Organisme transgenice

Folosirea unor termeni de <<concentrat>> sau

<<congelat>> ascunde de multe ori prezenţa unui organism
modificat genetic. Ignorarea unei etichetări corecte, care să
includă, acolo unde este cazul, menţiunea de <<modificat
genetic>> poate atrage după sine pierderea încrederii
consumatorilor în întreg sistemul de etichetare, în baza căruia
americanii îşi stabilesc dieta zilnică.
Spre deosebite de Uniunea Europeană, în SUA
etichetarea alimentelor modificate genetic nu este, în prezent,
obligatorie.
Japonia intenţionează ca în cel mai scurt timp să impună etichetarea obligatorie a culturilor
modificate genetic, atrăgând astfel protestele celor din industria cerealieră americană care
exportă masiv în Japonia.
Ce sunt organismele modificate genetic?
Recent au fost create plante transgenice cu importanţă majoră în alimentaţie, cum sunt
porumbul şi cartofii rezistenţi la insecte, fasolea, soia tolerantă la glifosfat, tomatele cu coacere
întârziată şi conţinut ridicate de substanţă solidă etc, precum şi animale transgenice, obţinute cu
ajutorul tehnicilor de inginerie genetică.
Toate aceste fiinţe vii nou create de om nu există în natură, iar impactul lor asupra
mediului, ecosistemului şi, implicit, asupra fiinţei umane nu este pe de-a-ntregul cunoscut.
Din dorinţa de a asigura hrana zilnică milioanelor de locuitori ai planetei, nu trebuie să
neglijăm însă aspectul esenţial al securităţii alimentare !
Este adevărat că toate alimentele au suferit modificări, într-o oarecare măsură.
Dar ingineria genetică diferă de metodele tradiţionale prin faptul că genele sunt transferate
între specii diferite, şi nu în cadrul aceleiaşi specii.
În natură, o astfel de încrucişare nu este posibilă. În ce măsură este afectat echilibrul
natural şi care sunt consecinţele? Acestea sunt întrebări la care oamenii de ştiinţă nu au
răspunsuri certe.
Alimentele modificate genetic ar putea reprezenta un risc pentru sistemul imunitar uman ,
declară Stanley Ewan, patologist la Aberdeen University Medical School din Anglia.
În urma experienţelor făcute pe şobolani, aceştia au prezentat importante modificări cerebrale în
urma hrănirii lor cu cartofi modificaţi genetic.
Patrick Holden, director al Soil Association din Anglia, (organizaţie fondată în 1946 pentru a
promova agricultura organică) consideră că:
a) poluarea culturilor <<normale>> cu seminţe modificate genetic reprezintă deja o potenţială
problemă, punând în pericol biodiversitatea planetei.
b) nu există nici o dovadă că alimentele modificate genetic ar putea fi cheia către rezolvarea
problemei <<alimentare>> a planetei.

1
Cert este că beneficiarii majori ai acestor organisme modificate genetic sunt însăşi companiile
multi-naţionale care le produc şi le comercializează.
Este evident, etichetarea alimentelor modificate genetic trebuie să devină obligatorie.
Consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce conţine un aliment şi de a alege ce mănâncă, în
cunoştinţă de cauză.
Din fericire inca la noi in tara aceste experimentari sunt ,cel mult, in scutece .Veti
găsi,desigur, un pesticid, două, dar nu un cartof cu genă de gândac ...

Frankenstein creşte în grădină

Dintr-o eprubetă s-a născut o oaie. Lanuri de tutun luminează noaptea. Cereale
răspândesc sperma vegetală a pustiului. Altele rezistă la pesticide, polenul lor e integrat de
buruieni care şi ele devin imune şi invadează totul. Savanţii se chinuie să producă bumbac auriu şi
roşii albastre, nuci cu mireasmă de iasomie şi vin verde cum numai la Cotnari se mai vedea pe
vremea lui Dimitrie Cantemir. Alţii susţin că şi în neolitic se cultiva porumb transgenic, dovadă
anumite modificări din ADN-ul plantei. Biotehnologia e pe punctul de a declanşa un mare război
comercial transatlantic.

Detonatorul sterilităţii

În ediţia sa din 19-25 august 1999, Le Nouvel Observateur inserează un titlu de senzaţie :
“Bomba cu neutroni a agronomiei – Terminator în culturile de bumbac”. Urmează explicaţiile: se
introduce în cromozomul plantelor modificate genetic un virus care, în faza finală de maturaţie,
declanşează secreţia unei toxine, zice-se, inofensivă pentru consumator ceea ce rămâne însă de
văzut. Oricum ea asigură sterilitatea plantei pentru următoarea generaţie. În felul acesta creşte
preţul seminţelor fertile pentru o singură însămânţare. Agricultorii, mai cu seamă cei din ţările mai
puţin dezvoltate care obişnuiesc să păstreze o parte din recoltă pentru reînsămânţări, vor fi nevoiţi
să-şi cumpere an de an materialul săditor. Nu este vorba de vreo fantezie a unui Faust tenebros,
ci de o invenţie din cadrul programului Technology Protection System realizat de Delta & Pine
Land Co. şi recunoscută la 4 martie 1998 prin brevetul nr. 5723765 depus de mica firmă din
Mississippi împreună cu Ministerul Agriculturii Statelor Unite. La două luni după depunerea
brevetului, Delta & Pine Land Co. a fost cumpărată, pentru două miliarde de dolari, de gigantul
Monsanto, lider mondial în producţia de organisme modificate genetic (OMG). S-a răspândit
îndată în întreaga lume teama violentă că Monsanto, păstrând pentru sine secretul noii invenţii, va
introduce în circulaţie plante conţinând virusul sterilităţii. Adversarii ingineriei genetice nu sunt
puţini în Statele Unite, iar în restul lumii, ei formează majoritatea publicului, drept care, cei mai
militanţi dintre ei au botezat îndată gena stearpă cu numele escatologic de Terminator. Mii de
indexuri acuzatoare se îndreaptă spre Monsanto şi interesele sale monopoliste. Margaret Mellon,
unive rsitară americană, membră în Union of Concerned Scientists, rezumă astfel noua sfidare:
“Această tehnologie agronomică nu sporeşte randamentul şi nu ameliorează valoarea nutritivă a
alimentelor. Nu are decât un singur scop: sterilizarea plantelor. Ea produce seminţele morţii”.
Terminator este, fără îndoială, o capcană genetică, embrionul viitoarelor războaie
bioeconomice. Fabien Gruhier, semnatarul articolului din Le Nouvel Observateur, imaginează un
scenariu: “Organismelor vii le-ar putea fi insinuate virusuri producând boli care să nu apară decât
după mai mulţi ani şi care să nu poată fi tratate decât cu anumite mijloace procurate din surse
2
bine determinate dinainte. Aceleaşi virusuri şi maladii ar putea fi activate la comandă pentru a
pedepsi state incorecte sub aspect politic în ochii Unchiului Sam!”

Boli transmise prin alimentele transgenice

În întreg Regatul Unit, o avalanşă de atacuri virulente s-a abătut asupra producătorilor de
organisme modificate genetic. Nu a fost doar o prelungire a scandalului maladiei vacii nebune, ci o
izbucnire pe scară largă în mass-media a Afacerii Pusztay. Arpad Pusztay, cetăţean britanic de
origine maghiară, azi 72 ani, cercetător la Rowett Research Institute din Abardeen, Scoţia, a
afirmat la televiziune în 1998, că şobolanii hrăniţi cu alimente transgenice prezentau tulburări
imunitare alarmante. Ca urmare, o anchetă a fost deschisă asupra metodelor sale de cercetare.
Pusztay s-a pensionat, afacerea a părut clasată până când, la începutul lui februarie anul
următor, un grup de oameni de ştiinţă, dintre care însă niciunul nu e specialist în inginerie
genetică, a semnat o petiţie acuzându-l pe patronul lui Pusztay de atitudine discriminativă.
Pusztay lucra cu lectinele, o familie de proteine insecticide ce se găsesc în anumite soiuri de
fasole. A îmbogăţit cu lectine un lot de cartofi, iar altul l-a modificat genetic ca să poată produce
aceste proteine. A hrănit şobolanii cu tuberculii modificaţi genetic şi a observat o atrofiere a
ficatului rozătoarelor şi, implicit, apariţia unor deficienţe imunitare. Institutul scoţian a cerut o
anchetă independentă care a negat concluziile lui Pusztay, dar profesorul Stanley Ewen de la
Universitatea din Abardeen a întreprins noi investigaţii care au confirmat ipoteza cercetătorului de
origine ungară. Numai că nici studiile lui Pusztay, nici cele ale lui Ewen nu au fost publicate şi nici
supuse expertizei unei terţe părţi, drept care, declară Ray Baker, responsabil al Consiliului
Cercetărilor în Biotehnologie şi în Biologie: “noi nu putem să le evaluăm pentru că nu avem acces
la date”.

Opinia publică însă s-a arătat surdă la sfaturile oamenilor de ştiinţă. Toată lumea e
convinsă că alimentele transgenice sunt primejdioase, chiar dacă ele nu au fost testate pe om. Pe
de altă parte, gaz pese foc au aruncat concluziile lui Robert Havenaar şi ale colegilor săi de la
Institutul de Nutriţie din Zeist, Olanda, care afirmă: “Genele rezistente la antibiotice pot trece din
alimentele transgenice în bacteriile din aparatul nostru digestiv, transformându-le în bacterii încă
necunoscute care pot să provoace organismului uman un rău inimaginabil”. Până acum, se credea
că genele modificate din alimentele îngurgitate de om sunt îndată distruse de enzimele din
stomac.Se pare ca nu este asa .

Între timp, Pusztay a fost integral reabilitat. Publicul britanic vede în fiecare legumă
modificată genetic câte un mic Frankenstein vegetal. E curentă de asemenea angoasa la adresa
reţelelor de magazine alimentare ca nu cumva să vândă, printre celelalte, produse fără eticheta
modificat genetic. Cu alte cuvinte, lumea pe acolo se confruntă cu o meteahnă veche pe alte
meleaguri: ce e pe etichetă să fie şi în borcan . “Prudenţa e necesară, afirmă Vivyan Howard,
toxicopatolog la Universitatea din Liverpool, deoarece e extrem de dificil de verificat dacă omul
este sau nu victimă a efectelor nefaste ale alimentelor transgenice. Primele semne nu ar apărea
probabil decât după 20-30 de ani când ar putea fi afectate populaţii întregi şi nici o comparaţie nu
ar mai fi cu putinţă”.
În 1996, erau cultivate în lume cu plante transgenice 1,7 milioane ha. În 1997, 11 milioane,
iar în 1998, 27,8 milioane hectare. În Statele Unite, OMG-urile ocupă zeci de milioane de hectare,
3
iar în 1999, mai mult de 50% din recolta de soia a fost transgenică. Alte plante vizate sunt
porumbul, bumbacul, rapiţa. În această ţară, se crede că prin 2010, întreaga recoltă din toate
speciile va avea paternitate biotehnologică. Delegaţii din 170 de ţări întruniţi la Cartagena de
Indias, în Columbia, între 14-27 februarie 1999 au eşuat în a stabili regulile comerţului cu produse
modificate genetic. Eşecul e imputat de mulţi Statelor Unite care favorizează rezolvarea disputelor
prin Organizaţia Mondială a Comerţului. Protocolul “riscului biotehnologic” asupra căruia
participanţii nu au izbutit să se pună de acord, prevedea punerea în practică a unui principiu
internaţional de precauţie în chestiunea organismelor modificate genetic.

Transferul de gene în celulele vegetale şi animale.

Tehnicile de recombinare genetică permit transferul genelor importante în celulele de

plante şi animale, iar în rezultat se obţin plante şi animale transgenice. Pentru transferul de gene
la plante sunt utilizate bacteriile Agrobacterium tumerfaciens (descoperite în 1907 de E.Smith şi
C.Townsend), care provoacă formarea unor tumori cancerogene (crown gall) pe tulpinile unor
plante (la speciile din 93 de familii de dicotiledonate).

Plasmidul Ti (tumor inducing) descoperit la A.tumefaciens cauzează tumori la plante prin

transferul unui segment de ADN (ADN-T) din plasmid în celulele vegetale.
Strategia pentru transferul genelor cu ajutorul plasmidului Ti în celula vegetală include:
introducerea segmentului de ADN-T într-un plasmid de E. coli;
introducerea în plasmidul format a genei necesare şi a genei marker (gena pentru rezistenţă la
canamicină);
introducerea plasmidului recombinat în Agrobacterium tumerfaciens;
infecţia cu A.tumerfaciens a plantelor respective;
selectarea plantelor transformate.
Pentru realizarea transferului de gene în celula vegetală este utilizată metoda culturilor de
celule şi ţesuturi în vitro.
Firma americană “Monsanto” comercializează deja plante transgenice (transformate) de
cartof, rezistente la gândacul de Colorado.
O realizare remarcabilă în domeniul transferului de gene în celula animală o constituie
şoarecii transgenici. Gena hormonului de creştere de la şobolan a fost transferată prin microinjecţii
în cele două nuclee ale ovulului proaspăt fecundat de la şoarece (în fiecare nucleu câte circa 600
copii ale genei hormonului de creştere).
Ovulele fecundate (170) au fost implantate în oviductul unei femele-receptor. În consecinţă,
s-au obţinut 21 de şoricei. La 6 dintre ei s-a constatat o cantitate mărită a hormonului de creştere
(de 100 – 800 de ori). Aceşti şoricei aveau o creştere mult mai rapidă şi prezentau greutăţi
corporale superioare animalelor-martor.

Transferul de gene cu ajutorul plasmidului Ti în celula vegetală.

4
 Plantele modificate genetic (transgenice) sunt plante de culturã obisnuite, cãrora, prin
intermediul unor tehnici moderne de inginerie geneticã numite biotehnologii, li se transferã anumite
gene (si prin urmare, caracterele dorite) cu o precizie si o usurintã mult superioare metodelor
clasice de ameliorare.

In acest fel se pot obtine soiuri (sau hibrizi) noi de plante, rezistente la boli si dãunãtori, cu
calitãti nutritionale superioare (de ex. continut ridicat de ulei, zahãr, proteine, amidon, vitamine),
tolerante la unele erbicide neselective (si usor degradabile în mediu), precum si la factori de stres
cum ar fi seceta, frigul, salinitatea.
Utilizarea plantelor transgenice prezintã urmãtoarele avantaje:
- se reduce consumul de pesticide (insecticide, fungicide, erbicide) si implicit poluarea mediului si
a produselor agricole;
- cresc productiile, prin diminuarea pierderilor cauzate de boli, dãunãtori, buruieni;
- se îmbunãtãteste calitatea acestora (continut ridicat în nutrienti, gust, culoare, rezistentã la
pãstrare);
- se reduc costurile de productie, prin eliminarea unor tratamente chimice, în general, foarte
costisitoare;
- se îmbunãtãteste calitatea apelor freatice si de suprafatã, prin reducerea reziduurilor de
pesticide.
5
 ***
Suveranitatea alimentara

La sfârşitul lunii august 1999, José Beauvais, preşedintele Confederaţiei Ţărăneşti din
Franţa a fost arestat pentru că ar fi instigat şi participat la demontarea unui şantier al unui
restaurant McDonald’s şi la distrugerea unei sere în care se cultivau plante transgenice. A refuzat
să iasă din închisoare contra unei cauţiuni de 150 de mii de franci, devenind brusc un erou
naţional al rezistenţei la mondializare

Slow Food vs Fast Food

Mondializare înseamnă nu numai abolirea depărtării, nu numai impunerea unor valori

umane general recunoscute, ci şi imperialism economico-financiar şi standardizare stilistică.
Reţeaua de restaurante McDonald’s e un simbol de uniformizare a gastronomiei. Pe urmele sale
au pornit şi alte reţele la fel de standardizate, numite cu un eufemism tematice: Planet Hollywood,
Fashion Café, Hard Rock Café, All Stars Café, Harley Davisson Café şi altele, etalând pe firmele
lor toate clişeele vedetismelor din modă, sport, cinema, automobilism, motociclism etc.
Numai că, potrivit revistei spaniole Integral nr. 233, restaurantele tematice au început să-şi
închidă porţile. Clienţii s-au săturat să mai înghită pe nemestecate o hrană proastă care nu era
altceva decât fast food “reciclado”, spune revista, reîncălzit, presupunem noi. Din cele 33 de reţele
internaţionale de asemenea localuri care operau în 1998, se crede că nu vor supravieţui nici
jumătate, fiindcă le-a fost dat în vileag trucul. Planet Hollywood a pierdut 20% din clientelă într-un
an, Hard Rock Café 10%. Ele arată la fel la Boston, Lisabona, Istanbul sau Djakarta, fiind expresia
noului colonialism cultural.
Nu se putea ca o asemenea mişcare mondialistă să nu întâlnească o opoziţie pe măsură,
chiar dacă actualmente ea nu este tot atât de vizibilă ca structurile standard. Totul a început la
Roma, bastion al rezistenţei în numele specificităţii stilului de viaţă. McDonald’s a implantat aici un
restaurant în Piaţa Spaniei în 1986. A primit îndată replica: “Gustul este cea mai înaltă expresie a
identităţii unui popor”, a proclamat atunci Carlo Petrini, militant al gastronomiei diverse şi al
meselor gustoase, lente şi tihnite, partizan al savorilor locale. Propaganda lui şi-a făcut efectul şi,
de 13 ani, restaurantele slow food iniţiate de Petrini nu contenesc să se răspândească în lume,
prezente fiind acum în 40 de ţări şi cuprinzând peste 80 de mii de militanţi grupaţi în organizaţia cu
acelaşi nume, având ca mascotă melcul.
De la introducerea în culturã în anul 1996, suprafata cultivatã în lume cu plante transgenice
a crescut, pânã în anul 2001, de peste 30 de ori - de la 1,7 mil ha la 52,6 mil ha, acestea fiind
cultivate de cca 5,5 mil de fermieri din 13 tãri, de pe toate continentele.
În anul 2001, patru tãri au cultivat 99% din suprafata mondialã de plante modificate genetic.
Pe primul loc se situeazã SUA, cu 35,7 mil ha (68% din total), urmate de Argentina - 11,8 mil ha
(22%), Canada - 3,2 mil ha (6%) si China - 1,5 mil ha (3%). Restul de 1% din suprafatã apartine
celorlalte 9 tãri, între care Africa de Sud si Australia, fiecare cultivând peste 100.000 ha.
Alte sapte tãri, în ordine descrescãtoare a suprafetelor, cultivã plante transgenice: Mexic,
Bulgaria, Uruguay, România, Spania, Indonezia si Germani (sub 100.000 ha, toate la un loc).
Pe plan mondial, principalele specii modificate genetic, cultivate în anul 2001, au fost soia -
33,3 mil ha (63% din suprafata totalã cultivatã cu plante transgenice), urmatã de porumb - 9,8 mil
6
ha (19%), bumbac - 6,8 mil ha (13%), rapitã canola - 2,7 mil ha (5%). Alte specii de plante (cartof,
tomate, tutun, dovlecel, papaya, garoafe s.a.) se cultivã pe suprafete mult mai mici (sub 1% din
suprafata totalã).
Desi prezintã atâtea avantaje incontestabile, utilizarea organismelor modificate genetic (pe
scurt, OMG) întâmpinã o oarecare rezistentã în toate tãrile, îndeosebi în Europa.
Motivul de îngrijorare îl constituie, pentru unii (în special politicieni de orientare ecologistã),
impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra mediului, determinând asa-zisa “poluare
geneticã”, cu consecinte imprevizibile.
La acesta se adaugã si îngrijorarea consumatorilor (uneori exageratã) privind pericolul pe
care l-ar putea prezenta, pentru sãnãtatea omului, unele produse obtinute din plantele modificate
genetic.
Trebuie precizat cã, pânã în prezent, nu au putut fi aduse dovezi atestate stiintific privind
efectul negativ al produselor transgenice asupra mediului sau sãnãtãtii omului.
Existã si un argument care tine de etica religioasã, de moralã, având în vedere posibilitatea
introducerii în plante a unor gene provenind din organisme neînrudite (bacterii, ciuperci, organisme
superioare).
Conflictul între UE si SUA, în aceastã problemã, are la bazã si interese de naturã
economicã ale unor companii europene producãtoare de pesticide si de seminte, care au pierdut
teren în fata concurentei americane.
Prin urmare, statele Uniunii Europene încearcã sã stãvileascã pãtrunderea pe piatã a
produselor agricole transgenice din SUA, mai competitive din punct de vedere al pretului si al
calitãtii
Obtinerea, testarea, utilizarea si comercializarea organismelor modificate genetic sunt
supuse, în toate tãrile, unui regim special de reglementare, autorizare si administrare, care
stabileste cadrul juridic si institutional menit sã elimine sau sã reducã riscurile de producere a unor
efecte negative asupra sãnãtãtii oamenilor, diversitãtii biologice, echilibrului ecologic si calitãtii
mediului înconjurãtor. Aceste reglementãri au la bazã principiul precautiei si includ proceduri
detaliate privind evaluarea si managementul riscurilor.
În SUA, Canada si alte tãri, plantele modificate genetic se cultivã si se utilizeazã în hrana
oamenilor si a animalelor, fãrã sã fie obligatorie depozitarea separatã a productiei obtinute,
respectiv etichetarea alimentelor care contin OMG, întrucât, în afara însusirilor superioare pe care
le posedã, ele nu diferã cu nimic fatã de produsele traditionale (între ele existã asa-zisa
“echivalentã substantialã”, concept adoptat de OECD).
Legislatia europeanã prevede, însã, etichetarea produselor modificate genetic.
În tara noastrã, importul semintelor modificate genetic, cultivarea lor si utilizarea produselor
obtinute din aceste plante a fost reglementate în prezent de O.G. nr. 49/31.01.2000 privind regimul
de obtinere, testare, utilizare si comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile
biotehnologiei moderne si a produselor rezultate din acestea.

7
8