Deaconeasa Alexandru 19.05.

2020
Clasa V

Temă Educație Civică Semestrul II

 „Delincvența juvenilă”

Am ales acest subiect de prezentare din câteva motive: am vârsta de 12 ani, am

cunoscuți/foști colegi de școală (eu am venit prin transfer școlar), care când fumau,
beau sau vorbeau urât o făceau fără să se ferească, totul pentru a arăta ce grozavi sunt
ei (de obicei, în fața fetelor) și eu eram nelămurit de ce fac acest lucru lângă școală
sau în parc, pe unde circulă frecvent Poliția.
Peste tot (școală, televiziune, internet) ni se spune că nu e bine din punct de
vedere medical să începem să fumăm, să bem alcool și energizante de la vârste mici.
L-am întrebat pe tata și am avut o discuție în acest sens. Acesta lucrează pentru
judecătorii de la Judecătorie și mi-a oferit răspunsuri, dar și multe cuvinte noi de
reținut. Iar mama, care e cadru medical, mi-a oferit și alte explicații în plus.
Activitatea tatălui meu este de a duce la îndeplinire mandatele judecătorești și
intră în contact cu persoane de diferite vârste și din diferite medii sociale.
Colaborează cu Poliția, cu autoritățile locale, cu Institutul Național de Medicină
Legală etc.
O parte din activitatea muncii tatălui meu cuprinde și persoane cu vârsta de până
la 18 ani.
Aflând multe lucruri noi, ajutorul tatălui a fost important.
Astfel am descoperit termeni noi pe care tatăl mi i-a explicat și pe care
trebuie să-i țin minte:
Termenul de delincvență juvenilă provine de la cuvântul francez delinquance
juvenile la rândul său originar din latinescul delinguere juvenis și desemnează
ansamblul abaterilor și încălcărilor de norme sociale, sancționate juridic, săvârșite de
minorii pana la 18 ani.
Este necesară diferențierea în cadrul categoriei largi de minori a câtorva
subcategorii:
a) minorii până la vârsta de 14 ani nu răspund penal, chiar dacă ei comit
infracțiuni;
b) cei cu vârsta între 14-16 ani răspund juridic limitat numai dacă se stabilește
existența discernământului la expertiza medico-legală psihiatrică;
c) minorii cu vârsta între 16-18 ani răspund în fața legii, având discernământ.
Am reținut faptul că modul de sancționare și de executare a pedepselor se
deosebește de cele folosite pentru infractorii adulți.
Aici poate găsesc o explicație de ce copiii de vârsta mea se comportă lejer cu
nerespectarea regulilor.
De asemenea, am reținut că noțiunea de delicvență (comiterea de acte antisociale)
este relativ nouă, iar delicvența juvenilă este un fenomen social nou. De altfel, până la
sfărșitul secolului 20 nu au fost înființate instanțele speciale pentru minori. În
România Tribunal pentru minori există la Brașov (de exemplu), iar instanțe de tutelă
în toată țara.
Centre pentru minori sunt, de exemplu, în Tulcea, Găești, Craiova, iar pentru fete
în Târgșor.
De ce produc minorii probleme sociale? Păi să arate ce grozavi sunt ei, că nu
cunosc legea sau nu-i interesează.
1
 Am profitat de faptul că tatăl meu mai lucrează și de acasă unele dosare de
serviciu.
Așa am aflat cum un băiat a luat o gumă de mestecat fără să plătească, iar
camerele de supraveghere l-au văzut. A venit Poliția și l-a dus la secție.
Sau un alt băiat a luat cheia de la mașină a mamei sale pe când acesta nu era acasă
și a făcut un traseu în jurul blocului și l-a surprins Poliția.
Ambii băieți au vrut să demonstreze prietenilor lor ce grozavi sunt ei.
Tatăl meu a discutat cu ei și cu familia lor și ca să rămână un avertisment le-a
impus să meargă zilnic la școală, să aibă nota 10 la purtare și să aibă nota minim 7 la
materii, după care i-a transmis procurorului de caz decizia luată. Tatăl meu insistă nu
pe pedepse, cât pe motivare personală cu conștientizarea greșelilor săvârșite.
Încurajează familiile să apeleze la Protecția Copilului unde sunt psihologi spre
evaluare și consiliere psihologică.
Tatăl mi-a mai spus despre o situație mai rară despre un minor de etnie rroma
prins la furat de fier vechi. Acesta făcea parte dintr-un clan care era în atenția Poliției.
Mergând la locuința acestuia, tatăl meu a observat mașini de lux cu număr de Spania.
Aici a discutat cu o persoană, care s-a prezentat a fi fratele minorului. Acesta și-a
chemat fratele, l-a luat la întrebări, apoi l-a certat și a început să-l bată zicându-i că-l
”face de rușine că fură”. În același timp, i-a cerut tatălui să nu intervină că este o
problemă de familie.
Fratele adult a fost de acord să-și monitorizeze frățiorul cu mersul la școală etc.
Rezultatul a fost bun, copilul a trecut clasa. Dar situația este la excepții.
Așa cum am învățat la disciplina ”Educație Civică” sunt și copii aflați în situații
de risc: cei abandonați de familie (centre de copii) sau care trăiesc în familii
dezorganizate unde violența fizică, psihică, verbală și emoțională este o constantă,
care au o educație deficitară.
Un alt factor important este sărăcia și condițiile precare de dezvoltare.
Acești factori predispune copilul sau adolescentul la comportamente de risc
precum: săvârșirea de infracțiuni, consum de alcool sau droguri, abandon școlar.

Soluții: (cu precizarea că a trebuit să înțeleg punctual mare parte din

explicațiile tatălui meu.)
În cadrul instituțiilor specializate, sistemul acțiunilor și al activităților reeducative
este orientat în direcția unor obiective cum ar fi :
- orientarea școlară și profesională (scop educativ) prin care minorul este
pregătit pentru alegerea și executarea unei meserii sau profesii;
- recuperarea școlară a minorului internat pentru a fi in masură să învețe
o meserie potrivit aptitudinilor sale;
- conștientizarea asupra pericolului social al faptelor sale anterioare și
înțelegerea necesității de-a se reintegra prin reeducare într-o viață
socială normală;
- participarea efectivă la diferite acțiuni și activități (studii, calificări,
etc.).
Așadar, activitatea reeducativă vizează mai multe componente ale structurii
personalității minorului: instrumental - apitudinală, motivațional - afectivă și
relațional - atitudinal - valorică.
Este important ca acțiunile reeducative să fie integrate într-un sistem care să
influențeze personalitatea minorului delicvent prin valorificarea capacităților de
resocializare ale acestora de tip colectiv - constructiv și terapeutic - suportiv.
2
 Reintegrarea minorului se realizează prin:
a) reintegrarea “personală” psihosocială (reechilibrarea de sine );
b) reintegrarea “profesională” (calificare profesională pentru acei minori
delicvenți care nu au reușit să-și termine școala și nu au reușit să-și obțină o calificare
din cauza comportamentului lor antisocial);
c) reintegrarea “culturală” (posibilitatea delincventului de-a avea acces la
cultură și de a-și folosi și dezvolta aptitudinile în cadrul colectivității);
În organizarea și desfășurarea acțiunilor și activităților reeducative
(instructive, practico-aplicative, activități gospodarești și cultural –sportive, etc)
trebuie să se folosească o metodologie adecvata bazată pe principii specifice atât
procesului reintegrării sociale a delicvenților, dar și pe principii ce stau la baza
activității educative desfășurate cu minorii nedelincvenți (însușirii conștiente și active,
sistematizării accesibilității, îmbinarea teoriei cu practica, etc).

Deci eu cred că situația este complicată!

Realizarea acestui proiect a fost utilă deoarece am învățat mulți termeni (de fapt îi
știam că-l auzeam mereu pe tata vorbind, dar nu prea îi înțelegeam), adică i-am
înțeles, și pot discuta cu cei de vârsta mea despre aceste lucruri.
Important este ca înainte de sancțiuni să existe înțelegerea producerii faptei și
găsirea unei soluții de rezolvare pe viitor.

Închei cu vorba familiei mele: ”Importanți sunt cei 5 ani de școală primară, dar în
special cei 7 ani de acasă”.
3