Perioada preembrionară (săptămânile 1-3)

1. Segmentația zigotului (celulei-ou)

În urma procesului de fecundație ( la circa 30 de ore), zigotul suferă diviziuni

succesive , trecând prin stadiile de:
- morulă,
- blastulă,
- gastrulă.
OVULAȚIE → FECUNDAȚIE→DIVIZIUNI SUCCESIVE ALE
ZIGOTULUI→MORULĂ→BLASTOCIST PRIMAR→BLASTOCIST SECUNDAR→
IMPLANTAREA BLASTOCISTULUI

Embriogeneza reprezintă perioada dezvoltării intrauterine a organismului uman de la

momentul fecundaţiei, până în săptămâna a 8-a a vieţii intrauterine.
Embriogeneza presupune trei faze distincte, succesive:
- Premorfogeneza – segmentarea zigotului în blastomere, formându-se astfel
morula şi blastocistul;
- Morfogeneza primordială – se realizează prin gastrulare, formânduse foiţele
embrionare: ectoblastul, mezoblastul şi endoblastul, cu formarea gastrulei;
- Morfogeneza secundară – din cele trei foiţe embrionare se formează schiţele
viitoarelor organe.
Desfăşurarea cronologică a embriogenezei, începând cu stadiul de ou fecundat sau
zigot, presupune:
- Segmentaţia zigotului, ce astfel se transformă în morulă;
- Blastocistogeneza, ce duce la formarea blastocistului uni-, bi- şi trilaminar,
în paralel cu procesul de implantaţie – nidaţia blastocistului în mucoasa uterină,
- Gastrulaţia ce duce la formarea celor trei foiţe embrionare, embrionul
devenind gastrulă,
- Neurulaţia, care se caracterizează prin formarea tubului neural primitiv şi a
crestelor neurale, astfel embrionul devine neurulă.
De-a lungul dezvoltării intrauterine, organismul nou format se numeşte
concept sau produs de concepţie.
De la momentul fecundaţiei până la prima diviziune se foloseşte termenul de
celulă-ou sau zigot.
În primele trei săptămâni de dezvoltare, numite şi perioada preembrionară,
conceptul este numit preembrion.
Între săptămânile 4-8 după fecundaţie, numită şi perioada embrionară, apar
schiţele primelor organe şi conceptul capătă aspect uman, numindu-se embrion.
Din luna a 3-a a dezvoltării intrauterine, embrionul se transformă în făt prin
procesul de organogeneză.
 2. Perioada preembrionară (săptămânile 1 – 3)

Zigotul, rezultat din fecundarea ovocitului feminin de către spermatozoid, începe

imediat după formare procesul de segmentare.
Prin segmentare, din zigot se formează unităţi de diviziune pare 2-4-8 blastomere.
Odată ce zigotul a atins stadiul de două celule, el urmează o serie de diviziuni mitotice
ce duc la o creştere rapidă a numărului de celule.
Aceste celule, care devin din ce în ce mai mici cu fiecare diviziune de clivaj, sunt
cunoscute ca şi blastomere.
După trei până la patru diviziuni, zigotul se transformă în morulă. Această etapă este
atinsă la 3 zile după fertilizare, iar embrionul este gata să intre în uter.
Morula este alcătuită dintr-un grup de celule localizat central, masa celulară internă şi
un strat celular extern ce îl înconjoară.
Masa celulară internă va da naştere la ţesuturile embrionare, în timp ce masa celulară
externă formează trofoblastul, care ulterior contribuie la formarea placentei.
La 3 zile după fecundaţie, zigotul devine morulă, având circa 16 blastomere.
Transformările pe care le suferă oul fecundat trebuie desfășurate atât în timp, cât și în
spațiu.
În primele 3 zile, zigotul este transportat din treimea laterală a tubei uterine, unde a
avut loc fecundația, până în cavitatea uterină, în care pătrunde în ziua a patra după fecundație.
Diviziunea repetată a zigotului până la faza de 16 blastomere poartă numele de
morulaţie.
Transportul zigotului, care prin fenomenul de morulație devine morulă, se efectuează
prin:
- curent lichidian realizat prin stimularea secreţiilor unor celule ale epiteliului tubar,
- bătaia spre uter a cililor celulelor ciliate - contracţiile peristaltice ale musculaturii
tubare.
Odată pătruns în cavitatea uterină, zigotul continuă segmentația astfel încât după
circa 10 diviziuni succesive morula conține peste o mie de blastomere.
În ziua a cincea, o parte din blastomere se așează central, fiind mai mari în dimensiuni
(macromere), iar altele se dispun periferic având dimensiuni mai mici.
Din masa celulară internă va lua naștere embrioblastul, iar din masa celulară externă
va lua naștere trofoblastul. În această perioadă, nutriția oului se realizează pe de o parte
datorită vitelusului nutritiv propriu, apoi pe seama lichidului tubar și, în final, pe seama
lichidului uterin.
Pentru nutriția oului, persistența zonei pelucida este esențială.
Blastocistogeneza. În cavitatea uterină până la implantare are loc o dezvoltare a unei
cavități interne în masa de celule, astfel încât morula devine blastocist, care la interior va
prezenta cavitatea blastocistului.
În paralel are loc o separare a masei celulare interne de masa celulară externă,
formânduse, pe de o parte, embrioblastul, pe de altă parte trofoblastul.
După implantația (nidația) blastocistului în mucoasă endometrială, în jur de ziua a 7-a,
a 8-a după fecundație, oul fecundat devenit blastocist se va transforma succesiv într-o
structură unilaminară, apoi bilaminară și, în final, trilaminară ( practic creşte numărul de
straturi celulare din peretele cavităţii blastocistului).
În paralel, se formează discul embrionar didermic (bilaminar), cavitatea amniotică şi
sacul vitelin.
Totodată, trofoblastul se va dezvolta şi se va diferenţia în două direcții:
- citotrofoblast, unicelular cu celule plate; formează peretele cavităţii blastocistului;
- sincițiotrofoblast, constituit din celule care şi-au pierdut membrana plasmatică,
fuzionând într-un sinciţiu
În faza de gastrulație, cele trei foiţe embrionare (ectoblast, mezoblast, endoblast)
reprezintă primordiile organelor şi iau numele de ectoderm, mezoderm şi endoderm.
Cu formarea acestora se încheie faza de morfogeneză primordială a embriogenezei. În
această fază produsul de concepţie poartă numele de gastrulă.
Neurulația se desfășoară spre sfârșitul perioadei preembrionare, începând din ziua a
18-a şi se încheie la sfârşitul săptămânii a 4-a.
În a treia săptămână, între zilele 18-21, neurulaţia se suprapune în timp gastrulaţiei şi
marchează debutul fazei de morfogeneză secundară în cursul căreia, pornindu-se de la cele
trei foiţe embrionare, apar schiţele viitoarelor organe.
Neurulația reprezintă un proces complex prin care apar primordiile sistemului
nervos: tubul neural primitiv şi crestele neurale.

3. Perioada pre- și embrionară:

- 30 de ore – celula-ou este clivată.
- 3 zile – celula-ou – zigotul – se divide in 16 celule.
- 5 zile – oul clivat prezintă trei foiţe embrionare. Astfel, din ectoderm se formează apoi
celulele pielii, sistemul glandular, părul , unghiile, organele senzoriale şi sistemul nervos.
Din mezoderm, vor apare muşchii, structurile profunde ale pielii, sistemul excretor.
Din endoderm vor lua naştere organele interne (plămanii, glanda tiroidă, timusul, glandele
salivare). Zigotul migrează din trompa uternă in uter.
- O săptămână – zigotul capătă o nouă identitate – blastocit, formă sub care se
implantează in uter.
- 10 zile – volumul embrionului creşte de 8000 de ori, iar diametrul de 20 de ori.
- 14 zile – se constituie celulele stem – fiecare in parte este capabilă să editeze memoria
protogenetică a individului.
- 3 săptămani – ritmul de multiplicare a celulei nervoase este de 20000 de neuroni pe
minut. Inima incepe să bată.
- 4 săptămani – embrionul de 3mm secretă hormoni speciali care impiedică menstra
mamei.
- 5 săptămani – embrionul işi dezvoltă placenta şi bursa amniotică. Placenta se fixează in
pereţii uterului pentru a-şi extrage oxigenul şi substanţele nutritive din organismul mamei.
Nutriţia este histotrofă – hrănirea se face din secreţia mucoasei interne şi din substanţele
sacului vitelin.
- 7 săptămani – se formează ochii, limba, gura. Embrionul iniţiază primele reacţii motrice.
Ficatul este capabil să producă celulele din sange.

3. Structuri derivate din cele trei straturi germinative ale embrionului:

- din ectoderm rezultă:
- epiderma și producțiile sale cornoase și glandulare,
- sistemul nervos,
- hipofiza anterioară (adenohipofiza),
- din mezoderm rezultă:
- țesuturile conjunctive moi (fibros, elastic),
- țesutul cartilaginos,
- sistemul osos,
- sistemul muscular,
- sistemul urinar,
- sistemul reproducător,
- sistemul cardiovascular,
- mediul intern,
- corticosuprarenalele,
- derma,
- dentina dinților,
- seroasele (pleură, pericard, peritoneu),
- din endoderm rezultă:
- sistemul digestiv,
- sistemul respirator,
- tiroida,
- paratiroidele,
- timusul,
- amigdalele.
4. Dezvoltarea anexelor embrionare
1. Vezicula amniotică:
- ia naştere din fisura ectodermului,
- ste plină cu lichid,
- are rol de protecţie in dezvoltarea embrionului şi a fătului.
2. Vezicula ombilicală:
- se dezvoltă din endoderm,
- are caracter tranzitoriu.
- după a doua lună incepe să regreseze şi să dispară complet,
-are rol in: formarea primei circulaţii – circulaţia vitelină transportă substanţele
nutritive la embrion.
3. Alantoida:
- ia naştere din endoderm sub forma unui tub scurt,
- vasele sanguine formează o cale importantă pentru circulaţia sanguină intre
făt şi placentă.
4. Cordonul ombilical:
- ia forma definitivă intre cea de a 21-25-a zi a vieţii
embrionare,
- prezintă in interior două artere şi o venă ce conţine sange arterial oxigenat, cu
circuit de la mamă la făt,
- arterele sunt dispuse in spirală in jurul venei şi conţin sange venos incărcat cu
CO2, cu circuit de la făt la mamă.
5. Placenta:
- la nivelul acesteia se petrec toate schimburile ce au loc intre mamă şi făt,
- este fixată pe peretele uterului,
- este legată cu embrionul prin cordonul ombilical,
- este alcătuită din două părţi: fetală (placenta fetală) şi maternă (placenta maternă),
ambele părţi formează un organ unitar,
- mai are următoarele funcţii: endocrină (secretă diferiţi hormoni: foliculină,
progesteron, gonadotropină, hormoni de creştere) şi de apărare a fătului contra infecţiilor
(permite trecerea anticorpilor de la mamă la făt şi se opune trecerii microorganismelor).
 Lichidul amniotic inconjoara complet embrionul din a patra saptamana de sarcina.
Acesta amortizeaza socurile si mentine temperatura optima pentru fat. De asememena, fluidul
ajuta copilul sa se deplaseze in uter.
Lichidul amniotic se gaseste in sacul amniotic, o punga in interiorul uterului unei
gravide unde se va dezvolta fatul. Sacul ofera protectie si o temperatura constanta pentru
cresterea copilului, precum si necesarul de fluide, ca sa poata respira, inghiti si sa isi dezvolte
sistemul musculoscheletic. Sacul amniotic este numit si membrane, deoarece contine doua
membrane – amnionul si corionul.
La inceput lichidul este alcatuit in principal din apa, dar bebelusul va adauga si
cantitati mici de urina in lichid din aproximativ saptamana 10 de sarcina.
Principalii constituenti sunt apa si electrolitii (99%) impreuna cu glucoza, lipidele din
plamanii fetali, proteinele cu proprietati bactericide si celulele epiteliale fetale.
Din luna a 5-a fatul incepe de asemenea sa bea lichid amniotic (400 ml / zi).
Spre sfarsitului sarcinii, lichidul amniotic este inlocuit la fiecare 3 ore.
Inainte sau in timpul travaliului, sacul amniotic se va rupe, iar lichidul amniotic va
curge prin vagin, fie treptat, fie brusc. Acest proces este cunoscut sub numele de „ruperea
apei”.
Fluidul amniotic are multe functii diferite. Majoritatea functiilor se incadreaza in una
dintre cele doua categorii: protectie sau dezvoltare.
Pe masura ce copilul pluteste in lichid, acesta se poate deplasa in timp ce in acelasi
timp este protejat de lovituri in uter.
Roluri ale fluidului amniotic:
- ofera protectie impotriva oricaror lovituri care pot aparea in zona uterului, avand rol de
amortizare;
- mentine o temperatura constanta in jurul fatului;
- ii permite copilului sa se miste, miscare care permite dezvoltarea oaselor si a muschilor;
- fatul inspira lichidul si il expira, exersandu-si respiratia;
- fatul inghite lichid amniotic, ceea ce favorizeaza dezvoltarea sistemului digestiv;
- lichidul mentine cordonul ombilical;
- lichidul amniotic contine anticorpi care previn infectiile;
- favorizeaza lubrifierea extremitatilor corpului.
Lichidul amniotic este, de obicei, limpede sau poate fi usor galbui.
In mod normal este inodor sau cu un miros usor dulceag. Fluidul este alcatuit din apa,
electroliti, proteine, carbohidrati, lipide, fosfolipide si uree, precum si celule fetale.