1
3. În funcţie de obiectivele urmărite (agresivitatea ce urmăreşte obţinerea unor beneficii ;
agresivitatea ce urmăreşte predominant rănirea şi chiar distrugerea victimei ) .
4. În funcţie de forma de manifesatre a agresivităţii (agresivitatea violentă şi agresivitatea
nonviolentă ; agresivitatea latentă şi agresivitatea manifestă ).
Conform lui S.Worchel se face distincţie între agresivitatea datorată supărării şi agresivitatea
instrumentală . Prima apare ca urmare a mâniei sau ostilităţii , pe când a doua este orientată în
direcţia obţinerii unui câştig material . O formă particulară de agresivitate instrumentală o constitie “
conflictul realistic de grup “ (cf. P . Iluţ , 1994 ). Specific este faptul că anumite grupuri de
dimensiuni diferite intră în raporturi competitive pentru o resursă de existenţă limitată . Menţinerea
stărilor conflictuale , cu manifestare efectivă a agresivităţii conduce mai ales la pierderi , chiar
irecuperabile .
Agresivitatea manifestată la nivel interpersonal este un fenomen psihosocial şi el ridică
problema “ coparticipării “ celor doi membri ai relaţiei conflictuale ( agresor – agresat ) .Vina se
împarte între cei doi , culminând cu situaţia în care victima poate să fie mai “ vinovată “ decât
infractorul .
După clasificarea făcută de T.Bogdan (1988) victimele se împart în victime provocatoare
(care anterior au comis ceva faţă de infractor ) şi victime care precipită declanşarea acţiunii
infractorilor ( deşi între ei nu a existat niciodată vreo legătură ).
Comportamentul agresiv este stimulat , provocat , declanşat şi întreţinut de conduita
partenerului relaţiei interpersonale ce suportă consecinţele agresiunii . De aici ideea pentru
psihologia aplicată de a acţiona asupra cuplului .
2
1. Surse ce ţin de individ , de conduita şi de reactivitatea lui comportamentală . Aici sunt incluse :
frustrarea , provocarea directă , durerea fizică şi morală , căldura , aglomeraţia , alcoolul şi drogurile ,
materialul sexi şi pornografic .
Pornind de la teoria etichetării a lui Schachter , D. Zillmann (1978) a formulat teoria transferului
excitaţiei conform căreia ceea ce este important , nu este sursa provocării , ci percepţiile pe care le
are individul privitor la această provocare .
2. Surse ale agresivităţii în cadrul familiei . Cele mai grave forme de manifestare a agresivităţii sunt
bătaia şi incestul , cu urmări nefavorabile asupra procesului de dezvolatre şi maturizare psiho -
comportamentală a copilului .
Spineta , Rigler şi Gelles (1973) au evidenţiat tipurile de caracteristici ale grupurilor de părinţi care
folosesec bătaia , acestea fiind : caracteristici demografice , istoria propriei vieţi a părinţilor ,
atitudini parentale în raport cu creşterea copiilor , tulburări psihologice şi psihiatrice .
3. Surse ce ţin de mijloacele de comunicare în masă .
Se disting , în special violenţa expusă prin intermediul televiziunii şi presei . Unii specialişti
consideră că expunerea la violenţă ar avea efecte cathartice , reducându-se astfel propriile nevoi de a
acţiona agresiv . Alţi autori consideră că expunerea la violenţă conduce în mai mare măsură la
creşterea agresivităţii decât la catharsis . P. Iluţ include în lista efectelor negative următoarele :
dezinhibiţia , învăţarea de tehnici de agresiune . afectarea operaţionalităţii sistemului cognitiv ,
desensibilizarea faţă de victimă .
Reducerea agresivităţii .
Specialiştii propun următoarele căi de reducere a agresivităţii :
1. Catharsisul legat de aşa – numitul “ model hidraulic “ . Însă trebuie găsite modalităţi de
descărcare a tensiunii emoţionale şi de reducere a pornirii către conduita agresivă , cum ar fi :
vizionare de materiale cu multe scene violente (idee de la Aristotel ) , consumarea tendinţei agresive
la nivelul fanteziilor (S.Freud) , angajarea în acţiuni violente efective dar care nu au consecinţe
antisociale ( ideea lui Platon ) .Dar cercetările experimentale au condus la concluzia că aceste
modalităţi nu reduc violenţa , ba chiar o intensifică .
2. Pedeapsa care se aplică în urma manifestării agresivităţii cu intenţia de a preveni repetarea .
pedepsele pot fi instituţionalizate şi neinstituţionalizate . Recidivismul este un exemplu clar al
eşecului programului de recuperare bazat pe pedeapsă . Conform lui R.R.Sears (1953) , copiii sever
pedepsiţi se comportă mult mai agresiv
3. Reducerea efectelor învăţării sociale . După teoria lui A.Bandura trebuie evitat , pe cât
posibil contactul copilului cu modele de conduită agresivă .
În cadrul muncii educative trebuie insistat în direcţia realizării unor “ frâne agresivo-inhibitive “ care
să-l ferească de angajarea în confruntări de natură agresivă . Un obiectiv central al educaţiei îl
constitue formarea unui model de tip
“ conduită amânată “ care îl ajută să nu dea curs imediat oricărei provocări de natură agresivă .
Desfăşurată atent şi temeinic , munca aducativă conduce la formarea mai generală a unor deprinderi
şi abilităţi de raportare şi comunicare interpersonală şi socială , la formarea unor capacităţi
empatice şi a unor atitudini pentru parteneriat , toate funcţionând ca mijloace de frânare şi reducere a
tendinţelor de adoptare a comportamentului agresiv .
BIBLIOGRAFIE
S. Iancu - Psihologia şcolarului , Iasi,Ed . Polirom , 2000.
S. Duck – Relaţiile interpersonale , Iasi, Ed. Polirom , 2000 .
G. D. Spinoiu şi M. Moţescu – Cunoaşterea personalităţii elevului preadolescent , Craiova ,
1981