Trăsăturile caracteristice ale literaturii de la 1848

Scriitorii epocii respective au câteva trăsături caracteristice comune: cei mai mulţi au început
învăţătura cu dascăli particulari, în limba greacă, şi apoi au continuat studiile în Franţa;
majoritatea au participat la Revoluţia de la 1848 şi apoi au fost obligaţi să ia calea exilului;
fiind participanţi activi la viaţa social-politică, au scris opere literare cu un conţinut patriotic şi
militant, exprimând idealurile luptei pentru emancipare socială şi naţională, pentru unitate
naţională - năzuinţe de veacuri ale poporului român.
Trăsăturile esenţiale ale literaturii promovate de prima generaţie de scriitori moderni pot fi
sintetizate astfel:
 inspiraţia din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare socială şi unitate naţională;
 preţuirea frumuseţilor patriei şi ale creaţiei folclorice, în care se reflectă bogăţia şi
varietatea manifestărilor spiritului popular;
 reflectarea problemelor sociale ale epocii lor;
 satirizarea viciilor orânduirii feudale.
 Idealul eliberării şi unităţii naţionale
Idealul eliberării şi unităţii naţionale apare, aproape fără excepţie, în creaţia artistică a scriitorilor
epocii şi în toate genurile literare. Majoritatea scriitorilor evocă momentele eroice ale luptei
pentru independenţă de-a lungul istoriei zbuciumate a poporului nostru, preamărind domnitori
sau căpitani de oşti şi oferind, în acest fel, prezentului modele de urmat sau pilde însufleţitoare.
Întoarcerea privirilor spre trecut nu era gratuită. Ea constituia o formulă artistică specifică
vremii, pe care scriitorii o foloseau pentru a se adresa contemporanilor, dându-le pilde
însufleţitoare prin faptele măreţe şi prin momentele de glorie ale luptei poporului.
Sub influenţa curentului naţional-popular de la „Dacia literară”, proza, ca şi poezia, înregistrează
succese apreciabile. Sunt abordate acum numeroase teme, într-o mare varietate de specii literare,
aparţinând clasicismului sau romantismului. Apar primele modele de schiţă şi nuvelă, iar, ceva
mai târziu, romanul.
Preţuirea frumuseţilor patriei şi ale folclorului
Preţuirea frumuseţilor patriei şi ale folclorului constituie, poate, cel mai însemnat rezultat al
activităţii tuturor scriitorilor vremii influenţaţi de curentul naţional de la „Dacia literară”, care îi
îndrepta spre izvoarele vii ale literaturii populare.
Generaţia de scriitori paşoptişti dezvăluia cu mândrie marea bogăţie a creaţiei folclorice, în care
este reflectată viaţa spirituală a poporului român: „Ceea ce formează sâmburele poeziei noastre
naţionale sunt baladele şi cântecele populare” afirma, în 1837, Mihail Kogălniceanu, iar Alecu
Russo, în studiul său Poezia poporală, considera folclorul literar drept o oglindă realistă a vieţii
poporului şi un admirabil izvor de inspiraţie pentru literatura cultă.
Un moment însemnat în valorificarea tradiţiilor populare îl constituie apariţia primei colecţii de
Poezii poporale (1852), culese de Vasile Alecsandri.
Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale
Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie o altă trăsătură
caracteristică a literaturii române paşoptiste. Scriitorii generaţiei respective judecă acum cu
severitate moravurile claselor exploatatoare, condamnând abuzurile şi nedreptăţile de tot felul.
Participarea lor la lupta socială, la evenimentele politice ale vremii determină dezvoltarea
literaturii ca expresie a trebuinţelor societăţii, apariţia unor noi modalităţi de reflectare a
realităţii.