BOALA DE IRADIERE

Boala de iradiere cuprinde ansamblul de modificari produse, in organism, sub influenta

radiatiilor ionizante.

Etiologie: boala de iradiere este produsa de agentii ionizanti (care produc ioni), cum sunt
radiatiile electromagnetice (razele Rontgen) sau radiatiile corpusculare (a, b cu neuroni).

Boala de iradiere poate surveni in urmatoarele imprejurari:

- in explorari medicale (radioscopii, radiografii repetate sau explorarile cu izotopi radioactivi);

- in Tratamentul, mai ales, al tumorilor maligne, cu energie ionizanta (raze Rontgen, izotopi
radioactivi);

- in explorari nemedicale, in industrie, unde cu ajutorul radiatiilor ionizante se verifica calitatile
unor materiale;

- prin explozia bombelor atomice.Patogenie: iradierea poate fi externa (razele Rontgen, gamma)
sau interna (prin pulbere radioactiva, care poate patrunde in organism pe cale digestiva, inhalatie
sau, mai rar, prin rani).

Prin iradiere se produc tulburari metabolice, endocrine si nervoase.

Simptomatologia este variabila si imbraca diferite Forme clinice, in functie de cantitatea de

iradiatie primita, de suprafata si volumul iradiat, de sensibilitatea individului, de modul de
iradiere (fractionat etc).

Deosebim doua Forme clinice: acuta si cronica.

a) Forma acuta poate fi produsa prin iradieri limitate sau generale.

In iradierile limitate predomina efectele locale: dermite, vezicule, ulceratii, necroza. Iradierile
generale sunt mai grave decat cele partiale, mai ales cand sunt unice si cu doza mare. Pot produce
urmatoarele Forme clinice:

- forma usoara (la 200 - 300 r) se caracterizeaza prin varsaturi, cefalee, diaree, inapetenta,
leucopenie, caderea parului;

- forma de gravitate medie (la 400 r) se caracterizeaza prin stari de agitatie, cefalee, varsaturi,
diaree, inapetenta, cadere a parului, leucopenie etc. si este mortala in 50% dintre cazuri;

- forma grava (la 600 r) si

- forma fulgeratoare (la 1 000 r) este mortala si se caracterizeaza prin halucinatii, stare de
excitatie intensa.

b) Forma cronica apare dupa iradieri generale, mici, repetate.

In raport de gravitatea tulburarilor, deosebim trei grade, care in unele cazuri se pot succeda,
constituind faze evolutive.

Gradul I: tulburari generale, reversibile - astenie, cefalee, tulburari vasomotorii, insomnie,

modificari sanguine (eozinofilie, leucopenie).

Gradul II: la tulburarile sus-mentionate se adauga: diaree, inapetenta, prurit etc.

Gradul III: aceleasi

Simptome ca in gradele I si II, insa mai accentuate - puseuri acute; se adauga si leziuni locale.

Diagnosticul bolii de iradiere se poate pune tinand seama de

Simptomele prezentate de bolnav si de imprejurarile in care au survenit.

Prognosticul depinde de intensitatea tulburarilor si de complicatiile ce pot surveni.

Tratamentul profilactic:
- evitarea investigatiilor radiologice inutile si cu izotopi radioactivi;

- respectarea riguroasa a regulilor de protectie a muncii in serviciul de radiologie s: izotopi,

precum si in alte locuri de munca unde se lucreaza cu surse de radiatii ionizante
Tratamentul curativ: in primul rand bolnavul este scos de sub influenta substanteloi radioactive.
Leziunile locale (radipdermite, radioepitelite, cicatrice etc), se trateaz; medicamentos (pomezi
calmante etc), cu agenti fizici (raze infrarosii, 20 - 30 de sedinte sau chirurgical (extirparea
leziunii, eventual plastie).

Tulburarile generale se trateaza cu extracte de ficat, de suprarenale, vitamine, cal mante,

barbiturice, transfuzii de sange si plasma.

Boli de iradiere
 

Boala de iradiere, de asemenea, numită sindromul acut de iradiere sau de otrăvire, dăunează
organismului printr-o doză mare de radiații primită de multe ori într-o perioadă scurtă de timp.
Cantitatea de radiații absorbită de către organism determină cât de bolnav va fi pacientul.
Expunerile frecvente la radiații de doze mici, cum ar fi cu raze X sau examene CT, nu provoacă
iradieri. De asemenea, chiar dacă răul de radiații este grav și adesea fatal, este rar.
 

Simptome
Boala de iradiere este, de obicei, întâlnită numai de către persoanele care sunt expuse la 300 sau
mai multe ori mai mare decât doza medie anuală de radiații. Cât de severe pot fi aceste probleme
și atunci când apar acestea depinde de cât de mult persoana a fost expusă la radiații. De
asemenea, acest lucru depinde de faptul dacă persoana a fost expusă la radiații într-o perioadă
scurtă sau mai lungă de timp. Simptomele pot fi clasificate ca simptome timpurii și tardive. Cele
timpurii apar în cateva ore după expunere, în timp ce simptomele apar mai târziu în termen de
câteva săptămâni. O persoană expusă la doze extrem de mari de radiații pot avea:

 scădere a numărului de celule sanguine;

 pierderea parului;
 greaţă;
 vărsături;
 diaree;
 arsuri ale pielii;

 un risc crescut pentru eventuale cancere tiroidiene și de sânge; și

 eventuala moartea ca urmare a insuficienței de organ.

Cauze
Bolile de iradiere apar atunci când radiațiile de înaltă energie lezează sau distrug anumite celule
din organism. Regiunile corpului, cele mai vulnerabile la radiații de înaltă energie sunt celulele
din mucoasa tractului intestinal, inclusiv la nivelul stomacului, și producătoare de celule celule
sanguine ale măduvei osoase. Bolile de iradiere sunt cauzate de următoarele evenimente:

 Expunerea accidentală la doze mari de radiații, cum ar fi accidentele centrale nucleare;

 Expunerea la radiații excesive pentru tratamente medicale.

Surse posibile de radiații în doze mari includ următoarele:

 Un accident la o instalație industrială nucleară;

 Un atac asupra unei instalații industriale nucleare;
 Detonarea unui dispozitiv radioactiv mic;
  Detonarea unei arme nucleare sau a unui dispozitiv exploziv convențional, care
dispersează materialul radioactiv

Complicaţiile
Expunerea la radiatii, care provoacă în mod semnificativ dezvoltarea imediată a unei boli precum
leucemia sau alte cancere mai târziu în viață. Boala de iradiere ar putea contribui, de asemenea, la
probleme de sănătate mintală, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, cum ar fi durere, frică și
anxietate cu privire la confruntarea cu un accident radioactiv, care se ocupă cu incertitudinea unei
boli misterioase și potential letale sau îngrijorătoare cu privire la eventualul risc de cancer
datorită radiației.

Profilaxie
În cazul unei situații de urgență în ceea ce privește radiațiile, există anumite măsuri de precauție
o persoană poate lua, cum ar fi:

 evitarea expunerii inutile la radiații;

 adăpostirea într-un singur loc;
 evacuarea;

 persoanele care lucrează în zonele cu pericol de radiații ar trebui să poarte ecusoane

pentru a masura nivelul de expunere;

 scuturi de protecție trebuie să fie întotdeauna plasate peste părțile corpului care nu sunt
tratate sau studiate în timpul testelor imagistice cu raze x sau radioterapie.

Conceptul de boala radiatii cronice

boala radiatii cronice - o comună pe termen lungboala curent, care se dezvoltă ca rezultat pe
termen lung repetate expunerea la radiații ionizante. Expunerea la radiații se realizează în doze
relativ mici (simple), care depășesc în mod semnificativ maxim admisibil. boala radiatii cronice
pot sa apara atat din punct de vedere militar și în ceea ce privește expunerea profesională prin
încălcarea flagrantă a normelor de siguranță.

Versiunile curente de boala radiatii cronice

Principalele simptome și timpul iradierii cronice depinde de doza de radiație, natura distribuției
dozei absorbite, precum și din radiosensibilitatea individuală a organismului.

În acest sens, a propus în prezentaloce trei variante de boala radiatii cronice, în conformitate cu
condițiile de expunere la radiații asupra organismului. Prima - varianta de bază a bolii -
caracterizată printr-o expunere externă relativ chiar prelungită la radiații. A doua opțiune include
cazurile de boala radiatii cronice de la expunerea externă și internă, caracterizată prin impact
local selectiv al radiațiilor asupra țesuturilor și organelor. Cea de a treia variantă a formelor
combinate de acoperire iradierii cronice, caracterizate prin diferite combinații de expunere
generală și locală de radiații. Simptomatologia mai completă detaliată a bolii apare în principal în
prima concretizare.

boala radiatii cronice caracterizate printr-o evoluție lentă treptată, recuperare lentă actuală lungă
și persistentă a funcțiilor perturbate. Boala este împărțit în trei perioade:

 în timpul formării bolii

 perioada de recuperare

 Perioada de complicații și consecințe pe termen lung

Pentru condițiile de expunere cronică nu esteAcesta a stabilit o corelație suficient de precisă între
doza totala de radiatii primite si de severitatea bolii. Cu o doză totală mai mică de 1-1,5 Gray
forme clinice distincte nu se dezvolta la doza totală de peste 4-5 Gray formă severă de boală
cronică de radiații.

Principalele simptome ale bolii

Boala se dezvolta, de obicei, după ani de 2-3-5la începutul
expunerii la radiații, cu valorile singulare și totale depășesc în
mod semnificativ limitele dozelor stabilite. Simptomele apar
treptat și progres. Atunci când formă desfășurată a bolii se
manifestă sub forma unor modificări ale sistemului nervos
central, supresia măduvei osoase și sângerare. inhibarea
observată adesea funcțiile gastrice și intestinale, funcția
glandelor endocrine (mai ales sexuale), tulburări ale pielii trofice scăzut (pielea uscată, actinice
crescut, scăderea elasticității) și unghiei, chelia.

boală cronică de radiații de severitatea bolii poate fi împărțită în lumină (gradul I), mediu (gradul
II) și severă (gradul III).

Simptomele de radiații cronice de boală Igrad (ușoară), caracterizate prin simptome de oboseală -
a crescut oboseala, iritabilitate, capacitate redusă de lucru, de multe ori tulburări de memorie,
somn. Pacienții care suferă de o boală cronică de radiații cu dificultăți de adormire, somn
sensibil, ușor să se trezească, nu se simt bine odihnit în dimineața. De multe ori preocupat de
dureri de cap stupide. Există plângeri de pierdere a apetitului. Simptomele obiective sunt ușoare
și puține. De multe ori a constatat transpirație locală, tulburări ale mucoasei nazale. Nu există
dovezi ale modificărilor organice ale organelor interne nu pot fi detectate, dar mici modificări
funcționale în special în sistemul digestiv apar destul de des (inhibarea funcțiilor acide
formatoare și secretorii ale stomacului, intestinelor, tendinta la constipatie, etc). În această formă
a bolii sistemului de sange se schimba putin. Conținutul de eritrocite și a hemoglobinei, care
apare de obicei să fie normal. In acest stadiu, boala are un curs favorabil, și de recuperare aproape
clinice, de regulă, poate avea loc într-o perioadă relativ scurtă de timp (7-8 săptămâni).

Boala cronică de radiație de severitate moderată (IIgrade) se caracterizează prin varietatea extinsă
a simptomelor. De asemenea, în mod clar simptome de oboseală definite, în această formă a bolii,
care apare sângerare diverse tulburări trofice, modificări ale organelor interne. O trăsătură
distinctivă a manifestărilor clinice ale depresiei este o funcție a sistemului sanguin. Plângerile
sunt numeroase și sunt exprimate mai puternic decât în gradul I de boală cronică de radiații.

Boala apare persistent, de-a lungul anilor, cu frecventeexacerbări cauzate de diverse efecte
adverse nespecifice (infectii, oboseala, etc.). Pacienții care au nevoie de mai multe tratament
staționar și sanatoriu, boala se termină de multe ori de recuperare incompleta.

iradierii severă caracterizată prinmielosupresia ascuțite cu sindrom hemoragic sever, marcata prin
leziuni organice ale sistemului nervos central și a organelor interne, schimb aprofundat și
tulburări trofice dezvoltă adesea complicații infecțioase. Boala se caracterizează prin evoluție
progresivă, și de multe ori se termină cu un rezultat letal ca urmare a unor complicații infecțioase
sau hemoragice. Acesta poate, cu toate acestea, apar și remisie clinică și hematologic incomplet.

Principiile de tratament și de prevenire a bolilor

Tratamentul de boala radiatii cronice ar trebui sa fiecomplexe, individuale, posibil mai devreme.
Cerința absolută este că încetarea contactului cu surse de radiații ionizante. Toți pacienții cu
boală cronică de radiații (sau chiar suspectate de a avea boala) să fie staționar de examinare și
tratament.

Principala condiție pentru prevenirea croniceboala radiatii este respectarea strictă a normelor de
siguranță și corespunzătoare, monitorizate pentru lucrul cu surse de radiații ionizante. O anumită
importanță sunt alegerea corectă a personalului pentru a lucra cu surse de radiații, supravegherea
sistematică a sănătății, măsuri obschegigienicheskih care vizează promovarea sănătății.

Boli & Afectiuni Intoxicatii

Boala de iradiere (expunerea la radiații)

©
Autor: Dr. Dolfi Alexandra
  Simptome
 Etiologie

 Diagnostic

 Complicații

 Tratament

 Prevenție

Boala de iradiere apare în momentul în care corpul uman este expus unei doze foarte mari de
radiații într-o perioadă de timp foarte scurtă (expunere acută). Cantitatea de radiații absorbită
sistemic, numită și doza absorbită este direct proporțională cu gravitatea simptomelor.

Boala de iradiere mai este denumită și sindrom acut ca urmare a expunerii la radiații sau
otrăvirea cu radiații. Expunerile uzuale la doze mici de radiații precum efectuarea de rutină a
unei radiografii sau a unei tomografii nu cauzează niciodată boală de iradiere. [4]

Boala de iradiere este este foarte gravă și de cele mai multe ori fatală. Cele mai grave accidente
din istorie datorate radiațiilor s-au produs după lansarea bombei atomice în Japonia la Hiroshima
și Nagasaki în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la Cernobâl în 1986. În general,
expunerea acută la radiații apare în urma accidentelor nucleare, cel mai recent fiind explozia
centralei nucleare de pe coasta de est a Japoniei în urma cutremurului de mare amplitudine din
2011. [2]

Simptome
Severitatea semnelor și simptomelor bolii de iradiere depinde de doza de radiație absorbită.
Doza de radiație absorbită depinde de puterea energiei radiate și de distanța dintre individul
expus și sursa de radiație. Semnele și simptomele depind și de tipul de expunere, totală sau
parțială pentru anumite zone ale corpului și de tipul contaminării, interne sau externe. Un alt
factor care determină gravitatea simptomelor este sensibilitatea țesutului afectat la radiații. De
exemplu, sistemul digestiv și măduva osoasă sunt extrem de sensibile la radiații.

Doza absorbită de radiații se măsoară în Gray (Gy). Testele de diagnostic utilizate în practica
clinică precum radiografiile și tomografiile emit o doză foarte mică de radiații, în general sub 0,1
Gy, doză focalizată pe anumite organe și pe o zonă tisulară restrânsă.

Semnele și simptomele bolii de iradiere apar în general în momentul în care întregul corp
primește o doză absorbită cel puțin egală sau mai mare de 1 Gy. Dozele mai mari de 6 Gy
aplicate la nivelul întregii suprafețe corporale determină o afectare gravă, neresponsivă la
tratament, decesul survenind într-o perioadă cuprinsă între două zile și doă săptămâni de la
expunerea inițială, rapididatea cu care se produce decesul depinzând de doza de radiații absorbită
și de durata expunerii. [3]

Semnele și simptomele inițiale ale bolii acute de iradiere care este responsivă la tratament sunt
în general greața și vărsăturile. Timpul scurs între data expunerii și momentul apariției primelor
simptome este un indicator foarte bun cu privire la doza de radiații absorbită de către individ. [4]

Primul episod de greață și vărsături se poate ameliora spontan, urmând o perioadă asimptomatică,
dar după aceasta vor apărea noi simptome, mai grave. În general, cu cât doza absorbită este mai
mare și cu cât durata expunerii la radiații este mai crescută, cu atât mai rapide și mai severe vor fi
simptomele.

Simptomele ce urmează expunerii la radiații au fost clasificate conform manualului Merck în

două categorii: simptome precoce și simptome tardive.
Simptomele precoce sunt:

 greața și vărsăturile care apar în primele 6 ore de la o expunere de 1-2 Gy (mică), în primele 2
ore de la o expunere de 2-6 Gy (moderată), în prima oră de la o expunere de 6-8 Gy (severă) și în
primele 10 minute după o expunere de 8-10 Gy sau mai mare (foarte severă).
 diareea debutază în primele 8 ore de la o expunere moderată, în primele 3 ore de la o expunere
severă și în prima oră după o expunere moderată.

 cefaleea debutează în primele 24 de ore după o expunere moderată, în primele 4 ore după o
expunere severă și în primele 2 ore după o expunere foarte severă.

 febra debutează în primele 3 ore după o expunere moderată, în prima oră după o expunere
severă și tot în prima oră după o expunere foarte severă.

Simptomele tardive sunt:

 amețeala și dezorientarea care apar în prima săptămână după o expunere severă și imediat
după o expunere foarte severă.
 oboseala și alterarea stării generale apar în primele 4 săptămâni după o expunere mică, la 1-4
săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână după expunere severă și imediat după o
expunere foarte severă.

 Alopecia, hematemeza, hemoragia digestivă inferioară, infecțiile, vindecarea cu greutate a

rănilor cutanate și hipotensiunea apar la 1-4 săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână
după o expunere severă și imediat după o expunere foarte severă. [1], [3], [2]

Orice expunere la radiații reprezintă o urgență, soldându-se cu internarea pacientului în spital și

supravegherea lui atentă.

Etiologie
Radiația este energia eliberată de atomii unor elemente radioactive fie sub forma unei unde,
fie sub formă de particule de dimensiuni foarte mici. Boala de iradiere este cauzată de
expunerea la doze mari de radiații, expunere care are loc în general în timpul unui accident
industrial precum un accident produs la o centrală nucleară prin explozia unui reactor, un atac
nuclear, detonarea de dispozitive radioactive portabile în zone de război, detonarea unui
dispozitiv explozibil care emite material radioactiv și detonarea unei arme nucleare. [4]

Boala de iradiere apare în momentul în care radiația de înaltă energie afectează sau distruge
anumite celule din organism. Regiunile din corpul omenesc care sunt cel mai vulnerabile la
acțiunea radiațiilor de înaltă energie sunt straturile celulare și tisulare ce alcătuiesc tractul
gastrointestinal și celulele hematopoietice care produc precursorii celulelor sanguine, situate în
măduva osoasă

Sindromul iradierii acute (cunoscut şi sub denumirea de boală de iradiere) reprezintă o

multitudine de efecte asupra sănătăţii cauzate de expunerea la doze mari de radiaţii ionizante într-
o perioadă scurtă de timp.[1] În primele zile simptomele pot include greaţă, vărsături şi pierderea
apetitului.[1] Această perioadă poate fi urmată de câteva ore până la săptămâni, cu simptome
reduse.[1] După aceasta, în funcţie de doza totală de radiaţii, persoanele pot dezvolta infecţii,
sângerări, deshidratare şi confuzie sau poate exista o perioadă cu câteva simptome.[1] Urmează fie
recuperarea, fie decesul.[1] Simptomele pot începe în decurs de o oră şi pot dura câteva luni din
momentul expunerii.[2][3]

Iradierea are loc atunci când o mare parte a organismului este expus, în general, unei surse
externe (situată în afara corpului), pentru câteva minute şi implică o doză totală mai mare de 0,7
Gy (70 rad).[1] În general, aceasta se împarte în trei tipuri: (i) sindromul măduvei osoase (0,7 până
la 10 Gy); (ii) sindromul gastrointestinal (10 la 50 Gy); şi (iii) sindromul neurovascular (> 50
Gy).[1][2] Astfel de surse de radiaţii pot include reactori nucleari, ciclotroni şi anumite dispozitive
utilizate în tratamentul cancerului.[4] Celulele cele mai afectate sunt, în general, cele care se divid
rapid.[2] Diagnosticul se bazează pe istoricul expunerii şi simptome.[4] Repetarea hemogramei
poate indica severitatea expunerii.[1]

Boli de iradiere
 

Boala de iradiere, de asemenea, numită sindromul acut de iradiere sau de otrăvire, dăunează
organismului printr-o doză mare de radiații primită de multe ori într-o perioadă scurtă de timp.
Cantitatea de radiații absorbită de către organism determină cât de bolnav va fi pacientul.
Expunerile frecvente la radiații de doze mici, cum ar fi cu raze X sau examene CT, nu provoacă
iradieri. De asemenea, chiar dacă răul de radiații este grav și adesea fatal, este rar.

Simptome
Boala de iradiere este, de obicei, întâlnită numai de către persoanele care sunt expuse la 300 sau
mai multe ori mai mare decât doza medie anuală de radiații. Cât de severe pot fi aceste probleme
și atunci când apar acestea depinde de cât de mult persoana a fost expusă la radiații. De
asemenea, acest lucru depinde de faptul dacă persoana a fost expusă la radiații într-o perioadă
scurtă sau mai lungă de timp. Simptomele pot fi clasificate ca simptome timpurii și tardive. Cele
timpurii apar în cateva ore după expunere, în timp ce simptomele apar mai târziu în termen de
câteva săptămâni. O persoană expusă la doze extrem de mari de radiații pot avea:

 scădere a numărului de celule sanguine;

 pierderea parului;
 greaţă;
 vărsături;
 diaree;
 arsuri ale pielii;

 un risc crescut pentru eventuale cancere tiroidiene și de sânge; și

 eventuala moartea ca urmare a insuficienței de organ.

Cauze
Bolile de iradiere apar atunci când radiațiile de înaltă energie lezează sau distrug anumite celule
din organism. Regiunile corpului, cele mai vulnerabile la radiații de înaltă energie sunt celulele
din mucoasa tractului intestinal, inclusiv la nivelul stomacului, și producătoare de celule celule
sanguine ale măduvei osoase. Bolile de iradiere sunt cauzate de următoarele evenimente:

 Expunerea accidentală la doze mari de radiații, cum ar fi accidentele centrale nucleare;

 Expunerea la radiații excesive pentru tratamente medicale.

Surse posibile de radiații în doze mari includ următoarele:

 Un accident la o instalație industrială nucleară;

 Un atac asupra unei instalații industriale nucleare;
 Detonarea unui dispozitiv radioactiv mic;

 Detonarea unei arme nucleare sau a unui dispozitiv exploziv convențional, care
dispersează materialul radioactiv

Complicaţiile
Expunerea la radiatii, care provoacă în mod semnificativ dezvoltarea imediată a unei boli precum
leucemia sau alte cancere mai târziu în viață. Boala de iradiere ar putea contribui, de asemenea, la
probleme de sănătate mintală, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, cum ar fi durere, frică și
anxietate cu privire la confruntarea cu un accident radioactiv, care se ocupă cu incertitudinea unei
boli misterioase și potential letale sau îngrijorătoare cu privire la eventualul risc de cancer
datorită radiației.

Profilaxie
În cazul unei situații de urgență în ceea ce privește radiațiile, există anumite măsuri de precauție
o persoană poate lua, cum ar fi:

 evitarea expunerii inutile la radiații;

 adăpostirea într-un singur loc;
 evacuarea;

 persoanele care lucrează în zonele cu pericol de radiații ar trebui să poarte ecusoane

pentru a masura nivelul de expunere;

 scuturi de protecție trebuie să fie întotdeauna plasate peste părțile corpului care nu sunt
tratate sau studiate în timpul testelor imagistice cu raze x sau radioterapie.

Faceți o rezervare
Completați informațiile dvs. și obțineți o rezervare cu Humanitas imediat Contacteaza-ne
Boala de iradiere
Boala de iradiere este cauzata de actiunea radiaţiilor ionizante, survenita accidental (incidente,
accidente nucleare) sau în urma aplicării terapeutice a radiaţiilor, prin TEI –Terapie cu energii
inalte-ex.cu radionuclidul Co-60 (în special în tratamentul cancerului).

Hiroshima si Nagasaki sint cele mai dramatice argumente ale efectelor cancerigene , induse de
iradiere.
Dupa acel bombardament nuclear criminal , timp de 25 de ani in rindurile populatiei japoneze ,
incidenta leucemiei a crescut dramatic.

Efectele radiatiilor ionizante se manifesta asupra ADN-ului celular, ARN-ului, proteinelor

celulare, celulelor, structurilor subcelulare, aparatului mitotic, nucleului celular, cromozomilor,
diviziunii celulare, a metabolismului celular.
Iradiererea produce depresia sistemului imunitar, fie local in interiorul unui mic cimp de iradiere,
fie generala . Astfel conform lui Burnett, clonele interzise ( proliferari de celule anormale ) apar
spontan si nu mai pot fi eliminate.

Exista o perioada de latenta intre iradiere si aparitia cancerului :

- 4-5 ani pentru leucemie si 8 ani perioada de latenta medie
- peste 10 pentru alte tipuri de cancer si 15 ani perioada de latenta medie

Există forme acute în care moartea survine în urma distrugerii organelor hemopoetice, urmată de
hemoragii şi infecţii grave.
Formele acute se tratează prin grefă de măduvă hematogenă şi transfuzii mari de sânge.
Formele cronice în care tulburările sunt mai atenuate şi evoluează în timp, însoţite de necroze
ale pielii şi diferitelor organe. O complicaţie gravă a formei cronice o formează leucemia şi
tumorile maligne.
Formele cronice (pe lângă transfuzii) se trateaza prin administrarea de medicamente care
stimulează hematopoeza. Necrozele necesită uneori intervenţie chirurgicală.

Boala de iradiere acuta se declanseaza prin aparaitia efectelor vasculare, pe tegumente, tract
gastro-intestinal , tesut hematopietic .
Apare la 1-2 ore dupa expunerea la o doza mare intr-un timp scurt.

Terenul influenteaza tipul simptomelor sau intensitatea lor si se clasifica in :

= simptome generale : dureri de cap , insomnie, vertij, debiltate, senzatii anormale gustative,
iritabilitate,
insomnie, febra;
= simptome gastrointestinale : anorexie, greata, varsaturi, diaree;
= simptome cardiovasculare : tahicardie, aritmie, hipotensiune, dispnee;
= hematologice : leucopenie, trombocitopenie, hemoragii,cresterea VSH-ului.

Radiosensibilitatea organelelor este diferita.

Cele mai afectate la expunerea la radiatii ionizante sunt: creierul , intestinul si sistemul
hematopoietic .
Afectarea acestora determina conturarea a 3 sindroame:

1.Sindromul cerebral
Acesta survine la doze mari de iradiere, efectele instalandu-se rapid in minute sau ore .
Apar reactii inflamatorii prin staza vasculara, meningita insotita de edem ce dau simptome ca :
letargie , apatie, somnolenta si in final , ataxie, convulsii ca expresie a mortii celulelor nervoase ,
picnoza degenerativa in stratul granular al cerebelului .
Faza convulsiva se manifesta prin tremuraturi musculare, convulsii ( ce seamana cu forma grand-
mal a epilepsiei) fiind fatale, expresie a vasculitelor si meningitelor cu edem cerebral .

2. Sindromul gastrointestinal
Apare la doze mici, cu perioada de latenta in aparitia simptomelor de citeva ore sau zile , cu
debut persistent si prompt la 6 - 8 ore , manifestat prin greata si varsaturi .
Simptome : febra, diaree, anorexie, greata, voma .
Simptomele dispar dupa 2-3 zile, ca sa reapara in a 5-a zi, cind aparent starea pacientului s-a
imbunatatit, dar epiteliul intestinal este lezat .
Apare dezechilibrul hidro-electrolitic, datorita greturilor, varsaturilor si anorexiei, la care se
adauga simptome de febra si diaree cu apa si sange, ce inchid cercul pierderilor de apa si
electroliti .
Se instaleaza ileusul paralitic sever , prin oprirea tranzitului intestinal , pacientul avind
abdomenul destins de gaze.
Decesul pacientului este la 1-2 saptamani prin coma, ce are mecanisme multiple, cum ar fi
prabusirea TA , hemoconcetrarea prin deshidratare, pierderile de electroliti, etc.
Exista teoretic posibilitatea ca epiteliul intestinal sa se refaca dupa o terapie hidroelectrolitica
sustinuta, dar lucrul acesta este valabil doar 2-4 saptamini, apoi aplazia maduvei osoase si
pancitopenia fac ca recuperarea sa devina imposibila .

3. Sindromul hematopoietic
Survine la doze si mai mici, dar cu o latenta de aparitie in 3 saptamini prin leucopenie,
trombocitopenie si anomalii hemostatice .
Concomitent apare febra, cefalea, oboseala , anorexia , dispneea, caderea parului, faringo-
amigdalita , echimoze, tumefiere, ulceratii a gingiilor si amigdalelor manifestate prin sangerari .
Concomitenta cu o ulceratie a intestinelor , se poate produce diaree cu sange .
Evolutia este grava datorita anemiei si agranulocitozei , limfopeniei, ce conduce la infectii .
Moartea poate apare datorita acestui sindrom, la 12-14 zile.

Uneori constitutia pacientului si tratamentul aplicat permit proceselor reparatorii si regenerative

sa refaca tesuturile afectate si dupa 2 luni incepe convalescenta.
Prognosticul este nefast cind este prezent sindromul cerebral.

Scaderea numarului de limfocite la 48 ore, pot sugera cantitatea de radiatii primita :

- aproximativ 1200 = expunere medie
- 300 - 1200 = expunere letala
- sub 300 limfocite = expunere foarte grava

Despre efectele radionuclizilor

Inhalarea radionuclizilor alfa, determina o acumulare a lor in plamani, dar pot fi transferati si in
alte tesuturi - ficat, schelet .
Astfel Plutoniul are perioada de injumatatire de 1000 de zile in plamini . La fel se comporta si
Americiul , Oxizii de Ceriu , Uraniul .
Particulele alfa induc limfocitopenie, trombocitopenie, carcinogeneze si aberatii cromozomiale,
prin acumularea in tesuturilor limfatice .
Plutoniul are cele mai studiate efecte carcinogenetice , inducind cancer pulmonar , cancer hepatic
, osteosarcom , tumori gonadale , frecvent la minerii din minele radioactive.
Fumul de tigara ce contine benzo-5, 6 flavona, potenteaza efectul cancerigen al radiului . Dintre
radionuclizii alfa emitatori cu pondere mare in fondul natural de radiatii, sau in minele de uraniu
este Radonul- 222 si produsii sai de dezintegrare.
Radonul difuzeaza prin scoarta terestra, prin materialele de constructie fiind abundent in
atmosfera . Toxicitatea sa este foarte mare caci induce cancer pulmonar, in special la fumatori .

Diagnosticul bolii de iradiere se pune tinand seama de simptomele prezentate de bolnav si de

imprejurarile in care au aparut.

Profilaxie
=masuri de protectie a mediului pentru evitarea poluarii radioactive si implicit evitarea cresterii
valorilor fondului natural de radiatii;
=respectarea cu strictete a masurilor de radioprotectie la locurile de munca, unde se lucreaza cu
surse de radiatii nucleare;
=evitarea expunerii inutile a pacientului in procesul de diagnostic sau terapie cu surse de radiatii
ionizante.

Tratamentul curativ

=bolnavul trebuie scos de sub influenta substantei radioactive;

=leziunile locale (radiodermite, radioepitelite, cicatrici) se trateaza medicamentos (pomezi,
calmante), cu agenti fizici (raze infrarosii, 20-30 sedinte) sau chirurgical (extirparea leziunii,
plastie).
=tulburarile generale se trateaza cu transfuzii de sange si plasma, vitamine, extracte de ficat,
suprarenale.
Narcoticele influenteaza negativ boala de iradiere.
La organismul iradiat lipseste complet agitatia motorie si TA este mica, deoarece scade titrul de
enzime hepatice .
Creste sensibilitatea la opiacee, la substante analgeto-antipiretice, la stricnina, la cardiotonice,
necesitand scaderea dozelor cu 1/3 sau la jumatate .
Boli & Afectiuni Intoxicatii

Boala de iradiere (expunerea la radiații)

©
Autor: Dr. Dolfi Alexandra
 Simptome
 Etiologie

 Diagnostic

 Complicații

 Tratament

 Prevenție

Boala de iradiere apare în momentul în care corpul uman este expus unei doze foarte mari de
radiații într-o perioadă de timp foarte scurtă (expunere acută). Cantitatea de radiații absorbită
sistemic, numită și doza absorbită este direct proporțională cu gravitatea simptomelor.

Boala de iradiere mai este denumită și sindrom acut ca urmare a expunerii la radiații sau
otrăvirea cu radiații. Expunerile uzuale la doze mici de radiații precum efectuarea de rutină a
unei radiografii sau a unei tomografii nu cauzează niciodată boală de iradiere. [4]
Boala de iradiere este este foarte gravă și de cele mai multe ori fatală. Cele mai grave accidente
din istorie datorate radiațiilor s-au produs după lansarea bombei atomice în Japonia la Hiroshima
și Nagasaki în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la Cernobâl în 1986. În general,
expunerea acută la radiații apare în urma accidentelor nucleare, cel mai recent fiind explozia
centralei nucleare de pe coasta de est a Japoniei în urma cutremurului de mare amplitudine din
2011. [2]

Simptome
Severitatea semnelor și simptomelor bolii de iradiere depinde de doza de radiație absorbită.
Doza de radiație absorbită depinde de puterea energiei radiate și de distanța dintre individul
expus și sursa de radiație. Semnele și simptomele depind și de tipul de expunere, totală sau
parțială pentru anumite zone ale corpului și de tipul contaminării, interne sau externe. Un alt
factor care determină gravitatea simptomelor este sensibilitatea țesutului afectat la radiații. De
exemplu, sistemul digestiv și măduva osoasă sunt extrem de sensibile la radiații.

Doza absorbită de radiații se măsoară în Gray (Gy). Testele de diagnostic utilizate în practica
clinică precum radiografiile și tomografiile emit o doză foarte mică de radiații, în general sub 0,1
Gy, doză focalizată pe anumite organe și pe o zonă tisulară restrânsă.

Semnele și simptomele bolii de iradiere apar în general în momentul în care întregul corp
primește o doză absorbită cel puțin egală sau mai mare de 1 Gy. Dozele mai mari de 6 Gy
aplicate la nivelul întregii suprafețe corporale determină o afectare gravă, neresponsivă la
tratament, decesul survenind într-o perioadă cuprinsă între două zile și doă săptămâni de la
expunerea inițială, rapididatea cu care se produce decesul depinzând de doza de radiații absorbită
și de durata expunerii. [3]

Semnele și simptomele inițiale ale bolii acute de iradiere care este responsivă la tratament sunt
în general greața și vărsăturile. Timpul scurs între data expunerii și momentul apariției primelor
simptome este un indicator foarte bun cu privire la doza de radiații absorbită de către individ. [4]

Primul episod de greață și vărsături se poate ameliora spontan, urmând o perioadă asimptomatică,
dar după aceasta vor apărea noi simptome, mai grave. În general, cu cât doza absorbită este mai
mare și cu cât durata expunerii la radiații este mai crescută, cu atât mai rapide și mai severe vor fi
simptomele.

Simptomele ce urmează expunerii la radiații au fost clasificate conform manualului Merck în

două categorii: simptome precoce și simptome tardive.
Simptomele precoce sunt:

 greața și vărsăturile care apar în primele 6 ore de la o expunere de 1-2 Gy (mică), în primele 2
ore de la o expunere de 2-6 Gy (moderată), în prima oră de la o expunere de 6-8 Gy (severă) și în
primele 10 minute după o expunere de 8-10 Gy sau mai mare (foarte severă).
 diareea debutază în primele 8 ore de la o expunere moderată, în primele 3 ore de la o expunere
severă și în prima oră după o expunere moderată.
  cefaleea debutează în primele 24 de ore după o expunere moderată, în primele 4 ore după o
expunere severă și în primele 2 ore după o expunere foarte severă.

 febra debutează în primele 3 ore după o expunere moderată, în prima oră după o expunere
severă și tot în prima oră după o expunere foarte severă.

Simptomele tardive sunt:

 amețeala și dezorientarea care apar în prima săptămână după o expunere severă și imediat
după o expunere foarte severă.
 oboseala și alterarea stării generale apar în primele 4 săptămâni după o expunere mică, la 1-4
săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână după expunere severă și imediat după o
expunere foarte severă.

 Alopecia, hematemeza, hemoragia digestivă inferioară, infecțiile, vindecarea cu greutate a

rănilor cutanate și hipotensiunea apar la 1-4 săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână
după o expunere severă și imediat după o expunere foarte severă. [1], [3], [2]

Orice expunere la radiații reprezintă o urgență, soldându-se cu internarea pacientului în spital și

supravegherea lui atentă.

Etiologie
Radiația este energia eliberată de atomii unor elemente radioactive fie sub forma unei unde,
fie sub formă de particule de dimensiuni foarte mici. Boala de iradiere este cauzată de
expunerea la doze mari de radiații, expunere care are loc în general în timpul unui accident
industrial precum un accident produs la o centrală nucleară prin explozia unui reactor, un atac
nuclear, detonarea de dispozitive radioactive portabile în zone de război, detonarea unui
dispozitiv explozibil care emite material radioactiv și detonarea unei arme nucleare. [4]

Boala de iradiere apare în momentul în care radiația de înaltă energie afectează sau distruge
anumite celule din organism. Regiunile din corpul omenesc care sunt cel mai vulnerabile la
acțiunea radiațiilor de înaltă energie sunt straturile celulare și tisulare ce alcătuiesc tractul
gastrointestinal și celulele hematopoietice care produc precursorii celulelor sanguine, situate în
măduva osoasă. [2

Expunere a organismului unor radiaţii, indiferent de natura lor, naturală (razele soarelui), accidentală
(poluare, accident nuclear), terapeutică (radioterapie) sau în scop diagnostic (radiologie).

In functie de doza absorbita,simptomele pot sa apara in ore /zile, conform unei evolutii clinice
predictibile .

Faza prodromala
frecvent, apare la cel mult 48 h; se poate sa apara si la cel mult 6 zile dupa expunere.

Faza latenta
este o perioada scurta ,caracterizata de ameliorarea simptomelor (aparenta recuperare )

din pacate, aparenta recuperare este tranzitorie ,

cu durata de la cateva zile pana la 1 luna.

Faza de stare

-durata de cateva saptamani;

-are caracterul unei stari de intensa imunosupresie;

-este dificil de controlat;

-daca individul supravietuieste acesIn functie de doza absorbita,simptomele pot sa apara in ore /zile,
conform unei evolutii clinice predictibile .

Faza prodromala
frecvent, apare la cel mult 48 h; se poate sa apara si la cel mult 6 zile dupa expunere.

Faza latenta
este o perioada scurta ,caracterizata de ameliorarea simptomelor (aparenta recuperare )

din pacate, aparenta recuperare este tranzitorie ,

cu durata de la cateva zile pana la 1 luna.

Faza de stare

-durata de cateva saptamani;

-are caracterul unei stari de intensa imunosupresie;

-este dificil de controlat;

-daca individul supravietuieste acestei faze, cel mai probabil , urmeaza vindecarea.
tei faze, cel mai probabil , urmeaza vindecarea.

In functie de doza absorbita,simptomele pot sa apara in ore /zile, conform unei evolutii clinice
predictibile .

Faza prodromala
frecvent, apare la cel mult 48 h; se poate sa apara si la cel mult 6 zile dupa expunere.

Faza latenta
este o perioada scurta ,caracterizata de ameliorarea simptomelor (aparenta recuperare )

din pacate, aparenta recuperare este tranzitorie ,

cu durata de la cateva zile pana la 1 luna.

Faza de stare

-durata de cateva saptamani;

-are caracterul unei stari de intensa imunosupresie;

-este dificil de controlat;

-daca individul supravietuieste acestei faze, cel mai probabil , urmeaza vindecarea.

Cine sunt beneficiarii?

Care sunt beneficiile pentru pacient?

Informatii utile pentru monitorizarea nivelului de radiatii

Zi de zi suntem expusi la surse naturale de radiatii. In medie, 80% din doza anuala de radiatie
naturala la care suntem expusi provine din surse de radiatii terestre si cosmice.

 Surse de radiatii tereste. Exista peste 60 de materiale radioactive (radionuclizi) in sol, apa
si aer. De exemplu, gazul Radon, emis in mod natural de roci si sol, este principala sursa
de radiatii naturale.
 Surse de radiatii cosmice. In special daca ne aflam in zone de altitudine mare, suntem
expusi la radiatii naturale emise de razele cosmice.

Media de radiatii naturale in lume este de 2.4 mSv (milliSieverts) pe an, dar expunerea naturala la
radiatii variaza de la o zona geografica la alta, in functie de diferentele geologice. conform
Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

Pentru Romania, doza radiatiilor de origine naturala primite de om este in medie de 2,27 mSv pe
an, ceea ce inseamna ca este mai mica decat doza globala, se arata pe site-ul Ministerului
Mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.
Investigatiile imagistice care utilizeaza razele X pentru a produce imagini ale tesuturilor si
organelor expun la radiatii, doza fiind diferita in functie de cat de des s-a produs expunerea, in
functie de organul expus, in functie de varsta persoanei expuse.

Sindrom acut de iradiere

Boala de iradiere mai este denumită și sindrom acut ca urmare a expunerii la radiații sau
otrăvirea cu radiații. Expunerile uzuale la doze mici de radiații precum efectuarea de rutină a
unei radiografii sau a unei tomografii nu cauzează niciodată boală de iradiere.

Boala de iradiere apare în momentul în care corpul uman este expus unei doze foarte
mari de radiații într-o perioadă de timp foarte scurtă (expunere acută). Cantitatea de radiații
absorbită sistemic, numită și doza absorbită este direct proporțională cu gravitatea
simptomelor.

Boala de iradiere este este foarte gravă și de cele mai multe ori fatală. Cele mai grave
accidente din istorie datorate radiațiilor s-au produs după lansarea bombei atomice în Japonia la
Hiroshima și Nagasaki în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la Cernobâl în 1986. În
general, expunerea acută la radiații apare în urma accidentelor nucleare, cel mai recent fiind
explozia centralei nucleare de pe coasta de est a Japoniei în urma cutremurului de mare
amplitudine din 2011.

Simptome
 Severitatea semnelor și simptomelor bolii de iradiere depinde de doza de radiație
absorbită. Doza absorbită de radiații se măsoară în Gray (Gy).

Doza de radiație absorbită depinde de puterea energiei radiate și de distanța dintre

individul expus și sursa de radiație. Semnele și simptomele depind și de tipul de expunere, totală
sau parțială pentru anumite zone ale corpului și de tipul contaminării, interne sau externe. Un
alt factor care determină gravitatea simptomelor este sensibilitatea țesutului afectat la radiații.
De exemplu, sistemul digestiv și măduva osoasă sunt extrem de sensibile la radiații.

Testele de diagnostic utilizate în practica clinică precum radiografiile și tomografiile emit

o doză foarte mică de radiații, în general sub 0,1 Gy, doză focalizată pe anumite organe și pe o
zonă tisulară restrânsă.

Semnele și simptomele bolii de iradiere apar în general în momentul în care întregul corp
primește o doză absorbită cel puțin egală sau mai mare de 1 Gy. La doze care depasesc 100 Gy
pe întregul corp survine decesul, de regula 24-48 de ore mai târziu, prin insuficiențe neurologică
și cardiosculară. Acesta este cunoscut ca sindromul cerebro-scular. Deoarece leziunile
cerebrosculare determină foarte rapid decesul, insuficiențele altor sisteme nu au timp să se
dezvolte.

La doze cuprinse intre 5 și 12 Gy decesul survine in câteva zile, ca rezultat al sindromului

gastrointestinal. Simptomele din această perioadă pot include greață, vărsaturi și diaree
prelungita timp de câteva zile, conducând la deshidratare, sepsis și deces. O doză de iradiere
totală mare, este întotdeauna fatală dacă nu se administrează terapie suport (lichide, electroliți,
produse de sânge și antibiotice). Procesul de denudare intestinală depinde de doză și poate dura
între 3 și 120 de zile. Decesul prin denudare intestinală apare de regulă înainte de efectele
integrale ale iradierii asupra elementelor hematopoetice.

La doze de iradiere între 2 si 8 Gy, decesul poate surveni la câteva săptămani după
expunere și se datorează efectelor asupra măduvei osoase, care generează sindromul
hematopoetic. Efectul integral al iradierii nu este aparent până când nu are loc depleția celulelor
hematopoetice mature. Decesul prin leziuni hematologice survine la aproximativ 20-30 de zile
după expunere și riscul de deces continuă pe parcursul următoarelor 30 de zile. Simptomele
clinice pe parcursul acestei perioade pot include frisoane, astenie si hemoragii peteșiale.
Limfopenia în sângele periferic apare în primele 12-48 de ore după orice expunere semnificativă

Semnele și simptomele inițiale ale bolii acute de iradiere apar “în valuri”, acestea sunt
responsive la tratament și sunt în general greața și vărsăturile. Timpul scurs între data expunerii
și momentul apariției primelor simptome este un indicator foarte bun cu privire la doza de
radiații absorbită de către individ.
 Primul episod de greață și vărsături se poate ameliora spontan, urmând o perioadă
asimptomatică, dar după aceasta vor apărea noi simptome, mai grave. În general, cu cât doza
absorbită este mai mare și cu cât durata expunerii la radiații este mai crescută, cu atât mai
rapide și mai severe vor fi simptomele.

Sindromul acut de iradiere are mai multe etape de dezvoltare:

1. Faza PRODROMALĂ
2. Faza LATENTĂ
3. Faza de STARE
4. Faza de RECUPERERARE sau DECES

Faza prodromala apare la cel mult 48 de ore dar pot exista si cazuri în care să apară și la
cel mult 6 zile după expunere.

Faza latenta este o perioadă scurtă, caracterizată de ameliorarea simptomelor (aparentă

recuperare), din păcate, această aparentă recuperare este tranzitorie, cu durată de la câteva zile
până la 1 lună.

Faza de stare se manifestă pe o perioadăde câteva săptămâni, și are caracterul

unei stări de intensă imunosupresie, care este dificil de controlat. Dacă individul
supraviețuiește acestei faze, cel mai probabil, urmează vindecarea.

Dar indivizii supuși unor doze supraletale de radiații , pot trece prin toate fazele
în decurs de câteva ore, urmate de exitus.

Domeniul Faza Perioada de stare Prognostic(fara terapie)

dozelor(Gy) prodromala
0.5-1 Usor Usoara scadere a nr.celule sange Supravietuire aproape sigura;
1-2 Usor-moderat Semne precoce de afectare medulara Probabilitate mare de
supravietuire (>90% din victime)
2-3.5 Moderat Afectare medulara moderata-severa Supravietuire probabila
3.5-5.5 Sever Afectare medulara severa;afectare GI usoara Deces in 3.5-6 S(50% din
victime)
5.5-7.5 Sever Pancitopenie ; afectare GI moderata Deces probabil in 2-3 S
7.5-10 Sever Afectare marcata medulara si GI;hipotensiune Deces probabil in 1-2.5 S
arteriala
10-20 Sever Afectare GI severa;pneumonie;alterare status Deces sigur in 5-12 Z
mintal;disfunctie cognitiva
20-30 Sever Colaps cerebrovascular;febra;soc Deces sigur in 2-5 Z
 Simptomele ce urmează expunerii la radiații au fost clasificate conform manualului
Merck în două categorii: simptome precoce și simptome tardive.

Simptomele precoce sunt:

 greața și vărsăturile care apar în primele 6 ore de la o expunere de 1-2 Gy (mică), în

primele 2 ore de la o expunere de 2-6 Gy (moderată), în prima oră de la o expunere de 6-
8 Gy (severă) și în primele 10 minute după o expunere de 8-10 Gy sau mai mare (foarte
severă).
 diareea debutază în primele 8 ore de la o expunere moderată, în primele 3 ore de la o
expunere severă și în prima oră după o expunere moderată.
 cefaleea debutează în primele 24 de ore după o expunere moderată, în primele 4 ore
după o expunere severă și în primele 2 ore după o expunere foarte severă.
 febra debutează în primele 3 ore după o expunere moderată, în prima oră după o
expunere severă și tot în prima oră după o expunere foarte severă.

Simptomele tardive sunt:

 amețeala și dezorientarea care apar în prima săptămână după o expunere severă

și imediat după o expunere foarte severă.
 oboseala și alterarea stării generale apar în primele 4 săptămâni după o expunere
mică, la 1-4 săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână după expunere
severă și imediat după o expunere foarte severă.
 alopecia, hematemeza, hemoragia digestivă inferioară, infecțiile, vindecarea cu
greutate a rănilor cutanate și hipotensiunea apar la 1-4 săptămâni după o
expunere medie, la 1 săptămână după o expunere severă și imediat după o
expunere foarte severă.

Orice expunere la radiații reprezintă o urgență, soldându-se cu internarea pacientului în

spital și supravegherea lui atentă.

Etiologie

Radiația este energia eliberată de atomii unor elemente radioactive fie sub forma unei
unde, fie sub formă de particule de dimensiuni foarte mici. Boala de iradiere este cauzată de
expunerea la doze mari de radiații, expunere care are loc în general în timpul unui accident
industrial precum un accident produs la o centrală nucleară prin explozia unui reactor, un atac
nuclear, detonarea de dispozitive radioactive portabile în zone de război, detonarea unui
dispozitiv explozibil care emite material radioactiv și detonarea unei arme nucleare. [4]
 Boala de iradiere apare în momentul în care radiația de înaltă energie afectează sau
distruge anumite celule din organism. Regiunile din corpul omenesc care sunt cel mai
vulnerabile la acțiunea radiațiilor de înaltă energie sunt straturile celulare și tisulare ce
alcătuiesc tractul gastrointestinal și celulele hematopoietice care produc precursorii celulelor
sanguine, situate în măduva osoasă.

Diagnostic

În momentul în care o persoană a fost expusă la radiații în doze mari ca urmare a unui
accident nuclear industrial sau ca urmare a unui atac, personalul medical va urma o procedură
diagnostică prin care să stabilească doza absorbită de radiații. Determinarea dozei absorbite
este extrem de importantă, fiind esențială pentru evaluarea severității bolii de iradiere și
managementul terapeutic dar și pentru a determina dacă persoana va supraviețui sau nu.

Informații foarte utile pentru determinarea dozei absorbite de radiații sunt:

 Detalii cu privire la expunere: distanța de la sursa de radiații la pacient și durata

expunerii pot oferi o apreciere grosieră cu privire la severitatea bolii de iradiere.
 Vărsăturile, greața și alte simptome precoce: timpul de la expunerea la radiații și
debutul vărsăturilor este un indicator foarte bun pentru determinarea severității
bolii de iradiere și estimarea dozei absorbite. Cu cât timpul dintre expunere și
apariția primelor simptome este mai scurt, cu atât doza de radiații la care a fost
expus pacientul este mai mare. Apariția altor simptome însoțitoare și severitatea
lor ajută de asemenea la determinarea dozei absorbite.
 Testele de sânge repetate sistematic zilnic apoi la câteva zile ajută la
determinarea gravității afectării măduvei hematopoietice (care produce celulele
sanguine) și determinarea eventualelor modificări anormale ale ADN-ului
celulelor sanguine. Severitatea afectării măduvei hematopoietice este, la fel ca și
severitatea simptomelor, determinată de doza absorbită. Cu cât aceasta este mai
mare, cu atât mai afectată va fi măduva.
 Dozimetria se efectuează cu un instrument numit dozimetru, care poate să
măsoare doza absorbită de radiații.
 Contorul Geiger-Muller poate fi utilizat pentru scanarea indivizilor afectați pentru
a determina zona din corp care a absorbit cea mai mare doză de radiații.
 Tipul de radiații la care a fost expus persoana respectivă trebuie de asemenea
determinat deoarece această informație poate ajuta la managementul terapeutic
al pacienților.

Principii de management al SAI

  tratamentul medical al celor expuși la radiații , în mod intenționat sau accidental , este
complex și necesită mai multe resurse.
 principala responsabilitate pentru optimizarea rezultatelor, depinde de personalul
medical, spital și modalitățile de asigurare a sănătății;
 documentarea atenta a semnelor si simptomelor și estimarea dozei individuale de
radiații sunt necesare pentru realizarea triajului medical;
 beneficiile supraviețuirii sunt de partea celor care au primit tratament suportiv modern;
 îngrijirea efectivă necesită implementarea unor planuri bine organizate de acțiune în
cazul dezastrelor;

Triajul și terapia de urgență

Triajul presupune supravegherea radiologica pentru:

 evaluarea dozei;
 documentarea simptomelor prodromale;
 colectarea probelor tisulare pentru biodozimetrie

Tratamentul leziunilor amenințătoare de viață, are prioritate în fața supravegherii

radiologice și a decontaminării.

Exista două sisteme de triaj:

 triajul de prim moment: folosit în cazul accidentelor în masă;

o pacienții sunt clasificați funcție de limitele estimate ale dozei de expunere și
după prezența sau absența traumelor mecanice semnificative sau a arsurilor
(leziuni combinate).
o indivizii care necesită intervenții chirurgicale, trebuie operați la 36-48 de ore
după expunere; orice intervenție chirurgicală nu se realizează mai târziu de 6
zile de la expunere.
o în funcție de timpul scurs după expunere sau de disponibilitatea resurselor,
pacienții pot fi retriati în alte categorii.
 triajul bazat pe categorii ale răspunsului fiziologic individual (obținut prin clasificare
realizată după tipul de semne și simptome și momentul instalării )
o este extrem de util clinicianului pentru tratamentul in cazul evenimentelor
nucleare de mici dimensiuni;
o este inutil în cazul accidentelor de mari dimensiuni;
o necesită timp.
 Categorii conventionale de triaj Modificari in categoriile de  triaj  dupa iradiere totala
pt leziuni fara expunere la
radiatii <1,5 Gy         1,5-4,5 Gy         >4,5 Gy , dar < 10Gy

Intarziat Intarziat          variabil                  in asteptare

Imediat Imediat             imediat                 in asteptare
Minim Minim              minim                    minim
In asteptare In asteptare      in asteptare            in asteptare
Absent Ambulatoriu    ambulatoriu            ambulatoriu

După trierea pacienților pe baza evaluărilor biodozimetrice și prezența altor leziuni, se

poate realiza o clasificare în grupe de tratament, conform ghidurilor generale de tratament, pe
baza dozei de expunere.v

Aceste ghiduri completează judecata clinică (realizată pe baza semnelor și simptomelor

cauzate de expunerea individuală la radiații).

Complicații

Expunerea la radiații determină boală de iradiere acută, însă în timp, crește semnificativ
riscul individului afectat de a dezvolta leucemie sau alte tipuri de cancer. De aceea pacientul
trebuie supravegheat și monitorizat îndeaproape, efectuându-se periodic un screening pentru a
facilita diagnosticarea cât mai rapidă a unui eventual cancer sau leucemii.

Tratament

Scopurile tratamentului în boala acută de iradiere sunt următoarele:

 prevenirea contaminării radioactive ulterioare a altor persoane (înlăturarea și izolarea

sursei de radiații)
 tratarea simptomelor amenințătoare de viață precum arsurile și simptomele traumatice
 managementul durerii și ameliorarea simptomelor precum febra, greața și vărsăturile.

Decontaminarea reprezintă înlăturarea a cât mai multe particule radioactive externe

posibile. Hainele și încălțămintea pacientului sunt cele mai contaminate, iar înlăturarea lor
elimină aproximativ 90% din contaminarea radioactivă externă. Decontaminarea pielii se face
prin spălarea pacientului cu apă și săpun. Decontaminarea previne difuziunea particulelor
radioactive în mediu și contaminarea altor persoane precum și contaminarea internă a
pacientului prin inhalație, ingestie sau răni deschise. Tot personalul medical care intră în contact
cu pacientul/pacienții afectați trebuie să poarte obligatoriu costum de protecție.
 Tratamentul stimulant al măduvei osoase hematopoietice este următorul pas după
decontaminare. Se administrează factori de creștere, în principal factor stimulant al coloniilor
granulocitare care determină creșterea producției medulare de celule albe hematopoietice și
poate ameliora efectele nocive ale radiației asupra măduvei osoase. Scopul este creșterea
producției de celule hematopoietice. Pacienții care au afectare medulară severă primesc și
transfuzii de eritrocite (celule roșii ale sângelui) și/sau transfuzii de trombocite.

Se face și tratamentul contaminării interne, administrându-se anumiți agenți în scopul

reducerii afectării organelor interne de către particulele radioactive. Însă pentru ca tratamentul
intern să poată fi efectuat, trebuie să se cunoască tipul de radiație la care a fost expus pacientul.

Iodura de potasiu este o formă non-radioactivă de iod. Deoarece iodul este un element
esențial pentru funcționarea tiroidei, tiroida captează în general aproape toată cantitatea de iod
administrată extern. În momentul în care pacientul este contaminat cu iod radioactiv, acesta va
fi absorbit de către glanda tiroidă. Tratamentul cu iodură de potasiu determină scăderea
absorbției iodului radioactiv la nivel tiroidian, deoarece tiroida va începe să absoarbă iodul din
iodura de potasiu. Iodul radioactiv este eliminat prin corp pe cale urinară. Iodura de potasiu nu
este un antidot, ci doar un tratament adjuvant și este eficient numai dacă este administrat în
primele 24 de ore de la expunere.

Albastrul de Prusia este un tip de colorant care se leagă de particulele radioactive de

cesiu și taliu și este administrat în cazul în care pacientul a suferit o contaminare cu unul dintre
aceste elemente. Particulele radioactive vor fi excretate apoi pe cale intestinală. Acest
tratament crește rapiditatea eliminării particulelor radioactive și reduce cantitatea de radiații
absorbită de celule.

Acidul dietilentriamin penta acetic (DTPA) se leagă de metale radioactive precum

Plutoniu și Americiu. Particulele radioactive vor fi eliminate mai rapid urinar, reducându-se
cantitatea de radiații absorbită.

Pe lângă aceste tratamente menite grăbirii eliminării particulelor radioactive din

organism se efectuează și tratament suportiv pentru infecțiile bacteriene (una dintre
complicațiile post-expunere), cefalee, greață și vărsături, diaree, febră, deshidratare și arsuri.

Persoanele care au fost expuse dozelor foarte mari de radiații, de 6 Gy sau mai mult au
șanse foarte mici de supraviețuire. În funcție de severitatea bolii de iradiere, decesul poate să
apară într-o perioadă cuprinsă între 2 zile și 2 săptămâni. Persoanele care au fost expuse unei
doze letale de radiații vor primi medicamente pentru controlul durerii și vărsăturilor,
tratamentul având un rol strict paleativ, de ameliorare a simptomelor.
 Prevenție

În cazul în care se produce un accident nuclear în zona în care locuiți și dacă vă aflați într-
o clădire, pașii pe care trebuie să-i urmați sunt următorii:

 închideți și încuiați toate ușile și ferestrele

 opriți aerul condiționat, ventilatoarele și toate unitățile de încălzire
 mutați-vă dacă este posibil la subsolul clădirii sau într-o cameră fără ferestre.

Autoritățile sunt obligate să ia măsuri urgente de protecție a populației, prin urmare se

va institui evacuarea de urgență. Trebuie să aveți la dumneavoastră lucruri esențiale precum:

 lanternă
 un radio portabil cu baterii
 trusă de prim ajutor
 medicamente de bază precum antipiretice, analgezice și antiemetice
 mâncare sigilată în conserve
 apă îmbuteliată
 haine