Lecția 5.

Microclimatul.

Pe parcursul activității la locurile de muncă organismul omului este

influențat de o serie de factori ai mediului ambiant, printre care figurează
și factorii de microclimat. Prin microclimat se subînțelege starea fizică a
aerului la locul de muncă iar prin factori de microclimat se subânțăleg
temperatura aerului , umiditatea aerului, curenții de aer.
Temperatura aerului.
Condiţiile atmosferice şi cele de microclimat exercită o puternică
înrâurire atît asupra sănătăţii lucrătorilor, cât şi asupra eficienţei muncii
acestora. O temperatură prea ridicată sau prea scăzută, o aerisire
necorespunzătoare sau un coeficient prea mare de umiditate, reduc
vitalitatea executanţilor, sporesc riscul de îmbolnăvire şi, implicit, reduc
productivitatea muncii.
Căldura generată de procesele metabolice care au loc în organism creşte
simţitor în timpul efortului. Pentru a-s: menţine temperatura normală (jurul a
37c C sau 98,6 F), organismul trebuie să elimine căldură, căldura excedentara.
Între organism şi mediul ambiant există deci schimburi termice constante,
determinate, în parte, de mecanisme de adaptare fiziologică şi, în parte, prin
legile fizice ale transmiterii căldurii. Aceste schimburi de căldură se pot face
în patru feluri:
1. Prin convecţie, adică prin transmiterea căldurii aerului înconjurător.
Schimburile de căldură prin convecţie sînt determinate în primul rînd de
diferenţa dintre temperatura pielii şi aceea a mediului ambiant şi intensitatea
mişcării aerului înconjurător, în condiţii normale, schimburile de căldură
prin convecţie se ridică la cca 25—50% din totalul schimburilor termice;
2. Prin radiaţie termică către obiectele din mediul ambiant (pereţi,
corpuri şi obiecte care ne înconjoară şi absorb sau reflectă căldura). Factorul

1
determinant în acest schimb de căldură este diferenţa dintre temperatura
pielii şi temperatura medie a suprafeţelor care ne încon joară. Pierderea de
căldură a corpului omenesc prin radiaţie termică este deosebit de
importantă, deoarece, în condiţiile climatice de la noi, temperatura
obiectelor care ne înconjoară este, în cea mai mare parte a timpului, mai
mică decît temperatura pielii. Cantitatea de căldură radiată zilnic de corpul
omenesc îmbrăcat variază în funcţie de condiţiile mediului ambiant. Se
apreciază că ea se ridică la cca 40—50o/ 0 din cantitatea totală de căldură
cedată mediului ambiant.
3. Prin evaporarea transpiraţiei corpul pierde aproximativ un sfert din
pierderea totală de căldură. Organismul ,,recurge“ la acest mecanism de
compensare în situaţiile în care, datorită temperaturii ambiante ridicate (cînd
temperatura aerului şi a pereţilor depăşeşte 25°C), el nu mai poate ceda
căldură prin primele două mecanisme amintite mai sus, convecţia şi radiaţia
termică;
4. Prin conducţia spre obiectele cu care corpul omului se află în
contact direct (scaun, podea). Acest schimb de căldură — prin conducţie —
este determinat de conductibilitatea termică a obiectelor şi a mediului în
contact cu pielea. De pierderea de căldură prin conducţie trebuie să se ţină
seama in alegerea materialelor din care se confecţionează pardoselile,
mobilele şi părţile de maşini care vin în contact cu corpul omenesc (dife -
ritele dispozitive de comandă).
Pentru ca omul să poată da randamentul maxim în activitatea sa, el are
nevoie o bună stare fiziologică. Limitele acestui interval sînt, iarna, pentru
o persoană îmbrăcată, în majoritatea cazurilor, 20—23 C. Intervalul de
temperatură în care omul simte o senzaţie de bună stare fiziologică este
relativ restrîns; el nu este decît: de 2—3°C. S-a constatat că temperaturile de
bună stare fiziologică ale femeilor sînt în medie de 1°C mai ridicate decît
ale bărbaţilor, cele ale persoanelor în vîrstă de peste 40 de ani cu 1°C mai

2
ridicate decît cele ale oamenilor mai tineri. De asemenea, vara omul se
simte bine la temperaturi net mai ridicate decît iarna.
Menţinerea unei temperaturi potrivite în încăperi caro să genereze o
senzaţie de bună stare fiziologică este o condiţie fără de care nu pot fi
menţinute facultăţile personalului in totalitatea lor. Starea de inconfort
aduce cu sine modificări funcţionale care ating întregul organism. O
căldură exagerată provoacă moleşeală şi somnolenţă, ceea ce micşorează
dispoziţia pentru muncă şi măreşte înclinaţia de a comite erori. Cînd
organismul este ameninţat de răcire, apare la om o nevoie de mişcare,
întovărăşită de o scădere a atenţiei şi mai ales a concentrării în activităţile
intelectuale.
Temperatura aerului din jurul surselor de căldură se măsăoară cu
termometrul – pereche. Termometrul –pereche prezintă două termometre,
rezervorul unuia dintre care este argintat iar rezervorul celuilalt este
îneghrit. La baza determinării temperaturii sunt puse fenomenele de
reflectare și de absorbție a căldurii
Umiditatea aerului.
Cantitatea de căldură pe care o pierde corpul variază în funcţie de
condiţiile atmosferice. într-o atmosferă mai umedă se pierde prin evaporare
o cantitate mai mică de căldură. Umiditatea normală a aerului mai este
importantă şi din alte puncte de vedere. Dacă se inspiră un timp destul de în -
delungat aer uscat, pot să apară fenomene de uscare a mucoaselor căilor
respiratorii. Primul simptom este o senzaţie neplăcută de uscăciune a nasului
şi a gâtului care poate să se transforme într-o iritaţie dureroasă. Vorbirea şi
înghiţirea pot deveni neplăcute. Numeroşi otorinolaringologi explică
creşterea frecvenţei apariţiei diferitelor tipuri de răceli, în timpul iernii, prin
uscăciunea aerului în încăperile încălzite. Igiena modernă preconizează că,
în încăperile încălzite, este de dorit ca umiditatea relativă a aerului să fie
cuprinsă între 40 şi 50:%, valori ca dau o senzaţie de bună stare fiziologică;

3
valorile mai mici de 30 % sînt dăunătoare, ele putînd provoca fenomene de
uscare a mucoaselor ochilor şi ale căilor respiratorii.
Umiditatea relativă a aerului se determină cu ajutorul psihrometrului și
tabelei psihrometrice sau nomogramei psihrometrice. Psihrometrul prezintă
două termometre numite termometrul uscat și termometrul umed. Rezervorul
termometrului umed este acoperit cu tifon îmbibat cu apă distilată.
Umiditatea relativă în procente se determină utilizând tabela psihometrică
(sau nomograma psihrometrică) în care sunt indicate temperaturile
termometrelor uscat și umed precum și umiditatea relativă
Curenții de aer.
Circulaţia aerului afectează, de asemenea, puterea sa de răcire prin
convecţie. Aşa se explică eficacitatea ventilatoarelor, care îndepărtează
aerul cald din jurul corpului şi îl înlocuiesc cu aer mai rece. Practica arată
că randamentul muncii intelectuale cât și fizice scade repede în condiţiile
unei ventilaţii necorespunzătoare. Dacă viteza de răcire a aerului scade,
atunci cresc numărul şi gravitatea accidentelor de muncă şi scade
productivitatea muncii.
Vitezele mari ale aerului se determină cu ajutorul anemometrului cu cupe
și graficului gradat. Anemometrul prezintă un traductor mecanic cu cupe și
un contor mecanic. Cunoscând numărul de turații efectuate de cupe în
timpul respectiv se determină numărul de diviziuni arătate de acul
contorului ce revine la o unitate de timp și din graficul gradat se determină
viteza respectivă a aerului.
Medicii recomandă respectarea câtorva reguli de protrecţie individuală,
prncipalele din care sunt următoarele:
— să bea continuu mici cantităţi de lichid; niciodată mai mult de 1/4 1
odată; porţia optimă: un pahar mic la fiecare 10—15 minute;
— băuturile cele mai eficiente sînt: ceaiul îndulcit sau alternând cu
cafea, uneori cu supă. Atunci cînd se beau cantităţi mai mari, este preferabil

4
să fie apă proaspătă, şi numai ocazional ceai sau cafea. Băuturile să fie
călduţe sau calde, deoarece absorbţia lor în organele digestive va fi mai
rapidă şi mai lesnicioasă;
— băuturile reci, sucurile de fructe şi băuturile alcoolice nu sînt
recomandabile; băuturile pe bază de lapte nu sînt de asemenea
recomandabile, deoarece trebuie să se evite orice efort inutil al organelor
digestive;
— băuturile trebuie să se găsească la îndemâna personalului pentru ca
fiecare să-şi poată satisface în orice clipă nevoia şi să consume cantităţile de
lichid dorite, la timpul dorit;
Cu cât munca este mai grea şi cu cît temperatura este mai ridicată, cu atît
pauzele prescrise trebuie să fie mai dese şi de durată mai mare. Dacă
valorile limită sînt depăşite, trebuie să se reducă durata zilei de muncă. Dacă
radiaţia termică este intensă (furnale înalte), personalul trebuie să fie
protejat contra arsurilor la ochi sau la piele prin ochelari, ecrane,
îmbrăcăminte specială.