Paradigme

educaționale și
curriculare actuale.
Conținuturile
curriculare
Asist. dr. Lorena Peculea
 Termeni și sintagme cheie

dimensiunea formativă a procesului de învăţământ

pedagogie activă şi interactivă
pedagogia creativității
metrologie pedagogică
prospectivă educațională
conținut al învăţământului/ conţinut instructiv-educativ/
conţinut curricular
transpoziţia didactică
multidisciplinaritate, pluridisciplinaritate,
interdisciplinaritate, transdisciplinaritate
 Paradigme educaționale
contemporane
Provocările lumii contemporane: (Văideanu, G., 1988)
creşterea exponenţială a volumului de informaţii
creşterea gradului de uzură a cunoştinţelor
gradul înalt de abstractizare al unora din produsele cunoaşterii
restructurarea continuă a sistemului de valori promovat de
societate
accelerarea dinamicii, a ritmului de producere a schimbărilor
progresul ştiinţific, tehnic, cultural etc. general
creşterea duratei medii de viaţă
creşterea duratei timpului liber
mobilitatea vieţii sociale, necesitatea schimbării sarcinilor, rolurilor,
status-urilor, profesiilor
evoluţia pieţei muncii etc.
1. Valorificarea dimensiunii formative
a procesului de învăţământ

Procesul de învăţământ presupune, pe lângă

dobândirea de informaţii şi formarea
intelectuală (instruire), modelarea caracterului, a
atitudinilor şi a comportamentelor (educaţie şi
formare).

Un proces de învăţământ calitativ, eficient, este

cel care, respectând individualitatea copilului,
asigură dezvoltarea deplină, integrală a
acestuia, sub toate raporturile: intelectual, moral,
social, afectiv, volitiv etc.
 Reflecție

Identificați mesajele pedagogice condensate în

următoarele citate:

"Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă."

(Seneca)
"O minte sănătoasă într-un corp sănătos."
(Juvenal)
"Nu-i destul a dobândi înţelepciunea, ci trebuie a
uza de ea." (Cicero)
"Nu multe, ci mult." (Plinius cel Tânăr)
1. Valorificarea dimensiunii formative
a procesului de învăţământ
pedagogia actuală reconsideră statutul tuturor polilor
triunghiului pedagogic - elev, cunoştinţe şi profesor,
precum şi relaţiile dintre aceşti poli
nu raportul profesor-cunoştinţe este primordial, aşa cum
era în învăţământul tradiţional, ci raportul elev-cunoştinţe/
valori (abilități, capacități, competențe etc.)

Triunghiul lui Houssaye

1. Valorificarea dimensiunii formative
a procesului de învăţământ

Trecerea de la punerea accentului pe

conţinuturile învăţării la punerea accentului
pe experienţele educaţionale oferite elevilor
într-un program concret de studiu (profil de
învăţământ, ciclu curricular, arie curriculară,
disciplină de învăţământ etc.), evidenţiază
tocmai trecerea accentului de pe
dimensiunea informativă pe dimensiunea
formativ-educativă a procesului de
învăţământ.
 1. Valorificarea dimensiunii formative
a procesului de învăţământ
Noul Curriculum Naţional are şapte dimensiuni ale noutăţii: (Ionescu, M.,
2007)
Situarea procesului de învăţare şi de formare a elevului
în centrul preocupărilor şi demersurilor şcolii
Concentrarea învăţării pe formarea de capacităţi,
competenţe şi atitudini
Flexibilizarea ofertei educaţionale a şcolii
Oferirea unor parcursuri şcolare personalizate
Adaptarea conţinuturilor învăţării la realitatea
cotidiană şi la preocupările elevilor
Reconsiderarea modurilor de selectare şi structurare a
conţinuturilor, precum şi a obiectivelor educaţionale
Responsabilizarea tuturor agenţilor educaţionali în
procesul de proiectare, monitorizare şi evaluare a
curriculumului
1. Valorificarea dimensiunii formative
a procesului de învăţământ

Actuala viziune curriculară nu mai centrează

acţiunea educaţională pe conţinuturi, ci pe
formarea de competenţe educaţionale complexe,
variate şi de nivel superior: competenţe
intelectuale/ cognitive, competenţe psihomotorii şi
afectiv-atitudinale.

Actualele programe şcolare sunt unice la nivel

naţional, ele fiind elaborate la nivel central, de
M.E.C., prin valorizarea paradigmei competenţei,
fiind centrate pe competenţe educaţionale
 1. Valorificarea dimensiunii formative
a procesului de învăţământ

Un învăţământ formativ presupune asigurarea unui

mecanism de feed-back formativ (deci nu doar feed-back
sumativ), în mod permanent, continuu

Evaluarea formativă (reglarea imediată a instruirii), evaluarea

formatoare (reglarea învăţării este asigurată prin elevul însuşi),
autoevaluarea, interevaluarea şi coevaluarea

Autoînvăţare/ învăţare independentă, autoinstruire/

autodidaxie, autoeducaţie, autoinformare şi autoformare
educativă, autonomie educativă
1. Valorificarea dimensiunii formative
a procesului de învăţământ

Implicarea părinţilor în procesul de învăţământ ar

putea contribui la eficientizarea acestuia şi la
asigurarea caracterului său formativ

Îmbinarea abilă a educaţiei formale cu cea ne-

formală şi cu cea informală (şi, fireşte, cu
autoeducaţia)
 2. Practicarea unei pedagogii active
şi interactive
Activizarea subiecţilor educaţiei = un proces complex care vizează
stimularea participării lor active – intelectuale, psihomotorii,
afective, motivaţionale şi voliţionale, la organizarea, realizarea şi
conducerea în condiţii optime a instrucţiei şi educaţiei, în contexte
formale, neformale şi informale

Obiectivul major al pedagogiei active şi

interactive:
a responsabiliza elevul, a-l ajuta să se
dezvolte, să-şi modeleze personalitatea şi a-i
dezvolta încrederea în sine, prin recurgerea
la practici pedagogice centrate pe
activitatea de învăţare individuală sau
colaborativă a elevului.
 2. Practicarea unei pedagogii active
şi interactive
Modelul educaţional promovat - de tip reflexiv-interactiv -
încurajează reflecţia individuală sau colectivă, interacţiunile
sociale şi dezbaterile dintre participanţii la instruire,
experimentările directe realizate prin autoobservare,
autocunoaştere, autoanaliză, autochestionare,
autoapreciere, autoevaluare şi automonitorizare.

Pedagogia constructivistă valorizează, promovează şi

aplică tehnicile de construcţie a cunoştinţelor şi oferă noi
dezvoltări constructiviste (elevii înşişi le construiesc, găsind şi
formulând răspunsuri la întrebări care li se pun sau pe care şi
le pun chiar ei, depăşind obstacole epistemologice,
adaptându-şi comportamentele funcţie de situaţiile
imprevizibile cu care se confruntă etc.)
2. Practicarea unei pedagogii active
şi interactive

Obiectivul major al şcolii româneşti nu mai este

doar acela de a-i învăţa pe elevi să înveţe, ci şi
de a-i învăţa cum să înveţe, de a-i ajuta să îşi
dezvolte abilităţi şi competenţe metacognitive

Accentul este pus pe libertatea intelectuală a

elevului şi pe autonomie, considerate valori
fundamentale în educaţie.
 3. Asigurarea punților între
discipline
Interdisciplinaritatea valorizează epistemologia, metodele,
tehnicile şi limbajele disciplinelor, specificitatea lor,
considerându-le necesare atât pentru o formaţie
intelectuală sistematică, cât şi pentru o înţelegere
obiectivă, profundă şi cuprinzătoare a lumii.

Transdisciplinaritatea presupune demersuri interpretative şi

integrative de mari proporţii, construcţii epistemologice
globalizante, elaborarea de paradigme bazate pe
cooperări complexe între discipline, respectiv pe
valorificarea a ceea ce există de-a lungul disciplinelor sau
între ele, înăuntrul disciplinelor şi dincolo de discipline.
 3. Asigurarea punților între
discipline
Curiculumul şcolar se elaborează punându-se accent pe
stimularea elevilor în direcţia realizării de transferuri de
cunoştinţe şi competenţe în interiorul disciplinei
(intradisciplinar), precum şi de la o disciplină de studiu la
alta (inter- şi transdisciplinar)

abordarea integrată a curriculumului

"curriculum integrat”
"curriculum interdisciplinar”
"curriculum multidisciplinar”
"curriculum transdisciplinar”
"cross-curriculum”
4. Practicarea unei pedagogii a
creativității

2 obiective majore:
descoperirea potenţialului creativ
promovarea unor modalităţi care să
stimuleze trecerea de la creativitatea
potenţială la cea manifestă

nevoia acută de creativitate, înţeleasă nu

doar ca receptare, valorificare şi
valorizare a noului, ci ca proces de creare
a noului
 4. Practicarea unei pedagogii a
creativității
Sugestii şi recomandări practice:
Cultivarea la elevi a unor capacităţi şi competenţe cum sunt:
spiritul de observaţie, flexibilitatea gândirii, abilităţile intelec-
tuale , gândirea divergentă, imaginativă şi creatoare, curajul
de a încerca şi perseverenţa, fluiditatea ideilor şi asociaţiilor
realizate de elevi

Sugestii şi recomandări de ordin metodologic: crearea şi

menţinerea unor condiţii favorabile apariţiei motivaţiei
intrinseci, combaterea prejudecăţilor, a conformismului,
interpretarea, redefinirea şi reformularea de către elevi a
unor concepte, fenomene etc., analogii şi conexiuni intra- şi
interdisciplinare, exerciţii problematizante, elaborarea de
diferite produse media noi, compunere de exerciții,
probleme, poezii etc.
 5. Necesitatea unei metrii adecvate
ştiinţelor educaţiei
La baza metriei utilizate în pedagogie stau cuantificarea şi
măsurarea aspectelor educaţionale, realizate cu sprijinul
aparatului matematico-statistic.

metrologie pedagogică (în greacă "metron" -"măsură" şi

"logos" - "ştiinţă")- știinţa care se ocupă cu aspectele ce ţin
de măsurarea în pedagogie: identificarea aspectelor
educaţionale cuantificabile, elaborarea de tehnici,
instrumente şi scări de măsurare, aprecierea gradului de
precizie a măsurătorilor etc., în scopul evaluării obiective a
fenomenelor educaţionale

S-a constituit docimologia didactică - disciplină psihope-

dagogică, al cărei obiect de studiu îl constituie examinarea
şi notarea
 Exercițiu aplicativ

Explicitați de ce legile din

pedagogie nu pot fi modelate
matematic, riguros, sub formă de
formule matematice?
 6. Respectarea axiomei prospectivei
educaţionale
Prospectiva educaţională reprezintă acţiunea de
cercetare ştiinţifică interdisciplinară sistematică a
educaţiei, în perspectiva viitorului, care este
imaginat şi anticipat, prin elaborare de construcţii
şi modele, plecând de la datele şi tendinţele
actuale.

Educaţia este o activitate anticipativă; a educa

înseamnă a anticipa cerinţele viitorului, a forma şi
dezvolta capacitatea de a face faţă schimbărilor,
capacitatea de a se adapta noilor situaţii, de a le
soluţiona aplicând şi operaţionalizând, în mod
creator, achiziţiile dobândite.
 Conţinutul învăţământului

în viziune curriculară, conţinuturile sunt considerate, în

manieră sistemică, elemente ale curriculumului

Conţinuturile - autentice vehicole de formare a

competenţelor (Bocoș, M., Jucan, D., 2010)

Def. conţinutul învăţământului = sistem de valori – cunoştinţe,

abilităţi, capacităţi, competenţe, strategii, aptitudini, modele
atitudinale şi comportamentale, conduite etc., proiectate în
documente şcolare oficiale (planuri de învăţământ,
programe şi manuale) şi transmise în cadrul procesului de
învăţământ, desfăşurat în instituţii de învăţământ de diferite
grade.
 Caracteristicile generale ale
conţinutului învăţământului

poate fi corelat cu activităţile educaţionale

formale şi neformale/ nonformale şi cu activităţile
informale
are caracter (relativ) stabil
are caracter (relativ) dinamic/ mobil
se amplifică treptat
are caracter unitar/ global şi, totodată, se
diversifică şi se specializează continuu
este supus operaţiei de transpoziţie didactică
are caracter istoric
 Criterii de selectare, structurare şi
dimensionare a conţinuturilor
Criteriile filosofice - presupun concordanţa dintre conţinutul
învăţământului şi cultură, artă, valorile societăţii;

Criteriile logico-ştiinţifice/ epistemologice – structurează

conţinutul învăţământului în funcţie de logica ştiinţei şi de
logica didactică, asigurată printr-o serie de prelucrări
metodologice, care îl fac utilizabil în contexte didactice;

Criteriile psiho-pedagogice - presupun selectarea,

prelucrarea şi adaptarea conţinutului învăţământului la
particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, la
experienţa cognitivă şi motivaţia lor pentru învăţare.
 Sursele conţinutului
învăţământului
Achiziţiile din ştiinţele exacte şi socioumane;
Cultura şi arta;
Achiziţiile din tehnologie;
Aspiraţiile celor ce se instruiesc;
Achiziţiile cercetării pedagogice;
Sportul şi turismul;
Problematica lumii contemporane;
Caracteristicile pieţei muncii;
Viitorologia şi prospecţia;
Mass-media (G.Văideanu, 1988).
 Reflecții și exerciții
aplicative
Reflectaţi la faptul că în şcoala contemporană,
conţinuturile nu mai includ doar elemente teoretice (teorii
şi fapte ştiinţifice), ci şi mijloace de dobândire a acestora
(disputele dintre diferitele opinii ştiinţifice, experimente
ştiinţifice relevante, căi de aplicare în practică a achiziţiilor
ştiinţifice ş.a.). Analizaţi, din această perspectivă, situaţia
particulară a disciplinei pe care o veţi preda.

Ce preocupări credeţi că veţi avea în vederea

accesibilizării conţinuturilor disciplinei proprii? Care sunt
dificultăţile care pot apărea? Cum s-ar putea acţiona
pentru depăşirea lor?
 Reflecții și exerciții
aplicative

Realizaţi o paralelă între conţinuturile

învăţământului preuniversitar şi universitar, cel
puţin din punctul de vedere al caracteristicilor
generale şi al criteriilor de selectare, structurare şi
dimensionare.

Formulaţi un set de 3-5 interogaţii destinate

reducerii supraîncărcării conţinuturilor instructiv-
educative.
 Transpoziţia didactică – demers de
reelaborare a conţinuturilor
"transpoziţie didactică" (Y. Chevallard, 1985, 1991) = vizează
diferitele tipuri de transformări pe care le suferă conţinuturile
proprii unei ştiinţe, pentru a deveni cunoştinţe elaborate
didactic

Axa transpoziţiei didactice (după Bocoș, M., Jucan, D., 2010)

 Transpoziţia didactică – demers de
reelaborare a conţinuturilor

Transpoziţia didactică externă (mai generală, mai "grosieră") -

alegerea, prelucrarea şi reelaborarea didactică a cunoaşterii
ştiinţifice (documente şcolare oficiale: planuri de învăţământ,
programe şcolare, manuale şcolare etc.)
Transpoziţia didactică internă (mai relaxată, mai rafinată) -
cunoştinţele ştiinţifice de referinţă sunt transformate în scopuri
ale predării

Importanță:
1. punerea problemei "drumului" parcurs dinspre
cunoaşterea savantă spre cunoaşterea didactică
2. evidenţierea pertinenţei şi relevanţei noilor cunoştinţe, a
ceea ce elevul poate să facă după ce a asimilat noul.
 Alternative de organizare a
conţinuturilor învăţământului

Structurarea/ ordonarea logică

Structurarea/ ordonarea liniară
Structurarea/ ordonarea concentrică
Structurare/ ordonare în spirală
Structurarea/ ordonarea după puterea explicativă
a cunoştinţelor
Structurarea/ ordonarea modulară a conţinuturilor
Structurarea/ organizarea integrată a disciplinelor
Structurarea/ organizarea integrată a
disciplinelor

Multidisciplinaritatea - alăturare/ juxtapunere

de informaţii, de elemente ale conţinuturilor
diferitelor discipline, de metode, tehnici,
limbaje ale acestora, fără să se stabilească
interacţiuni între acestea şi fără cooperare.

Pluridisciplinaritatea - cooperarea între

informaţii, conţinuturi, metode, tehnici,
limbaje ale diferitelor discipline, fără
coordonare, fără realizarea unui tablou
integrativ.
Structurarea/ organizarea integrată a
disciplinelor

Interdisciplinaritatea - întâlnire, întrepătrundere,

cooperare, coordonare, articulare, integrare
organică a două sau mai multe discipline, fiecare
venind cu propriile scheme conceptuale, cu
modul său specific de a aborda problemele, cu
propriile metode de cercetare.

Transdisciplinaritatea - întrepătrunderea,
cooperarea, coordonarea, integrarea şi
interpretarea de nivel foarte înalt, superior a
conţinuturilor, metodelor, tehnicilor, limbajelor
diferitelor discipline implicate.
 Reflecții și exerciții
aplicative

Ilustraţi posibilităţile de abordare multidisciplinară,

pluridisciplinară, interdisciplinară şi
transdisciplinară pentru câteva teme de studiu
sau experienţe de cunoaştere, precizând, în
fiecare caz, elementele interrelaţionate (de
exemplu, elemente de conţinut, modele de
lucru, strategii de acţiune şi cunoaştere, metode,
tehnici, limbaje specializate etc.).
 Reflecții și exerciții
aplicative

Identificaţi câteva avantaje ale organizării şi

predării integrate a conţinuturilor învăţării.

Identificaţi limite, pericole şi riscuri ale organizării

şi predării integrate a conţinuturilor învăţării şi
propuneţi modalităţi de prevenire şi depăşire a
acestora.
 Bibliografie
Bocoș, M., Jucan, D., (2008), Fundamentele pedagogiei. Teoria și
metodologia curriculumului. Repere și instrumente didactice pentru
formarea profesorilor, Editura Paralela 45, Pitești.
Chiş, V. (2002), Provocările pedagogicei contemporane, Editura
PUC, Cluj-Napoca.
Creţu, C. (2000), Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţiei,
curs, Editura Universităţii "Al. I. Cuza", Iaşi.
Ionescu, M. (2003), Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii,
orientări, modele, Garamond, Cluj-Napoca.
Ionescu, M.; Radu, I. (coord.) (2001), Didactica modernă, ediţia a II-
a, revizuită, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Ionescu, M.; Chiş, V. (coord.) (2001), Pedagogie. Suporturi pentru
formarea profesorilor, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca.
Stanciu, M. (1999), Reforma conţinuturilor învăţământului. Cadru
metodologic, Editura Polirom, Iaşi.
Ungureanu, D. (1999), Educaţie şi curriculum, Editura Eurostampa,
Timişoara.
Văideanu, G. (1988), Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura
Politică, Bucureşti.