Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LOGOPEDIE
Primele 3 luni – emisii verbale nediferenţiate integrate în activităţile motorii. Evoluţie a vorbirii
corelată cu dezvoltarea psihomotricităţii.
3-4 luni – apare gânguritul. Sunetele emise sunt încă confuze, dar încep să se diferenţieze ca
semnificaţie (stare de confort sau trebuinţe).
5-6 luni – apare lalaţiunea (folosirea pe scară largă a silabelor). Diferenţiere tot mai fină a
emisiilor sonore din punct de vedere al performanţei şi al semnificaţiei.
1-3 ani – primele cuvinte ale copilului (la 1 an). După rostirea primelor cuvinte, apare
exprimarea holofrastică (folosirea cuvintelor pe post de propoziţii). Înţelege mai mult decât poate
exprima. Treptat, reuşeşte să formuleze propoziţii scurte, însă acordul gramatical e dificil. Vorbirea are
caracter situativ, este bogată în interjecţii şi în substantive concrete. Copilul preferă verbele care
exprimă acţiuni. Se observă dificultăţi în pronunţarea unor sunete mai dificile, omisiuni, deformări,
inversări, substituiri la nivel fonematic, repetiţii de tip balbic.
3 - 6-7 ani – se dezvoltă vorbirea contextuală, cuvintele încep să se organizeze în structuri
logice, coerente. Apar idei ce pot fi formulate verbal. Creşte volumul vocabularului (2500 cuvinte).
1
8.mai.2003 DEFECTOLOGIE Curs 6
Există însă o discrepanţă mare între vocabularul activ şi cel pasiv. Apare invenţia lexicală. Propoziţiile
capătă o structură mai complexă (apar părţile de legătură, adjectivele, adverbele, complementele).
6-10 ani – se dezvoltă masiv latura expresivă şi cea impresivă a limbajului. Apare forma scrisă
a limbajului verbal şi se dezvoltă exprimarea cultă, ceea ce înseamnă un început de standardizare a
vorbirii. Creşte capacitatea de diferenţiere semantică a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor. Apare
exprimarea stilistică mai târziu, şi exprimarea de tip argotic. Învăţarea scris-cititului contribuie decisiv la
dezvoltarea gândirii şi a personalităţii în general.
LIMBAJUL MIC - sunete mai uşor de pronunţat :
- p, b, m (I zonă = la nivelul buzelor)
- t, d, n (II zonă = la nivelul dinţilor)
- c, g (h) (III zonă = la nivelul glotei – zona velară)
Sunete cu dificultate intermediară: f, v, l ------ r.
Sunete dificile: s, z, ş, j (siflante, şuierătoare).
Sunete foarte dificile: č, ğ, ţ, dz, k’ – g’.
Vocalele: a o u (exterior)
a ă î (interior)
a – e – i (lateral)
2
8.mai.2003 DEFECTOLOGIE Curs 6
Def: Tulburarea vorbirii caracterizată prin deficienţe în pronunţarea unor sunete sau grupe de
sunete, vorbirea în ansamblul ei fiind normală.. Mai rar se întâlnesc şi forme în care extinderea
dificultăţilor de pronunţie la o gamă largă de sunete face ca vorbirea să devină aproape neinteligibilă.
Etiologie:
1) anomalii anatomo-fiziologice ale organelor periferice implicate în actul vorbirii;
3
8.mai.2003 DEFECTOLOGIE Curs 6
RINOLALIA
Def. Tulburare de pronunţie asemănătoare dislaliei însă la care aspectul nazal este principal.
Clasificare (ţine cont de etiologie):
1) forme organice: rinolalia organică deschisă (aperta), rinolalia organică
închisă (clausa), mixtă coexistenţa cauzelor;
2) forme funcţionale: rinolalia funcţională deschisă (hipotonie velară,
tulburări respiratorii), închisă (hipertonie velară, obstrucţie velofaringiană),
mixtă.
Spre deosebire de dislalie, în rinolalie, datorită nazalizării, vocea are un caracter dezagreabil,
afectând grav inteligibilitatea.
Terapia:
1 – etapa preoperatorie
4
8.mai.2003 DEFECTOLOGIE Curs 6
BALBISMUL
Def. Tulburare de limbaj datorată destructurării ori funcţionării defectuoase a reglajului verbal,
constând în dezordine intermitentă a pronunţiei, repetări convulsive ale unor foneme, blocaje ale
fluxului vorbirii, emiteri precipitate.
Balbismului i se asociază grimase, ticuri, spasme.
Clasificare:
1) forma clonică – clonotonică - Atunci când se manifestă prin repetări explozive,
involuntarea unor sunete sau silabe la începutul cuvintelor;
2) forma tonică – tonoclonică – Dacă se constată o întrerupere sau blocare a
cursivităţii vorbirii datorită apariţiei unor spasme la nivel glotolaringian.
Se structurează ca fenomen patologic la vârsta de 4-5 ani, odată cu folosirea intensivă a
propoziţiilor şi se consolidează la intrarea în şcoală.
Bâlbâiala are efecte negative, în primul rând asupra personalităţii. Spre deosebire de alte
tulburări de limbaj, ea nu se reduce odată cu vârsta ci se amplifică.
Simptomatologie: - spasme ale aparatului fonoarticulator, aritmie (disritmie, până la aritmie),
monotonie a vorbirii, embolofrazie (exprimare perifrastică), inversiuni, sunete parazitare, stil telegrafic
până la refuz categoric de a vorbi. Frecvenţa ce mai mare este la băieţi (4 : 1).
Etiologie:
- factori favorizanţi: hiperexcitabilitate, debilitate somatopsihică, mediu familial
traumatizant psihic, bilingvism;
- factori agravanţi: atitudinea depreciativă a familiei faţă de tulburările de limbaj
ale copilului, situaţia în care copilul trebuie să vorbească (examinare şcolară
stresantă), atitudinea grupului şcolar, a cadrelor didactice;
- factori declanşatori: şoc psihic, solicitări intempestive de a lua cuvântul,
anxietate, trac, auditoriu ostil.
Relaţia dintre balbism şi logonevroză (consecinţă a balbismului):
Balbismul se transformă în logonevroză atunci când apare sau există pe un fond nevrotic ca
urmare a conştientizării handicapului şi a trăirii acestuia ca pe o dramă, o frustrare.
Intervenţie şi prognostic în terapia bâlbâielii şi logonevrozei:
5
8.mai.2003 DEFECTOLOGIE Curs 6
- intervenţia precoce;
- programul este structurat pe următoarele criterii:
i. cunoaşterea de către logoped a structurii relaţionale a copilului;
ii. depistarea cauzelor;
iii. începerea intervenţiei cât mai timpuriu;
iv. adecvarea metodelor şi procedeelor la tipul şi gradul tulburării, la vârsta
subiectului;
v. obţinerea încrederii subiectului în capacitatea profesională a logopedului;
vi. corelarea reeducării verbale cu reconfigurarea imaginii de sine şi a stilului
relaţional.
a) terapie simptomatică – gimnastică generală, educarea respiraţiei, reeducarea ritmului
vorbirii;
b) psihoterapie – sugestionarea (mai ales la copii), relaxare, hipnoză, psihoterapia de
familie, ludoterapia, psihodrama, arterapia.
TULBURĂRILE DE VOCE
!! Sunt considerate tulburări de voce acele distorsiuni ale amplitudinii frecvenţei, timbrului şi
rezonanţei vocale ce devin stabile şi afectează negativ existenţa cotidiană a invidiului.
Cauze:
- organice (malformaţii, intervenţii chirurgicale în cancerul laringian etc.)
- funcţionale (paralizie a muşchilor laringieni, disfuncţii ale glotei);
- psihice (şoc psihic, trac, stres).
Simptomatologie:
Diferă în funcţie de gravitatea tulburărilor, mergând de la răguşelaă, senzaţie de corp străin în
gât, durere, tuse, până la vorbire în şoaptă şi chiar dispariţia vocii.
Clasificare:
a) fonastenia sau oboseala vocii;
b) disfonia – tulburare a vocii ce implică distorsiuni ale registrului vocal şi a calităţii
sunetelor; pronunţia poate fi nazală sau răguşită, baritonală.
c) de falset – vocea oscilantă;
d) mutaţia patologică a vocii
e) voce nazalizată (rinolalie);
f) afonia (dispariţia vocii).
Intervenţii terapeutice: - principiul odihnei vocale (exerciţii de respiraţie – verbale-vocale,
emisia în registrul normal de vorbire).
Definiţii:
DISLEXIA = perturbare a mecanismelor citirii conducând la deformări, erori şi lacune.
Simbolurile citite nu sunt precis identificate, clar înţelese şi corect reproduse.
DISGRAFIA = perturbare a învăţării scrisului, exprimată în omisiuni de litere, inversări,
substituiri. Se mai manifestă sub aspect dezordonat al scrisului, dispunere deficitară în planul hârtiei,
dizortografii şi agramatism.
Etiologie:
- cauze ereditare ce determină deficienţe vizual-perceptive, psihomotorii sau de
organizare a activităţii psihice superioare;
- cauze care ţin de educaţie (mediul familial), anturaj etc.;
- cauze somatice (de ordin neurologic, de tip psihiatric, traume afective).
6
8.mai.2003 DEFECTOLOGIE Curs 6
Simptomatologie:
1) la nivel fonem-grafenului – dificultăţi în diferenţierea auditivă a fonemelor şi
vizual a grafemelor (vezi figura), tulburări în citirea şi scrierea consoanelor (che-
chi);
d b
q p
RETARDUL DE LIMBAJ
Definiţie: Este considerat ca având o întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului copilul care
până la vârsta de 3 ani foloseşte un număr redus de cuvinte, aproape totdeauna afectate ca pronunţie
7
8.mai.2003 DEFECTOLOGIE Curs 6
şi care nu formează propoziţii simple, deşi auzul este bun, organele fonoarticulatorii sunt normal
constituite, iar dezvoltarea intelectuală este corespunzătoare vârstei cronologice.
Perioadă de lalaţiune scurtă şi săracă în producţii sonore. Primele cuvinte apar în jurul vârstei
de 2 ani. Fonemele dificile lipsesc sau sunt înlocuite cu altele mai uşoare. La 4-5 ani vocabularul activ
este de 20-30 cuvinte. Se pot asocia deficienţe în operarea mentală, deficienţe de tip neuromotor şi
psihomotor.
Etiologie:
- factori neurologici – mai ales cei care determină leziuni cerebrale sau nervoase;
- factori traumatologici – accidente, traumatisme ale mamei
- factori smatici;
- factori psihologici şi psihosociali – abandonul familial, neglijare verbală şi
acţională, greşeli în educaţie, mediul familial conflictual;
- factori constituţionali – anumite trăsături ereditare care ar fi răspunzătoare de
apariţia unei inutilităţi lingvistice manifestate în toate domeniile limbajului.
Formele retardului de limbaj:
1) formă pură, fără simptome somatice sau neuropsihice;
2) formă constituţională;
3) formă sechelară (asociată leziunilor cerebrale);
4) formă somatică (asociată rahitismului);
5) formă psihogenă (apare fie pe fond nevrotic, fie pe fondul unui oarecare deficit
intelectual).
Etapele intervenţiei logopedice se referă la:
1) psihoterapie;
2) modelul stimulării lingvistice corectându-se tulburările de pronunţie, bâlbâiala,
formarea deprinderilor de scris-citit, unei comunicări funcţionale;
3) modelele de interferenţă lingvistică: înlăturarea modelelor negative, încurajarea
modelelor pozitive, recuperarea fără eforturi foarte mari, aspectul psihoterapeutic fiind
foarte important aici.