Caracterizare Ion

INTRODUCERE

I.STATUT

 Ion este personajul principal, eponim, complex și tridimensional. Acesta se încadrează în

realism, fiind tipul țăranului român de la începutul secolului al XX-lea surprins în relația sa cu
pământul ce înseamnă statut social și respect din partea celorlalți. Eroul este expresia mentalității
colective că te poți numi om doar dacă ai pământ.

El face parte din categoria țăranilor săraci, fără pământ, disprețuiți de "bogătanii" din sat.
Zenobia adusese zestre, iar tatăl, Alexandru Gl. vânduse aproape tot pentru a-și plăti datoriile.
Ion rămâne sărac și crește cu dorința de a avea pământ. Acesta îi reproșează tatălui că au rămas
atât de săraci și nu vrea să fie "slugă" sau "câine pe la ușile bucătăriilor". Ion pătrunde în
categoria țăranilor bogați în urma căsătoriei cu Ana.

   Familial. Deși o iubește pe Florica, frumoasă, dar săracă, Ion o seduce pe Ana, fiica bogată a
lui Vasile Baciu, forțându-l pe acesta să-i dea pământurile ca zestre. După nuntă înțelege că
odată cu pământurile a primit-o și pe Ana ("slăbuță și urâțică") și nu pierde ocazia să-și
snopească nevasta. El își îndreaptă atenția către Florica, măritată cu George, fapt ce îi va atrage
sfârșitul.

Moral. Personajul încalcă toate legile morale și schimbă în rău destinele celorlalți. Deși inteligent
și harnic, el este obsedat de ideea pământului și devine egoist, viclean, agresiv pentru a-și atinge
ținta.

II. SCENE PERSONAJ

O trăsătură definitorie a personajului este patima pentru pământ.

  O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul "Zvârcolirea". Ion are doar o
mică bucată de pământ față de care manifestă instinct de "posesiune" ("I se părea mai frumos
fiindcă era al lui"). Eroul contemplă până în zare locurile și exclamă cu uimire: "Cât pământ,
Doamne!". Acesta i se pare un uriaș din basme față de care simte inferioritate: "Se simțea mic și
slab ca un vierme în fața uriașului". Privirea îi alunecă spre pământul vecinului ce-i aparținuse
cândva și exclamă cu regret: "Pământurile noastre, săracele!". Acest regret îl determina să fure
câteva brazde, ceea ce îi va atrage mai târziu necazuri.

    O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul "Sărutarea". Ion are
pământurile obținute în urma căsătoriei cu Ana, fiica bogată a lui Vasile Baciu. Privindu-le, el
însuși devine uriașul din poveste și simte acea superioritate pe care o dă averea. Într-un gest de
adorație, se apleacă și sărută pământul, un gest aproape erotizat pentru că simte "un fior rece,
amețitor în atingerea lutului moale". El se ridică repede și se uită rușinat în jur de rușine să nu-l fi
văzut cineva. Atitudinea i se schimbă, umblă țanțoș prin sat și vorbește doar despre pământurile
sale.
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE PERSONAJ

  Titlul este un important element paratextual de compoziție deoarece conține numele

personajului principal inspirat din biografia autorului, căci Ion Pop al Glanetașului este un flăcău
sărac din satul lui Rebreanu ce se plânge acestuia că nu are pământ și care îi inspiră subiectul
romanului, aspect notat de autor în propriul jurnal ”Mărturisiri literare”. De asemenea, „Ion” este
un nume generic, reprezentativ pentru țăranul român.

  Personajul este complex, caracterizat atât în mod direct, cât și indirect. Naratorul susține că Ion
era "iute și harnic ca mă-sa", că "pământul îi era drag ca ochii din cap", iar autocaracterizarea
reflectă caracterul premeditat al faptelor: "nici eu nu sunt copil, știu bine ce am de făcut și cum
să mă port". Vasile Baciu îl face tâlhar, sărăntoc și "calic țanțoș", George îl numește "arțăgos ca
un lup nemâncat", iar preotul Belciug îl consideră "capul tuturor relelor din sat", ca ulterior, când
acceptă să doneze pământuri bisericii, să-l numească "un bun creștin". Caracterizarea indirectă
ilustrează viclenia lui Ion în relație cu Ana și Vasile Baciu, dar și ambiția de a obține cu orice
preț pământ. Insensibil, agresiv, el își bate nevasta și devine autorul moral în cazul sinuciderii ei.

    În concluzie, romanul propune o imagine realistă a satului transilvănean ce depășește idilismul

sămănătorist. Despre personaje, critica emite opinii divergente: pentru E. Lovinescu, Ion este
inteligent și ambițios, iar pentru G. Călinescu este "o brută căreia viclenia instinctuală îi ține loc
de inteligență".