Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Senzatiile
Senzatiile reprezinta procese psihice cognitive elementare prin care se semnalizeaza, separat, sub
forma imaginilor simple si primare, insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii
directe a stimulilor asupra organelor de simt (analizatori). Cu alte cuvinte, ele sunt procese cognitive
senzoriale primare care ne informeaza despre insusirile concrete si izolate (culoare, duritate, netezime,
temperatura, etc.) ale obiectelor si fenomenelor lumii in timpul actiunii acestora asupra analizatorilor.
- receptor: format din celule nervoase de mare sensibilitate fata de stimuli, existente la nivelul
organelor de simt (limba, nas, ochi, urechi);
- calea (aferenta) de conducere: formata din fibre nervoase prin care se transfera informatia la nivelul
scoartei cerebrale;
- conexiunea inversa (calea eferenta): are rolul de a asigura autoreglarea analizatorului in vederea
receptarii cat mai bune a stimulilor (stimulii sau excitantii fiind obiectele si fenomenele ce provoaca
senzatiile). Cu alte cuvinte, aceasta conexiune inversa este o modalitate de autoreglare a unui sistem
prin care centrul controleaza permanent ceea ce se intampla la periferie.
Trebuie precizat faptul ca este obligatoriu ca toate componentele unui analizator sa fie in buna
stare pentru ca senzatia sa apara. De exemplu, un accident cerebral (afectarea zonei centrale a
analizatorului) poate sa faca imposibila aparitia senzatiei, cu toate ca celelalte segmente (receptor si cale
aferenta) sunt intacte.
- semnalizeaza obiecte, fenomene, reguli etc. (de exemplu, culoarea rosie a semaforului,
semnalizeaza o regula);
- au incarcatura energetica in functie de tonul cromatic (activeaza sau calmeaza fiinta umana).
Senzatiile vizuale, respectiv vazul, sunt cele mai importante cai pe care le folosim pentru a ne
orienta in mediul inconjurator.
Senzatiile auditive ne informeaza despre inaltimea, intensitatea si timbrul stimulilor sonori ce vin din
mediu (acestea trei fiind proprietatile senzatiilor auditive). Urechea umana recepteaza undele sonore cu o
frecventa intre 16 si 20.000 de Hz (sub 16-infrasunete, peste 20.000-ultrasunete). Inaltimeaeste data
de frecventa vibratiilor. Astfel, sunetele pot fi inalte (subtiri), avnd o frecventa mare
si joase (groase). Intensitatea este data de amplitudinea undei sonore (marimea oscilatiilor). Astfel,
sunetele pot fi puternice, medii si slabe. Timbrul este dat de forma undei, forma determinata de natura
sursei sonore. In cazul vocilor umane, de exemplu, timbrul provine din caracteristici precum grosimea si
elasticitatea corzilor vocale ale fiecarui om. In acest context, este evident faptul ca doua sunete cu
aceeasi intensitate si inaltime se deosebesc prin timbru.
Senzatiile auditive constituie conditia esentiala pentru invatarea limbajului. De aceea, oamenii care
se nasc surzi devin, automat, si muti, necesitand metode speciale pentru dezvoltarea limbajului.
Cele 5 tipuri de senzatii descrise pana acum (senzatii exteroceptive) fac posibila cunoasterea
insusirilor concrete, izolate ale obiectelor si fenomenelor din mediul extern. Exista, insa, si senzatii care
ne informeaza despre tensiunea musculara, miscarile corpului, modificarile in chimismul intern sau
distrugerile tesuturilor. Sa le analizam in cele ce urmeaza.
Legile sensibilitatii. Acestea reprezinta raporturile constante (ce pot fi surprinse la fiecare om) intre
stimulii simpli si capacitatea noastra de a-i simti.
Legea pragurilor absolute: conform acesteia, un excitant produce o senzatie numai daca are o
anumita intensitate, sau un anumit prag, numit prag minim absolut (3-4g/mm patrat pentru senzatia tactila
etc.). Astfel, particulele de praf sau microbii nu pot fi simtiti. Exista si un prag maxim, definit ca cea mai
mare cantitate dintr-un stimul care mai determina inca o senzatie specifica; dincolo de acesta, excitantul
nu mai produce senzatii specifice, ci durere (o lumina foarte puternica, ce devine obositoare; un sunet
puternic, ce devine asurzitor etc.). Sensibilitatea este intr-un raport invers proportional cu pragul
senzorial; astfel, despre o persoana care are un prag mic de sesizare a stimulilor se afirma ca are o
sensibilitate mai mare si invers.
Legea pragului diferential: se defineste prin cantitatea minima care, adaugata la stimularea initiala,
determina o noua senzatie. Acest prag se afla intr-un raport constant fata de marimea care se adauga la
stimulul initial (s/S=K). Acest raport este de 1/30 la greutate, 1/100 la lumina, 1/10 la sunete. De exemplu,
la 100gr. greutate trebuie adugate alte 1/30 gr. din greutatea initiala de 100 gr., adica 3,3 gr.
Legea contrastului senzorial: prevede ca doi stimuli opusi (cu caracteristici opuse) care actioneaza
impreuna asupra unui analizator se scot reciproc in evidenta. Putem intalni un contrast simultan, atunci
cand 2 stimuli apar in acelasi timp; intalnim frecvent acest tip de contrast in cazul sensibilitatii vizuale
(negrul pe fond alb pare si mai negru; albul pe fond negru pare si mai alb; negru pe galben; verde pe alb
etc.). Putem intalni si un contrast succesiv, care consta in cresterea sensibilitatii pentru stimulul care
urmeaza (un sunet inalt care urmeaza unui sunet jos va fi sesizat mai bine datorita contrastului dintre cele
2 sunete).
Legea semnificatiei senzoriale: arata ca semnificatia mai mare a unui stimul face sa creasca
sensibilitatea fata de el. Oarecum, aceasta lege contrazice legea pragurilor senzoriale; chiar daca stimulul
este slab, dar semnificativ, el este mai bine detectat si diferentiat de alti stimuli. De exemplu, la o
petrecere zgomotoasa persoana semnificativa pentru noi inca nu a sosit. Astfel, desi ceilalti nu aud
sunetul soneriei, noi il vom putea auzi, deoarece este important (semnificativ) pentru noi.
Perceptiile
Perceptiile reprezinta procese senzoriale complexe si, totodata, imagini primare, continand
totalitatea informatiilor despre insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii
directe a acestora asupra analizatorilor. Lumea care ne inconjoara nu este formata din pete informe de
culoare si lumina, nici din valuri de caldura sau frig, ori din gusturi si mirosuri. Ea este formata din obiecte
si fenomene care au culoare, gust, miros, dar si alte insusiri cum ar fi forma, marime, volum. Asemenea
insusiri la un loc pot fi cunoscute prin intermediul perceptiilor.
- imaginea perceptiva este unitara si integrala, cuprinde toate insusirile concrete ale obiectului reflectat
(integralitate), organizate intr-o structura integrala;
- perceptia este obiectuala, adica este imaginea unui obiect concret (masa, tablou etc.);
- perceptia este o imagine primara, se formeaza numai in prezenta obiectului concret, prin actiunea
acestuia asupra analizatorilor;
- perceptia este o imagine bogata in continut, cuprinde in ansamblul ei atat insusirile importante, cat si
pe cele de detaliu;
- perceptia depinde de relatia activa a subiectului cu obiectul; ceea ce este important pentru activitate
este perceput clar, precis, in detaliu;
- perceptia este influentata de limbaj; prezenta cuvintelor mareste viteza si precizia identificarii
obiectelor sau a interpretarii imaginilor (desenul unui mar incomplet va fi recunoscut mai usor daca se
precizeaza ca avem de-a face cu un fruct);
Fazele perceptiei, manifestate cu o foarte scurta durata, practic insesizabile de catre om, sunt
urmatoarele:
- detectia: consta in sesizarea prezentei unui stimul in campul perceptiv. Subiectul, asadar, isi
orienteaza atentia spre stimul (ceva este);
- interpretarea: consta in precizarea semnificatiei obiectului, a posibilitatii de a-l utiliza in activitate etc.
(cainele dalmatian este al prietenelei mele Ana Diana si este foarte jucaus). Aceasta ultima faza
depaseste procesul perceptiv propriu-zis, implicand in special limbajul si gandirea.
Legile perceptiei:
3. Legea selectivitatii perceptive. Aceasta prevede ca, din multimea de excitanti care actioneaza asupra
lui, omul se opreste asupra unui element sau fenomen considerat semnificativ pentru activitatea sa,
celelalte elemente fiind reflectate mai vag. Se face, astfel, o distinctie intre obiectul perceptiei sifondul
(campul) perceptiei. Obiectul perceptiei reprezinta acel aspect al lumii exterioare care este selectat de
subiect in conformitate cu specificul unei activitati. Acesta este reflectat complet, clar, precis. Campul
(fondul) perceptiei este reprezentat de elementele inconjuratoare obiectului perceptiei, care sunt
percepute vag, lacunar, estompat. De exemplu, un elev aflat la ora, ascultand explicatiile profesorului, il
are pe acesta drept obiect al perceptiei; cand, insa, va lua notite, caietul va deveni obiectul perceptiei.
Exista, astfel, posibilitatea interschimbarii obiectului si campului perceptiei (ceea ce, la un moment dat,
este obiect al perceptiei poate deveni element al campului si invers). Selectivitatea perceptiei depinde in
buna masura de interesul subiectului pentruun lucru, o persoana etc. Multimea dintr-o gara, de
exemplu, este perceputa amorf, in timp ce persoana asteptata se distinge cu claritate. Aceasta lege este
frecvent utilizata in reclamele comerciale, unde vanzatorul, pentru a impune cumparatorului produsele
sale, ca obiecte ale perceptiei, recurge la afise speciale, ambalaje mai deosebit colorate, rosteste
discursuri neasteptate etc.
4. Legea semnificatiei perceptive. Se refera la faptul ca tot ceea ce are semnificatie deosebita pentru
subiect este selectat cu mai mare usurinta din campul sau perceptiv. Acel obiect care este semnificativ,
chiar daca este mai slab printre altele mai evidente, se impune si este mai bine perceput.
5. Legea constantei perceptive. Aceasta arata ca forma, marimea, culoarea obiectelor sunt percepute ca
fiind aceleasi, chiar daca, in anumite conditii de mediu, aceste insusiri apar modificate. Experienta
anterioara a subiectului cu un obiect, de exemplu, face ca, in limita a 23-30 m, omul sa il perceapa la
dimensiunile, forma si culorile acestuia.
Exista si anumite forme complexe ale perceptiei. Una dintre cele mai importante este perceptia
timpului. Pentru perceperea timpului, omul foloseste trei sisteme de referinta: sistemul fizic si
cosmic (reprezentat de repetarea fenomenelor naturale – ziua si noaptea, succesiunea anotimpurilor,
miscarea astrelor), sistemul biologic (ce consta in ritmicitatea functiilor organismului – stari de somn si
veghe, alimentatia, ciclurile metabolice) si sistemul socio-cultural (care se refera la existenta umana in
evolutia ei istorica). Perceptia propriu-zisa a timpului se realizeaza in doua forme: perceperea succesiunii
evenimentelor si perceperea duratei. Durata perceputa nemijlocit este cuprinsa intre o sutime de secunda
si doua secunde. Aprecierea duratelor esteinfluentata de starea emotionala a subiectului. Astfel, sa ne
gandim la aprecierea duratei care il desparte pe un om de anumite evenimente. Daca evenimentele
asteptate sunt neplacute, timpul pare a se scurge foarte repede. Daca acestea sunt placute, durata i se
pare lunga pana ele vor aparea. La trairea acestor momente, aprecierile se inverseaza: perioadele fericite
par scurte, cele incheiate cu evenimente neplacute par lungi. La fel, daca uninterval de timp este saturat
cu activitati, va fi apreciat ca fiind foarte scurt, in timp ce unul gol va parea mai lung.
Ex.: segmentele care se deschid in unghi spre exterior exercita o influenta “dilatanta” asupra dreptei
pe care o delimiteaza la cele doua extreme; invers, unghiurile care se deschid spre interior exercita o
actiune “comprimanta” asupra dreptei.
Reprezentarile
Reprezentarea este un proces psihic cognitiv-senzorial prin care sunt semnalate, in forma unor
imagini unitare si schematice, insusirile concrete si caracteristice ale obiectelor si fenomenelor, in absenta
actiunii lor directe (concrete) asupra analizatorilor.
- nu cuprinde detaliile, dar contine, cu necesitate, insusirile caracteristice pentru un obiect sau o clasa
de obiecte, manifestandu-se, prin aceasta, ca intermediar in formarea notiunilor, pastrand in imagine
ceea ce este important;
- poate fi desprinsa de contextul spatio-temporal in care a avut loc perceperea unui obiect (imaginea
unui trandafir este aceeasi, fie ca a fost perceput initial intr-o gradina, iar apoi intr-o florarie);
- este influentata de actiunile practice ale subiectului cu obiectele; cu cat am perceput un obiect mai
activ, implicandu-ne mai multe simturi, cu atat imaginea lui ne va reveni in minte cu mai mare
claritate;
- reprezentarea este o imagine panoramica, adica reconstituie in plan mental si apoi reda integral si
simultan toate informatiile depre un obiect; cu alte cuvinte, reda obiectul pe toate fetele, de parca s-ar
roti cumva in mintea noastra; perceptia cuprinde doar insusirile la care subiectul are acces in mod
direct din pozitia in care se afla, in timp ce reprezentarea trece dincolo de aparente (sa ne gandim la
reprezentarea extrem de complexa a unui motor cu ardere interna fata de perceptia lui);
- este lipsita de fond, spre deosebire de imaginea perceptiva care are intotdeauna un fond (cand imi
reprezint o nuca, aceasta imi apare, in primul moment, singura, izolata, de parca ar fi suspendata in
aer);
- readuce in minte imagini ale obiectelor care nu mai sunt prezente, permitand gandirii sa prelucreze
in mod complex o multime de date ale experientei anterioare;
Rezumand, se poate spune ca reprezentarile contin in ele caracteristici ale celorlalte procese
senzoriale, dar si ale notiunilor, motiv pentru care nu sunt inca notiuni, ci seminotiuni
(semiconcepte). Reprezentarile sunt considerate o punte de trecere intre senzorial si logic in cunoastere.
Clasificarea reprezentarilor
5. Dupa procesul psihic mai complex in care se integreaza, sunt: a)reprezentari ale memoriei si
b)reprezentari ale imaginatiei.
1.b. Reprezentarile auditive reproduc zgomote, sunete muzicale si verbale singulare, dar mai ales
structurile melodice sau verbale. Melodiile sunt reprezentate sub forma ritmului, a variatiei de intonatie
sau a inaltimii sunetelor. Reprezentarile verbale se refera la ritmuri, intensitati si particularitati
fonetice. Aceste tipuri de reprezentari sunt importante in invatarea limbilor straine si in munca dirijorilor si
a compozitorilor.
1.c. Reprezentarile kinestezice sunt imagini mentale ale propriilor miscari. Ele sunt insotite de
micromiscari (miscari ideomotorii) ce se produc in grupele de muschi corespunzatoare si care pregatesc
desfasurarea miscarilor viitoare. Rezultate importante s-au obtinut, pe aceasta cale, in activitatea
sportiva. Cei care au realizat inainte un antrenament ideomotor si-au elaborat apoi mai repede si mai bine
deprinderile necesare. Miscarile ideomotorii (miscari doar la ideea de miscare) pot fi utile si celor
imobilizati pentru o perioada la pat.
a. Reprezentarile individuale sunt imagini ale unor obiecte, fiinte, fenomene foarte semnificative pentru o
persoana (imaginea mamei, a casei parintesti, a scolii, a primei prietene etc.). Aceasta categorie de
reprezentari cuprinde multe detalii, iar insusirile caracteristice nu se detaseaza prea usor si evident.
b. Reprezentarile generale cuprind in structura lor insusirile comune pentru o clasa de obiecte; pe baza
acestora, orice nou exemplar poate fi recunoscut ca apartinand aceluiasi grup. Figurile geometrice ating
cel mai inalt grad de generalitate si sunt foarte apropiate de concept. Ele au cea mai mare importanta in
formarea conceptelor. Reprezentarile generale sunt imagini aparute prin interventia operatiilor intelectului.
3.b. Reprezentarile anticipative se refera la miscari sau schimbari care inca nu au fost niciodata
percepute. Ele sunt rezultatul interventiei operatiilor gandirii si procedeelor imaginatiei. Sunt, la randul lor,
cinetice si de transformare. Ele sunt deosebit de utile in activitatea mentala. Ex.: pot sa imi imaginez cand
arunc bila cum vor arata popicele rasturnate. Intrucat si acestea apar tot dupa 7-8 ani, intelegem de ce
copiii mici se atarna de coada tigaii incinse sau trag fata de masa cu tot ce este pe ea, ori baga mana in
cusca ursului, intrucat ei nu pot anticipa ceea ce va urma., ceea ce li se poate intampla.
SINTEZA SENZATII-PERCEPTII-REPREZENTARI
1.Senzatiile ne informeaza despre insusiri concrete, izolate ale obiectelor (culoare, temperatura etc.), fara
a ne permite sa stim despre ce obiect este vorba.
Perceptiile prelucreaza informatii provenite din corelarea functiilor mai multor analizatori si duc la
obtinerea unei imagini complexe, bogate in continut (cu toate detaliile structurale si cromatice), situata
pe un fond.
3.Toate aceste 3 procese sunt numite senzoriale, deoarece prelucreaza informatiile provenite prin simturi.
Totusi,
-reprezentarea vizuala ne pune la dispozitie obiecte absente; ele exista numai in mintea noastra si numai
dupa ce au fost percepute anterior.
4.Toate aceste procese permit omului doar o cunoastere superficiala a lumii, insuficienta activitatilor
complexe, constructive pe care le desfasoara. Bazandu-se pe aceasta cunoastere senzoriala, omul poate
face pasi mai departe si accede la intimitatea obiectelor si fenomenelor, la esenta lor, ajungand sa
dobandeasca cunostinte despre cauzalitatea si utilitatea obiectelor si fenomenelor pe care le ia, astfel, in
stapanire. Numai prin cele 3 procese discutate, omul nu ar fi ajuns niciodata sa cunoasca si sa inteleaga
structura materiei, cauzele bolilor etc. Astfel de informatii nu pot fi dobandite decat printr-o seama de alte
procese psihice, numite cognitive superioare (logice), anume: gandirea, memoria, imaginatia (acestea 3
din urma facand parte dintr-un ansamblu numit intelect).