Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4. Concluzii.
1
1. Noţiunea de sancţiune contravenţională.
2
prevederile dispoziţiei normei materiale contravenţionale, în scopul resocializării acesteia şi
prevenirii săvîrşirii altor contravenţiilor. Din această definiţie rezultă că sancţiunea
contravenţională are un triplu caracter:
*coercitiv (măsură de constrîngere statală),
*corectiv (mijloc de reeducare);
*de prevenire a abaterilor contravenţionale, fiecare dintre ele implicînd o finalitate distinctă.
Deşi idealul este ca toţi destinatarii normelor juridice să se conformeze acestora,
realitatea demonstrează că o parte dintre subiectele raporturilor de conformare încalcă normele
juridice contravenţionale. Pentru restabilirea ordinii, legiuitorul a delegat organelor sale
competente atribuţia de a aplica sancţiuni celor care încalcă preceptele normelor
contravenţionale. Este remarcabilă opinia cercetătorului Sergiu Furdui, potrivit căreia sancţiunea
contravenţională, privită în cadrul general al sancţiunilor juridice, dispune de anumite trăsături
caracteristice:
- este o măsură coercitivă ce se concretizează într-o anumită privaţiune sau restricţie, sau
obligaţie silită, impusă persoanei vinovate de comiterea contravenţiei;
- este un mijloc de reeducare, adică, pe lîngă caracterul său represiv, are un puternic rol şi efect
educativ, de împiedicare a repetării conduitei antisociale, de îndreptare a contravenientului, de
formare şi permanentizare în conştiinţa acestuia a convingerii că respectarea legii este o
necesitate;
- este un mijloc de constrîngere statală, deoarece nu poate fi aplicat decît de stat, prin organele
sale competente, în numele legii;
- se aplică numai în cazul comiterii unei contravenţii, adică nu există sancţiune fără contravenţie;
- se aplică numai faţă de contravenient, adică nu poate fi aplicată decît celui vinovat de comiterea
contravenţiei, neexistînd deci răspundere contravenţională pentru fapta altei persoane;
- se aplică în scopul prevenirii comiterii de noi contravenţii, adică prin aplicarea şi executarea
sancţiunii contravenţionale nu se urmăreşte cauzarea unor suferinţe fizice sau morale
contravenientului, ci îndreptarea acestuia, prevenirea comiterii în viitor de noi contravenţii sau
alte fapte cu pericol social. Concomitent, prin efectul exemplarităţii sale, ea serveşte şi acţiunii
de prevenţie generală. Sancţiunile contravenţionale, ca de altfel orice specie de sancţiune
juridică, trebuie constatate şi aplicate de organele competente – agenţi constatatori sau instanţe
de judecată.
3
prevede felurile sancţiunilor, limitele acestora şi criteriile lor de individualizare. Sancţiunile
contravenţionale pot fi: absolut determinate; relativ determinate; nedeterminate.
Principiul stabilirii unor sancţiuni contravenţionale compatibile cu morala şi
concepţia juridică a societăţii. Pentru a fi pe deplin eficiente, sancţiunile contravenţionale
trebuie să fie agreate de societate, atît din perspectivă juridică, cît şi din punct de vedere moral.
Principiul stabilirii unor sancţiuni acceptabile de către membrii societăţii este o formă specială a
principiului umanismului.
Principiul individualizării sancţiunilor contravenţionale. Avînd în vedere marea
diversitate de modalităţi practice de săvîrşire a contravenţiilor, dar şi particularităţile diverşilor
contravenienţi, este necesar ca legiuitorul să stabilească pedepse uşor adaptabile. Dînd eficienţă
acestui principiu, legiuitorul a stabilit pentru multe dintre contravenţii sancţiuni alternative.
Apoi, cu prilejul aplicării sancţiunilor, practicianul va individualiza sancţiunile contravenţionale
între limitele prevăzute de lege şi ţinînd seama de periculozitatea contravenientului şi a
contravenţiei.
Principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale. Fiind o ”afacere” statală,
aplicarea sancţiunilor contravenţionale nu se poate extinde asupra altor persoane decît cele care
au calitatea de contravenienţi, indiferent de relaţia care există între cei în cauză. Sancţiunea
contravenţională se aplică numai persoanei care a nesocotit norma contravenţională şi se
execută, de asemenea, de către aceasta.
4
După caracterul sancţiunii, destinaţia, modul de aplicare etc., acest sistem de sancţiuni
contravenţionale ar putea avea următoarea clasificare:
1. Potrivit subiectului răspunderii contravenţionale, sancţiunile sînt divizate în:
1.1. aplicate persoanei fizice;
1.2. aplicate persoanei juridice.
2. Potrivit destinaţiei, sancţiunile se divizează în:
2.1. principale;
2.2. complementare.
3. Potrivit intereselor afectate, sancţiunile se grupează în:
3.1. morale (avertismentul - art. 33 CC al RM);
3.2. materiale (amenda – art. 34 CC al RM; munca neremunerată în folosul comunităţii –
art. 37 CC al RM);
3.3. sancţiuni ce afectează alte drepturi fundamentale ale persoanei (privarea de dreptul
de a desfăşura o anumită activitate – art. 35 CC al RM; privarea de dreptul de a deţine anumite
funcţii – art. 35 CC al RM; privarea de dreptul special – art. 36 CC al RM; arestul
contravenţional – art. 38 CC al RM);
3.4. sancţiuni de prevenire (acumulatoare) – aplicarea punctelor de penalizare (art. 36 CC
al RM).
4. Potrivit competenţei de aplicare, sancţiunile contravenţionale pot fi:
4.1. aplicate numai de către instanţa de judecată (privarea de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate, privarea de a deţine anumite funcţii, privarea de dreptul special, munca
neremunerată în folosul comunităţii, arestul contravenţional);
4.2. aplicate numai de către agentul constatator (avertismentul, aplicarea punctelor de
penalizare);
4.3. aplicate atît de către instanţa de judecată, cît şi de către comisia administrativă,
procuror, agentul constatator – amenda.
*Avertismentul este sancţiunea cea mai uşoară, care poate fi aplicată în cazul comiterii unei
contravenţii neînsemnate. Scopul ei constă în a atrage atenţia persoanei asupra faptei săvîrşite şi
a i-se recomanda să respecte pe viitor dispoziţiile legale. Potrivit legii, în cazul contravenţiei
neînsemnate, organul (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicit să soluţioneze cazul
poate să se limiteze la adresarea unei observaţii verbale (avertisment) făptuitorului. Asemenea
observaţie verbală (avertisment) nu se consideră sancţiune contravenţională, respectiv
răspunderea contravenţională se consideră înlăturată. De asemenea avertismentul constă în
atenționarea contravenientului asupra pericolului faptei săvîrșite și în recomandarea de a
respecta pe viitor dispozițiile legale.
*Amenda este sancţiunea care se aplică pentru fapte cu un grad de pericol social mai mare decît
în cazul aplicării avertismentului, fiind întîlnită cel mai frecvent în legislaţie. Aceasta este o
sancțiune pecuniară, care se aplică în cazurile și în limitele prevăzute de codul contravențional.
Mărimea amenzii este determinată de norma juridică concretă care instituie fapta ca fiind
contravenţie. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală
5
cu 20 de lei. Amenda aplicată persoanelor fizice poate fi de la una la 150 de unităţi
convenţionale.
Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în
cel mult 72 de ore din momentul stabilirii ei. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii
este executată integral. Dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la
data stabilirii ei, instanţa de judecată o poate înlocui, după caz, cu:
a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amenda
prevăzută de norma materială contravenţională;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o unitate
convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata
arestului fiind de cel mult 30 de zile.
Dacă persoana sancţionată pentru săvîrşirea contravenţiei prevăzute la art.228–245 cod
contravențional nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data
stabilirii ei, aceasta se înlocuieşte cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, prin
ridicarea dreptului de a conduce vehicule, pe un termen de la 6 luni la un an.
* Privarea de drept special ca sancţiune contravenţională se referă la trei tipuri de drepturi ale
cetăţeanului: de a conduce vehicule; de a deţine armă de foc; de portarmă. Esenţa acestei
sancţiuni contravenţionale constă în privarea cetăţeanului de anumite drepturi stabilite de
instanţa de judecată, în cazul şi în ordinea stabilită prin lege.
Privarea de dreptul de a deţine armă şi de portarmă se dispune de instanţa de judecată
pentru un termen de la 3 luni la un an în funcţie de gravitatea contravenţiei prevăzute în partea
6
specială a cărţii întîi. La expirarea termenului de privare de dreptul de a conduce vehicule sau de
dreptul de a deţine armă şi de portarmă, persoana este repusă în acest drept.
Privarea de dreptul de a conduce vehicule nu poate fi aplicată persoanei cu dizabilităţi
care foloseşte vehiculul ca unic mijloc de deplasare, cu excepţia cazurilor cînd l-a condus
atribuindu-i cu bună ştiinţă un număr de înmatriculare fals ori l-a condus în stare de ebrietate
produsă de alcool sau de alte substanţe, ori s-a eschivat de la examenul medical de constatare a
acestei stări, ori a părăsit locul accidentului rutier la care a fost participant. Privarea de dreptul de
a conduce vehicule se aplică de instanţa de judecată pe un termen de la 6 luni la 3 ani, iar în
cazurile prevăzute la art.36 cod contravențional, pe un termen de la 6 luni la un an.
7
* Expulzarea este o măsură de îndepărtare silită de pe teritoriul Republicii Moldova a
cetăţenilor străini şi apatrizilor care au încălcat regulile de şedere. Expulzarea are drept scop
înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvîrşirii de către aceste persoane a unor fapte
socialmente periculoase. Expulzarea poate fi aplicată cetăţenilor străini şi apatrizilor ca sancţiune
complementară numai în cazurile strict stabilite de normele materiale ale legii contravenționale.
În privinţa cetăţenilor străini şi apatrizilor care nu pot fi expulzaţi imediat, instanţa de
judecată poate dispune luarea în custodie publică, cu plasarea pe un termen de cel mult 6 luni în
Centrul de Plasament Temporar al Străinilor. Instanţa de judecată poate dispune luarea în
custodie publică a cetăţenilor străini şi apatrizilor în a căror privinţă a fost dispusă măsura
returnării sau care au fost declaraţi indezirabili. În cazul în care expulzarea însoţeşte arestul
contravenţional, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei arestului.
Această sancțiune are unele trăsături specifice:
- Se aplică numai față de cetățenii străini și față de apatrizii care au încălcat regulile de
ședere în Republica Moldova.
- Aplicarea ei are ca scop înlăturarea unei stări de pericol și prevenirea săvîrșirii pe
viitor de către aceștia a unor fapte socialmente periculoase.
- În cazul în care expulzarea însoțește arestul contravențional, aducerea la îndeplinire a
expulzării are loc după executarea sancțiunii principale.
* Amenda este sancţiunea care se aplică pentru fapte cu un grad de pericol social mai mare
decît în cazul aplicării avertismentului, fiind întîlnită cel mai frecvent în legislaţie. Aceasta este
o sancțiune pecuniară, care se aplică în cazurile și în limitele prevăzute de codul contravențional.
Mărimea amenzii este determinată de norma juridică concretă care instituie fapta ca fiind
contravenţie. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală
cu 20 de lei. Acesta se aplică persoanelor juridice – de la 10 la 500 unităţi convenţionale. De
asemenea, se aplică persoanelor juridice în limitele stabilite de articolul din partea specială a
cărţii întîi a codului contravențional, după caz:
a) amendă de la 10 la 500 de unităţi convenţionale;
b) amendă în mărimea valorii produsului, serviciului respectiv care constituie obiectul
contravenţiei, dar nu mai puţin de valoarea limitei maxime în unităţi convenţionale, în cazul în
care acest fapt este prevăzut expres de norma materială din partea specială a cărţii întîi.
Comiterea repetată de către persoana juridică, în decursul unui an calendaristic, a
încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a codului contravențional se sancţionează
cu amendă în mărime dublă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea
specială a cărţii întîi. Comiterea de către persoana juridică a treia oară şi mai mult, în decursul
unui an calendaristic, a încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a codului
contravențional se sancţionează cu amendă în mărime triplă din suma amenzii în valoarea
limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întîi.
Dacă persoana juridică nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de
la data stabilirii ei, aceasta poate fi înlocuită cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită
activitate pe un termen de la 6 luni la un an. Amenda se înlocuieşte de către instanţa de judecată
la demersul agentului constatator sau al procurorului. În cazul în care sancţiunea amenzii este
8
stabilită de instanţa de judecată, înlocuirea o efectuează instanţa la demersul executorului
judecătoresc.
9
contravenţionalităţii, dominant este calitatea cadrului legislativ (normele de drept). La aplicarea
constrîngerii contravenţionale pentru asigurarea ordinii de drept o importanţă majoră are
utilizarea corectă a principiului stabilirii şi aplicării unor sancţiuni contravenţionale compatibile
cu gradul pericolului social al atentatului la valorile protejate, cu morala şi concepţia juridică a
societăţii. În acest sens, rolul principal îi revine legislatorului. La elaborarea şi adoptarea
normelor contravenţionale materiale este necesar ca felurile pedepselor şi limitele lor incluse în
sancţiune să fie proporţionale gradului de pericol social al atentatului la valorile protejate de
această normă. Persoana care documentează o asemenea contravenţie trebuie să aplice
contravenientului o pedeapsă conformă cu:
* gradul pericolului social al atentatului;
* personalitatea făptuitorului;
* prejudiciul cauzat etc., luînd în considerare toate circumstanţele, atît cele atenuante, cît
şi cele agravante. În linii generale, sistemul sancţiunilor contravenţionale reglementat de Codul
contravenţional este puţin mai reuşit decît cel precedent. Totodată, în viziunea noastră, atît
sistemul sancţiunilor contravenţionale, cît şi politica constrîngerii contravenţionale, la general,
necesită o modificare esenţială.
10
CONCLUZII
11
BIBLIOGRAFIE
6. Administrarea cauzelor de contencios administrativ, cartea a VIII, Chișinău, ed. Elan Inc.
7. http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2011Noiembrie/Mihailescu%20Madalina-Elena%20-
%20Sanctiuni%20Contraventionale.%20Aspecte%20de%20Drept%20Material%20in
%20Dreptul%20Romanesc%20si%20Comparat/REZUMATTEZA.pdf.
12