HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]

Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești

Catedra de limba și literatura română
Clasa a XII-a
Prof. Ion-Valeriu HIU
PERSONAJUL LITERAR
(modalități de caracterizare)
1). Definiție:
Personajul literar (eroul sau actantul) este instanța narativă principală prin intermediul
căreia scriitorul își exprimă indirect concepțiile, reprezentările, ideile dintr-o operă literară epică /
dramatică.
 persoană trasnsfigurată după realitate („homo fictus”), o ființă imaginată de scriitor („ființă de
hârtie”) care există în și prin cuvinte în universul ficțional, care devine actant al întâmplărilor narate;
 un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice şi morale distincte, pusă în
lumină printr-un şir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal şi spaţial;
2). Tipuri de personaje literare (categorii umane – sociale sau psihologice):
a). În funcție de ponderea pe care o au în narațiune:
- personaj principal (protagonistul / antagonistul): situat în centrul unui plan narativ și participă la
toate momentele subiectului (Vitoria Lipan);
- personaj secundar: prezență constantă, fără a participa la toate evenimentele (Gheorghiță)
- personaj episodic: apare într-o singură secvență, fără a fi implicat în conflict (Ilie Cuțui, Calistrat
Gogza)
- personaj absent: în jurul căruia se construieşte întregul discurs misterios, plin de tensiune, de
suspans și de alteptare al romanului (Nechifor Lipan)
- personaj eponim: personajul care dă titlul unei opere literare (Ion);
b). După calitățile morale pe care le posedă (criteriul etic al opoziției dintre bine și rău):
- personaj pozitiv: întruchipează ideile de bine, de frumos, de adevăr, de justiție (Harap-Alb);
- personaj negativ: întruchipează ideile de rău, de urât, de minciună, de nedreptate (Spânul);
c). După tipul compozițional:
- personaj rotund (mobil): cu trăsături complexe, memorabile, cu o evoluţie imprevizibilă (eroi
dilematici (Ștefan Gheorghidiu);
- personaj plat (imobil, nonevolutiv): linear, simplu, construit în jurul unei singure idei sau calități,
ale cărui acțiuni sunt previzibile și nu se schimbă de-a lungul naraţiunii (Costache Giurgiuveanu);
d). După opoziția îndividual / colectiv:
- personaj individual: cu identitate precizată, cu trăsături psihosociale particulare (Alexandru
Lăpușneanul);
- personaj colectiv: grup uman / alegoric cu trăsături specifice, acționând sinergetic – acțiunile și
trăsăturile se manifestă în grup („mulțimea” adunată în fața curții lui Alexandru Lăpușneanul);
- personaj generic: reprezintă idei, atitudini supraindividuale, „vocea” sau ipostaza umană tipică
(Iona);
e). După orientarea estetică (curentul literar):
- personajul aristotelic (eroul din literatura clasică, romantică și realistă): este foarte bine definit,
potrivit, modelat și asemănat după niște trăsături („caractere”), determinate canonic de chipul statornic
al eroului din legende şi din tragedia antică și devine, fie tipul martirului sau al cavalerului ipostaziat în
marile figuri istorice, în întemeietorii de state şi în luptătorii pentru libertate (personajul clasic cu
trăsături umaniste), fie un personaj excepțional ce acționează în împrejurări excepționale (personajul
romantic), fie un personaj tipic ce acționează în împrejurări tipice (personajul realist):
 personajul clasic: este tipul personajului „caracter”, eroului etern, plat, nonevolutiv, social,
cu trăsături complexe, dar care este focalizat pe expresia unei singure calități sau idei dominante, după
modelul personajelor balzaciene (tipuri caracteriologice general-umane: avarul, bigotul, cocheta,
cugetătorul, curtezana, eroul, fata bătrână, ipocritul, mizantropul, naivul, stăpânul, visătorul etc.);
 personajul romantic: este o individualitate excepţională, particulară, unică, complexă,
dinamică, contradictorie, suprapersonalizată, construită pe principiul antitezei caracteriologice, care
exprimă victoria imaginației și a pasiunii în fața rațiunii și care acționează în împrejurări excepționale

1
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
(se află în diverse ipostaze umane: titanul, geniul, profetul, magul, regele, naturile prometeice, demonul,
îngerul, Hyperion, Prometeu, inadaptatul, pesimistul, visătorul, răzvrătitul, nebunul);
 personajul realist: este un personaj tipic care acționează în împrejurări tipice (reprezentativ
pentru o întreagă categorie umană și socială), un personaj verosimil (creat după principiul mimesisului al
observației realității sociale în toată complexitatea vieții lui interioare) ce nu depășește nici în bine și nici
în rău, media umană și care evoluează sub presiunea relațiilor interumane (se surprinde raportul dintre
om și mediul său natural, social și istoric), este un personaj bine individualizat (construit în jurul unei
pasiuni sau trăsături morale dominante), un personaj creat prin reflecție morală și analiză psihologică
(ca tehnici sau modalități de caracterizare sunt utilizate cu predilecție portretul moral și psihologic,
tehnica detaliului semnificativ, focalizarea multiplă ce dezvăluie viața interioară, fluxul gândirii,
observația, introspecția, dar și descrierea mediului social, biografia, ereditatea, fizionomia și psihologia,
stereotipa verbală ș.a.) și care devine reprezentativ pentru o categorie socială (țărănimea, burghezia,
intelectualitatea - aristocratul, arivistul, artistul, avarul, burghezul, demagogul, intelectualul, micul
funcționar, muncitorul, ocnașul, parvenitul, politicianul, tiranul, țăranul) sau general-umană (ambițiosul,
idealistul, inocentul, învinsul, naivul etc.);
- personajul nonaristotelic (noneroul din literatura modernă, existențialistă, a absurdului,
neomodernistă și postmodernistă): nu mai este construit ca o individualitate „coerentă”, ci ca o identitate
vagă, bufonă și parodică care este surprinsă în căutarea sinelui și suferă o demitizare şi o inserţie mai
mare în realitate, devenind personajul „sucit” cu numeroase măști, „omul fără însușiri eroice”, „o voce
contradictorie”, mai mult simbolică, care trece de obicei peste limitele comune și luptă pentru o idee,
aspiră la depăşirea propriei condiţii prin raportare la propria existență:
 în romanul modern, personajul este puternic individualizat și subiectivizat, dilematic,
surprinzător, imprevizibil, problematizant, contradictoriu, interiorizat, relativizat în diversele lui ipostaze
artistice, suferă un proces al dezeroizării (reflectat în planul vieţii interioare), este capabil de acte gratuite
şi refuză normele sociale, psihologia proprie încadrându-se în sfera abisalului (este urmărit cu precădere în
planul vieții interioare);
 în romanul postmodernist, personajul este omul lipsit de calități, strivit de o realitate
existențială cruntă, ce este analizat într-o versiune parodică a eroului legendar (orice contradicţie
lăuntrică înseamnă relativizare, o pierdere a personalităţii, a echilibrului interior, care-l transformă
într-un personaj cu două fețe, una privind spre sine și alta spre societate), ce presupune o contradicție
originară a ființei ce implică pendularea între credinţă şi tăgadă, între raţional şi iraţional;
f). După raportul cu realitatea:
- personaj fantastic: „ființe neomenești” cu o psihologie misterioasă, „ele comunică cu omul, dar
nu sunt oameni, au calităţi antropomorfe şi avimorfe și cumulează funcţiile de iniţiatori şi de adjuvanţi”
(G. Călinescu) și sunt înzestrate cu puteri supranaturale (miraculoase), putându-se metamorfoza în
animale, plante, insecte sau obiecte ori pot reînvia prin leacuri miraculoase dacă sunt omorâți;
- personaj simbolic: erou de natură categorială, învestit cu puternice semnificații morale sau
psihologice ce poate fi arhetipal, odiseic, apolinic, dionisiac, solar, selenar;
- personaj alegoric: transpus într-un cadru cu dublu sistem de referinţă, convenţional real, dar şi cu
un grad deschis de sugestivitate, ceea ce presupune o alegorie, o metaforă ascunsă a realităţii vremurilor
străvechi;
- personaj parodic: personaj construit într-un registru caricatural / ironic / ludic (antieroul);
- personaj legendar: personaj cu grad mare de convenționalitate, reprezentând un model originar,
un erou exemplar, mitic, legendar, de basm (reprezintă condiţia umană în totalitatea ei, un personaj prim,
dotat cu puteri extraordinare);
3). Funcțiile personajului (rolul):
Funcțiile personajului sunt determinate de structurile specifice textului narativ și de opțiunile
estetice ale scriitorului:
a). Funcția actanțială a personajului obiectiv care este urmărit în planul evenimențial (își joacă
rolul în acțiunea narată sau reprezentată scenic) și este textualizat prin indici ai persoanei a III-a (exemplu:
„Lostrița”, de Vasile Vociluescu);
b). Funcția reflexivă a personajului-reflector („raisonneur-ul”) care „se povestește pe sine” și
formulează judecăți de valoare, cugetări într-un discurs asertiv sau apodictic la persoana a III-a și, mai rar,

2
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
la persoana I (funcția actanțială este dublată de funcția reflexivă– „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de război”, de Camil Petrescu);
c). Funcția de observator a personajului-focalizator, din al cărui punct de vedere se prezintă
situațiile și evenimentele narate la persoana a III-a, ca protagonist al faptelor;
d). Funcția narativă de regie cu rol narativ a personajului-narator-martor care relatează
evenimentele auzite de la un alt povestitor, dar nu este implicat în conflict și este textualizat prin indici la
persoana I sau persoana a III-a („regizează intrările în scenă” ale celorlalți eroi, le citează discursul în
propriul discurs);
e). Funcții narative multiple ale personajului-narator (eroul devenit „voce narativă”) în care
eroul poate avea funcție auctorială: îi este atribuit rolul de creator al textului (erou-scriitor, în romanul
despre roman / roman indirect, în romanul-jurnal, în romanul epistolar și în toată proza postmodernistă) și
„joacă” mai multe roluri, interpretând o partitură pe mai multe voci;
Cu alte cuvinte, rezultatul din firescul naraţiunii este urmărit programatic, procedeul conducând la o
multiplicare a perspectivelor şi a vocilor narative, la o polifonie a narativităţii, cu indubitabile efecte
estetice, cu o savantă distribuţie de roluri discursive:
- personajul-narator povesteşte cele întâmplate și devine un mijloc auxiliar de ordonare al motivelor
literare
- personajul-martor relatează evenimentele la care participă sau nu;
- personajul-actor participă la evenimentele narate și concentrează toate semnificațiile majore ale
unei opere literare;
- personajul „alter-ego” constituie o altă faţetă a autorului, conferindu-i o mai mare obiectivitate în
discurs.
4). Particularitățile de construcție a unui personaj (modalități de caracterizare):
Caracterizarea personajului cuprinde modalităţile, tehnicile și procedeele prin care sunt stabilite de
către autor, narator și/sau personaje caracteristicile definitorii ale personajelor (calităţile sau defectele
lor), posibilităţile de reacţie în situaţii prevăzute în desfăşurarea acţiunii: „Prin caracterizare a personajului
înțelegem sistemul de motive legat nemijlocit de personajul dat.” (Boris Tomașevski).
a). Modalitățile tradiționale de caracterizare:
Cele mai importante procedee, tehnici și modalităţi de caracterizare sunt caracterizarea directă
(prin portretul fizic şi moral pe care i-l fac naratorul sau celelalte personaje sau prin autocaracterizare,
prin descrierea mediului în care trăiește) și caracterizarea indirectă (prin acţiunile şi cuvintele
personajului, rostite în dialog şi monolog, prin semnificaţiile simbolice atribuite în spaţiul narativ etc).
Între portretul personajului şi caracterizarea lui există criterii distinctive clare: portretul califică, iar
caracterizarea personajului justifică.
 Caracterizarea directă (de către narator, de către alte personaje și de către personajul însuși)
Caracterizarea directă este o modalitate clasică, formalizată, mai ales ca discurs narativ-descriptiv
de tip portret. Aceasta se poate realiza prin convergența unor focalizări / perspective diferite:
 din perspectiva nararorului: focalizare zero sau externă, discurs heterodiegetic (la persoana a III-a);
 din perspectiva externă a altor personaje: obiectivă sau subiectivă, discurs adresat sau nonadresat, la
persoana a II-a sau la persoana a III-a;
 prin autocaracterizare: perspectivă internă, subiectivă; discurs homodiegetic – monolog (interior);
Caracterizarea de tip-portret este un tip de discurs descriptiv care constă în prezentarea unui
personaj literar prin reliefarea elementelor definitorii (trăsături fizice, morale, psihice, model
comportamental, raportul cu realitatea / cu alte personaje, viziunea auctorială sau cea a unui personaj / a
unei comunități asupra lui), adică tot sistemul de semne stilistice prin care este desemnat / individualizat
personajul:
 portretul fizic: este construit pe o dominantă exterioară și însumează caracteristici ale înfățișării
personajului, trăsături legate de fizionomie și vestimentație (la nivelul discursului: termeni concreți de tip
anatomic, câmpuri lexicale care numesc percepții senzoriale;
 portretul moral: detaliază calitățile și defectele sufletești, trăsăturile de caracter, sistemul de
valori, principii etice, după care se conduce personajul (la nivelul discursului: enunțuri care dezvoltă
concepte etice, categorii ale conștiinței și ale afectelor);
3
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]

 portretul psiholgic: surprinde caracteristici ale personalității eroului (autenticitate, interioritate și

intimitate: natură introvertită / extroverită, temperament impulsiv / coleric / melancolic / ezitant, fire
rațională / lucidă / pragmatică / pasională / visătoare / șovăielnică / contradictorie, imprevizibilăm gândire
logică / asociativă / imaginativă / creativă / practică), aptitudini înăscute („zestrea” genetică) sau
dobândite (la nivelul discursului: termeni specializați sau nu din sfera gândirii, a cunoașterii, a
psihologiei / psihanalizei, din sfera manifestărilor comportamentale);
 Caracterizarea indirectă (limbaj, fapte, comportament, gesturi, din relația cu alte personaje)
Caracterizarea indirectă valorifică tehnica sugestiei spre a confirma sau infirma caracterizarea
directă. În proza comportamentistă este unica modalitate de sugerare a reliefului moral și psihic al
personajului:
 (pre)numele, porecla (cognomenul) – nivel cu mare potențial de semnificare / de simbolizare;
 modelul comportamental: fapte, atitudini față de valorile existențiale, reacții fizologice;
 caracteristici cognitive: experiențe de cunoaștere, reprezentări, idei, gânduri, dileme morale etc.;
 caracteristici ale personalității: acte de voință, manifestări ale temperamentului, interese, aptitudini;
 actele de comunicare: vorbire, limbaj, clișee verbale, accente, ritm, gestică, mimică, ticuri nervoase;
 regim afectiv și instinctual: stări emoționale, sentimente, afinități, trăiri empatice, perepții, instincte;
 raport supraeu – eu – sine: eul conștient / subonștient / inconștient; ipostaze, evoluție;
 identitatea socială: raportul cu realitatea, interacțiunea cu celelalte personaje;
 descrierea mediului familial / social: descrieri de interior, descrieri de natură cu rol de caracterizare.
b). Modalitățile moderne de caracterizare:
Pluriperspectivismul caracteriologic (reflectarea poliedrică – tehnica oglinzilor paralele)
Pluriperspectivismul caracteriologic sau reflectarea poliedrică este principla modalitate balzaciană de
a caracteriza un personaj, văzut din perspectiva celorlalte personaje, prin care se surpinde cât mai multe
aspecte importante, legate de latura fizică sau sentimentală, morală a acestuia (cum se reflectă imaginea unui
personaj în conștiința celorlalte personaje). Astfel se realizează raportul dintre conștiința personajului și
lumea exterioară prin care se exprimă punctul de vedere că percepția, experiența și rațiunea se schimbă în
funcție de perspectiva și interpretarea relativă a celorlaltor personaje.
Fluxul conștiinței
Fluxul conștiinței este un discurs interiorizat în mintea unui personaj, ce prezintă experiențele de viață
interioară / fluxul gândurilor personajului (acțiunea) prin fluxul continuu de imagini, gânduri, amintiri,
sentimente, senzații și percepții formate în conștiința unui personaj (locul de naștere a imaginii ce exprimă
gândul încă neformat), prin care se explorează nivelul pre-verbal, cu scopul de a i se dezvălui trăsăturile
psihice. De aceea, monologul interior devine o formă de redare a fluxului conștiinței ce crează iluzia
autenticității prin verbalizarea unui conținut de conștiință (gânduri, sentimente, afecte), a unui discurs
neauzit și nespus, prin care un personaj își exprimă cele mai intime gânduri, acelea care sunt cele mai
apropiate de inconștient, anterior oricărei organizări logice. De asemenea, atât introspecția (observarea și
interpretarea stărilor proprii și a dispozițiilor mentale și emoționale ale naratorului-personaj), cât și
retrospecția ca formă a introspecției ce constă în evocarea trecutului, în scopul reexaminării unor fapte, a
unor trăiri, a unor sentimente sau afecte ale personajului) pot deveni tehnici de caracterizare specifice
fluxului de conștiință.
Memoria afectivă
Memoria afectivă - proces psihic ce constă în declașarea și descrierea retrospectivă a unor amintiri, a
unor stări mentale din trecut prin intermediul simțurilor, prin întipărirea, recunoașterea și reproducerea
senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor sufletești, a trăirilor și cunoștințelor din trecut ale personajului. De
asemenea, confesiunea (mărturisirea unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime trăite de naratorul
personaj), poate deveni un mijloc prin care este caracterizat personajul
Comportamentismul psihologic
Comportamentismul psihologic este o altă modalitate de caracterizare modernă a unui personaj, prin
intermediul căreia se urmăresc toate situațiile comportamentale, toate manifestările obiective prin care se
4
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
exteriorizează viața psihică a acestuia (felul cum acționează sau reacționează personajul în anumite
împrejurări sau situații – conduită, deprinderi, maniere, moravuri, năravuri, obiceiuri ș.a.). Aceasta vizează
mai mult comportamentismul exterior al personajului, fără a se recurge la mecanismele cerebrale ale
conștiinței sau la procesele mentale interne (behaviorismul).
5). Personajul dramatic:
Personajul dramatic este principala instanță a comunicării teatrale întruchipate scenic de actori, cu
funcții multiple: ca emițător și receptor implicat în dialogul dramatic și ca actant al evenimentelor
prezentate scenic sau relatate în discursul dramatic. Acesta urmează tipologia clasică ilustrată şi în operele
epice, de obicei în roman:
- eroul, antieroul şi noneroul;
- avarul, servilul, ipocritul, demagogul, încornoratul, mizantropul, curtezana, snobul, prostul etc.;
- personaje centrale, periferice, episodice, absente;
- personaje pozitive, negative, ambigue etc. (a se vedea tipologia personajelor)
Or, pentru o mai bună înţelegere a personajului dramatic de către lector (şi spectator), în teatrul
tradiţional se apelează la anumite particularităţi comportamentale şi de limbaj. În teatrul clasic se
construiesc tipuri umane, dominate de o singură trăsătură de caracter. Procedeele se păstrează şi în
dramele romantice, pentru individualizarea personajelor secundare. De exemplu, la B.P Hasdeu (drama
istorică „Răzvan şi Vidra”), tehnicile se bazează pe specularea unor registre stilistice. Sbierea este obsedat de
avere, limbajul lui cuprinde cuvinte precum: zloţi, pungă, galben etc.; dascălul din cântul iniţial dă citate
greceşti, Piotrowski vorbeşte cu latinisme, în vorbirea iscoadei revin obsesiv aluzii la „Vechiul Testament” şi
la „Noul Testament”. Şi numele proprii constituie, mai frecvent decât în proză, un mijloc de
particularizare a eroului. Defectele de limbaj devin mărci specifice, ca în exprimarea peltică a lui
Agamiţă Dandanache (I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”). Personajele au trăsături general-umane,
sunt caractere, arhetipuri ale prostiei, zgârceniei, lăudăroșeniei, ipocriziei... În măsura în care arhetipul e și
el construit din acte și gesturi mereu repetabile, poate să apară ca un stereotip (Northop Frye). De exemplu,
„Caragiale procedează artistic. El se mulţumeşte să sugereze. Zaharia Trahanache, şi prin nume şi, mai
ales, prin prenume, şi, în definitiv, prin combinarea numelui cu prenumele, sugerează bătrâneţea şi chiar
decrepitudinea. (...) Farfuridi şi Brânzovenescu, prin aluzia culinară a numelor lor, sugerează
inferioritatea, vulgaritate şi lichelism. (...) Caţavencu, cu silabele lui stridente şi cu conturul ridicol, redă
perfect pe demagogul latrans. Agamiţă Dandanache rimează cu ramolismentul comic, prin diminutivul
caraghios ai straşnicului nume Agamemnon (...) Zoe! Ce bine e ales acest nume românesc pentru o mare
damă în politica de provincie!” (P. Constantinescu). Piesa O scrisoare pierdută propune următoarele tipuri
(caractere) umane: Ştefan Tipătescu: juneie-prim; personaj orgolios; trăieşte sentimentul abandonării unei
cariere strălucite; oscilează între sentimentele faţă de Zoe şi dorinţa de ascensiune politică; dovedeşte defecte
şi vicii general umane); Zaharia Trahanache (încornoratul); venerabilul neica Zaharia (stâlpul local al
partidului de guvernământ); Zoe Trahanache (soţia infidelă; ambiţioasă; mimează că trăieşte o dramă); Nae
Caţavencu (demagogul politic; şef al „grupului independent”; făţarnic, ipocrit, dar, în acelaşi timp, umil şi
neputincios);Farfuridi (prostul fudul); Brânzovenescu (omul fără personalitate); Dandanache (prostul şiret şi
ticălos); Cetăţeanul turmentat (naivul); Pristanda (slugarnicul) etc. Or, individualizarea realizată prin
nominalizare sugestivă, date carectiologice, profil psihiologic, detalii (vestimentare, comportamentale),
ierarhie socială raportare la alte personaje etc. Eroul dramatic romantic, complex, se evidenţiază prin
fapte, dar şi prin vorbe înălţătoare, cu valoare morală şi etică, prin care se exprimă concepţii dominante în
epocă.
În teatrul modern, vorbirea personajului îşi mai diminuează funcţia de individualizare şi devine
instrument al promovării unei filosofii de tip particular. De multe ori, vocea personajelor ilustrează
concepţii ale autorului (Lucian Blaga, Camil Petrescu). Foarte frecvent se apelează la monolog (sau la
monologul dialogat), care permite cu mai multă uşurinţă reflecţia. Teatrul absurdului (E. Ionescu),
antiteatrul, speculează vorbirea personajelor; aceasta îşi pierde adeseori nu numai funcţia de portretizare a
eroilor, ci şi pe cea de comunicare (deformată prin paradoxuri sau printr-o „retorică” a absurdului). Eroii nu
mai reprezintă individualități, ci valori, idei, atitudini supraindividuale (personaje generice: soldatul,
mama etc.). Personajul nu este un „caracter”, ci un „ins” cu identitate vagă, aflat în căutarea sinelui, ins
amorf / nonerou „sucit” / bufon / nebun / liric / epic etc. Identitatea scenică e conferită prin limbaj și
comportament scenic, prin nominalizare de serie / absența numelui, prin raportare la propria
existență / la spațiu și timp: „Privat de dimensiuni tragice autentice, noneroul din teatrul contemporan e

5
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
ridicol prin prezența sa și tragic prin rezonanța implicațiilor.” (Romul Munteanu). Limbajul e modalitatea
principală de certificare a existenței și a luptei împotriva limitelor existențiale, alegorizare, simbolizare,
mitizare / demitizare, parodiere, scindare în „voci” etc. În ambele situații, didascaliile sunt o modalitate
directă de caracterizare a personajului.
6). Concluzii (structura argumentării):
În caracterizarea unui personaj va trebuie să se urmărească:

Definirea contextualizată a termenului de personaj literar ca instanță narativă;

Încadrarea personajului într-o anumită tipologie (a se precizara tipul de personaj după toate
criteriile de clasificare) prin precizarea statutului social (precizezi ceea ce este) psihologic și moral:
 enumerarea caracteristicilor care permit identificarea, individualizarea și diferențierea
unui personaj (funcția referențială / de informare) printr-un portret inițial;
 precizarea cumulului de premise după care este construit personajul și care justifică evoluția
lui (funcția anticipativă);
 prezentarea valorilor etice, estetice, ontologice și gnoseologice ale personajului prin
intermediul portretului literar (funcția simbolică);
 menționarea indicilor implicării afectice în discursul portretistic care prefigurează un model
uman, un ideal sau un antimodel (funcția asertivă);
Prezentarea argumentată, nuanțată și exemplificată a particularităților de construcție a
personajului, menționând două modalități de caracterizare (tradiționale sau moderne):
 caracterizarea directă (de către narator, de către alte personaje și de către personajul însuși):
- prezentarea nuanțată a trsăsăturilor fizice (a portretului fizic), trăsături ce sunt legate de
fizionomie și vestimentație (la nivelul discursului: termeni concreți de tip anatomic, câmpuri lexicale
care numesc percepții senzoriale – a se da exemple din textul dat);
- detalierea calităților și defectelor, trăsăturilor de caracter, a sistemului de valori, a
principiilor etice, după care se conduce personajul (la nivelul discursului: enunțuri care dezvoltă
concepte etice, categorii ale conștiinței și ale afectelor – a se da exemple din textul dat);
- surprinderea unor caracteristici ale personalității eroului (autenticitate, interioritate și intimitate:
natură introvertită / extroverită, temperament impulsiv / coleric / melancolic / ezitant, fire rațională / lucidă
/ pragmatică / pasională / visătoare / șovăielnică / contradictorie, imprevizibilăm gândire logică / asociativă
/ imaginativă / creativă / practică), aptitudini înăscute („zestrea” genetică) sau dobândite (la nivelul
discursului: termeni specializați sau nu din sfera gândirii, a cunoașterii, a psihologiei / psihanalizei, din
sfera manifestărilor comportamentale - a se da exemple din textul dat);
- observarea și interpretarea stărilor proprii și a dispozițiilor mentale și emoționale ale
personajului,
- evocarea trecutului, în scopul reexaminării unor fapte, a unor trăiri, a unor sentimente sau afecte
ale personajului;
- declașarea și descrierea retrospectivă a unor amintiri, a unor stări mentale din trecut prin
intermediul simțurilor, prin întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor
sufletești, a trăirilor și cunoștințelor din trecut ale personajului;
- mărturisirea unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime trăite de naratorul personaj;
 caracterizarea indirectă (limbaj, fapte, comportament, gesturi, din relația cu alte personaje)
- valorificarea prin tehnica sugestiei a reliefului moral și psihic al personajului: (pre)numele
sau porecla (nivel cu mare potențial de semnificare / de simbolizare); modelul comportamental (fapte,
atitudini față de valorile existențiale, reacții fizologice), caracteristici cognitive (experiențe de cunoaștere,
reprezentări, idei, gânduri, dileme morale); caracteristici ale personalității (acte de voință, manifestări
ale temperamentului, interese, aptitudini); actele de comunicare (vorbire, limbaj, clișee verbale, gestică,
mimică, ticuri nervoase), regim afectiv și instinctual (stări emoționale, sentimente, afinități, trăiri
empatice, perepții, instincte); identitatea socială (raportul cu realitatea, interacțiunea cu celelalte
personaje) și descrierea mediului familial / social (descrieri de interior, descrieri de natură cu rol de
caracterizare);

6
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
- surpinderea a cât mai multe aspecte importante, legate de latura fizică sau sentimentală, morală a
acestuia (cum se reflectă imaginea unui personaj în conștiința celorlalte personaje);
- relatarea experiențelor de viață interioară a personajului prin fluxul continuu de imagini,
gânduri, amintiri, sentimente, senzații și percepții formate în conștiința acestuia (locul de naștere a
imaginii ce exprimă gândul încă neformat), cu scopul de a-i relata trăsăturile psihice (se vor da exemple
din text);
- verbalizarea unui conținut de conștiință (gânduri, sentimente, afecte), a unui discurs neauzit și
nespus, prin care un personaj își exprimă cele mai intime gânduri, acelea care sunt cele mai apropiate de
inconștient, anterior oricărei organizări logice (se vor da exemple din text);
ATENȚIE!
Indiferent de modul în care alegi să-ți organizezi conținutul textului de caracterizare, cea mai
importantă parte ține de comentarea și valorificarea textului care să dovedească faptul că ai înțeles esența
personajului.

7
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 1
Catedra de limba și literatura română
Anul școlar 2020-2021
Clasa a XII-a
Prof. Ion-Valeriu HIU

TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

(Unitatea de învățare: personajul literar)
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinței.
Nu se acordă fracțiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Punctajul obținut se înmulțește cu 9 pentru a se ajunge la punctajul final.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea la zece a punctajului total obținut pentru lucrare.
Timp de lucru : 30 minute.
Prezentați nuanțat și exemplificat, în minimum 300 de cuvinte, două modalități de
caracterizare a personajului, identificate în fragmentul dat.
„Doctorul Ispas, de la spitalul Maica Domnului, se ducea într-o inspecție pe neașteptate în satul Ciolănești,
unde se zicea că bântuie, ascunsă, o molimă strașnică de scarlatină. Era un om blajin doctorul Ispas, veșnic cu
zâmbetul pe buze și cu ochelarii pe nas, ras ca un englez, și un binefăcător din naștere. Oculist prețuit și miop,
desfășura o muncă neobosită pentru ocrotirea celor ce-și chinuiesc viața într-un întunerec fără sfârșit. Îi plăcea să-i
zică lumea „apostolul meseriei doftoricești” De aceea nu primea niciodată bani pentru consultații, izbutind chiar să
cheltuiască cu apostolatul o parte bunicică din averea frumoasă ce-i rămăsese de la părinți. Acuma se înfunda în
pernele de piele, foarte îngrijorat să nu-l azvârle în vreun șanț zguduiturile mașinii. Îi stătea mereu pe limbă să
poruncească șoferului îndrăgostit de iuțeală să meargă mai cu băgare de seamă, dar parcă-i era rușine să arate că i-e
frică... Poate din pricina aerului proaspăt, poate din pricina zguduiturilor nemiloase, Ispas simți deodată că i-e foame.
Și fiindcă se apropiase de țintă, se plecă și strigă șoferului.
— Ascultă, Petre!… Auzi?… Oprești la cârciumă, nu la primărie, auzi?… Întâi luăm ceva și pe urmă…
În fața cârciumei se ivi hangiul, foarte plecat și încântat.
— Poftiți, conașule, poftiți!… Avem orice vă cere inima…
Doctorul Ispas porni să intre. În clipa aceea, însă, răsări ca din pământ un cerșetor orb, cu cămașa
zdrențuită și murdară, desculț, încins cu o sfoară noduroasă, cu o căciulă cenușie într-o mână, iar în cealaltă cu un băț
zdravăn, și se apropie mormăind jalnic și tărăgănat:
— Fie-vă milă de un biet orb… Bogdaproste… D-zeu să vă miluiască…
Ispas șovăi puțin, apoi se opri, scoase niște bani și-i aruncă în căciula cerșetorului. Intră pe urmă în
cârciumă, întovărășit de bolborosirile de mulțumire ale orbului, care pipăise în grabă banii și se roșise de bucurie.
În vreme ce mânca, doctorul se gândi mereu la cerșetorul orb. Să fie oare orb din naștere? Să-și fi pierdut
vederea pe urma vreunei boli? Ispas mânca, și-n gând se înfuria din ce în ce mai tare pe cei ce au putința să facă bine
omenirei și care nici nu se sinchisesc de omenire. Bău de dușcă un pahar de bere de la gheață și-și zise hotărât:
„Trebuie să mai văd pe sărmanul cela! De unde știi că nu e vorba de vreo năpastă trecătoare? De ce să nu-l
ajutăm să se facă om dacă-i cu putință?”
(Liviu Rebreanu, Cerșetorul)
Notă:
Pentru conținut, veți primi 6 puncte, iar pentru redactare, veți primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1
punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte
şi să dezvolte subiectul propus.
BAREM DE EVALUARE:
a). Pentru conținut (prezentarea nuanțată și exemplificată a perspectivei narative din textul dat) 6 puncte:
– precizarea a două modalități de caracterizare – (1 punct +1 punct)= 2 puncte
– prezentarea adecvată și nuanțată a fiecărei modalități de caracterizare (2 puncte + 2 puncte) = 4 puncte;
* pentru prezentarea ezitantă a modalităților de caracterizare, prin raportare la fragmentul dat – 2 puncte;
* pentru încercare de prezentare (schematism) – 1 punct;
b). Pentru redactarea textului (4 puncte):
- utilizarea limbii literare – 1 punct;
- logica înlănțuirii ideilor – 1 punct;
- ortografia – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
- punctuaţia – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
8
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]

MODEL DE REZOLVARE:

Ca personaj principal în fragmentul din povestirea ,,Cerșetorul”, doctorul Ispas se înscrie în

categoria personajelor pozitive, el ilustrează optimismul, încrederea în el însuși, speranța, reprezentând
omul dornic de mai bine, cu aspirația de a salva pe cei în suferință. Titlul fragmentului este ,,Cerșetorul” -
un anonim ce imploră mila oamenilor, este orbul cu speranța că va găsi compasiune faţă de suferinţa ,de
nenorocirea în care trăiește.
Doctorul Ispas este caracterizat în mod direct de narator - este medic la ,,spitalul Maica
Domnului”, nume ce arată un loc sfânt de vindecare. Descris ca un om blând, omenos ,,veșnic cu zâmbetul
pe buze”, generos față de suferinzi este numit ,,apostolul meseriei doftoricești”- ca un trimis în lume,
pentru a vindeca, a alunga întunericul și a aduce lumina ochilor, cunoașterea, adevărul și speranța. Merge
purtat de viteza unei mașini să vindece oamenii de ,,o molimă strașnică”, lăsându-l pe șofer să conducă cu
rapiditate, chiar dacă simțea ,,frică”.
Caracterizarea indirectă a personajului reiese din gândurile, faptele, comportamentul şi
întâlnirea neașteptată. Se opresc la ,,cârciumă” și doctorul este întâmpinat cu bucurie de hangiu. În acest
moment apare ,,ca din pământ un cerșetor orb”. Autorul îl descrie, fără a-i da un nume, în nuanțe
întunecate, descins din altă lume, contrastând cu înfățișarea doctorului: este zdrențăros, murdar, desculț, cu
glas trist, jeluit, cerând milă. Generos, doctorul îi pune în căciula întinsă bani. Întâlnirea orbului îi
răscolește sufletul doctorului, iar întrebările nu-i dau liniște, gândindu-se la cei care nu-și îndeplinesc
menirea de a lecui suferințele. Impresionează hotărârea de a-l ajuta pe nefericitul orb ,,să se facă om” întreg
cu lumina ochilor. Totul e ca să găsească felul în care să ajungă să-și lămurească întrebările pe care și le
pune în interiorul ființei, să adune din suferința cerșetorului orb un răspuns.
Limbajul scrierii este bogat și variat. Pasajele descriptive realizează un contrast între cele două
personaje: doctorul – o figură luminoasă,aureolat ca un sfânt, un portret al unui apostol, este cel trimis de
viață cu o misiune, propagator înflăcărat al dorinței de a alina suferința, iar epitetele accentuează portretul
fizic și moral; cerșetorul orb - imagine cenușie, nuanța bolii ce maschează tema, întunericul, iar zdrențele
în care este îmbrăcat îl arată ca pe un om de nimic. Narațiunea se face la persoana a treia, naratorul este
exterior evenimentelor povestite: astfel este prezentat doctorul în drumul lui, în mașină, la cârciumă, iar
stările interioare, gândurile, întrebările sunt relevate prin monologul interior al conștiinței și sufletului,
demonstrând astfel omenia celui ce vindecă durerile. Numele ,,ISPAS” înseamnă ÎNĂLȚAREA
DOMNULUI.

Nota BENE!

* Nu uitați de obiectul cerinței: două modalități de caracterizare a personajului dintr-un text

dramatic;
* În răspunsul dat trebuie să apară concepte de „caracterizare directă” și „caracterizare
indirectă”, alături de mijloacele prin care se realizează:
- autor, alte personaje, autocaracterizare (caracterizarea directă)
- fapte, gesturi, limbaj, relații cu alte personaje, nume (caracterizare indirectă)
* Dacă cerința presupune caracterizarea de personaje (modalități, portret), nu uitați că
trebuie să prezentați și trăsături ale personajului/personajelor prezentate în fragment, după cum ni se
precizează; aceste trăsături pot apărea în formă adjectivală (înalt, inteligent, bogat) sau substantivală
(inteligența, bogăția, statura înaltă).
* Citiți cu atenție concluziile de la sfârșitul materialului teoretic!

9
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 2
Catedra de limba și literatura română
Anul școlar 2020-2021
Clasa a XII-a
Prof. Ion-Valeriu HIU

TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

(Unitatea de învățare: personajul literar)
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinței.
Nu se acordă fracțiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Punctajul obținut se înmulțește cu 9 pentru a se ajunge la punctajul final.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea la zece a punctajului total obținut pentru lucrare.
Timp de lucru : 30 minute.
Prezentați nuanțat și exemplificat, în minimum 300 de cuvinte, două modalități de
caracterizare a personajului, identificate în fragmentul dat.
„Într-o zi m-am dus după obicei la profesoara mea de piano, care mă anunță:
- Știi că am o elevă nouă, o mititică rusoaică de vreo zece ani, fata unui ofițer rus. O cheamă Antonia. E
foarte drăguță și talentată. Trebuie să vie îndată și o s-o cunoști.
Și, într-adevăr, după puțin timp, fetița își făcu apariția. Subțire, înaltă, părând mai mare decât era, blondă,
cu obrazul alb de porțelan, cu ochii albaștri și cu un surâs foarte grațios.
- Iată și pe Antonia!
- Încântat de cunoștință, domnișoară! făcui eu cu o mică ironie de băiat mai mare.
Profesoara, încântată, voi să-mi arate toate talentele Antoniei. Mi-am întrerupt lecția și fata mi-a arătat ce
progrese făcuse abia în câteva ședințe, ce îndemânatice îi erau acum degetele, ce ureche perfectă avea, ce exact ținea
măsura și cu ce freamăt întovărășea fiecare notă. Apoi Antonia ne-a mai arătat și alte talente. În cântecul profesoarei
a dansat grațios, variat, agitând un voal împrejurul ei. Am aplaudat, am felicitat, apoi mi-am reînceput lecția. Antonia
se rezimase cuminte de piano și asculta cu răbdare...... Apoi ne-am împrietenit. Ne întâlneam totdeauna la lecția de
piano, unde ea venea mai repede decât trebuia, ca să mă asculte cuminte sau ca să mă reție și să-mi arate progresele.
Câteodată vorbeam mai mult, și cuvintele ei românești aproximative erau o încântare. Păstram tonul glumeț, și ea pe
cel grav. Păream eu cel mic și ea cea mare. Succesul meu era știut de toți. Eram ironizat. Dar totuși eram încântat,
căci mi se părea că prețul meu în ochii lui Désirée trebuia să crească. Antonia avea, în miniatură, instinctele de
viitoare femeie. Observa, ținea supărări, prelungea căldura împăcărilor, o enerva tonul meu superior, își aranja, cu
noi variații, panglicile.
Odată am găsit-o pe stradă. O trimisese tatăl ei după cumpărături. Neavând ce face, am voit s-o
întovărășesc, dar ea se opuse. M-am mirat. După multe ezitări, mi-a mărturisit:
- Trebuie să cumpăr niște mere murate!
Am întovărășit-o totuși, dar înconjurând, complici fără multe explicații, strada principală. Apoi, după ce
Antonia și-a făcut târguiala, am pornit-o înapoi, fără să mă gândesc să fac pe cavalerul și să port eu pachetul vulgar.
La un moment dat, Antonia m-a rugat:
- Ține puțin vasul, până ce mă închei la ghete.
Am primit. După o clipă, apărând deodată, a trecut pe lângă noi Désirée, cu mutra ei de șoricel, mândră
într-o rochie nouă și legănând pe umeri o umbreluță colorată. Și după ce a trecut, Antonia mi-a spus:
- Anume ți-am dat murăturele, ca să te vadă Désirée cu ele în mână.
Eram indignat.”
(Anton Holban, Antonia)
Notă:
Pentru conținut, veți primi 6 puncte, iar pentru redactare, veți primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1
punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte
şi să dezvolte subiectul propus.
BAREM DE EVALUARE:
a). Pentru conținut (prezentarea nuanțată și exemplificată a perspectivei narative din textul dat) 6 puncte:
– precizarea a două modalități de caracterizare – (1 punct +1 punct)= 2 puncte
– prezentarea adecvată și nuanțată a fiecărei modalități de caracterizare (2 puncte + 2 puncte) = 4 puncte;
* pentru prezentarea ezitantă a modalităților de caracterizare, prin raportare la fragmentul dat – 2 puncte;
* pentru încercare de prezentare (schematism) – 1 punct;
b). Pentru redactarea textului (4 puncte):
- utilizarea limbii literare – 1 punct;

10
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
- logica înlănțuirii ideilor – 1 punct;
- ortografia – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
- punctuaţia – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

MODEL DE REZOLVARE:

Fragmentul din povestirea „Antonia” de Anton Holban este o amintire trăită de autorul însuși.
Autorul-narator îmbină plăcerea de a povesti cu aceea de a-și aminti un capitol din viața de adolescent,
când, în timpul unei lecții de pian, profesoara îi prezintă ,,o mititică rusoaică de vreo zece ani...Antonia”.
În prezentarea personajului sunt folosite mijloace de caracterizare directă şi indirectă.
Caracterizarea directă este făcută direct de autorul-narator cu ochii băiatului de odinioară,
zâmbind o revede întâi prin ochii profesoarei care o descrie cu delicatețe ,,drăguță și delicată”, apoi, când
apare, autorul-narator, care se autocaracterizează cu ironie ,,băiat mai mare”, detaliază aspectul fizic al
fetei, descriind-o ca pe un bibelou – păpușă de porțelan în culori delicate: galben-fericire, voioșie, alb -
puritate, inocență, albastru – prospețime. Profesoara este încântată de talentele fetei care cântă la pian,
dansează ,,grațios”, apoi îl invită pe băiat s-o admire. Cei doi se împrietenesc, se întâlnesc la orele de pian,
discută, iar tonul îi deosebește: el ,,glumeț”, ironic, privind relația lor ca o joacă, dar încântat că se aflase de
,,relația” cu Antonia care avea un ton ,,grav”, serios, important, parcă dorindu-se ,,mai mare”. Este o
aparentă antiteză, pe care el, băiatul, o observă cu uimire pe fata cu ,,instincte de viitoare femeie...în
miniatură”, îl uimește cum se comportă și mai ales cum cum cochetează prin gesturi. Rememorează o
întâmplare aparent banală, dar regizată de Antonia cu atenție: îl roagă pe băiat s-o însoțească la
cumpărături, să-i țină vasul, se preface că-și leagă un șiret, pentru că zărise o ,,rivală” - Desiree, care trece
elegantă,mândră. Deși este mai mare, deși este ,,indignat”, înțelege că Antonia îl domină.
Caracterizarea indirectă a personajului Antonia, rusoaica mică, reiese din comportamentul față
de băiatul pe care-l cunoaște la ora de pian şi față de care-și arată, fără sfială, talentele: cântă, dansează,
vorbește cu seriozitate. Naratorul, băiatul ironic, observă cum se comportă, ca o ,,femeie” în miniatură: se
alinta, se prefăcea, era geloasă, își urmărea cu interes mișcările, stăpânindu-le și controlându-le.
Perspectiva naratorului este subiectivă, acesta ilustrează portretul Antoniei printr-o amintire ce i se
derulează ca un film ușor colorat. Astfel autorul-narator oprește timpul și retrăiește zâmbind o mică
aventură nevinovată, recreând câteva clipe din copilărie, ca o confesiune directă.
În acest fragment, Anton Holban se dovedește adeptul persoanei întâi în relatare, această realitate
are darul de a-l situa în centrul propriului său interes, literatura devenind un proces de autocunoaștere.
Numele fetei nu este ales la întâmplare, Antonia este ambițioasă, curajoasă, nerăbdătoare și autoritară, cu
tact, directă.

Nota BENE!

* Nu uitați de obiectul cerinței: două modalități de caracterizare a personajului dintr-un text

dramatic;
* În răspunsul dat trebuie să apară concepte de „caracterizare directă” și „caracterizare
indirectă”, alături de mijloacele prin care se realizează:
- autor, alte personaje, autocaracterizare (caracterizarea directă)
- fapte, gesturi, limbaj, relații cu alte personaje, nume (caracterizare indirectă)
* Dacă cerința presupune caracterizarea de personaje (modalități, portret), nu uitați că
trebuie să prezentați și trăsături ale personajului/personajelor prezentate în fragment, după cum ni se
precizează; aceste trăsături pot apărea în formă adjectivală (înalt, inteligent, bogat) sau substantivală
(inteligența, bogăția, statura înaltă).
* Citiți cu atenție concluziile de la sfârșitul materialului teoretic!

11
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 3
Catedra de limba și literatura română
Anul școlar 2020-2021
Clasa a XII-a
Prof. Ion-Valeriu HIU
TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
(Unitatea de învățare: personajul literar)
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinței.
Nu se acordă fracțiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Punctajul obținut se înmulțește cu 9 pentru a se ajunge la punctajul final.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea la zece a punctajului total obținut pentru lucrare.
Timp de lucru : 30 minute.
Prezentați nuanțat și exemplificat, în minimum 300 de cuvinte, două modalități de
caracterizare a personajului, identificate în fragmentul dat.
„Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile
parveniților, meniți din concepțiune a fi slugi și educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț!... Platon a
zis, cu două mii de ani înainte de a lua noi pana în mână ca să descriem pe ciocoi, că un om, ca să poată deveni cetățean onest,
mai întâi de toate caută să fie născut bine, crescut în frica lui Dumnezeu, și din copilărie până la maturitate să trăiască înconjurat
de oameni virtuoși și drepți.
Ciocoiul este totdeauna și în orice țară un om venal, ipocrit, laș, orgolios, lacom, brutal până la barbarie și dotat de o
ambițiune nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce și-a ajuns ținta aspirațiunilor sale. Pepiniera în care cresc acești inamici
ai onoarei și ai tuturor virtuților cetățenești este mai totdeauna casa bogatului și mai cu seamă a bogatului parvenit. Aci vine
ciocoiul, umilit, și cere a servi pe boierul pentru o bucată de pâine, o cameră de dormit și un veștmânt ca să se apere de asprimea
frigului.
În anii dintâi, aceste vulpi cu două picioare, care întrec în ipocrizie și vicleșug pe cele cu patru picioare din fabulele
lui Esop și La Fontaine, petrec împreună cu servitorii cei îmbătrâniți în păcate de tot felul, îi studiază cu cea mai mare atențiune,
încât la etate de douăzeci de ani, ei știu foarte bine cum se fură cloșca de pe ouă fără să cârâie; cu alte cuvinte, știu cât să fure de
la aprovizionarea din toate zilele, cât de la aprovizionările cele mari, cât de la arendarea moșiilor și alte mai multe tranzacțiuni
ale casei boierești în care se află servind. Știm cu toții că între slugile de la casele bogaților, ca în toate meseriile sociale, există o
ierarhie oarecare. Ciocoiul, dar, își începe uneori cariera de la postul de rândaș, iar alteori de la lacheu ce se pune în coada
trăsurii boierului; devine cu încetul sofragiu, apoi vătaf de curte, iar mai pe urmă se face și el boier; și cu toate că unii-alții îi zic
în deriziune boier făcut, copiii lui însă devin boieri și fii de boieri. În timpul pe când ciocoiul umblă după trăsura boierului, el
află toate slăbiciunile stăpânului său și-i ajută cât poate ca să și le împlinească în paguba lui și în folosul său. Se întâmplă, însă,
de multe ori ca stăpânul ciocoiului să aibă și virtuți, dar aceste lucruri pătrate nu pot să intre în capul și în inima cea triunghiulară
și îngustă a ciocoiului plecat pe drumul de a deveni om mare cu orice preț. Ca sofragiu se obișnuiește atât de mult cu mâncările
delicate, încât nu mai poate să trăiască fără friptură de fazan, brânză de Parma, salam de Verona, icre moi, conserve de Franța și
vinuri din cele mai celebre dealuri ale Europei. Astfel dar, când ciocoiul ajunge la gradul de vătaf, este corupt moralicește și
fizicește până la măduva oaselor. Înălțat la acest din urmă și mai suprem grad al slugăriei, ciocoiul devine prevăzător ca un
prezident de cabinet... din Europa. Ideea ce-l preocupă ziua și noaptea este de a afla metodul prin care să-și facă stare. [...]
Nu trece mult și ingeniosul vătaf de curte se pune cu ardoare a nivela starea societății... Își cumpără moșioare,
vitișoare și alte diminutive de acestea care fac viața lesne și plină de plăceri. După ce a ruinat de ajuns pe nenorocitul boier, care
nu l-a lăsat să piară de foame pe drumuri și după ce și-a luat rangul de pitar, la care nu este vătaf de curte care să nu aspire, omul
nostru caută un pretext și părăsește casa stăpânului său tocmai atunci când acesta simte cea mai mare nevoie de dânsul. Este
cunoscut că omul îmbogățit prin furtișag nu se satură niciodată de avere, oricât de bogat ar deveni, ci, din contra, caută noi
mijloace de a-și mări bogățiile. Căsătoria, dar, devine pentru dânsul o nouă mină de exploatat. Se propune ca ginere pe la toate
fetele bogate; trimite samsari de căsătorie în toată țara și nu se însoară decât numai atunci când găsește o zestre după placul lui,
fără să se tulbure cât de puțin dacă femeia cu care-și leagă soarta este jună, frumoasă și crescută bine, sau slută și depravată.
Omul ce se însoară numai pentru ca să-și mărească starea niciodată nu ia soție bună. Ciocoiul o știe și aceasta, dar îi pasă foarte
puțin, căci el nu are altă țintă decât realizarea planurilor sale celor ambițioase. N-apucă să treacă luna de miere și casa ciocoiului
devine o cafenea în care se adună toată lepra societății. Soția lui devine o Messalină; copiii se nasc Dumnezeu mai știe cum,
cresc împreună cu slugile și, tocmai când ajung la gradul cel mai înalt al corupțiunii, îi trimite în Franța ca să învețe carte.
Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebește de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seamă prin
purtarea sa. El nu se pronunță definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doară că
are spiritul drept și nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele și partidele în folosul său. Amorul de patrie,
libertatea, egalitatea și devotamentul sunt vorbele sacramentale ale ciocoiului, pe care le rostește prin adunări publice și private;
dar aceste virtuți cetățenești, de care face atâta pompă, nu sunt decât treptele scării pe care voiește a se sui la putere; și uneori,
când ele nu-i servă de ajuns, el aleargă la străini și primește de la dânșii posturi în țara sa. Ajuns la gradul de mărire pentru care a
comis toate mișeliile, a suferit toate umilințele și a declamat, fără de a le simți, toate virtuțile din lume, ciocoiul își ridică masca
ipocriziei de la ochi și se arată lumii în mizerabila și urâcioasa nuditate a sufletului său celui mic. Inima lui, asprită de
suferințele, umilirile și înjosirile prin care a trecut, devine incapabilă de orice simțământ frumos și uman. Libertatea presei îl
supără, căci descoperă inechitățile vieții sale și nu-l lasă să despoaie de averi pe stat și pe particulari; funcțiunile statului le
împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate și, ca să se poată folosi mai bine de orânduirile în servicie, își recrutează un
ciocoi tot de calibrul său și speculează printr-însul pâinea nenorociților funcționari.

12
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
Iată tipul ciocoiului din toate țările și mai cu seamă din țara noastră, unde lumina adevăratei civilizațiuni n-a risipit
încă norii cei groși ai ignoranței și ai depravațiunii. Iată tipul ce ne propunem a urmări în deosebitele faze prin care el a trecut în
secolul nostru, de la ciocoiul cu anteriu și cu călămări la brâu al timpilor fanariotici, până la ciocoiul cu frac și cu mănuși albe
din zilele noastre.”
(Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi)
Notă:
Pentru conținut, veți primi 6 puncte, iar pentru redactare, veți primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1
punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte
şi să dezvolte subiectul propus.
BAREM DE EVALUARE:
a). Pentru conținut (prezentarea nuanțată și exemplificată a perspectivei narative din textul dat) 6 puncte:
– precizarea a două modalități de caracterizare – (1 punct +1 punct)= 2 puncte
– prezentarea adecvată și nuanțată a fiecărei modalități de caracterizare (2 puncte + 2 puncte) = 4 puncte;
* pentru prezentarea ezitantă a modalităților de caracterizare, prin raportare la fragmentul dat – 2 puncte;
* pentru încercare de prezentare (schematism) – 1 punct;
b). Pentru redactarea textului (4 puncte):
- utilizarea limbii literare – 1 punct;
- logica înlănțuirii ideilor – 1 punct;
- ortografia – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
- punctuaţia – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
MODEL DE REZOLVARE:
În „Prologul” din „Ciocoii vechi şi noi” ne este relatată „o fiziologie” a ciocoiului, în sensul pe
care l-au dat M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi acestui termen, adică o „fişă morală”, un portret psihologic
al ciocoiului: „om venal, ipocrit, laş, orgolios, lacom, brutal până la barbarie şi dotat de o ambiţiune
nemărginită”. Ciocoiul este un om însetat de parvenire, de spoliere a averii celuilalt şi în continuare
scriitorul înfăţişează ipostazele succesive ale îmbogăţirii lacome, fară margini. Ciocoii sunt „vulpi cu două
picioare, care întrec în ipocrizie şi vicleşug” personajele din fabule, încât la douăzeci de ani „ştiu foarte
bine cum se fură cloşca dupe ouă fără să cârâie”. Cei mai mulţi se ridică dintre slugile din casele boiereşti;
lor le cad victime chiar stăpânii prea creduli, pe care îi studiază cu atenţie şi cărora le speculează toate
slăbiciunile, până îi aduc în sapă de lemn. Omul îmbogăţit prin furtişag nu se satură niciodată de avere şi de
aceea caută noi mijloace de dobândire facilă a acesteia: o căsătorie de convenţie, cu o soţie de familie bună,
având zestre mare, folosită ca trambulină spre noi trepte sociale, eventual urcarea pe scara politică a
oamenilor de stat. Pentru aceasta, ciocoiul are toate calităţile demagogiei înnăscute, putând trece oricând de
la o doctrină politică la alta, fiind lipsit de simţul dreptăţii al omului onest, dispreţuind dragostea de patrie,
libertatea, egalitatea, devotamentul, dar vorbind ipocrit în numele lor. La români, ciocoiul, parvenitul este
cu atât mai feroce, cu cât „lumina adevăratei civilizaţiuni n-a răsipit încă norii cei groşi ai ignoranţei şi ai
depravaţiunei” de tip fanariot. Iată, deci că, din punctul de vedere al atitudinii auctoriale din paginile
romanului, textul lui Nicolae Filimon prezintă portretul cel mai întunecat, în culorile cele mai sumbre şi în
liniile cele mai dure. Prin aceasta, Nicolae Filimon face distincţie între boierul de viţă veche, cum este
Banul C. şi postelnicul Andronache Tuzluc, un arivist, în esenţă un fanariot profitor. La Nicolae Filimon
este prezent un „poporanism avânt la lettre”, personajele negative fiind trimise acolo unde se cuvine: Dinu
Păturică ajunge la ocnă, Andronache Tuzluc înnebuneşte, iar Chera Duduca este înecată în Dunăre. Toate
acestea formează fiziologia personajului care constă în observarea obiectivă a unui personaj tipic, a
unei situaţii semnificative.

13
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 4
Catedra de limba și literatura română
Anul școlar 2020-2021
Clasa a XII-a
Prof. Ion-Valeriu HIU

TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

(Unitatea de învățare: personajul literar)
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinței.
Nu se acordă fracțiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Punctajul obținut se înmulțește cu 9 pentru a se ajunge la punctajul final.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea la zece a punctajului total obținut pentru lucrare.
Timp de lucru : 30 minute.
Prezentați nuanțat și exemplificat, în minimum 300 de cuvinte, două modalități de
caracterizare a unui personaj dramatic, identificate în fragmentul dat.
„CORINA (într-o rochie caldă de casă. Ștefan în pantaloni gri, pulover albastru, cu mâneci lungi
și închis la gât. Ținuta lor arată o dimineață rece de munte. Corina, pe terasă, în stânga, pe un șezlong,
aproape paralel cu rampa, privește afară, spre culise, într-un fel de reverie atentă ca și cum ar urmări
ceva foarte important, ce se petrece acolo. În hol, comod instalat într-unul din fotoliile albe de nuiele,
Ștefan citește o carte. La ridicarea cortinei, o clipă de tăcere prelungește această situație, care durează
probabil mai de demult): Încă una…
ȘTEFAN: Ai spus ceva?
CORINA: A mai căzut încă una. E a șaptesprezecea. Ieri au fost unsprezece. Alaltăieri cinci.
ȘTEFAN: Vrei să le numeri pe toate?
CORINA: Aș vrea! Sunt așa de multe, că mi-ar trebui o eternitate… Ștefan!
ȘTEFAN (fără să-și întrerupă lectura): Daa…
CORINA: Pot să spun o prostie?
ȘTEFAN: Te rog. Nu te jena.
CORINA: Eu până acum nu văzusem niciodată cum cade o frunză. Credeam că se rupe și cade.
ȘTEFAN: Ai intuiții miraculoase, Corina. Închipuiește-ți că într-adevăr asta e singura metodă a
frunzelor de a cădea: se rup și cad. Mă epatezi.
CORINA: Și tu mă epatezi, dragul meu. Prin ignoranță. Nu știi, nu bănuiești câte gesturi mărunte
sunt într-o cădere de frunză… (Tăcere.) Optsprezece…”
(Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța)
Notă:
Pentru conținut, veți primi 6 puncte, iar pentru redactare, veți primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
BAREM DE EVALUARE:
a). Pentru conținut (prezentarea nuanțată și exemplificată a perspectivei narative din textul dat) 6 puncte:
– precizarea a două modalități de caracterizare – (1 punct +1 punct)= 2 puncte
– prezentarea adecvată și nuanțată a fiecărei modalități de caracterizare (2 puncte + 2 puncte) = 4 puncte;
* pentru prezentarea ezitantă a modalităților de caracterizare, prin raportare la fragmentul dat – 2 puncte;
* pentru încercare de prezentare (schematism) – 1 punct;
b). Pentru redactarea textului (4 puncte):
- utilizarea limbii literare – 1 punct;
- logica înlănțuirii ideilor – 1 punct;
- ortografia – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
- punctuaţia – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

14
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]

MODEL DE REZOLVARE

Fragmentul-suport face parte dintr-o operă dramatică, Mihail Sebastian exprimându-și viziunea,
sentimentele și concepțiile, prin intermediul personajelor (Corina și Ștefan) și ale acțiunii desfășurate într-o
„dimineață rece de munte”.
Cele două personaje sunt surprinse în preocupările lor: Corina urmărește căderea frunzelor ca pe
un specatcol plin de expresii, iar Ștefan citește, cufundat în mirajul ficțiunii. Dialogul, sau mai bine zis,
încercarea de a dialoga, se construiește între cei doi în jurul felului în care cad frunzele, deloc întâmplător,
în viziunea Corinei: „nu bănuiești câte gesturi mărunte” sunt în căderea unei frunze.
Corina și Ștefan apar caracterizate direct, prin aspectele vestimentare prezentate în ampla
didascalie de la începutul textului: „CORINA (într-o rochie caldă de casă. Ștefan în pantaloni gri, pulover
albastru, cu mâneci lungi și închis la gât...)”, ținutele lor conturând imaginea unui cămin, a unei familii.
Secvența „privește afară spre culise, într-un fel de reverie atentă”, o caracterizează dorect pe
Corina ca fiind o persoană sensibilă, capabilă de visare. Personajul feminin are puterea de a adnota căderea
frunzelor, de a se lăsa purtată de frumusețea acestui „spectacol al naturii”: „Eu până acum nu văzusem
niciodată cum cade o frunză. Credeam că se rupe și cade”; „Sunt așa de multe, că mi-ar trebui o
eternitate… Ștefan!” (caracterizare indirectă).
Ștefan este personajul masculin, profund implicat în actul de cultură, fire intelectuală, cu judecăți
directe. Preocupările sale pentru lectură reies din cele două didascalii: cea din începutul fragmentului și
„fără să întrerupă lectura” (caracterizarea directă). Răspunsul dat Corinei îi asociază caracterului său note
de ușoară ironie: „Ai intuiții miraculoase, Corina. Închipuiește-ți că într-adevăr asta e singura metodă a
frunzelor de a cădea: se rup și cad. Mă epatezi”.
Corina îl consideră ignorant, neezitând să-i răspundă în aceeași tonalitate, ba chiar folosind
cuvintele lui: „Și tu mă epatezi, dragul meu. Prin ignoranță. Nu știi, nu bănuiești câte gesturi mărunte sunt
într-o cădere de frunză… [...] Optsprezece…”.
Dacă personajul feminin este „spiritul, artista”, capabilă de a contempla căderea frunzelor, unică,
în viziunea ei, personajul masculin este „rațiunea”, văzând în același fenomen, un proces natural firesc, cu
nimic ieșit din comun.

Nota BENE!

* Nu uitați de obiectul cerinței: două modalități de caracterizare a personajului dintr-un text

dramatic;
* În răspunsul dat trebuie să apară concepte de „caracterizare directă” și „caracterizare
indirectă”, alături de mijloacele prin care se realizează:
- autor, alte personaje, autocaracterizare (caracterizarea directă)
- fapte, gesturi, limbaj, relații cu alte personaje, nume (caracterizare indirectă)
* Dacă cerința presupune caracterizarea de personaje (modalități, portret), nu uitați că
trebuie să prezentați și trăsături ale personajului/personajelor prezentate în fragment, după cum ni se
precizează; aceste trăsături pot apărea în formă adjectivală (înalt, inteligent, bogat) sau substantivală
(inteligența, bogăția, statura înaltă).
* Citiți cu atenție concluziile de la sfârșitul materialului teoretic!

15
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 5
Catedra de limba și literatura română
Anul școlar 2020-2021
Clasa a XII-a
Prof. Ion-Valeriu HIU

TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

(Unitatea de învățare: personajul literar)
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinței.
Nu se acordă fracțiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Punctajul obținut se înmulțește cu 9 pentru a se ajunge la punctajul final.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea la zece a punctajului total obținut pentru lucrare.
Timp de lucru : 30 minute.
Prezentați nuanțat și exemplificat, în minimum 300 de cuvinte, două modalități de
caracterizare a personajului, identificate în fragmentul dat.
„Stranie apariție și Hacik, așa de străin și totuși atât de apropiat de peisagiul acesta, că nu l-aș
putea închipui în alt loc. Un om ridicol: mic, subțire, păros, cu sprâncenile împreunate, fără vârstă. Limbaj
amuzant, dar și mai amuzant e timbrul vocii, pe care nu-l pot reda prin scris. O caracteristică are că te
salută ori de câte ori te-ar întâlni, și te întâlnește de o sută de ori pe zi. Prima dată l-am descoperit pe o
bicicletă, cu o cutie de pălării în mână. Era țanțoș, drept, cu o mână abia sprijinind ghidonul. Ce rost o fi
avut bicicleta între cele câteva magazii sau cutia de pălării rămâne inexplicabil. E gata să facă servicii și,
dacă îl iscodești puțin, începe să-ți povestească despre dragostea lui fără speranțe pentru o fată
tuberculoasă. Dacă l-ar accepta, ar lua-o de nevastă, cu orice risc.
Hacik are un suflet admirabil, exprimat ridicol, dar în cazul lui ridicolul ți-l face cu atât mai drag.
Poartă pretutindeni vioara cu el și e suficient să-l surprinzi noaptea în vreun colț de lângă mare, cântându-și
toate deznădejdile, ca să-ți fie, măcar pentru o clipă, frate.
Ioana mi-a spus: „Când am fost la Cavarna, în timpul despărțirii noastre, numai cu Hacik mă
simțeam mai bine, căci îmi amintea de tine.” De ce? Căci între mine și Hacik nu-i nicio asemănare. Poate
că Hacik nu este decât eu, ușor caricaturizat sau simplificat, fără amănuntele care mă complică inutil? Sau
poate că lângă ființa tragică și ireală a lui Hacik orice deznădejde găsește un teren prielnic?”
(Anton Holban, Ioana)
Notă:
Pentru conținut, veți primi 6 puncte, iar pentru redactare, veți primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
BAREM DE EVALUARE:
a). Pentru conținut (prezentarea nuanțată și exemplificată a perspectivei narative din textul dat) 6 puncte:
– precizarea a două modalități de caracterizare – (1 punct +1 punct)= 2 puncte
– prezentarea adecvată și nuanțată a fiecărei modalități de caracterizare (2 puncte + 2 puncte) = 4 puncte;
* pentru prezentarea ezitantă a modalităților de caracterizare, prin raportare la fragmentul dat – 2 puncte;
* pentru încercare de prezentare (schematism) – 1 punct;
b). Pentru redactarea textului (4 puncte):
- utilizarea limbii literare – 1 punct;
- logica înlănțuirii ideilor – 1 punct;
- ortografia – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
- punctuaţia – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 50 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

16
 HIU ION-VALERIU [SUBIECTUL AL II-LEA – BACALAUREAT 2020]
Colegiul Național „Zinca Golescu”, Pitești Varianta 6
Catedra de limba și literatura română
Anul școlar 2020-2021
Clasa a XII-a
Prof. Ion-Valeriu HIU

TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

(Unitatea de învățare: personajul literar)
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinței.
Nu se acordă fracțiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.
Punctajul obținut se înmulțește cu 9 pentru a se ajunge la punctajul final.
Se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărțirea la zece a punctajului total obținut pentru lucrare.
Timp de lucru : 30 minute.
Prezentați nuanțat și exemplificat, în minimum 300 de cuvinte, două modalități de
caracterizare a unui personaj dramatic, identificate în fragmentul dat.
„Până atunci nu aveam decât situația mărturisită de logodnici. Situație prea delicată într-adevăr, dar la care
ajunsesem datorită felului pasionat al nevestei mele. Ea locuia încă la matușa ei, unde mai locuia, de asemeni, în pensiune,
o colegă de Universitate, prin care o cunoscusem și care-mi plăcuse mult mai mult, căci era oacheșă, iar mie nu-mi
plăceau deloc blondele. Și totuși ajunsesem aci, soluție care, dealtfel, pe prietenă o lăsa destul de indiferentă. Era atâta
tinerete, atâta frângere, atâta nesocotință în trupul bălai și atâta generozitate în ochii înlăcrămați albaștri, că a trecut
biruitoare. Lungile convorbiri, acasă, în salonașul cu divane acoperite cu scoarțe și mormane de perne, deveniseră și
pentru mine - e drept, mult mai târziu - o nevoie sufletească. Dealtminteri, era această fată un continuu prilej de uimire.
Mai întâi prin neistovita bunătate pe care o risipea în jurul ei. Făcea toate lucrările mătușii ei, care era institutoare,
prăpadea puținii bani în cadouri pentru prietene, iar pe colega ei bolnavă a îngrijit-o luni de zile ca o soră de caritate, cu
o abnegatie fără margini, de adolescentă. Pe când eu cautam să ascund oarecum dragostea noastră, ea tinea s-o afișeze cu
ostentație, cu mândrie; încât, desi nu-mi placea, începusem totuși să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată
lumea pentru mine, fiindcă eram atât de patimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente, și cred că acest orgoliu a
constituit baza viitoarei mele iubiri. Să tulburi atât de mistuitor o femeie dorită de toți, să fii atât de necesar unei existențe,
erau sentimente care mă adevereau în jocul intim al personalității mele. De unde până aici, toate femeile bune, care
treceau în trăsuri și echipaje luxoase, mă tulburau prin voluptatea cu care îmbiau pe oricine, în treacăt - și pe care mi-ar fi
împărtașit-o, cine știe, în anumite condiții și mie - femeia aceasta începuse să-mi fie scumpă tocmai prin bucuria pe care
eu i-o dădeam, facându-mă să cunosc astfel plăcerea neasemănată de a fi dorit și de a fi eu însumi cauza de voluptate.[...].
Cu ochii mari, albaștri, vii ca niste întrebări de cleștar, cu neastâmpărul trupului tânăr, cu gura necontenit umedă
si fragedă, cu o inteligență care irumpea, izvorâtă tot atât de mult din inima cât de sub frunte, era, dealtfel, un spectacol
minunat. Izbutea să fie adorată de camarazi, baieți și fete deopotrivă, căci înfrumuseța toată viața studentească. Știau toți
orele ei de cursuri și i se prețuia prezența, ca unei adevărate vedete, fragile și mici, pe vastele culoare. Făcea totul cu
pasiune. Uneori isprăvile ei țineau de miracol.”.
(Camil Petrescu, Ultima noapte dragoste, întâia noapte de război)
Notă:
Pentru conținut, veți primi 6 puncte, iar pentru redactare, veți primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50
de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
BAREM DE EVALUARE:
a). Pentru conținut (prezentarea nuanțată și exemplificată a perspectivei narative din textul dat) 6 puncte:
– precizarea a două modalități de caracterizare – (1 punct +1 punct)= 2 puncte
– prezentarea adecvată și nuanțată a fiecărei modalități de caracterizare (2 puncte + 2 puncte) = 4 puncte;
* pentru prezentarea ezitantă a modalităților de caracterizare, prin raportare la fragmentul dat – 2 puncte;
* pentru încercare de prezentare (schematism) – 1 punct;
b). Pentru redactarea textului (4 puncte):
- utilizarea limbii literare – 1 punct;
- logica înlănțuirii ideilor – 1 punct;
- ortografia – 1 punct (0–1 greşeli ortografice – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte);
- punctuaţia – 1 punct (0–1 greşeli de punctuaţie – 1 punct; 2 sau mai multe greșeli – 0 puncte).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 50 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

17