Universitatea Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială

Asistența Socială a Familiei și Copilului

Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale

-Victimizarea femeii în raport cu actul criminal-

Absolvent:
 Pătroi I. Ana, An III, Gr.II

Bucureşti, 2011

Victimizarea femeii în raport cu actul criminal

Introducere

Întotdeauna când se discută despre criminalitate, în sensul său general, în prim

plan a fost adusă criminalitatea masculină, cea feminină fiind neglijată. Acest lucru s-a
datorat faptului că acest fenomen al criminalităţii masculine este superior criminalităţii
feminine.

Poziţia femeii în societate (femeia este casnică, mamă şi soţie) fiind tot timpul
raportată la poziţia bărbatului în societate (este cel care munceşte pentru a întreţine
familia, şi de asemenea cel care consideră că are autoritatea asupra femeii) nu este greu
de observat că dintre cei care comit cele mai multe crime sunt bărbaţii. Ceea ce nu a fost
luat în considerare în toate aceste studii a fost faptul că şi femeile comit crime şi pot face
asta cu o uşurinţă uimitoare, acest lucru fiind cauzat de către violenţele pe care acestea le
suportă, într-un cuvânt de victimizare.
 Lucrarea de faţă poate fi citită şi interpretată ca o analiză complexă a mai multor
probleme care preocupă societatea actuală şi anume:

• factorii predispozanţi comiterii crimelor

• victimizarea femeilor – comiterea de crime

Motivaţia alegerii acestei teme constă în dorinţa de a cunoaşte cât mai mult despre
preocupările fenomenului criminalităţii feminine, ceea ce ducea la perpetuarea acestuia,
şi mai ales, ce presupune contextul victimogen în care acesta apare, aceste preocupării
fiind dezvoltate din ce în ce mai mult de către victimologi, criminologi, sociologi şi
psihologi.

Definirea conceptelor de crimă, act criminal si victimă

O modalitate de a defini actul criminal, crima este cea dată de către Durkheim
care afirma: „Crima este normală pentru că o societate în care ar lipsi este cu totul
imposibilă…. A pune crima printre fenomenele de sociologie normală înseamnă nu
numai a spune că este un fenomen de neînlăturat, deşi regretabil datorat răutăţii
incorigibile a oamenilor, înseamnă a o afirma ca un factor al sănătăţii publice, o parte
integrantă a oricărei societăţi sănătoase”.1

Durkheim explică criminalitatea prin starea de anomie care înseamnă negarea

moralei, ruptura dintre individ şi societate. Această stare de anomie apare şi la Merton
care evidenţiază cinci modele de adaptare instituţionale: conformistul, inovatorul,
ritualistul, evazionistul şi răzvrătitul.

A echivala o faptă cu un act criminal înseamnă a identifica antisocialul unui

comportament. Astfel, Giacomo Canera defineşte comportamentul antisocial pornind de
la doua elemente, şi anume:

• Personalitatea, care stă la baza comportamentului

• Antisocialul – prin neadaptarea la mediu se ajunge la comportamentul delictual

1
Émile Durkheim, Regulile metodei sociologice, Trad. De Dan Lungu, Editura Polirom, 2002, Iaşi, pag. 84
 „Personalitatea se referă la individ atât ca existenţă biologică, cât şi ca existenţă
socială, ca purtător al unor valori culturale şi membru al unui grup social”.2

Ca faptă antisocială, comisă într-o societate, crima reprezintă „acţiunea

(inacţiunea) unei persoane, care atentează (cu discernământ şi vinovăţie) la anumite
valori şi relaţii sociale ce sunt protejate de normele de drept penal”.3

Cuvântul „victimă” este de o întrebuinţare rară înainte de sfârşitul secolului al

XV- lea. În epoca contemporană cea mai mare parte a enciclopediilor şi dicţionarelor
rezervă expresia persoanelor care au suferit o daună corporală gravă, adesea mortală. Prin
abuz de limbaj, sensul comun a banalizat conceptul la ansamblul persoanelor suferind un
prejudiciu, fie o lezare importantă a drepturilor, intereselor, la starea de bine a cuiva.

În textul judiciar, vom căuta în van o definiţie a conceptului de ‚victimă”,

deoarece este vorba de o persoană fizică sau morală, de o lezarea individuală sau
colectivă. Fără alte precizări, conceptul de victimă este sinonim cu o parte lezată, cu
reclamant, cu persoana care a suferit un prejudiciu. Mai clar, Codul de procedură penală
desemnează deţinătorii acţiunii civile înaintea jurisdicţiilor represive ca toate persoanele
care au suportat personal pagube cauzată în mod direct de infracţiune.

Plecând de la definiţiile de mai sus, o primă întrebare care ne vine în minte este
aceea de ce crima comisă de către o femeie în urma victimizării reprezintă o problemă
socială şi în ce măsură afectează aceasta societatea.

Problema socială “reprezintă o situaţie indezirabilă care este considerată de un

segment important al societăţii ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita acţiune
colectivă în vederea obţinerii unei ameliorări semnificative şi a unei dezirabilităţi
crescute (Doob C.B., 1995)."4

2
Carmen Daniela Mureanu, Percepţia crimei-criminologia aplicată şi criminologia clinică, Bucureşti, Ed.
Phobos, 2006, pg. 93
3
Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi a criminalităţii, Casa de Editură şi Presă „Şansă” –
S.R.L., Bucureşti, 1996, pag. 67
4
Luana Miruna Pop (coordonator), “Dicţionar de Politici Sociale”, Ed. Expert, [f.a.], pag. 667
 După James E. Farley (1992), “o problemă socială poate fi definită ca o situaţie
caracterizată de următoarele trei elemente:

• este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăţi;

• este cauzată de acţiunea sau inacţiunea oamenilor sau a societăţii;

• afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de persoane.”5

„La o anume cauză trebuie să corespundă un anume efect”.6 Cauzalitatea fizică

sau matematică ne induce foarte puţin în înţelegerea comportamentelor umane. Dar, cea
mai mare parte a cercetărilor ştiinţifice pun în evidenţă într-o manieră recurentă existenţa
factorilor de risc la care sunt expuşi infractorii de protecţie.

Putem spune că indivizii se confruntă cu o gamă largă de riscuri de a fi asasinat,

acestea depinzând de grupul din care aceştia fac parte (cine sunt ei, unde locuiesc şi care
este programul lor zilnic).

Consider că acest fenomen al crimelor comise de către femei în urma unei

victimizări este o problema socială întrucât aceasta produce efecte, afectează societatea şi
pe membrii acesteia pe mai multe planuri:

• Este un act antisocial care produce nesiguranţă pentru cei care trăiesc în jurul
femeii care comite actul criminal. În acest caz problema principală care survine
este reprezentată de către traumele psihice la care victima este supusă, şi având în
vedere că unul dintre drepturile de care o victima trebuie sa beneficieze este
consilierea psihologică, atunci statul trebuie să acorde acest tip de servicii care
presupune alocarea unor resurse, astfel încât acesta să îşi îndeplinească funcţiile.

• O alta modalitatea în care aceasta problemă afectează membrii unei societăţi tot la
nivelul resurselor pe care statul trebuie să le aloce este încarcerarea femeii,

5
Idem 4
6
Robert Cario, Victimologie – De l’effraction du lien intersubjectif à la restauration sociale, volume 1,
3éme édition, Paris, Ed. L’Harmattan, [f.a], pag. 67, „A telle cause doit corrspondre tel effet”
 “măsură”7 care, de asemenea, presupune cheltuieli publice8 (“Reprezintă
ansamblul cheltuielilor efectuate de instituţiile publice în interes general şi
exprimă relaţiile economico-sociale în formă bănească stabilite între colectivitatea
privită în ansamblu, pe de o parte şi, persoane fizice şi juridice, pe de altă parte,
cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul
îndeplinirii funcţiilor acestuia.”) publice de către stat pentru întreţinerea femeii in
penitenciar (hrană, medicamente, consiliere psihologică, asistenţă socială etc.),
dar şi plata unui avocat din oficiu daca aceasta nu are posibilitatea să îşi angajeze
unul personal.

• De asemenea, o crimă comisă de către o femeie care are o familie, copii, duce la
dezorganizarea acesteia. Dar, la ce ne referim când spunem dezorganizare, ce
presupune dezorganizarea? În primul rând, trebuie sa ne gândim la copii rămaşi
fără mamă, situaţie care va conduce la instituţionalizarea copiilor, sau chiar mai
rău daca aceştia au o vârstă mai mare, la comiterea de infracţiuni, astfel,
creându-se astfel un cerc vicios.
• Momentul în care va ieşi din penitenciar reprezintă şi el o problema socială
întrucât reintegrarea ei în societate este foarte dificilă, si mai ales, este foarte
important de urmărit modul în care i s-a schimbat comportamentul în urma
încarcerării (dacă a devenit mai agresivă, sau din contră doreşte să îşi reia viaţa).
Cu cât reintegrarea este mai dificil de realizat, adică copiii nu îi mai are (dacă este
cazul), de asemenea, nici familia, şi pe deasupra respectiva femeie mai este şi
săracă, ea va tinde sa adopte tot un comportament delincvent, fie pentru a se ra

Plecând de la afirmaţia lui Durkheim, potrivit căreia “Crima este normală…” se

explica necesitatea criminalităţii feminine din perspectiva victimizării în raport cu
paradigma funcţionalismului. Deşi la prima vedere pare dificil de înţeles această
asociere, funcţionalismul în acest context îşi are rolul său bine definit, explicând actul
criminal ca un fenomen care trebuie să se manifeste indiferent de societatea în care trăim

7
Este improriu spus că încarcerarea ar fi o măsură pentru comiterea de infracţiuni, ci în acest context
termenul este folosit cu sensul de „pedeapsă” – modalitate de a răspunde pentru faptele comise
8
Ibidem 4, pag. 184
şi indisociabil de fiecare dintre noi, făcându-se astfel posibilă îndeplinirea funcţiilor
statului.

O asumpţie importantă a paradigmei este aceea că atunci când se urmăreşte

atingerea unor obiective se poate ajunge la anumite efecte nedorite care vor avea rezultate
nefaste asupra procesului de realizare a scopurilor propuse. Un exemplu în acest sens îl
constituie încercarea campaniilor de promovare a femeii şi diminuarea inegalităţii dintre
femeie si bărbat, risc care poate conduce la o atitudine ostila din partea bărbatului, şi, în
acelaşi timp, femeia se poate confrunta cu o percepţie greşită asupra rolului pe care ea îl
are atât în cadrul familiei, dar şi în societate.

Factorii victimogeni care în final conduc femeia la comiterea de infracţiuni sunt

părţi ale sistemului social, contribuind în mod indirect la îmbunătăţirea acestuia, prin
aplicarea de măsuri care sa ducă la înlăturarea factorilor de risc.

O formă frecventă de victimizarea a femeii este maltratarea şi agresarea acesteia

de către soţ. Cauzele pot fi multe: conflicte intraconjugale, infidelitatea soţiei sau
suspiciuni ale soţului privind fidelitatea conjugală, gelozia, soţ alcoolic sau bolnav psihic.
„În unele cazuri, ca urmarea a frecventelor ameninţări şi agresiuni fizice, soţiile pot
comite ele însele infracţiuni, crime (omucideri) asupra soţilor”(vezi tabelul următor)9

Anul Soţii ucise de soţi Soţi ucişi de soţii

% din numărul Numărul de % din numărul % din numărul
total al crimelor cazuri total al crimelor total al crimelor
1980 4,7 1028 3,6 787
1981 4,8 963 3,8 762
1982 4,8 935 3,4 662
1983 5,5 1027 3,9 728
1984 5,2 868 3,2 526
1985 5,3 930 3,0 526
1986 4,8 924 2,7 520
1987 5,2 1045 2,7 543
1988 5,2 1075 2,3 475
După cum se poate observa, femeile sunt în număr mai mare victimizate de către
soţi deşi numărul de crime comise de femei este şi el destul de mare. Legat de motivele
9
Ioan Al. Iacobuţă, Criminologie, Ed. Junimea, Iaşi, 2002, pag. 227
soţiilor, acestea sunt diverse: „cea mai dificilă situaţie este cea în care soţiile victimizate
(maltratate, agresate) ajung, la rândul lor să victimizeze (să-şi ucidă soţii)” .10 Deşi pare
un paradox, victima in iniţială apare acum în calitate de agresor, stabilirea gradului de
vinovăţie al celor doi actori ai cuplului penal fiind foarte dificilă.
De asemenea, aceşti factori sunt foarte importanţi în evoluţia problemei sociale,
întrucât frecvenţa acesteia atrage atenţia că în acea societate sunt nevoie care trebuie
satisfăcute prin elaborarea unor programe (în cazul faţă construirea unor aşezăminte
pentru femeile agresate fizic, precum şi consilierea acestora).
Fie că vorbim de societăţile cu o dezvoltare socio-economică puternică, fie că
vorbim de societăţi cu o dezvoltare medie, dar mai ales, de societăţile subdezvoltate, unde
criminalitatea feminină este cel mai des întalnită, înţeleg producerea inevitabilă a acesteia
prin însăşi nevoia oamenilor de a supravieţui într-un spaţiu în care societatea nu le oferă
prea multe alternative. Un exemplu elocvent în acest sens poate fi o situaţie în cadrul unei
familii unde soţia are un loc de muncă stabil, iar soţul este disponibilizat în contextul
crizei economice mondiale actuale, insuficienţele economice devin tot apăsătoare,
moment în care pot apărea anumite stări conflictuale care într-un final conduc la
săvârşirea unor acte fie ele antisociale provocând dezechilibre în cadrul familiei şi
indirect în societate.
Aşadar, prin exemplificarea elementelor de mai sus paradigma conflictualismului
se regăseşte întocmai, ajutându-ne sa ne formam o percepţie cât mai cristalizată asupra
fenomenului analizat.
Cercetând atent cauzalitatea criminalităţii feminine am ajuns la concluzia că,
înainte de toate trebuie sa avem o perspectiva reală asupra patologiei sociale pentru a da
o notă consistenta abordării acestei disfuncţionalităţi.
Ca să putem realiza acest lucru trebuie, înainte de toate, să definim conceptul de
patologie socială: “Condiţiile sociale dezirabile şi ordinea socială sunt privite ca fiind
sănătoase, în timp ce persoanele ce se deosebesc/deviază de la aşteptările morale (statuate
de un sistem de valori dominant şi deci larg acceptat) sunt privite ca fiind „bolnave”, deci
sunt rele şi nedorite. Astfel, pentru perspectiva patologiei sociale, o problemă socială este
o violare a aşteptărilor morale.”11
10
Idem 9
11
Adrian Dan, “Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale” – Suport de curs -, 2007, pag. 21
 În primul rând statutul social sau profesional reprezintă riscul victimizării. În al
doilea rând, anumite locuri urbane, la fel ca şi anumite stiluri de viaţă favorizează
victimizarea: frecventarea barurilor noaptea, sălile de jocuri în mod special. În acelaşi fel
izolarea socială este spaţială, marginalizarea etnica în principal în cartierele defavorizate
încurajează comportamentele agresive.
Victimologii uneori pun problema stilului de viaţă explicându-o ca pe un concept
care lămureşte acel raport de susceptibilitate dintre violenţă şi comiterea de infracţiuni.
Din punct de vedere sociologic termenul stil de viaţă se referă la cum oamenii îşi petrec
timpul, îşi cheltuiesc banii la muncă şi cum îşi desfăşoară timpul liber şi rolurile pe care
aceştia le joacă în societate (cum ar fi ca om de afaceri, student sau muncitor la
domiciliu). Stilul de viaţă care pune oamenii în pericol poate fi perceput ca ales în mod
deliberat de către aceştia, dar de asemenea, este puternic influenţat de constrângerea
socială pe care o presupune rolul indivizilor în societate, fapt care îi împiedica să facă
faţa schimbărilor socio-economice, astfel devenind inadaptabili în societate.
Având o viziune amplă asupra a ceea ce înseamnă fenomenul criminalităţii
feminine – cauze si efecte ale acesteia încercăm să propunem posibile soluţii care să
menţină problema socială în stare latentă. Dintre acestea amintim:
• Conştientizarea cauzelor fenomenului, elaborarea şi implementarea unor
programe cât mai eficiente de către specialişti pentru combaterea acestuia
• Încarcerarea – pedeapsa cu închisoarea
• Promovarea imaginii familiei prin campanii de presa, valorificând instituţia
familiei drept una din pilonii importanţi ai societăţii.
• Iniţierea unor servicii cu caracter social şi juridic pentru femeile aflate într-una
dintre situaţiile de agresiune constând în consilierea victimei, construirea de
adăposturi, îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu.
Încarcerarea este practic prima soluţie care se ia în cazul unei infracţiuni. „La 1 ianuarie
2002 în unităţile penitenciare din România se aflau 2122 femei (2068 majore şi 54 minore), din
care 1524 condamnate definitiv, 275 condamnate la prima instanţă, 206 arestate preventiv şi
117 contraveniente, reprezentând 4,25% din totalul populaţiei penitenciare. Peste 2500 de copii
au mamele în penitenciare. Din aceste femei, 74,17% erau infractoare primare, 20,23%
recidiviste şi restul de 5,65% fiind contraveniente. Rata recidivei la femei este de aproape 2 ori
mai mică decât rata populaţiei carcerale masculine. 25,09% au comis infracţiuni contra
persoanei, 66,61% în dauna avutului particular, 0,86% infracţiuni care aduc atingere unor
relaţii privind convieţuirea socială şi 5,36% alte infracţiuni.
Din cele 431 de femei condamnate pentru infracţiuni contra persoanei, 351 (81,43%) au
comis infracţiunea de omor, iar dintre acestea 180 se găsesc în penitenciarul de femei de la
Târgşor.
Aproape 50% dintre femeile condamnate au recunoscut că, înainte de
condamnare, au suferit abuzuri sexuale (10,9%), fizice (34,3%), psihice (34,2), sexuale şi
fizice (9,35%), sexuale, fizice şi psihice (9,2%), sexuale şi psihice (3%). 26,7% din ele au
afirmat că au avut tentative de sinucidere înainte de depunerea în penitenciare, 33,3% au
consumat, înainte de condamnare alcool (71,8%) sau au fost dependente de droguri sau
alte medicamente (28,2%)”.12
Pentru a putea evalua eficienţa soluţiei de încarcerare putem aplica metoda
SWAT care cuprinde:
• Pucte tari şi puncte slabe
• Oportunităţi şi ameninţări
Pentru a putea sa ne referim la eficienţa/eficacitatea unei soluţii mai întâi trebuie
să luam în calcul punctele tari ale încarcerării. Aşadar, se impune sa facem o evaluare ale
efectelor încarcerării pentru a putea sublinia acele elemente care fac ca aceasta soluţie sa
fie una pozitivă. Unele dintre efectele pozitive ale încarcerării sunt acelea că persoanele
aflate în această situaţie pot beneficia de anumite servicii pe care în afara sistemului
penitenciar nu le-ar fi putut avea: asigurarea hranei zilnice, scutirea de cheltuieli aferente
întreţinerii sau a altor utilităţi.
Însă, găsim în această măsură şi o parte negativă, acele puncte slabe care face ca
viabilitatea acestei soluţii sa fie una ambiguă si neplauzibilă. Afirm acest lucru pentru ca
femeile aflate în această ipostază, chiar dacă în afara penitenciarului duceau o viaţă
normală (probabilitatea unui loc de muncă stabil şi o remuneraţie în raport cu calificarea
şi munca prestată), în sistemul penitenciar este în mod vădit lipsite de afecţiunea şi
sprijinul moral al familiei , al prietenilor, în general al celor dragi.

12
http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Study/Violenta%20domestica%20-%20Studiu.pdf , apud
Ana Bălan, 2003, 21.01.2009, orele 15:52
 Deşi pare puţin ciudat, putem privi măsura încarcerării ca pe o oportunitate pentru
femeile deţinute deoarece de la începutul executării pedepsei până la sfârşitul acesteia,
ele au putut fi oarecum îndepărtate de mediul nociv în care locuiau înainte, de acei factori
propice victimizării lor. Mai mult, pentru femeile care părăsesc sistemul penitenciar se
pot organiza cursuri de reorientare profesionala şi aplica măsuri de reinserţie socială.
Se cunoaşte faptul că în anumite cazuri au fost persoane care din cauza
elementelor descrise mai sus au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte “regăsirea” lor
în acel mediu nou întâlnit, un mediu care ar fi trebuit sa le facă sa reflecte asupra faptelor
lor şi să le impulsioneze spre o atitudine mai optimistă, spre o viaţă diferită faţă de cea pe
care au avut-o înainte.
Privită astfel, situaţia descrisă mai sus poate fi interpretată ca o ameninţare la
mesajul pe care mediu penitenciar vrea să îl transmită, şi anume recidivarea.
Concluzii
Din experienţa mea educaţionala13 care m-a ajutat şi mă ajută să înţeleg mai bine
victimizarea femeilor în raport cu actul criminal pot avea o abordare mult mai obiectiva,
pertinenta, dar în acelaşi timp si cu precauţie. Astfel, a aborda tema amintită mai sus a
reprezentat o provocare care ar merita atenţia tuturor având în vedere evoluţia sistemului
penitenciar din România în context european.
Este clar că, în mod tradiţional, cei care au scris despre problematica crimei şi
devianţei au făcut puţine referiri specifice ale criminalităţii feminine care se presupune că
se bazează pe rolurile subordonate şi opresive ale femeilor în societatea patriarhală. În
urma unei analize globale a infracţiunilor comise în ultimii ani se constată că fenomenul
criminalităţii feminine a crescut considerabil. Conform datelor, comparaţia în funcţie de
gender a criminalităţii feminine depinde de influenţa anumitor factori de natură
geografică, în oraşele foarte mari peste „o treime”14 din crimele comise fiind atribuite
femeilor.
Explicaţiile biologice constituţionale ale criminalităţii nu s-au dovedit a fi valabile
şi pentru femei. Unele explicaţii sociologice ale criminalităţii, precum teoria controlului,
pot fi aplicate atât la femei, cât şi la bărbaţi, deşi nu au fost concepuţi astfel.

13
Mentionez că în anul 2007 am efectuat stagiul de practică la penitenciarul de femei Târgsor
14
(http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Projects/Int200602/), 21.01.2009, orele 14:37
 În cel mai multe studii este evidenţiat faptul că cele mai multe crime comise de
femei sunt puse pe seama victimizării lor de către unele persoane, de cele mai mute ori
apropiate lor. Deşi victimele sunt văzute ca „actorii uitaţi”15 în justiţia criminală ele nu
sunt în asentimentul consideraţiilor acesteia pentru reforma poliţiei.
În ceea ce priveşte opinia mea aş putea spune că acest fenomen al criminalităţii
feminine (fată de criminalitatea masculină) este din ce în ce mai frecvent pe măsură ce
poziţia femeii în societate se schimbă în sensul că începe să aibă mai multă autoritate, are
mai multe roluri decât înainte, roluri care de cele mai multe ori erau destinate doar
bărbaţilor.
Însă în orice societate fenomenul criminalităţii masculine este superior fenomenului
criminalităţii feminine, şi chiar dacă vorbim despre bărbatul care comite o crima se poate
afirma foarte bine că şi ei pot fi victimizaţi astfel încât să recurgă la crimă. Ce este drept,
bărbăţii nu sunt victimizaţi de aceeaşi manieră cu femeile. În ciuda faptului că zi de zi
femeia suportă anumite forme de agresiune şi a faptului că sunt victimizate mult mai mult
decât bărbaţii, concluzia finală care poate fi extrasă este aceea ca „totuşi femeia ucide”.16

15
Andrew Karmen, Crime Victims – An introduction to victimology, USA, Ed. Thomson Wadsworth,
2007, pag. 220
16
Tudorel – Severin B. Butoi, Iona Teodora Butoi, Psihanaliza crimei – femeia asasin -, Ed. Societatea
Ştiinţifică şi Tehnică, 2001, pag. 99
 Bibliografie

1. Banciu, Dan, Rădulescu, Sorin M., Sociologia crimei şi a criminalităţii, Casa de

Editură şi Presă „Şansă” – S.R.L., Bucureşti, 1996;
2. Butoi, Tudorel – Severin B., Butoi, Iona Teodora, Psihanaliza crimei – femeia
asasin -, Ed. Societatea Ştiinţifică şi Tehnică, 2001;
3. Cario, Robert, Victimologie – De l’effraction du lien intersubjectif à la
restauration sociale, volume 1, 3éme édition, Paris, Ed. L’Harmattan, [f.a];
4. Dan, Adrian, “Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale” – Suport de curs -,
2007;
5. Durkheim, Émile, Regulile metodei sociologice, Trad. De Dan Lungu, Editura
Polirom, 2002, Iaşi;
6. Iacobuţă, Ioan Al., Criminologie, Ed. Junimea, Iaşi, 2002;
7. Karmen, Andrew, Crime Victims – An introduction to victimology, USA, Ed.
Thomson Wadsworth, 2007;
8. Lauer, Robert H., Social Problems and the Quality of Life, Dubuque, IA:W.C.
Brown, 1978
9. Mureanu, Carmen Daniela, Percepţia crimei-criminologia aplicată şi
criminologia clinică, Bucureşti, Ed. Phobos, 2006;
10. Pop, Luana Miruna (coordonator), Dicţionar de Politici Sociale, Ed. Expert,
Bucureşti, [f.a.];

Resurse web

http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Study/Violenta%20domestica%20-%20Studiu.pdf , apud
Ana Bălan, 2003, 21.01.2009, orele 15:52
http://www.criminologie.ro/INC/Lang/Romana/Projects/Int200602/), 21.01.2009, orele 14:37