Sunteți pe pagina 1din 3

TEST DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR nr.

Elaborați un referat de 2 pagini despre consilierea de carieră. Atenție la condițiile de redactare ale unui
referat.

"Cariera ta este ca o gradina. Poate sustine o sumedenie de energii vitale care devin o recompensa pentru tine.
Nu esti obligat sa cresti o singura specie in gradina ta. Nu esti obligat sa faci un singur lucru in cariera ta." -
Jennifer Ritchie Payette

Activitatea de consiliere în carieră are un rol deosebit în societatea umană, iar ţările dezvoltate din punct
de vedere economic, cu un nivel de trai crescut i-au acordat importanţa cuvenită, elaborând o legislaţie care să
ajute la desfăşoare şi dezvoltarea acesteia. Consilierea reprezintă inima unui program de orientare a carierei;
semnificaţia acestui fapt este nu numai de natură psihologică, ci şi educaţională (pedagogică). Elevii, tinerii,
adulţii trebuie formaţi astfel încât să poată lua decizii optime legate de viaţa lor. În acest sens, atenţia acestora
şi, implicit, a educatorilor trebuie să se îndrepte spre crearea unor circumstanţe în cadrul cărora fiecare consiliat
să aibă libertatea luării unor hotărâri pe care să le ducă la bun sfârşit şi, în acelaşi timp, să-şi asume consecinţele
ce decurg din el.
O societate care tinde să se dezvolte armonios trebuie să ia în considerare şi să susţină activitatea de
orientare a carierei, ţinând cont de necesitatea acesteia, oferind tuturor posibilitatea de a primi servicii gratuite,
consolidând baza de pregătire profesională a celor care lucrează în acest domeniu, oferind posibilităţi de creare
a unei baze materiale fără de care activitatea nu se poate desfăşura în condiţii optime.
Cariera acoperă şi identifică diferite roluri în care individul este implicat : elev, angajat, membru al
comunităţii, părinte etc., modul în careacţionează în familie, şcoală şi societate şi suita de etape prin care poate
trece în viaţă: căsătorie, pensionare; toate acestea considerate ca un tot unitar, indivizibil. În această accepţiune,
orice persoană are o carieră şi nu doar cei care exercită cu succes o anumită profesie (Mihai Jigău, 2001,
Consilierea carierei, pg.10).
Opţiunea unui tânăr pentru o amunită carieră fără nici un sprijin extern este un proces dificil, adesea
asociat cu alegeri greşite, ezitări, abandon, amânare, şi toate acestea cu un serios impact asupra viitorului său
profesional.

Mulţi dintre noi avem cunoştinţe sau prieteni care au renunţat la o anumită facultate şi au început alta, pe
motiv că nu este ceea ce îşi doresc. Acesta este cazul fericit. Cazul nefericit este atunci când rămâne în acea
facultate (la insistenţele părinţilor sau pur şi simplu din comoditate) şi se pregăteşte pentru o meserie pe care nu
o doreşte sau poate chiar o urăşte.

Cum în România cele mai multe şcoli nu au consilieri profesionali, consilierea tinerilor cu privire la
carieră revine familiei.
Ponderea influenţei părinţilor asupra copiilor în alegerea unei cariere este, de multe ori, decisivă. Modelele
comportamentale ce ţin de muncă şi sunt vehiculate în familie ( de apreciere sau, dimpotrivă, de depreciere a
anumitor profesii) vor fi preluate şi de copii, contribuind treptat la conturarea alegerilor. Din motive lesne de
înţeles, mulţi părinţi îşi supraapreciază copii ( lucru dealtfel bun până la un anumit punct) şi le impun trasee
educaţionale şi filiere profesionale la care aceştia nu aderă cu convingere sau pentru realizarea cărora vor face
faţă cu greu, în mod penibil, cu eşecuri repetate sau rezultate mediocre, fapt ce se va răsfrânge şi asupra
satisfacţiei sau reuşitei lor în muncă.

Părinţii transferă adesea copiilor nemulţumirile lor profesinale, stereotipurile cu privire la muncă (grea,
bănoasă, sigură, de prestigiu, etc) sau propriile aspiraţii nerealizate, faptul având efecte nefavorabile în alegerea
şi realizarea carierei acestora. Ponderea în care copii ţin seama de dorinţa părinţilor cu privire la filiera şcolară
de urmat şi profesia viitoare scade pe măsură ce aceştia sunt incluşi în niveluri mai înalte de şcolarizare (liceu,
facultate). Toţi cei abia ieşiţi de pe băncile liceului şi-au pus, la un moment dat întrebări cu privire la care
profesie ar fi cea mai potrivită pentru ei. În general, „criteriile” pe care le au în vedere părinţii în influenţarea
alegerii şcolar-profesionale a copiilor se referă la:

- siguranţa şi viitorul profesiei pe piaţa forţei de muncă

- durata studiilor pentru a atinge un astfel de obiectiv (timp în care tânărul este dependent material de
familie)

- costurile financiare (taxe ale educaţiei)

- avantajele materiale neaşteptate

- poziţia socială conferită de profesiei

- potenţialele riscuri ale muncii

Categoriile de argumente folosite de familie sunt, cel mai adesea, diferite de cele ale specialiştilor în
consilierea şi orientarea profesională, acestea fiind de natură economică, afectivă, de conservare a tradiţiilor, de
poziţie socială.

În majoritatea siuaţiilor, familia este reperul major în conturarea opţiunilor pentru o anumită carieră a
tinerilor.

„Principala diferenţiere pe care o vedem dintre simpla alegere a carierei şi orientarea cursului
carierei o reprezintă aceea că alegerea carierei este mai degrabă un moment favorabil sau nefavorabil,
cu consecinţe faste sau nefaste, pe când orientarea cursului carierei constituie un proces conştient şi
voluntar dirijat, ce tinde spre obţinerea unor consecinţe favorabile atât pentru individ, cât şi pentru
organizaţie. Credem că un asemenea punct de vedere este în consens cu opiniile acelor autori care
definesc orientarea carierei ca fiind „tiparul relativ stabil al talentelor, valorilor, atitudinilor şi
activităţilor ocupaţionale. De fapt, spunem noi, orientarea carierei (a cursului ei) constă în asigurarea unei
cât mai mari concordanţe/corespondenţe între pattern-urile de personalitate şi specificul diferitelor
profesiuni sau ocupaţii.”

Bibliografie
1. www.google.ro
2. JIGĂU, MIHAI. Consilierea carierei. Editura Sigma. Bucureşti, 2001.
3. Consilierea carierei la adolescenţi – o abordare integrativă Tatiana BARBAROŞ, doctorandă, psiholog
principal,Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională, Constanţa

S-ar putea să vă placă și