UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT
DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

NOTE DE CURS*
- 2017 -
INVENŢIA
TITLUL AL III-LEA
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE NĂSCUTE ÎN LEGĂTURĂ CU INVENŢIA
PARTEA I
DREPTURILE NĂSCUTE ÎN LEGĂTURĂ CU INVENŢIA
CAPITOLUL I
CONCEPT ŞI ENUMERARE
1. Concept. Crearea şi utilizarea invenţiei determină naşterea, între diverse persoane (fizice
sau juridice), a unor relaţii, aşadar apariţia unor relaţii sociale, a căror reglementare juridică le
transformă în raporturi juridice. În cadrul acestor raporturi juridice, există drepturi şi obligaţii
aparţinând persoanelor implicate. Dintre aceste drepturi, unele sunt generate de însăşi crearea
invenţiei, altele presupun brevetarea acesteia, altele apar ca urmare a exploatării invenţiei brevetate
etc. De aceea, considerăm că formula "drepturi născute în legătură cu invenţia"1 este cea mai
potrivită spre a acoperi această întreagă diversitate de situaţii.
2. Enumerarea categoriilor. Din analiza Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, rezultă
că drepturile care se nasc în legătură cu invenţia se pot clasifica în trei categorii: drepturile titularului de
brevet; drepturile angajatorului persoană juridică în această calitate, indiferent dacă devine sau nu titular
de brevet pentru invenţia de serviciu; drepturile inventatorului care nu este titular al brevetului.2
După o analiză mai adâncă, am renunţat3 la a considera existenţa - distinctă - a categoriei
drepturilor inventatorului în această singură calitate, de autor al invenţiei, pe care o enunţasem într-o
lucrare anterioară.4 Raţiunea majoră a acestei din urmă poziţii are în vedere împrejurarea că nu se poate
vorbi despre drepturi ale inventatorului mai înainte de brevetarea invenţiei, adică mai înainte de

 Copyright © Lucian MIHAI (Bucureşti, 2003; 7.11.2011; 10.11.2014; 9.11.2017). Reproducerea ori
utilizarea, sub orice formă, fără acordul expres al autorului, sunt interzise. Studenţii Facultăţii de
Drept a Universităţii din Bucureşti beneficiază de dreptul de multiplicare, prin orice mijloace, în
vederea pregătirii pentru disciplina Dreptul proprietăţii intelectuale. Prezentele "Note de curs" sunt
destinate exclusiv beneficiarilor menţionaţi. Ele nu constituie o lucrare ştiinţifică ori didactică
definitivată.

N.B. Unele părţi din conţinutul "Notelor de curs" publicate în noiembrie 1991 (părţi care se regăsesc în
conţinutul prezentelor "Note de curs") au fost preluate fără acordul autorului într-o lucrare publicată în anul
1997, a cărei comercializare a fost sistată prin sentinţa civilă nr. 522 din 20 august 1997 pronunţată la
cererea autorului acestor "Note de curs" de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, toate exemplarele
tipărite fiind ulterior distruse.

1
Pentru utilizarea acestei expresii, a se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 113 şi urm.
2
În comparaţie, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 83/2014, doctrina (a se vedea A. Petrescu, L. Mihai,
Legea, p. 40) identificase în cuprinsul Legii nr. 64/1991 următoarele trei categorii de drepturi născute în
legătură cu invenţia: drepturile titularului de brevet; drepturile unităţii în cazul în care nu este titular de
brevet; drepturile inventatorului care nu este titular de brevet. Se poate constata că, dintre acestea, prima şi a
treia categorie îşi menţin existenţa şi în prezent.
3
Idem.
4
A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 115-116 şi 160-172, unde, sub imperiul Legii nr. 62/1974 privind
invenţiile şi inovaţiile, erau analizate următoarele drepturi ale autorului invenţiei în această singură calitate,
de autor al invenţiei: dreptul la calitatea de autor al invenţiei, aşadar la calitatea de inventator; drepturi
derivând din această calitate (adică dreptul de prioritate al autorului invenţiei, dreptul de a da publicităţii
invenţia, dreptul la nume al inventatorului, dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie - brevetul de invenţie).

1
recunoaşterea de către stat, prin organele sale de specialitate, a caracterului brevetabil al unei creaţii
tehnologice; sau, cu alte cuvinte, că nu se poate vorbi despre "inventator" (şi, consecvent, nici despre
drepturile acestuia) mai înainte de a se stabili natura de "invenţie" a creaţiei.5

CAPITOLUL AL II-LEA
DREPTURILE TITULARULUI DE BREVET. DREPTUL SUBIECTIV DE PROPRIETATE
INDUSTRIALĂ ASUPRA INVENŢIEI
3. Enumerare. Aşa cum arătam, cel mai important drept conferit titularului de brevet - fie că este
vorba despre autorul invenţiei, fie că este vorba despre angajator - este dreptul subiectiv de proprietate
industrială asupra invenţiei.

A se vedea prelegerea distincta asupra temei:

DREPTUL SUBIECTIV DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ ASUPRA INVENŢIEI

CAPITOLUL AL III-LEA
ALTE DREPTURI ALE TITULARULUI DE BREVET

4. Distincţii. Ceea ce caracterizează fiecare dintre drepturile analizate sub acest sub-titlu este
faptul că beneficiarul lor este întotdeauna o persoană care are (sau urmează să aibă) calitatea de titular
de brevet. Totuşi, unele dintre aceste drepturi sunt recunoscute numai unor categorii din sfera
titularilor (ori viitorilor titulari) de brevet – cu consecinţa că devine necesar să se opereze cu distincţii
suplimentare de regim juridic. Astfel, unele drepturi sunt recunoscute oricărui titular de brevet, pe
când altele sunt specifice doar pentru anumite categorii de titulari (sau viitori titulari) de brevet.
§1. Drepturile titularului de brevet - fie că este vorba despre
autorul invenţiei, fie că este vorba despre o altă persoană (fizică sau juridică)
5. Dreptul la despăgubiri materiale, în cazul încălcării dreptului de proprietate industrială.
Potrivit art. 56, „(1) Încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) constituie infracţiunea de contrafacere şi
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. […]
(3) Pentru prejudiciile cauzate, titularul ori beneficiarul unei licenţe are dreptul la despăgubiri,
potrivit dreptului comun […].
(4) Încălcarea drepturilor prevăzute la art. 31 alin. (1) de către terţi după publicarea cererii de
brevet de invenţie atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit dreptului
comun, titlul pentru plata despăgubirilor fiind executoriu după eliberarea brevetului.
(5) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 31 alin. (1), actele prevăzute la art. 31 alin. (2) efectuate de
un terţ anterior datei la care s-a publicat cererea de brevet sau datei la care solicitantul i-a făcut o
somaţie, însoţită de o copie autentificată a cererii de brevet de invenţie, nu sunt considerate a aduce
atingere drepturilor conferite de brevet.”6
Desigur că titularul brevetului poate decide să nu recurgă la calea procesului penal, ci,
întemeindu-se pe dispoziţiile art. 1357 şi urm. din Codul civil, să pretindă despăgubiri printr-o acţiune în
răspundere civilă delictuală.

5
Sub acest aspect, s-a decis că “Pentru ca o persoană să beneficieze de protecţia conferită de brevetul de
invenţie, este necesar să parcurgă procedura de obţinere a brevetului de invenţie, potrivit prevederilor Legii
nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie” (Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, decizia nr. 123 din
9 decembrie 1996, publicată în Curtea de Apel Bucureşti. Culegere de practică judiciară civilă. 1993 – 1998,
Editura All Beck, 1999, p. 3 – 4).
6
Potrivit art. 31 alin. (1) şi (2): "(1) Brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a
invenţiei pe întreaga sa durată.
(2) Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:
a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre
vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste
scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un
procedeu.”

2
 6. Dreptul de prioritate al titularului de brevet. Conform art. 16, „Orice persoană care a
depus, în conformitate cu art. 13 alin. (1) şi art. 15 alin. (1), o cerere de brevet la OSIM sau
succesorul său în drepturi beneficiază de un drept de prioritate, cu începere de la data depozitului
cererii faţă de orice alt depozit, privind aceeaşi invenţie, având o dată ulterioară.”
Acest drept de prioritate al titularului de brevet nu trebuie confundat cu dreptul de prioritate al
autorului invenţiei.7
§2. Drepturile – specifice - ale titularului de brevet care este angajator persoană juridică
7. Precizare. Atunci când titular de brevet nu este inventatorul, ci angajatorul persoană
juridică8, acesta din urmă mai beneficiază de încă două drepturi, şi anume de (i) dreptul la asistenţă din
partea inventatorului şi de (ii) dreptul de a i se acorda o licenţă exclusivă asupra invenţiei de serviciu
brevetate la care renunţă.
8. Dreptul angajatorului titular de brevet la asistenţă din partea inventatorului.
8.1. Potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 83/2014 privind invenţiile de serviciu, „La cererea
angajatorului, inventatorul salariat îi acordă acestuia asistenţă pentru obţinerea protecţiei şi a
valorificării invenţiei.” Aşadar, este vorba despre o dublă obligaţie de acordare a asistenţei: pentru
obţinerea protecţiei (juridice) şi, respectiv, pentru valorificarea invenţiei.
8.2. Asistenţa pentru „obţinerea protecţiei” are în vedere obţinerea protecţiei juridice prin
intermediul brevetului de invenţie din care se naşte dreptul de proprietate industrială asupra acesteia
(dreptul de exploatare exclusivă). În acest scop, inventatorul salariat va putea fi solicitat de către
angajatorul persoană juridică să îi pună la dispoziţie informaţii complete referitoare la invenţia pe care a
realizat-o şi să contribuie la elaborarea cererii de brevet de invenţie şi a documentaţiei aferente cu ocazia
constituirii depozitului reglementar (art. 13 şi urm. din Legea nr. 64/1991). Sub acest aspect, este necesară
coroborarea şi cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 83/2014 conform cărora „Salariatul care
creează o invenţie are obligaţia să comunice de îndată angajatorului prezentarea invenţiei, în care să
descrie soluţia problemei rezolvate cu date suficient de clare pentru a defini invenţia şi condiţiile în
care invenţia a fost creată.”9
8.3. Cât priveşte cel de-al doilea aspect (asistenţa pentru „valorificarea invenţiei”), anterior
intrării în vigoare a acestui act normativ problema era reglementată prin fostul art. 42 alin. (2) din Legea
nr. 64/1991 (astăzi abrogat prin dispoziţiile exprese ale art. 16 pct. 3 din Legea nr. 83/2014), conform
căruia "Inventatorul are obligaţia să acorde, la cererea titularului de brevet, asistenţă tehnică pe bază de
contract, pentru punerea în aplicare a invenţiei." Compararea celor două texte relevă, printre altele10,
renunţarea legiuitorului din 2014 la precizarea expresă de către legiuitorul din 1991 că asistenţa tehnică se
acordă pe baza unui contract încheiat între angajator şi inventatorul salariat. Mai mult decât atât,
includerea în această comparaţie şi a reglementării anterioare anului 1991 relevă o surprinzătoare
concordanţă de vederi între legiuitorul din 2014 şi legiuitorul comunist din 1974, având în vedere că art.
42 din Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile avea următorul conţinut:
„Inventatorul are obligaţia să acorde asistenţă tehnică necesară, să participe, la cererea
organizaţiilor socialiste titulare de brevete, la proiectarea, experimentarea, aplicarea şi generalizarea
invenţiilor, să dea lămuriri asupra acestora şi să îndeplinească orice alte cerinţe prevăzute de lege în
vederea brevetării invenţiilor.
Organizaţia socialistă care solicită asistenţa tehnică a inventatorului suportă cheltuielile de
deplasare, cazare, diurna şi retribuţia, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.”11

7
A se vedea infra, Capitolul V.
8
Dacă angajatorul nu este persoană juridică, invenţia nu poate fi calificată ca invenţie de serviciu, cu consecinţa
că nu se vor aplica prevederile Legii nr. 83/2014 privind invenţiile de serviciu, aşadar nici dispoziţiile at. 9 alin.
(2).
9
A se vedea infra, Capitolul IV.
10
O altă deosebire constă în aceea că reglementarea abrogată făcea referire la „asistenţa tehnică”, pe când noua
reglementare are în vedere „asistenţa” în general (deci nu numai tehnică).
11
Cu ocazia intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, am comentat după cum urmează progresul realizat de noua
reglementare în privinţa asistenţei tehnice datorate de către inventator: "În raport cu reglementarea anterioară
[Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile], art. 46 alin. 2 [devenit între timp art. 42 alin. 2] precizează
expres că asistenţa tehnică se acordă "pe bază de contract". Aşadar, obiectul dreptului unităţii titulare de brevet
nu este însăşi acordarea asistenţei tehnice, ca atare. Aceasta se acordă numai după încheierea unui contract între
unitate şi inventator, la iniţiativa unităţii şi fără posibilitate pentru inventator de a refuza încheierea contractului.
Deci, dreptul la asistenţă tehnică nu se naşte ex lege, ci din contract. Ex lege se naşte numai dreptul unităţii de a

3
 În aceste condiţii, va trebui să se decidă că, în prezent, dreptul angajatorului de a solicita şi a i se
presta asistenţă (inclusiv tehnică) din partea inventatorului (dacă acesta este salariat) se naşte direct din
lege, la fel ca şi acum 40 ani - după ce timp de 23 de ani titularului brevetului invenţiei de serviciu i s-a
recunoscut ex lege doar dreptul de a-i solicita inventatorului încheierea unui contract de asistenţă tehnică
şi numai după îndeplinirea de către inventator a obligaţiei legale corelative de a negocia şi accepta
încheierea unui asemenea contract, se năştea dreptul – contractual – al titularului brevetului de a i se presta
asistenţa tehnică ce a fost astfel convenită.
În consecinţă, nu poate fi neglijat pericolul care există în prezent ca prestarea de către inventator a
asistenţei pe care o datorează direct în baza legii să nu fie remunerată distinct.
9. Dreptul angajatorului persoană juridică care renunţă la brevet de a i se acorda o licenţă
neexclusivă, conform 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991. Potrivit acestui text (fostul art. 38 alin. (2) din
Legea nr. 64/1991), astfel cum a fost modificat prin art. 16 pct. 2 din Legea nr. 83/2014), Potrivit "În
cazul invenţiilor de serviciu, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenţia sa de
renunţare la brevet; la cererea inventatorului, titularul este obligat să îi transmită acestuia dreptul
asupra brevetului, precum şi înscrisurile în legătură cu brevetul, sub condiţia ca salariatul să acorde
angajatorului o licenţă neexclusivă pentru invenţia brevetată. Condiţiile de acordare a licenţei
neexclusive se stabilesc prin prevederi specifice ale regulamentului intern al angajatorului. În lipsa
acestor prevederi specifice, condiţiile de acordare se stabilesc prin acordul părţilor."

CAPITOLUL AL IV-LEA
DREPTURILE ANGAJATORULUI PERSOANĂ JURIDICĂ ÎN ACEASTĂ CALITATE,
INDIFERENT DACĂ DEVINE SAU NU TITULAR DE BREVET PENTRU INVENŢIA DE
SERVICIU
10. Domeniu. Această categorie se referă la drepturi ce sunt reglementate prin Legea nr.
83/1994 privind invenţiile de serviciu, act normativ care, potrivit art. 1 alin. (1), se aplică numai în
cazul în care inventatorul este salariat al unui angajator persoană juridică. Când angajatorul este
persoană fizică, invenţia creată de salariat nu este o invenţie de serviciu, cu consecinţa că nu vor fi
aplicabile drepturile conferite de Legea nr. 83/2014.
În cadrul legislaţiei pozitive se poate identifica existenţa a două drepturi recunoscute
angajatorului persoană juridică indiferent de faptul dacă acesta devine sau nu titular de brevet pentru
invenţia de serviciu. Ele sunt reglementate prin art. 4 alin. (2) li, respectiv, art. 8 alin. (4) din Legea nr.
83/2014.
11. Dreptul angajatorului persoană juridică de a i se „comunica de îndată prezentarea
invenţiei” de către inventatorul salariat.
11.1. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 83/2014, „Salariatul care creează o invenţie are
obligaţia să comunice de îndată angajatorului prezentarea invenţiei, în care să descrie soluţia
problemei rezolvate cu date suficient de clare pentru a defini invenţia şi condiţiile în care invenţia a
fost creată.” Spre a se putea identifica scopul conferirii acestui drept al angajatorului, textul trebuie să
fie citit împreună şi cu alineatul imediat următor cu care face corp comun într-un mecanism
procedural: „În absenţa unui termen mai lung prevăzut în regulamentul intern al angajatorului, în
termen de 4 luni de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), angajatorul înştiinţează
inventatorul salariat asupra încadrării invenţiei în categoria invenţiilor de serviciu şi dacă revendică
dreptul asupra acesteia.”
De asemenea, astfel cum dispune art. 13 din Legea nr. 83/2014, „Consilierul în proprietate
industrială al angajatorului, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul invenţiilor, acordă asistenţă
inventatorului salariat, la cererea acestuia, pentru întocmirea comunicării prevăzute la art. 4 alin.
(2).”
11.2. Existenţa dreptului conferit de art. 4 alin. (2) asigură angajatorului (i) posibilitatea de a
verifica dacă invenţia respectivă poate fi calificată sau nu ca invenţie de serviciu, (ii) posibilitatea de a
decide dacă îşi exercită (”revendică”) sau nu dreptul de a breveta invenţia pe numele său, (iii)
posibilitatea declanşării procedurii de brevetare a invenţiei de serviciu la cât mai scurt timp după

pretinde încheierea unui contract cu asemenea obiect iar inventatorul are o obligaţie juridică corelativă, neputând
refuza încheierea contractului. De bună seamă, se poate întâmpla ca părţile să nu se înţeleagă în privinţa preţului,
caz în care, conform art. 61, litigiul cu un asemenea obiect va fi de competenta instanţelor judecătoreşti" (A.
Petrescu, L. Mihai, Legea, p. 43).

4
crearea acesteia, cu consecinţa dobândirii unui drept de prioritate12, precum şi (iv) posibilitatea
îndeplinirii unora dintre obligaţiile prevăzute de lege cu privire la constituirea depozitului
reglementar.13
11.3. De acest drept beneficiază nu numai angajatorul persoană juridică care, în urma
parcurgerii procedurii descrise mai sus, va deveni titular de brevet, ci şi acela care, deşi constată că
este vorba despre o invenţie de serviciu, decide totuşi să nu revendice dreptul asupra acesteia, astfel
încât nu va deveni titular de brevet. Aşadar, calitatea de titular de brevet este indiferentă sub aspectul
naşterii acestui drept al angajatorului persoană juridică.
11.4. Obligaţia corelativă revine inventatorului salariat care creează orice fel de categorie de
invenţie de serviciu în decursul existenţei valabile a unui contract de muncă.14
Deci nu se poate considera că angajatorul salariatului inventator are dreptul de a pretinde să i
se facă această comunicare chiar şi pentru o invenţie care nu îndeplineşte condiţiile spre a fi calificată
ca invenţie de serviciu (cum ar fi, de exemplu, invenţiile realizate de un salariat ca hobby, în afara
programului de lucru şi fără nicio legătură intelectuală sau materială cu întreprinderea la care este
angajat).15 Soluţia contrară (în sensul că salariatul ar avea obligaţia să informeze angajatorul persoană
juridică de fiecare dată când creează orice fel de invenţie, pentru ca mai departe angajatorul să poată
analiza, în baza alin. (3) al art. 4, dacă este sau nu vorba despre o invenţie de serviciu) echivalează cu
o prezumţie (relativă) că un salariat nu poate realiza în decursul contractului său de muncă altfel de
invenţii decât cele de serviciu. Un asemenea procedeu juridic (deşi are avantajul că impune o soluţie
aflată în concordanţă cu datele statistice: sunt cu mult mai multe situaţiile în care salariaţii creează
invenţii de serviciu decât acelea în care creează invenţii libere) întâmpină cel puţin trei importante
dificultăţi, pe care le vom prezenta în cele ce urmează.
a) Menţionata prezumţie operează împotriva principiului juridic al invenţiei libere (impus de
art. 3 din Legea nr. 64/1991: „Dreptul la brevet de invenţie aparţine inventatorului sau succesorului
său în drepturi”), când - de fapt - acest principiu trebuie să genereze o prezumţie contrară.
b) Legiuitorul nu putea impune în mod rezonabil salariatului inventator să „comunice
prezentarea invenţiei, în care să descrie soluţia problemei rezolvate cu date suficient de clare pentru a
defini invenţia” chiar şi atunci când este evident de la bun început că invenţia respectivă nu are vreo
legătură cu angajatorul (de exemplu, constituie o îmbunătăţire a undiţei de pescuit de către consilierul
juridic al unei fabrici de ciocolată). Într-adevăr, o asemenea dezvăluire ar putea compromite şansele de
brevetare, fiindcă, în lumina art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 64/1991,16 ar periclita îndeplinirea
condiţiei de fond a noutăţii la data ulterioară a constituiri depozitului reglementar pentru acea
invenţie.17

12
Conform art. 16 din Legea nr. 64/1991, „Orice persoană care a depus, în conformitate cu art. 13 alin. (1) şi
art.15 alin. (1), o cerere de brevet la OSIM sau succesorul său în drepturi beneficiază de un drept de prioritate
cu începere de la data depozitului cererii faţă de orice alt depozit, privind aceeaşi invenţie, având o dată
ulterioară.”
13
Articolul 17 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, reglementând condiţiile cererii de brevetare a invenţiei, dispune
că „Invenţia trebuie să fie dezvăluită în cererea de brevet suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană de
specialitate în domeniu să o poată realiza.”
14
Ori - dar numai în cazul special reglementat prin art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 83/2014, pentru invenţia de
serviciu lato sensu – chiar şi atunci când invenţia a fost creată de fostul salariat după încetarea contractului său
de muncă „pe o perioadă de maximum 2 ani de la încetarea acestuia”.
15
În dreptul german, Legea din 1957 (modificată în 1994) privind invenţiile de serviciu (accesibilă la
http://www.wipo.int/wipolex/en/text.jsp?file_id=126210 ) prevede la art. 18(1) și (3) după cum urmează:
„(1) Salariatul care a realizat o invenție liberă pe durata unui contract de muncă va notifica de îndată în scris
despre aceasta pe angajatorul său. El îi va da angajatorului toate detaliile referitoare la invenție și, dacă este
necesar, la modul de realizare a acesteia, detalii de care angajatorul ar putea avea nevoie spre a decide dacă
este vorba de fapt despre o invenție liberă. […]
(3) Nu există nicio obligație ca angajatorul să fie notificat despre o invenție liberă atunci când este evident că
acea invenție nu poate fi folosită în întreprindereea angajatorrului.”
16
Potrivit acestor texte legale: „(1)O invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
(2) Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă
ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie” – sublinierea
noastră, L.M.).
17
Este evident că o asemenea consecinţă nu ar putea fi evitată prin invocarea art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
64/1991: „(1)În aplicarea art. 9, divulgarea invenţiei nu este luată în considerare dacă a intervenit în intervalul

5
 c) Scopul conferirii acestui drept în beneficiul angajatorului persoană juridică este acela ca, în
baza art.4 alin. (3) din Legea nr. 83/2014, acesta din urmă să verifice, printre altele, dacă este vorba
sau nu despre o invenţie de serviciu, având la dispoziţie 4 luni (sau, uneori, chiar mai mult de 4 luni)
pentru efectuarea unei asemenea verificări. În aceste condiţii, legiuitorul nu putea impune în mod
rezonabil salariatului să întârzie atât de mult constituirea depozitului reglementar chiar şi atunci când
este evident de la bun început că invenţia respectivă nu are vreo legătură cu angajatorul.
11.5. Deoarece inventatorul salariat al unui angajator persoană juridică nu are obligaţia de
comunicare a prezentării fiecărei invenţii pe care o realizează pe durata contractului de muncă,
înseamnă că, în raporturile cu O.S.I.M., inventatorul solicitant al brevetului beneficiază de prezumţia
că este persoana îndreptăţită să dobândească brevetul; aşadar, proba faptului că invenţia respectivă este
sau nu este, potrivit legii, invenţie de serviciu urmează a se face de către angajatorul persoană
juridică.18
11.6. În raporturile dintre angajatorul persoană juridică (titular al dreptului stabilit de alin.
(2) al art. 4) şi inventatorul salariat (debitor al obligaţiei legale corelative), neîndeplinirea de către
acesta din urmă a menţionatei obligaţii (ori îndeplinirea necorespunzătoare: cu întârziere, fără
comunicarea completă a informaţiilor etc.) atrage răspunderea sa civilă delictuală, în măsura în care
sunt îndeplinite condiţiile art. 1357 şi urm. din Codul civil, printre care vinovăţia. Astfel, nu va
exista vinovăţie dacă inventatorul nu a comunicat prezentarea invenţiei de serviciu având temeiuri
justificate spre a considera, în situaţia de fapt concretă, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca
acea invenţie să constituie o invenţie de serviciu. Aceasta nu înlătură însă principiul că, aşa cum se
consideră şi în dreptul francez într-un cadru normativ similar, „În tot cazul, clasarea invenţiilor nu
depinde de voinţa părţilor din contractul de muncă, ci, obiectiv, de criteriile legale.”19
12. Dreptul angajatorului persoană fizică sau juridică de a fi informat de către inventatorul
salariat despre depunerea cererii de eliberare a brevetului pentru alte invenţii decât invenţiile de
serviciu. Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 83/2014, „În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3),
inventatorul salariat şi angajatorul au obligaţia să se informeze reciproc în scris asupra depunerii
unei cereri de brevet de invenţie sau de înregistrare a unui model de utilitate.” În acest context,
interesează numai referirea la alin. (3), care prevede că „În situaţia prevăzută la art. 5 alin. (4),
inventatorul salariat este îndreptăţit să solicite protecţia în România şi/sau în alte state, cu
revendicarea dreptului de prioritate din România.” Iar potrivit art. 5 alin. (4), „Dreptul asupra
invenţiilor create de salariaţi şi care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3
alin. (1) aparţine inventatorului salariat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 34/1991 privind
brevetele de invenţie, republicată, cu modificările ulterioare.”

CAPITOLUL AL V-LEA
DREPTURILE INVENTATORULUI CARE NU ESTE TITULAR DE BREVET
13. Ipoteza analizată. Deşi principiul juridic este în sensul că brevetul de invenţie se acordă
inventatorului20, realitatea statistică, determinată de factori economici, demonstrează că unitatea devine
titular de brevet în cele mai numeroase cazuri. Această situaţie se datorează fie dispoziţiilor legale care,
urmărind să asigure scopul fundamental al legislaţiei din domeniul dreptului de proprietate industrială (şi
anume, stimularea eforturilor pentru dezvoltarea tehnologiei şi comerţului), impun ca, în anumite ipoteze,
brevetul să se acorde unităţii în legătură cu care s-a realizat invenţia, fie opţiunii inventatorului de a
renunţa la dreptul său de a deveni titular al brevetului, întrucât împrejurările concrete îl determină să
considere că această situaţie i-ar fi mai avantajoasă. Iar avantajele pe care inventatorul le ia în considerare
sunt cele la care ne vom referi în continuare.
14. Dreptul inventatorului la o cotă procentuală din valoarea venitului realizat în urma
aplicării invenţiei de serviciu stricto sensu de către titularul de brevet care este angajator persoană
juridică de drept public având în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea. Potrivit art. 11 din

de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet şi dacă rezultă direct sau indirect ca urmare a:
a) unui abuz evident în privinţa solicitantului sau predecesorului în drepturi al acestuia; […]”.
18
A se vedea şi A. Chavanne, J.-J. Burst, par J. Azema, J.-C. Galloux, op.cit., p. 245-246.
19
Idem, p. 246 (şi jurisprudenţa acolo citată).
20
Potrivit art. 3 din Legea nr. 64/1991, "Dreptul la brevet de invenţie aparţine inventatorului sau succesorului
său în drepturi."

6
Legea nr. 83/2014, „Pentru invenţiile de serviciu realizate de salariaţi ai angajatorilor - persoane de
drept public, care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea, revendicate de către angajator
conform prevederilor prezentei legi sau conform unui contract între părţi şi valorificate de către
angajator, salariatul inventator are dreptul la o cotă procentuală din valoarea venitului realizat de
angajator, în urma aplicării invenţiilor.
(2)Procentul prevăzut la alin. (1) nu poate fi mai mic de 30%.”
Este vorba despre situaţia invenţiei de serviciu cu misiune inventivă prevăzută de art. 3 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 83/2014, pentru care brevetul se acordă în condiţiile art. 5 alin. (2): „Dreptul asupra
invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) aparţine angajatorului, în absenţa unei prevederi
contractuale contrare, dacă acesta este persoană de drept public şi are în obiectul de activitate
cercetarea-dezvoltarea.”
Reamintim faptul că, în măsura în care inventatorul îşi îndeplineşte corect obligaţiile sale de
salariat, acestuia i se va plăti în orice caz salariul, aşadar chiar şi atunci când salariatul-cercetător (i) nu a
reuşit să realizeze invenţia pentru care a primit o misiune inventivă ori (ii) invenţia, deşi realizată, nu este
aplicată de către angajator ori aplicarea acesteia nu aduce nici un venit.
15. Dreptul inventatorului la remuneraţie pentru invenţia de serviciu lato sensu revendicată
de angajator. Acest drept este reglementat prin art. 6 şi 7 din Legea nr. 83/2014, potrivit cu care:
- Articolul 6: „Pentru invenţiile de serviciu prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) care au fost
revendicate de către angajator, inventatorul salariat are dreptul la o remuneraţie stabilită de către
angajator, în condiţiile prevăzute la art. 7”;
- Articolul 7: “Angajatorul defineşte prin prevederi specifice din regulamentul intern criteriile
de stabilire a remuneraţiei. În lipsa prevederilor specifice, angajatorul are în vedere, în funcţie de
fiecare caz concret, unul sau mai multe dintre următoarele criterii:
a) efectele economice, comerciale şi/sau sociale care decurg din exploatarea invenţiei de
către angajator sau de către terţi cu acordul angajatorului;
b) măsura în care angajatorul este implicat în realizarea invenţiei de serviciu, inclusiv
resursele puse la dispoziţie de angajator pentru realizarea acesteia;
c) aportul creativ al inventatorului salariat, când invenţia a fost creată de mai mulţi
inventatori.”
Este vorba despre situaţia invenţiei fără misiune inventivă prevăzută de art. 3 alin. (1) lit b),
pentru care brevetul se acordă conform art. 5 alin. (3): „Dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin.
(1) lit. b) aparţine inventatorului salariat, dacă angajatorul de drept privat sau de drept public nu
revendică invenţia în condiţiile art. 4 alin. (3).”
16. Dreptul inventatorului la acordarea unei licenţe obligatorii, cu titlu gratuit, asupra
invenţiei brevetate de către o instituţie de învăţământ superior.
16.1. Potrivit art. 12 din Legea nr. 83/2014, „(1) Pentru invenţiile rezultate în urma unor
activităţi de cercetare-dezvoltare sau didactice desfăşurate într-o instituţie de învăţământ superior,
titulară a dreptului de protecţie, aceasta acordă inventatorului la cerere, cu titlu gratuit, un drept de
exploatare a invenţiei în domeniul său de activitate didactică şi de cercetare, în baza unui contract de
licenţă neexclusivă, chiar dacă inventatorul nu este salariat.
(2) Contractul prevăzut la alin. (1) are o durată de valabilitate egală cu durata desfăşurării
de către inventator a activităţilor didactice şi de cercetare.”
16.2. Dacă inventatorul îşi exercită acest drept, titularul de brevet este obligat să încheie cu
inventatorul un contract de licenţă cu titlu gratuit pentru exploatarea invenţiei; aşadar, licenţa este
obligatorie pentru titularul brevetului, iar nu şi pentru inventator.
Această situaţie constituie o nouă limită a exclusivităţii exploatării invenţiei de către titularul
brevetului, asemănătoare cu situaţia licenţelor obligatorii reglementate prin art. 43-47 din Legea nr.
64/1991, îndeosebi cu situaţia licenţei de dependenţă (alin. (7) al art. 43). .
16.3. În cazul în care titularul brevetului refuză încheierea contractului de licenţă (ori nu se
opune, dar părţile nu ajung la un acord cu privire la anumite clauze contractuale), inventatorul are
deschisă calea în justiţie, în contradictoriu cu pârâtul titular de brevet. În lipsa însă a unor dispoziţii
speciale în cuprinsul Legii nr. 83/2014, există dificultăţi în privinţa stabilirii modului în care acesta
trebuie să procedeze.
16.3.1. Astfel, cea dintâi tentaţie este aceea de a se aplica prin analogie principiul care rezultă
din coroborarea alin. (1), alin. (4) şi alin. (7) din art. 43 al Legii nr. 64/1991 în sensul că acordarea
licenţelor obligatorii intră în competenţa – specială - de primă instanţă a Tribunalului Bucureşti.

7
Aceasta ar conduce mai departe la posibilitatea acestei instanţe specializate de a pronunţa şi în
prezenta ipoteză o hotărâre de acordare a licenţei în favoarea inventatorului reclamant, în condiţiile
determinate prin acea hotărâre - respectându-se desigur prevederile speciale rezultate din art. 12 al
Legii nr. 83/2014 (acordare cu titlu gratuit; pentru o durată de timp „egală cu durata desfăşurării de
către inventator a activităţilor didactice şi de cercetare”).
Pentru motive de consecvenţă, aceasta ar conduce mai departe la legitimarea instanţei ca,
pentru consecvenţă, să soluţioneze acţiunea introdusă de inventator împotriva instituţiei de învăţământ
prin aplicarea, mutatis mutandis, a regulilor ce se pot desprinde din ansamblul prevederilor art. 43 – 47
referitoare la licenţele obligatorii: licenţa ar fi acordată prin însăşi hotărârea pronunţată de Tribunalul
Bucureşti, în condiţiile determinate în cuprinsul acesteia pe baza dispoziţiilor legale aplicabile în
materie (cu titlu gratuit; pentru o durată de timp „egală cu durata desfăşurării de către inventator a
activităţilor didactice şi de cercetare”; ca licenţă neexclusivă; intuitu personae, deci netransmisibilă),
iar nu prin pronunţarea unei hotărâri de obligare a titularului de brevet la încheierea ulterioară a
contractului de licenţă.
16.3.2. Se poate însă obiecta că, totuşi, nu există niciun text care cel puţin să sugereze
existenţa unei minime corelări a art. 12 din Legea nr. 83/2014 cu instituţia licenţelor obligatorii şi că
deci competenţa specială a Tribunalului Bucureşti ar fi lipsită de orice temei legal, cu consecinţa
necesităţii recurgerii la dreptul comun.
Aceasta ar conduce la o soluţie identificabilă printr-un raţionament mult mai complicat şi care,
până la urmă, ni se pare insuficient adecvată aplicării eficiente a prevederilor art. 12. Astfel, trebuie
constatat mai întâi că eventuala aplicare în această situaţie a prevederilor art. 60 alin. (1) (fostul art. 63
alin. (1))21 cu privire la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti în anumite materii referitoare la
invenţii impune analizarea problemei, aparent minore, dacă, după modificarea sa prin art. 16 pct. 4 al
Legii nr. 83/1994, este adevărat sau nu că în cuprinsul art. 60 alin. (1) nu mai există – din punct de
vedere juridic - o virgulă între cuvintele „inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului” şi
cuvintele „din contractele de cesiune şi licenţă”. Este cert că această virgulă a existat mai înainte de
modificarea menţionată, dar este incert dacă inexistenţa sa materială în textul corespunzător publicat
mai întâi în Monitorul Oficial al României nr. 471 din 26 iunie 2014 (unde a fost publicată Legea nr.
83/2014, care a modificat fostul art. 63 alin. (1), devenit art. 60 alin. (1)) şi apoi în Monitorul Oficial al
României nr. 613 din 19 august 2014 (unde a fost republicată Legea nr. 64/1991) este rezultatul
voinţei deliberate a legiuitorului sau este doar o eroare materială, care ar trebui înlăturată printr-o
rectificare publicată în Monitorul Oficial al României.22 Personal, înclinăm să credem că nu s-a
produs o simplă eroare materială.23 Această poziţie – dacă este corectă - atrage, mai departe,

21
În prezent, textul are următoarea redactare : „Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet
sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale
inventatorului din contractele de cesiune şi licenţă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti” (sublinierea
noastră, L.M.).
Anterior, redactarea era următoarea: „Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele
cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului,
din contractele de cesiune şi licenţă, sau cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin.
(6), art. 36 si art. 42 sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti” (sublinierea noastră, L.M.).
22
Conform art. 17 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României (republicată),
“(1) În cazul în care, după publicarea actului normativ, se descoperă erori materiale, la cererea organului
emitent, adresata Secretariatului General al Guvernului, se procedează la publicarea unei rectificări.
(2) Rectificarea se face cu avizul prealabil al Consiliului Legislativ.
(3) Se interzice, sub sancţiunea nulităţii, modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la
operaţiunea rectificării.”
23
Motivele pentru care înclinăm să credem că nu s-a produs o simplă eroare materială pornesc de la constatarea
că există două deosebiri între varianta existentă anterior modificării efectuate de art. 16 pct. 4 din Legea nr.
83/2014 şi varianta ulterioară acestei modificări, şi anume:
- eliminarea respectivei virgule; şi
- eliminarea următoarelor cuvinte: „sau cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5
alin. (6), art. 36 si art. 42” (sublinierea noastră, L.M.).
Raţiunea eliminării din această enumerare a (fostului) „art. 36” este aceea că acest text a fost abrogat expres
prin art. 16 pct. 1 al Legii nr. 83/2014. Conţinutul său era următorul: „(1) Pentru invenţiile create si realizate în
condiţiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară şi, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi
patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului.

8
consecinţa că actualele prevederi ale art. 60 alin. (1) nu pot include în lista situaţiilor cărora li se aplică
şi situaţia ce face obiectul prezentei analize, deoarece este evident că dreptul (patrimonial) al
inventatorului la acordarea respectivei licenţe obligatorii nu se subsumează conceptului de „drepturi
patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune şi licenţă”. De aceea, nefiind posibilă
aplicarea art. 60 alin. (1), devine necesar să se recurgă la dispoziţiile (de drept comun) ale art. 95 pct. 1
din Codul de procedură civilă („Tribunalele judecă: […] 1. În primă instanţă, toate cererile care nu
sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;” – sublinierea noastră, L.M.)), prin raportare la art. 94
pct. 1 din acelaşi Cod, referitor la competenţa în primă instanţă a judecătoriei.
Diferenţa faţă de cazul în care ar fi aplicabile prin analogie prevederile art. 43 din Legea nr.
64/1991 constă în aceea că acţiunea inventatorului întemeiată pe art. 12 din Legea nr. 83/2014 nu ar
intra în competenţa specială a Tribunalului Bucureşti, ci în competenţa generală pentru litigiile de
proprietate intelectuală a tribunalelor (judeţene ori al Municipiului Bucureşti, în raport cu regulile
privind competenţa teritorială) – în condiţiile în care, totuşi, într-o bună politică legislativă în acest
domeniu, ar fi fost preferabilă competenţa Tribunalului Bucureşti, ca instanţă specializată în domeniul
proprietăţii industriale asupra invenţiilor.
Mai mult decât atât, spre deosebire de Tribunalul Bucureşti în calitatea sa de instanţă specială
pentru soluţionarea litigiilor referitoare la licenţele obligatorii, tribunalul sesizat24 nu va avea puterea
de a aplica regulile speciale ce se desprind din ansamblul prevederilor art. 43 – 47, ceea ce înseamnă
în primul rând că nu va putea acorda licenţa prin însăşi hotărârea pe care o pronunţă, ci va putea să
emită doar o hotărâre de obligare a pârâtului titular de brevet la încheierea ulterioară a contractului de
licenţă (în condiţiile determinate prin hotărârea judecătorească respectivă).25
16.4. Dreptul prevăzut de art. 12 din Legea nr. 83/2014 îi este recunoscut inventatorului chiar
dacă acesta nu este salariatul instituţiei de învăţământ superior devenite titular de brevet. Dar
întotdeauna trebuie să fie îndeplinită condiţia ca invenţia să fi rezultat „în urma unor activităţi de
cercetare-dezvoltare sau didactice desfăşurate într-o instituţie de învăţământ superior”, ceea ce, în
cazul inventatorului nesalariat, este posibil ca urmare a încheierii unei convenţii civile cu instituţia de
învăţământ superior, cu respectarea prevederilor legale specifice.
16.5. Având în vedere această precizare expresă a legii cu privire la posibilitatea ca
inventatorul să nu fie salariat, precum şi termenii generali în care este redactat textul art. 12, rezultă că
invenţia brevetată nu trebuie neapărat să fie, aşa cum ar putea părea la prima vedere, o invenţie de
serviciu stricto sensu (cu misiune inventivă) - art. 3 alin. (1) lit. a) - pentru care instituţia de
învăţământ (care este întotdeauna persoană juridică de drept public) a devenit titulară de brevet în
condiţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 83/2014, ci ar putea fi, de asemenea:
- o invenţie de comandă (realizată de inventator ca urmare a unui contract civil care stipulează

(2) Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice si/sau sociale rezultate din
exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţie.” (sublinierea noastră, L.M.).
Iar, la rândul său, art. 36 a trebuit să fie abrogat ca o consecinţă a abrogării prevederilor art. 5, la care art. 36
făcea implicit referire.
În consecinţă, se poate trage concluzia că realmente s-a dorit ca înlăturarea din corpul legii a „drepturilor
patrimoniale ale inventatorului” instituite prin fostul art. 36 să se reflecte corespunzător în întreaga economie a
legii, ceea ce a atras nu numai modificarea părţii finale a alin. (1) al fostului art. 63 (actualul art. 60), ci şi
eliminarea menţionatei virgule, spre a se stabili în continuare că sunt de competenţa generală a instanţelor
judecătoreşti numai acele „drepturi patrimoniale ale inventatorului” care rezultă „din contractele de cesiune şi
licenţă”.
În sfârşit, pentru a duce până la capăt analiza, adăugăm aprecierea că, deşi considerăm că în cuprinsul
actualului art. 60 alin. (1) nu există nicio eroare materială, această deliberată eliminare a virgulei respective
constituie o eroare de legiferare. Într-adevăr, contrar părerii că „drepturile patrimoniale ale inventatorului”
constituia o expresie care acoperea numai drepturile patrimoniale reglementate prin fostul art. 5 din Legea nr.
64/1991, realitatea juridică este că, după abrogarea art. 5 prin Legea nr. 83/2014, mai există încă alte „drepturi
patrimoniale ale inventatorului” – aşa cum este, de exemplu, acest drept al inventatorului de a solicita acordarea
unei licenţe obligatorii, conform art. 12 din Legea nr. 83/2014.
24
Care, în baza regulilor de competenţă materială, s-ar putea întâmpla să fie chiar Tribunalul Bucureşti – dar de
această dată nu în calitate de instanţă cu competenţă specială.
25
Pentru motive evidente, în această situaţie nu sunt aplicabile prevederile art. 1279 alin. (3) din Codul civil
potrivit cu care “[…] dacă promitentul refuză să încheie contractual promis, instanţa, la cererea părţii care
şi-a îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când
natura contractului o permite, iar cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. […].”

9
că instituţia de învăţământ superior va deveni titular de brevet);
- o invenţie de serviciu lato sensu (fără misiune inventivă), prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. b),
cu aplicarea art. 5 alin. (3), dacă instituţia de învăţământ superior a revendicat-o spre a deveni titulară
de brevet (în acest din urmă caz, neexistând nici un impediment legal ca dreptul de exploatare a
invenţiei dobândit în baza art. 12 să fie cumulat cu dreptul la o cotă procentuală din valoarea venitului,
conferit prin art. 11 din Legea nr. 83/1998).
16.6. Alineatul (2) al art. 16 prevede că valabilitatea contractului de licenţă va fi „egală cu
durata desfăşurării de către inventator a activităţilor didactice şi de cercetare”.26 Această redactare
permite, din păcate, două interpretări:
- este avută în vedere doar durata acelor activităţi didactice sau de cercetare-dezvoltare care au
stat la baza realizării invenţiei respective (ceea ce ar determina dificile probleme de probă, precum şi –
uneori – absenţa oricărui interes ca inventatorul să solicite încheierea unui asemenea contract, atunci
când invenţia respectivă a fost realizată pe baza unor activităţi care au durat foarte puţin timp sau chiar
instantaneu);
- este avută în vedere întreaga durată de timp în cursul căreia acea persoană a desfăşurat
asemenea activităţi la acea instituţie de învăţământ superior până la realizarea invenţiei (vechimea în
specialitate în acea instituţie).
În orice caz însă, acest contract de licenţă nu poate dăinui dincolo de valabilitatea în timp a
brevetului de invenţie respectiv.
16.7. În sfârşit, nu este deloc clar sensul dispoziţiei conform căreia instituţia de învăţământ
superior „acordă inventatorului […] un drept de exploatare a invenţiei în domeniul său de activitate
didactică şi de cercetare” (sublinierea noastră, L.M.).
17. Dreptul inventatorului invenţiei de serviciu de a solicita ca angajatorul persoană
juridică să îi cesioneze brevetul la care acesta din urmă renunţă. Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea
nr. 64/1991 (fostul art. 38 alin. (2), astfel cum a fost modificat prin art. 16 pct. 2 din Legea nr.
83/2014), "În cazul invenţiilor de serviciu, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului
intenţia sa de renunţare la brevet; la cererea inventatorului, titularul este obligat să îi transmită
acestuia dreptul asupra brevetului, precum şi înscrisurile în legătură cu brevetul, sub condiţia ca
salariatul să acorde angajatorului o licenţă neexclusivă pentru invenţia brevetată. Condiţiile de
acordare a licenţei neexclusive se stabilesc prin prevederi specifice ale regulamentului intern al
angajatorului. În lipsa acestor prevederi specifice, condiţiile de acordare se stabilesc prin acordul
părţilor."
18. Dreptul la eliberarea unui duplicat al brevetului de invenţie. Conform art. 34 alin. (2), "În
cazul în care titularul este altul decât inventatorul, acestuia din urmă i se eliberează un duplicat al
brevetului de invenţie." Duplicatul va putea fi utilizat spre a face dovada calităţii de inventator, întrucât în
cuprinsul brevetului se fac menţiuni nu numai cu privire la titularul acestuia, ci şi cu privire la autorul (sau
coautorii) invenţiei.
19. Dreptul inventatorului invenţiei de serviciu de a fi informat de către angajatorul
persoană juridică despre depunerea cererii de eliberare a brevetului. Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea
nr. 83/2014, „În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3), inventatorul salariat şi angajatorul au obligaţia
să se informeze reciproc în scris asupra depunerii unei cereri de brevet de invenţie sau de înregistrare
a unui model de utilitate.” În acest context, interesează numai referirea la alin. (1), care prevede că „În
cazul în care dreptul asupra invenţiei de serviciu aparţine angajatorului, acesta este îndreptăţit să
depună o cerere de brevet de invenţie sau de înregistrare a unui model de utilitate în România şi/sau în
alte state, cu revendicarea dreptului de prioritate din România.”
20. Dreptul inventatorului invenţiei de serviciu de fi înştiinţat în legătură cu derularea
procedurilor de obţinere a protecţiei. Potrivit art. 9 alin. (1), „După depunerea cererii de protecţie
pentru invenţia de serviciu, angajatorul înştiinţează inventatorul salariat în legătură cu derularea
procedurilor de obţinere a protecţiei.”
21. Dreptul la o compensaţie materială în cazul instituirii caracterului secret pentru
invenţia brevetată. Conform art. 38 alin. (2), "Informaţiile din domeniul apărării sau siguranţei
naţionale conţinute într-o invenţie creată pe teritoriul României, obiect al unei cereri de brevet de
invenţie, pot fi clasificate de instituţiile în drept ca informaţii secrete de stat; în acest caz, solicitantul
este înştiinţat de instituţia care a clasificat informaţiile şi poate beneficia, pe bază de contract, de

26
În comparaţie, alin. (1) vorbeşte despre “ activităţi de cercetare-dezvoltare sau didactice”.

10
acordarea unei compensaţii din partea acestei instituţii, în condiţiile prevăzute de regulamentul de
aplicare a prezentei legi.”
Articolul 7 alin. (11) din Regulament precizează că trebuie acordată o compensaţie materială
“echitabilă”. Oricum ar fi, indiferent de nivelul ofertei instituţiei interesate, cuantumul compensaţiei se va
stabili fie prin acordul părţilor, fie, în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească. Accesul în justiţie
în această ipoteză rezultă, în orice caz, din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 126 alin. (1) din
Constituţie27, chiar dacă – în prezent, după modificarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 (fostul art.
63 alin. (1)) prin art. 16. Pct. 4 din Legea nr. 83/2014 – un asemenea litigiu nu ar mai intra în enumerarea
litigiilor de competenţa instanţelor judecătoreşti (potrivit competenţei de drept comun), enumerare
stabilită de acest text legal.28
22. Dreptul la calitatea de autor al invenţiei. Acest drept, care face parte din categoria
drepturilor personal-nepatrimoniale, desemnează posibilitatea unei persoane fizice de a pretinde să fie
recunoscută ca fiind aceea care, pentru prima dată în lume, a creat o anumită invenţie brevetabilă, precum
şi posibilitatea de a folosi această calitate şi de a cere tuturor să nu aducă vreo atingere acesteia.29 În acest
sens, art. 34 alin. (1) dispune că "Inventatorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi
calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de muncă, precum şi în orice acte sau publicaţii privind invenţia
sa."
23. Drepturi derivând din calitatea de autor al invenţiei. Enumerare. Din calitatea de autor al
invenţiei, mai derivă şi următoarele alte drepturi subiective: dreptul de prioritate al inventatorului; dreptul
de a da publicităţii invenţia: dreptul la nume al inventatorului; dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie.
23.1. Dreptul de prioritate al inventatorului. Acest drept desemnează posibilitatea juridică a
inventatorului de a pretinde să fie recunoscut ca fiind primul dintre toţi aceia care au creat o invenţie
brevetabilă identică sau similară.30 Necesitatea existenţei acestui drept subiectiv este o consecinţă a
fenomenului ubicuităţii – sub aspectul apariţiei31 - în domeniul creaţiilor intelectuale industriale. Astfel
cum am mai arătat, “Posibilitatea ca mai multe persoane să ajungă quasi-simultan sau la diferenţe notabile
de timp, în acelaşi loc sau în locuri diferite, dar independent una de alta, la aceeaşi soluţie-invenţie impune
ca recunoaşterea dreptului la calitatea de inventator (drept absolut, opozabil erga omnes) să fie
condiţionată şi de cerinţa suplimentară de a fi primul care a creat respectiva invenţie.”32
Reamintim că dreptul de prioritate al inventatorului trebuie să fie distins de dreptul de prioritate
al titularului de brevet, reglementat prin art. 16.33
23.2. Dreptul de a da publicităţii invenţia. Acest drept are atât un aspect pozitiv (dreptul de a
face publică - prin orice mijloace - invenţia), cât şi un aspect negativ (dreptul de a se opune publicării
invenţiei). Sub acest din urmă aspect, art. 38 alin. (1) dispune că "Invenţia care face obiectul cererii de
brevet nu poate fi divulgată fără acordul solicitantului, până la publicarea acesteia, si are caracterul
stabilit de legea specială până la publicare." În plus, conform art. 59, “Divulgarea, de către personalul
O.S.I.M., precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor
cuprinse în cererile de brevet, până la publicarea lor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani.
O.S.I.M. răspunde faţă de inventator pentru prejudiciile aduse ca urmare a săvârşirii infracţiunii
prevăzute la alin. (1).”
23.2.bis. Dreptul de a da publicităţii invenţia are un contur special în două situaţii, astfel:

27
Potrivit art. 21 din Constituţie, “(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
Iar art. 126 alin. (1) dispune: „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite de lege.”
28
Conform art. 60 alin. (1), “Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire
la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din
contractele de cesiune şi licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.”
29
A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 165.
30
A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 166.
31
Mai există şi ubicuitatea sub aspectul folosinţei (al exploatării). Cu privire la caracteristica juridică a
ubicuităţii, în domeniul obiectelor proprietăţii industriale, a se vedea A. Petrescu, op.cit., p. 15 - 16.
32
A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 166.
33
Cu privire la dreptul de prioritate al titularului de brevet, a se vedea supra, Secţiunea a II-a din cadrul
prezentului capitol.

11
 a) Potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 83/2014, „În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3),
inventatorul salariat şi angajatorul au obligaţia să se informeze reciproc în scris asupra depunerii unei
cereri de brevet de invenţie sau de înregistrare a unui model de utilitate.”
b) Potrivit art. 38 alin. (2), “Informaţiile din domeniul apărării sau siguranţei naţionale
conţinute într-o invenţie creată pe teritoriul României, obiect al unei cereri de brevet de invenţie, pot
fi clasificate de instituţiile în drept ca informaţii secrete de stat; în acest caz, solicitantul este înştiinţat
de instituţia care a clasificat informaţiile şi poate beneficia, pe bază de contract, de acordarea unei
compensaţii din partea acestei instituţii, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a
prezentei legi.”
23.3. Dreptul la nume al inventatorului. Acest drept desemnează posibilitatea juridică
recunoscută inventatorului de a pretinde să se facă menţiune despre numele său şi despre calitatea sa de
inventator, precum şi de a folosi el însuşi o astfel de menţiune în împrejurările în care se face referire la
autorul invenţiei pe care a creat-o.34 În acest sens, reamintim că, potrivit art. 34 alin. (1), “Inventatorul are
dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de muncă,
precum şi în orice acte sau publicaţii privind invenţia sa.” Deşi acest text legal se referă numai la situaţia
în care invenţia a fost brevetată, trebuie, totuşi, precizat că dreptul la nume se naşte independent de
eliberarea brevetului, îngăduindu-se inventatorului să îl exercite - chiar dacă nu a intervenit brevetarea
invenţiei - în legătură cu orice publicaţie (aşa cum, de altfel, dispune in terminis art. 34 alin. 1) sau
documente care se referă la invenţia creată. O garanţie a recunoaşterii acestui drept este statuată prin art.
13 alin. (2), conform căruia “Dacă solicitantul nu este acelaşi cu inventatorul, cererea de brevet de
invenţie va conţine şi indicaţii care să permită stabilirea identităţii inventatorului şi va fi însoţită de
un document din care să reiasă modul în care solicitantul a dobândit dreptul la acordarea
brevetului.”
23.4. Dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie juridică. Acest drept desemnează
posibilitatea juridică recunoscută inventatorului unei invenţii brevetabile de a pretinde, în condiţiile legii,
să i se elibereze un brevet de invenţie (sau un alt titlu corespunzător de protecţie juridică).35Aşadar, acest
drept subiectiv nu este recunoscut oricărui inventator; bunăoară, în anumite situaţii inventatorul invenţiei
de serviciu nu beneficiază de acest drept, întrucât, potrivit textelor legale aplicabile, pentru acele categorii
de invenţii brevetul se acordă angajatorului persoană juridică la care este încadrat ca salariat inventatorul.
Dacă se pune problema brevetării în străinătate, devin aplicabile dispoziţiile art. 39, conform
cărora: “(1) Brevetarea în străinătate a invenţiilor create de persoane fizice române pe teritoriul
României se face numai după înregistrarea cererii de brevet de invenţie la OSIM.
(2) În cazul invenţiilor care conţin informaţii secrete de stat, brevetarea în străinătate se poate face
numai dacă informaţiile au fost declasificate potrivit art. 38 alin. (3).
(3) În vederea brevetării în străinătate a invenţiilor prevăzute la alin. (1) solicitanţii sau titularii de
brevet români pot beneficia de sprijin financiar, potrivit legii.
(4) Brevetarea în străinătate a invenţiilor prevăzute la alin. (1) se aduce la cunoştinţa OSIM de
către persoanele fizice române care le-au creat sau de către succesorul lor în drepturi.
(5) Pentru înregistrarea cererilor internaţionale în vederea brevetării invenţiilor în alte state, în
conformitate cu prevederile Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor, OSIM acţionează în
calitate de oficiu receptor.”
24. Drepturile băneşti în cazul aplicării dispoziţiilor tranzitorii ale fostului art. 68 alin. (3).
Potrivit acestui text de lege, “Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate,
aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor
negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia. În aceste cazuri, negocierea va începe de la
drepturile băneşti maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării
cererii de brevet. În cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor stabili potrivit prevederilor
art. 60.”36
S-a decis că dispoziţiile art. 68 alin. (3) (art. 66 alin. 2 din forma iniţială a Legii nr. 64/1991, iar

34
A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, op.cit., p. 168 - 167.
35
A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 170.
36
A se vedea supra, Titlul I, cu referire la calitatea de izvor tranzitoriu a dispoziţiilor art. 20 din Decretul nr.
884/1967 privind invenţiile, inovaţiile şi raţionalizările, a celor ale art. 33 - 48 din Hotărârea Consiliului de
Miniştri nr. 2250/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 884/1967 şi a celor ale Decretului nr. 93/1976 pentru
aprobarea normelor privind calcularea recompenselor băneşti cuvenite autorilor invenţiilor aplicate în economia
naţională, care a fost abrogat explicit prin art. 70 din Legea nr. 64/1991.

12
ulterior art. 71 alin. 3) nu sunt aplicabile: atunci când nu este vorba despre o invenţie brevetată, ci despre o
"realizare tehnică, care este nouă la nivelul unei unităţi şi utilă acesteia"37 (fostul art. 67)38; sau atunci
când invenţia brevetată nu a fost niciodată aplicată39; ori atunci când inventatorul "a fost recompensat
integral, adică i s-au acordat toate sumele care i se cuveneau potrivit legislaţiei în vigoare la data punerii în
aplicare a invenţiilor, împrejurare care exclude orice pretenţii ale sale împotriva titularului de brevet,
respectiv a unităţii care aplică invenţia."40 De asemenea, s-a considerat că dispoziţiile art. 68 alin. (3) au
exclusiva finalitate de a conferi inventatorului drepturile băneşti al căror cuantum va fi negociat cu
unitatea, iar nu şi transferarea calităţii de titular de brevet de la unitate la inventator, sub cuvânt că, din
momentul intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, ar fi încetat efectele cesiunii legale prevăzute de art. 14
lit. a) din Legea nr. 62/1974,41 invenţia intrând sub regimul juridic prevăzut de fostul art. 5 alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.42 Tot astfel, s-a decis că prin dispoziţiile art. 68 alin.
(3) nu s-a reglementat repunerea inventatorilor în termenul de prescripţie extinctivă (art. 19 din Decretul
nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă), fiindcă aceste dispoziţii legale au avut ca efect însăşi
naşterea dreptului la acţiune (fiind aplicabile, aşadar, prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958.43 În
sfârşit, s-a decis că dispoziţiile art. 68 alin. (3) sunt constituţionale, neavând caracter retroactiv.44

37
„Inovaţie” (conform terminologiei utilizate în legislaţia anterioară adoptării Legii nr. 64/1991 privind brevetele
de invenţie).
38
A se vedea Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 685 din 24 februarie 1997 şi decizia nr. 686
din 24 februarie , publicate în Curtea Supremă de Justiţie. Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe
anul 1997 şi hotărârea nr. 1/1998 a Secţiilor Unite, Editura Argessis, Curtea de Argeş, 1998, p. 48 - 49 şi 49
- 53.
39
A se vedea Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 1738 din 21 mai 1997, publicată în Curtea
Supremă de Justiţie. Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 1996, Editura Proema, Baia Mare,
1997, p. 39 - 40.
40
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, decizia nr. 1440 din 8 octombrie 1996, publicată în revista
"Dreptul" nr. 7/1997, p. 99 (a se vedea şi în Curtea Supremă de Justiţie. Buletinul Jurisprudenţei. Culegere
de decizii pe anul 1995, Editura Proema, Baia Mare, 1996, p. 358). În acelaşi sens, a se vedea Curtea
Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 3405 din 20 octombrie 1997 şi decizia nr. 4329 din 18
decembrie 1997, publicate în Curtea Supremă de Justiţie. Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe
anul 1997 şi hotărârea nr. 1/1998 a Secţiilor Unite, Editura Argessis, Curtea de Argeş, 1998, p. 42 - 45 şi p.
45 - 47.
41
Potrivit art. 14 din Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, „Brevetul de inventie se acorda dupa cum
urmeaza:
a) organizatiilor socialiste din Republica Socialista Romania pentru:
- inventiile realizate de persoane incadrate intr-o organizatie socialista in timpul contractului de munca si in
legatura cu munca lor;
- inventiile rezultate din lucrari efectuate la cererea sau cu ajutorul material al unor organizatii socialiste;
b) organizatiilor socialiste de stat pentru inventiile care au ca obiect substante obtinute prin metode nucleare,
chimice, produse medicamentoase, metode de diagnosticare si tratament medical, dezinfectante, produse
alimentare si condimente, precum si soiuri noi de plante, tulpini de bacterii si ciuperci, noi rase de animale si
viermi de matase, indiferent de conditiile in care au fost realizate;
c) autorilor individuali sau in colectiv in cazul altor inventii decât cele prevazute la lit. a) si b).”
42
A se vedea Judecătoria Oradea, sentinţa civilă nr. 2346/1993, citată în "Revista de drept comercial" nr.
5/1993, p. 106.
43
În acest sens, a se vedea Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 790 din 28 februarie 1997 şi
decizia nr. 2181 din 19 iunie 1997, publicate în Curtea Supremă de Justiţie. Buletinul Jurisprudenţei.
Culegere de decizii pe anul 1997 şi hotărârea nr. 1/1998 a Secţiilor Unite, Editura Argessis, Curtea de
Argeş, 1998, p. 53 - 55 şi 55 - 58. Anterior, se decisese că “Prin dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 64/1991,
autorii de invenţii au fost repuşi în termenul [de prescripţie de 3 ani – sublinierea noastră, L.M.] de a exercita
dreptul la acţiune pentru pretenţiile băneşti ce li se cuvin în această calitate” (Curtea de Apel Bucureşti, secţia a
III-a civilă, decizia nr. 21 din 29 ianuarie 1997, publicată în Curtea de Apel Bucureşti. Culegere de practică
judiciară civilă. 1993 – 1998, Editura All Beck, 1999, p. 60).
44
"Aplicarea legii noi situaţiilor juridice în curs nu are caracter retroactiv, întrucât astfel nu se modifică şi nici nu
se sting efectele produse anterior, legea referindu-se numai la efectele acestei situaţii ulterioare intrării sale în
vigoare. Posibilitatea negocierii recompensei neachitate se justifică atât prin faptul că priveşte o obligaţie
neeexecutată de debitor şi care, dacă nu ar fi actualizată prin negociere, ar însemna ca debitorul, în condiţiile
inflaţiei, să profite de propria sa culpă, cât şi de faptul că negocierea este unul dintre principiile de bază ale
noii reglementări, astfel încât, dacă nu ar fi aplicabilă şi recompenselor anterior neplătite, s-ar fi creat o
diferenţă nejustificată între inventatori, cu caracter discriminatoriu faţă de inventatorii nerecompensaţi,

13
 Apreciind că toate soluţiile înfăţişate mai sus sunt corecte, avem, pe de altă parte, îndoieli cu
privire la interpretarea conceptului de "unitate care a aplicat invenţia" din cuprinsul art. 68 alin. (3) în
sensul că acesta ar include numai unitatea care a beneficiat direct de cesiunea legală prevăzută de art. 14
lit. a) din Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, fiind excluse, aşadar, orice alte unităţi care au
aplicat acea invenţie45; considerăm că, dimpotrivă, inventatorul are dreptul ca, în temeiul art. 68 alin. (3),
să solicite plata unor drepturi băneşti - negociate - de la orice unitate care a aplicat invenţia, întrucât: a)
textul art. 68 alin. (3) nu distinge, utilizând formula generală "unitate care a aplicat invenţia"; b)
recompensele (care - prin ipoteză - fie că nu fuseseră plătite, fie că fuseseră plătite parţial) erau datorate, în
baza regimului stabilit prin 38 din Legea nr. 62/1974 şi prin Decretul nr. 93/1976 pentru aprobarea
normelor privind calcularea recompenselor băneşti cuvenite autorilor invenţiilor aplicate în economia
naţională, nu numai de unitatea titulară de brevet, ci - prin intermediul acesteia - şi de orice alte unităţi care
au aplicat invenţia, proporţional cu avantajele economice de care a beneficiat fiecare în parte46.47
25. Drepturile titularului certificatului de inventator, stabilit potrivit prevederilor Legii nr.
62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, la dobândirea dreptului asupra brevetului, în cazul aplicării
dispoziţiilor tranzitorii ale fostului art. 71 alin. (4). Conform fostului art. 71 alin. (4), "Dreptul asupra
brevetului de invenţie se transmite inventatorului, prin efectul legii, în cazurile în care la data intrării în
vigoare a prezentei legi întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale prevăzute de art.
14 din Legea nr. 62/1974 nu a aplicat invenţia sau nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei."
CAPITOLUL AL V-LEA
DREPTURILE NĂSCUTE ÎN LEGĂTURA CU INVENŢIA DE COMANDĂ
Aceste drepturi sunt supuse prevederilor legale aplicabile contractului încheiat de părţi, conform
legislaţiei speciale şi, în completare, a dreptului comun al obligaţiilor.
CAPITOLUL AL VI-LEA
LIMITELE DREPTULUI SUBIECTIV DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ ASUPRA
INVENŢIEI

A SE VEDEA PRELEGEREA DISTINCTA ASUPRA ACESTEI TEME

PARTEA A II-A
OBLIGAŢIILE NĂSCUTE ÎN LEGĂTURĂ CU INVENŢIA
CAPITOLUL I
CONCEPT SI ENUMERARE
Din examinarea ansamblului dispoziţiilor Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, rezultă că
obligaţiile care se nasc în legătură cu invenţia pot fi clasificate în:
- obligaţii ale titularului de brevet;
- obligaţii ale inventatorului care nu este titular al brevetului.
CAPITOLUL AL II-LEA
OBLIGAŢIILE TITULARULUI DE BREVET
§1. Obligaţia de plată a taxelor prevăzute de lege
Conform art. 40, "(1) Procedurile efectuate de OSIM privind cererile de brevet de invenţie şi
brevetele de invenţie prevăzute de prezenta lege şi de regulamentul de aplicare a acesteia sunt supuse
taxelor, în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege.
(2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe

contrară principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, instituit de art. 16 alin. (1) din Constituţie." (Curtea
Constituţională, decizia nr. 6 din 10 iulie 1995, rămasă definitivă prin decizia nr. 19 din 27 februarie 1996,
ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996).
45
Pentru această interpretare, a se vedea Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, decizia nr. 288 din 5
martie 1996, publicată în Curtea Supremă de Justiţie. Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul
1996, Editura Proema, Baia Mare, 1997, p. 304 - 305.
46
Cu privire la acest regim juridic, a se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Invenţia, p. 154 - 155.
47
În speţă, soluţia instanţei supreme este eronată şi pentru motivul că unitatea pârâtă devenise titulară a
brevetului de invenţie ca urmare a reorganizării reglementate prin Legea nr. 15/1990, având, aşadar, calitatea
de succesor al unităţii reorganizate şi care beneficiase de cesiunea legală prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea
nr. 62/1974.

14
de menţinere în vigoare a brevetului.
(3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet.
Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se
publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Taxele de menţinere în vigoare pot fi plătite şi
anticipat, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, pentru o perioadă care
nu poate depăşi 4 ani.
(4) Taxele datorate de persoane fizice sau juridice străine se plătesc în valută, în contul
OSIM.
(5) Contestaţiile având ca obiect numai îndreptarea unor erori materiale sau omisiuni nu sunt
supuse plăţii taxelor.".
Taxele la care se referă art. 40 sunt reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 41 din 30 ianuarie
1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora. 48
Cuantumul a fost stabilit prin Decretul nr. 363/1976 (se abroga la intrarea in vigoare a noii legi - art. 70).
§2. Obligaţia de exploatare a invenţiei
Rezultă - indirect - din existenta sancţiunilor licenţei obligatorii reglementate prin art. 43 alin. (1) –
(3).
§3. Obligaţiile titularului care intenţionează să renunţe la brevet
Potrivit art. 36 alin. (2), (3) şi (5):
„(2) În cazul invenţiilor de serviciu, titularul brevetului este obligat să comunice
inventatorului intenţia sa de renunţare la brevet; la cererea inventatorului, titularul este obligat să îi
transmită acestuia dreptul asupra brevetului, precum şi înscrisurile în legătură cu brevetul, sub
condiţia ca salariatul să acorde angajatorului o licenţă neexclusivă pentru invenţia brevetată.
Condiţiile de acordare a licenţei neexclusive se stabilesc prin prevederi specifice ale regulamentului
intern al angajatorului. În lipsa acestor prevederi specifice, condiţiile de acordare se stabilesc prin
acordul părţilor.
(3) Dacă brevetul a făcut obiectul unui contract de licenţă, renunţarea este posibilă numai cu
acordul beneficiarului licenţei. […]
(5) La un brevet acordat pentru invenţiile care conţin informaţii clasificate potrivit
prevederilor art. 38 alin. (2), titularul poate renunţa numai după declasificarea informaţiilor şi
publicarea menţiunii hotărârii de acordare a brevetului de invenţie şi a descrierii, revendicărilor şi
desenelor invenţiei brevetate, potrivit prevederilor art. 27 alin. (6).”
§4. Obligaţiile patrimoniale faţă de inventator în cazul invenţiei de serviciu
a) Obligaţia de plată a unei cote procentuale din valoarea venitului realizat în urma aplicării invenţiei de
serviciu stricto sensu de către titularul de brevet care este angajator persoană juridică de drept public având
în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea (art. 11 din Legea nr. 83/2014);
b) Obligaţia de plată a remuneraţiei pentru invenţia de serviciu lato sensu revendicată de angajator (art. 6 şi
7 din Legea nr. 83/2014);
c) Obligaţia de acordare în beneficiul inventatorului a unei licenţe cu titlu gratuit asupra invenţiei rezultate în
urma unor activităţi de cercetare-dezvoltare într-o instituţie de învăţământ superior (art. 12 din Legea nr.
83/2014);
d) Obligaţia de cesionare către inventator a brevetului asupra invenţiei de serviciu la care titularul renunţă
(art. 36 alin. (2) din Legea nr. 83/2014);
e) Obligaţia de plată a drepturilor băneşti cuvenite inventatorului în cazul aplicării dispoziţiilor tranzitorii ale
fostului art. 71 alin. (3) din Legea nr. 83/2014.
§5. Obligaţia angajatorului de a nu divulga sau publica invenţia de serviciu
Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 83/2014: „Inventatorul salariat are obligaţia de a nu divulga sau publica
invenţia care se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1), fără acordul scris al angajatorului. Obligaţia
de a nu divulga sau publica o are şi angajatorul, precum şi persoanele, altele decât inventatorul care,
prin natura atribuţiilor de serviciu, au luat cunoştinţă de existenţa invenţiei.”
§6. Obligaţia angajatorului de a-l informa pe inventatorul salariat despre depunerea
cererii de brevet pentru invenţia de serviciu
- Art. 8 alin. (4) din Legea nr. 83/2014: „În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3), inventatorul salariat şi
48
Republicată în Monitorul Oficial nr. 959 din 29 iunie 2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28 din 15
ianuarie 2077 (Monitorul Oficial nr. 44 din 19 ianuarie 2006); rectificare publicată în Monitorul Oficial nr. 351 din 23
mai 2007; cu modificările şi completările ulterioare.

15
angajatorul au obligaţia să se informeze reciproc în scris asupra depunerii unei cereri de brevet de
invenţie sau de înregistrare a unui model de utilitate.”
- Art. 8 alin. (1): „În cazul în care dreptul asupra invenţiei de serviciu aparţine angajatorului, acesta
este îndreptăţit să depună o cerere de brevet de invenţie sau de înregistrare a unui model de utilitate în
România şi/sau în alte state, cu revendicarea dreptului de prioritate din România.”
§6. Obligaţia angajatorului de a-l înştiinţa pe inventatorul salariat
în legătură cu derularea procedurilor de obţinere a protecţiei
Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 83/2014: „După depunerea cererii de protecţie pentru invenţia de serviciu,
angajatorul înştiinţează inventatorul salariat în legătură cu derularea procedurilor de obţinere a protecţiei.”

CAPITOLUL AL III-LEA
OBLIGATIILE INVENTATORULUI CARE NU ESTE TITULAR DE BREVET
§1. Obligaţia de acordare a asistenţei pentru obţinerea protecţiei şi a valorificării invenţiei
Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 83/2014: „La cererea angajatorului, inventatorul salariat îi acordă
acestuia asistenţă pentru obţinerea protecţiei şi a valorificării invenţiei.”
§2. Obligaţia de a nu divulga sau publica invenţia de serviciu
fără acordul scris al angajatorului persoană juridică
Potrivit art. 10 alin. (2) – (4) din Legea nr. 83/2014
„(2) Inventatorul salariat are obligaţia de a nu divulga sau publica invenţia care se încadrează în
prevederile art. 3 alin. (1), fără acordul scris al angajatorului. Obligaţia de a nu divulga sau publica o
are şi angajatorul, precum şi persoanele, altele decât inventatorul care, prin natura atribuţiilor de
serviciu, au luat cunoştinţă de existenţa invenţiei.
(3)În cazul divulgării invenţiei de serviciu de către persoanele prevăzute la alin. (2), poate fi
antrenată răspunderea rezultând din contractul individual de muncă încheiat între salariat şi
angajator, când acesta conţine o clauză de confidenţialitate.
(4) Când contractul individual de muncă nu conţine o clauză de confidenţialitate, iar
divulgarea invenţiei de serviciu este făcută de către persoanele prevăzute la alin. (2) şi are drept
consecinţă cauzarea unui prejudiciu, aceasta poate atrage răspunderea civilă, aşa cum este
reglementată de art. 1.349 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 1.357 din Codul civil.”

[sfârşitul documentului]

16