Grecia Antică

Caracteristici generale:

Bazele solide ale civilizației europene se pun în Grecia. Oamenii Eladei au marea capacitate de a
deschide drumuri noi în economie, filosofie, știință, artă etc. Colonizând bazinele Mediteranei și Mării
Negre, ei contribuie la răspândirea civilizației și la interferențele etno-culturale. „Inventatori ai politicii”,
vechii greci creează sistemele de conducere – oligarhic și democratic –, promovează individualismul și
drepturile civice și încearcă să edifice statul, cetatea-polis – ca exponent al intereselor cetățenilor –, pe
baze raționale.

Prin epoca elenistică, grecii au dat naștere celei dintâi civilizații de sinteză, de cuprindere
„universală” din istorie.

Literatura:

Literatura Greciei Antice este una dintre ramurile culturale fundamentale pentru a defini
civilizația elină, cea a Greciei vechi în contextul cultural și literar universal.

 Cele mai importante opere de la începuturile literaturii grecești îi aparțin

lui Homer, Iliada și Odiseea. Celălalt mare poet al perioadei preclasice a fost Hesiod. Cele doua
opere ale sale, care s-au păstrat până în prezent sunt Munci și Zile și Teogonia.
 Cei doi poeți lirici mai importanți au fost Sappho și Pindar. Tot grecii au inventat și teatrul și au
creat opere care sunt încă recunoscute ca fiind printre cele mai bune scrise vreodată. Dintre sutele
de tragedii scrise și reprezentate în epoca clasică, s-au păstrat doar câteva piese a trei
autori: Eschil, Sofocle și Euripide.
 Asemenea tragediei, comedia a apărut dintr-un ritual în cinstea lui Dionysos, doar că în acest caz
piesele conțineau obscenități, insulte și vulgarități. Piesele care s-au păstrat, aparținând
lui Aristofan, au reprezentat un model pentru generațiile și epocile viitoare. Menandru este
considerat ca fiind cel mai bun dintre scriitorii Noii comedii.
 Doi dintre cei mai importanți istorici care au trăit vreodată au scris în timpul epocii clasice
grecești: Herodot și Tucidide. Un al treilea istoric, Xenophon, și-a început opera, "Hellenica", de
unde a terminat Tucidide, din 411 î. Hr. până în 362 î. Hr.
 Cele mai mari realizări în proză din secolul al IV-lea sunt din domeniul filozofiei. Au existat
mulți filozofi greci, dar trei s-au detașat de restul: Socrate, Platon, și Aristotel. În istoria gândirii
umane, Platon practic nu are rivali.
 Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet și rapsod grec
legendar, căruia i se atribuie scrierea Iliadei (Ἰλιάς)
și Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori întregul
Ciclu Epic, care includea și alte poeme despre Războiul troian, precum
și poeme tebane despre Oedipus și fiii săi. Alte opere, precum
corpul Cântecelor religioase homerice, mini-epopeea
comică Batrachomyomachia (Βατραχομυομαχία, „Războiul dintre
broaște și șoareci”) și epopeea Margites i-au fost atribuite, însă în
prezent aceste fapte sunt privite cu incertitudine.

Epopeile Iliada și  Odiseea sunt sinteze ioniene ale cântecelor eroice și baladelor dintr-o

perioadă arhaică, reunind date din stadiul matriarhatului până prin secolul al VIII-lea î.Hr. și chiar
începutul secolului al VII-lea. Acestea cuprind o materie epică bogată, centrată în principal pe
legenda războiului troian. Sunt inserate diverse mituri și legende.

Iliada este o epopee atribuită lui Homer, care pare a fi

fost un aed din Ionia, din a doua jumătate a secolului VIII î.Hr.,
și care a preluat în epopeile sale, Iliada și Odiseea, tradiții,
fragmente și motive din mituri vechi și cântece populare.
Iliada este compusă din 15 337 de hexametri dactilici și,
din epoca elenistica, divizată în 24 de cânturi. Textul a fost
probabil compus între 850 și 750 î.Hr. (date deja menționate de
către Herodot), deci cu patru secole după perioada în care
istoricii înscriu războiul mitic pe care acesta îl relatează.

Tema epopeii o reprezintă războiul Troiei, în care se confruntă aheii veniți din Grecia cu troienii
și aliații acestora, fiecare tabără fiind susținută de diverse divinități, cum ar
fi Atena, Poseidon sau Apollo. După zece ani de război, soarta acestuia nu continuă prin numeroase
lupte colective sau individuale care ilustreaza figuri ca Ajax, Hector sau Patrocle. În final, aheii înving
grație victoriei lui Ahile care îl ucide pe conducătorul troian în luptă directă.
 În cele 24 de cânturi, însumând circa 15.000 de versuri, Iliada relatează fapte de vitejie
excepțională făcute de eroi neînfricați. Personajele sunt prezentate în mișcare, dinamismul fiind
amplificat de imagini auditive referitoare la zgomotul bătăliei sau la zornăitul înfricoșător al armelor
unui erou, ca în cazul lui Diomede. La prezentarea sugestivă a unei situații contribuie și comparația, care
la Homer este dezvoltată pe mai multe versuri.

Odiseea (în limba greacă: Oδύσσεια, Odysseía)
alcătuiește, împreună cu Iliada, un grup de două opere grecești
atribuite rapsodului popular orb Homer. Scrisă ulterior, în a doua
jumătate a secolului VIII î.Hr., Odiseea este una dintre cele mai
vechi și renumite opere literare din mitologia antică. Ea prezintă
peripețiile regelui Odiseu (Ulise) și ale însoțitorilor lui
din Itaca pe drumul de întoarcere acasă, după războiul troian. În
multe limbi termenul de „odisee”, inspirat de această epopee,
desemnează o călătorie lungă și plină de aventuri.
Opera este alcătuită din 12.200 de versuri împărțite în 24
de cânturi, descriind rătăcirile regelui după zece ani de război și
încă alți zece ani de peripeții în drumul său de reîntoarcere pe
mica insulă Itaca. După multe aventuri, acesta ajunge acasă
îmbrăcat ca un cerșetor, nefiind recunoscut de pețitorii soției lui
credincioase, Penelopa. Aceasta primise veste de la oaspeți despre moartea lui Ulise, fiind asaltată de
pețitori. Penelopa opune rezistență pețitorilor, refuzând să se recăsătorească, fiind sprijinită în aceasta
de Telemah, fiul lui Ulise. Pentru a crea o atmosferă încordată, Homer recurge la un complex de
istorisiri paralele, cu privire în trecut și aspecte de perspectivă, cu povestiri și descrieri alternative.
Acțiunea nu este prezentată cronologic, începând cu chemarea muzelor de către Homer și sosirea lui
Odiseus în Itaca.

Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (greacă:

Ήροδοτος, Herodotos, n. 484 î.Hr. - d. cca. 425 î.Hr.) a fost
un istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei,
prin modul în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în
scrierile sale. Până la el evenimentele erau tratate în cronici
sau epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale despre conflictul greco-
persan, precum și pentru descrierile oamenilor și locurilor vizitate.
În opera sa Historiai (Istorii), redactată în dialect ionic și împărțită în epoca elenistică în 9 cărți, Herodot
își propune programatic să abordeze prima mare confruntare dintre lumea orientală (Asia) și cea
apuseană (Grecia), dintre despotismul oriental și democrația elenă, culminând cu războaiele medice.
Relatarea războaielelor medice începe de fapt abia în cartea a șasea, consacrând cărțile anterioare
expansionismului persan pe care îl consideră o cauză a conflictului, descriind popoarele supuse
(lidieni, egipteni, traci) de Imperiul Marelui Rege.

Literatura în Perioada Elenistică

Până în 338 î.Hr., toate orașele state grecești, cu excepția Spartei au fost cucerite de Filip al II-lea al
Macedoniei. Fiul lu lea î. Hr. centrul principal al culturii grecești. Poezia greacă a înflorit în special în
secolul al III-lea î. Hr. Poeții principali au fost Teocrit, Callimah, și Apollonius din Rodos. Teocrit, care
a trăit aproximativ din 310 până în 250 î. Hr., a fost creatorul poeziei pastorale, un gen dezvoltat apoi de
poetul roman Vergilius în Ecloge.

Literatura în Epoca Romană

Istoricii cei mai importanți din perioada de după Alexandru au fost Timaeus, Polibius, Diodorus Siculus,
Dionysius din Halicarnas, Appian din Alexandria, Arrian, și Plutarh. Perioada de timp acoperită începe
de la sfârșitul secolului al IV-lea î. Hr. până în secolul al II-lea d.Hr.
Eratostenes din Alexandria, care a murit aproximativ în 194 î. Hr., a scris în domeniul astronomiei și
geografiei, dar lucrările sale sunt cunoscute în principal din descrieri ulterioare. Una dintre cele mai
importante contribuții ale perioadei elenistice o reprezintă traducerea Vechiului Testament în grecește.
Acest proces a avut loc la Alexandria, și a fost terminat până la sfârșitul secolului al II-lea î. Hr. Numele
Septuagint înseamnă "șaptezeci", din tradiția că 72 de scribi au fost implicați în proiect.
Bibliografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Grecia_Antică

http://descopera.truezone.ro/civilizatii-antice-civilizatia-greaca/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_greacă

https://destepti.ro/literatura-greaca-antica-originea-literaturii-europene

https://www.wikiwand.com/ro/Iliada

https://www.wikiwand.com/ro/Literatura_greacă