte
(acțiuni) de încercare sau corupere a persoanei care are autoritate

1
H.Diaconescu, R.Răducan, op.cit., p.76
2
Tribunalul Suprem, Secția penală, decizia nr. 1500/1982, citat de G.Bodorogea, I.Kuglay, L.
Lefterache, I. Matei, I. Medelcu, F. Vasile, Codul penal, ediție îngrijită și adnotată, Ed. C.H. Beck,
București,2007 p. 617
48
Traficul de persoane

asupra altei persoane pentru obținerea astfel a consimțământului


acesteia în scopul exploatării.
Oferirea este prima dintre modalitățile de săvârșire a elementului
material al infracțiunii, în acestă variantă normativă. Prin ea se înțelege
acțiunea făptuitorului de a pune la dispoziția persoanei care are
autoritate asupra alteia a banilor sau altor foloase pe care acesta ar
urma să le primească dacă va acționa în scopul urmărit. În această
modalitate, infracțiunea se săvârșește indiferent dacă persoanele cu
autoritate asupra alteia acceptă sau nu oferta 1.
Darea presupune remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase,
precum și primirea acestora direct sau indirect de către persoana care
are autoritate asupra victimei în vederea obținerii consimțământului
acesteia la exploatarea victimei2.
Acceptarea nu este altceva decât atitudinea celui care are autoritate
asupra altei persoane a cărei exploatare se urmărește de a se învoi, a fi
de acord, a consimți la oferta de bani sau alte foloase care a fost făcută
în schimbul consimțământului său. Ea poate fi expresă sau tacită
rezultată din gestica sau atitudinea, comportarea celui căruia îi este
făcută3.
Primirea presupune remiterea directă sau indirectă de bani sau alte
foloase persoanei care are autoritatea asupra victimei în vederea
obținerii consimțământului acesteia la exploatarea victimei; în cazul în
care anterior primirii făptuitorul acceptase promisiunea de primire a unor
astfel de bunuri, fapta se consumă la momentul acceptării 4.
Acceptarea și primirea sunt modalități alternative de realizare și a
infracțiunii de luare de mită (art. 289 Cod penal). În cazul folosirii acestor
mijloace de către traficanți pentru obținerea consimțământului unui
funcționar public care are autoritate asupra potențialei victime,
infracțiunea autonomă va fi absorbită de cea de trafic, în condițiile în
care persoana cu autoritate cunoștea natura ilicită a activității
făptuitorilor. Astfel, persoana cu autoritate asupra victimei va putea fi
acuzată de complicitate la trafic de persoane. În condițiile în care
persoana cu autoritate asupra victimeii este funcționar public care a
pretins ea însăși de la traficanți bani sau alte foloase, cunoscând
activitatea acestora, i se va putea reține fapta de luare de mită în
concurs cu complicitate la trafic de persoane, deoarece pretinderea, ca

1
A se vedea H. Diaconescu, Drept penal. Partea specială, voll. II, ed. a 2-a, Ed. All Beck, București,
2005, p. 14
2
M. Udroiu, op.cit., p. 142
3
H.Diaconescu, R.Răducan, op.cit., p.78
4
Norel Neagu ș.a., Noul Cod penal comentat, Partea Specială, Ed a III-a, Ed. Universul Juridic,
București 2016, p.129
49
Traficul de persoane

modalitate de realizare a infrcțiunii de luare de mită, nu este stipulată de


textul infracțiunii de trafic de persoane ca mijloc de realizare a faptei 1.
1De esența acestor acte este ca banii sau foloasele să fie date,
oferite, primite sau acceptate, în vederea obținerii consimțământului
persoanei care are autoritate. În acest fel, se urmărește realizarea uni
control asupra persoanei care urmează să fie traficată, prin intermediul
celui care are o autoritate asupra acesteia. Spre exemplu, s-a reținut
utilizarea unor astfel de mijloace, atunci când recrutarea victimelor s-a
făcut cu consimțământul părinților acestora, cărora inculpații le-au dat
bani și bunuri, promițându-le totodată că vor trimite jumătate din banii
câștigați din cerșit de fiicele lor2.
4.1.2 Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în acțiunea subiectului activ care trebuie
să aibă ca urmare o stare de pericol care s-a creat pentru relațiile privind
libertatea persoanei, respectarea drepturilor persoanei, a demnității și
integrității fizice și psihice a acesteia având în vedere că se urmărește
obligarea la muncă forțată sau obligatorie, la practicarea prostituției, la
cerșetorie și la alte asemenea activități care presupun înfrângerea
libertății. Această stare de pericol nu este prevăzută în conținutul
infracțiunii, ci se deduce din însăși săvârșirea faptei 3. În afară de
urmarea imediată amintită anterior, în cazul în care în urma traficului se
produce și o vătămare a integrității corporale sau decesul victimei
traficate se va reține concursul de infracțiuni între infracțiunea de trafic
de persoane și cea contra vieții sau integrității corporale (de exemplu,
vătămare corporală, loviri sau violențe cauzătoare de moarte etc.).

4.1.3. Legătura de cauzalitate


Între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să existe o
legătură de cauzalitate; aceasta se realizează prin însăși săvârșirea
acțiunii descrise de norma de incriminare4.
4.2. Latura subiectivă
4.2.1. Vinovăția și scopul
Vinovăția făptuitorului reprezintă atitudinea psihică a acestuia față
de faptă și urmările sale. Infracțiunea de trafic de persoane se
săvârșește cu intenție directă, calificată prin scop, care trebuie să existe
în momentul săvârșirii faptei. Traficantul are reprezentarea caracterului

1
A se vedea A.I.Popescu, op.cit., p. 219
2
I.C.C.J., Secția penală, decizia penală nr. 593/30.01.2004, citată de N. Cristuș, Traficul de persoane,
proxenetismul, crima organizată. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, București, 2006, p. 67
3
A se vedea G. Antoniu, Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Ed.Științifică, București, 1968, p.94-
95
4
V. Dobrinoiu, N.Neagu, Drept penal. Partea Specială, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 119
50
Traficul de persoane

ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conștient și


prevede consecințele lor, urmărind totodată producerea acestora. 1
Scopul sau țelul urmărit în activitatea infracțională presupune
reprezentarea clară a rezultatului faptei de către făptuitor. În cazul
traficului de persoane, scopul este reprezentat de exploatarea victimei și
apare ca element constitutiv în structura infracțiunii. Simpla existență a
scopului este suficientă, nefiind necesar pentru consumarea infracțiunii
ca scopul să fi fost efectiv realizat. În literatura de specialitate 2 s-a
apreciat că, în cazul în care s-a realizat scopul urmărit de făptuitor,
exploatarea victimei, va fi reținut un concurs real de infracțiuni între
infracțiunea de trafic de persoane și infracțiunea care formează scopul
exploatării, proxenetism, sclavie, supunerea la muncă forțată sau
obligatorie ori exploatarea cerșetoriei, după caz.
Potrivit art. 182 NCP, prin exploatarea unei persoane se înțelege:
(a) Supunerea la executa unei munci sau îndeplinirea de servicii, în
mod forțat
(b) Ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de
lipsire de libertate ori de aservire
(c) Obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în
vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme
de exploatare sexuală
(d) Obligarea la practicarea cerșetoriei
(e) Prevalarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod
ilegal
În continuare urmează să analizăm pe scurt fiecare dintre aceste
modalități de exploatare a victimelor traficului de persoane.
 Supunerea la executa unei munci sau îndeplinirea de servicii, în
mod forțat
După intrarea în vigoare a Noului Cod penal legiuitorul a păstrat
doar supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în
mod forțat față de veche reglementare care a mai prevăzut ca o
madalitate alternativă de săvârșire, încălcarea normelor legale privind
condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
În contextul dispoziţiilor, exploatarea prin muncă presupune
obligarea unei persoane să desfăşoare o anumită activitate lucrativă
împotriva voinţei sale ori în condiţii improprii privind natura muncii,
normarea acesteia, timpul de muncă, remunerarea ei, asigurările sociale.
Victimele traficului sunt obligate prin diferite tehnici coercitive, de la
violenţă fizică, intimidare, şantaj ori abuzuri sexuale până la sclavie, să
lucreze ore îndelungate pentru salarii mici şi în condiţii grele ori chiar
1
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1878/12.02.2010
2
V. Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară, Ed. Universul
Juridic, București, 2012, p. 112
51
Traficul de persoane

periculoase în construcţii, alimentaţie, industria hotelieră, în sere ori în


aria serviciilor casnice (curăţenie sau îngrijirea unor persoane la
domiciliu)1.
 Ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de
lipsire de libertate ori de aservire
Starea de sclavie, în opoziție cu starea de libertate, constă în
subordonarea completă și necondiționată a unei persoane față de o altă
persoană. Sclavul, considerat un simplu obiect de proprietate, se alflă la
dispoziția și bunul plac al altuia, în astfel de condiții încât pentru el nu
există o stare de libertate2.
Convenţia suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, traficului de
sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare sclaviei enumeră în articolul 1
următoarele instituţii şi practici asemănătoare sclaviei: 3
- servitutea pentru datorii;
- aservirea, constând în supunerea unei persoane să locuiască într-
un spaţiu impus de o altă persoană şi să presteze anumite activităţi
determinate, fără a i se oferi posibilitatea de a-şi schimba condiţia;
- mariajul forţat, situaţie în care victimei nu i se lasă posibilitatea de
a exprima liberul consimţământ la încheierea căsătoriei;
- cedarea unei femei către o altă persoană, de către soţ, familie ori
comunitate, cu titlu oneros, sau în alt mod;
- transmiterea unei femei prin succesiune, unei alte persoane, la
moartea soţului;
- vânzarea unui copil sau unui adolescent care are mai puţin de 18
ani, fie de către rude ori membrii comunităţii.
În cazul traficului de persoane, victimele sunt transformate de către
traficanţi, din persoane libere, într-un simplu obiect al dreptului de
proprietate, la fel ca orice alt bun, fiind tratate ca o marfă care aduce
venit. Starea de sclavie semnifică dependenţa totală şi necondiţionată a
unei persoane faţă de o altă persoană în stăpânirea căreia se află şi care
exercită asupra ei prerogativele dreptului de proprietate, în sensul că o
are în posesie, o foloseşte şi poate oricând să o înstrăineze.
 Obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în
vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme
de exploatare sexuală
Traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale reprezintă cea
mai frecventă şi importantă formă a traficului, cu un ritm rapid de
dezvoltare, deoarece aduce cele mai mari profituri traficanţilor, fiind
exprimată adeseori de către aceştia ideea că femeile şi fetele sunt mai
1
Asociația Magistraților Iași, op.cit., p. 39
2
V. Dongoroz, op.cit., vol. III, p. 281
3
Convenția suplimentară cu privire la aboloirea sclaviei, a traficului cu sclavi și a instituților și
practicilor analoge sclaviei, adoptată la 7 septembrie 1956, ratificată de România prin Decretul nr.
375/1957
52
Traficul de persoane

uşor transportabile decât o cantitate oarecare de droguri, iar o femeie


poate fi vândută şi revândută de mai multe ori, pe când drogurile pot fi
vândute numai o singură dată. Pe de altă parte, controlul deţinut asupra
unei femei reprezintă o sursă de venit sigură şi pe termen lung.
Potrivit art. 213 al. 4 „Prin practicarea prostituției se înțelege
întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de
foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul” însă traficul de
persoane în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei
cum sa apreciat și în doctrină1 presupune obţinerea în mod abuziv de
către traficant a unui profit material sau de altă natură prin obligarea unei
alte persoane la practicarea prostituţiei sau a altor activităţi ori servicii
sexuale.
Obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi
difuzării de materiale pornografice constituie o altă formă de exploatare
sexuală şi constă în determinarea prin constrângere a victimei să
participe la crearea produselor pornografice (filme, casete video, reviste,
fotografii) prin adoptarea unui comportament sexual explicit, real sau
simulat. Uneori, victimele sunt forţate să participe la şedinţe foto şi de
înregistrări video cu conţinut pornografic, după ce în prealabil au fost
selectate de către clienţi pe baza fotografiilor din albumele de prezentare
a ofertelor anume pregătite de traficanţi în acest scop 2.
 Obligarea la practicarea cerșetoriei
Art. 182 lit. c) C. pen. prevede obligarea la practicarea cerşetoriei ca
formă distinctă de exploatare a unei persoane, ştiut fiind faptul că, spre
deosebire de alte forme de exploatare, cerşetoria se manifestă într-o
pondere mai redusă, de multe ori regăsindu-se sub forma unor elemente
izolate, fără a îmbrăca un cadru infracţional organizat 3.
 Prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în
mod ilegal
Cu certitudine, exploatarea pentru prelevare de organe rămâne
forma de exploatare a unei persoane cu cea mai redusă arie de
manifestare, acest lucru neechivalând însă cu lipsa incriminărilor
corespondente.
Prelevarea ilegală de organe constituie scopul exploatării victimelor
de către traficanți în cazul traficului de organe, ca formă a traficului de
persoane. Victimele sunt recrutate de către traficanți și, odată ajunse în
țara de destinație sunt obligate să își doneze organele. În general,
persoanele sunt atrase prin oferirea unor condiții avantajoase de muncă
în străinătate, traficanții plătindu-le deplasarea. Sosite la destinație,

1
C.S.Muntean, Prostitușia in contextul traficului de persoane, în Caiete de Drept Penal nr.2/2008, p.87
2
A se vedea Asociația Magistraților Iași, op.cit., p. 41
3
C. Olaru, Exploatarea unei persoane în contextul actualelor dispoziţii ale Codului penal, Revista
Universul Juridic nr. 9 septembrie 2015, p. 109
53
Traficul de persoane

victimele sunt obligate, prin diverse mijloace coercitive, să își doneze un


organ, cel mai adesea un rinichi, sau țesuturi. Lipsite de mijloace
financiare, necunoscând limba țării gazde, fără acte de identitate, ca
urmare a confiscării acestora de către făptuitori, persoanele traficate
consimt împotriva voinței lor la prelevarea de organe sau țesuturi umane,
activitatea fiind în aceste condiții ilegală 1.

SECȚIUNEA 5. Forme, variantă agravată, sancţiuni

5.1. Formele infracţiuni de trafic de persoane


Infracțiunea de trafic de persoane este susceptibilă de o desfășurare
în timp, putându-se consuma sau înregistrând forme imperfecte. Întrucât
traficul de persoane este o infracțiune intenționată actele de pregătire în
vederea realizării hotărârii infracționale sunt posibile. În ceea ce privește
regimul sancționator, actele de pregătire, în cazul traficului de persoane,
nu sunt incriminate. În vechea reglementare actele de pregătire erau
incriminate prin art. 15 al. (2) din Legea nr. 678/2001.
Tentativa este posibilă și se pedepsește conform art. 217 C.Pen.
Va exista tentativă, atunci când hotărârea de a săvârși infracțiunea a fost
pusă în executare, dar executarea a fost întreruptă sau nu și-a produs
efectul. Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a
infracțiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea 2.
Infracțiuea de trafic de persoane se consumă în momentul în care
se ralizează elementul material în oricare din modalitățile prevăzute de
legiuitor. Dacă se realizează succesiv mai multe modalități ale
elementului material asupra unei persoane, spre exemplu, aceasta este
recrutată și apoi transportată, fapta se consumă în momentul realizării
primei modalități ale elementului material. Pluralitatea de modalități ale
elementului materiale, exercitate asupra aceleiași persoane, nu duce la
pluralitate de infracțiuni3.
În doctrină4 s-a arătat că în afara modalității recrutării, celelalte
modalități ale elementului material, cum ar fi transportarea, transferarea,
adăpostirea presupun activități de o anumită durată, o prelungire în timp,
ceea ce subliniază faptul că infracțiunea de trafic de persoane, săvârșită
în aceste variante, este infracțiune continuă. În consecință, va exista și
un moment al epuizării, care este acela în care aceste acțiuni încetează.
În legătură cu forma continuată este de amintit că, în baza vechii
reglementări, instanța supremă s-a pronunțat printr-un recurs în interesul
legii în sensul că traficul de persoane comis asupra mai multor subiecți
1
A se vedea A.I. Popescu, op.cit., p. 227
2
A se vedea M. Udroiu, Drept penal. Partea Generală. ed a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016,
p. 148-150
3
A se vedea V. Cioclei, NCP comentat, p.440
4
N.Neagu ș.a., Noul Cod penal comentat, Partea Specială, Ed a III-a, Ed. Universul Juridic, București
2016, p.132
54
Traficul de persoane

pasivi, în aceleași condiții de loc și timp, constituie o infracțiune unică, în


formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs 1. Trebuie
subliniat că aceată dezlegare și-a pierdut valabilitatea, în condițiile în
care conform dispozițiilor noului Cod, una dintre condițiile de existență
ale infracțiunii continuate este unicitatea subiectului pasiv [art. 25 al. (1)
C.pen]. Prin urmare, infracțiunea poate avea formă continuată, doar
dacă acțiunile de traficare se realizează la diferite intervale de timp, în
baza aceleiași rezoluții, față de aceeași victimă2.
5.2. Varianta agravată
Singura variantă agravată, care a „supraviețuit” din reglementarea
anterioară este, săvârșirea faptei de către un funcționar public în
exercițiul atribuțiilor de serviciu prevazute în art. 210 al. 2. Noțiunea de
funcționar public este definită de art. 175 C.pen. Pentru exsitența
agravantei nu este suficient ca subiectul activ să facă parte din categoria
funcționarilor publici; este necesar, în plus ca acesta să se afle în
exercițiul atribuțiilor de serviciu, în momentul comiterii faptei. Calitatea de
funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu reprezintă o
cirmustanță personală. Pe cale de consecință, ea nu se răsfrânge
asupra celorlalți participanți care nu au acestă calitate 3.
5.3. Sancțiuni
Datorită importanţei şi specificului valorilor sociale ce fac obiectul
ocrotirii penale prin incriminarea activităţilor de trafic de persoane, în
scopul exploatării acestora, sistemul sancţionator instituit de legiuitor
este deosebit de sever, ceea ce răspunde necesităţii reprimării şi
înpiedicării acestui fenomen.
În cazul infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 din
Noul Cod penal tratamentul sancţionator constă în :
- pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi pentru forma de bază de la alin. (1)
- pedeapsa cu închisoarea la 5 ani la 12 ani şi interzicerea unor
drepturi pentru varianta agravată de la alin. (2).

1
I.C.C.J., Secțiile unite, Decizia nr. XLIX/04.07.2007
2
A se vedea V. Cioclei, Drept penal: Partea Specială Vol.II, ed a 2-a, Ed. C.H.Beck, București, 2016,
p. 156
3
A se vedea G.C.Zaharia, op.cit., p.94
55
Traficul de persoane

CAPITOLUL IV. ASPECTE CONTROVERSATE PRIVIND TRAFICUL


DE PERSOANE ÎN RAPORT CU ALTE INFRACŢIUNI

SECŢIUNEA 1. Consideraţii generale

Traficul de persoane, ca formă a crimei organizate, trebuie privit în


permanenţă în conexiune cu ansamblul normelor de incriminare ale unui
stat, pentru a putea face o încadrare corectă a unei acţiuni ilicite.
În România, până în anul 2001, prevederile legale referitoare la
traficul de persoane se rezumau la o serie de infracţiuni prevăzute în
Codul penal, fără însă ca acestea să acopere întreaga gamă a
activităţilor ce aveau ca scop exploatarea fiinţelor umane şi fără a se
putea asigura, în consecinţă, protecţia reală şi eficientă a valorilor
sociale lezate. În acest context legislativ, pe de o parte, rămâneau
nesancţionate o serie de activităţi ilegale desfăşurate în scopul de a
favoriza traficarea persoanelor, iar, pe de altă parte, nu se efectua o

56
Traficul de persoane

protecţie juridică eficientă împotriva tuturor formelor de acţiune


susceptibile să realizeze comerţul şi exploatarea fiinţelor umane 1.
Odată cu apariţia Legii nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane, sfera acţiunilor ce intră
în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane a devenit
suficient de cuprinzătoare pentru a include o serie de activităţi ilegale, ce
nu puteau fi incriminate ca infracţiuni distincte, dar prin intermediul
cărora era favorizată, în mod indiscutabil, traficarea persoanelor, în
scopul exploatării acestora2.
În prezentul capitol voi face delimitări între infracțiunile privind
traficul de persoane sau în legătură cu traficul de persoane, pe de o
parte, și infracțiuni precum lipsirea de libertate în mod ilegal, supunerea
la muncă forțată, sclavia, proxenetismul, infracțiunile privind traficul de
migranți.

SECŢIUNEA 2. Traficul de persoane şi lipsirea de libertate în


mod ilegal

În oricare dintre modalitățile elementului material al infracțiunii de


trafic de persoane, victima poate să fie lipsită de libertatea sa fizică, fără
ca acest fapt să fie și necesară. Lipsirea de libertate în sine reprezintă un
mijloc de constrângere, prin care se poate realiza recrutarea,
transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea persoanei traficate.
Răpirea, ca activitate mijloc de realizarea elementului material al
infracțiunii de trafic de persoane, reprezintă tot o modalitate de lipsire de
libertate3.
Potrivit art. 205 alin. (1) C.pen., care sancţionează lipsirea de
libertate în mod ilegal, „lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal
se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.
În cazul în care fapta este săvârşită de către o persoană înarmată,
asupra unui minor, punând în pericol sănătatea sau viața victimei
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 și 10 ani. Cea mai severă
pedeapsă este prevăzută de legiuitor în alin. (4) când fapta a avut ca
urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.
Delimitarea infracţiunii de trafic de persoane trebuie făcută în raport
cu infracţiunea de lipsire de libertate atât în varianta simplă, prevăzută
de art. 205 alin. (1) C.pen., cât şi în varianta agravată, prevăzută de art.
205 alin. (2) C.pen., atunci când este săvârșit de către o persoană
înarmată sau punând în pericol viața victimei.
Analizând conţinutul art. 210 din C.pen., se constată că traficul de
persoane este o infracţiune complexă, care absoarbe în conţinutul ei
1
A se vedea Asociația Magistraților Iași, op.cit., p. 115
2
A se vedea G.C.Zaharia, op.cit., p. 145
3
A se vedea G.C.Zaharia, op.cit., p. 146
57
Traficul de persoane

constitutiv varianta simplă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod


ilegal.
Desigur, acest fapt se întâmplă în situaţiile în care lipsirea de
libertate este necesară, intrinsecă realizării elementului material al
infracţiunii de trafic de persoane. Aprecierea duratei de timp necesare,
pe parcursul căreia victima traficului este lipsită de libertate, pentru ca
făptuitorul să săvârşească infracţiunea de trafic de persoane, se va face
de la caz la caz, în funcţie de împrejurările în care fapta se comite, în
toate cazurile victima trebuind să fie împiedicată în mod efectiv să se
deplaseze în conformitate cu propria voinţă. Lipsirea de libertate care
depăşeşte această necesitate realizează, însă, conţinutul constitutiv al
infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, care intră în concurs cu
infracţiunea de trafic de persoane1.
Întrucât lipsirea de libertate şi-a epuizat finalitatea, încetând a mai
reprezenta o condiţie ataşată elementului material al traficului, privarea
de libertate după acest moment se autonomizează şi se disociază de
activitatea anterioară a făptuitorului2.
Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și
Justiție a statuat că fapta persoanei care recrutează, transportă,
transferă, cazează sau primește o altă persoană pe care a lipsit-o de
libertate, prin răpire, în scopul exploatării, constituie infracțiunea
complexă de trafic de persoane prevăzută de Codul penal 3.

SECȚIUNEA 3. Delimitarea infracțiunilor privind traficul de


persoane de infracțiunea de proxenetism

În prezent, prevenirea și combaterea exploatării sexuale a


persoanelor este asigurată de dispozițiile art. 213. Cod penal, care
incriminează proxenetismul. În ceea ce privește varianta simplă a
infracțiunii de proxenetism, în practică nu au fost întâlnite controverse
sub aspectul reținerii acesteia, în raport cu infracțiunile privind traficul de
persoane. Nu același lucru se poate spune despre situația în care o
persoană este recrutată sau traficată în scopul practicării prostituției sau
când acesta este constrânsă la prostituție, deoarece, în aceste cazuri,
există intersectări cu modalități ale elementului material al infracțiunilor
de trafic de persoane și trafic de minori. A fost necesară chiar
promovarea unui recurs în interesul legii pentru a pune capăt practicii
neunitare a instanțelor de judecată4.
Conform art.213 Cod penal, “Determinarea sau înlesnirea practicării
prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării

1
Gh. Mateuţ, op. cit., p. 120.
2
B. Dragomirescu, Unele aspecte juridico-penale referitoare la infracţiunea de trafic de persoane
prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, Ed. AIT Laboratories 2007, p. 4
3
I.C.C.J., Secțiile Unite, Decizia nr. 1/21.01.2008
4
I.C.C.J., Secțiile Unite, decizia nr. 16/19,03,2007
58
Traficul de persoane

prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu


închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane
în acest scop, precum și constrângerea la prostituție se pedepsește cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate.”
Atât elementul material al infracțiunii de trafic de persoane, cât și
elementul material al infracțiunii de proxenetism, se pot realiza prin
recrutare. În ceea ce privește elementul material, în cazul infracțiunii de
trafic de persoane recrutarea se realizează prin amenințare, violență,
sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune,
abuz de autoritate etc. Îndeplinirea a cel puțin uneia dintre aceste condiții
atașate elementului material face ca eventualul consimțământ al victimei
traficului de persoane să nu fie valabilă. Aceasta este si rațiunea pentru
care răspunderea penală a celui care efectuează traficul de persoane nu
este înlăturată prin consimțământul persoanei traficate. În schimb, în
cazul infracțiunii de proxenetism, recrutarea nu este supusă unor astfel
de condiții, iar consimțământul subiectului pasiv secundar nu este viciat
prin simpla recrutare a acestuia1.
Atunci când elementul material se realizează prin recrutare,
existența sau inexistența elementului de viciere a poziției subiective a
persoanei care se prostituează este determinată. Prezența elementului
de denaturare a factorului subiectiv, determină ca încadrarea juridică a
faptei să fie cea prevăzută de art.210 adică cea de trafic de persoane 2.
Infracțiunea de proxenetism se poate săvârși și prin traficul de
persoane în vederea practicării prostituției, adică prin comerțul ilicit cu
persoane, în acest scop. În acest caz, urmărind realizarea unor profituri
materiale, făptuitorul „procură” și „livrează” persoane care sunt apoi puse
în situația de a practica prostituția. Traficul presupune conlucrarea a
două persoane, una care procură victimele și alta căreia acestea îi sunt
livrate. Ca act de comerț, traficul este o operațiune bilaterală în care rolul
mărfii este jucat de persoanele destinate practicării prostituției 3. Spre
deosebire de infracțiunea de proxenetism, în cazul infracțiunii de trafic de
persoane, traficul se poate realiza și altfel decât prin comerț, negoț. În
acest caz, modalitățile de traficare pot consta, alături de transferare, și în
recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane.
Pe lângă înțelesul noțiunii de “traficare a persoanelor”, criterii foarte
importante pentru realizarea distincției sunt scopul cu care se săvârșesc
cele două infracțiuni, precum și consimțământul persoanei care urmează
să practice prostituția. În cazul infracțiunii de proxenetism, traficul de
persoane se face în scopul practicării prostituției. În cazul traficului de
1
A se vedea Asociația Magistraților Iași, op.cit., p. 118
2
I.C.C.J., Secția penală, decizia penală nr. 3620/05.11.2009
3
G.C.Zaharia, op.cit., p. 153
59
Traficul de persoane

persoane, traficarea persoanelor se realizează în scopul exploatării


victimelor. Exploatarea se poate face atât prin obligarea la practicarea
prostituției, cât și în alte modalități1.
Atunci când persoana traficată urmează să practice prostituția,
consimțământul său în acest sens este foarte important. În cazul
infracțiunii de proxenetism, prostituția urmează să fie practicată în mod
voit, în vreme ce în cazul infracțiunii de trafic de persoane victima
urmează să fie obligată în acest sens. Totodată, legiuitorul a atașat
elementului material al infracțiunii de trafic de persoane, anumite condiții,
fiind necesar să se recurgă la amenințare, violență, alte forme de
constrângere, fraudă, înșelăciune etc., pe când în cazul proxenetismului,
traficarea nu presupune asemenea mijloace2.
Mai dificil de realizat este delimitarea dintre infracțiunea de trafic de
persoane, prevazut de art. 210 Cod penal și cea de proxenetism,
prevăzută de art. 213 al. (2), atumci când elementul material al laturii
obiective se realizează prin constrângerea la prostituție. Termenul de
constrângere este utilizat de legiuitor în ambele încriminări. În art. 213,
constrângerea este una dintre acțiunile ce pot constitui elementul
material al variantei agravate de proxenetism, în vreme ce, în art. 210,
reprezintă una din condițiile alternative atașate elementului material. În
aceste condiții, între constrângerea presupusă de art. 213 al.(2) si cea
prevăzută de art. 210, nu există nicio diferență cantitativă sau calitativă.
Pe de altă parte, constrângerea, ca element material al laturii obiective a
infracțiunii de proxenetism, și constrângerea, ca modalitate necesară de
realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de persoane,
presupun, atât una, cât și cealaltă, o legătură obiectivă cu practicarea
prostituției de către o persoană, indiferent de caracterul efectiv sau nu al
acesteia3.
Prin Decizia nr.16 din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și
Justiție a statuat că, în cazul în care o persaonă, fără a întrebuința
constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției sau trage
foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore
săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzut de art. 213 al.(1) Cod
penal. În cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângerea,
recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafichează persoane
majore în acest scop, fapta întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 al. (2) Cod penal. În
situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, adăpostire sau
primire a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori
înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori
profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau
1
A se vedea Asociația Magistraților Iași, op.cit., p. 119
2
G.C.Zaharia, op.cit., p. 154
3
Ministerul Public- Recursul în interesul legii privind raportul dintre infracțiunile de proxenetism si trafic
de persoane, sub aspectul încadrării juridice a faptelor în unul sau altul dintre textele de lege, p.2
60
Traficul de persoane

prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase
pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritatea asupra
altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane.
Prin aceeași decizie s-a stabilit că, în cazul în care o persoană
acționează îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau
traficând persoane majore în vederea practicării de bunăvoie a
prostituției, iar ulterior acționează asupra acelorași persoane și prin
modalitățile prevăzute de art. 210, se va reține atât săvârșirea infracțiunii
de proxenetism prevazute de art. 213 al (1) și (2) după caz, cât și
infracțiunea de trafic de persoane, în concurs real.

SECȚIUNEA 4. Delimitarea infracțiunii de trafic de persoane de


infracțiunile privind traficul de migranți

De multe ori, traficul de persoane are un caracter transnațional,


recrutarea victimelor făcându-se pe teritoriul României, iar exploatarea în
străinătate. Sunt întâlnite și situații în care victimele sunt recrutate în
străinătate și exploatate în România. Trecerea frontierelor statelor de
origine, de tranzit sau de destinație, se poate face în mod legal sau în
mod ilegal. În astfel de situații care presupun transportul victimelor peste
graniță, se impune realizarea unor delimitări între infracțiunile privind
traficul de persoane și cele privind traficul de migranți.
Potrivit art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 cu modificările ulteriore
privind frontiere de stat a României, “Racolarea, îndrumarea sau
călăzuirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase
a frontierei de stat, precum și organizarea acestor activități constituie
infracțiunea de trafic de migranți și se pedepsește cu închisoare de la 2
la 7 ani”. Aliniatul (2) al aceluiași articol prevede „Fapta de a se asocia
sau a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii faptei prevăzute
la alin.(1) ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de
asocieri se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani”.
Sub aspectul elementului material, infracțiunea de trafic de
persaone, în modalitatea recrutării, se aseamănă cu infracțiunile privind
traficul de migranți, atunci când se săvârșesc prin racolare. În practica
judiciară s-a reținut, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 71
alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, că deși noțiunea de racolare nu este
definită de lege, prin acesta nu se poate înțelege altceva decât o acțiune
specifică de identificare, selecționare și convingere a unei persoane
pentru a participa, alături de autor, la o activitate a acestuia 1.
Obiectul juridic al infracțiunii de trafic de persoane este diferit de
obiectul juridic al infracțiunii de trafic de migranți. În contextul definiției de
mai sus, activitățile privind traficul de migranți reprezintă infracțiuni
împotriva ordinii publice, referindu-se la pătrunderea ilegală a
1
I.C.C.J., Secția penală, decizia penală nr. 1187/17,02,2005 (www.legalis.ro)
61
Traficul de persoane

persoanelor pe teritoriul unui stat. În varianta simplă a infracțiunii


prevăzute de art 71 din O.U.G. nr. 105/2001, nu se poate vorbi de
existența unor victime, ceea ce deosebește acestă infracțiune de
infracțiunea de trafic de persoane, care este o infracțiune împotriva
persoanei1.
În cazul infracțiunii de trafic de persoane, legiuitorul a prevăzut
anumite condiții atașate elementului material. Pe cale de consecință,
recrutarea sau transportarea victimei trebuie sa se realizeze prin
amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă
ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea,
acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea
consimțământului persoanei care are autoritate asupra victimei. În cazul
infracțiunilor privind traficul de migranți, legiuitorul nu a prevăzut astfel de
condiții. Infracțiunea de trafic de persoane se săvârșește în scopul
obligării victimei la practicarea prostituției, în vreme ce infracțiunile
privind traficul de migranți se săvârșesc, după caz, în scopul trecerii
frauduloase a frontierei României sau a unui stat străin, migranții fiind
liberi după ce ajung la destinație2.
În unele cazuri putem vorbi și de un concurs de infracțiuni, când de
exemplu o persoană este traficată în condițiile art. 210 este trecută prin
graniță în mod fraudulus.

SECȚIUNEA 5. Delimitarea infracțiunilor privind traficul de


persoane de infracțiunile de sclavie și supunerea la muncă forțată
sau obligatorie

Scopul infracțiunilor de trafic de persoane este reprezentat de


exploatarea victimelor. Prin exploatare unei persoane se înțelege inclusiv
executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu
încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare,
sănătate și securitate, precum și ținerea în stare de sclavie sau alte
procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire.
În Codul penal sunt incriminate sclavia și supunerea la muncă foțată
sau obligatorie. Potrivit art. 209 C.pen., constituie infracțiunea de sclavie
“punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie precum și traficul
de sclavi”. Conform art. 212 C.pen., reprezintă infracțiunea de supunere
la muncă forțată sau obligatorie “fapta de a supune o persoană, în alte
cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci
contra voinței sale sau la o muncă obligatorie”.
La o primă vedere, s-ar putea afirma că există o suprapunere între
textele infracțiunilor privind traficul de persoane și cele ale infracțiunilor
de sclavie și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, însă, în
1
B. Dragomirescu, op.cit., p.152
2
G.C.Zaharia, op.cit., p. 161
62
Traficul de persoane

realitate, acestea intră în concurs, existând o conexitate etiologică


întrucât o infracțiune se comite în scopul săvârșirii alteia 1. Este necesar
să avem în vedere și dispozițiile art. 38 al. (1) teza finală C.pen., potrivit
cărora “există concurs chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă
pentru săvârșirea altei infracțiuni”. Fără îndoială că actele reprezentând
scopurile la care am făcut referire, urmărite prin săvârșirea traficului de
persoane, constituie prin ele însele fapte prevăzute de legea penală.
Infracțiunile privind traficul de persoane, fiind infracțiuni de pericol,
se consumă în momentul realizării uneia dintre modalitățile elementului
material dacă fiecare dintre aceste activități au fost realizate în scopul
exploatării victimelor și aceasta chiar dacă scopul nu a fost atins.
Activitățile ulterioare de obligare efectivă a persoanelor traficate la
executarea de munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu
încălcarea normelor legale sau de ținerea în stare de sclavie întrunesc
elementele constitutive ale infracțiunilor de supunere la muncă forțată
sau sclavie. Sclavia și supunerea la muncă forțată, fiind infracțiuni de
rezultat, nu pot fi absorbite de traficul de persoane, care este infracțiune
de pericol și care s-a consumat anterior2.

CONCLUZII
Problemă stringentă a societății actuale, traficul de persoane, după
cum am observat în lucrarea de față, a existat încă din cele mai vechi
timpuri. Acest fenomen se grefează pe mediul social, în contextul unor
condiții favorabile, fiind influențat de nivelul de dezvoltare a civilizației
umane și având implicații considirabile asupra societății. Între cauzele
traficului de persoane regăsim perspectiva profiturilor obținute de pe
urma acestui tip de activitate infracțională, lipsa unui nivel de trai
mulțunitor al victimelor, carențele educaționale ale acestora, existența
unei cereri pentru serviciile persoanelor traficate, legislația penală
permisivă sau lipsa de diligență în punerea în aplicare a prevederilor
legale.
În procesul de traficare pot exista mai multe etape. Între acestea,
recrutarea se regăsește întotdeauna. Fiecare victimă este, inițial,
recrutată. Ulterior pot fi înregistrate și alte etape, cum sunt transportul,
transferul, cazarea, adăpostirea victimelor către alți traficanți,
exploatarea acestora etc. Frecvent, victimelor li se promit locuri de
muncă bine plătite în străinătate. De cele mai multe ori, scopul traficului
este reprezentat de exploatarea sexuală.
1
A se vedea. F.Streteanu, Concursul de infracțiuni, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p.97
2
G.C.Zaharia, Armonizarea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane cu alte infracțiuni, în Caiete de Drept Penal nr. 4/2008, p.18.
63
Traficul de persoane

Acest fenomen infracțional poate antrena consecințe nefaste asupra


victimelor pe mai multe planuri. Astfel, poate fi afectată sau pusă în
pericol integritatea corporală ori sănătatea, poate fi afectat psihicul
acestora. Relațiile sociale în care persoanele traficate sunt angrenate,
pot fi, la rândul lor, perturbate. Victimele sunt, de multe ori, încercate de
un sentiment de inferioritate, se pot simții stigmatizate de semenii lor și
pot prezenta un risc ridicat de excluziune socială.
Traficul poate fi clasificat după mai multe criterii. Se poate face
astfel distincția între trafic de femei și trafic de bărbați, trafic de persoane
adulte și trafic de minori, trafic de persoane în țara de origine și trafic de
persoane transnațional, ori între trafic de persoane fără consimțământul
victimei și trafic de persoane cu consimțământul victimei. În același timp,
putem distinge între trafic în scopul exploatării victimelor prin muncă și
trafic în scopul exploatării sexuale, în scopul prelevării de organe, în
scopul obligării victimelor la practicarea cerșetoriei ori în scopul obligării
acestora la comiterea de furturi sau alte fapte penale.
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane, reprezintă actul normativ central al legislației penale române
în materia. Traficul de persoane adulte a fost incriminat separat de
traficul de persoane minore. Atât în această lege, cât și în Noul Cod
penal, legiuitorul a folosit denumirea de, trafic de persoane, pentru a
desemna situația în care victimele sunt majore.
Până în anul 2001, prevederile legale referitoare la traficul de
persoane se rezumau la o serie de infracțiuni prevăzute în Codul penal,
fără însă ca acestea să acopere întreaga gamă a activităților ce aveau
ca scop exploatarea ființelor umane. Odată cu apariția Legii nr. 678/2001
privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, sfera acțiunilor
ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de persoane a
devenit suficient de cuprinzătoare pentru a include o serie de activități
ilegale, prin intermediul cărora era favorizată în mod indiscutabil sau se
realiza traficarea persoanelor, în scopul exploatării acestora.
Întrucât traficul de persoane reprezintă, în mare parte, un fenomen
transmațional organizat, statele au simțit nevoia să intervină nu doar în
plan intern, ci și în plan internațional, prin crearea unor instrumente
normative care să le ajute în lupta împotriva traficului de persoane.
Acțiunile eficace în acest sens nu pot fi gândite fără o colaborare
între țările de origine, de tranzit și de destinație. Cel mai important act
adoptat la nivel internațional este Protocolul privind prevenirea,
reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și
copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000. Principalul merit al
protocolului amintit este reprezentat de oferirea unei definiții moderne
traficului de persoane, care mai apoi a fost preluată în majoritatea
64
Traficul de persoane

legislațiilor naționale, asigurând astfel o uniformizare a normelor penale


din acest punct de vedere.

BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, Cursuri, monografii
Nasty Marian Vlădoiu, Drept Penal Român.Partea Specială, ed.2,
Editura Universul Juridic, București, 2014
Alexandru Boroi, Drept Penal. Partea Specială. ed.3, Editura
Universul Juridic, București, 2016
George-Cristinel Zaharia, Traficul de persoane, Ed. C.H. Beck,
București , 2012
Daniela Boloș, Traficul de ființe umane. Prevenirea si eliminarea
celor mai grave forme ale muncii copiilor, Ed. Eurodidact, Cluj-Napoca,
2005
Valerian Cioclei, Manual de criminologie ediția a 6-a, Ed. C.H. Beck,
București, 2016
Ion Chipăliă, Globalizarea traficului de copii, Ed.Sitech, Craiova,
2006
Vladimir Hanga, Istoria generală a statului și dreptului, Universitatea
„Victor Babeș”, Facultatea de Științe juridice, Cluj
65
Traficul de persoane

J.N.Robert, Roma, Ed. Bic ALL, București, 2002, p.95 tradusă în


limba română de Simona Ceaușu
T.Sâmbrian, Instituții de drept roman, Ed.Sitech, Craiova, 2009
Daniel Mannix, Malcom Cowley, Corăbile negre- o istorie a negoțului
cu sclavi din Atlantic(1518-1865), Ed. Științifică, București, 1968
Asociația Magistraților Iași, Traficul de ființe umane.
Infractor.Victimă.Infracțiune, Ed. Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005
Ada Iuliana Popescu, Traficul de persoane,Impicații juridico-penale,
Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2010
Ala Vechiu, Traficul de persoane. Nevoile victimelor traficului de
persoane în raport cu serviciile oferite de echipa pluridisciplinară, în
scopul reintegrării socio-profesionale a victimelor, Ed. Lumen, Iași, 2009
Petru Blândă, Traficul de femei și copii, Ed. Pildner & Pildner,
Târgoviște, 2003
Tudorel Toder, M.I. Michinici, R.Răducan, A. Crișu Ciocântă, S.
Rădulețu, M.Dunea, Noul Cod penal. Comentarii pe articole,
Ed.Hamangiu, 2014
Horia Diaconescu, Drept Penal. Partea Specială, vol. I, ed. a 2-a,
Ed. All Beck, București, 2004
Horia Diaconescu, Drept penal. Partea specială, voll. II, ed. a 2-a,
Ed. All Beck, București, 2005
Horia Diaconescu, Ruxandra Răducanu, Infracțiuni contra libertății
persoanei, Ed. C.H.Beck 2015
Mihail Udroiu, Drept Penal. Partea Specială Ediția.3, Ed. C.H.Beck,
București 2016
Norel Neagu ș.a., Noul Cod penal comentat, Partea Specială, Ed a
III-a, Ed. Universul Juridic, București 2016
Gheorghiță Mateuț, Drept penal special, Sinteză de teorie și practică
judiciară, vol.1., Ed. Lumina Lex, București, 1999
Tudorel Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. All Back,
Bucureşti, 2002
Vintilă Dongoroz, Explicații toretice ale codului penal român. Partea
Specială, vol. III, Ed. All Beck, București, 2003
Valerian Cioclei, NCP comentat Ed. a 2-a, Editura C.H.Beck,
București, 2016
Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal. Partea Specială, Ed.
Universul Juridic, București, 2015

66
Traficul de persoane

Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal. Partea specială. Teorie


și practică judiciară, Ed. Universul Juridic, București, 2012
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea Generală. ed a 3-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2016
Valerian Cioclei, Drept penal: Partea Specială Vol.II, ed a 2-a, Ed.
C.H.Beck, București, 2016
Florin Streteanu, Concursul de infracțiuni, Ed. Lumina Lex,
București, 1999, p.97
Nicoleta Cristuș, Traficul de persoane, proxenetismul, crima
organizată-practică judiciară, Ed.Hamangiu, București, 2006
Ioan Gărbuleț, Traficul de persoane, Ed. Universul Juridic,
București, 2010

II. Articole, studii


Iuliana Gabriela Oltei, Asistența socială acordată victimelor traficului
de persoane, în Dreptul nr.7/2008
Nelu Dorinel Popa, Exploatarea sexuală a copiilor, în Revista de
Drept Penal nr. 4/2007
Elena Ana Mihuț, D. Moca, Metodica cercetării traficului de
persoane, în Dreptul nr.4/2007
Ghid de informație și instruire pentru prevenirea traficului de ființe
umane, asistarea și reintegrarea socială a victimelor, Asociația Parteneri
pentru Schimbare, Ed. R.C.R. Print, București, 2007
Maria Cristina Voinici, Prevenirea și combaterea traficului ilicit de
organe, țesuturi și celule de origine umană. Teză de doctorat, Acedemia
de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București, 2009
Ioan Gârbuleț, Traficul de persoane, proxenetismul lipsirea de
libertate și înșelăciunea. În Revista de Drept Penal nr.1/2011
Codruț Olaru, Aspecte comparative între infracțiunea de
proxenetism și trafic de persoane, în Dreptul nr. 4/2003
Codruț Olaru, Exploatarea unei persoane în contextul actualelor
dispoziţii ale Codului penal, Revista Universul Juridic nr. 9 septembrie
2015
Corina Sabina Muntean, Prostitușia in contextul traficului de
persoane, în Caiete de Drept Penal nr.2/2008
Bianca Dragomirescu, Unele aspecte juridico-penale referitoare la
infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr.
678/2001, Ed. AIT Laboratories 2007

67
Traficul de persoane

George-Cristinel Zaharia, Armonizarea infracțiunilor prevăzute de


Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane cu alte infracțiuni, în Caiete de Drept Penal nr. 4/2008

68