Sunteți pe pagina 1din 2

Grigorii Teodor

Omentariu “Ecou de romanta”

Titlului atrage cititorul prin ceea ce transmite. El are un efect profund şi te introduce în
subiectul poeziei. „Ecoul” este un element, care, în esenţă provoacă sentimente de
dezamăgire, tristeţe, deoarece este un fenomen al naturii care multiplică sunetul,
cuvintele pe care le rosteşti până când nu mai există posibilitatea auzirii lor şi totodată
este fără răspuns şi fără întoarcere ceea ce este debusolant. „Romanţă” este cuvântul
care introduce sentimentul de dragoste, iubire, dar totodată, folosit alături de „ecou”
arată încă din titlu că această dragoste este neîmplinită, fară răspuns. Din punct de
vedere stilistic, titlul prezinta o metafora si orienteaza cititorul, inca de la inceput, asupra
tematicii abordate, exprimand regretul, deznadejdea fiintei lirice, a carei asteptare este
zadarnica.

Tematica este destul de amplă, iar tema centrală este chiar cea a iubirii neîmplinite ,
indentificate încă din titlu. Identificăm tema singurătăţii, deoarece eul liric este părăsit de
către iubită , pe care o aşteptă dar nu se mai întoarce,tema suferinţei , chiar şi a
eşecului existenţial, deoarece, această dragoste neîmpărtăşită reprezintă perasamblu
un mare eşec în viaţa oricui.

Având în vedere compoziţia, se observă repetiţia structurii(versului) „Tu, n-ai venit!” la


finalul pimelor trei strofe, iar la ultima strofă sub altă formă „Nu mai veni!”,asadar eul
renunta la asteptare.

Eul liric suferă din iubire, deoarece îşi tot aşteaptă iubita iar aceasta nu se mai
întoarce.Aşteptarea durează de foarte mult timp , mai exact, pe parcursul intregului an.
Odată cu sosirea iernii şi speranţa lui nu mai există şi îşi spune că e prea târziu pentru o
revenire.”Nu mai veni, e prea târziu.”

Cele patru strofe în care este împărțită poezia corespund celor patru anotimpuri,
redând astfel așteptarea îndelungată.

În prima strofă, aşteptarea eului liric, se află abia la prima treaptă, mai exact, sfarşitul
primăverii, un anotimp când viaţa revine pe pământ, odată cu frumuseţea şi speranţa.
„S-a dus albastrul cer senin” este o expresie care ne spune că şi „seninul” din viaţa lui a
plecat, odată cu iubita şi speranţă întoarcerii ei şi chiar odată cu primăvara care „s-a
sfârşit”,dar el încă îi mai oferă o şansă pentru a se întoarce . Tot aici, este transmis
sentimentul de suferinţă profundă, deoarece el îi spune persoanei iubite ca a aşteaptat-
o „ în lung suspin”. Suspinul, fiind o dovadă a tristeţii, melancoliei. Exclamaţia de la
sfârşitul strofei „ Tu ,n-ai venit!”, care se regăseşte şi in următoarele, reprezintă un
reproş adus iubitei, dar, totodată o chemare.
Grigorii Teodor

Strofa a doua, este reprezentată de către anotimpul varatic, o perioadă când soarele
străluceşte pe cer, este o stare generală de bine, iar natura este în perioada ei cea mai
frumoasă, totodată, acest anotimp este reprezentat de cele mai frumoase nopţi, cu cer
senin pe care se pot observa stelele, ceea ce creaza un cadru perfect romantic. Dar,
nici de data aceasta iubita nu a venit, iar el regretă că nu a putut petrece aceste nopţi
frumoase cu ea. „ Şi vara, şi nopţile ei,/ S-a dus şi câmpul veştejit”. Epitetul adus
câmpului, „veştejit” poate reprezenta şi sufletul eului liric , care asemeni naturii la
sfârşitul verii este distrus, de căte suferinţă şi aşteptare, fiind a doua treaptă în acest
lung proces.

A treia strofă este totodată şi a treia treaptă, poate cea mai dură din toate. Deoarece,
având în vedere amploarea situaţiei, el deja a ajuns la o anumită limită, strofa începând
cu epitetul „Târziu” , putând însemna că dacă ar mai veni de acum încolo,el nu ar mai
primi-o înapoi , mai ales că s-a săturat să tot aştepte. Asemeni frunzişului „răvăşit” aşa
este şi el acum, este total distrus pe dinăuntru, lucru şi mai grav atunci când motivul
este persoana iubită şi când vezi că aşteptarea, care este cea mai grea, a fost in zadar.

Strofa a patra reprezintă declinul, limita la care a ajuns şi etapa a patra, atunci când îşi
dă seama că într-adevăr, nu mai e nimic de făcut , că aşteptarea a fost fără sens.
Decizia lui a fost luată. Chiar daca ea s-ar întoarce, el nu o va mai primi înapoi.”De
mine-atunci, nu vei mai şti/Nu mai veni, e prea târziu, / Nu mai veni!”. Aceasta este
reprezentată de anotimpul iarna, un sezon rece, când totul este mort, asemeni eului
liric, care acum este indiferent, rece şi distrus pe dinăuntru. Se observă şi expresia
„prea târziu”, care este adusă ca o susţinere a deciziei sale. Ultima exclamaţie expune
direct ceea ce doreşte el şi este şi o strigare, ca ea să audă. Repetiția,,nu mai
veni!”este sentința pronunțată cu glasul adevărului, ferm fără cale de întoarcere.

S-ar putea să vă placă și