CUPRINS

Argument ........................................................................................................................................2
Capitolul I Anatomia și fiziologia rectului .....................................................................................3
1.1.Anatomia rectului ......................................................................................................................3
1.2. Vascularizația și inervația rectului ...........................................................................................5
1.3. Fiziologia rectului ....................................................................................................................6
Capitolul II Boala hemoroidală .......................................................................................................8
2.1. Generalități ...............................................................................................................................8
2.2. Clasificare și fiziopatologie .....................................................................................................9
2.3. Cauze ......................................................................................................................................10
2.4. Semne și simptome ...............................................................................................................11
2.5. Diagnostic ..............................................................................................................................13
2.6. Tratamente nechirurgicale .....................................................................................................14
Capitolul III Antihemoroidale topice ............................................................................................16
Concluzii .......................................................................................................................................31
Bibliografie ...................................................................................................................................32

1
ARGUMENT

În lume, prevalența hemoroizilor este estimară la 4,4% în populația generală. Pacienții

care se prezintă cu hemoroizi sunt din mediu socio-economic bun, dar și din zonele rurale. Nu
există o predilecție în funcție de sex, deși bărbații caută mai adesea tratament.
Totuși, sarcina determină modificări fiziologice care predispun femeile la a dezvolta
hemoroizi simptomatici. Pe măsură ce uterul gravid se extinde, compresează vena cavă inferioară
și scade returul venos.
Hemoroizii externi apar mai ales la adulții tineri și de vârstă medie decât la cei în vârstă.
Prevalența crește odată cu vârsta, cu maximul de 45 – 65 de ani.

2
CAPITOLUL I
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA RECTULUI

1.1. ANATOMIA RECTULUI

Rectul este porțiunea terminală a intestinului gros, unde are loc stocarea provizorie a
bolului fecal, înainte de a fi evacuat din organism.
Rectul continuă colonul sigmoidian de la nivel vertebrei S3; această limită superioară
fiind marcată de punctul terminal al mezocolonului sigmoidian, indicat în mod constant prin
joncțiunea recto-sigmoidiană care se prezintă sub forma unei strangulații. De la origine descinde
prin pelvis, traversează perineul și se deschide la exterior prin anus, limita sa inferioară fiind
reprezentată de linia circulară ano-cutanată corespunzătoare joncțiunii dintre tegumentul anal cu
pielea perineului.
Din punct de vedere topografic, traiectul segmentului rectal prezintă o porțiune pelviană,
denumită ampula rectală și una perineală, reprezentată de canalul anal. Proveniența embriologică
distinctă, ampula rectală de origine endodermală, iar canalul anal de origine ectodermală, explică
diferențele de structură, vascularitație, inervație și patologie dintre cele două porțiuni ale rectului.
De asemenea se deosebesc și din punct de vedere funcțional: ampula rectală îndeplinește
rolul de rezervor ce depozitează temporar materiile fecale, în timp ce canalul anal este conductul
în care conținutul porțiunii precedente se evacuează.
Forma, dimensiunile și configurația externă a rectului sunt dependente de gradul său de
umplere. Când este gol, are un aspect aproximativ tubular, iar în stare de distensie obișnuită este
fusiform. Lungimea sa variază între 12 – 14 cm, din care segmentul ampular măsoară 9 – 11 cm,
iar restul corespunde canalului anal.
De asemenea, calibrul diferă între cele două porțiuni, la nivelul ampulei osciând între 2 –
3 cm și 5 – 6 cm în funcție de gradul de umplere, determinând o capacitate medie apreciată la o
valoare între 300 – 400 cm3. Canalul anal, fiind strând de sfinctere, prezintă o cavitate virtuală.
Suprafața externă a rectului se deosebește în mod evident de colon prin absența teniilor
musculare, a haustrelor și a apendicelor epiploice. Aspectul fasciculat este redat de stratul

3
muscular longitudinal, care prin amploarea dezvoltării sale la acest nivel formează o pătură
conținuă la suprafața rectului. Pe fețele laterale ale porțiunii ampulare se evidențiază depresiunile
și șanțurile transversale, produse de plicaturarea peretelui rectal.
Configurația internă a rectului diferă în cele două porțiuni ale sale. La nivelul ampulei
rectale se disting plicele longitudinale pasagere, care dispar concomitent cu destinderea acesteia
și plicele transversale sau valvulele lui Houston, ce corespund șanțurilor transversale care
configurează la exterior suprafața rectului. Extermitățile plicilor transversale se intercalează
scalariform, anterior și posterior, confering cavității rectale aspectul spiralat, cu rol în modelarea
bolului fecal și în încetinirea progresiunii sale.
Aspectul interior al canalului anal este particularizat prin intermediul unor reliefuri
prezententate de coloane, valvule și sinusuri anale.
Coloanele anale Morgangni sunt reprezentate sub forma a 8 – 10 plice longitudinale, ce
măsoară între 12 – 15 cm. Fibrele musculare longitudinale se condensează în fascicule, întrând
câte unul în alcătuirea acestor coloane, alături de ramurile vaselor rectale superioare. Bazele a
două canale anale adiacente sunt unite prin câte o plică semilunară a mucoasei, care ia denumirea
de valvula anală Morgagni, iar între aceasta și peretele canalului anal se delimitează câte un sinus
anal Morgagni, cu rol în depozitarea mucusului elaborat de glandele mucoasei, întrebuințat la
lubrifierea materiile fecale, facilitând evacuarea acestora.
Regiunea circulară ce corespunde coloanelor anale poară numele de zona colonară, iar
zona hemoroidală coincide cu aria porțiunilor mai proeminente ale coloanelor. Linia ondulată
conturată de marginea liberă a valvuleor lui Morgagni, străbate baza coloanelor și ia denumirea
de linie pectinată. Aceasta marchează mijlocul sfincterului anal intern, reprezentând și un punct
de reper aproximativ pentru delimitarea dintre teritoriile de inervație somatică și viscerală, dintre
limfaticele somatice și viscerale și dintre sistemele venoase port și cav inferior.
Pectenul este zona intermediară, de formă circulară, începe de la nivelul liniei pectinate și
se întinde către inferior pe o distanță ce măsoară între 12 – 15 mm până la nivelul liniei albe
Hilton, reprezentată printr-o depresiune, de asemenea de formă circulară, ce indică separația
dintre sfincterul anal intern și porțiunea subcutanată a sfincterului anal extern, motiv pentru care
mai poartă denumirea de linie interdfincterială.
Din alcătuirea pereților rectului fac parte aceleași tunici caracteristice segmentelor
canalului digestiv:

4
  Tunica externă
 Peritoneul
 Tunica musculară
 Stratul longitudinal
 Stratul circular
 Tunica submucoasă
 Tunica mucoasă

Figura nr. 1.1. A. intestinul gros B. Anatomia rectului fără hemoroizi

1.2. VASCULARIZAȚIA ȘI INERVAȚIA RECTULUI

Circulația arterială este reprezentată de arterele rectale, frecvent numite și hemoroidale.
Artera rectală superioară este principala arteră a rectului și constituie ramul terminal al
arterei mezenterice inferioare. Din acest ram se desprins două colaterale care descind pe fețele
externe ale ampulei rectale, nivel la care dau numeroase ramuri ce pătrund sub fascia rectală în
pereți rectului. O parte se distribuie tunicilor, iar restul se organizează sub forma unui plex
submucos, ce participă la irigarea mucoasei întregului rect. Ramul stânf al arterei rectale

5
superioare participă alături de arterele sigmoidiene la formarea anastomozei lui Sudeck, cu rol în
chirurgie, restabilind circulația în procedeele de amputație a rectului canceros.
Arterele rectale inferioare se desprind în arterele rușinoase, se angajează pe sub mușchii
ridicători anali, traversează fosa ischiorectală și contribuie la vascularizația canalului anal, cu
excepția mucoasei.
Venele rectului își au originea la nivelul submucoasei, în plexul venos rectal, din care
pleacă venule, ce traversează tunica musculară, alcătuind ulterior venele rectale, denumite și
hemoroidale.
Vena rectală superioară este singulară și colectează sângele de la ampula rectală,
transportându-l în vena mezenterică inferioară tributară venei porte.
Venele rectale mijlocii se formează la nivelul porțiunii inferioare a ampulei rectale, după
care ajung să se verse în venele iliace interne, iar venele rectale inferioare conduc sângele din
regiunea canalului anal către venele rușinoase interne, tributare venelor iliace interne, care la
rândul lor se varsă în vena cavă inferioară. Astfel, la nivelul rectului se consolidează o
anastomoză porto-cavă, ce reprezintă importanță funcțională și clinică.
Venele limfatice sunt originare din plexurile mucos și submucos, corespunzătoare
tunicilor respective, nivel de la care se organizează sub forma a trei pediculi ce acompaniază
traiectul venelor.
1.3. FIZIOLOGIA RECTULUI
Rectul se asociază cu finalitatea digestiei, fiind implicat în evacuarea bolului fecal din
organism. Acest proces poartă denumirea de defecație și este un act reflex controlat cortical. În
majoritatea timpului, rectul nu conține materii fecale, acestea acumulându-se în colonul
sigmoidian, iar când are loc peristaltismul la acest nivel, se declanșează deplasarea bolului fecal
către rect, fiind inițiată senzația de necesitate a defecării, concomitent cu contracția refleză a
rectului și relaxarea sfincterlor anale.
Reflexul intrinsec al defecației este mediat prin sistemul nervos enteric și este demarat
din momentul în care materiile fecale ajung în rect. În urma acumulării a aproximativ 200 – 300
g materii fecale în ampula rectală, se exercită o presiune de 40 – 50 mmHg asupra pereților
acestora, generând semnale aferente, care sunt conduse către plexul mienteric Auerbach, ce
inițiază ulterior unde peristalttice pe colonul descendent, sigmoidian și rect.

6
 Pe măsură de unda peristaltică înaintează către anus, are loc inhibarea sfincterului anal
intern, iar dacă în același timp se produce relaxarea voluntară a sfincterului anal extern, se va
desfășura defecația.
În cazul unei persoane ce respectă anumite obiceiuri igienice formate, relaxarea
sfincterului intern și trecerea fecalelor către anus declanșează în mod normal o contracție
aproximativ instantanee a sfincterului extern, ce va suspenda temporar actul defecației. Cu
excepția copiilor și a persoanelor inepte din puncte de vedere mental, starea de conștiență
guvernează controlul voluntar al sfincterului anal extern, relaxându-l când defecația este permisă
sau contractându-l când condițiile sociale nu sunt acceptabile.

7
CAPITOLUL II
BOALA HEMOROIDALĂ

2.1. GENERALITĂȚI
Hemoroizii sunt vase de sânge dilatate din rectul mijlociu. Sunt printre cele mai comune
cauze de patologie anală și sunt sugerați drept diagnostic pentru aproape orice cauză anorectală
de către pacienți și de către medici.
Deseori apar confuzii, deoarece termenul hemoroid este folosit pentru a descrie
structurile anatomice normale, cât și cele patologice. În această lucrare, hemoroizi se referă la
prezentarea patologică a rețelelor venoase hemoroidale.
Hemoroizii sunt varicozități, acestia reprezintă acumulări de țesut vascular (arteriole,
venule, conexiuni arterio-venulare de calibru mare), mușchi moale și țesut conjunctiv acoperite
de epiteliul normal al canalului anal. Hemoroizii sunt prezenți în utero și persistă în perioada
vieții de adult normal. Sângerarea hemoroidală este arterială (din arterele hemoroidale) și nu
venoasă ca în varice.

Figura nr. 2.1. Hemoroizi

8
 2.2. CLASIFICARE ȘI FIZIOPATOLOGIE
În funcție de originea anatomică în canalul anal și de către poziția lor față de linia dințată,
hemoroizii se clasifică în hemoroizi interni și externi.
Hemoroizii interni nu pot determina durere cutanată, deoarece sunt deasupra liniei
dințate și nu sunt inervați de către nervii cutanați. Totuși, pot sângera, prolaba și ca rezultat al
depunerii unui iritant pe pielea sensibilă perianală pot detemina prurit și iritație perianală.
Hemoroizii interni pot produce durere perianală prin prolabare și spasm al complexului
sfincterian când hemoroizii prolabați sunt expuși. Acest spasm determină disconfort care este
ameliorat cu reducerea.
Hemoroizii interni pot cauza și durere acută când sunt încarcerați și ștrangulați. Durerea
este legată de spasmul complexului sfincterian. Strangularea cu necroză poate cauza un
disconfort mai profund. Când aceste evenimente apar, spasmul sfincterian determină tromboza
externă concomitentă și durere cutanată acută. Această serie de simptome este denumită criza
hemoroidală acută și necesită tratament de urgență.
Hemoroizii interni cauzează cel mai adesea sângerare fără durere la mișcarea intestinelor.
Epiteliul de acoperire este distrus de către mișcările complexului sfincterian, hemoroizii interni
se rup.
Hemoroizii interni pot depozita mucus în țesutul perianal cu prolabare. Acest mucus
alături de resturi microscopice de scaun pot determina dermatita localizată – denumită pruritus
ani. În general, hemoroizii sunt vehiculul prin care elementele care lezează ajung la țesutul
perianal, ei nu sunt principala cauza.
Hemoroizii externi pot determina simptome prin 2 căi. Prima, tromboza acută a venei
hemoroidale externe legată de un eveniment specific, cum este exercițiul fizic, forțarea defecației
și constipația, câteva episoade diareice sau o modificare a dietei. Acestea suntr evenimente acute,
dureroase.
Durerea apare prin distensia rapidă a pielii inervate de către cheag și edemul înconjurător.
Durerea se menține 7 – 14 zile și se remite odată cu rezolvarea trombozei. După remiterea
trombozei, pielea întinsă persistă. Trombozele externe erodează pielea și determină sângerare,
recurențele apărând la 40% dintre cazuri în același loc. Înlăturarea cheagului predispune
pacientul la recurențe.

9
 Hemoroizii externi pot determina și dificultăți de igienă, excesul de piele lasată după o
tromboză acută fiind cauza problemei. Venele hemoroidale externe de sub pielea perianală nu
pot determina probleme de igienă, tutuși pielea în exces perianală poate interfera mecanic cu
curățarea.

2.3. CAUZE
Termenul de hemoroid este de obicei legat de simptomele determinate de hemoroizi.
Hemoroizii sunt prezenți la indivizii sănătoși. De fapt, coloanele hemoroidale există în utero.
Când aceste coloane vasculare produc simptome sunt denumite hemoroizi. Hemoroizii pot
determina simptome când devin măriți, inflamați, trombozați sau prolabați.
Cele mai multe simptome apar prin lărgirea hemoroizilor interni. Edemul anormal al
coloanelor anale determină dilatarea și angorjarea plexurilor ateriovenoase. Astfel, se întind
mușchii suspensori și prolabează țesutul rectal în canalul rectal.
Mucoasa anală angorjată este ușor traumatizată, conducând la sângerări rectale de culoare
roșie datorită sângelui bogat în oxigen din anastamozele arteriovenoase. Prolapsul duce la
acumularea și scurgerea de mucus, declansând pruritul și ducând la strangulare.
Scăderea întoarcerii venoase
Mulți medici sunt de acord că dieta cu puține fibre alimentare determină scaune de volum
mic și forțare în timpul defecației. Această presiune crescută determină angorjarea hemoroizilor,
inteferând cu întoarcerea venoasă.
Sarcina și tensiunea anormal de mare a sfincterului intern poate de asemenea determina
probleme hemoroidale prin același mecanism. Statul prelungit pe toaletă este considerat a cauza
probleme de reîntoarcere venoasă în zona perianală și lărgirea hemoroizilor. Îmbătrânirea
determină slăbirea structurilor de susținere cu faciliarea prolapsului.
Forțarea defecației și constipația
Forțarea defecației și constipația au fost considerate pentru mult timp factori importanți în
formarea hemoroizilor. Acest fapt poate fi adevărat sau nu. Pacienții care raportează hemoroizi
au un tonus de repaus al canalului mai mare decât normalul. Tonusul de repaus este scăzut după
hemoroidectomie decât înainte de procedură. Această modificare în tonusul de repaus este
mecanismul de acțiune al dilatării Lord, o procedură chirurgicală pentru acuzele anorectale.

10
 Sarcina
Sarcina predispune clar femeile la hemoroizi, deși etiologia este necunoscută. Multe
paciente revin la starea asimptomatică după naștere. Relația sarcină – hemoroizi se datorează
modificărilor hormonale sau presiunii directe.
Hipertensiunea portală și varicele anorectale
Hipertensiunea portală este frecvent menționată alături de hemoroizi. Totuși simptomele
hemoroidale nu apar mai frecvent la pacienții cu hipertensiune portală decât la cei fără, iar
sângerarea masivă hemoroidală la acești pacienți este neobișnuită.
Alți factori de risc asociați cu dezvoltarea hemoroizilor:
 Absența poziției erecte, tendința familială
 Status socio-economic înalt, diareea cronică
 Neoplasmele colonice, boala hepatică
 Obezitatea, presiunea de relaxare anală ridicată
 Leziunile măduvei spinării, pierderea tonusului rectal
 Chirurgia rectală, epiziotomia
 Contactul sexual anal, boala inflamatorie intestinală.

2.4. SEMNE ȘI SIMPTOME

Cei mai mulți medici atribuie toate simptomele perianale hemoroizilor. Cauzele
nonhemoroidale ale simptomelor (fisuri, abcese, fistule, pruritus ani, condiloamele și infecțiile
virale sau bacteriene ale pielii) trebuie excluse.
Cel mai comun tablou clinic pentru hemoroizi este sângerarea rectală, durerea, pruritul
sau prolapsul. Deoarece aceste simptome sunt extrem de nespecifice și pot fi observate și în alte
boli, medicul trebuie să se bazeze și pe istoric pentru a face diagnosticul diferențial, alături de
examen fizic adecvat (incluzând anoscopia când este indicată).
Predispoția familială, dieta, istoric de constipație sau diaree și statul prelungit sunt
relevante, precum și pierderea în greutate, durerea abdominală sau orice modificare a apetitului
sau a digestiei. Prezența pruritului sau a oricărei scurgeri trebuie notată.
Boala intestinală inflamatorie (colita ulcerativă, boala Crohn) trebuie exclusă drept cauză
a simptomelor. Infecția cu HIV și alte boli imunodepresive pot de asemenea modifica planurile
de tratament.

11
 Simptome
Un istoric adecvat al hemoroizilor trebuie să cuprindă debutul și durata simptomelor. În
afară de caracterizarea durerii, sângerării, protruziei sau a modificării digestiei, o atenție specială
trebuie îndreptată asupra istoricului de coagulare și a imunității pacientului.
Sângerarea rectală este cel mai frecvent simptom. Sângele este roșu deschis, depus pe
scaun sau pe colacul toaletei sau apare în striuri pe hârtia igienică.
Medicul trebuie să întrebe despre cantitate, culoare și momentul sângerării. Scaunul
negru sau sângele amestecat cu scaun trebuie să ridice suspiciunea unei cauze mai proximale a
sângerării.
Un pacient cu hemoroizi externi trombozați poate acuza o masă rectală acută dureroasă.
Durerea cauzată întradevăr de hemoroizi apare doar în formarea unei tromboze acute. Aceasta
este maximul de 48 – 72 de ore și scade în a patra zi, când trombosul de organizează. Apariția
unei noi dureri în absența unui hemoroid trombozat trebuie investigată pentru altă cauză, cum ari
fi un abces sfincterian sau fisura anală. Până la 20% dintre pacienți vor avea și fisuri anale.
Prezența, momentul și reductibilitatea prolapsului va ajuta la clasificarea gradului
hemoroizilor interni și ghidează abordul terapeutic. Gradul I al hemoroizilor interni este
asimptomatic, dar uneori poate cauza sângerare minimă. Gradul II, II și IV prezintă sângerare
nedureroasă și acuze de durere surdă, prurit sau alte simptome datorate prolapsului.
Examenul fizic
Față de examenul general, medicul trebuie să facă și o inspecție vizuală a rectului, un
examen rectal digital și anoscopia sau protosigmoidoscopia. Poziția preferată pentru tușeul rectal
este decubitul lateral stâng, cu genunchii flectați spre piept. Anestezice topice precum
benzocaina sau lidocaina ajutp la reducerea disconfortului cauzat de examinare.
Stadializarea hemoroizilor interni
Gradul I – hemoroizii proiectează în canalul anal și sângerează frecvent, dar nu
prolabează.
Gradul II – hemoroizii pot protruziona în afara marginii anale la defecație sau forțare, dar
se reduc spontan când aceasta încetează.
Gradul III – hemoroizii protrude spontan sau la forțare anală și necesită reducere
manuală.

12
 Gradul IV – hemoroizii prolabează cronic și nu pot fi reduși; aceste leziuni conțin
componenta internă și externă și pot prezenta tromboză acută sau ștrangulare.

Figura nr. 2.2. Stadializarea hemoroizilor interni

2.5. DIAGNOSTIC
Teste hematologice
 Hemoleucograma completă
 Anemia prin sângerare
 Hematocritul
 Studiile coagulării
Anoscopia și sigmoidoscopia flexibilă
 Proctoscopia
 Colonoscopia – colonoscopia virtuală și tranzitul baritat.
Diagnosticul diferențial – hemoroizii nu sunt de obice asociați cu alte condiții medicale.
Totuși, pacienții cu următoarele boli au un risc crescut al acuzelor hemoroidale:
 Boala inflamatorie intestinală, colita ulcerativă, boala Crohn
 Sarcina.
Varicozitățile cauzate de hipertensiunea portală sunt entități distincte față de hemoroizi.
Alte condiții care trebuie considerate când se evaluează un pacient cu hemoroizi cuprind:
cancerul anal, fisurile anale și fistulele, polipii pedunculați, abcesul perianal, pruritus ani și
tumorile colorectale.

13
 2.6. TRATAMENTE NECHIRURGICALE
Tratamentul pentru hemoroizi este împărțit în funcție de cauza simptomelor, în
tratamente interne și externe. Hemoroizii interni nu au inervație cutanată și pot f distruși fără
anestezie. Aceștia sunt clasificați în funcție de simptome și grupați în 4 stadii.
Modificarea alimentației și evitarea constipației
Deoarece se crede că forțarea defecației și o dietă redusă în fibre alimentare poate
determina boala hemoroidală, tratamentul conservator cuprinde creșterea fibrelor alimentare și a
aportului de lichide, alături de reeducarea obiceiurilor la toaletă (cititul pe toaletă).
Diminuarea constipației micșorează hemoroizii interni și restrânf simptomele, astfel
tratamentul de primă linie pentru hemoroizii interni de gradul I și II trebuie să cuprindă măsuri
de scădere a forțării defecației.
Semințele de psyllium (metamucil) și metilceluloza (Citrucel) sunt cele mai folosite
suplimente. Multe simptome hemoroidale se remit doar când sunt tratate problemele dietei,
incluzând creșterea fibrelor și adăugarea suplimentelor de fibre.
Agenții antidiareici și reeducarea defecației
Agenții diareici sunt uneori necesari la pacienții cu simptome și scaune moi. Reeducarea
la toaletă implică reamintirea pacienților că toaleta nu este librărie. Pacienții trebuie să stea pe
toaletă îndeajuns pentru a evacua colonul.
Forțarea defecației sau statul prelungit pe toaletă poate conduce la angorjarea
hemoroizilor.
Produsele de înmuiere a scaunului joacă un rol limitat în tratamentul simptomelor.
Fibrele alimentare vindecă întotdeauna constipația.
Deoarece simptomele hemoroidale se datorează prolapsului, trombozei și sângerării
vasculare, cremele au un rol minor în tratarea acuzelor hemoroidale.
Supozitoarele, cu excepția lubrifierii, au de asemenea un rol mic în tratament.
Hidrocortizonul topic poate uneori ameliora sângerarea hemoroidală internă. Venele
submucoasei nu se fac mai mici cu medicație antiinflamatorie.
Băile calde
Băile de șezut călduțe ameliorează universale condițiile perianale. Relaxarea
mecanismului sfincterian și a spasmului este probabil etiologia. Gheața poate ameliora durerea în
tromboza acută.

14
 Băile de șezut în olițe speciale nu sunt recomandate, favorizând aceeași poziție de pe
toaletă și agravând problema. Totuși, băile de șezut au un rol benefic la pacienții în vârstă și
imobilizați, care nu fac baie regulat în cadă.
Agenții topici
Folosirea steroizilor topici nu a fost bine studiată ca tratament al hemoroizilor trombozați.
Totuși, acești agenți pot fi folosiți pentru a diminua simptomele de prurit și inflamație.
Hidrocortizonul topic poate uneori ameliora sângerarea hemoroidală internă. Este
important să fie luate în considerare efectele adverse, cum este atrofia mucoasei. Utilizarea
prelungită a acestora trebuie evitată.
Unii medici recomandă rar medicația topică (supozitoare, creme, clisme, spume) în
tratamentul hemoroizilor. Venele submucoasei nu se fac mai mici cu medicație antiinflamatorie.
Nitroglicerina topică și nifedipina au fost folosite pentru a ameliora simptomele asociate
spasmului sfincterial anal. Acești agenți trebuie folosiți cu atenție datorită efectelor adverse, cum
este hipertensiunea.

15
CAPITOLUL III
ANTIHEMOROIDALE TOPICE

1. DOXIPROCT PLUS
Compoziție
Un supozitor conține: dobesilat de calciu 250 mg, lidocainaă clorhidrică 40 mg,
dexametazon acetat 0,25 mg, antioxidanți.
Unguentul conține: dobesilat de calciu 4%, lidocaină clorhidrică 2%, dexametazon acetat
0,025 %, antioxidanți.
Acțiune terapeutică
Dobesilatul de calciu acționează pe de o parte la nivelul pereților capilari regularizând
funcțiile fiziologice perturbate ale acestora - permeabilitate crescută și rezistență diminuată - și
pe de altă parte la nivelul anumitor reacții ale procesului inflamator. De asemenea, el are și o
activitate antitrombotică.
Clorhidratul de lidocaină, un anestezic local, contribuie la calmarea durerii.
Acetatul de dexametazona, corticosteroid de folosire topică, exercită o
acțiune antiinflamatorie și antipruriginoasă.
Asocierea dobesilatului de calciu, clorhidratului de lidocaină și acetatului
de dexametazonă constituie tratamentul de bază al afecțiunilor hemoroidale.
Doxiproct plus reduce inflamația, sângerarea, scurgerile de lichide seroase și calmează
rapid manifestările dezagreabile - dureri, arsuri, prurit și senzație de tensiune - legate de procesul
inflamator al regiunii anale.
Combinația dobesilatului de calciu cu un corticosteroid este rezervată cazurilor
prezentând reacții antiinflamatorii marcate. Un tratament de lungă durată nu este indicat.
Indicații
Hemoroizi interni și externi; prurit anal, eczemă; anită, perianită, criptită, papilită,
tromboză hemoroidală acută, fisură anală; tratamentul preoperator și postoperator în caz de
hemoroidectomie.

16
 Mod de administrare
Se aplică dimineața și seara, de preferință după defecație un supozitor și/sau unguentul.
În cazul hemoroizilor interni se introduce un supozitor. Dacă se preferă unguentul pentru o
aplicație profundă se utilizează canula înșurubată la extremitatea tubului. Se introduce canula cât
mai adânc în anus și se presează tubul retrăgând lent canula. În acest caz conținutul tubului este
suficient pentru 8 aplicații.
În cazurile de hemoroizi externi și prurit anal se va aplica un strat subțire de unguent de
mai multe ori pe zi.
Contraindicații
Hipersensibilitate față de substanțele active din Doxiproct plus.
Reacții adverse
Unguentul și supozitoarele Doxiproct plus sunt în general bine tolerate. în mod
excepțional s-a raportat o ușoară senzație de arsură. În cazul utilizării supozitoarelor, poate fi
semnalată o creștere a motilității intestinale.

Figura nr. 3.1. Doxiproct Plus, supozitoare

2. ULTRAPROCT, UNGUENT
Indicații:
Hemoroizi, fisuri anale superficiale, inflamații rectale.
Contraindicații:
Ultraproct nu va fi indicat în infecții specifice ale pielii (sifilis, tuberculoza), varicela și
reacții ale vaccinului antivaricelic în zona de tratament. În afecțiuni micotice este necesară o
terapie antimicotică concomitentă. În primele trei luni de sarcină, nu se recomandă nici un fel de
tratament local cu produse conținând corticoizi.

17
 Reacții adverse:
În cazuri rare pot apărea reacții alergice locale. La o folosire îndelungată (peste 4
săptămâni), nu se exclud modificări locale ale tegumentului (cum ar fi atrofia tegumentului).
Compoziție:
1 g unguent conține 0,92 mg fluocortolon-21-pivalat, 0,95 mg fluocortolon-21-hexanoat
și 5 mg cinchocainhidrochlorid.
Administrare:
Ultraproct se va aplica de preferință după scaun și în urma unei atente toalete locale.
Ameliorarea de cele mai multe ori rapidă nu trebuie să determine întreruperea precoce a
tratamentului.
Pentru a se evita recidivele, chiar și după dispariția simptomelor, trebuie continuat
tratamentul cel puțin 1 săptămână, dar la intervale mai rare, numai 1 dată pe zi, fără a se depăși
însă o perioadă totală a tratamentului de 4 săptămâni.
Dacă nu există o altă indicație, se va administra unguentul de două ori pe zi, iar în prima
zi, pentru o mai rapidă calmare a simptomelor, până la 4 ori.
Recomandări suplimentare: încercati să adoptați un mod de viață care să vă permită
luarea unor măsuri de evitare și calmare a afecțiunilor descrise anterior.

Figura nr. 3.2. Ultraproct, unguent rectal

18
 3. HEMORZON, SUPOZITOARE
Compoziție
Substanțele active sunt: 20 mg tetraciclină (sub formă de clorhidrat de tetraciclină 21,64
mg), acetat de hidrocortizonă 10 mg, benzocaină 8,3 mg.
Celelalte componente sunt: grăsime solidă.
Indicații
Hemorzon, supozitoare face parte din clasa de medicamente cunoscută sub denumirea de
antihemoroidale de uz topic, combinații. Hemorzon, supozitoare se utilizează pentru atenuarea
durerii și mâncărimilor de la nivel anal, în special în crizele hemoroidale, tromboflebita
hemoroidală, proctite, criptite.
Mod de administrare
Utilizați întotdeauna Hemorzon exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie
să discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Doza uzuală este
de 1 supozitor de Hemorzon intrarectal, o dată pe zi, după defecație și după toaleta locală. La
nevoie doza poate fi crescută până la 2- 3 supozitoare pe zi.
Pentru a introduce supozitorul, îndepărtați folia protectoare.
Continuați tratamentul cu Hemorzon, supozitoare (1 supozitor la 2 zile), timp de o
săptămână după dispariția completă a fenomenelor locale.
Nu utilizați Hemorzon, supozitoare timp îndelungat.
Dacă aveți nelămuriri în ceea ce privește tratamentul cu Hemorzon, supozitoare, adresați-
vă medicului sau farmacistului.
Dacă utilizați mai mult decât trebuie din Hemorzon
Nu au fost raportate cazuri de supradozaj cu Hemorzon, supozitoare, totuși, dacă
suspectați acest lucru, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau departamentului de
primire urgențe.
Dacă uitați să utilizați Hemorzon
Dacă ați uitat să luați o doză, luați medicamentul imediat ce vă amintiți. Totuși, dacă este
timpul pentru următoarea doză, luați-o doar pe aceasta. Este important să nu luați o doză dublă
pentru a compensa doza uitată.

19
 Dacă încetați să utilizați Hemorzon
Întrerupeți tratamentul cu Hemorzon, supozitoare doar la recomandarea medicului. Dacă
aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
Atenționări și precauții
Contraindicații
Nu utilizați Hemorzon
 dacă sunteți alergic (hipersensibil) la hidrocortizonă, tetraciclină, benzocaină sau
la oricare dintre componentele Hemorzon.
 dacă aveți infecții ano-rectale bacteriene (inclusiv tuberculoase), virale, fungice.
 dacă aveți leziuni ano-rectale suprainfectate.
Precauții
Aveți grijă deosebită când utilizați Hemorzon
Dacă simptomele nu cedează rapid, întrerupeți tratamentul și adresați-vă medicului.
Acesta vă poate recomanda efectuarea unui examen proctologic.
Tratamentul cu Hemorzon nu înlocuiește tratamentul specific al afecțiunii anale.
Interacțiuni medicamentoase
Nu se cunosc interacțiuni între Hemorzon, supozitoare și alte medicamente.
Vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați sau ați luat
recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală.
Utilizarea Hemorzon cu alimente și băuturi
Nu se cunosc interacțiuni între Hemorzon, supozitoare și alimente sau băuturi.
Sarcina și alăptarea
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a
lua orice medicament.
Deoarece hidrocortizonul se excretă în laptele matern, nu se recomandă utilizarea
medicamentului la femeile care alăptează.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Hemorzon, supozitoare nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje.

20
 Informații importante privind unele componente ale Hemorzon
Nu este cazul.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, Hemorzon, supozitoare poate determina reacții adverse, cu toate
că nu apar la toate persoanele. Acestea sunt în general reacții alergice, reacții locale iritative si
atrofii ale mucoasei rectale în caz de utilizare prelungită.
Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devine gravă sau dacă observați orice reacție adversă
nemenționată în acest prospect, vă rugăm să comunicați medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
Ambalaj
Hemorzon se prezintă ca și supozitoare sub formă de torpilă cu suprafața netedă
onctuoasă, de culoare galben-deschis.
Cutie cu 2 folii termoformate din PVC a câte 3 supozitoare.
Cutie cu 2 folii termoformate din PVC a câte 6 supozitoare

Figura nr. 3.3. Hemorzon, supozitoare

21
 4. PROCTO-GLYVENOL
Indicații terapeutice
Până la dispariția semnelor acute, cremă sau 1 supozitor trebuie aplicate dimineața și
seara.
Ulterior, se poate continua tratamentul printr-o singură aplicare zilnică, 30 g cremă sunt
suficiente pentru 20-30 de aplicații.
Compoziție
Fiecare supozitor conține 400 mg tribenosid, o substanță sintetică activă aparținând
glucofuranozideior si 40 mg lidocaină.
100 g cremă conțin 5 g tribenosid și 2 g lidocaină clorhidrat. Conservanți: Metilparaben
(E 218) si propilparaben (E 216).
Contraindicații
Hipersensibilitate la unul din componenții Procto-Glyvenol-ului.
Măsuri de precauție
Sarcina, alăptare:
Nu există studii care să releve trecerea Procto-Glyvenol-ului prin placentă. De aceea,
acesta trebuie administrat cu precauție în timpul sarcinii, substanța activă trece în laptele matern.
Astfel, Procto-Glyvenol-ul trebuie administrat doar dacă beneficiile terapeutice ale mamei
depășesc posibilele efecte adverse asupra fătului.
Acțiune
Procto-Glyvenol-ul determină diminuarea promptă a
simptomelor hemoroizilor (durere, usturime, prurit, tensiune) care apar datorită inflamației
secundare a regiunii anale.
Activitatea terapeutică a Procto-Glyvenol-ului la pacienții cu hemoroizi este atribuită
capacității acestuia de a reduce permeabilitatea capilară și de a crește tonusul vascular.
În plus, are efect antiinflamator local și acțiune antagonistă asupra unor substanțe endogene care
au rol de mediatori ai inflamației și durerii. Lidocaina conținută de Procto-Glyvenol grăbește
atenuarea simptomatologiei.
Farmacocinetica
Absorbție: Aprox. 20% din tribenosidul conținut în cremă se absoarbe prin piele.

22
 Biodisponibilitatea sistemică a tribenosionidului este de 30% din cea obținută prin
administrarea orală a acestuia (sub formă de capsule). Vârful concentrației plasmatice de 1 μg/ml
(tribenosid și metaboliți) se obține la 2 ore după administrarea unui supozitor (400 mg
tribensoid).
Metabolism și eliminare:
Tribenosidul se metabolizează intens și se excretă urinar (dintr-un supozitor, 20-27% din
tribenosid se elimină sub formă de metaboliți). Cantitatea de lidocaină conținută de Procto-
Glyvenol absorbită nu exercită nici un fel de efect asupra cordului.
Forme de prezentare
Crema: tub de 30 g;
Cutii cu 10 supozitoare.
Efecte adverse
Procto-Glyvenol este bine tolerat. În cazuri izolate pot apărea senzație ușoară de arsură,
durere, creșterea motilității intestinale după administrarea cremei sau supozitoarelor.
Interacțiuni: Nu se cunosc până în prezent.
Supradozare: Nu se cunosc cazuri de supradozare acută sau cronică.

Figura nr. 3.4. Procto-Glyvenol

23
 5. HEMORSAL
Indicații:
Hemoroizi, fistule anale, eroziuni peri- și intra-anale. Pentru unguent, în plus ulcere
varicoase, ulcere cronice.
Compoziție:
Unguent compoziție %
Bismuthum oxyjodogallicum 3,32 g
Bismuthum subgallicum 3,32 g
Aethylium p.aminobenzoicum 0,32 g
Procainum hydrochloricum 0,20 g
Adrenalinum 0,01 g
Cera flava 3,12 g
Vaselinum 89,71 g
Supozitoare: compoziție pentru 1 supozitor
Bismuthum oxyjodogallicum 0,0833 g
Bismuthum subgallicum 0,0833 g
Aethylium p.aminobenzoicum 0,0083 g
Procainum hydrochloricum 0,0050 g
Adrenalinum 0,0002 g
Excipient 2,1949 g
Acțiune farmaceutică
Oxiiodogalatul de bismut și subgalatul de bismut au acțiune topică și antiseptică locală.
Procaina are efect anestezic, favorizat de acțiunea adrenalinei, care prin vasoconstricția pe care o
produce local, prelungește efectul anesteziant.
Contraindicații
Stări inflamatorii.
Mod de administrare
Unguentul se folosește în aplicații locale o dată pe zi. Supozitoarele se administrează câte
1-2 pe zi la nevoie.
Prezentare farmaceutică
Tuburi a 25 g unguent, cutii a 6 supozitoare.

24
 Producator: Antibiotice-Iasi
Notă: Produsul nu se mai găsește pe piață.

6. PROCTOLOG, CREMĂ
Indicații
Tratamentul simptomatic al manifestărilor dureroase și pruriginoase anale, în special în
criza hemoroidală și în fisuri anale.
Doze și mod de administrare
Utilizați întotdeauna Proctolog exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie
să discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Crema rectală se aplică în regiunea anală, după toaleta locală, de 1-2 ori pe zi.
Tratamentul cu Proctolog trebuie să fie de scurtă durată.
Dacă manifestările nu cedează rapid, tratamentul trebuie înterupt și se recomandă
efectuarea unui examen proctologic și revizuirea tratamentului. Dacă aveți impresia că efectul
Proctolog este prea puternic sau prea slab, spuneți medicului sau farmacistului.
Dacă ați utilizat mai mult Proctolog decât trebuie
Dacă aveți impresia că ați utilizat prea multă cremă rectală, adresați-vă medicului
dumneavoastră sau celei mai apropiate unități medicale.
Dacă uitați să utilizați Proctolog
Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Daca încetați să utilizați Proctolog
Proctolog se utilizează numai la nevoie. Puteți opri tratamentul imediat ce vă simtiți bine.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresați-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție
Crema: ruscogenina 0,5 g, trimebutina 5,8 g, excipienți q.s.ad. 100 g, conservanți (para-
hidroxibenzoat de metil, para-hidro-benzoat de propril)
Acțiune terapeutică
Trimebutina: asigură un efect spasmolitic, decontracturant al sfincterului anal intern,
calmând durerea; are un efect anestezic local.
Ruscogenina: asigură un efect tonic și protector vascular.

25
 Reacții adverse
Ca toate medicamentele, Proctolog poate determina reacții adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.
Reacțiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvențe:
 Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 utilizator din 10
 Frecvente: care afectează 1 până la 10 utilizatori din 100
 Mai puțin frecvente: care afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
 Rare: care afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000
 Foarte rare: afectează mai puțin de 1 utilizator din 10000
 Cu frecvență necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile
 Cu frecvență necunoscută, pot să apară reacții adverse la nivelul pielii, în cazul
utilizării Proctolog, cremă.
Dacă vreuna dintre reacțiile adverse se agravează sau dacă observați orice reacție adversă
nemenționată în acest prospect, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Păstrare
Nu utilizați Proctolog după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna și
vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați
farmacistul cum să eliminați medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor
ajuta la protejarea mediului.
Informații suplimentare
Ce conține Proctolog – Substanțele active sunt trimebutina și ruscogenina.
Un gram cremă rectală contine trimebutină 58 mg și ruscogenină 5 mg.
Celelalte componente sunt: ceara autoemulsionabilă, alcool cetostearilic, miristat de
izopropil, propilenglicol, monostearat de glicerol, p-hidroxibenzoat de metil, p-hidroxibenzoat de
propil, apa purificată.

26
 Figura nr. 3.7. Proctolog, cremă

7. GLYVENOL 400, CAPSULE

Indicații
Tulburări circulatorii venoase: senzație de obosealaă, greutate și tensiune în membrele
inferioare, edeme și durere ale membrelor inferioare după șezut sau ortostatism prelungite.
Sindrom varicos: simptome datorate venelor varicoase, edeme statice și flebalgii.
Hemoroizi.
Ca adjuvant în tratamentul flebitelor, periflebitelor și sindromului posttrombotic, precum
și pre- și postterapie de sclerozare.
Mod de administrare
1 capsulă de 400 mg de 2 ori pe zi, după mese;
1 drajeu de 200 mg de 3-4 ori pe zi, în timpul sau după mese.
Doza de 800 mg recomandată zilnic nu ar trebui depașită, întrucât orice creștere peste
aceasta nu aduce nici o îmbunătățire a efectului terapeutic. Glyvenol-ul trebuie administrat timp
de câteva săptămâni, chiar în cazul în care simptomele dispar rapid.
Se recomandă repetarea tratamentului din când în când, în special pacienților ale căror
ocupații presupun expunerea membrelor inferioare la eforturi prelungite și mai ales în sezoanele
călduroase ale anului.
Atenționări și precauții
Contraindicații
Hipersensibilitate la substanța activă a Glyvenol-ului.

27
 Sarcina și alăptarea
Ca în cazul oricărei terapii medicamentoase, Glyvenol-ul trebuie administrat cu precauție
în timpul perioadei de sarcină, în special în primele trei luni.
Nu se știe dacă substanța activă trece în laptele matern. Riscul fetal trebuie considerat
înaintea beneficiilor pentru mamă.
Reacții adverse posibile
Eritem cutanat și tulburări gastrointestinale care sunt expresia unei sensibilități
individuale și care dispar spontan la întreruperea medicației.
În rarele cazuri de manifestări mai severe, se recomandă apelarea la măsuri adecvate
ameliorării simptomatologiei.
Există corespondență între frecvența unor astfel de reacții adverse și cantitatea de
Glyvenol administrată.
Informații suplimentare
Compoziție
Substanța activă: etil-3,5,6-tri-0-benzil-D-glucofuranozid (=tribenosid), o substanță
sintetică activă aparținând glucofuranozidelor.

Figura nr. 3.8. Glyvenol, capsul

28
 8. PROCTOLIZIN 10 MG/20 MG/50 MG PE GRAM, CREMĂ
Compoziție
Substanţele active sunt: acetat de hidrocortizon, lidocaină, oxid de zinc. Un gram cremă
conţine acetat de hidrocortizon 10 mg, lidocaină 20 mg, oxid de zinc 50 mg.
Celelalte componente sunt: dexpantenol, propilenglicol, parafină lichidă, acid stearic,
alcool cetostearilic, cetostearil polioxietilen 20 eter, cetostearil polioxietilen 12 eter, apă
purificată.
Descriere
Proctolizin este un medicament din grupa antihemoroidale pentru utilizare locală.
Substanţele active ale Proctolizin sunt acetatul de hidrocortizon, lidocaina şi oxidul de zinc.
Proctolizin este indicat în: tratamentul simptomatic de scurtă durată al hemoroizilor externi,
prurit anal şi perianal, anită şi perianită, rectită, criptită, papilită, tromboză hemoroidală acută,
fisuri anale şi perianale.
Proctolizin are proprietăţi decongestionante, emoliente, astringente şi antiseptice. Prin
acetatul de hidrocortizon exercită şi un efect antiinflamator. Lidocaina are efect anestezic local.
Contraindicații
 dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acetat de hidrocortizon, lidocaină, oxid de
zinc sau la oricare dintre celelalte componente ale Proctolizin.
 dacă aveţi infecţii specifice la nivelul zonei unde aplicaţi crema (bacteriene, virale
sau fungice).
 la copii cu vârsta sub 6 ani.
 dacă luaţi medicamente antiaritmice din clasa III.
Administrare
Utilizaţi întotdeauna Proctolizin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie
să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Utilizaţi Proctolizin după efectuarea atentă a toaletei locale, de preferinţă după defecaţie.
În general ameliorarea simptomelor este rapidă, însă nu trebuie să întrerupeţi tratamentul înaintea
duratei de tratament recomandată de către medicul dumneavoastră.
În prima zi, crema se aplică de 3-4 ori pe zi. În zilele următoare frecvenţa aplicaţiilor se
reduce în funcţie de evoluţia şi severitatea afecţiunii.

29
 Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 7 zile. Dacă simptomele persistă, se
agravează sau dacă apar fenomene de iritaţie locală trebuie întreruptă aplicarea cremei şi poate fi
necesar un consult de specialitate.
Reacții adverse
Ca toate medicamentele, Proctolizin poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu
apar la toate persoanele.
Legate de acetatul de hidrocortizon
Reacţii adverse locale: senzaţie de arsură, mâncărimi, iritaţie, sau, după tratament
prelungit, atrofie cutanată, întârzierea cicatrizării plăgilor, escarelor, leziunilor ulcerate, infecţii
secundare.
În cazul utilizării topice a glucocorticoizilor au fost raportate tulburări de pigmentare şi
hipertricoză (creştere în exces a părului).
Legate de lidocaină
După aplicarea perianală, au fost raportate reacţii cutanate locale de hipersensibilizare:
înroşirea pielii, mâncărimi şi senzaţie de arsură.
În cazul aplicării cremei Proctolizin conform recomandărilor, reacţiile adverse sistemice
sunt puţin probabile.
Dacă după absorbţia cutanată se realizează concentraţii de lidocaină suficient de mari
pentru a determina reacţii sistemice, pot apărea extrem de rar, efecte la nivel SNC, deprimare
miocardică, bradicardie, aritmii cardiace, hipotensiune arterială, colaps cardio-vascular.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Figura nr. 3.9. Proctolizin, cremă

30
CONCLUZII

Hemoroizii sunt vase de sânge dilatate din rectul mijlociu. Sunt printre cele mai comune
cauze de patologie anală și sunt sugerați drept diagnostic pentru aproape orice cauză anorectală
de către pacienți și de către medici.
În funcție de originea anatomică în canalul anal și de către poziția lor față de linia dințată,
hemoroizii se clasifică în hemoroizi interni și externi.
Printre factorii care conduc la apariția hemoroizilor se enumeră:
 Absența poziției erecte, tendința familială
 Status socio-economic înalt, diareea cronică
 Neoplasmele colonice, boala hepatică
 Obezitatea, presiunea de relaxare anală ridicată
 Leziunile măduvei spinării, pierderea tonusului rectal
 Chirurgia rectală, epiziotomia
 Contactul sexual anal, boala inflamatorie intestinală.
Tratamentul pentru hemoroizi este împărțit în funcție de cauza simptomelor, în
tratamente interne și externe.

31
BIBLIOGRAFIE

1. Cârmaciu Radu, Sălăvăstru Carmen – Compendiu de anatomia și fiziologia omului,

Ediția a II-a, Editura Corint, 2014
2. Cristea Aurelia Nicoleta – Farmacologie, Note de curs, Editura Medicală, București 2002
3. Cristea Aurelia Nicoleta – Tratat de farmacologie, Ediția I, Editura Medicală București,
2008
4. Fulga I. et alt. – Farmacologie, Editura Medicală București, 2006
5. Marcean Crin, Mihăilescu Vladimir-Manta – Ghid de farmacologie pentru asistenți
medicali și asistenți de farmacie, Editura All, 2011
6. Farmacopeea română, ediția a X-a, Editura Medicală București, 2000
7. www.romedic.ro
8. www.csid.ro
9. www.anm.ro

32