Sunteți pe pagina 1din 1

Jocul ielelor

Camil Petrescu
Demonstrarea caracterului modernist al unei opere interbelice

În perioada interbelică, modernismul se manifestă în dramaturgie într-o mare varietate de formule, de


la teatrul expresionist al lui Lucian Blaga, la drama de idei a lui Camil Petrescu “Jocul ielelor” este prima
opera dramatică a lui Camil Petrescu, fiind totodată emblematică pentru întreaga sa creaţie, deoarece conţine
un anumit tip de personaje si anumite motive literare care se vor regăsi în operele care vor urma. Textul a
fost redactat într-o versiune finală în 1946, dar prima variantă a fost realizată de autor în 1916.
Modernitatea acestei piese este demonstrată de mai multe aspecte. În primul rând, remarcăm
realizarea protagonistului Gelu Ruscanu. Tânărul director al ziarului „Dreptatea socială” întruchipează
intelectualul care îşi călăuzeşte existenţa după idei şi principii absolute. Modelul declarat de autor pentru
acest tip de personaj este Hamlet. În eroul shakespearian Camil Petrescu descoperă prototipul unui personaj
care poate trăi o dramă la nivelul conştiinţei: Asemeni prinţului Danemarcei, Gelu Ruscanu găseşte un punct
de sprijin în memoria tatălui său pe care o consideră fără pată.
Gelu Ruscanu declanşează o campanie de presă împotriva lui Şerban Saru-Sineşti, ministrul justiţiei,
cerându-i demisia pentru că deţine dovada că acesta este un criminal. Dialogurile pe care le poartă cu
personajele care încearcă să-l determine să oprească acest demers îi aduc revelaţii tulburătoare despre
propriul tată. Acesta nu a fost un om ireproşabil, nu a murit într-un accident de vânătoare aşa cum ştia, ci se
sinucisese cu arma trimisă de amanta lui după ce delapidase o sumă de bani, pentru a acoperi datoriile făcute
la jocul de cărţi. Revelaţiile despre propriul tată sunt percepute ca revelaţii despre sine şi determină
protagonistul să aleagă o manieră absolută de rezolvare a conflictului, sinuciderea.
Textul piesei a fost considerat multă vreme drept imposibil de interpretat scenic. La acest fapt au
contribuit doar numărul foarte mare de personaje şi dese schimbări de decor, ci şi modul în care sunt
realizate didascaliile. La fel ca teatrul modern al lui Berthoit Brecht, parantezele regizorale ale lui Camil
Petrecu se abat de la rolul lor consacrat ... teoretică de teatru Camil Petrescu afirmă că didascaliile nu
trebuie să indice actorului ce poziţie să adopte ci, să...mişcarea lui sufletească. Întâlnim astfel, în text,
paranteze precum “răsucit ca o flacără”, “net ca platina”,................ liniile unui fotospectru analitic, vânjos,
cu gât de ....
Autorul s-a aflat permanent în căutarea autenticităţii şi în acest sens, utilizează în această dramă,
intertextualitatea în piesă sunt inserate diferite tipuri de text precum: reportajul lui Lotar, scrisoarea Mariei,
biletul lui Grigore Ruscanu, reclama operetei „Văduva veselă”.
Un alt procedeu modernist este utilizarea spaţiului de amfiteatru. Acţiunea piesei se mută într-un
număr mare de locuri, ca într-un text epic: tipografia ziarului „Dreptatea socială”, dormitorul Mariei, biroul
lui Sineşti, cabina actriţei Nora Ionescu, închisoarea în care se află Petre Boruga, dar de fieare dată se revine,
ca la un centru in redacţia.....
Titlul operei este o metaforă care traduce “jocul inextricabil al ideilor” în care intră Gelu Ruscanu.
Sinea devine un adevărat laitmotiv al piesei, sensul ei find explicitat într-o parabolă pe care o spune un
personaj secundar, Penciulescu: Gelu Ruscanu asemeni tatălui său, este prins în acest joc al ideilor absolute,
care conduce spre moarte.
Un alt element de modernitate este pluriperspectivismul utilizat în realizarea protagonistului. Gelu
Ruscanu este, în primul rând, caracterizat de către autor într-o didascalie amplă:”un tânăr de 27-28 ani, cu un
soi de melancolie privire, elegant, deşi fără o preocupare anume. Priveşte drept în ochi pe cel cu care
vorbeşte şi asta îi dă o autoritateneobişnuită.”Penciulescu îl numeşte “arhanghelul dreptăţii”şi îl compară cu
„teribilul revoluţionar francez Saint Juste.”Maria îl numeşte un „stâlp de lumină” sau „un răsărit de
soare.”Sineşti observă asemănarea lui Gelu cu tatăl său, Grigore Ruscanu, la care observase “o
înspăimântătoare inteligenţă.” Utima replică a piesei îi aparţine lui Praida, personajul reflector al piesei si
prietenul lui Gelu conchide:”A avut trufia să judece totul, l-a pierdut orgoliul său nemăsurat.”
Drama de idei a lui Camil Petrescu se regăseşte si în „Act Veneţian”,”Suflete tari” sau reconstituirea
istorica a lui „Danton”.” Jocul ielelor” are meritul de a deschide această serie şi de a contribui, prin aspectele
literare menţionate la consolidarea dramei moderniste în perioada interbelică.