Sunteți pe pagina 1din 16

Fuziunea nucleara

1. INTRODUCERE

1.1 Generalitati

Dezvoltarea societatii umane de-a lungul secolelor a fost strans legata de


dezvoltarea mijloacelor de producere a energiei, de cantitatea de energie
consumata. Este edificator, in acest sens, nu numai faptul ca inceputurile revolutiei
industriale sunt legate de construirea primei masini de abur capabila sa produca
energie mecanica, in principiu, in orice loc si in orice moment, ci si faptul ca
intreaga evolutie a societatii industriale este strans impletita cu dezvoltarea de noi
resurse si forme de energie.

O scurta analiza a datelor privind evolutia societatii ne arata corelarea din ce


in ce mai puternica a nivelului de trai al oamenilor cu productie de energie. Datele
oficiale publicate in diverse tari, privind venitul mediu pe cap de locuitor si
consumul de energie pe cap de locuitor, au permis construirea unui grafic foarte
sugestiv. Astfel, daca reprezentam pe axa verticala venitul mediu pe cap de
locuitor, in dolari pe an, iar pe axa orizontala consumul mediu de energie pe cap de
locuitor, exprimat in tone conventionale de carbune, atunci pentru fiecare tara va
aparea pe grafic cate un punct (Fig.1). Asa cum se vede in figura 1, nivelul de trai
intr-o tara este direct legat de productia de energie din tara respectiva. Statele
Unite, de exemplu, care au numai 6% din populatia globului, consuma peste 30%
din productia mondiala de energie. In Europa, consumul mediu de energie pe cap
de locuitor este echivalent cu aproximativ 1000 de kg carbune, fata de 300 kg
carbune ce revine pe locuitor in Africa.
Fig. 1. Reprezentarea venitului mediu pe cap de locuitor fata de consumul de
energie pe cap de locuitor pentru diverse tari

In perioada actuala, necesitatile de energie electrica ale tarilor industrializate


se dubleaza la fiecare 10 ani. Chiar daca se presupune o incetinire a exploziei
demografice, vor fi necesare alte surse de energie, decat combustibilii clasici sau
hidroelectricitatea. Fisiunea nucleara aduce in mod cert o solutie, dar problemele de
securitate si de stocare a deseurilor radioactive pe care aceasta solutie le aduce o
fac neutilizabila pe timp lung. Energia de fuziune, daca ea ar putea fi stapanita in
laborator, ar permite sa se rezolve in mare parte aceste probleme.

Tinand seama de rezervele cunoscute si de cele estimate, tipurile de energie


existente asigura necesitatile de energie ale omenirii astfel (tabelul 1) :

Tipul de energie Durata in ani


Rezerve Reserve estimate
cunoscute
Energie fosila (carbune, petrol, gaze) 80 160
Energie de fisiune
- Reactori ordinari (randament
1,5%) 2,6 -
1. Minereuri de inalt continut - 2,7x104
2. Minereuri de continut slab
- Suprageneratoare (randament 110 -
60%) - 1,1x106
1. Minereuri de inalt continut
2. Minereuri de continut slab
Energie de fuziune
- Litium (ciclul D-T, cu randament 2x106
30%) 2,5x109
- Deuterium (ciclul D-T, cu
randament 30%)
Energii inepuizabile (solara, eoliana, ∞
hidroelectrica, mareica, geometrica)

Energia fosila pune, in primul rand, problema poluarii atmosferice pe care ea


o aduce si, in al doilea rand, problema epuizarii combustibililor clasici.

Sursele inepuizabile (cum ar fi energia solara) sunt destul de limitate pentru a


satisface nevoile de energie existente.

Energia de fisiune ridica problema securitatii atat in privinta accidentelor


posibile, cat si in privinta cantitatii materialelor radioactive in circulatie.
Avantajele unui reactor de fuziune fata de un reactor de fisiune constau in
abundenta combustibilului, costul scazut al materiei prime si speranta unei
conversii directe a acesteia in energie electrica.

Fenomenul fundamental al fuziunii termonucleare se produce cand doua


nuclee ale atomilor usori se ciocnesc si formeaza un nucleu mai greu. Aceste reacti
de fuziune degaja o cantitate mare de energie.

Cercetarile asupra reactiilor de fuziune isi au origine in doua domenii de


cercetare care au luat nastere in anii 1920 si 1930: astrofizicienii au sugerat, pentru
prima data, ca reactiile de fuziune termonucleare au loc la scara stelara si fizicienii
nuclearisti au pus in evidenta reactiile dintre nucleele elementelor usoare care sunt
posibile la energii de (10-100) keV, comparabile cu cele eliberate in stele.

1.2 Cateva notiuni despre starea de plasma

Desi experienta noastra personala ne arata ca materia se gaseste intr-una


din cele trai stari de agregare, cu care suntem obisnuiti, solida, lichida sau gazoasa,
in realitate starea cea mai frecventa in care se afla materia in univers este starea
de plasma - cea de a patra stare a materiei.

Dupa cum stim, materia este constituita din particule foarte mici -atomii-
avand dimensiunile de ordinul unei milionimi dintr-o zecime de milimetru. In jurul
unui nucleu central, de dimensiuni cu multe ordine de marime mai mici decat
dimensiunile atomului, se afla in miscare continua un numar mare de electroni.
Pentru o mai buna intelegere a procesului de realizare a starii de plasma, si anume
ciocnirea inelastica dintre particule se face analogie cu ciocnirea unor bile elastice.
Cat de dese sunt asemenea ciocniri depinde, evident, de cati de multi atomi sunt in
unitatea de volum din gaz.. Astfel in tabelul 2 este dat numarul de ciocniri pe care le
sufera intr-o secunda un atom cu alti atomi de neon la diverse presiuni.
Presiunea gazului neon, atm Numarul de ciocniri/secunda

1 42000000000
1/1000 42000000
1/1000000 4200

Deoarece atomii din gaz au viteze diferite, sunt situatii in care se ciocnesc particule
cu viteze mai mari decat o valoare caracteristica, caz in care poate avea loc o
ciocnire inelastica. Un exemplu tipic este ionizarea prin ciocniri ilustrat in figura 2.
Daca un gaz este incalzit la o temperatura ridicata creste si viteza particulelor ce
constituie gazul. Daca la temperaturi mici numarul ciocnirilor inelastice era
neglijabil, la temperaturi ridicate acest tip de ciocnire devine din ce in ce mai
important, astfel incat gazul format initial din atomi neutri incep sa apara drept
constituienti si ioni si electroni. La temperaturi foarte mari, gazul poate fi complet
ionizat, respectivi toti atomii neutri se transforma in ioni si electroni, concentratia
ioniilor fiind aproximativ egala cu concentratia electronilor. Spunem in acest caz ca
materia se afla in starea de plasma complet ionizanta.

Figura 2. Ilustrarea procesului elementar de ionizare a atomului la ciocnirea cu un


alt atom

Pentru a caracteriza plasma este necesar sa tinem seama de temperatura si


densitatea acesteia. Daca vom face un tabel in care reprezentam caracteristicile
plasmei in functie de temperatura acesteia, considerand un litru de deuterium, vom
avea urmatoarea situatie (tabelul3). Rezultatele din talelul 3 sunt doar estimative.
In cazul unor calcule mai exacte va trebui sa se tina seama de pierderile de energie
prin radiatie.

Proprietatile plasmei in functie de temperatura

Temperatura Presiunea Energia Viteza medie Observatii


absoluta T (K) plasmei, p cinetica a a
(atm) constituentilor constituentilor
(eV) (m/s)
293 1 0,025 1300 In plasma
exista
molecule de
deuterium
5x103 40 >εleg 18000 εleg este
energia de
legatura a
molecule.
Moleculele se
scindeaza in
atomi liberi;
viteza medie
este cea a
atomilor liberi
105 1,5x103 10 ve= 4,4x106 Ve – viteza
vD= 7,5x104 electronilor
VD – viteza
deuteronilor
Viteza atomilor
depaseste
”viteza de
rotatie” a
electronului in
jurul nucleului
si atomul
pierde
electronul sau,
gazul fiind
format din
deuteroni si
electroni liberi.
Gazul este
complet sub
stare de
plasma, dar
deuteronii care
au ε ~10eV nu
poate depasi in
decursul
socurilor lor
energia de
repulsie
electrostatica.
In aceste
conditii, o
reactie de
fuziune se
produce la 500
de ani
10 6
10 1,5x10 ve= 1,44x10 8
Reactia de
vD= 2,4x106 fuziune se
produce si
energia
degajata este
de 1011 J/s intr-
un litru de
deuteriu

2. REACTII TERMONUCLEARE

2.1 Bazele fizice ale reactiilor termonucleare

Fuziunea termonucleara controlata este astazi calea cea mai promitatoare


pentru energetica viitorului, realizarea ei urmand sa asigure, pe o perioada practic
nelimitata, intreg necesarul de energie al omenirii, utilizand drept combustibil
hidrogenul greu din apa.

Elementul de baza pentru reactia de fuziune este atomul de hidrogen, care


este format dintr-un nucleu incarcat pozitiv, in jurul caruia se roteste un electron.
Exista si un hidrogen de doua ori mai mai greu - izotop al hidrogenului, cu
denumirea de deuteriu - care are aceleasi proprietati cu hidrogenul descris mai
inainte, dar al carui nucleu este alcatuit dintr-un proton si un neutron, acesta din
urma fiind o particula practic de aceeasi greutate ca protonul, neutra din punct de
vedere electric. Exista si un izotop si mai greu al hidrogenului, denumit tritiu, si al
carui nucleu are un proton si doi neutroni.

Reactia de fuziune in care din cele doua nuclee de hidrogen greu se obtine un
nucleu de heliu s-ar putea reprezenta ca in figura 3.

Fig. 3. Reactia de fuziune deuteriu - deuteriu


Dupa cum se vede din reactia aratata mai sus, la ciocnirea a doua nuclee de
deuteriu rezulta un nucleu de heliu (particula α), cu o energie de 0.82 MeV, si un
neutron liber, care are o energie de 2.45 MeV. Masa elementelor care intra in
reactie este mai mare decat masa elementelor rezultate, defectul de masa
regasindu-se in conformitate cu relatia lui Einstein in energia particulelor rezultate:

E = ΔM x c2
unde E este energia particulelor dupa reactie, ΔM defectul de masa, iar c2 patratul
vitezei luminii.

O asemenea reactie nu poate avea loc insa cu usurinta din mai multe motive.

In primul rand nucleele au dimensiuni foarte mici, de ordinul 1-1,3 fm, adica
de 10000 de ori mai mici decat dimensiunile atomilor. Rezulta de aici ca
probabilitatea de realizare a reactiilor termonucleare este de milioane de ori mai
mica decat cea a reactiilor chimice.

In al doilea rand, pentru a realiza reactia de fuziune, cele doua nuclee de


deuteriu trebuie sa se apropie la distante foarte mici - de ordinul de marime a
dimensiunilor lor. Dar aceste nuclee sunt incarcate cu sarcina electrica pozitiva,
deci se resping cu atat mai mult cu cat distanta dintre ele este mai mica. Calculele
au aratat ca pentru a invinge aceste forte si pentru a contopi intr-o noua particula,
nucleele de deuteriu trebuie sa aiba energii de ordinul a 0,1 MeV. Pentru a avea
asemenea energii, temperatura gazului constituit din nucleele grele trebuie sa fie
mai mare de 100 milioane grade, temperaturi la care materia nu poate exista decat
in stare de plasma.

Exista posibilitatea de a realiza reactia de fuziune la temperaturi ceva mai


scazute, daca se considera drept combustibil amestecul deuteriu - tritiu. O astfel de
reactie (Fig. 4) necesita pentru amorsare o temperatura de peste 50 milione de
grade.
Fig. 4. Reactia de fuziune deuteriu - tritiu

Reactii de fuziune:
2 3 4
(1) 1 D + 1 T → 2 He ( 3.5 MeV ) + n0 ( 14.1 MeV )
2 2 3
(2i) 1 D + 1 D → 1 T ( 1.01 MeV ) + p+( 3.02 MeV )
3
(2ii) → 2 He ( 0.82 MeV ) + n0 ( 2.45 MeV )

2 3 4
(3) 1 D + 2 He → 2 He ( 3.6 MeV ) + p+ ( 14.7 MeV )
3 3 4
(4) 1 T + 1 T → 2 He + 2 n0 + 11.3 MeV
3 3 4
(5) 2 He + 2 He → 2 He + 2 p+ + 12.9 MeV
3 3 4
(6i) 2 He + 1 T → 2 He + p+ + n0 + 12.1 MeV
4 2
(6ii) → 2 He ( 4.8 MeV ) + 1 D ( 9.5 MeV )

4
(6iii) → 2 He ( 0.5 MeV ) + n0 ( 1.9 MeV ) + p+ ( 11.9 MeV )
2 6 4
(7i) 1 D + 3 Li →2 2 He + 22.4 MeV
3 4
(7ii) → 2 He + 2 He + n0 + 2.56 MeV
7
(7iii) → 3 Li + p+ + 5.0 MeV
7
(7iv) → 4 Be + n0 + 3.4 MeV

(8) p+ + 3
6
Li → 2
4
He ( 1.7 MeV ) + 2
3
He ( 2.3 MeV )
3 6 4
(9) 2 He + 3 Li →2 2 He + p+ + 16.9 MeV
11 3
(10) p+ + 5 B →3 2 He + 8.7 MeV

Metode de producere a fuziunii nucleare

O varietate de metode sunt cunoscute in a crea fuziune nucleara. Unele


metode de fuziune sunt “reci” in strictul sens ca nicio parte din material nu este
fierbinte( cu exceptia produsilor de reactie), unele sunt “reci” in sensul limitat,
cantitatea de material are o temperatura si presiune relativ mici dar nu si
reactantii, si unele sunt metode de fuziune “fierbinti” ce creaza regiuni
macroscopice cu temperaturi si presiuni foarte mari.
Fuziune rece locala

Fuziunea catalizata de mezoni este un proces de fuziune bine-stabilit si


reproductibil ce se realizeaza la temperaturi normale. A fost studiata in detaliu de
Steven Jones la inceputul anilor 80. Nu s-a anuntat ca ar produce energie neta.
Producerea de energie neta rezultata din aceasta reactie nu este posibila datorita
energiei necesare crearii de mezoni, celor 2,2 µs jumatate de viata, sansei ca un
mezon se va uni cu o particular alfa si astfel oprind fuziunea.

Fuziune fierbinte locala, rece generala

Fuziune pe baza acceleratorului de ioni. Folosind acceleratoare de


particule este posibil sa obtinem energii cinetice suficiente pentru a induce multe
reactii de fuziune. Accelerarea ionilor este relative usor, ieftin, si poate fi realizata in
mod eficient – tot ce trebuie este un tub vidat, doi electrozi, si un transformator de
mare voltaj; fuziunea poate fi observata cu doar 10 kilovolti intre electrozi.
Principala problema cu acest tip de fuziune sunt sectiuniile transversale ale fuziunii
ce sunt cu multe grade de magnitudine mai jos decat sectiunile trnsversale dintr-o
interactiune Coulomb. Asadar, majoritatea ionilor sfarsesc prin a-si consuma
energia pe radiatia de franare si ionizarea atomilor anticatodului.

In sonoluminiscenta, undele acustice creaza temporar baloan ce se sparg la


scurt timp dupa creere, producand temperaturi si presiuni foarte mari. In 2002, Rusi
P. Taleyarkhan a prezentat posibilitatea ca fuziunea balon( sonofuziune) apare la
acele baloane ce se sparg.

Fuziunea initializata de antimaterie foloseste cantitati mici de


antimaterie pentru a declansa o explozie mica de fuziune. Aceasta metoda a fost
studiata in contextul facerii propulsiei nucleare pe baza de impuls.

Fuziunea piroelectrica

Oamenii de stiinta au folosit un cristal piroelectric incalzit de la -34 la 7 grade


combinat cu un ac de tungsten pentru a produce un camp electric de 25 gigavolti
pe metru pentru a ioniza si accelera nuclee de deuterium intr-un anticatod de
erbium. Desi energia ionilor de deuterium generata de cristal nu a fost masurata
direct autorii au folosit 100 keV(o temperatura de aproximativ 109 K). La aceste
nivele de energie, doua nuclee de deuterium pot fuziona pentru a produce un
nucleu de heliu 3, un neutron cu energia de 2,45 MeV si radiatie de franare. Desi
este un bun generator de neutron, aparatul nu este bun pentru generare de energie
deoarece necesita mult mai multa energie decat produce.

Fuziunea fierbinte

La o fuziune fierbinte standard, combustibilul atinge temperature si presiuni


extraordinar de mari intr-un reactor de fuziune sau intr-o arma nucleara.
Aceste metode, de la fuziunea fierbinte, sunt exemple de sisteme instabile, in
care temperaturi si presiuni foarte mari sunt produse intr-o regiune relativ mica
adiacent materialelor de temperature mult mai mici.

2.2 Instalatii pentru realizarea reactiei termonucleare controlate

Desi in prezent cele mai promitatoare cai pentru obtinerea reactiei


termonucleare par sa fie numai doua, si anume fuziunea in instalatii de tip Tokamak
si fuziunea cu radiatie laser, exista si cateva instalatii experimentale facute in
laborator in directia reactiei termonucleare controlate.

a) Instalatia cu capcana magnetica

Limitarea plasmei fata de peretii tubului se poate face cu ajutorul instalatiei


cu oglinzi magnetice. Intr-o asemenea configuratie a campului magnetic nu exista
nici o limitare pentru pierderile de particule din plasma pe la capetele tubului.
Aceste pierderi pot fi diminuate alegand o forma speciala a campului magnetic la
capetele tubului, realizandu-se asa-numita capcana magnetica. O asemenea
configuratie se poate realiza alegand cete o bobina suplimentara, asezata la fiecare
capat al tubului ce contine plasma. In asemenea configuratie de capcana magnetica
exista inca pierderi de particule incarcate pe la capetele tubului, calculele aratand
ca aceste pierderi au loc pentru particulele care se apropie de extremitati pe o
directie apropiata de axa tubului.

b) Instalatia de fuziune tip Tokamak

Configuratia anterioara de capcana magnetica prezenta inconvenientul de a


permite pierderi de particule pe la capetele tubului. O idee pe cat de simpla pe atat
de ingenioasa a eliminat acest inconvenient unind capetele tubului cu plasma, care
va arata ca un covrig (figura 5). Plasma din interiorul acestui tub inelar, denumit tor,
va fi mentinuta departe de peretii incintei toroidale de catre campul magnetic
produs de curentul ce trece prin bobinajul cu care este infasurat.
Pentru a intelege modul in care se realizeaza plasma de temperatura inalta in
instalatia Tokamak, vom face referire la figura 6.

Plasma care se afla in torul de raza R formeaza secundarul unui grup de


transformatoare dintre care in figura se arata numai unul. In plasma, care dupa cum
se stie poate fi considerata un conductor, apar curenti de inductie asa cum apar in
secundarul oricarui transormator. Acesti curenti de mare intensitate duc la incalzire
ohmica a plasmei.
In acelasi timp, curentul care trece prin preajma produce un camp magnetic, liniile
de camp magnetic fiind cercuri concentrice in jurul snurului de plasma, camp care
poarta denumirea de camp magnetic poloidal.

Fig 5. Forma incintei toroidale


cu plasma (instalatie tip Tokamak)

Deoarece acest camp nu este suficient de mare pentru a asigura stabilitatea


plasmei si cu cat mai putin confinarea ei, torul care contine plasma trece printr-un
numar de bobine care produc un camp magnetic intens toroidal de-a lungul snurului
de plasma. Cele
aratate aici reprezinta desigur o imagine principala si mult simplificata a instalatiei
Tokamak.

Experientele efectuate au aratat ca, in asemenea instalatii, prin incalzirea


plasmei pe cale ohmica nu se poate atinge o temperatura a plasmei de 3 keV (30
milioane de grade), fata de necesarul de 5 keVpentru a porni reactii termonucleare.
Solutia propusa si pentru care se face cercetari intense in prezent este ca restul de
energie sa fie introdus prin injectarea in Tokamak de particule neutre de deuteriu si
tritiu, dar care sa aiba energii cat mai mari.
Fig. 6 Elementele constructive esentiale ale unei instalatii tip Tokamak

c) Instalatia de fuziune Farnsworth - Hirsch este un dispozitiv in care fuziunea


nucleara se produce. Aceasta fuziune se produce la temperaturi ridicate produse de
accelerarea electrostatica a ionilor. Dispozitivul poate fi construit fara costuri prea
mari, dar nu poate produce putere neta.

3. REACTORUL DE FUZIUNE TERMONUCLEARA

3.1 Constructia reactorului de fuziune

Cercetatorii au facut –deja – lucrari asupra problemelor care se pun in


domeniul ingineriei conceptiei unui reactor cu fuziune deuterium-tritiu. Calculul
parametrilor acestor reactori se face tinand seama de urmatoarele considerente:

- se considera ca o mare parte din energia termonucleara eliberata se prezinta sub


forma de energie cinetica a neutronilor rapizi. Aceasta poate fi exploatata numai
prin cicluri termice conventionale.

- energia particulelor incalzite se poate utilize atat pentru conversie directa in


energie electrica cat si pentru inclazirea combustibilului deuterium-tritiu rece pana
la temperatura de reactie necesara autointretinerii unui reactor.

-pentru a produce campurile magnetice necesare confinarii plasmei trebuie sa se


utilizeze bobine supraconductoare care trebuie sa fie bine protejate contra fluxurilor
de neutroni rapizi.
-studiile asupra dispersiei si absorbtiei neutronilor au dus la concluzia ca trebuie sa
existe o patura de protectie cu grosimea de cel putin un metru.

- ordinul de marime pentru cea mai mare dimensiune a configuratiei de confinare va


fi determinate de marimea ansamblului reactorului.

-acoperirea peretilor, care contin litiu pentru a crea tritium, vor fi parcurse de
circuite de fluid schimbator de caldura destinate extraceri de energie. Ca fluid se
prefera sarea Li 2BeF4, florura de litiu si de beriliu topita sau litiu lichid.

-intre placile de protectie va exista un spatiu vidat ai carui pereti sunt supusi la
radiatii intense.

-ruperea prin obosire si dilatare termica diferentiala a materialelor limiteaza fluxul


energetic la 107 W/m2.

-valorile coeficientului de difuzie normale si raportul presiunii campului magnetic la


cea a plasmei (pentru a asigura confimarea acesteia) dicteaza optimizarea
campurilor si dimensiunile reactorului.

Figura 7 este o schita generala care arata o sectiune in camera unui posibil reactor
de fuziune de tip Tokamak, in se presupune ca are loc reactia termonucleara.

Fig.7 Reprezentarea schematica a constructiei reactorului de fuziune TFR

3.2 Conditii de functionare pentru un reactor de fuziune nucleara

Realizarea unei reactii termonucleare este echilibrata cu obtinerea unei


“stele” in laboratoarele terestre, adica, obtinerea plasmei termonucleare.
In esenta oricare reactie exoenergetica se poate autointretinere fie printr-un proces
de tip combustie (cazul reactiilor nucleare), fie printr-un proces de tip explozie(cazul
bombei atomice).

Fuziunea nu este - in mod fundamental – diferita: deosebirea principala


rezulta din viteza de propagare a fenomenelor. In cazul combustiei, analog cu cel al
fuziunii nucleare, punctual de aprindere este atins atunci cand caldura degajata de
combustie este destul de mare pentru a mentine reactia. Este stiut ca pentru a
realiza orice combustie continua, trebuie indeplinite conditiile:

-combustibilul sa fie adus la o temperatura superioara punctului sau de aprindere.

-cantitatea de combustibil sa fie suficienta pentru ca pierderile sa fie inferioare


energiei degajate si pentru ca reactia sa se autointretina.

-caldura produsa pe aceasta cale trebuie sa fie “controlata”, adica, sa serveasca –


de exemplu- la vaporizarea apei si la incalzirea vaporilor produsi pentru a reliza o
masina puternica.

Conditiile de realizat pentru a mentine o reactie de fuziune si a realiza un


reactor “termonuclear” sunt analoage:

-mai intai, se va incalzi combustibilul nuclear, sub forma de plasma, pana la punctul
de aprindere (cateva sute de milioane de grade).

-se va mentine la aceasta temperatura un timp destul de lung pentru ca reactiile de


fuziune se degaja o cantitate suficienta de energie.

-in fine, se va extrage si se va utiliza aceasta energie.

O conditie absolut necesara este ca reactia de fuziune sa fie exoenergetica (figura


8).

Reactia de fuziune nucleara va fi cu atat mai exploatabila, cu cat pentru un proiectil


de energie cinetica data, sectiunea sa eficace va fi mai mare. Experimental,
reprezentand sectiunea eficace a reactiilor termonucleare cele mai favorabile
functie de energia deuteronului incident, se constata ca reactiile(D-T), (D-He23)
raspund cel mai bine la aceasta conditie.

Se pune problema determinarii temperaturii la care trebuie adusa plasma de


deuteriu pur sau al unui amestec echiatomic de deuterium si tritiu, pentru ca
agitatia termica sa fie astfel incat energia cinetica relativa medie a deuteronilor sa
poseda o valoare pentru care sectiunea eficace a reactiei (D-D), respectiv (D-T) sa
fie suficienta .

Notand cu ‫ﻉ‬c energia cinetica medie a constituentilor, avem =2/3kBT, unde kB


=1,38041·10-23 J-1.
Fig. 8 Energia eliberata de fuziunea si fusiunea nucleara

Spre deosebire de acceleratori unde se poate realiza usor un fascicul de


deuteroni de 1 ke V, in acest caz este vorba de o agitatie termica dezordonata.
Astfel, temperatura este caracterizata de energia medie a agitatiei termice
dezordonata, termenul exact fiind cel de “temperature cinetica”.

Conditia necesara de functionare a unui reactor de fuziune nucleara cere ca energia


produsa prin reactii termonucleare sa fie mai mare decat diversele pierderi de
energie. In cele ce urmeaza se neglijeaza pierderile prin conductivitate.

In plasma nu exista pierderi prin ionizare, dar gazul radiaza si energia pierduta
-astfel- poate fi considerabil mare . Majoritatea acesteia este formata din radiate X
de franare produsa de ciocnirile electronilor cu nucleele plasmei. Pierderile prin
radiatie la transformarea suprafetei exterioare a plasmei au loc printr-un mecanism
analog cu cel de la reactorii de fisiune; peste o anumita valoare critica a volumului,
pierderile devin inferioare cantitatii de energie produsa. Din calcule rezulta masa
critica de aceasi ordine de marime cu cea a unei stele.
Bibliografie

1. C. Kittel, Introducere in fizica corpului solid, Editura Tehnica 1972;

2. E. Badarau, I. Popescu, Gaze ionizate, Editura Tehnica 1965;

3. L. Ribe, Review of modern physics, 1964;

4. G. Musa, Plasma si viitorul energeticii, Editura Stiintifica si Enciclopedica,


Bucuresti, 1979;

5. I. Popescu, Fizica, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1983;

6. http://www.efda.org

7. http://www.iter.org/fusioncd/fusion_en.swf

8. http://www.jet.efda.org/pages/content/fusion1.html

9. E. Bandaru, Gaze ionizate, Editura Tehnica, Bucuresti, 1963;

10. I. Popescu, Fizica. Particule elementare, Centrul de multiplicare al Institutului


Politehnic Bucuresti, 1980;

11. T. G. Cowling, Magnetohydrodynamics, Interscience Publisher, New York, 1960;

12. http://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_fusion

13. http://www.atomicarchive.com/almanacmenu.shtml

14. http://www.nei.org/index.asp?catnum=4&catid=18