Limba română este patria

mea
Motto:Întotdeauna m-am mirat cum poţi să rămâi un prost în
mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum este
Limba Română? (Grigore Vieru)
 Limba noastră-i o comoară Pe ramul verde tace

În adâncuri înfundată O pasăre măiastră,

Un şirag de piatră rară Cu drag și cu mirare

Pe moşie revărsată. Ascultă limba noastră.

Limba noastră-i foc, ce arde De-ar spune și cuvinte

Într-un neam, ce fără veste Când cântă la

fereastră,

S-a trezit din somn de moarte, Ea le-ar lua, știu

bine,

Ca viteazul din poveste. Din limba sfântă-a

noastră.

Limba noastră-i numai cântec,

Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec Limba noastra-i o

comoara,

Nouri negri, zări albastre. Eu zic sa o

pazim,flacai,

Ca astazi pe diverse cai

Limba noastră-i graiul pânii, Vin unii si o... omara!

(David Boia)

Când de vânt se mişcă vara;

În rostirea ei, bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

(Alexe Mateevici)
Limba noastra cea romana
Sărut vatra şi-al ei nume

Care veşnic ne adună,

Vatra ce-a născut pe lume

Limba noastră cea română.

Cânt a patriei fiinţă

Şi-a ei rodnică ţărână

Ce-a născut în suferinţă

Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi şi magic

Numai dânsa ni-i stăpână:

Limba neamului meu dacic,

Limba noastră cea română.

 În al limbilor tezaur

Pururea o să rămână

Lomba doinelor de aur,

Limba noastră cea română.

(Grigore Vieru)

Eseu

A avea o limbă a ta, pe care s-o stăpânești cu dibăcie e ca și cum ai

avea o comoară. Limba maternă e limba viselor noastre, e leagănul
copilăriei, e o mireasmă plăcută de flori de măr, veșnic aducătoare de
mângâiere și pace.

Mi-e dragă, o vorbesc și o iubesc. Pentru că e limba mamei, e a mea și e

sfântă. Mă leagă de originile mele, de cine sunt eu cu adevărat, de istoria
neamului nostru, de locurile unde am copilărit și am crescut și eu odată cu
visele și idealurile mele. Mă leagă de frații mei de peste Prut: frați de grai și
frați de sânge.

Mă simt mândră că vorbesc limba română, o vorbesc cu drag, iar când o

aud în jurul meu, îmi mângâie inima și mă simt ca acasă. O simt în mine, și-a
creat rădăcini adânci în sufletul meu, pentru că și eu la rându-mi, am izvorât
ca un fir de apă din curățenia și puritatea limbii mele. Sentimentele mele și
tot ceea ce exprim nu ar avea aceeași semnificație dacă le-aș exprima într-o
altă limbă decât a mea. Gândesc în limba mea, zâmbesc în limba mea, râd în
limba mea și plâng tot în aceeași limbă a străbunilor. E limba în care mama
îmi cânta să adorm, în care bunica îmi spunea povești; în care copil fiind,
spuneam poezii și cântam melodii despre broscuțe, pisicuțe și despre soare,
un soare cald ce mă încălzea și pe mine, și pe limba mea cea frumoasă și pe
tot neamul meu la un loc. Îmi amintesc cu drag că atunci când eram mică,
aveam impresia că toate limbile lumii se traduc în limba mea, că nu există
limbă pe lume mai clară și mai frumoasă ca limba mea, ca limba noastră cea
română.
 Citate

1. Am văzut Limba Română ca pe-o mireasă: intangibil de fatală! (Costel Zăgan)

2. Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul. (Grigore
Vieru)

3. Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte
suflet. (Fănuș Neagu)

4. Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie

această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.
(Ion Luca Caragiale)

5. Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit
banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani,
înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare… (Mihai Eminescu)

6. S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române. (Grigore
Vieru)

7. Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea
se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe
şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa. (Mircea Eliade)

8. A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea.
De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se
spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.
(Nichita Stănescu)
 9. Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii. (Mihai Eminescu)

10. La români limba este parcă mai aproape de dinţi decât la alţii. (Grigore Vieru)

Limba – comoara cea mai de preţ a unui popor

Nu există nimic mai de preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât
acesta este plămânul prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se
contopeşte sufletul român. Prin graiul pe care-l vorbeşte fiece popor ajunge
să-şi dezvelească întreaga sa făptură lăuntrică şi spiritul său patriotic în faţa
neamurilor străine, dovedindu-le celor din urmă şi un motiv demn de
mândrie şi admiraţie atât pentru generaţiile actuale, cât şi pentru generaţiile
viitoare. Calitatea de nepreţuit a graiului matern se explică prin harul ei de a
oglindi întreaga istorie a neamului, cu toate bucuriile şi tristeţile ei, victoriile
şi înfrângerile trăite, visele realizate şi speranţele spulberate de împrejurările
nesigure prin care i-a fost sortit să treacă. În graiul matern se-ascunde
amintirea trecutului nostru, zestrea noastră strămoşească, a originilor cu
care suntem înfrăţiţi încă de la naştere, iată de ce oamenii au calificat
dintotdeauna limba maternă drept o comoară care nu are vre-un preţ de
vânzare sau cumpărare, dar, în schimb, poate fi moştenită, păstrarea şi
cultivată cu sfinţească dacă nu din respect pentru strămoşii care i-au dat
suflu, culoare şi aripi, măcar din respect pentru tine însuţi, pentru ceea ce
eşti azi, graţie zilei de ieri.

În concluzie, graiul matern e şansa fiecărui popor de a fi o personalitate

pe arena mondială, şansa lui la existenţă continuă, precum şi la rezistenţă în
faţa uraganelor devastatoare ale popoarelor barbare, lipsite de identitate şi
spirit naţionalist. Să-ţi preţuieşti, să-ţi iubeşti, să-ţi respecţi limba, e datoria
fiecăruia dintre noi atât timp cât pretindem că suntem o părticică dintr-un
popor, căci avem o patrie căreia îi suntem devotaţi cu tot sufletul.

Fisa de lectura
 Am ineput lectura: 16 septembrie
Am terminat lectura: 20 septembrie
Titlul operei literare: Danila Prepeleac
Autorul: Ion Creanga
Opera face parte din volumul: 1
Anul aparitiei volumolui: 1989
Editura: Literatura artistica
Genul literar: Genul epic
Specia literara: Poveste
Tipul bsmului: Cult
Opera este scrisa in: Proza
Date importante din viata si activitatea scriitotului:Ion Creangă
(n. 1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889,
Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei
basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat
a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale
autobiografice Amintiri din copilărie.
Alte opere ale autorului: ("Fata babei si fata
mosneagului","Amintiri din copilarie","Punguta cu doi bani","Harap-
Alb","Capra cu trei iezi","Pacala",Ivan Turbinca" etc.).
Personaje: Danila Prepeleac,sptia sa,copii,fratele sau si dracii.
Caracterizarea personajului principal: Danila Prepeleac est
descris de autor ca fiind sarac,lenes si prostanac.
 REZUMAT
Erau odata intr-un sat doi frati: unul harnic, grijuliu si chiabur,
iar celalalt, Danila, era lenes si sarac. Intr-o zi, cel mare ii spune lui
Danila sa se duca la targ cu cei doi boi ai sai, sa ii vanda si sa
cumpere un car si doi boi mai mici. Zicand acestea, Danila ia boii si
se duce cu ei spre targ. Pe drum insa el intalneste un om cu un car
nou care mergea singur la vale.

Impresionat, eroul da boii in schimbul carului, dar vazand ca la

deal nu merge asa usor, hotaraste sa scape de el si il da in schimbul
unei capre. Insa capra se smucea in toate partile, incat ii era acum
lehamite de dansa. Astfel ajunge sa dea capra pe o gasca si gasca
pe o punga goala. Danila ii povesteste fratelui sau cum a ajuns ca
dintr-o pereche de boi sa se aleaga cu o punga. Dar acesta ii da
carul inca o data in speranta ca va face ceva bun, insa cel mic
distruge carul si ii omoara boii.

Fratele se supara si ii spune ca mai bine s-ar fi calugarit, ca sa nu

mai necajeasca oamenii si sa nu-si mai chinuie familia.

Pe drum, Danila isi da seama de sfatul fratelui si se hotaraste sa

ridice o manastire langa un helesteu. Acolo, insa, locuiau niste draci
care incearca sa il alunge. Intai ii ofera bani dar se razgandesc,
punandu-l la diferite incercari. Intai se intrec in putere, carand o
iapa de trei ori in jurul helesteului, dracul reuseste sa care iapa in
spate, dar Danila il pacaleste suindu-se pe iapa si inconjurand lacul
calare.
 In a doua incercare, eroul il pacaleste pe drac in a prinde un
iepure, dar acesta nu reuseste. A treia oara, Danila il pacaleste pe
drac legandu-l la ochi si lovindu-l cu un ciomag pe cap. Ultima
incercare era o intrecere in injuraturi, iar Danila il trimite pe drac
acasa unde il astepta nevasta si copiii care reusesc sa il alunge.
Astfel Danila s-a ales cu banii dracilor si a trait fericit pana la adanci
batraneti.