Universitatea din Pitesti

Facultatea de Litere

Master: Literatura romana moderna si contemporana

An I/ SEMESTRUL II/ 2009/2010

NICOLAE MANOLESCU

ARCA LUI NOE

Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939,

Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea) este un critic şi istoric literar român, cronicar

1
literar şi profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române (din
1997). Manolescu este “prezența cea mai activa in campul criticii literare din
ultimii patruzeci de ani, sustinator si mentor al generatiilor de sciitori care s-
au succedat in acest tensionat interval din istoria literaturii romane”. 1 A activat
şi ca politician după Revoluţia din 1989.
Critic literar de serviciu, critic perpetuu, mai intai, din 1962, la
Contemporanul, apoi la Romania literara, Nicolae Manolescu inregistreaza
evolutia fenomenului literar romanesc cu toate experientele sale, de la
“generatia `60”, a lui Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adrian
Paunescu, Ioan Alexandru, pana la optzecisti si postmodernisti. Volume
semnificative de critica si de istorie literara sunt: Lecturi infidele (1966),
Metamorfozele poeziei (1968), Arca lui Noe I-III (1980-1983), Istoria critica a
literaturii romane (1990), Poeti romantici (1999).
S-a născut într-o familie de profesori de liceu, membri ai Mişcării
Legionare şi ulterior ai PNL. Tatăl său, Petru Apolzan era originar din Sibiel, cu
ascendenţă în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, era profesoară de limba
franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea
părinţilor săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern şi a luat numele
acestuia, Manolescu. În 1956, Nicolae Manolescu a absolvit studii la gimnaziul
şi liceul la Sibiu. În 1962 devine licenţiat al Facultăţii de Filologie a
Universităţii din Bucureşti.În 1974 obţine titlul de Doctor în Litere cu teza
Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din Bucureşti. Teza de doctorat a stat
la baza cărţii sale Contradicţia lui Maiorescu, o incursiune critică, un eseu
biografic şi psihanalitic, şi un exerciţiu de hermeneutică necesar, întrucât
studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă. Debutează cu
cronica literară în Gazeta literară, acceptând întocmai clişeele dogmatismului
realist-socialist, potrivit analizei lui Marian Niţescu. Devine apoi cronicar literar
al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub
1
Gheorghe Grigurcu, Critici romani de azi, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981, p.243
2
conducerea lui George Ivaşcu. A coordonat lucrările Cenaclului de Luni, la care
au debutat majoritatea poeţilor optzecişti până la desfiinţarea acestuia, din
raţiuni politice. Din 1990 devine director şi editorialist al revistei România
Literară.
Este cronicar al revistei Contemporanul din 1962 până în 1972, perioadă
din care datează textele în care „limbajul, marcat de aceleaşi poncife ale
dogmatismului, capătă o notă personală“ („Poeţii noştri au conştiinţa că
exprimă un umanism superior şi, din această perspectivă, ei simt nevoia să
reconsidere universul, traducând în mari simboluri ideile, valorile etice ale
comunismului... etc.“)2. Este cronicar al revistei România literară din 1972 până
în 1989. În 1997 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar din
2005 devine preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. În 2006 a fost numit
în funcţia de ambasador al României la UNESCO.
A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele în anul 1966. În anul
2008 a publicat Istoria critică a literaturii române, care poartă subtitlul 5 secole
de literatură ,în care a continuat eforturile de canonizare, cea de-a doua istorie a
literaturii române de la origini pînă în zilele noastre, prima fiind cea scrisă de G.
Călinescu.
Inca de la inceput, Nicolae Manolescu afirma ca Arca lui Noe este "un
lung eseu despre roman"3, aducand in discutie, cum este si firesc, definirea
acestei specii literare cu o dezvoltare atat de prodigioasa. Pentru altii cele dintai
romane sunt Les chansons de geste, iar pentru altii romanul incepe cu Balzac.
Romanele lumii pot fi citite fara sa se stie ca acestea apartin romanului,
deosebirea dintre un cititor si un critic fiind bine stipulata: "intre cititor si critic
este deosebirea dintre un amator de ierbare si un botanist."4 Primul se ocupa

2
*** Contemporanul, nr. 44, noiembrie 1963, pag. 23
3
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe- eseu despre romanul romanesc, Ed. 100+1 Gramar,
Bucuresti, 2006, p. 145
4
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe- eseu despre romanul romanesc, Ed. 100+1 Gramar,
Bucuresti, 2006, p. 147
3
doar de confectionarea de ierbare, iar cel de-al doilea "vede in varietatea
ierbarului doar mijlocul de a verifica legea de la care a pornit". In absenta unui
roman, lectorul obisnuit citeste opere pe care le considera romane, la fel cum
Petruska din Suflete moarte crede ca citeste literatura. Cititorul de romane nu
exista in Arca lui Noe, ci doar un "critic al Romanului".
Romanul are o evolutie lunga, incepand din a doua parte a secolului al
XVIII-lea, pana in secolul al XlX-lea si in deceniul al treilea al secolului al XX-
lea. Pe aceasta linie evolutiva, Nicolae Manolescu identifica trei modele
artistice: doricul, ionicul si corinticul.
Doricul romanului ”apartine unei varste biblice de inceput si unui
creator la fel de impasibil ca si Creatorul"5. Doricul infatiseaza o varsta a
iluziilor si a inocentei genului. Lumea romanului Doric este omogena, coerenta
si plina de sens; exprima mentalitatea burgheziei in ascensiune, viziunea dorica
fiind auctoriala.
Ionicul inseamna "psihologism si analiza"6. In romanul clasic exista o
distanta etica intre personajele sale si autor, aceeasi distanta care exista intre
personajele divine si cele trecatoare, pamantesti. Noul roman a renuntat la
iluzie, in schimbul autenticitatii: "Eu este totdeauna El: cel care scrie si care
nareaza". Socialitatea lasa locul sentimentelor, individualitatii. Ionicul
infatiseaza o varsta a constiintei de sine. Lumea romanului ionic ramane plina
de sens, dar isi pierde omogenitatea; exprima mentalitatea unei burghezii
stabilizate si aristocratizate, viziunea dorica fiind relativista.
In romanul corintic se prezinta "o noua forma de dominatie, ce seamana
cu represiunea”7. Personajele sunt simple marionete, la discretia unui
Dumnezeu jucaus, care innoieste lumea in sensul dorit de el. Acest tip de roman
este "unul al ingenuitatii pierdute". Corinticul infatiseaza o varsta a ironiei.
Lumea romanului corintic este neomogena, incoerenta, vida; exprima o
5
Ibidem, p.148
6
Ibidem, p.156
7
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Ed. Minerva, Bucuresti, 1980- 1981, p. 195
4
mentalitate derutata sau abuziva, fara discernamant, autoritara sau opresiva,
viziunea corintica fiind ironica. In romanele moderne, autorul omniscient abdica
in favoarea unui "narator partial".
Nicolae Manolescu distinge trecerea fireasca de la epoca energica a
doricului romanesc la epoca feminine, interiorizata a ionicului si apoi ia
corinticul anti- psihologic, ilustrat prin alegorie si forme negative- ironice. In
acest stadiu, personajele devin simple marionette intr-un spatiu conventional si
“pare ca un Dumnezeu jucaus reface lumea: romanul devine un fel de arca a lui
Noe”.
Romanul s-a straduit, timp de doua sute de ani, sa fie cat mai apropiat de
verosimil, asa cum au procedat Fielding si Filimon, prin compunerea de
biografii. La Flaubert, Zola si Duiliu Zamfirescu, modul de narare a faptelor
devine impersonal. Manipularea personajelor, in romanul vechi, este o
modalitate de a "interpreta necontenit faptele sau gandurile eroilor sai."8.
Impersonalitatea nu inseamna epuizarea dorintei de firesc a autorului: se trece
de la autorul omniscient la naratorul psihologizant, de la doric la ionic.
Realismul psihologic implicit inseamna o trecere in doua etape, similare cu
vechiul realism "obiectiv": intai exista o voce, apoi o scena de teatru. in romanul
Ciocoii vechi si noi, actul de narare apartine autorului; se poate vorbi de
"editorial omniscience" in sensul dat de Norman Friedman, din Point of View in
Fiction din antologia lui Philip Stevick, The theory of the Novel. In Ciocoii
vechi si noi, vocea este intotdeauna a autorului, de aceea Dedicatia si Prologul
inseamna acelasi lucru cu romanul. In Adela, Jocurile Daniei si Ambasadorii,
autorul si naratorul reprezinta voci distincte: naratorul are o biografie bine
stabilita, e un personaj in carne si oase, iar povestirea este la persoana intai, a
treia sau a doua, cum se intampla in cazul lui Michel Butor. Nu se stie cum este
Adela in realitate, ci numai cum o descrie Emil Codrescu; la fel, nu se stie cum

8
Nicolae Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, Ed. Paralela 45, Pitesti, 2008, p.218
5
este Emil Codrescu, ci numai cum se prezinta el insusi in roman: "Naratorul a
exilat pe autor si a pus in paranteza personajul".
In Spre far sau Vanatoarea regala, naratorul e pus in paranteze de personaj.
Se observa patru tipuri distincte de roman: in primul tip de roman, autorul
indeplineste functia de instanta transcendenta, se comporta asemenea unui
Dumnezeu, in al doilea tip, perspectiva este exterioara, iar comentariul este
nepsihologic, impersonal, in al treilea, perspectiva este interioara, psihologica,
naratorul devenind "autoritatea dominanta", in ultimul tip de roman, perspectiva
este interioara si psihologica, pluripersonala. in romanul doric, personajele si
naratorul se afla de parti diferite ale baricadei. Exista o relatie de
"extrateritorialitate", de descriere din afara a lumii. in romanul ionic, naratorul
si lumea coincid. Diferenta este simpla: "in romanul doric, «apare» numai ceea
ce si intrucat «exista»; in cel ionic, «exista» numai ceea ce si intrucat
«apare»."9 Trecerea se realizeaza de la obiectiv la subiectiv. Doricul si ionicul
presupun si o viziune naturalista a lumii. Corinticul va incepe sa-si dirijeze
energiile in alta directie: "Hinterlandul romanului corintic redevine
conventional: alegoric, mitic, fantezist, exotic sau pur si simplu livresc."10
Romanul corintic este parodic, prin esenta, folosind toate procedeele
existente inainte. Nu se urmareste verosimilul, ci suprimarea lui: "Toate
procedeele parandu-i bune, nici unul nu mai e utilizat in maniera senin-
inocenta dinainte". Romanul se scrie luandu-se in deradere. In plus, "romanul
corintic tinde sa legitimeze valabilitatea artefactului." Romanul, nu doar cel
corintic, este o Arca a lui Noe, o lume inchisa, in acelasi mod in care Comedia
umana, de Balzac si Castelul lui Kafka reprezinta lumi inchise.
Simbolul arcai lui Noe este al lumii salvate, creandu-se substitute ale
lumii reale, "ca un desen de Mondrian sau o sculptura de Brancusi": "Destinul
romanului este legat de «realismul» lui: genul se opreste intotdeauna la
9
Nicolae Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, Ed. Paralela 45, Pitesti, 2008, p.311
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe- eseu despre romanul romanesc, Ed. 100+1 Gramar,
10

Bucuresti, 2006, p. 198

6
jumatatea drumului intre duplicat si simbol..."11. In corabia cartii, autorul
inchide usa in spatele sau, la fel ca Dumnezeul biblic, care lasase sa intre in arca
pe "Noe, Sem si cele trei neveste ale fiilor lui cu el: ei, si toate fiarele campului,
dupa soiul lor, toate vitele dupa soiul lor, toate taratoarele cari se tarasc pe
pamant dupa soiul lor, toate pasarile dupa soiul lor, toate pasarelele, tot ce are
aripi...".
Cristian Livescu socoteste ca Arca lui Noe reprezinta o incercare de a
impaca limbajul critic traditional cu cel modern, o “sinteza de tranzitie”12.
Cartea lui Nicolae Manolescu nu este “o istorie a romanului, ci
exploreaza chipul romanului, fiind o prezentare exhaustive”13. Operele trebuie
analizate in valoarea lor infinitezimala, pornind de la Arthur Thibaudet, Leo
Spitzer si Erich Auerbach. Spatiul incert dintre tipurile de roman se cerea fi
cercetat; Lionel Trilling afirma ca viitorul este al romanului de idei, mai valoros
decat romanul slefuit ca o oglinda, dar incapabil sa transmita ceva catre cititori.

BIBLIOGRAFIE
11
Nicolae Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, Ed. Paralela 45, Pitesti, 2008, p.278
12
*** Ateneu, august 1982, p 31
13
Gheorghe Grigurcu, Critici romani de azi, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981, p. 173
7
1. Grigurcu, Gheorghe, Critici romani de azi, Ed. Cartea Romaneasca,
Bucuresti, 1981;
2. Manolescu, Nicolae, Istoria critica a literaturii romane, Ed. Paralela
45, Pitesti, 2008;
3. Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe- eseu despre romanul romanesc, Ed.
100+1 Gramar, Bucuresti, 2006;
4. Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe, Ed. Minerva, Bucuresti, 1980- 1981.
5. *** Contemporanul, nr. 44, noiembrie 1963;