Sunteți pe pagina 1din 1

Babilonul

Pe malul Eufratului îşi poartă istoria pe umeri unul dintre cele mai frumoase şi faimoase oraşe
ale lumii antice:Babilonul. Centru al artei şi culturii, oraş protejat de Alexandru cel Mare, Babilonul era
denumit în Scripturi Stăpâna Regatelor.
Între văile fluviilor Tigru și Eufrat s-a dezvoltat cultura mesopotamiană. Termenul de
Mesopotamia este de origine greacă, însemnând “Țara dintre fluvii” și a început a fi utilizat în timpul
domniei lui Alexandru Macedon. Primii purtători de cultură și civilizație din acest spațiu au fost
sumerienii, după care au urmat akkadienii,o ramură a triburilor semitice. Aceștia din urmă au înființat
numeroase center economice și politice între care Babilon (însemnând “Poarta divinității”), Akkad, Kis,
Opris etc.
Se ştiu foarte puţine lucruri despre originea Babilonului, dar cronicile antice sugerează că oraşul
datează de acum 4000 de ani, şi era considerat un centru administrativ. Apoi, în 1894 î.Hr. oraşul a fost
cucerit de către Samuabun, un lider local din ţinutul a ceea ce numim astăzi Siria, şi l-a transformat
într-un mic regat. Soarta oraşului s-a schimbat radical odată cu venirea pe tron a celui de-al VI-lea rege,
Hammurabi, în 1792 î.Hr.
În timpul domniei sale, 1792-1750 î.Hr., Hammurabi şi-a extins teritoriul de-a lungul Eufratului,
anexând mai multe vechi centre urbane, precum Ur, Uruk, Isin şi Larsa. Conducător al unui înfloritor
imperiu, Hammurabi era văzut ca un zeu, şi astfel a înfiinţat noi reguli pentru poporul său. Codul lui
Hammurabi, care datează din 1754 î.Hr. conţinea 282 de legi. Gravat pe o bucată de 4 tone de piatră,
care acum este expusă la Muzeul Luvru din Paris, codul prezenta numeroase pedepse aspre în cazul în
care legile sunt încălcate, pedepse care includeau tăierea anumitor părţi ale corpului precum limba,
mâinile, sânii sau urechile. Codul lui Hammurabi este considerat ca fiind primul exemplu al prezumţiei
de nevinovăţie până la proba contrarie. Justiţia era determinată de cele trei clase sociale ale
Babilonului:oamenii cu proprietăţi, cei liberi şi sclavii. De exemplu, dacă un doctor omora un pacient
bogat, drept pedeapsă i se tăiau mâinile, dar dacă pacientul era un sclav, o compensaţie financiară era
suficientă.
Babilonul a fost cucerit de către persani în 539 î.Hr., şi cu toate acestea a continuat să fie
un centru al artei şi educaţiei. Oraşul a fost unul dintre preferatele lui Alexandru Macedon, însă
după moartea sa oraşul a devenit o ruină. În 1980, o parte a Babilonului a fost reconstruită de
către liderul irakian Saddam Hussein, aşa că doar puţin din vechiul oraş mai este vizibil astăzi.

S-ar putea să vă placă și