Sunteți pe pagina 1din 2

Metabolismul energetic şi evaluarea consumului de energie dependent de

dificultatea muncii

Pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu randament maxim, organismal uman


funcţionează prin producere şi consum de energie, motiv pentru care cunoaşterea metabolismului
energetic în linii extrem de mari are o importanţă covârşitoare. De ce? Deoarece, la necesarul
energetic pentru satisfacerea unor necesităţi fiziologice a organismului precum: sinteza de
substanţe necesare creşterii şi dezvoltării; activitate respiratorie (muşchi respiratori), cardiacă
(muşchiul inimii), activitate musculară necesară în contracţiile voluntare şi involuntare a
musculaturii netede şi striate; activitate de secreţie, excreţie, menţinerea temperaturii corporale
constante; repararea uzurilor organismului; cunoaşterea consumului de energie dependent de
activitatea muncii prestate are ca scop principal eficientizarea muncii pe principii ergonomici,
identificându-se gradul de dificultate a muncii în funcţie de care se acordă pauzele şi se impune
ritmul de lucru, regimul alimentar, organizarea locului de muncă, selecţia şi orientarea
profesională.
Sub aspectul consumului de energie se disting trei componente (Drăghici Anca 2009):
 consumul de energie în stare de repaus absolut care se suprapune peste metabolismul
bazal. Valorile energiei calorice corespunzătoare metabolismului bazal este de aproximativ 1700
Kcal/24 ore în cazul unui individ cu o greutate medie de 70 Kg şi de 1400 Kcal/24 ore pentru o
femeie cu o greutate de 60 Kg. Consumul de energie se exprimă în Kj sau Kcal (1 Kj=4,1681
Kcal);
 consumul de energie pentru desfăşurarea unor activităţi extraprofesionale;
 consumul de energie necesar în desfăşurarea activităţilor profesionale care se suprapune
peste metabolismul de efort.
Pe baza cumulului de date canalizate pe consumul de energie necesar efectării diferitelor
munci a căror grade de dificultate este variabilă s-au putut emite criterii de clasificare a muncilor
dependent de care se raţionalizează pauzele (durata şi frecvenţa), se recomandă un regim
alimentar adecvat şi organizarea locului de muncă.La bază stă însă selecţia în funcţie de care se
stabileşte orientarea profesională şi categoria de muncă prestată. In acest context Lehmann G.
(1962) clasifică muncile în:
 munci uşoare în poziţie şezând: < 2 kcal/min;
 munci uşoare în poziţie ortostatică:1-3 kcal/min;
 muncă medie: 3-6 kcal/min;
 muncă grea:6 – 8 kcal/min;
Normele de protecţie a muncii prevăd un consum de energie dependent de dificultatea
activităţilor prestate în: uşoară, medie sau grea, în care limitele sunt apropiate de cele propuse de
Lehmann G:
 muncă uşoară: < 3 kcal/min;
 muncă medie: 3- 5 kcal/min;
 muncă grea: > 5kcal/min.
Există numeroase metode de analizare a consumului de energie dintre care Drăghici A.
(2009) indică teoria celor 3 opturi, care constă în divizarea celor 24 de ore a unei zile în 3 părţi
egale, fiecărei părţi fiindu-i atribuite activităţi specifice şi consum de energie diferit:
 8 ore de somn – schimburile energetice aparţin metabolismului bazal;
 8 ore alocate unor activităţi diverse, altele decât cele petrecute la locul de muncă sau
prin somn, în cadrul cărora consumul energetic este mai mare decât a metabolismului bazal
(dublarea consumului);
 8 ore alocate desfăşurării activităţilor profesionale, unde consumul de energie este
dependent de gradul de dificultate a muncii prestate şi a efortului depus.
Prin însumarea consumului de energie a celor 3 reprize se determină consumul de energie
necesar organismului pe o perioadă de 24 de ore.
Factorii implicaţi în menţinerea capacităţii de muncă sunt multiplii după cum sa remarcat.
Dependent de rolul şi participarea acestora, capacitatea de muncă îmbracă trei forme:
capacitatea potenţială, dependentă de rezervele de energie ale organismului la care se
adaugă dispoziţia şi voinţa în muncă care fac parte din categoria factorilor psihologici. Orice
abatere sau influenţă negativă din exterior şi chiar nemulţumirile vizavi de rezultatele muncii
depuse duc la diminuarea capacităţii potenţiale de muncă;
capacitatea funcţională se referă strict la cea folosită în cadrul muncii desfăşurate.
In decursul timpului alocat muncii (8 ore) capacitatea de muncă nu are aceeaşi constanţă ci
evolutivă şi pronunţat caracter regresiv spre sfârşitul zilei de lucru. Faza de adaptare a
angajatului la locul de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor care îi intră în atribuţie constituie
prima fază: cea de acomodare a organismului şi îmbunătăţire a parametrilor psiho-fiziologici.
Durata de timp necesară variază de la câteva minute la o oră şi uneori mai mult. Perioada
de adaptare este precedată de capacitatea optimă de muncă în care performanţele muncii sunt
maxime atât în ceea ce priveşte productivitatea cât şi obţinerea unui număr redus de
rebuturi.Timpul alocat acestei faze este de 1-3 ore, după care datorită epuizării rezervelor
organismului se instalează oboseala treptată care are ca rezultat încetinirea ritmului de lucru,
efectuarea unor comenzi greşite şi creşte numărul de rebuturi.
 capacitatea de rezervă - este alocată pentru desfăşurarea activităţilor extraprofesionale:
timpul petrecut alături de familie, rude, diverse activităţi sociale, culturale.