Instruirea Forțelor

Analizând conflictele militare recente se evidențiază corelația directă dintre

pregătirea și instruirea trupelor și succesul in luptă. Asa cum sugerează și motto-ul
Forțelor Terestre “Instruiește-te așa cum vei lupta”1, succesul acțiunilor viitoare se
bazează integral pe rigurozitatea pregătirii și instruirii forțelor, antrenamentele
efectuându-se in condițiile câmpului de luptă. Respectând această idee, instrucția
forțelor apelează la noi abordări pornind de la planificarea și standardizarea
instrucției, precum si îmbunătățirea metodelor de instrucție, printr-o simulare
realistă a câmpului de luptă și completând cu întocmirea actelor normative
specifice și inovarea atât a bazelor de antrenament, cât și a bazei materiale.
Principalul scop al instruirii militare este pregătirea teoretică și practică a
militarilor, în așa fel încât aceștia să-și îndeplinească toate atribuțiile din fișa
postului în funcție de misiunile subunității din care fac parte.2
“Instruirea militară este activitatea desfășurată de armată pentru realizarea
capacității personalului/forțelor de a îndeplini atribuțiile/misiunile specifice
folosind echipamentele militare din dotare. Ea este, alături de organizarea
structurilor, încadrarea cu personal și dotarea cu echipamente militare, o activitate
de bază a pregătirii forțelor.”3
Instruirea militară este un proces unitar și complex, care se axează pe
necesitatea standardizării instrucției. O condiție sine-qua-non în instruire este
ordonarea logică de la teoretic la practic-aplicativ, de la simplu la complex , de la
militar sau subunitate la eșaloane superioare, pentru a putea instrui forțele pe
principii, concepte si tehnologii moderne. Scopul acestei condiții este atât creșterea
interoperabilității între categoriile de forțe, cât și creșterea interoperabiliății între
armatele statelor membre NATO.4
Ținta principală a instruirii Forțelor Terestre este caracterizată prin efectuarea și
păstrarea nivelului de operaționalizare necesar îndeplinirii întregului ansamblu de
acțiuni militare terestre și aeropurtate, în orice anotimp, ziua și noaptea, indiferent

1
Apafaian Florin, ,,Instruiește-te așa cum vei lupta”, 2014, https://www.forter.ro/ministerul-
apararii-nationale/instruie%C5%9Fte-te-a%C5%9F-cum-vei-lupta/18135, [Accesat in 8 martie
2016].
2
cf. Solescu Daniel. Studiu privind optimizarea fișelor ASIE din PII-I.Bz.-I.Ta. G., Programul
de instrucție individuală la disciplina Instrucția tactică generală. Editia I. Sibiu: Editura
Academiei Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu”; 2015, p. 9.
3
SMG./IF-7 Doctrina Instruirii Armatei României, București, 2006, p. 13
4
cf. Ratiu Aurelian, ,,Fundamentarea procesului de instruire. Forme de oragnizare și cerințe
doctrinare ale instrucției”, http://www.revista.forter.ro/2009_3_t/05-inv/06.htm, [Accesat in 12
martie 2016].
de zona sau directive, individual, întrunit sau combinat, dar și in alcătuirea unor
forțe multinaționale NATO sau de coaliție.5
Instruirea forțelor se proiectează, organizează, desfășoară și evaluează prin
aplicarea riguroasă a următoarelor teze fundamentale:
a) scopul instruirii îl constituie pregătirea pentru război și operații de stabilitate și
sprijin;
b) are la bază doctrinele operaționale;
c) comandantul are responsabilitatea instruirii structurii;
d) capacitatea fizică și moralul sunt obiective prioritare;
e) instruirea comandanților și comandamentelor sunt determinante;
f) instrucția vizează îndeplinirea misiunii planificate, nu oricare misiune posibilă.
Regulile principale care trebuie să fie respectate in vederea îndeplinirii
obiectivelor instruirii sunt constituite din principiile instruirii. Astfel, actualmente
în Armata Romaniei, în pregătirea, planificarea și organizarea procesului de
instruire guvernează următoarele principii:
 Caracterul unitar al planificării instruirii- se datorează faptului că întreg
cadrul conceptual este construit din referințe legislative și regulamente care se
aplică întregului sistem și deopotrivă, tuturor componentelor procesului de
instruire;
 Continuitatea instruirii- este conferită atât de dimensiunea temporală a
procesului de instruire, având in vedere că este unul etapizat, organizat pe etape de
instruire/an universitar/semestru/trimestru, cât și de conținutul tematic al
ședințelor de instruire, fiind organizat pe teme și ședințe;
 Adaptabilitatea procesului de instruire- constă in capacitatea sistemului
instruirii de a se modifica și plia în funcție de modificările atât din mediul politico-
militar cât și a modificărilor cerințelor câmpului de luptă modern;
 Anticipația- acest principiu este in raport direct cu cel al adaptabilității,
având în vedere că se referă la capacitatea conducerii de a anticipa modificările
care vor surveni la nivelul politico-militar sau strategic;
 Concordanța- acest pricipiu este în strânsă legătură cu principiul anticipația
si urmăresc îndeplinirea scopurilor și a obiectivelor de la nivel strategic la nivel
tactic; finalitatea acestui principiu se concretizează în faptul că la sfarșitul
perioadei de instrucție, un militar este pregătit în funcție de cerințele posturilor pe
care urmează să le încadreze;
 Principiul eficienței- în ultima perioadă acest principiu este foarte des
întalnit la nivelul componentei fizice a sistemului de pregătire a forțelor, atât la
nivel national, cât și la nivelul NATO; acest principiu se referă la faptul că

5
cf. Solescu Daniel, op. cit., p.10
procesul instruirii este eficient atunci când produsul său final corespunde
așteptărilor;
 Standardizarea- prin acest principiu se urmărește realizarea
interoperabilității atât între unitățile naționale cât și între armatele statelor
membre NATO; Armata României a finalizat procesul de standardizare a instruirii,
în următoarea etapă, principalele obiective ale Romaniei, fiind punerea în acord a
reglementărilor naționale cu cele ale NATO;
 Execuția descentralizată- se referă la faptul că fiecare structură militară de la
nivel unitate în sus desfășoară instruirea în funcție de planificarea venită de la
eșalonul superior;
 Sincronizarea instrucției colective și a exercițiilor- se referă la faptul că
organizarea activităților de instruire la nivelul fiecărei unități militare se realizează
in ordinea următoare: instrucția comandamentului-instrucția unității-exercițiul
unității;
 Caracterul întrunit și integrat al instruirii- caracterul întrunit al acțiunilor
grupărilor de forțe a depășit stadiul necesității argumentării, odată cu participarea
forțelor armate la acțiuni în teatrele de operații și datorită experienței acumulate. În
perioada următoare, este prioritar antrenamentul tuturor structurilor de forțe în
acțiunile de tip întrunit; caracterul integrat al forțelor vizează cooperarea tuturor
structurilor și grupărilor de forțe și reprezintă o necesitate a procesului de instruire
în vederea realizării interoperabilității instituționale pentru realizarea obiectivelor
de apărare a țării.
Oricare armată care poate să satisfacă nevoile militare ale statului aparținător
foloșeste instrucția ca un proces prin care resursele umane, materiale și financiare
sunt transformate în capacitate operativă.
Instrucția include întreaga gamă a acțiunilor desfășurate pentru constituirea,
dezvoltarea și păstrarea deprinderilor individuale și colective indispensabile
misiunilor. Rolul instrucției este de a cultiva spiritul de luptă și de a se obține
coeziunea structurilor militare, aceste calităti fiind imperios necesare pentru
abilitatea trupelor de a raspunde și acționa eficace.
Scopul principal al instrucției este asigurarea capacității operationale a
forțelor necesară îndeplinirii misiunilor, ca și componentă a războaielor moderne.
Principalele amenințări ale luptei moderne includ: mediul de desfășurare complex
și caracterizat in permanență de incertitudine, intoxicarea cu informații false,
suprasolicitare fizică și psihică, acțiuni asimetrice precum și războaie hibride.6
Având in vedere faptul că instrucția trebuie concepută astfel încât să asigure
nevoile operaționale ale armatei, șeful Statului Major General și ulterior, șefii
statelor majore ale categoriilor de forțe elaborează ordine care reglementează
6
cf. S.M.F.T-13, ,,Metodica organizării și desfasurării instrucției în Forțele Terestre”;
București, 2009, p.7.
instrucția în următorii ani. Respectând aceste specificații, comandanții marilor
unități formulează propriile ordine privind instrucția structurilor din subordine.
“Ordinele pentru instrucție și exerciții trebuie sa reglementeze cel puțin
următoarele aspecte ale acestor activităti:
 Misiunile forțelor și obiectivele operaționale în perioada următoare;
 Viziunea comandantului privind instrucția și exercițiile în perioada stabilită;
 Integrarea instrucției și a exercițiilor în concepția eșalonului
superior/NATO;
 Scopul și obiectivele etapelor instruirii/activităților de bază;
 Prioritățile în domeniile instrucției și exercițiilor;
 Responsabilitățile și sarcinile structurilor subordonate;
 Activitățile de instrucție și exercițiile mai importante;
 Resursele alocate instrucției și exercițiilor;
 Aspecte importante privind instruirea instructorilor;
 Aspecte importante privind conducerea instrucției;
 Autoevaluarea/evaluarea nivelului de instruire si realizarea feedback-ului;
 Aspecte privind intrarea in dotare a unor noi echipamente militare;
 Aspecte privind modernizarea bazei materiale a instrucției;
 Desfășurarea procesului de standardizare a instrucției și a exercițiilor.”7
O componentă importantă a instrucției este moralul forțelor. Incă din cele
mai vechi timpuri, acestuia i s-a acordat o deosebită atenție, având în vedere faptul
că, în unele situații moralul a reușit să încline balanța între victorie și înfrângere.
Un rol important în creșterea moralului îl au comandanții și instructorii, care
trebuie să imprime în fiecare individ voința si dorința de a lupta până la obținerea
victoriei.
Un nivel înalt al moralului se atinge prin executarea unei instrucții de calitate,
conștientizarea legitimității, corelarea principiilor proprii cu cauza pentru care se
va lupta, impunerea disciplinei, dotarea cu echipamente militare performante.
Prin instrucție, fiecare militar trebuie să dobândească voința și hotărârea de a
lupta pentru valorile morale și materiale ale comunității din care face parte.
Creșterea moralului nu este precum orice altă activitate standard de instrucție care
necesită planificare și exersare. Aceasta trebuie să existe în orice moment al
instrucției, la orice nivel, în orice gest al comandantului sau al instructorului.8
Obiectivul general al instruirii îl constituie îndeplinirea cerințelor privind
calitatea personalului/ forțelor. Circumscrise acestuia, obiectivele parțiale,
specifice componentelor instruirii vizează succesiv (de la învîțămât până la
instruirea prin practicare) cunoașterea și acumularea de cunoștințe, dezvotarea
capacității de gândire, formarea și dezvotarea deprinderilor individuale, evaluarea
7
SMG./IF-7, op. cit., p.58.
8
cf. SMG./IF-7, op. cit., p.60.
și certificarea capacităților operaționale, acumularea de experiență profesională
formarea și dezvotarea deprinderilor colective.
Instruirea forțelor are ca scop formarea și dezvoltarea capacității de acțiune
a individului și a structurilor militare în scopul îndeplinirii misiunilor sau a
atribuțiilor funcției. De aceea obiectul instruirii îl constituie individul prin
instruirea individului și structura militară prin instruirea colectivă.