Sunteți pe pagina 1din 19

Mecanica Teoretică

Conspect de lecții. Compartimentul STATICA

TEMA 3. TEOREMA DE BAZĂ A STATICII.

3.1 Lema despre deplasarea paralelă a forței.


3.2 Teorema de bază a staticii.
3.3 Determinarea analitică a vectorului rezultant și a momentului rezultant al sistemului
spațial de forțe.
3.4 Relația dintre două momente rrezeltante în raport cu două centre de reducere ale unui
Sistem de forțe.
3.5 Condițiile de echilibru al sistemului spațial de forțe.
3.6 Cazuri posibile de reducere a forțelor spațiale.
3.7 Invarianții staicii.
3.8 Ecuația axei centrale.
3.9 Teorema Varignon despre momentul rezultantei.
3.10 Reducerea sistemului plan de forțe la o formă mai simplă.
3.11 Ecuațiile de echilibru al forțelor coplanare.
3.12 Ferme.

3.1. LEMA DESPRE DEPLASAREA PARALELĂ A FORȚEI.

Se știe că punctul de aplicare a forței poate fi deplasat de-a lungul liniei ei de acțiune fără a schimba
starea rigidului. Deci, forța aplicată unui corp rigid este un vector alunecător.
Ce se va întîmpla dacă vom transla forța?
Demonstrare:
Fie forța 𝐹⃗ aplicată în punctul A al corpului rigid. Aplicăm într-un punct B, care nu aparține liniei de
acțiune a forței 𝐹⃗ , două forțe 𝐹⃗1 și 𝐹⃗ ∗ ( 𝐹⃗1 + 𝐹⃗ ∗ = 0 ) și alegem 𝐹⃗ ∗ = 𝐹⃗ , rezultă că 𝐹⃗1 = - 𝐹⃗ .
Forța 𝐹⃗ este echivalentă cu sistemul de forțe ( 𝐹⃗ , 𝐹⃗1 , 𝐹⃗ ∗ ), fiindcă sistemul de forțe ( 𝐹⃗1 , 𝐹⃗ ∗ ) este
echilibrat (fig.1).

Fig.1
Sistemul de forțe ( 𝐹⃗ , 𝐹⃗1 , 𝐹⃗ ∗ ) poate fi privit ca format din forța 𝐹⃗ ∗ și cuplul de forțe 𝐹⃗ ,𝐹⃗1 . Prin
urmare, lema despre translația forței are următorul enunț:
Lema despre translația forței
Forța ⃗𝑭⃗ aplicată în punctul A poate fi translată în punctul B , adăugîndu-i un cuplu de forțe
⃗⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗
(𝑭, 𝑭𝟏) al cărui moment este egal cu momentul forței ⃗𝑭⃗ în raport cu noul punct de aplicație B.
3.2. TEOREMA DE BAZĂ A STATICII.

Fie un sistem arbitrar de forțe spațiale (𝑭 ⃗⃗𝟏 ⃗⃗⃗⃗⃗


, 𝑭𝟐 ,..., ,⃗⃗⃗⃗⃗
𝑭𝒏 ) (fig.2)
Introducem cîteva definiții.
1. Suma acestor forțe 𝐹⃗𝑂 =∑𝑛𝑖=1 𝐹⃗𝑖 se numește vectorul rezultant al sistemului de forțe (fig.3)
2. Suma momentelor tuturor forțelor în raport cu un oarecare punct O (centru de reducere) este
numită moment rezultant al sistemului de forțe în raport cu punctul O. (fig. 4)

Fig.2 Fig.3 Fig.4

Teorema de bază a staticii.


Orice sistem de forțe poate fi înlocuit cu un sistem echivalent format dintr-o forță, aplicată
într-un oarecare punct O al corpului și egală cu vectorul rezultant al sistemului de forțe dat, și
cu un cuplu de forțe al cărui moment este egal cu momentul rezultant al tuturor forțelor în raport
cu centrul de reducere ales O.

Demonstrare:
Teorema de bază a staticii stabilește regula de înlocuire echivalentă a oricărui sistem de forțe cu un
sistem mai simplu alcătuit dintr-o forță și un cuplu de forțe.
Fie punctul O centrul de reducere. Alegem originea sistemului de coordonate
1. Vectorii de poziție a punctelor de aplicație ale forțelor 𝐹⃗1 , 𝐹⃗2 ,..., 𝐹⃗𝑛 îi notăm cu 𝑟⃗1, 𝑟⃗2 ,..., 𝑟⃗𝑛 .
2. Deplasăm forțele 𝐹⃗1 , 𝐹⃗2 ,..., 𝐹⃗𝑛 în punctul O și le compunem ca forțe concurente. Obținem o singură
forță 𝐹⃗𝑂 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹⃗𝑖 , care este egală cu vectorul rezultant.
3. La deplasarea paralelă a fiecărei forțe în punctul O se adaugă un cuplu de forțe. La deplasarea
tuturor forțelor în punctul O se adaugă n cupluri de forțe (𝐹⃗1 , 𝐹⃗11 ), (𝐹⃗2 , 𝐹⃗21 ),..., (𝐹⃗𝑛 , 𝐹⃗𝑛1 ).

Momentele acestor cupluri sunt egale respectiv cu momentele forțelor date în raport cu punctul O.
𝑀⃗⃗⃗1 = 𝑀 ⃗⃗⃗ (𝐹⃗1 , 𝐹⃗11 )= 𝑟⃗1 × 𝐹⃗1 = 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗1 ),
⃗⃗⃗2 = 𝑀
𝑀 ⃗⃗⃗ (𝐹⃗2 , 𝐹⃗21 )=⃗⃗⃗𝑟2 × 𝐹⃗2 = 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗2 ),
.........................................................
⃗⃗⃗𝑛 = 𝑀
𝑀 ⃗⃗⃗ (𝐹⃗𝑛 , 𝐹⃗𝑛1 )=⃗⃗⃗𝑟𝑛 × 𝐹⃗𝑛 = 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗𝑛 ).

⃗⃗⃗𝑂 = ∑𝑛𝑖=1 𝑀
4. Aceste cupluri pot fi înlocuite cu un cuplu care are momentul 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗𝑖 )=∑𝑛𝑖=1 𝑟⃗𝑖 × 𝐹⃗𝑖 .

Așadar, un sistem arbitrar de forțe poate fi înlocuit cu o forță 𝑭 ⃗⃗𝑶 = ∑𝒏𝒊=𝟏 𝑭 ⃗⃗𝒊 aplicată în
centrul de reducere O și un cuplu de forțe cu momentul ⃗𝑴 ⃗⃗⃗𝑶 =∑𝒏𝒊=𝟏 𝒓
⃗⃗𝒊 × ⃗𝑭⃗𝒊 .
3.3. DETERMINAREA ANALITICĂ A VECTORULUI REZULTANT ȘI A
MOMENTULUI REZULTANT AL SISTEMULUI SPAȚIAL DE FORȚE

Fie sistemul de coordonate carteziene Oxyz are originea în centrul de reducere O.


Atunci proiecțiile vectorului rezultant se află din relațiile:

𝐹𝑂𝑥 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑥 , 𝐹𝑂𝑦 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑦 , 𝐹𝑂𝑧 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑧 .

Modulul forței 𝐹⃗𝑂 este egal cu 𝐹𝑂 =√𝐹𝑂𝑥


2 2
+ 𝐹𝑂𝑦 2
+ 𝐹𝑂𝑧 , iar direcția se determină prin cosinusurile
directoare
𝐹 𝐹𝑂𝑦 𝐹
cos(𝑥, 𝐹⃗𝑂 ) = 𝐹𝑂𝑥 , cos(𝑦, 𝐹⃗𝑂 ) = 𝐹 , cos(𝑧, 𝐹⃗𝑂 ) = 𝐹𝑂𝑧 .
𝑂 𝑂 𝑂
Acum calculăm proiecțiile vectorului moment rezultant al sistemului de forțe în raport cu
centrul O:
𝑀𝑂𝑥 = ∑𝑛𝑖=1 𝑀𝑥 ( 𝐹⃗𝑖 ) = ∑𝑛𝑖=1(𝑦𝑖 𝐹𝑖𝑧 − 𝑧𝑖 𝐹𝑖𝑦 ) ,
𝑀𝑂𝑦 = ∑𝑛𝑖=1 𝑀𝑦 ( 𝐹⃗𝑖 ) = ∑𝑛𝑖=1(𝑧𝑖 𝐹𝑖𝑥 − 𝑥𝑖 𝐹𝑖𝑧 ) ,
𝑀𝑂𝑧 = ∑𝑛𝑖=1 𝑀𝑧 ( 𝐹⃗𝑖 ) = ∑𝑛𝑖=1(𝑥𝑖 𝐹𝑖𝑦 − 𝑦𝑖 𝐹𝑖𝑥 ) .
⃗⃗⃗𝑂 și direcția lui se determină prin formulele:
Modulul vectorului moment 𝑀

2 2 2
𝑀𝑂 =√𝑀𝑂𝑥 + 𝑀𝑂𝑦 + 𝑀𝑂𝑧 ,

⃗⃗⃗𝑂 ) = 𝑀𝑂𝑥 ,
cos(𝑥, 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 ) = 𝑀𝑂𝑦 ,
cos(𝑦, 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 ) = 𝑀𝑂𝑧 .
cos(𝑧, 𝑀
𝑀 𝑂 𝑀 𝑂 𝑀 𝑂

Pentru determinare unghiului dintre vectorii 𝐹⃗𝑂 și 𝑀


⃗⃗⃗𝑂 folosim formula

𝐹⃗𝑂 ∙ 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 𝐹𝑂𝑥 𝑀𝑂𝑥 +𝐹𝑂𝑦 𝑀𝑂𝑦 +𝐹𝑂𝑧 𝑀𝑂𝑧
cos( 𝐹⃗𝑂 , 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 )= = , sau
𝐹𝑂 ∙ 𝑀𝑂 𝐹𝑂 ∙𝑀𝑂

cos( 𝐹⃗𝑂 , 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 )= cos(𝑥, 𝐹⃗𝑂 ) cos(𝑥, 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 ) + cos( 𝑦, 𝐹⃗𝑂 )cos(𝑦, 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 ) + cos(𝑧, 𝐹⃗𝑂 ) cos(𝑧, 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 ) .
3.4. RELAȚIA DINTRE DOUĂ MOMENTE REZULTANTE ÎN RAPORT CU DOUĂ
CENTRE DE REDUCERE ALE UNUI SISTEM DE FORȚE
Cum depinde vectorul rezultant și momentul rezultant de alegerea centrului de reducere.

Fig.5

1. Luăm în calitate de centre de reducere punctele O și 𝑂1.


2. Vectorul rezultant al sistemului de forțe va fi 𝐹⃗𝑂1 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹⃗𝑖 = 𝐹⃗𝑂 , rezultă că în orice centru de
reducere vectorul rezultant este unul și același.
Demonstrare:

Vom demonstra că momentul rezultant al sistemului de forțe depinde de poziția centrului de reducere
ales.
Pentru centrul de reducere 𝑂1 momentul cuplului este egal cu momentul rezultant în raport cu
acest centru de reducere (fig.5).
𝑀⃗⃗⃗𝑂 = ∑𝑛𝑖=1 𝑟⃗1𝑖 × 𝐹⃗𝑖 = ∑𝑛𝑖=1 ⃗⃗⃗⃗⃗
(𝑟𝑖 + ⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑂1 𝑂) × 𝐹⃗𝑖 =∑𝑛𝑖=1 𝑟⃗𝑖 × 𝐹⃗𝑖 +𝑂 𝑛 ⃗ ⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗ ⃗
1 𝑂 × ∑𝑖=1 𝐹𝑖 = 𝑀𝑂 +𝑀𝑂1 (𝐹𝑂 ).
1

Această formulă poate fi citită astfel:


Momentul rezultant al sistemului de forțe în raport cu centrul nou de reducere 𝑶𝟏 este egal cu
suma momentului rezultant al sistemuluui de forțe în raport cu centrul vechi O și momentului
forței egale cu vectorul rezultant al sistemului de forțe aplicat în centrul de reducere O în raport
cu centrul nou de reducere 𝑶𝟏 .

Din formulă rezultă că dacă în centrul de reducere O 𝐹𝑂 = 0 și 𝑀𝑂 = 0 atunci pentru oricare alt centru de
reducere 𝑂1, vom avea 𝐹𝑂1 = 0, 𝑀𝑂1 = 0.
3.5. CONDIȚIILE DE ECHILIBRU AL SISTEMULUI SPAȚIAL DE FORȚE
Teoremă.
Pentru ca un sistem spațial de forțe să se afle în echilibru este necesar și suficient ca vectorul
rezultant și momentul rezultant al acestui sistem să fie egale cu zero.

Demonstrare.
Suficiența . Dacă 𝐹⃗𝑂 = 0 sistemul de forțe concurente aplicate în centrul de reducere O este echivalent
⃗⃗⃗𝑂 = 0 sistemul de cupluri este echivalent cu zero. Prin urmare, sistemul de forțe inițial
cu zero, iar dacă 𝑀
este echivalent cu zero.

Înainte de a demonstra necesitatea vom reduce sistemul format din forța 𝐹⃗𝑂 și cuplul de forțe cu
momentul 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 la două forțe care nu sunt situate în același plan. Reprezentăm cuplul de forțe cu două
forțe 𝑃⃗⃗ și 𝑃⃗⃗1 ( 𝑃⃗⃗1 = −𝑃⃗⃗), aplicăm forța 𝑃⃗⃗1 în centrul de reducere O , unde este aplicată și forța 𝐹⃗𝑂 , iar
𝑀
forța 𝑃⃗⃗ este situată într-un punct la distanța d = 𝑃𝑂 de punctul O. 𝐹⃗𝑂 + 𝑃⃗⃗1 = 𝑄 ⃗⃗ . Forțele 𝑃⃗⃗ și 𝑄 ⃗⃗ nu
aparțin planului cuplului. Așadar, sistemul spațial de forțe poate fi înlocuit cu un sistem din două forțe
⃗⃗ care nu aparțin unui plan.
𝑃⃗⃗ și 𝑄

Fig.6

Necesitatea.
1. Admitem că sistemul de forțe dat, redus la forțele 𝑃⃗⃗ și 𝑄 ⃗⃗ , este echivalent cu zero, prin urmare,
aceste două forțe trebuie să aibă linie de acțiune comună și forța 𝑄 ⃗⃗ trebuie să fie egal cu −𝑃⃗⃗.
Aceasta poate avea loc, dacă linia de acțiune a forței 𝑃⃗⃗ trece prin punctul O, adică dacă d=0,
dar aceasta înseamnă că momentul 𝑀𝑂 = 0.
2. Deoarece 𝑃⃗⃗ +𝑄 ⃗⃗ = 0, iar 𝑄
⃗⃗ = 𝐹⃗𝑂 + 𝑃⃗⃗1 , urmează 𝑃⃗⃗ + 𝐹⃗𝑂 + 𝑃⃗⃗1= 0, dar 𝑃⃗⃗ + 𝑃⃗⃗1= 0, rezultă . 𝐹⃗𝑂 = 0.

Așadar, condițiile necesare și suficiente de echilibru ale sistemului spațial de forțe au forma
⃗𝑭⃗𝑶 = 0, ⃗𝑴
⃗⃗⃗𝑶 = 0.
Sau în proiecții pe axele de coordonate
𝒏
𝑭𝑶𝒙 =∑𝒊=𝟏 𝑭𝒊𝒙 = 0, 𝑭𝑶𝒚 =∑𝒏𝒊=𝟏 𝑭𝒊𝒚 = 0, 𝑭𝑶𝒛 =∑𝒏𝒊=𝟏 𝑭𝒊𝒛 = 0,
𝑴𝑶𝒙 = ∑𝒏𝒊=𝟏 𝑴𝑶𝒙 (𝑭𝒊 ) = 0, 𝑴𝑶𝒚 = ∑𝒏𝒊=𝟏 𝑴𝑶𝒚 (𝑭𝒊 ) = 0, 𝑴𝑶𝒛 = ∑𝒏𝒊=𝟏 𝑴𝑶𝒛 (𝑭𝒊 ) = 0.

Aceste șase ecuații ne dau posibilitatea de a determina șase mărimi necunoscute.


Să examinăm cazuri particulare de forțe care se află în echilibru.

1. Fie forțele sistemului spațial paralele. Orientăm axa z paralel cu liniile de acțiune ale forțelor.
Atunci 𝐹𝑖𝑥 = 0, 𝐹𝑖𝑦 = 0, 𝑀𝑂𝑧 (𝐹𝑖 )= 0 și rămîn ecuațiile de echilibru:

∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑧 = 0, ∑𝑛𝑖=1 𝑀𝑂𝑥 (𝐹𝑖 ) = 0, ∑𝑛𝑖=1 𝑀𝑂𝑦 (𝐹𝑖 ) = 0.

2. Fie forțele situate într-un plan, de exemplu, în planul Oxy. Atunci 𝐹𝑖𝑧 = 0, 𝑀𝑂𝑥 (𝐹𝑖 )= 0,
𝑀𝑂𝑦 (𝐹𝑖 )= 0 și condițiile de echilibru pentru forțe coplanare sunt:

∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑥 = 0, ∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑦 = 0, ∑𝑛𝑖=1 𝑀𝑂𝑧 (𝐹𝑖 ) = 0.

3. Echilibrul forțelor coplanare paralele. Orientăm axa y paralel cu forțele. Atunci 𝐹𝑖𝑥 = 0
și rămîn două ecuații de echilibru.

𝐹𝑂𝑦 =∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑦 = 0, 𝑀𝑂𝑧 = ∑𝑛𝑖=1 𝑀𝑂𝑧 (𝐹𝑖 ) = 0.

3.6 CAZURI POSIBILE DE REDUCERE A FORȚELOR SPAȚIALE

În dependență de vectorul rezultant 𝐹⃗𝑂 și momentul rezultant 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 sunt posibile următoarele cazuri:
1. 𝑭⃗⃗𝑶 = 0, 𝑴⃗⃗⃗⃗𝑶 = 0 . În acest caz forțele sistemului se echilibrează.
2. ⃗𝑭⃗𝑶 = 0, ⃗𝑴⃗⃗⃗𝑶 ≠ 0 . Sistemul de forțe se reduce la un cuplu de forțe al cărui moment este egal
cu momentul rezultant care nu depinde de poziția centrului de reducere. Momentele
rezultante ale sistemului de forțe în raport cu orice punct din spațiu sunt egale între ele.
3. ⃗𝑭⃗𝑶 ≠ 0, ⃗𝑴 ⃗⃗⃗𝑶 = 0. Forțele se reduc la rezultantă. 𝑅⃗⃗ =𝐹⃗𝑂 . Linia de acțiune a rezultantei trece
prin centrul de reducere O.
4. ⃗𝑭⃗𝑶 ≠ 0, ⃗𝑴 ⃗⃗⃗𝑶 ≠ 0, ⃗𝑭⃗𝑶 ∙ ⃗𝑴
⃗⃗⃗𝑶 = 0, momentul rezultant este perpendicular pe vectorul
rezultant (fig.7)

Fig.7

Am reprezentat cuplu de forțe al cărui moment este 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 cu două forțe 𝐹⃗𝑂1 și 𝑅⃗⃗ astfel că 𝐹𝑂1 =
R= 𝐹𝑂 , iar forța 𝐹⃗𝑂1 este pe aceeași linie de acțiune cu 𝐹⃗𝑂 , aplicată în punctul O. Deci 𝐹⃗𝑂1 +𝐹⃗𝑂 =
0 și sistemul de forțe s-a redus la rezultanta 𝑅⃗⃗ , care este egală cu 𝐹⃗𝑂 , dar trece prin punctul 𝑂1
𝑀𝑂
la distanța O𝑂1 = de la centrul de reducere O.
𝐹𝑂
5. ⃗𝑭⃗𝑶 ∙ ⃗𝑴
⃗⃗⃗𝑶 ≠ 0. Cuplul de forțe cu momentul ⃗𝑴 ⃗⃗⃗𝑶 poate fi înlocuit cu două cupluri cu
momente 𝑴 ⃗⃗⃗⃗𝑶 și 𝑴
⃗⃗⃗⃗𝑶 astfel că 𝑴
⃗⃗⃗⃗𝑶 + 𝑴
⃗⃗⃗⃗𝑶 = 𝑴
⃗⃗⃗⃗𝑶 , unde 𝑴
⃗⃗⃗⃗𝑶 este orientat pe linia de
𝟏 𝟐 𝟏 𝟐 𝟏

acțiune a vectorului rezultant 𝑭𝑶 , iar al doilea cuplu are momentul ⃗𝑴


⃗ ⃗ ⃗⃗⃗𝑶 orientat
𝟐

perpendicular pe vectorul rezultant ⃗𝑭⃗𝑶 .


Reprezentăm cuplul cu momentul 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 prin două forțe 𝐹⃗𝑂1 și 𝐹⃗𝑂 egale ca mărime cu modulul
2 1

forței 𝐹𝑂 . Forța 𝐹𝑂 este aplicată în punctul O și are linia de acțiune comună cu forța 𝐹⃗𝑂 , dar
⃗ ⃗ 1

este orientată în sens opus forței 𝐹⃗𝑂 . Deoarece forțele 𝐹⃗𝑂1 și 𝐹⃗𝑂 se echilibrează ele pot fi
anulate și atunci rămîn forța 𝐹⃗𝑂 , aplicată în punctul 𝑂1 și cuplul de forțe cu momentul 𝑀
1
⃗⃗⃗𝑂 ,
1
𝑀𝑂2 𝑀𝑂 sin 𝛼
unde 𝑀𝑂1 = 𝑀𝑂 cos 𝛼, iar O𝑂1= = ⃗⃗⃗𝑂 este vector liber și îl
. Momentul cuplului 𝑀
𝐹𝑂 𝐹𝑂 1

translăm din punctul O în punctul 𝑂1.

Fig.8

Dreapta în lungul căreia sunt orientate forța 𝐹⃗𝑂1 și momentul 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 se numește axă
1
centrală a sistemului de forțe.
Ansamblu din vectorul rezultant și momentul rezultant ( 𝐹⃗𝑂 , 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 ) se numește torsorul
sistemului de forțe.
Forța 𝐹⃗𝑂1 și cuplul de forțe cu momentul 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 a cărei forțe sunt situate într-un plan
1
⃗ 1
perpendicular pe linia de acțiune a forței 𝐹𝑂 formează șurubul dinamic al sistemului de forțe.
(fig.8).

Remarcă. Două sisteme de forțe aplicate unui rigid sunt echivalente dacă au același torsor într-un
punct.
3.7. INVARIANȚII STATICII

Vectorul rezultant al oricărui sistem de forțe 𝐹⃗𝑜 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹⃗𝑖 este unul și același în orice centru de
reducere, adică 𝐹⃗𝑜 nu depinde de alegerea poziției centrului de reducere. Momentul rezultant al
sistemului depinde de centrul de reducere. A fost obținută relația de legătură dintre două momente
rezultante ale aceluiași sistem de forțe în raport cu două puncte diferite:
⃗⃗⃗𝑂 = 𝑀
𝑀 ⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗
⃗⃗⃗𝑂 +𝑂 ⃗
1 𝑂 × 𝐹𝑜 .
1

Înmulțim scalar ambele părți ale acestei egalități cu 𝐹⃗𝑂


𝑀⃗⃗⃗𝑂 ∙ 𝐹⃗𝑂 = 𝑀⃗⃗⃗𝑂 ∙ 𝐹⃗𝑂 +(𝑂 ⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗ ⃗ ⃗
1 𝑂 × 𝐹𝑜 ) ∙ 𝐹𝑂 ,
1

unde ⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑂1 𝑂 × 𝐹⃗𝑜 este un vector perpendicular pe vectorul 𝐹⃗𝑂 , de aceea ultimul termen este egal
cu zero. Prin urmare
⃗⃗⃗𝑂 ∙ 𝐹⃗𝑂 = 𝑀
𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 ∙ 𝐹⃗𝑂 ,
1

adică produsul scalar dintre vectorul rezultant 𝐹⃗𝑂 și momentul rezultant nu depinde de centrul de
reducere.
La schimbarea poziției centrului de reducere vectorul rezultant ⃗𝑭⃗𝑶 și produsul scalar
dintre vectorul resultant și momentul rezultant neschimbați.

Mărimele care caracterizează sistemul de forțe și rămîn neschimbate pentru diferite centre de
reducere se numesc invarianții sistemului.

Deci , sistemul de vectori alunecători se caracterizează cu doi invarianți: primul invariant este
vectorul rezultant 𝐹⃗𝑂 , al doilea invariant este produsul scalar dintre vectorul rezultant și momentul
rezultant 𝑀⃗⃗⃗𝑂 ∙ 𝐹⃗𝑂 .
Dacă al doilea invariant este diferit de zero, atunci sistemul de forțe poate fi redus la
șurub dinamic.
Dacă invariantul al doilea este pozitiv atunci șurubul dinamic este de dreapta, în caz
contrar este de stînga.
3.8. ECUAȚIA AXEI CENTRALE

Relația dintre momentele rezultante ale sistemului de forțe în raport cu două centre O și
𝑂1, unde 𝑂1 este unul dintre punctele în raport cu care sistemul de forțe se reduce la șurub
dinamic, este următoarea
⃗⃗⃗𝑂 = 𝑀
𝑀 ⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗
⃗⃗⃗𝑂 +𝑂 ⃗ ⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗⃗ ⃗
1 𝑂 × 𝐹𝑜 = 𝑀𝑂 - 𝑂𝑂1 × 𝐹𝑜 .
1

Condiția de coliniaritate a momentului rezultant și a vectorului rezultant pentru punctul 𝑂1 se


scrie astfel
p∙ 𝐹⃗𝑂 = 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 ,
1

unde p este un parametru care are dimensiunea lungimii.


𝑖⃗ 𝑗⃗ ⃗⃗
𝑘
⃗⃗ ⃗⃗
p( 𝐹𝑂𝑥 𝑖⃗ + 𝐹𝑂𝑦 𝑗⃗ +𝐹𝑂𝑧 𝑘 )= 𝑀𝑂𝑥 𝑖⃗ + 𝑀𝑂𝑦 𝑗⃗ +𝑀𝑂𝑧 𝑘 - x y z =
𝐹𝑂𝑥 𝐹𝑂𝑦 𝐹𝑂𝑧

⃗⃗ .
= [ 𝑀𝑂𝑥 – (y𝐹𝑂𝑧 - z𝐹𝑂𝑦 )] 𝑖⃗ + [ 𝑀𝑂𝑦 – (z𝐹𝑂𝑥 - x𝐹𝑂𝑧 )] 𝑗⃗+ [ 𝑀𝑂𝑧 – (x𝐹𝑂𝑦 - 𝑦𝐹𝑂𝑥 )] 𝑘

Fig.9

𝑴𝑶𝒙 – (𝒚𝑭𝑶𝒛 − 𝒛𝑭𝑶𝒚 ) 𝑴𝑶𝒚 – (𝒛𝑭𝑶𝒙 − 𝒙𝑭𝑶𝒛 ) 𝑴𝑶𝒛 – (𝒙𝑭𝑶𝒚 − 𝒚𝑭𝑶𝒙 )


p= = = .
𝑭𝑶𝒙 𝑭𝑶𝒚 𝑭𝑶𝒛

Aceste ecuații descriu axa centrală.

Dacă momentul rezultant al șurubului dinamic s-a dovedit a fi egal cu zero, 𝑴𝑶𝟏 = 0, iar
vectorul rezultant diferit de zero, înseamnă că sistemul de forțe se reduce la rezultantă cu linia
de acțiune pe axa centrală.

Deoarece momentul șurubului dinamic este egal cu componenta momentului rezultant


⃗𝑴
⃗⃗⃗𝑶 orientată paralel cu vectorul rezultant, rezultă că momentul rezultant ⃗𝑴
⃗⃗⃗𝑶 este
perpendicular pe vectorul rezultant 𝑭 ⃗⃗𝒐 , adică 𝑴
⃗⃗⃗⃗𝑶 ∙ 𝑭
⃗⃗𝑶 = 0;

rezultă că dacă 𝑭𝑶 ≠ 0, iar ⃗𝑴


⃗⃗⃗𝑶 ∙ ⃗𝑭⃗𝑶 = 0 sistemul de forțe se reduce la rezultantă.
3.9.TEOREMA VARIGNON DESPRE MOMENTUL REZULTANTEI
Teorema Varignon.

Dacă un sistem spațial de forțe se reduce la rezultantă, atunci momentul rezultantei în raport cu
un punct arbitrar este egal cu suma geometrică a momentelor tuturor forțelor în raport cu
același punct.

Demonstrare:

1. Fie sistemul de forțe are rezultantă 𝑅⃗⃗ și un punct O este situat pe linia de acțiune a acestei
rezultante. Momentul rezultant în raport cu punctul O este egal cu zero.

2. Luăm alt centru de reducere 𝑂1, atunci avem


⃗⃗⃗𝑂 = 𝑀
𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 + 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗𝑜 )=∑𝑛𝑖=1 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗𝑖 ), rezultă
1 1 1

⃗⃗⃗𝑂 (𝑅⃗⃗) = ∑𝑛𝑖=1 𝑀


𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗𝑖 ).
1 1

Exemplul 1. Teorema lui Varignon la sistem de forte coplanare


𝑀𝑂 (F) = Fsin𝛼 ∙ 𝐴𝐵 - Fcos𝛼 ∙OA.

Fig.10
Remarcă. Un sistem plan de forțe și un sistem de forțe paralele în spațiu nu se reduc la șurub
dinamic.
Exemplu 2. Sistem de forțe spațiale echilibrate.
Raftul ABCD reprezintă un dreptunghi omogen de greutate P. El este susținut în echilibru în
poziție orizontală de articulația sferică în punctul A, articulația cilindrică B și tija imponderabilă
CE cu articulații la capetele C și E. În centrul O al raftului acționează forța 𝐹⃗ situată în planul
vertical DBE și formează cu diagonala BD unghiul 𝛽. Unghiurile 𝛽,𝛾 și 𝛿 se consideră
cunoscute. Să se determine reacțiunile 𝑋𝐴 , 𝑌𝐴 , 𝑍 𝐴 , 𝑋𝐵 , 𝑍 𝐵 , S.

Fig.11
Rezolvare
1. Eliberăm raftul de legături.
2. Acțiunea articulației sferice A se înlocuiește cu forțele de reacțiune 𝑋⃗𝐴 , 𝑌
⃗⃗𝐴 , 𝑍⃗𝐴 ,
acțiunea articulației cilindrice din punctul B se înlocuiește cu forțele 𝑋⃗𝐵 , 𝑍⃗𝐵 , iar
tija se înlocuiește cu forța 𝑆⃗.
3. Ecuațiile de echilibru al forțelor spațiale sunt:
∑ 𝐹𝑥 = 𝑋𝐴 + 𝑋𝐵 – S sin 𝛾 +Fcos 𝛽 sin 𝛿= 0, (1)
∑ 𝐹𝑦 = 𝑌𝐴 - Fcos 𝛽 cos 𝛿= 0, (2)
∑ 𝐹𝑧 = 𝑍𝐴 + 𝑍𝐵 – S cos 𝛾 +F sin𝛽 − 𝑃= 0, (3)
𝐴𝐵 𝐴𝐵
∑ 𝑀𝑥1 = P - 𝑍𝐴 AB- Fsin𝛽 = 0, (4)
2 2
𝐵𝐶 𝐵𝐶
∑ 𝑀𝑦 =P + S cos 𝛾BC -F sin𝛽 = 0, (5)
2 2

∑ 𝑀𝑧1 = 𝑋𝐴 *AB = 0. (6)


Rezolvăm sistemul de ecuații.
Din (6) rezultă 𝑋𝐴 = 0,
𝐹𝑠𝑖𝑛𝛽−𝑃
din (5) rezultă S = 2𝑐𝑜𝑠𝛾 .
𝑃−𝐹𝑠𝑖𝑛𝛽
Din (4) obținem 𝑍𝐴 = ,
2
din (3) 𝑍𝐵 = 0.
𝐹𝑠𝑖𝑛𝛽−𝑃
Din (2) rezultă 𝑌𝐴 = Fcos 𝛽 cos 𝛿 , iar din (1) aflăm 𝑋𝐵 = 2𝑐𝑜𝑠𝛾 𝑠𝑖𝑛𝛾 − Fcos 𝛽 sin 𝛿.
Verificare
𝐵𝐶 𝐵𝐶
∑ 𝑀𝐶𝐷 = (𝑍𝐴 + 𝑍𝐵 )BC – P + F sin𝛽 = 0,
2 2
𝐴𝐵 𝐴𝐵
∑ 𝑀𝐴𝐷 = 𝑍𝐵 𝐴𝐵 – P + F sin𝛽 – S cos𝛽 AB = 0.
2 2
Răspuns
𝑃−𝐹𝑠𝑖𝑛𝛽 𝐹𝑠𝑖𝑛𝛽−𝑃 𝐹𝑠𝑖𝑛𝛽−𝑃
𝑋𝐴 = 0; 𝑌𝐴 = 𝐹𝑐𝑜𝑠𝛽𝑐𝑜𝑠𝛿; 𝑍𝐴 = ; 𝑋𝐵 = 2𝑐𝑜𝑠𝛾 𝑠𝑖𝑛𝛾 − 𝐹 cos 𝛽 sin 𝛿 ; 𝑍𝐵 = 0; 𝑆 = 2𝑐𝑜𝑠𝛾
2
3.8.REDUCEREA SISTEMULUI PLAN DE FORȚE LA O FORMĂ MAI SIMPLĂ
Fie toate forțele sistemului situate într-un plan pe care îl vom numi planul Oxy. Vectorul
rezultant al sistemului de forțe este un vector situat în planul Oxy.
𝐹⃗𝑂 = 𝐹𝑂𝑥 ∙ 𝑖⃗ + 𝐹𝑂𝑦 ∙ 𝑗⃗,
iar momentul rezultant al sistemului de forțe în raport cu un punct din planul Oxy este un vector
perpendicular pe planul Oxy.
⃗⃗⃗𝑂 = 𝑀𝑂𝑧 ∙ 𝑘
𝑀 ⃗⃗ .

Există următoarele cazuri de reducere a sistemului plan de forțe la o formă mai simplă.

1. 𝑭𝑶 ≠ 0, 𝑴𝑶 = 0. În acest caz sistemul de forțe are rezultantă care trece prin centrul de
reducere O și este situată în planul Oxy. 𝑅⃗⃗ = 𝐹⃗𝑂 .
2. 𝑭𝑶 = 0, 𝑴𝑶 ≠ 0. Calculăm momentul rezultant al acestui sistem de forțe în raport cu un punct
arbitrar 𝑂1 care aparține planului Oxy și obținem 𝑀 ⃗⃗⃗𝑂 = 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 + 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗𝑜 ), unde 𝑀
⃗⃗⃗𝑂 (𝐹⃗𝑜 ) = 0
1 1 1
⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗
fiindcă 𝐹𝑂 = 0 și rezultă 𝑀𝑂 = 𝑀𝑂 , vectorul rezultant este vector liber, iar sistemul de forțe se
1
reduce la un cuplu de forțe, situat în planul Oxy, și are momentul egal cu momentul rezultant
𝑀𝑂 .
3. ⃗𝑭⃗𝑶 ∙ ⃗𝑴
⃗⃗⃗𝑶 = 0, dar 𝑭𝑶 ≠ 0 și 𝑴𝑶 ≠ 0. Rezultă că vectorul rezultant și momentul rezultant
sunt vectori reciproc perpendiculari.

Prezentăm cuplu de forțe cu momentul 𝑀𝑂 cu două forțe 𝐹⃗𝑂1 și 𝑅⃗⃗ a căror modul este egal cu
modulul vectorului rezultant 𝐹⃗𝑂 , adică 𝐹𝑂1 = R=𝐹𝑂 , iar forța 𝐹⃗𝑂1 = - 𝐹⃗𝑂 .

Fig.12 Fig.13
Forțele 𝐹⃗𝑂 și 𝐹⃗𝑂1 se echilibrează și pot fi omise, rămîne forța 𝑅⃗⃗ = 𝐹⃗𝑂 aplicată în punctul 𝑂1 la
𝑀
distanța O𝑂1 = 𝐹 𝑂 de la punctul O.
𝑂
Linia de acțiune a rezultantei este o dreptă care trece prin punctul 𝑂1 cu coordonatele

𝑀𝑂 𝐹𝑂𝑦 𝐹𝑂𝑦 𝑀𝑂 𝑀 𝐹𝑂𝑥 𝐹𝑂𝑥 𝑀𝑂


𝑥𝑂1 = O𝑂1 ∙ sin 𝛼 = = și 𝑦𝑂1 = - O𝑂1 ∙ cos 𝛼 = − 𝐹 𝑂 =− .
𝐹𝑂 𝐹𝑂 𝐹𝑂2 𝑂 𝐹𝑂 𝐹𝑂2

Ecuația acestei drepte este y=tg𝛼 ∙ 𝑥 +b.


2
𝐹𝑂𝑥 𝑀𝑂 𝐹𝑂𝑦 𝑀𝑂 𝑀
Determinăm terminul b=𝑦𝑂1 - tg𝛼 ∙ 𝑥𝑂1 = - 𝐹𝑂2
- 𝐹𝑂𝑥 𝐹𝑂2
= - 𝐹 𝑂.
𝑂𝑥
1
Ecuația liniei de acțiune a rezultantei este y= 𝐹 (𝐹𝑂𝑦 ∙ 𝑥 − 𝑀𝑂 ).
𝑂𝑥
3.11. ECUAȚIILE DE ECHILIBRU AL FORȚELOR COPLANARE

Pentru ca un sistem plan de forțe să se afle în echilibru este necesar și suficient ca modulele
vectorului rezultant și momentului rezultant să fie egale cu zero. Ecuațiile de echilibru pot fi scrise
astfel
𝑭𝑶𝒙 = ∑𝒏𝒊=𝟏 𝑭𝒊𝒙 = 0, 𝑭𝑶𝒚 = ∑𝒏𝒊=𝟏 𝑭𝒊𝒚 = 0, 𝑴𝑶𝒛 = ∑𝒏𝒊=𝟏 𝑴𝑶 (𝑭𝒊 ) = 0.

Exemplul 3. Să se determine reacțiunile încastrării A.(fig.14)

Fig.14 Fig.15
Rezolvare.
1. Eliberăm bara cotită ABC de încastrarea în punctul A și înlocuim acțiunea ei cu forțele 𝑋⃗𝐴 , 𝑌
⃗⃗𝐴
și momentul reactiv 𝑀𝐴 .

2. Legăm cu bara sistemul de coordonate Axy. (fig.15) Ecuațiile de echilibru sunt


∑ 𝐹𝑥 = 𝑋𝐴 – Fsin𝛼 = 0,
∑ 𝐹𝑦 = 𝑌𝐴 – Fcos𝛼 = 0, (I)
∑ 𝑀𝐴 = 𝑀𝐴 – Fcos𝛼 ∙ 𝐴𝐵+ Fsin𝛼 ∙ 𝐵𝐶 = 0.

3. Rezolvăm sistemul de ecuații și obținem


𝑋𝐴 = Fsin𝛼, 𝑌𝐴 = Fcos𝛼, 𝑀𝐴 = F(AB∙ cos𝛼 – BC ∙sin𝛼).
Suma proiecțiilor forțelor pe două axe și suma momentelor tuturor forțelor în raport cu un punct
din plan egale cu zero se numesc ecuațiile de bază a echilibrului unui sistem plan de forțe.

Este rațional de folosit aceste ecuații de echilibru cînd în problemă este încastrare.

Există și alte sisteme de ecuații de echilibru al forțelor coplanare.


∑ 𝑀𝐴 = 0, ∑ 𝑀𝐵 = 0, ∑ 𝐹𝑢 = 0, (II)
unde axa u nu este perpendiculară pe dreapta AB.
Se știe că un sistem plan de forțe neechilibrate se reduce sau la un cuplu de forțe sau la
rezultantă. Deoarece suma momentelor tuturor forțelor în raport cu două puncte A și B sunt egale cu
zero, sistemul de forțe examinat nu se reduce la un cuplu de forțe. Fiindcă atunci cînd sistemul de forțe
se reduce la un cuplu momentele rezultante în raport cu orice punct din plan sunt egale. Dacă forțele
se reduc la rezultantă , atunci linia ei de acțiune trece prin punctele A și B. Dacă proiecția rezultantei
pe orice axă Rcos𝛼=∑ 𝐹𝑢 = 0, unde cos 𝛼 ≠ 0, urmează că rezultanta R este egală cu zero. Sistemul de
ecuații arată că sistemul de forțe nu se reduce la cuplu, nici la rezultantă, deci rezultă că sistemul este
echilibrat. Dacă axa u este perpendiculară pe dreapta AB, atunci sistemul de ecuații este satisfăcut și în
cazul cînd există rezultantă a cărei linie de acțiune trece prin punctele A și B.
Acum, fie că sistemul plan de forțe satisface ecuațiile

∑ 𝑀𝐴 = 0, ∑ 𝑀𝐵 = 0, ∑ 𝑀𝐶 = 0, (III)

unde punctele A, B și C nu sunt situate pe aceeași dreaptă. În acest caz forțele nu se reduc la un cuplu
de forțe deoarece momentele rezultante în raport cu trei centre de reducere A,B și C sunt egale între
ele și egale cu zero. Forțele nu se reduc la rezultantă, fiindcă atunci linia de acțiune a rezultantei ar
trebui să treacă prin trei puncte necoliniare. Rezultă că sistemul de forțe plane dat este echilibrat și
sistemul (3) este sistem de ecuații de echilibru al unui sistem plan de forțe.
Remarcă.
Sistemul de ecuații de echilibru (II) se aplică rațional în cazul cînd liniile de acțiune a
forțelor necunoscute se intersectează în două puncte A și B, iar sistemul de ecuații (III) se folosește
rațional în cazul cînd liniile de acțiune ale forțelor necunoscute se întersectează în trei puncte A,B
și C.

Fiecare ecuație de echilibru conține o singură necunoscută și este ușor de rezolvat.

Exemplul 3.

Se dă: AC, BC, F,M, 𝛼. Să se determine reacțiunile reazemelor A și B : 𝑋𝐴 , 𝑌𝐴 , 𝑅𝐵 .

Fig.16 Fig.17

Rezolvare.
⃗⃗⃗⃗⃗
Eliberăm bara AB de legături, înlocuind acțiunea lor cu forțele necunoscute 𝑋 ⃗⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝐴 , 𝑌𝐴 , 𝑅𝐵 . (fig.17)
Ecuațiile de echilibru în forma ecuațiilor (2) sunt

𝐹𝑠𝑖𝑛𝛼∙𝐴𝐶−𝑀
∑ 𝑀𝐴 =𝑅𝐵 ∙AB + M – F sin𝛼 ∙AC = 0 ⟹ 𝑅𝐵 = .
𝐴𝐵
𝐹𝑠𝑖𝑛𝛼∙𝐵𝐶+𝑀
∑ 𝑀𝐵 = - 𝑌𝐴 ∙ 𝐴𝐵 + Fsin𝛼 ∙BC+M = 0 ⟹ 𝑌𝐴 = .
𝐴𝐵
∑ 𝐹𝑥 = 𝑋𝐴 - Fcos𝛼 = 0 ⟹ 𝑋𝐴 = Fcos𝛼.
Exemplul 4.
Se dă: M, AB. Să se determine reacțiunile reazemelor A și B : 𝑋𝐴 , 𝑌𝐴 , 𝑅𝐵 .

Fig.18
Rezolvare.
⃗⃗⃗⃗⃗
Eliberăm bara AB de legături, înlocuind acțiunea lor cu forțele necunoscute 𝑋 ⃗⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝐴 , 𝑌𝐴 , 𝑅𝐵 .

Forțele necunoscute 𝑋⃗𝐴 , 𝑌


⃗⃗𝐴 și 𝑅⃗⃗𝐵 se intersectează în trei puncte A, B și C.

Ecuațiile de echilibru în forma ecuațiilor (III) sunt


∑ 𝑀𝐴 = 𝑅𝐵 sin45° ∙ 𝐴𝐵 – M = 0,
∑ 𝑀𝐵 = - 𝑌𝐴 ∙ 𝐴𝐵 - M = 0 ,
∑ 𝑀𝐶 = −𝑋𝐴 ∙ 𝐴𝐶 – M = 0,

deoarece AC = AB soluția ecuațiilor este


𝑀 𝑀 𝑀√2
𝑋𝐴 = − , 𝑌𝐴 = - 𝐴𝐵 , 𝑅𝐵 = .
𝐴𝐵 𝐴𝐵
Observație.
Bara AB se află în echilibru fiind acționată de două cupluri de forțe.
√2
Cuplul cu momentul M dat și cuplul format de ⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑅𝐵 și ⃗⃗⃗⃗⃗
𝑅𝐴 =𝑋 ⃗⃗⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗
𝐴 + 𝑌𝐴 , unde 𝑅𝐴 =𝑀 . Cuplul format din
𝐴𝐵
forțele ⃗⃗⃗⃗⃗
𝑅𝐴 și ⃗⃗⃗⃗⃗⃗
𝑅𝐵 are momentul egal cu M.
3.12. FERME

Fermele se întîlnesc la podurile metalice, macarale, stîlpi de susținere. Există ferme plane și
spațiale.
Pentru studiul fermelor se fac o serie de ipoteze simplificatoare:
1) Barele sunt articulate la noduri.
2) Forțele exterioare sunt aplicate la noduri.

Forța de greutate a barei se înlocuiește cu două forțe aplicate la nodurile de la capetele barei, se
neglijează efectul de încovoiere al barei. Acest efect este foarte mic și poate fi neglijat.

Admițînd că barele sunt articulate la extremitățile ei și acționate de forțe doar la capete, rezultă că
forțele interioare (eforturile) dintr-o bară nu pot fi decît eforturi axiale de întindere sau de compresiune.

La calcularea eforturilor în barele unei ferme plane se aplică două metode: metoda izolării nodurilor
și metoda secțiunilor.

Metoda izolării nodurilor.


1. Se caută un nod cu eforturile necunoscute în două bare.
2. Se izolează nodul, înlocuind acțiunea barei cu o forță orientată de la nod în lungul barei.
3. Se presupune că bara înlăturată este supusă întinderii. Dacă calculul va stabili pentru efort o
valoare pozitivă, atunci bara este supusă întinderii, dar dacă efortul va fi negativ bara este supusă
compresiunii.
4. Se scriu două ecuații de proiecții.

Metoda secțiunilor.
Această metodă permite determinarea eforturilor într-o oarecare bară prin scrierea unei singure
ecuații.

Metoda constă în a secționa complet sistemul plan de bare articulate în așa fel întrucît printre
barele secționete să fie și bara a cărui efort ne interesează și cel mult încă două bare.

Putem întîlni două cazuri:

1. dacă liniile de acțiune ale eforturilor în bare care nu ne interesează se intersectează într-un
punct, atunci scriem suma momentelor în raport cu punctul de intersecție. Obținem o ecuație
cu o singură necunoscută – efortul din bara care ne interesează.
2. Dacă liniile de acțiune ale eforturilor neinteresate sunt paralele atunci scriem ecuația
proiecțiilor pe o axă perpendiculară pe eforturile care nu ne interesează.
Exemplul 5.
Să se determine eforturile în barele 1,2 și 3.

Fig.19
Rezolvare.
1. Determinăm reacțiunile rezemelor A și B.

Liniile de acțiune a necunoscutelor 𝑋⃗⃗⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗⃗⃗


𝐴 , 𝑌𝐴 , 𝑅𝐵 se intersectează în două puncte A și B de aceea
vom scrie ecuațiile de echilibru, aplicînd forma (2).

∑ 𝑀𝐴 = 𝑅𝐵 ∙ 4a -P∙ 3𝑎 -Qcos 45° ∙ 𝑎 -Qsin 45° ∙ 2𝑎 = 0.

1 3√2 3 3√2
𝑅𝐵 = 4 ( 3P+ Q)=4P+ Q.
2 8

∑ 𝑀𝐵 = − 𝑌𝐴 ∙ 4a +P∙ 𝑎 + Qsin 45° ∙ 𝑎 = 0.

Rezultă:
1 √2 1 √2
𝑌𝐴 = ( P+ Q ) = P + Q.
4 2 4 8
∑ 𝐹𝑥 = 𝑋𝐴 - Qcos 45° = 0.
√2
𝑋𝐴 = Q.
2
Verificare.
√2 𝑃 √2 3 3√2
∑ 𝑀𝐸 = 𝑅𝐵 ∙ 2a -P∙ 𝑎 -𝑌𝐴 ∙ 2𝑎 - 𝑋𝐴 𝑎 = a ( - Q-2- Q – P +2 P + Q ) = 0.
2 4 4

2. Determinăm eforturile în barele 1 și 2 (fig.20).


√2 𝑄
∑ 𝐹𝑦 = 𝑌𝐴 - 𝑆1sin45° = 0, 𝑆1= √2 𝑌𝐴 = P + 4.
4
1 √2
∑ 𝑀𝐶 = - 𝑌𝐴 ∙ 𝑎 + 𝑆2 ∙ 𝑎 = 0, 𝑆2 = 𝑌𝐴 = 4 P + 8 Q.

Fig.20
3. Determinăm efortul în bara 3. (fig.21).
∑ 𝑀𝐸 = - P∙ 𝑎 + 𝑅𝐵 2a +𝑆3 a = 0.
3 3√2 𝑃 3√2
𝑆3 = P - 2 P- Q=-2- Q.
4 4

𝑺𝟏 > 𝟎, 𝑺𝟐 > 0, rezultă că barele 1 și 2 sunt supuse


întinderii, iar 𝑺𝟑 < 𝟎 bara 3 este supusă
compresiunii.

Fig.21
Bibliografie
1. Butenin N. V. I. L. Lunţ, D. R. Merkin Curs de mecanică teoretică. Vol. 1, 2. Chişinău
1993.
2. Caraganciu V. M. Colpajiu, M. Ţopa Mecanica teoretică. Chişinău 1994
3. I. V. Meşcerskii. Culegere de probleme la MT, Chişinău, 1991.
4. Caraganciu V. MT, Compendiu şi probleme, 2008
5. С. М. Тарг Краткий курс теоретической механики. Наука, Москва, 1967
6. V. Szolga. Mecanica teoretică. Vol. 1. Statica, Divers-press, Bucureşti, 1994