Sunteți pe pagina 1din 2

POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI SOCIALISTE

România - “stat rebel” al sistemului comunist


Ajuns la putere în 1965, noul lider comunist român Nicolae Ceaușescu a moștenit de la predecesorul
său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, o țară membră a sistemului socialist mondial, a Consiliului de Ajutor
Economic și Reciproc (CAER) și a Tratatului de la Varșovia, care a manifestat, în mod evident, tendințe
de autonomie, ceea ce îi conferea un statut internațional aparte.
Promovând o politică de autonomie în rândul statelor socialiste, în principal față de Uniunea Sovietică,
Nicolae Ceaușescu a invocat, de cele mai multe ori, interesul național. Încă din Declarația Partidului
Muncitoresc Român cu privire la problemele mișcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale din aprilie
1964, România s-a plasat pe poziţii opuse faţă de Uniunea Sovietică, care era din ce în ce mai clar acuzată
de hegemonie în cadrul sistemului socialist. După doi ani, în 1966, s-a publicat Declaraţia Comitetului
Central al PCR, care a criticat tendinţa URSS de a extinde competențele Tratatului de la Varşovia.
În 1967 România a fost cei dintâi țară, din lumea socialistă, care a stabilit relații diplomatice cu
Republica Federală Germania, încălcând doctrina diplomației sovietice, conform căreia statele socialiste
nu trebuiau să recunoască niciodată statul german occidental - Republica Federală Germania. În același
an, România a refuzat să rupă relațiile diplomatice cu Israelul, în urma războiului de șase zile, așa cum
procedaseră multe state socialiste.
Politica lui Nicolae Ceaușescu, dar și popularitatea sa pe plan intern și internațional, au atins apogeul
în plan extern în vara anului 1968, când a luat atitudine vehement critică față de intervenția trupelor
Tratatului de la Varșovia, împotriva mișcării reformatoare din Cehoslovacia, numită „Primăvara de la
Praga”, condusă de Alexander Dubcek. Având în vedere aceste evenimente, Uniunea Sovietică, ca lider
al lumii socialiste, a impus doctrina Brejnev, care accepta doar o “suveranitate limitată” a partidelor
comuniste și oprea toate statele socialiste să părăsească Tratatul de la Varșovia sau să pună în discuție
monopolul puterii partidelor comuniste.
Pozând în campionul luptei pentru independență națională, Nicolae Ceaușescu a criticat, deseori,
intervențiile militare sovietice, precum cea împotriva „Primăverii de la Praga”, dar și invazia de mult mai
târziu, a trupelor sovietice, din 1979, în Afganistan.
La 21 august 1968, Nicolae Ceaușescu s-a adresat din balconul clădirii Comitetului Central al PCR
din București unei mari adunări populare - după unele date, circa 100 000 de persoane, condamnând
intervenția militară în Cehoslovacia. Criticând invazia trupelor statelor din Tratatul de la Varșovia într-un
stat socialist, Nicolae Ceaușescu s-a opus, în mod practic, afirmării supremației Moscovei în cadrul lumii
socialiste.

Nicolae Ceaușescu de la prestigiu internațional la izolare diplomatică


Folosindu-se de eșecul mișcării reformatoare de la Praga din anul 1968, Nicolae Ceaușescu a lansat
lozinca „Partidul, Ceaușescu, România”, prin care dorea să prezinte o justificare a unei ipotetice unități
dintre popor, partidul comunist și liderul său. Prin aceasta a încercat să obțină sprijinul populaţiei pentru
politica Partidului Comunist Român, încercare ce a eşuat lamentabil. Ulterior, această lozincă a fost
utilizată de regimul său și pentru a respinge orice critică la adresa politicii sale, pretextând că orice
încălcare a acestui îndemn era, de fapt, un ajutor indirect acordat Uniunii Sovietice. În realitate, în
condițiile în care în politica sa internă Nicolae Ceaușescu concentrase în mâna sa toate pârghiile de
putere, politica sa externă, prezentată de propaganda de la București ca cea a unui mare om politic era,
de fapt, o mascaradă.
Inițiativele de politică externă al lui Nicolae Ceaușescu, care s-au transformat, multe dintre ele, în
numeroase vizite oficiale în Europa, Asia, Africa, cele două Americi care deseori, au avut notă discor-
dantă fată de politica Tratatului de la Varșovia, au făcut ca multe dintre statele occidentale să nu poată
vedea în mod clar adevărata esență a politicii interne sale și, mai ales, represiunea internă în creștere.
Mai mult, numeroase state occidentale apreciau că România era un veritabil stat rebel în lumea
comunistă și au susținut, pentru o perioadă, politica externă a lui Nicolae Ceaușescu, acordându-i deseori

126 ISTORIA RECENTĂ A ROMÂNIEI


onoruri și chiar favoruri. În 1968, președintele Franței, generalul Charles de Gaulle a vizitat România
și l-a îndemnat pe Ceaușescu să continue așa zisa sa politică independentă. În 1969, președintele SUA,
Richard Nixon a făcut o vizită la București, unde i s-a făcut o primire oficială de excepție. În 1970
Nicolae Ceaușescu i-a întors vizita în SUA, unde a mai poposit și în 1974 și 1978.
În 1971 România a primit statutul de membru în cadrul Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT),
iar, în anul următor, a devenit membru al Băncii Mondiale și a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (BIRD). În 1975, România a primit din partea SUA clauza națiunii celei mai favorizate.
Nicolae Ceaușescu a colaborat cu RSF Iugoslavia, condusă de Iosip Broz Tito, fiind preocupat mai
ales de a se apropia de politica de nealiniere, al cărei promotor era Belgradul și mult mai puțin de
modelul autoconducerii politico-economice, care nu se împăca cu dorinţa de control absolut a lui Nicolae
Ceauşescu.
Cu precădere după anul 1972, odată cu aplicarea principiilor revoluției culturale, Nicolae Ceaușescu
s-a orientat către o politică internă ce avea la bază teoria comunismului de tip național. Treptat, sub
pretextul încălcării „principiilor socialismului”, Nicolae Ceaușescu a respins toate încercările foarte
timide de reformă a sistemului socialist din România.
Prestigiul extern al lui Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit, mai ales după 1985, o dată cu afirmarea noului
lider sovietic, Mihail Gorbaciov. În perioada 1985-1989, pe măsura încălcării tot mai dese a drepturilor
fundamentale ale omului și a politicii sale represive, Nicolae Ceaușescu s-a afirmat ca unul dintre cei mai
conservatori și obtuzi lideri ai statelor comuniste și, care, prin politica internă represivă și închistată, a
izolat România pe plan internațional.
De-a lungul anului 1989, Ceaușescu a devenit tot mai izolat în lagărul comunist. În august 1989, el a
propus o întâlnire la vârf, a liderilor comuniști din Europa pentru a discuta problemele legate de „apărarea
socialismului” în aceste țări. Această propunere a fost însă respinsă atât de către statele Pactului de la
Varșovia, cât și de către China.

Glosar:
Hegemonie = este o formă de manifestare imperială indirectă, în care statul lider „hegemon” conduce
din punct de vedere geopolitic statele subordonate, mai degrabă, prin mijloacele implicite ale puterii,
amenințării, decât prin forță militară directă.
„Primăvara de la Praga” = a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în
primăvara anului 1968, când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același
an, când Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au
invadat țara.

Pro memoria!
• În perioada guvernării lui Nicolae Ceaușescu România a evoluat de la un stat cu o politică externă
foarte activă, actor important pe scena vieții internaționale, la izolare diplomatică.

Capitolul III. ROMÂNIA 1965-1989. EPOCA LUI NICOLAE CEAUȘESCU 127

S-ar putea să vă placă și