Sunteți pe pagina 1din 3

PLUMB, G.

BACOVIA
Bacovia reprezinta ultima etapa de dezvoltare a simbolismului, insa lirica bacoviana
intruchipeaza cea mai stralucita expresie a curentului literar, in spatiul romanesc. Natura melancolica si
de un pesimism exacerbat, Bacovia marturiseste o afinitate pentru lirica simbolista de inspiratie
germana, a carei viziune intunecata si deziluzionata asupra lumii se potriveste si felului in care reflecta
lirica bacoviana universul uman. 
Simbolismul este un curent literar care se dezvolta in cea de-a doua jumatate a secolului al
XIX-lea, initial, in Franta, ca reactieimpotriva romantismului și a parnasianismului. Simbolismul
prefera expunerea starilor vagi, a sentimentelor delicate, in forme muzicale armonice. Alte
particularitati ale simbolismului sunt corespondentele, sinestezia, motivele recurente, sugestiile, starea
de spleen, cultivarea unor sentimente imprecise, sugerate prin simbolul multisemnificativ, prin imagini
sinestezice, prin principiul corespondentelor prin care se construieste viziunea poetica ori prin
muzicalitatea deosebita a versurilor.
Poezia emblematica a universului liric bacovian este cea care deschide si da titlu
volumului de debut, publicat in 1916 „Plumb’’. Toposul construit pe simbolul imaginat de Bacovia e
plasat in regnul mineral al carui atribut e incremenirea, inertia dezolanta a materiei. Fiinta insasi
impietreste, luata in stapanire de frigul launtric. Culoare a cosmosului, a fiintei, cenusiul-galbui inghite
toate culorile spectrului. Nicaieri cuvantul „plumb” nu apare mai tragic repetat ca in poezie. Metalul
care nu poate fi descompus devine metafora absoluta a existentei apasatoare, sufocanta, monotona si
mediocra, a unei vieti jefuite de sansa deschiderii spre celest.Poetul isi contruieste cu luciditate un
univers in care metafizicul e echivalent cu neantul, in care absolutul e exprimat prin metafora
plumbului, iar existenta, prin simboluri tanatice „Bacovia isi compune o masca, isi face din suferinta un
stil […]. Poetul se joaca pe sine […] spre a se exprima’’ N.Manolescu
Elegie existentiala si pastel simbolist,poezia are in prim-plan tema esecului existential, a
mortii, a incapaciății poetului de a se adapta într-o lume meschină, incapabilă să-i înțeleagă valorile.
„Plumb” este o poezie scrisă de George Bacovia, care deschide volumul cu același titlu,
apărut în 1916, și îl definește. Așezarea sa în fruntea primului volum publicat de autor îi conferă
calitatea de text programatic. Poezia este un adevărat manifest literar, o sinteză a notelor estetice şi
psihologice specifice creaţiei bacoviene și se înscrie în estetica simbolistă prin temă și motive, prin
cultivarea simbolului, a sugestiei, prin corespondența materie – spirit, decor, cromatică, tehnica
repetițiilor, ce conferă poeziei muzicalitate.
Textul liric este o artă poetică si prezenta concepția artistului despre lume și viață,
despre condiția creatorului în lume, despre imposibilitatea înălțării. Lumea se reduce la câteva cercuri
concentrice: „sicriu”, „cavou”, „cimitir”, care semnifică oraşul sau chiar universul uman în sine.
Motivele care conturează viziunea despre o lume tragică sunt: plumbul, vântul, somnul, frigul,
solitudinea.
Cele doua catrene sunt perfect simetrice la nivelul sintaxei poetice si al structurilor
metrice. Imaginarul poetic se configureaza pe doua planuri: al realitatii exterioare, obiective, si al
realitatii launtrice, subiective, aflate intr-o relatie de corespondenta, definitorie pentru estetica
simbolista. Planurile coincid sub semnul aceluiasi simbol – plumbul – si in spatiul aceluiasi camp
semantic al mortii.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivităţii: verbe la persoana I singular: „stam”,
„am început”, „săstrig”, adjectivul pronominal posesiv la persoana I „(amorul) meu”.
Prima strofa schiteaza reperele realitatii exterioare, obiective. Se figureaza un spatiu simbolic – al
somnului, al mortii. Cavoul, sicriul sunt metafore explicite ale mortii, simboluri ale vidului existential
in care fiinta este captiva. Spatiu inchis ilustreaza si spatiu inchis al odaii- cavou, al targului de
provincie sau al universului – vast cavou ori, poate, propriul trup. Toate cuvintele primului vers (cu un
tipar sintactic clasic : predicat , complement , subiect , atribut) sunt metafore – simbol ale mortii, ale
caderii. „Adanc” si,, de plumb” au valoare unor superlative stilistice semnificand prabusirea in neant”.
„Somnul „ de plumb” ia treptat in stapanire toate ariile vietii : fiinta omeneasca, creatiile omenesti.
Vantul, simbol obesiv in poetica bacoviana semnifica efemerul, nelinistea spiritului captiv in trupul –
cavou. Se asociaza cu motivul solitudinii fiintei in univers, subliniind tragicul ontologic ( „stam
singur”). Imaginea cavoului subliniaza imposibilitatea de a mai iesi din starea de claustrare, din
letargia care anunta apropierea mortii, idee identificata si in strofa a doua.Vântul este singurul element
care sugerează mișcarea și produce stridențe acustice și senzația de rece, specifică morții, în imaginea
auditivă din versul „Și scârțâiau coroanele de plumb”.
In a doua strofa,sintagma amorul meu de plumb propune o viziune concreta asupra
iubirii,moartea vorbeste nu doar despre efemeritatea iubirii, despre pierderea credintei in absolutul
iubirii. Constiinta acestei pierderi sporeste sentimentul singuratatii care devine insingurare metafizica.
Iubirea e resimtita ca inghet al fiintei , frig launtric ca esec existential. Versul emblematic este „Dormea
intors amorul meu de plumb”, "intoarcere spre apus”, conform lui Blaga, si semnifica destramarea
biologica. Anticiparea sfarsitului tragic se face prin notatia de ordin tactil: "era frig.”Expresia spaimei
de moarte, a senzaţiei de gol sufletesc, a singurătăţii obsedante se realizează prin imaginile auditive, dar
şi prin senzaţii tactile (frigul, vântul).
Neincrederea in interventia salutara a iubirii este redata in versul „si-I atarnau aripile de plumb”,
conotand ideea  aspiratiei anulate si a zborului frant. Versul confirma iminenta prabusire in moarte a
eului liric. Finalul poeziei cuprinde imaginea „aripilor de plumb”, o metaforă ce presupune zborul în
jos, căderea surdă și grea, imposibilitatea evadării, moartea afectivității.
Coborârea infernului condiţiei umane, conştientizarea dramei, absurdul existenţial.
Expresivitatea limbajului stilistic, prin valorile verbelor la imperfect- evocativ, durativ, descriptiv, ce
are efect de „sfarsit continuu” .Topica afectiva cu subiect postpus, paralelismul sintactic evidential prin
punctele de suspensie si repetarea motivului-simbol „plumb” de sase ori, simetric.Imagini artistice
dominante- vizuale, statice= impresia de stagnare, incremenire a universului poetic. Verbul la imperfect
exprimă ideea de continuitate a stării de singurătate, desemnează trecutul nedeterminat, dar şi
permanenţa unei stări de nelinişte, de singurătate, dezamăgire: “dormeau”, “stam”, “era”, “scârţâiau”,
“dormea”, “atârnau”, în timp ce verbul la perfect compus „am început” urmat de conjunctivul „să strig”
exprimă incapacitatea de a comunica sensibil cu iubirea, de unde denotă spaima de neant.
Prozodia este de ordin clasic, textul fiind alcatuit din doua strofe, cu rima imbratisata, masura
de zece silabe si ritm variabil.P Se observa predominanta iambului – ritm elegiac, trist, utilizarea
figurilor de sunet, si recurenta cuvantului-cheie.
Incepand cu aceasta prima poezie a volumului de debut, George Bacovia confera esteticii
simboliste romanesti profunzime de substanta, de viziune si de expresie, generand ruptura de lirica
eminesciana. Prin atmosferă, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor, prin accentuarea
stărilor sufleteşti, poezia “Plumb” de George Bacovia se încadrează în estetica simbolistă deschizând,
în lirica noastră, calea spre modernitate, în privinţa modalităţilor de expresie, a viziunii despre lume.