Sunteți pe pagina 1din 4

CANCERUL DE PROSTATA

Prostata este o glanda situata in pelvis unde vine in contact cu vezica urinara, rectul, perineul si
osul pubian. Este un organ care se intalneste doar la barbati, prin urmare problemele la prostata
afecteaza doar barbatii. Orificiile prostatei se deschid impreuna cu ductul ejaculator in uretra
prostatica.
Adenocarcinomul este o forma de cancer la prostata care se dezvolta din tesutul epitalial
glandular. In cazul prostatei, deoarece contine si tesut muscular, poate sa apara un sarcom. Cel
mai frecvent fiind insa, adenocarcinomul. In jur de 70% dintre carcinoamele la prostata se
dezvolta in portiunea din spatele glandei, ceea ce explica simptomele. Exista un avantaj in
faptul ca se dezvolta in spatele glandei, deoarece aceasta poate fi descoperita simplu, prin tuseu
rectal.
CAUZE:
Cauza precisa este inca un mister ce asteapta sa fie elucidat. Totusi, sunt mai multi factori care
joaca un rol important in declansarea cancerului la prostata si in evolutia acesteia:
Varsta (riscul creste odata cu cresterea varstei)
Factorii hormonali (hormonii androgeni stimuleaza cresterea tumorii)
Rasa (in randul Afro-americanilor incidenta este crescuta)
Alimentatia bogata in lipide / grasimi
Antecedentele familiale (barbatii care au rude primare diagnosticate cu cancer la prostata au un
risc de 2-3 ori mai mare)
SIMPTOME:
Ca si in majoritatea altor cancere, simptomele cancerului la prostata lipsesc la inceput. Atunci
cand se manifesta, pacientii descriu cel mai adesea tulburari de urinare (jet urinar slabit, un start
intarziat al jetului urinar, disconfort la urinat).
Din nefericire, momentul in care se instaleaza simptomele este unul intarziat, cand boala a
progresat. Rar, primul simptom poate fi reprezentat de lombalgii, acea durere de spate, dar care
nu cedeaza cu analgetice si este persistenta, cronica. Durerea sugereaza o faza avansata a bolii,
deci discutam despre metastaze osoase.
DIAGNOSTIC:
1. Tuseu rectal la care se pot deposta urmatoarele aspecte:
– margini neregulate ale prostatei (pot insemna infiltrarea cancerului)
– consistenta dura a prostatei
– suprafata neregulata a prostatei (noduli cancerosi)
2. Investigatii de laborator:
PSA (Antigenul Specific de Prostata) este investigatia principala pentru cancerul de prostata.
Atentie! PSA nu este specific pentru cancerul la prostata, adica un PSA marit nu inseamna
cancer la prostata, dar este un indice specific de organ.
PSA este folosit pentru a depista cancerul la prostata in stadii incipiente si pentru a urmari
evolutia, respectiv recidivele. Pentru un pacient deja diagnosticat cu cancer la prostata, valori
crescute ale PSA se coreleaza cu recidiva sau avansarea neoplaziei. De asemenea, exista o
controversa in ceea ce priveste limitele valorilor sau semnificatia in screeningul pentru cancerul
de prostata.
Valori normale PSA: pana la 4 ng/ml
Valoare de limita: 4-10 ng/ml
Valoare ce necesita confirmare: >10 ng/ml
Exista si alte situatii in care PSA poate sa creasca: hiperplazia benigna de prostata, inflamatii,
manipulare transuretrala.
– Fosfataza alcalina este un alt indice nespecific, dar valori crescute ale acestuia semnifica
metastazare.
3. Biopsia de prostata – este cea care confirma sau infirma diagnosticul. Aceasta se preleveaza
cu ajutorul ecografului transrectal, la care se ataseaza un ac fin, special creat in acest scop.
4. CT, RMN – nu se efectueaza de rutina. RMN poate fi indicat post-diagnostic in vederea
planificarii radioterapiei.
5. Scintigrafia scheletului – este o metoda imagistica indicata pentru a depista localiarea si
extinderea metastazelor osoase.
Pentru a alege tratamentul potrivit este necesara stadializarea carcinomului la prostata pentru
care ne intereseaza 3 aspecte:
T – Tumora primara
N – Noduli limfatici regionali
M – Metastaze la distanta
TRATAMENT:
In ceea ce priveste terapia cancerului la prostata as dori sa o abordez din 2 puncte de vedere, dar
nu inainte de a clarifica faptul ca alegerea terapiei se realizeaza tinand cont de datele existente
in ecuatie.
1. Carcinomul prostatic fara metastaze:
Pentru stadiile T1 (tumora clinic nemanifesta) si T2 (tumora limitata la tesutul prostatei), N0
(fara noduli limfatici regionali infiltrati) si M0 (fara metastaze):
Prostatectomie radicala
Aceasta operatie presupune indepartarea prostatei in totalitate si a celor 2 vezicule seminale
aferente. Se poate face clasic, laparoscopic si asistat robotic (DaVinci). Post-interventie pot
aparea incontinenta urinara si tulburari erectile, cu recuperarea functiilor in termen scurt sau
mai lung post-operatie.
Radioterapie
Se poate aplica doar in cazul tumorilor limitate, efectuandu-se in scop curativ. Pot sa apara
reactii adverse la nivelul vezicii urinare si al colonului, dar aceastea nu sunt de lunga durata.
Brachiterapie
Aceasta este o forma mai speciala de radioterapie, cand sursa de radiatie este plasata in
interiorul sau in imediata apropiere a zonei ce necesita tratament. Ca sursa de radiatie sunt
folosite in prezent mici creioane metalice incarcate radioactiv – Iridium, Iod sau Palladium.
2. Cancerul la prostata in stadiul T2 (celulele canceroase infiltreaza capsula prostatei), Nx (fara
infiltrare in nodulii limfatici regionali) si M0:
Radioterapie
Terapie antiandrogenic
Prostatectomie radicala (se efectueaza mai rar decat in cazul T1, T2)
3. Cancerul la prostata in stadiile T3 si T4 (tumora a infiltrat organele din vecinate) si M+ (arata
prezenta metastazelor la distanta):
Orchiectomie – indepartarea testiculelor ceea ce va duce la supresia hormonilor androgeni, care
asa cum am precizat deja, intretin cresterea tumorii.
Supresia androgenica pe cale medicamentoasa
O alta forma de terapie este urmarirea activa a bolii . Practic, fara interventie chirurgicala sau
medicamentoasa. Aceasta forma de management se aplica in cazul tumorilor bine diferentiate,
care pot sa ramana in acelasi stadiu pentru o perioada lunga de timp (ani de zile). Se urmaresc
constant valorile PSA si se preleveaza biopsii o data la 6-12 luni. La progresia tumorii, se
intervine prin celealte metode amintite mai sus.
2. Cancerul la prostata cu metastaze
In aceasta situatie nu se mai practica prostatectomia, de asemenea radioterapia nu mai este nici
ea indicata (doar in anumite situatii), ci se recomanda terapia hormonala.
Orhiectomie – indepartarea parenchimului testicular cu pastrarea epididimului
Antiandrogeni – de natura steroidala sau nesteroidala. Aceste medicamente blocheaza
receptorul pentru androgeni.
Estrogeni – functioneaza ca un antigonadotrop blocand secretia de LH si prin asta secretia de
androgeni. Totusi, din cauza efectelor adverse cardiovasculare, estrogenii sunt folositi mai rar
astazi.
Chimioterapie – Pana de curand, cancerul prostatic era considerat a fi unul dintre cancerele care
nu raspunde la chemoterapie. Totusi, s-au descoperit chemoterapice eficiente care, nu doar
imbunatatesc speranta la viata, dar imbunatatesc si calitatea vietii. Foarte des utilizat este
Docetaxel.
TUR-P (rezectia prostatei transuretral) – este in aceasta situatie o masura paliativa, care are
drept scop imbunatatirea calitatii vietii si nu scoc curativ, de vindecare. Se realizeaza mai ales
in momentul in care apar tulburari de mictiune.
Radioterapie – se utilizeaza doar in cazul in care metastazele sunt locale (la locul urgentei)
Prognosticul cancerului la prostata
Evolutia cancerului la prostata si speranta la viata variaza in functie de stadiul tumorii:
T1: speranta de viata normala
T2: dupa 5 ani speranta de viata ajunge la 80%, dupa 10 ani 60%
T3, M0: dupa 5 ani speranta de viata ajunge la 40%, dupa 10 ani 25%
T3,T4,M+: speranta de viata este cuprinsa intre cateva luni si un an.
In concluzie, cu cat este descoperit mai repede cu atat sansele de vindecare sunt mai mari. Din
nefericire, doar 40% dintre pacienti descopera tumora in stadiu precoce, cand se poate interveni
prin terapie curativa.
Recomandarea este ca pacientii in varsta de: 50 sau peste 50 de ani, 45 de ani cu risc crescut si
pacientii in varsta de 40 de ani care au in familie rude de gradul 1 cu cancer prostatic sa se
prezinte la medic pentru screening. O banala analiza sanguina pentru testarea nivelului PSA la
care se poate adauga si tuseul rectal, in cadrul examenului clinic obiectiv.

S-ar putea să vă placă și