STUDIUL

3 11-17 aprilie

Isus, apostolii și Biblia

Sabat după-amiază
Text de memorat: „Drept răspuns, Isus i-a zis: «Este scris: ’Omul nu
trăiește numai cu _________,
pâine ci cu orice ____________
cuvânt care iese din
gura lui Dumnezeu.’»” (Matei 4:4)

Din nefericire, în această eră postmodernă, Biblia a fost reinterpretată în

mare măsură din perspectiva unei filozofii care îi pune la îndoială şi inspirația,
și autoritatea. De fapt, Biblia este privită ca fiind o carte cu idei ale unor oameni
care au trăit într-o cultură destul de primitivă și care nu ar putea înțelege lu-
mea așa cum o înțelegem noi astăzi. În același timp, elementul supranatural a
fost fie minimalizat, fie îndepărtat cu totul, transformând Biblia într-un simplu
document care, în loc să prezinte viziunea lui Dumnezeu cu privire la om, a
ajuns să prezinte viziunea omului cu privire la Dumnezeu. În consecință, pentru
mulți, Biblia a devenit în mare parte irelevantă într-o eră a gândirii darwiniste
și a filozofiei moderne.
Totuși, noi respingem total această poziție. Noul Testament ne prezintă o
modalitate inspirată de a privi întreaga Scriptură, studiind modul în care Isus
și apostolii au înțeles Vechiul Testament, singura Biblie pe care o aveau la acea
vreme. Cum s-au raportat ei la oamenii, locurile și evenimentele descrise?
Care a fost gândirea lor și apoi metodele de interpretare? Să îi analizăm pe
ei și modul în care au înțeles Scriptura în contrast cu ideile greșite ale oame-
nilor neinspirați, ale căror ipoteze conduc spre scepticism și îndoială faţă de
Cuvântul lui Dumnezeu.

33
 Duminică, 12 aprilie „Este scris”

Momentul în care Ioan Botezătorul L-a botezat pe Isus a marcat începutul

lucrării Mântuitorului, apoi Isus a fost dus de Duhul în pustia Iudeei, unde – în
cea mai slăbită condiție, ca om – a fost ispitit de Satana.
1. Cum S-a apărat Isus împotriva ispitelor lui Satana în pustie? Ce ar trebui să
învățăm despre Biblie din această relatare?
Matei 4:1-11________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
Când a fost ispitit prin poftă, Isus a răspuns: „Este scris: «Omul nu trăiește
numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu»” (Matei
4:4). El trimite la Cuvântul viu și la sursa lui supremă, divină. În acest fel, El
întăreşte autoritatea Scripturii. Când a fost ispitit cu împărățiile și slava acestei
lumi, Domnul a răspuns: „Căci este scris: «Domnului Dumnezeului tău să te
închini și numai Lui să-I slujești»” (Matei 4:10; Luca 4:8). El ne amintește că
adevărata închinare se concentrează asupra lui Dumnezeu și a nimănui altcuiva
și că ea înseamnă supunere față de Cuvântul Său. Iar când este ispitit cu dra-
gostea de etalare și îngâmfare, Isus răspunde: „«De asemenea, este scris... Să
nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău»” (Matei 4:7; Luca 4:12).
La toate cele trei ispite Isus răspunde prin: „Este scris”. Adică, merge direct
la Cuvântul lui Dumnezeu și la nimic altceva pentru a Se împotrivi atacurilor
și înșelăciunilor lui Satana. Aceasta ar trebui să fie o lecție puternică pentru
noi toți: Biblia, și numai Biblia, este norma supremă și temelia pentru credința
noastră.
Da, Biblia și numai Biblia a fost metoda lui Isus de apărare împotriva atacu-
rilor vrăjmașului. Isus este Dumnezeu, dar când S-a apărat împotriva lui Satana,
El S-a supus doar Cuvântului lui Dumnezeu.
Nu prin păreri, nu pe baza vreunui argument elaborat, întortocheat, nu prin
cuvinte de ură personală, ci prin cuvintele simple, dar profunde ale Scripturii.
Pentru Hristos, Scriptura are cea mai mare autoritate și cea mai mare putere.
Astfel, lucrarea Sa începe cu așezarea unei temelii și continuă construind pe
veridicitatea Bibliei.
Cum putem învăța să depindem la fel de mult de Cuvântul lui Dumnezeu
și să ascultăm la fel ca Isus?
34
 Luni, 13 aprilie Isus și Legea

2. Ce spune Isus în următoarele situații?

Matei 5:17-20_______________________________________________________
__________________________________________________________________
22:29______________________________________________________________
23:2,3_____________________________________________________________
Isus i-a învățat pe ucenici ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu și de Lege.
Nu există niciun indiciu că El S-ar fi îndoit de autoritatea sau de relevanța
Scripturii. Din contră, El a făcut referire constant la ea ca sursă a autorității divi-
ne. Saducheilor le-a spus: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile,
nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22:29). Isus a arătat că doar cunoașterea
rațională a Bibliei și a învățăturilor ei nu este suficientă pentru a cunoaște ade-
vărul. Și nici pentru a-L cunoaște pe Domnul, care este Adevărul.
3. Care era viziunea lui Isus cu privire la legea lui Moise?
Matei 22:37-40 _____________________________________________________
__________________________________________________________________
În răspunsul dat învățătorului Legii, Isus rezumă Cele Zece Porunci date lui
Moise cu aproape o mie cinci sute de ani mai înainte. Aici, El Se concentrează
pe Legea din Vechiul Testament și o înalță la cel mai înalt nivel. Mulți creștini
au tras concluzia, în mod eronat, că atunci a fost dată o poruncă nouă și astfel,
cumva, Legea Vechiului Testament este înlocuită astăzi de Evanghelia Noului
Testament. Dar învățătura dată de Isus aici se bazează pe Legea Vechiului
Testament. Hristos a descoperit și a prezentat mai lămurit Legea, astfel în-
cât „în aceste două porunci” (rezumând Cele Zece Porunci) „se cuprind toată
Legea și Prorocii” (Matei 22:40). Prin aceste cuvinte, Isus a înălțat și tot Vechiul
Testament, căci acesta era un alt mod de a face referire la Lege, Proroci și Scrieri
– cele trei împărțiri ale Vechiului Testament.
„El [Hristos] a arătat spre Scripturi ca având o autoritate de necontestat,
iar noi trebuie să facem la fel. Biblia trebuie să fie prezentată ca fiind Cuvântul
veșnicului Dumnezeu, ca sfârșit al tuturor controverselor și temelie a tot ade-
vărul.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pp. 39–40
Ce altă sursă de autoritate s-ar putea opune supunerii tale față de Cuvân-
tul lui Dumnezeu?
35
 Marți, 14 aprilie Isus și toată Scriptura

4. Cum folosește Isus Scripturile pentru a-i învăța pe ucenici solia Evangheliei?
Luca 24:13-35,44,45__________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
După moartea lui Hristos, urmașii Lui au fost confuzi și plini de îndoieli. Cum
se putuse întâmpla așa ceva? Ce însemna? În acest capitol din Luca vedem că
Isus li Se arată de două ori – prima dată celor doi în drumul spre Emaus și apoi,
celorlalți. În două ocazii diferite, Isus le arată că toate profețiile din Vechiul
Testament se împliniseră: „Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a
tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (vers. 27).
Din nou, în versetele 44, 45, El spune: „Iată ce vă spuneam... că trebuie să
se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în
Psalmi.” Apoi, Isus „le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile”.
Observați mențiunea specifică din versetul 27: „în toate Scripturile”,
afirmație reluată în al doilea pasaj: „în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi”
(vers. 44). Acest lucru stabilește clar faptul că Isus, Cuvântul care S-a făcut trup
(Ioan 1:1-3,14), Se baza pe autoritatea Scripturii pentru a explica profeţiile făcu-
te cu sute de ani înainte. Făcând referire la toată Scriptura, Isus îi învață pe uce-
nici prin exemplu. La rândul lor, când urmau să răspândească solia Evangheliei,
și ei trebuiau să prezinte toată Scriptura pentru a-i întări în credință pe cei
nou-convertiți din întreaga lume.
Să mai observăm că Isus le spune ucenicilor de atunci (și nouă, astăzi):
„Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:18-20). Dar aceas-
tă putere, sau autoritate, își păstra rădăcinile în Tatăl Său și în Dumnezeire, căci
apoi le-a spus: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i
în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” Apoi vine pasajul-cheie: „Și
învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit.” Ce învăța Isus și ce poruncea? Toate
învățăturile Sale sunt bazate pe Scriptură. El a venit având autoritatea profetică
a Cuvântului și S-a supus Tatălui prin împlinirea profețiilor din Scriptură.
Dacă Isus a acceptat toată Scriptura, ar trebui să facem și noi la fel. Cum
putem învăța să acceptăm autoritatea întregii Scripturi, chiar și atunci când
ne dăm seama că astăzi, nouă nu ni se mai poate aplica totul?
36
 Miercuri, 15 aprilie Isus și originea Bibliei

Isus i-a învățat pe cei din vremea Sa că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu
în sensul că ceea ce spune ea este echivalent cu ceea ce Dumnezeu afirmă. Ea
își are originea în Dumnezeu și, de aceea, este autoritatea supremă în orice
aspect al vieții. De-a lungul istoriei, Dumnezeu le-a descoperit oamenilor voia
Sa prin intermediul Bibliei.
De exemplu, în Matei 19:4,5 Isus face referire la o afirmație scrisă de Moise.
Dar Isus ia acest pasaj și spune: „Oare n-ați citit că Ziditorul... a zis: «De aceea
va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa...»”? În loc să spună: „Scriptura spune”,
Isus a zis: „Ziditorul... a zis”, atribuindu-I Creatorului cuvintele pe care le-a scris
autorul cărții Geneza. Aici, Dumnezeu este considerat ca fiind autorul acestei
afirmații, chiar dacă Moise a fost cel care a scris-o.
5. Cum a înțeles Domnul Isus personajele și evenimentele din Biblie?
Matei 12:3,4________________________________________________________
__________________________________________________________________
24:38______________________________________________________________
Marcu 10:6-8_______________________________________________________
Luca 4:25-27________________________________________________________
__________________________________________________________________
11:51______________________________________________________________
Domnul Isus a considerat toate personajele, locurile și evenimentele din
Vechiul Testament ca adevăr istoric. El face referire la Geneza 1 și 2 şi, printre
personajele istorice, la Abel, prezentat în Geneza 4, la David care a mâncat
din pâinile sfinte de la templu și la Elisei. În mod repetat El a vorbit despre
suferințele profeților din vechime (Matei 5:12; 13:57; 23:34-36; Marcu 6:4).
Într-un mesaj de avertizare, Isus descrie și situaţia din zilele lui Noe: „Mâncau
și beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie...”
(Matei 24:38,39). Sunt multe indicii care sugerează că Isus S-a referit la această
manifestare a puterii lui Dumnezeu ca la un eveniment istoric.
Din moment ce chiar Isus Se raportează la aceste personaje istorice ca la
niște personaje reale, ce ne spune acest lucru despre puterea înșelăciunilor
lui Satana asupra multor oameni astăzi, chiar și dintre creștini, care le neagă
existența? Cum putem evita să cădem în această capcană?
37
 Joi, 16 aprilie Apostolii și Biblia

Scriitorii Noului Testament abordează Biblia la fel ca Isus. În chestiuni de

doctrină, etică și împlinire profetică, Vechiul Testament era pentru ei Cuvântul
lui Dumnezeu plin de autoritate. Nu găsim nimic din ceea ce au spus sau făcut
acești oameni care să conteste autoritatea sau autenticitatea vreunei părți din
Biblie.
6. Ce ne învață pasajele de mai jos despre modul în care apostolii au înțeles
autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu?
Faptele 4:24-26______________________________________________________
13:32-36___________________________________________________________
Romani 9:17________________________________________________________
Galateni 3:8________________________________________________________
Observați în aceste pasaje ce legătură strânsă există între Scripturi și glasul
lui Dumnezeu. În Faptele 4 – chiar înainte de a fi umpluți cu Duhul Sfânt, uceni-
cii L-au lăudat pe Dumnezeu pentru eliberarea lui Petru și Ioan. În laudele lor,
ei L-au numit pe Dumnezeu Stăpân şi Creator și I-au mulțumit pentru că le-a
vorbit prin slujitorul Său David. Altfel spus, cuvintele lui David erau cuvintele lui
Dumnezeu. În Faptele 13:32-36, David este citat din nou de Pavel şi cuvintele
lui Îi sunt atribuite lui Dumnezeu.
În Romani 9:17, unde ne-am aștepta ca „Dumnezeu” să fie subiectul enun-
ţului, Pavel spune: „Fiindcă Scriptura zice lui Faraon...” Şi în Galateni 3:8 spune:
„Scriptura ... a vestit mai dinainte lui Avraam ...”, arătând astfel legătura strânsă
dintre Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu.
Scriitorii Noului Testament fac referire în mod unanim la Vechiul Testament
ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu şi îl citează de sute de ori. Un cercetător a al-
cătuit o listă de 2 688 de referințe specifice, 400 din Isaia, 370 din Psalmii, 220
din Exodul și așa mai departe. Dacă la această listă s-ar putea adăuga aluzi-
ile, temele și motivele, numărul ar crește semnificativ. Cărțile sunt pline de
referințe la profețiile Vechiului Testament, adesea introduse prin cuvintele:
„Este scris” (Matei 2:5; Marcu 1:2; 7:6; Luca 2:23; 3:4, Romani 3:4; 8:36; 9:33;
1 Corinteni 1:19; Galateni 4:27; 1 Petru 1:16). Toate acestea ne confirmă că
Scripturile Vechiului Testament sunt temelia pe care stau învățăturile lui Isus și
ale apostolilor.
Ce ar trebui să ne învețe aceste exemple despre ideile care tind să ne sub-
mineze încrederea în autoritatea Scripturilor?
38
 Vineri, 17 aprilie Un gând de încheiere

„Oamenii se consideră mai înțelepți decât Cuvântul lui Dumnezeu, mai

înțelepți chiar decât Dumnezeu și, în loc să își fixeze picioarele pe temelia
de neclintit și să supună totul testului Cuvântului lui Dumnezeu, ei testează
Cuvântul cu propriile idei din știință și natură și, dacă pare a nu se potrivi cu
ideile lor științifice, este considerat nedemn de încredere.” – Ellen G. White,
Signs of the Times, 27 martie 1884, p. 1
„Aceia care ajung să cunoască bine înțelepciunea și planul lui Dumnezeu
așa cum sunt descoperite în Cuvântul Său devin puternici din punct de vede-
re intelectual și pot deveni lucrători eficienți alături de Marele Educator, Isus
Hristos. ... Domnul Hristos a dat poporului Său cuvintele adevărului și toți sunt
chemați să-și îndeplinească partea în a face cunoscut lumii acest adevăr. ... Nu
există sfințire despărțită de adevăr – Cuvântul. Atunci, cât de important este ca
acesta să fie înţeles de fiecare dintre noi!” – Ellen G. White, Principiile funda-
mentale ale educației creștine, p. 432
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, cap. „Ca un
prunc” și „Ispitirea lui Isus”.

Studiu la rând:

Psalmii 62–68
Evanghelizare, subcapitolul „Întâmpinarea prejudecăților și a împotrivirii”

1. Ce făcea psalmistul în timpul priveghiurilor nopții?

2. Ce anume – în opinia psalmistului – a pricinuit căderea celor răi?

3. Cum descrie psalmistul modul în care Dumnezeu face grâul să rodească?

4. Care era rolul fetelor în „orchestra” cântăreților, evocată de psalmist?

5. Care este cea mai bună modalitate de a trata afirmațiile false?

39
 MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Pasaje biblice în studiu: Matei 4:1-11; 22:37-40; Luca 24:13-35,44,45;

4:25-27; Faptele 4:24-26.
I. Privire generală
În contextul Iluminismului, cu mottoul: „Înapoi, la surse!”, înțelegem mai
bine hotărârea reformatorilor de a se întoarce la Scriptură ca sursă unică pen-
tru a înțelege cu adevărat învățăturile creștinismului. Reformatorii au refuzat
să își bazeze modul în care înțelegeau Scriptura pe tradițiile și abuzurile care
ajunseseră să caracterizeze biserica medievală. Astăzi, presupunerile moderne
care provin din viziunea seculară minimalizează Biblia, pornind de la premisa că
ea se bazează pe idei greșite și primitive care ar trebui fie ajustate, fie respinse.
De aceea, și creștinii trebuie să se întoarcă „la surse”.
Exemplul principal după care ar trebui să ne orientăm este Isus Hristos. Cum
privea El Scripturile? A avut El îndoieli cu privire la anumite părți ale Scripturii?
Sau a citat din Biblie (la acea vreme, Vechiul Testament) ca fiind autoritatea
supremă în toate aspectele vieții? În această eră științifică modernă, cei mai
mulți neagă existența lui Dumnezeu sau pretind că Dumnezeu nu Se implică în
istoria omenirii. În loc să urmăm aceste presupuneri, ar trebui să testăm aceste
pretenții cu ceea ce spune Scriptura că a propovăduit și a crezut Isus, dovedind
aceasta prin exemplul Său. Ce au crezut discipolii Săi, ucenicii, care au scris o
mare parte din Noul Testament? Nu au urmat și ei exemplul lui Isus? În această
săptămână ne vom întoarce la Isus și la ucenici pentru a vedea cum au folosit și
interpretat ei Scriptura. Noi susținem că metodele lor de interpretare și aplica-
re încă sunt un ghid de încredere și o inspirație pentru noi astăzi.
II. Comentariu
În 1521, Martin Luther a fost convocat la Worms, de împăratul Carol al V-lea,
unde a așteptat să fie judecat de către Dietă. Acesta a fost un punct de cotitură
pentru Reformă. Avea Luther să retracteze și să-și renege scrierile care puseseră
pe jar toată Europa? Sau avea să susțină principiul Sola Scriptura, „doar Biblia”, ca
standard al său? Luther a stat înaintea împăratului și a celor mai înalte autorități
civile și ecleziastice. O gravură a artistului Lucas Cranach din acel an prezintă ima-
ginea clară din profil a lui Luther, o figură care denotă tărie și hotărâre.
Când a venit momentul, el a vorbit direct și cu sinceritate și a spus: „Pentru
că Maiestatea Voastră prealuminată şi Alteţele Voastre îmi cereţi un răspuns
clar, simplu şi precis, vi-l voi da şi este acesta: Nu pot să-mi supun credinţa
nici papei şi nici conciliilor, deoarece este limpede ca lumina zilei că au gre-
şit deseori şi s-au contrazis unii pe alţii. De aceea, dacă nu mă vor convinge
40
cu mărturia Scripturii, prin cel mai clar raţionament sau cu ajutorul pasajelor
pe care le-am citat şi dacă nu vor reuşi să-mi constrângă conştiinţa prin inter-
mediul Cuvântului lui Dumnezeu, nu pot şi nu voi retracta, căci este periculos
pentru un creştin să vorbească împotriva conştiinţei lui. Aici stau, nu pot face
altfel! Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Amin!” (Jean-Henri Merle d’Aubigné, Histoire
de la Réformation du seizième siècle, vol. 7, cap. 8, citat de Ellen G. White în
Tragedia veacurilor, p. 160.)
Un moment crucial în istoria lumii a fost acela în care Satana L-a ispitit pe
Isus după botezul Lui și după postul de patruzeci de zile din pustie. La botezul
lui Isus, Tatăl spusese: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plă-
cerea” (Matei 3:17). Acum, Satana Îi punea la îndoială poziția. Era Isus cine
spusese Tatăl Lui că era? Problema era veridicitatea Cuvântului lui Dumnezeu.
În primul Său răspuns, Isus citează un pasaj din Deuteronomul 8:3: „Ca să te
învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura
Domnului trăiește omul.” Contextul acestui pasaj este providența susținătoare
a lui Dumnezeu față de israeliții din vechime când au rătăcit în pustie timp
de patruzeci de ani. Dumnezeu i-a smerit și i-a susținut astfel încât ei să își
pună încrederea în El. Citând din Scriptură, Isus spune: „Tatăl Meu, care l-a
susținut pe Israel timp de patruzeci de ani, Mă va susține și pe Mine. Mă încred
doar în Cuvântul Său pentru că știu că El nu este doar Sursa susținerii, ci chiar
Sursa vieții.” De asemenea, mai există aici și o implicație mai profundă. Isus I
Se supune Tatălui Său așa cum Israelul din vechime a fost învățat să se supună
Cuvântului lui Dumnezeu. Isus nu vorbește cu autoritate de la Sine, ci cu autori-
tatea din Scriptura scrisă de Moise. Argumentul folosit în Deuteronomul spune
că Dumnezeu i-a susținut pe israeliți, i-a păstrat ca popor al Său și i-a dus în țara
promisă, de aceea le-a poruncit: „Să păzești poruncile Domnului Dumnezeului
tău, … să umbli în căile Lui și să te temi de El” (Deuteronomul 8:6).
„Isus l-a întâmpinat pe Satana folosind cuvintele Scripturii. «Este scris»,
a spus El. În toate ispitele, arma Lui de luptă a fost Cuvântul lui Dumnezeu.
Satana I-a cerut lui Hristos să facă o minune, ca semn al dumnezeirii Lui. Dar
ceva mai mare decât toate minunile, o încredere neclintită într-un «așa zice
Domnul», era un semn care nu putea fi pus în discuție. Atâta vreme cât Hristos
Și-a păstrat această atitudine, ispititorul n-a putut câștiga niciun avantaj.” –
Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 120
Cum întâmpini tu ispita astăzi? Am strâns noi Scriptura în inima noastră
ca să o putem folosi pentru a-i răspunde ispititorului? Niciodată nu suntem
obligați să ne supunem voința ispitei. Și noi avem aceeași resursă ca Isus –
Cuvântul Său.
41
 Pe 23 octombrie 1844, credincioșii adventiști au fost foarte mâhniți și
dezamăgiți când s-au confruntat cu faptul că Isus nu a revenit ca să îi ia acasă
așa cum se așteptau. Ei își vânduseră casele și proprietățile. Renunțaseră la tot
pentru proclamarea veștii că Isus urma să vină în acea zi. Acum, cea mai mare
speranță a lor fusese zădărnicită. Unii dintre ei au renunțat la credință. Mulți
au fost ridiculizați de scepticii care se îndoiseră tot timpul. Ce a fost greșit?
Tot ce aflaseră din studiul profețiilor nu valora nimic? Dar, când s-au întors la
Scriptură, au fost conduși să înțeleagă că nu data era greșită, ci ei înțeleseseră
greșit semnificația „curățirii sanctuarului”. Curățirea sanctuarului nu făcea re-
ferire la distrugerea pământului, ci la trecerea lui Hristos în Sfânta Sfintelor
pentru a începe o nouă fază în lucrarea Sa de ispășire. Studiul i-a condus pe
credincioșii adventiști să înțeleagă profeția din Apocalipsa 10:9,10 – mesajul
dulce al cărții care a devenit marea dezamăgire. Această dezamăgire nu era o
experiență nouă pentru credincioși. Se mai întâmplase și mai înainte.
Ucenicii nu au putut înțelege moartea lui Hristos pe cruce. Ei crezuseră,
la fel ca toți iudeii, că Mesia avea să Își întemeieze o împărăție pământească
prin care să îi salveze de sub asuprirea romană. Acum, că Isus murise și fusese
îngropat, ei erau devastați. Reacția lor la această dezamăgire a fost aceeași
pe care au avut-o peste secole primii credincioși adventiști. Ei trebuiau să se
întoarcă la Scriptură. Isus le-a arătat calea. „Și a început de la Moise și de la toți
prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27).
A fost o expunere temeinică, astfel încât ucenicii să poată înțelege: „Iată ce vă
spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris
despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi” (Luca 24:44). Aici se face
o altă referire explicită la cele trei împărțiri ale Vechiului Testament care cu-
prind „toată Scriptura”. Isus Se rugase pentru ucenicii Săi: „Sfințește-i prin ade-
vărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17). Pentru Isus, toată Scriptura
avea autoritate și pe ea se întemeiau autoritatea, lucrarea și misiunea Lui.
Ucenicii au luat seama la învățătura lui Isus și au pus-o în evidență în evan-
gheliile și scrisorile adresate bisericii. Matei a citat foarte mult din profețiile
Vechiului Testament. Luca și-a început Evanghelia cu genealogiile, demonstrând
că Isus era Mesia. Pavel afirmă că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu
și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihă-
nire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru
orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16,17). În Evrei 11, Pavel enumeră mulți eroi
ai credinței, relatând totul într-o manieră care pune în valoare experiențele lor,
făcând trimitere la originea acestor istorii – Vechiul Testament. Nu găsim niciun
scriitor din Noul Testament care să se îndoiască de autenticitatea, realitatea
42
istorică, profețiile sau învățăturile Bibliei. Ei nu consideră relatările Scripturii
altfel decât ca având autoritate. Exemplele lui Isus și ale apostolilor ne învață
cum să abordăm Scripturile. Ei au lăsat ca Scriptura să se interpreteze singu-
ră. Ei s-au bazat pe Scriptură ca apărare a lor în ispită și au cerut un „așa zice
Domnul” în cea mai clară înțelegere a textului biblic și a aplicării lui.
III. Aplicația
În anii 1990, mișcarea WWJD (n.tr. „Ce ar face Isus în locul meu”) a deve-
nit populară printre creștini. Această întrebare ar putea fi potrivită și atunci
când vrem să știm cum să abordăm Biblia. Am putea reformula acronimul în
WWJS sau „Ce ar spune Isus?”. Ce ar spune Isus despre interpretările moderne
care neagă realitatea istorică a evenimentelor majore din Vechiul Testament?
Ce ar spune Isus despre argumentele folosite în favoarea crezului că Vechiul
Testament prezintă un mesaj diferit de cel al Noului Testament și că acesta ar
trebui minimalizat și retrogradat la o poziție mai puțin autoritară? Ce ar spune
Isus cuiva din biserică care insistă că anumite pasaje ale Noului Testament se
aplică doar bisericii (e.g., Efes sau Corint) căreia i-a fost adresată o epistolă
anume? Ar limita Isus autoritatea Bibliei? Ca ucenici ai lui Hristos, cum putem
adopta modul Său de a aborda Scriptura? Vom încerca să interpretăm și să
distorsionăm cuvintele așa cum au făcut fariseii și saducheii pentru a-L prinde
în capcană pe Isus?
Cere-le celor din grupă să relateze experiențe în care, atunci când au fost
ispitiți să plece de lângă Isus, le-au venit în minte anumite versete. Ce bine-
cuvântări primim din memorarea Bibliei și păstrarea ei în inimile noastre? Cât
de multe dintre făgăduințele lui Dumnezeu ai adunat în minte pentru vremea
când Biblia poate nu îți va mai fi la dispoziție?
Gândește-te la alte situații în care Isus și apostolii și-au bazat argumentele
pe Scriptură. Cât de eficiente au fost aceste argumente?

43