Anul al II-lea, sem.

II
Curs opțional: Tutorial pentru redactatea tezei de licență

Evaluare finală

Subiectul 1:
Alcătuiți un argument sau o secvență de concluzii pentru o lucrare de licență cu subiectul
Râsul în poezia lui G. Bacovia.

Recomandări de redactare:

a. TNR 12, 1.5, margini normale;

b. Fără spații între paragrafe, alineate evidențiate prin tab;
c. Max. 2 pagini.

Subiectul 2:

Refaceți tehnoredactarea, citările și atribuirile din textul următor (pp. 2-5 ale acestui
document, cuprinzând 4 pagini din primul capitol al unei teze de licență), folosind modelul A
din Ghidul de tehnoredactare, apoi alcătuiți bibliografia finală corespunzătoare. Marcați
toate modificările prin track changes sau în culori diferite.

1
1.1. În ce constă subiectivismul
Atât Hortensia Papadat-Bengescu, cât şi Camil Petrescu au contribuit la evoluţia
romanului românesc prin noutatea stilului lor de creaţie, cel din urmă fiind numit de critică
iniţiatorul romanului modern. Cei doi scriitori se îndepărtează de formula romanului
tradiţional aducând ca noutate în creaţia lor multiplicitatea perspectivelor narative,
schimbarea naturii naratorului, care dintr-unul omniscient se transformă într-unul subiectiv.

Pornind de la această inovaţie a celor doi scriitori, vom încerca să stabilim ce tip de narator
întâlnim în romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite, Concert din
muzică de Bach şi Drumul ascuns, care fac parte din ciclul Hallipilor, şi în romanele lui
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi Patul lui Procust. Se
ştie că în romanele celor doi autori naratorul este unul subiectiv, însă vom încerca să vedem
în ce constă subiectivitatea la fiecare dintre aceştia. (am pus în italic operele lui Camil
Petrescu și am sters ghilimele de la romanele Hortensiei Papadat-Bengescu)

În analiza pe care o vom întreprinde pentru a determina în ce constă subiectivismul

naratorului la cei doi autori, vom încerca să folosim modelul pe care ni-l oferă George Poulet
în cartea sa, Metamorfozele cercului(am pus italic și am sters ghilimelele). În studiul
introductiv al acestei cărţi este precizată în mod precis interpretarea pe care autorul i-o acordă
cercului: „Cercul nu ca obiect, dar ca perspectivă, timpul şi spaţiul nu ca nişte categorii
apriorice, dar « umane », umanizate, adică neexistând în afara percepţiei omului. Cercul ca
matrice de gîndire, ca formă a minţii(...)”.1 Pornind de la definiţia cuvântului subiectivism şi
având ca model interpretarea pe care i-o acordă George Poulet cercului (în centrul cercului se
află conştiinţa umană), vom încerca să avem tot timpul ca punct de reper în analiza noastră
conştiinţa naratorilor. În romanele Hortensiei Papadat-Bengescu şi în cele ale lui Camil
Petrescu conştiinţa se află în centrul cercului şi ea reprezintă locul de unde se răsfrâng toate
impresiile naratorilor asupra lucrurilor exterioare şi, în acelaşi timp, (un singur space) locul
spre care se răsfrâng toate influenţele exterioare. (Am șters cel de al doilea și avem un și
înainte)

1
George Poulet, (space) Metamorfozele cercului, studiu introductiv de Mircea Martin, George Poulet sau
despre cerc şi despre literatură înţelese ca forme ale minţii, Bucureşti: Editura Univers, 1987, p. X

2
 1.1.1. Subiectivismul la Hortensia Papadat-Bengescu
La baza analizei noastre se va afla interpretarea pe care o acordă criticul Nicolae
Manolescu romanelor studiate de noi în volumul Arca lui Noe. Eseu despre romanul
românesc. Aici, criticul doreşte să demonstreze că Hortensia Papadat-Bengescu şi Camil
Petrescu sunt creatorii unor romane ionice. Pentru a înţelege ce înseamnă roman ionic, vom
reproduce un fragment din cartea lui Nicolae Manolescu în care acesta menţionează câteva
particularităţi ale acestui tip de roman, mai precis rolul naratorului:

„Din contră, în romanul ionic, naratorul se depărtează de

autor şi se apropie de personaje: devine, uneori, şi el un
personaj în carne şi oase, o fiinţă umană dotată cu
psihologie; vocea lui capătă un timbru particular iar
înţelegerea lui reflectă un parti-pris puternic; e adesea
protagonist în acţiune sau măcar martor ocular: mincinos ca
toţi martorii oculari; e, aşadar, implicat, îmbarcat, angajat şi,
prin chiar această poziţie, necreditabil. Putem conchide că
romanul ionic aparţine, în acest sens, fundamental tipului
subiectivităţii: în el, prea puţine gesturi, cuvinte, simţiri,
amintiri, închipuiri, există în afara acestei medieri a lumii
prin jocul imprevizibil şi prin densitatea opacă a unei
conştiinţe umane”2. (întâi ghilimelele, apoi nota și după
punct)

Vom începe cu Hortensia Papadat-Bengescu. În primul roman din ciclul Hallipilor,

Fecioarele despletite, naraţiunea se face la persoana a treia, ceea ce ar putea să ne facă să
credem că naratorul este unul omniscient. Încă din primele rânduri ale romanului ne este
prezentat unul dintre personajele care joacă un rol important în naraţiunea romanului:
„Zadarnic Mini, pe scaunul înalt, [...] zadarnic sta cu pălăria pe cap, cu mînuşile alături,
dreaptă statuie a mustrării”3. Din această frază putem interpreta rolul pe care Mini îl va avea
în roman. Ea „sta” ca o „dreaptă statuie”, lucru pe care îl va face pe tot parcursul romanului,
pentru că singurul ei rol este de a observa şi de a prezenta ceea ce se întâmplă în jurul ei, fără
a participa activ la acţiunea romanului. Mini reprezintă „ochii” naratoarei, cea care vede totul.
2
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, vol. II, Momente şi sinteze, Bucureşti:
Editura Minerva, 1981, p. 21.
3
Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite. Concert din muzică de Bach. Drumul ascuns, Cluj-
Napoca: Editura Dacia, 1986, (space) p. 6.

3
Nicolae Manolescu o numeşte pe Mini în Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc
personaj „reflector”.4 Tot el ne spune ce este „reflectorul” : „Este unul căruia îi revine sarcina
de a « interioriza » acţiunea: de capacitatea lui de a simţi şi de a înţelege depinde gradul
informării cititorului, într-un roman în care autorul se pronunţă rareori direct, în numele său
propriu, preferând să recurgă la unul ori la mai multe personaje ca la nişte purtători de
cuvânt”5. Aşadar, Mini este purtătorul de cuvânt al autoarei. Putem spune că folosirea în
roman a lui Mini pe post de personaj-reflector, care ne prezintă acţiunea romanului şi
personajele prin prisma conştiinţei sale, este o primă dovadă a subiectivităţii din romanul
Hortensiei Papadat-Bengescu.

Având în vedere faptul că vedem acţiunea romanului prin ochii lui Mini, nu putem
afla de la început care este drama familiei Hallipa, deoarece nici Mini nu ştie: „Dacă cel puţin
Mini ar fi ştiut despre ce e vorba!”6. (un singur space ) Acest lucru este scos în evidenţă de
criticul Nicolae Manolescu: „Toate aceste lucruri ne sînt relatate din perspectiva Minei, deşi
ea este, cu siguranţă, personajul cel mai puţin informat în privinţa cauzelor. Cititorul nu are
cunoştinţă decît de ceea ce Mini însăşi a putut observa, de impresiile şi de reflecţiile ei”7. Tot
Nicolae Manolescu este cel care observă: „singurele gânduri şi reflecţii pe care le putem
cunoaşte sunt cele ale lui Mini, conştiinţele celorlalte personaje fiind mute şi că noutatea
creaţiei Hortensiei Papadat-Bengescu rezidă tocmai în utilizarea perspectivei interioare a unui
personaj, fără ca acesta să fie influenţat în vreun fel de autoare.”8 (am șters că din observă
că.) Deşi perspectiva narativă îi aparţine lui Mini în cea mai mare parte a romanului, nu
putem trece cu vederea faptul că nu ea este naratoarea propriu-zisă a romanului, acesta fiind
redactat la persoana a treia. Acest lucru îl putem observa încă de la început deoarece Mini
este introdusă în scenă de naratoare şi pe tot parcursul romanului ea este cea care ne spune ce
face sau ce gândeşte aceasta: „Mini se gîndi la casa de moşie...” 9, „Mini se scula, se aşeza
nerăbdătoare...”10. Deci nu Mini este cea care ne spune direct ceea ce vede, ce gândeşte sau ce
simte, ci aflăm toate aceste lucruri prin intermediul naratoarei: „Mini monopolizează în
Fecioarele despletite perspectiva narativă, însă nu şi vocea narativă...”11. (am pus punct)

4
Idem, op. cit, p. 24.
5
Ibidem, p. 25.
6
Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite. Concert din muzică de Bach. Drumul ascuns, Cluj-
Napoca: Editura Dacia, 1986, (space) p. 8.
7
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, (un singur space) vol. II, Momente şi
sinteze, Bucureşti, Editura Minerva, 1981, p. 23.
8
Ibidem, p. 24.
9
Hortensia Papadat-Bengescu, ed. cit., p. 30.
10
Ibidem, p. 33.
11
Nicolae Manolescu, (space) Ed. cit., (space) p. 32.

4
 Trecând la analiza celui de-al doilea roman din ciclul Hallipilor, Concert din muzică
de Bach, observăm că şi acesta este scris la persoana a treia, însă aici nu mai întâlnim o Mini
cu rol de personaj-reflector. Ea apare în roman ca un simplu personaj, naratorul este cel care
ne prezintă acţiunea romanului, perspectiva narativă devenind una omniscientă. Însă criticul
Nicolae Manolescu observă: „deşi dispare personajul reflector, unele personaje devin, pe
rând, ele înseşi reflectori.”12 (unsingur space) Totuşi, spre diferenţă de Fecioarele despletite,
în Concert din muzică de Bach „investirea cu funcţie de reflectori a unor personaje care nu
mai au pregătirea şi limbajul necesar analizei [...] atrage, prin compensaţie parcă, revenirea la
procedeele romanului doric, unde atît analiza psihologică, cît şi expunerea faptelor se fac din
punctul de vedere exterior al unui narator omniscient.”13 Pentru a dovedi faptul că unele
personaje devin reflectori vom reproduce un mic fragment din roman, în care prinţul
Maxenţiu şi Ada Razu sunt văzuţi prin ochii lui Lică Trubadurul. Pentru justificarea faptului
că fragmentul pe care îl vom reproduce îl prezintă pe Lică ca un personaj-reflector putem
aduce ca argument încadrarea fragmentului între două fraze care spun explicit că Lică îi
priveşte cu atenţie pe cei doi:

„Lică îi întoarse privirea, apoi cătă cu milă spre celalt (cu un

singur l). Era, în adevăr, un biet coconaş galben ca de ceară,
cu gene roşii şi cu ochii pătaţi. Purta o bărbiţă blondă,
ascuţită, cu fire veştede. Ea era o ţigăncuşă uscată ca un drac,
cu buze roşii ca sângele închegat şi cu o pereche de ochi
aprinşi subt boneta de piele ce o împodobea, ascuţindu-i mai
tare bărbia ascuţită. Pe mîini negre, cu degete fuiorate, avea
inel cu pietre cît un nasture de tunică. După ce o privi bine în
faţă, Lică lăsă mîna să lunece pe pulpa murgului”14.

În Concert din muzică de Bach, deşi naratorul se dovedeşte a fi unul omniscient, prin
atribuirea mai multor personaje funcţia de reflector se creează mai multe perspective narative
care alternează.

Analizând cel de-al treilea roman al ciclului Hallipilor, Drumul ascuns, putem
observa o mare diferenţă între el şi primele două romane. Deşi se aseamănă prin faptul că este

12
Ibidem, p. 44, apud G. Genette, Figuri. Editura Univers, București, 1978.
13
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, vol. II, Momente şi sinteze, Bucureşti:
Editura Minerva, 1981, p. 44.
14
Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite. Concert din muzică de Bach. Drumul ascuns, Cluj-
Napoca: Editura Dacia, 1986, p. 162.

5
redactat la persoana a treia, în acest roman nu o mai întâlnim nici pe Mini, şi nici personajele
nu mai au dreptul la replică.