Citeşte textul şi realizează sarcina:

Era noapte cînd ne-am dat jos într-o staţie de munte, ca să schimbăm trenul. Gara
frumoasă, aşezată la poalele unor dealuri încărcate cu brazi, era la ora aceea pustie şi trebuia să
aşteptăm cîteva ore. M-am aşezat pe banca de lemn din faţa peronului şi am stat aşa tot timpul,
copleşit de o emoţie puternică, în timp ce o cădere de apă de undeva departe îmi însoţea,
intensificînd-o, această stare de singurătate şi fericire, care venea din sentimentul că evadarea
mea se înfăptuieşte şi că e fără întoarcere.

Am continuat apoi lunga călătorie. Stăteam la geam, roţile păcăneau, oraşe şi sate, şi văi
adînci sau brazi înalţi îmi ieşeau gonind înainte, izbindu-mi ochiul, repezindu-se uneori cu
violenţă asupra ferestrei mele şi făcîndu-mă să mă trag înapoi înspăimîntat.

La Turda ne-am dat jos şi ne-am urcat într-un tren mic care oprea foarte des şi mergea
foarte încet. Seara, pe la orele nouă, această "mocăniţă"* şi-a terminat drumul şi s-a oprit la
Abrud.

Peste oraş cădea o ploaie măruntă. Am găsit uşor clădirea şcolii, care era pe un deal la
marginea oraşului şi portarul ne-a arătat care era locuinţa subdirectorului şcolii, profesorul
Mayer.

Ne-a primit înăuntru şi în cîteva minute am devenit elevul acelei şcoli. A doua zi însoţitorul
meu a plecat, iar eu am aflat că era adevărat ce spusese el, la această şcoală nici măcar nu se
dădeau examene de admitere, fiindcă locurile nu erau complete. În clasa întîi aveam patruzeci
de locuri şi elevi abia douăzeci şi şapte. Se dădeau însă examene de bursă şi, bineînţeles, m-am
înscris şi eu.

Examenul de istorie cu profesorul Mayer a fost însă foarte obositor. Mă săturasem să-i tot
răspund. Mai pe urmă am aflat că el nu dădea niciodată nota zece şi că mie a trebuit să mi-o
dea, fiindcă, deşi întrebările lui mă vîrau adînc în istorie, scuturam capul şi ieşeam uşor la
suprafaţă.

A doua zi, spre prînz, s-a afişat în hol lista celor reuşiţi la examenul de bursă. Eram în capul
ei, pe toată şcoala, cu media generală zece.

(După Marin Preda)

*Mocăniţă - tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte.

- Rezumă, în limita de 25-30 de cuvinte, primul alineat al textului dat.

Citeşte textul şi realizează următoarea sarcină:

Cînd stau cîteodată să mă gîndesc serios la mine şi la cei ce mă înconjoară, nu-mi pot găsi
nicidecum atîtea păcate, cîte aş fi încercat să-mi atribui singur. Ca pedagog n-aş putea spune că
sînt rău: elevii ţin la mine, le place tonul uşor ironic pe care-l păstrez în discuţiile cu ei, ştiu
materia bine şi o studiază cu plăcere. Ca om mă ştiu normal şi în relaţiile cu oamenii corect. Nu
pot suferi prostia şi-mi bat joc de ea, dar nici atît de caraghios nu-s ca să pornesc o cruciadă
împotriva ei: la ce bun să-ţi consumi nervii pe chestiuni deznădăjduite! Ca membru al unui
colectiv e altceva: cînd ideile şi tendinţele lui corespund cu ale mele, sînt cu el; cînd avem păreri
felurite, sînt eu. Un colectiv nu trebuie să presupună lichidarea personalităţii, aducerea la
acelaşi numitor. Iar cînd întîmplarea încheagă un colectiv de talia celuia în care mă învîrt de doi
ani, cu atît mai puţin aş avea motive să mă încadrez în acesta.

Viaţa e prea scurtă ca s-o trăieşti în amănunte, în mărunţişuri, viaţa, ca s-o trăieşti toată,
trebuie s-o cuprinzi în linii mari şi detaliile să le concentrezi doar în direcţia loviturii principale: a
scopului ce ţi l-ai pus.

Iar dacă e vorba să-mi aflu numaidecît un păcat, eu îl văd anume pe acesta: abia la douăzeci
şi şase de ani am ajuns să-mi formulez precis un principiu de viaţă, cu intenţia ca mai departe să
mă călăuzesc numai de dînsul.

Dar cine îmi reproşează acest păcat?

Mi se spune că sînt un individualist. Ştiu, nu poţi trăi în afară de societate, respectiv trebuie
să accepţi legile ei. Da, dar cînd legea intră în contradicţie măcar cu un singur fapt, e oare
dreaptă legea? Şi e foarte problematic de altfel că lupta, pe care aş fi declarat-o aici, ar fi fost
înţeleasă aşa cum trebuie înţeleasă şi că rezultatele ei ar fi fost cele aşteptate. E o formulă atît
de comodă, cînd vrei să-l pui pe cineva la punct: adică tot corul cîntă fals, el unul cîntă corect!

La urma urmei, luptînd pentru ceva, trebuie să te impui ca să ai dreptate.

Aureliu Busuioc

- Rezumă primul alineat al textului dat, în limita de 55-60 de cuvinte.