1.

Obiectul ,metodele si functiile politologiei

Politologia – se defineşte ca obiectul care studiază, analizează, descrie sistemul politic, fenomenele politice,
compartimentele politice, legile politice conform cărora societatea activează şi se dezvoltă.Prin noţiunea de metodă se
subînţelege totalitatea operaţiilor logice, ce permit dezvăluirea conţinutului obiectului de cercetare.
Metoda istorică, este examinată din punctul de vedere al posibilităţii utilizării experienţei pozitive din trecut în
soluţionarea problemelor actuale
metoda sociologică. Prin intermediul acesteia putem determina corelaţia dintre politică şi alte sfere ale vieţii sociale,
descoperi natura socială a statului, a puterii ş.a. Metoda sociologică permite determinarea orientării sociale ale deciziilor
elaborate, stabilirea grupului în interesele căruia acestea se realizează.
Metoda comparativă. Esenţa acesteia constă în compararea unor fenomene politice identice, ce evaluează în diferite ţări,
medii culturale. Examinarea procesului de formare şi dezvoltare a statului, partidului, mişcărilor, sistemului politic la
diferite popoare permite identificarea aspectelor comune şi deosebirilor în procesul politic, utilizarea experienţei politice
pozitive în diferite ţări.
Metoda normativ-valorică. Fenomenele politice sunt examinate prin prisma corespunderii lor normelor morale, dreptăţii
sociale, binelui comun.
Psihonaliza ca metodă este orientată spre studierea mecanismelor subiective al comportamentului politic, al caracterului
mecanismelor motivaţiei psihologice.
Funcţie cognitivă – politologia efectuează funcţie de cunoaştere şi interpretarea a realităţii politice.Această cunoaştere
este obiectivă, lipsită de poziţie ideologică şi este bunul întregii societăţi. Vizează politicul în sistemul evoluţionist al
societăţii. Funcţie creativă – cunoştinţele acumulate de politologie sunt materializate prin elaborarea teoriilor,
doctrinelor,programelor de ordin politic. Ce la rândul său perfecţionează cultura politică. Funcţie praxiologică – datorită
rezultatelor experienţelor şi concluziilor politologia are posibilitatea de-a oferi soluţii ce ar îmbunătăţi , perfecţiona
sistemul politic existent.Permite să ofere modele alternative de dezvoltare social-politice,modele de perfecţionare, ori
schimbare radicală a sistemului politic existent. Funcţie educativ-patriotică – politologia prin cunoştinţele sale dobândite
practic, prin valorile politice create,prin informaţia pusă în circulaţie – contribuie la formarea concepţiilor politice
personale şi unei educaţii civice patriotice

2.Structura politologiei

Noţiunea de ” Politologie” provine din ambianţa a cuvintelor greceşti „Polis” – ce se traduce ca stat, şi „logos” – ştiinţă despre stat.
Politologia – se defineşte ca obiectul care studiază, analizează, descrie sistemul politic, fenomenele politice, compartimentele
politice, legile politice conform cărora societatea activează şi se dezvoltă

Politologia  formează domeniul științelor politice;

Politologia are drept subiect de studiu sfera politicului și urmărește surprinderea într-o imagine generală a vieții politice, a
fenomenelor, a conduitelor, și a acțiunilor politice.
Știința politică cuprinde numeroase sub-domenii, inclusiv politică comparativă, economie politică, relații
internaționale, filozofie politică, administrație publică, politică publică și metodologie politică. Mai mult, știința politică este
legată și se bazează pe domeniile: economie, drept, sociologie, istorie, filosofie, geografie, psihologie și antropologie.

3.Politica fenomen social . Teorii cu privire la constituirea politica,functiile si geneza politica

Prin societate politică se înțelege totalitatea instituțiilor, organizațiilor, asociațiilor și mijloacelor de informare în masă, care, în mod
organizat și programatic, se implică în problemele puterii și conducerii politice, fie făcînd parte din organele de conducere politică,
fie activînd pentru dobîndirea puterii politice. Din componența societății politice fac parte statul, partidele politice, oricare alte
organizații, care, prin statut, prin program, prin activități legale, se implică în problemele puterii politice, ale organizării și conducerii
politice a societății.

4.Conceptii politice in perioada antica si evul mediu (Platon,Aristotel)

Concepţia este totalitatea ideilor, părerilor, având un caracter sistematizat, cu privire la o totalitate de probleme de ordin filosofic
şi/sau ştiinţific şi/sau tehnic
 perioada antichității, caracterizată prin apariția elementelor constitutive ale gândirii politice;
 perioada medievală sau feudală, caracterizată prin dominația fenomenului religios asupra celui politic;
Primele elemente ale gândirii politice apar încă din Antichitate, de care se leagă etimologia termenului "politică"
(în greacă polis - "cetate", "oraș", "stat"). De-a lungul timpului, acest termen a cuprins diverse semnficații, cum ar fi: artă
de guvernare a societățillor umane, de conducere religioasă, până la accepția modernă de istorie activă și filozofie
politică participativă. Dacă în Antichitate nu exista o delimitare clară a științelor care studiau societatea, în Evul
Mediu asistăm la dezvoltarea influenței Bisericii asupra societății. 

5.Gindirea politica renascentista si moderna

Perioada renasterii (sec 14-16) a insemnat o cotitura pe toate planurile vietii spirituale marcand si in
domeniul politologiei o ascensiune a ei si inscrierea politologiei in planul stiintific. Reprezentanti de seama:
Machiavelli Nicolo Machiavelli (1469-1527) a fost un om politic si istoric italian. Principala sa opera
“Principele” cuprinde importante date referitoare la politica. Autorul considera ca in politica dicteaza
interesele si forta. Aceste doua elemente erau considerate ca superioare problemelor de ordin moral.
Autorul porneste de la interesele generale ce primeaza in fata intereselor particulare. Machiavelli a
contribuit la despartirea teoriei despre morala de teoria politica si de teologie. El e considerat pe buna
dreptate intemeietorul stiintei politice moderne. Reprezentantii de seama ai perioadei de inceput a epocii
moderne s-au remarcat iluministii francezi Montequieu, Voltaire si J.J.Rousseau. Charl Montequieu (1659-
1755), scriitor, jurist francez s-a remarcat prin fundamentarea principiului legalitatii ce trebuia si ce
trebuie sa reglementeze raporturile dintre guvernanti si guvernati. Tot el a analizat temeinic formele de
guvernamant republican, monarhic si despotic.

A fundamentat principiul separarii puterilor in stat, precum si conceptul de libertate. Acest concept
din urma era socotit de Montequieu ca fiind dreptul “de a face tot ceea ce iti ingaduie legea”.

J.J.Rousseau (1712-1778) ganditor, iluminist, scriitor, muzician francez care a lansat ideea
contractul social in lucrarea “Contractul social”.

Considera ca puterea de stat este legitima atata vreme cat se intemeiaza pe intelegerea dintre
indivizi. El critica faptul ca statul a ajuns sa serveasca numai intereselor celor bogati. Pentru indreptarea
relelor din societate el preconiza o republica a micilor proprietari egali in drepturi.

J.J.Rousseau condamna inegalitatea economica si politica, precum si despotismul. Tot el a

formulat principiul suveranitatii poporului, socotind ca suveranul nu poate fi decat poporul.

7.Din istoria gindirii politicie din Moldova

Un rol inportant în formarea conștiinței politice moldovenești îi revine creștinismului. Multe secole la rînd biserica a contribuit și a
stimulat dezvoltarea învățămîntului, a cultivat adepților săi respectul față de carte. În perioada medievală gîndirea politică era
profund religioasă. Ca purtătoare ale concepției despre lume pot fi apreciate cronicile bisericești, letopisețele, alcătuite din
necesitatea consolidării orînduirii existente, a impunerii puterii centralizate domnești, din dorința de a conserva faptele omenești și
evenimentele timpului.

Gîndirea politică are ca obiect de studiu cercetarea genezei, formularea judecăților de valoare în legăturile lor cu soluțiile propuse,
urmărirea consecințelor, rolul istoric

8.Doctrina politica continut functii si trasaturi

doctrine politice (privesc organizarea şi conducerea societăţii).

Tipuri de doctrine: - doctrine filosofice); - doctrine religioase (creştine, musulmane, budiste etc.); - doctrine economice (economia
de piaţă, economia centralizată etc.); - doctrine militare
Doctrinele politice - constituie un sistem de idei, teze, principii, concepţii cu privire la organizarea şi funcţionarea societăţii, la esenţa
puterii politice

Rolul doctrinelor politice: - de a explica, justifica şi argumenta poziţiile şi atitudinile grupărilor sociale şi a conducătorilor lor; - de a
prospecta direcţiile de dezvoltare a statelor Ón care se acţionează; - de a promova idealurile şi programele de acţiuni; - de a menţine
Ón echilibru sistemul social global şi de a oferi alternative la rezolvarea crizelor apărute şi la asumarea guvernării.

Œn elaborarea doctrinelor politice se au Ón vedere următorii factori: - condiţiile social-istorice specifice; - nivelul de civilizaţie atins
Ón societate sau Ón epocă; - fenomenul politic internaţional; - cerinţele progresului istoric; - tradiţiile doctrinar istorice; Conţinutul
doctrinelor politice se regăseşte Ón Constituţia şi legislaţia statelor Ón programele şi statutele organizaţiilor politice

9.Doctrina poltica de dreapta .Liberalismul.Conservatorismul

Liberalismul (din franțuzescul libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și

egalitatea în drepturi.[1] Liberalii îmbrățișează o gamă largă de opinii. În funcție de modul de înțelegere a acestor principii,
majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și
corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă

liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului
natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care
drepturile minorităților sunt garantate

Liberalismul politic este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la protecția drepturilor și libertăților individuale,
opunându-se ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese, atât timp cât nu afectează
drepturile și libertățile celorlalți. Liberalismul economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață,
neintervenția statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.

Doctrina conservatoare, are la bază, ca si doctrina liberală, principiile statului de drept.

Ea susţine însă ideile inegalităţii oamenilor, ale necesităţii existenţei claselor sociale, distincte si
ierarhizate.

 
Doctrina conservatoare  are  ca rol primordial  proprietatea privată , apărarea ordinii sociale, a
religiei, susţine inegalitatea  indivizilor şi a claselor sociale.In concepţia conservatorilor, statul  are
sarcina de a apăra şi reglementa ordinea socială

10.Doctrine politice de stinga . social-democratia.Feminismul

Social-democraţia reprezintă doctrina politică privitoare la  organizarea şi conducerea

democratică a societăţii, are  la bază principiile egalităţii şi dreptăţii sociale şi promovează
intereselor producătorilor de valori materiale si spirituale, ale protecţiei sociale a cetăţenilor
defavorizaţi, prin limitarea puterii claselor sociale avute, îndeosebi a monopolurilor.

Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând
afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată cu
simpla revendicare a unor drepturi.

11.Doctrine politice nedemocratice. Fascismul. Marxismul

Doctrina politică fascistă privind organizarea si conducerea societăţii se călăuzeşte după principiul

instaurării puterii politice prin orice mijloace, mai ales, pe calea forţei, prin subordonarea
totală a individului autorităţii statale, nesocotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, înlocuirea
statului de drept cu statul poliţienesc, prin suprimarea pluralismului politic, menţinându-se un singur
partid - cel fascist care, de regulă, se confundă cu statul.
Această doctrină politică a căpătat contur si a fost aplicată în practică după primul război mondial
Fascismul promovează puterea absolută a statului în faţa căruia individul şi societatea există
doar în măsura în care fac parte din stat.

Fascismul  are ca obiective absorbirea societăţii şi individului în stat, destructurarea societăţii civile,
distrugerea personalităţii umane se realizează în fascism (ca de altfel şi în comunism), atât prin
perfecţionarea metodelor birocratico-centralizatoare si represive, cât si prin desăvârşirea tehnicilor
propagandei de masă.

12.Conceptul de putere. Structura puterii

Baza politicii o constituie puterea. Prin putere de ordin social noi subînţelegem, capacităţile unui grup de adepţi de-a impune
societatea la o activitate socială spre atingerea unui scop. Puterea politică este o parte componentă a puterii sociale cu rol
determinator în organizarea şi funcţionarea vieţii sociale. Specificul puterii politice: puterea politică se manifestă la nivelul cel mai
general al societăţii, organizând conducerea la nivel global,tot odată , având un caracter teritorial; puterea politică coordonează
celelalte forme ale puterii spre o conducere unitară cu caracter suveran; dirijarea maselor se înfăptuieşte pe baza Constituţiei. Aşa
dar, puterea politică asigură organizarea societăţii, şi este integrator, verigă de legătură a tuturor structurilor sociale, avînd ca scop
progresul statului şi ridicarea bunăstării membrilor societăţii. Capacitatea puterii politice de-a îndeplini funcţiile sale, depind de
structura puterii politice şi de formele de funcţionare a ei.

13.Corelaturile puterii:forta,autoritatea,prestigiul

Forta apare ca mijloc de constrangere  ce se confrunta cu alte forte interne pe care la domina, pana cand una
dintre acestea infrange puterii, pune mana pe ea si domina, la randul sau, celelalte forte interne.
         '' In viata sociala , forta nu genereaza nici ratiune si nici dreptate, dar este imposibil sa te lipsesti de ea
pentru a face ca ratiunea si dreptul sa fie respectate.''
          Din punct de vedere social, puten denumi forta politica, ansamblul de mijloace umane si materiale de
coercitie pe care vointa politica a unei (unor) clase, bazata pe institutii si grupari, le pune in actiune pentru a
asigura respectarea unei ordini constitutionale sau dimpotriva, pentru a o schimba.
         Nefolosirea fortei in interiorul unei societati este un indiciu de echilibru .Unitatea sociala este mai activa cu
cat intensitatea aplicari puterii este mai mica .

Autoritatea este ideea conform careia o persoana are dreptul de a-si exercita puterea de influenta asupra
comportamentului altor persoane.
      Autoritatea politica este o ipoteza a puterii politice reprezentand modalitatea concreta de manifestare a
puterii. Forta puterii politice este cu atat mai mare cu cat autoritatea politica se realizeaza, mai ales prin
convingere, prin adeziunea maselor la activitatea puterii politice.Asadar adevarata autoritate politica este aceea
prin care puterea se impune poreponderent prin convingere.Cea mai simpla definitie a autoritati politice ar putea
fii: capacitatea puterii de a obtine ascultare fara constrangere

Cauza imediata a localizarii puterii este prestigiul.Clasa care se va bucura de cel mai mare prestigiu va amea cea
mai mare parte a puterii.Prestigiul poate fi,interpretat ca un fenomen legat uneori de putere, in sensul ca
grupurile puternice tind sa devina prestigioase, si invers, grupurile prestigioase tind sa devin puternice. Prestigiul
separa indivizii sau grupurile unele de altele, determinand un fel de stratificare ce apare in societatile omenesti.

14.Tipologia puterii

Tipologia puterii politice - putere economică, reprezintă controlul asupra resurselor economice, posedarea bunurilor materiale,
zăcămintelor subterane. În perioade lentă a dezvoltării sociale, puterea economică domină; puterea cultural-informaţională,
puterea asupra societăţii cu ajutorul ştiinţei, informaţiei, mass-mediei, concepţiilor ideologice; puterea de constrângere, resursele
de forţă; puterea politică există şi funcţionează prin diverse forme: stat, partid, administraţie locală, organizaţii internaţionale.
Puterea de stat este o formă întemiată şi bazată pe aparat specific al impunerii, fiind înzestrat cu puterea de-a adopta legi şi aproba
diverse acte normative. Puterea politică se răsfrânge asupra întregii veţi sociale. Ea se prezintă ca sistem a 3 tipuri de relaţii: social-
politice, care cuprind relaţiile claselor; relaţii politico-conducătoare, care realizează raporturile economice, sociale, spirituale, între
subiectele politice şi organizaţiile sociale; relaţii politico-ideologice, care influenţează permanent asupra conştiinţei

15. Legitimitatea si dominatia puterii

Elementul esential al puterii il reprezinta dominatia, raportul dintre dominatie si supunere fiind motorul relatiei politice. Dominarea
este o comanda care influenteaza comportamentul persoanelor, exersandu-se in spatii organizate si inchise, Dominarea este in mod
necesar insotita de o forma de legitimitate.

Termenul legitimitate iniţial se defineşte ca putera instituită legal. Acest fapt reflectă convingerea, că puterea politrică instalată are
dreptul să conducă societatea. Legitimitatea puterii politice se realizează la nivel: deologic, unde putera este recunoscută ca valoare
prin prezenţa sa; la nivel de personalitate, legitimitatea se realizează ca o acceptare de către mase a acţiunilor liderilor, sau grupei
de lideri ce menţin puterea politică; la nivel structural, legitimitatea se realizează ca acceptare a normelor ce au fost impuse. Max
Weber a destins 3 tipuri de legitimitate politică: tradiţională – formă de dominaţie bazată pe încrederea sacră a al tradiţiilor care
stabilesc viaţa politică a societăţii; legitimitate raţional-legală, bazată pe încredera în raţionalitatea deciziilor primite de guvernul
dat; legitimitatea charismatică, ce caracterizează capacitatea supranaturală a conducătorilor

16. Sistemul Politic –esenta,structura,mecanismul de functionare

sistemul politic reprezintă totalitatea instituţiilor, organizaţiilor, relaţiilor, ideilor şi normelor a intereselor politice, care asigură
reglementarea politică a vieţii societăţii prin intermediul puterii de stat.
Sistemului politic structural este compus din: - Relaţii politice – activitate individuală şi colectivă a membrilor societăţii organizaţi,
pentru înfăptuirea unui scop politic. - Instituţiile politice. Statul cu toate instituţiile sale de presiune, partidele politice, instituţiile
ideologice, societatea civilă, organizaţiile nonguvernamentale. - Ideologia şi concepţiile politice reflectă în viaţa spirituală a formelor
şi metodelor, modului de organizare şi conducere a societăţii conform programelor şi doctrinelor politice.
Subsistemul instituţional uneşte toate instituţiile ce sunt legate de politică, organele statale, ideologice, presa, biserica. Subsistemul
normativ include normele politice, principiile şi tradiţiile morale, care reglementează viaţa politică a societăţii. Subsistemul ideologic
reflectă totalitatea de ideii, concepţii a subiecţilor ce participă în viaţa politică. Cultural încorporează totalitatea de compartimente
politice manifestate în stereotipuri şi reprezentări politice.
sistemul politic îşi asumă următoarele funcţii: funcţie strategică – deformarea scopului, sarcinilor, căilor de dezvoltare; organizarea
acti vităţii societăţii pentru împlinirea scopului politic; distribuirea bunurilor materiale; armonizarea intereselor statului; elaborarea
legilor, necesare pentru activitatea societăţii în ansamblu; 10 asigurarea securităţii interne şi externe, menţinerea ordinii publice;
formarea conştiinţei politice, atragerea maselor în viaţa politică; controlul îndeplinirii scopurilor trasate de sistemul statal existent;
explorarea resurselor materiale şi umane din mediul naţional; mobilizarea maselor la activitate socială, politică. Funcţiile, conform
cărora funcţionează sistemul politic sunt necesare pentru prosperitatea societăţii.
17.Tipologia sistemelor politice ,continut si diferentieri

sistemele politice se pot clasifica astfel:

1. Sistemul politic pluralist;
2. Sistemul politic al partidului dominant;
3. Sistemul politic partid-stat
Sistemul politic pluralist se caracterizeaza prin functionarea mai multor partide politice, alternanta la putere fiind asigurata
fara ca vreunul dintre ele sa realizeze o dominatie durabila. Sistemele pluraliste, dependente de fragmentarea votului

Sistemul politic cu partid dominant este definit prin distantarea categorica si de durata a unui partid politic fata de
celelalte, puterea politica având aceeasi structura si componenta timp îndelungat. Monopolul partidului dominant se
realizeaza în baza functionarii unui sistem electoral corect si a respectarii celorlalte principii ale democratiei.

Sistemul politic partid-stat se caracterizeaza prin monopolul nelegitim al unui singur partid, prin supunerea statului de
catre partidul unic (exemplul statelor comuniste). 

18.Notiunea de regim politic si elementele de baza ale regimului politic

Regimul politic exprimă totalitatea procedeelor de realizare a puterii de stat, evocă raporturile dintre componentele
sistemului social-politic şi economic.
El caracterizează mediul şi condiţiile vieţii politice a societăţii, un climat politic determinant existent într-o sau altă ţară într-o
perioadă concretă de dezvoltare istorică.

Unul dintre criteriile care stau la baza stabilirii tipurilor de regimuri politice este puterea, mai precis modul de organizare a
puterii. 

 doctrina constituţională a clasificat regimurile politice în trei categorii:

19.Regimurile politice nedemocratice :totalitarismul si autoritarismul

Regimul politic totalitar se caracterizează prin:

- controlul total al statului asupra economiei, culturii şi societăţii în general;

- nerespectarea principiului separaţiei puterilor în stat;

- existenţa unui singur partid politic, cu un lider dominator;

- nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;

- existenţa unei poliţii politice care reprimă orice protest împotriva regimului;

- realizarea unei intense propagande care promovează ideologia partidului unic şi o imagine înfrumuseţată a realizărilor
regimului şi ale liderului său.

Regimul politic autoritar se caracterizează prin existenţa unui lider cu puteri dictatoriale şi nerespectarea unora dintre
drepturile şi libertăţile cetăţeneşti

20.Principiile si formele de baza ale democratiei. Evolutia democratiei in R.M

Democrația-  este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul
universal și suveranitatea națiunii. De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața
legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat.

Principiile democrației

 Autoritatea este prezentă în relațiile dintre oameni atât în viața privată, cât și în viața publică. Autoritatea
înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-și impune propria voință celorlalți. În statul democratic, autoritatea este mult
diferită de exercitarea puterii într-un regim totalitar sau autoritar. Principiile democratiei sunt niste norme, reguli de
baza cu ajutorul carora functioneaza un stat democratic .
 Libertatea
 Egalitatea
 Responsabilitatea
 Dreptatea
 Proprietatea
 Pluralismul politic
 Separarea puterilor în stat
 Reprezentativitatea.
 Principiul suveranitatii natiunii
 Principiul domniei majoritatii si protectiei minoritatii
Evolutia democratiei in R.M- În mersul său istoric de la antichitate până în prezent omenirea a înregistrat/acumulat o experienţă
bogată care cuprinde toate formele de manifestare a creativităţii umane. Una dintre acestea este guvernarea, adică practica politică
de a aranja cât mai bine posibil lucrurile întro comunitate, - avem în vedere guvernarea democratică,
Printre semnificaţiile termenului democraţie evidenţiem: ‐ guvernarea care se realizează nemijlocit şi incontinuu de către popor,
neavând nevoie de politicieni profesioniţti sau funcţionari de stat; ‐ societatea bazată pe principiul posibilităţilor egale şi meritelor
personale şi nicidecum pe ierarhie şi privilegii; ‐ sistemul asistenţei sociale, ajutorării păturilor sărace, în limbaj contemporan
păturilor social-vulnerabile, în genere sistemul de redistribuire a produsului social pentru a diminua inegalităţile sociale şi a anticipa
tensiunile sociale corespunzătoare; ‐ mecanismul de elaborare a deciziilor în baza principiului voinţei manifestate de majoritatea –
cui? – poporului, populaţiei, cetăţenilor – aici fiind loc de meditat şi discutat: cine şi care este criteriul de identificare a acesteia,
greutatea lor specifică; ‐ sistemul de guvernare, care asigură drepturile şi interesele minorităţilor, care limitează puterea majorităţii;
‐ modul de ocupare a posturilor de stat printr-o luptă concurenţială cinstită şi transparentă, fără promovări din umbră, fie din
interior sau exterior, pentru cucerirea voturilor alegătorilor; ‐ sistemul de guvernare, care serveşte intereselor oamenilor
independent de participarea lor în viaţa politică. ‐ sistemul de guvernare în care puterea politică aparţine celor mai nevoiaşe
pături/straturi ale societăţii.

21/Notiunea de stat,esenta,functiile si atributele sale,teorii privind geneza statului.

Stat – sistem organizaţional, care realizează în mod suveran conducerea unei societăţi (a unui popor stabilit pe un
anumit teritoriu), deţinând în acest scop atât monopolul creării, cât şi monopolul aplicării dreptului. Statul este:

–            o organizaţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se realizează conducerea societăţii;

–            o organizaţie care deţine monopolul creării şi aplicării dreptului;

–            o organizaţie care exercită puterea pe un teritoriu determinat al unei comunităţi umane;

–            o organizaţie politică a deţinătorilor puterii de stat care, în exclusivitate, poate obliga executarea voinţei generale,
aplicând, în caz de necesitate, forţa de constrângere.

Statul este definit prin referire la trei elemente componente: naţiunea (popor), teritoriul şi puterea publică.[1]

22.Tipologia statelor

TIPOLOGIA STATULUI

1. Tipuri de stat

2. Statul de drept

3. Separatia puterilor

4. Suveranitatea

1. Tipuri de stat

Pornind de la tipul de legitimitate, care sustine autoritatea unui stat (traditionala, legal-rationala si
charismatica), Seiler propune doua tipuri de stat:

a. statul traditional (legitimat de traditii)

b. statul modern (legitimat cu Lege si Ratiune)

Statul traditional

Este asa cum nota Julien Freund un stat bazat pe credinta in forta si viabilitatea traditiei in numele careia
sunt chemati, pe baza cutumelor, la putere anumiti indivizi. Acesta coincide de fapt cu tipul de stat numit
monarhie (absoluta sau limitata), care pentru a-si realiza dominatia foloseste armata, politia, aparatul
administrativ.
Statul modern

este produsul revolutiilor moderne din Europa si se intemeiaza pe ideea ca puterea trebuie sa aiba o baza
rationala si o legitimitate sustinuta de legi.

Pentru clasificarea statului modern se au in vedere un set de criterii, intre care:

1. Cine si pentru cine elaboreaza legile

2. Cine este purtatorul rationalitatii

3. Cine pe cine organizeaza si conduce

Cu alte cuvinte, clasificarea se realizeaza pe baza criteriului de legitimitate. in functie de criteriul de

legitimitate se disting trei tipuri de stat modern:

1. Statul de drept (bazat pe legitimitate legalista)

2. Statul revolutionar (bazat pe 'dreptul la Revolutie')

3. Statul developpementalist (in curs de dezvoltare)

4. Statul terorist (intemeiat pe teroare)

23. Societatea civila: esenta,niveluri,tipuri,Geneza societatii civile in R.M

societatea civila  este o  sfera  (un spatiu, domeniu)  a  vietii  sociale,reglementata de o anumita ordine legala (un set  de reguli,
cutume), dar "autonoma" in raport cu statul, in care se manifesta spontan initiativa voluntara a indivizilor si grupurilor umane,intr-o
diversitate de forme de organizare/asociere (economice, profesionale, politice,
civice,c u l t u r a l e ,   e d u c a t i v e ,   r e l i g i o a s e ,   i n f o r m a ti o n a l e ,   e t c . )   c u   s c o p u l   s a ti s f a c e r i i   i n t e r e s e l o r , a
spiratiilor private si de grup

24.Functiile grupurilor de interese si clasificarea lor

Pe scurt, principalele caracteristici ale grupurilor de interese sunt urmatoarele:

desi nu sunt structuri sau institutii politice, activitatea lor se desfasoara in stransa corelatie cu cea a
institutiilor statului si a partidelor politice;
ele nu exercita intr-un mod direct puterea politica dar actioneaza asupra ei ca intermediari, pentru
realizarea unor decizii luate de o institutie sau un organ politic, fiind astfel un element al producerii
deciziei;
ele se definesc prin caracterul lor colectiv si printr-o actiune colectiva;
ele trebuie sa prezinte un anumit grad de unitate, sa se caracterizeze prin sentimentul apartenentei
la grup si prin adeziunea la anumite valori comune;
interesul care uneste membrii lor poate fi mai mult sau mai putin puternic dar, in orice caz, este
sursa unei actiuni comunitare si agregative.

Deci, grupul de interese exprima anumite interese, dispune de o organizare si exercita o presiune
pentru a-si atinge scopurile. Ca atare, el poate fi definit ca „un grup de persoane unite intr-o structura
specifica de unul sau mai multe interese comune, care isi realizeaza obiectivele prin presiunea exercitata
asupra autoritatilor abilitate sa ia o decizie
Ele indeplinesc urmatoarele roluri: 1) contribuie la finantarea unui partid politic sau a altuia; 2)
influenteaza alegerea candidatilor de catre partide; 3) influenteaza direct formarea vointei alegatorilor;
initiaza referendumuri populare .

25.Notiunea de partid politic. Evolutia istorica a partidismului ,structura si functii

Partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțământ, ce acționează programatic,
conștient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane, pentru dobândirea și
menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma
program.

26.Tipologia partidelor politice

Partidele politice pot fi grupate in functie de diverse criterii astfel:

1) Dupa structura si mod de functionare sunt partide de cadre si partide de masa.

Partide de cadre: Atunci cand au aparut partidele, ele nu aveau decat foarte putini membri. Cetateni mai
de vaza au hotarat sa se asocieze, activitatile lor fiind mai degraba voluntare. Astazi 848g66i , aceste
partide poarta numele de partide de alegatori. Prin acest lucru intelegem ca numarul alegatorilor unui
partid este in raport mult mai mare decat cel al membrilor acestuia, iar legatura pe care o au acestia fata
de partid este de cele mai multe ori slaba

Partide de mase: In comparatie cu partidele burgheze, constituite deseori din fractiuni parlamentare,
partidele muncitoresti au dispus inca de timpuriu de un aparat partinic bine organizat, avand un numar
relativ crescut de membri (partid de membri). Partidele de masa, asa cum le cunoastem noi astazi, sunt si
ele foarte bine organizate. De aceea, ele isi pot acoperi o mare parte din cheltuieli prin cotizatiile
membrilor. Partidele de masa apar atunci cand se simte nevoia reprezentarii unor clase sociale sau
grupuri sociale largi. 

Dupa programul de partid: partide cu program integral (fac exces de probleme doctrinare si se pierd in
teorii) si partide de actiune (mai pragmatice, mai fara preocupari doctrinare, mai oportuniste, rutiniere,
predispuse la politicianism, coruptie, intriga si chiar terorism).

3) Dupa ideologie si baza sociala a partidelor acestea pot fi: partide de idei, (pun accent pe ideologie,
social-democrate, fasciste, confesionale, conservatoare, liberale), partide oportuniste, (se apropie de
partidele de actiune, se implica in actiuni imediate, partide orientate dupa putere si avantaje).

4) Dupa intentiile comportamentului politic partidele pot fi partide active (active parlamentar sau

extraparlamentar), partide latente (activeaza doar in campaniile electorale), partide competitive (in
sistemul pluripartidist) si partide necompetitive (in sistemul monopartidist).

5) Dupa disciplina de vot partidele politice pot fi: partide suple (fara disciplina de vot), partide rigide
(cu disciplina stricta de vot).

Dupa functia ocupata in sistemul politic partidele pot fi: Partid de guvernamant: Acest tip de partid
a iesit castigator in urma alegerile, constituind guvernul pana la urmatoarele alegeri. In acest sens pot
exista mai multe partide de guvernamant in acelasi timp care alcatuiesc guvernul impreuna, intr-o
coalitie ;Partide de opozitie: Acest tip de partid a pierdut alegerile, constituind astfel opozitia
parlamentara.

Dupa modul in care se pot grupa partidele politice pot fi: partide de dreapta centru-dreapta si extrema
dreapta (partide conservatoare, partide fasciste), partide de stanga centru-stanga si extrema stanga
(Partidul Socialist, Partidul Comunist, Partidul Social Democrat), partide de centru Partide Social Crestine,
Partide Democrat Crestine.
Dupa raporturile cu sistemul politic global partidele politice pot fi:

partide constitutionale (actioneaza intr-un regim politic democratic caruia ii respecta preceptele, regulile si
principiile), partide autoritare (isi impun programele intregului organism politic, se definesc prin rigoare,
disciplina, ideologie).

29 Liderismul politic.esenta,functiile si trasaturile

Lider în sens larg al definiţiei este socotit membrul societăţii care având autoritate, uneşte şi conduce grupul social în rezolvarea
unui scop concret. Evident - liderului îi sunt caracteristic capacitatea de-a organiza activitatea comună a unui grup mic ori
comunitate de proporţii mari. Liderismul politic reprezintă o latură importantă a conducerii politice, şi este o instituţie fundamentală
ale sistemului politic ai societăţii.Tot odată devenind şi mecanismul integrării activităţii de grup ai societăţii, când masele acceptă
aşa o conducere, acceptă programa şi scopul trasat de lider. Liderismul politic reflectă relaţii şi procese politice în structura
superioară ale puterii fixând raport de putere dintre subiectul şi obiectul politicului societăţii concrete. Pentru lider politic este
caracteristic influenţa personală asupra maselor, asupra conştiinţei şi voinţei al lor. funcţiile liderului politic. diagnoza politică a
situaţiei în statul dat pentru a formula a doua funcţie; de formare a strategiei şi tacticii în rezolvarea problemelor cardinale statale;
mobilizarea şi organizarea societăţii la activitate practic concretă; protejarea societăţii de calomnii sociale interne şi externe;
necesitatea şi posibilitatea reproducerea liderilor şi elitei politice, numai având adepţi este posibil rezolvarea căilor trasate, şi fără o
comandă profesională de adepţi ,ori şi ce tendinţă are insucces; funcţie de legitimare a regimului politic

30.Tipologia liderilor politici

Max Weber. El structurează tipologia în felul următor: liderismul tradiţional, lider devine datorită tradiţiilor eriditoriale, caracteristic
perioadei istorice preindustrială (Monarhia) fam. Romanov în Rusia, Gogenţollern în România, Anglia, Franţa ş.a.; 23 liderismul
raţional (legal juridic), lider politic apare prin concurenţă la alegeri. Modelul dat caracteristic perioadei industriale. (Chercil,
Musolini, Hitler, Lenin, Stalin); charasmatic – credinţa oarba a societăţii în în calităţile supraomeneşti ale unui conducător. ( Mao. în
China, Cim Irsen în Coreea de Nord, Polpot, în Cambodgia.). Studiul asupra tipologiei liderismului politic continuă şi în prezent.
Psihologii clasifică liderii politici în lider preferat, specialist,ales, etalon. După stilul de activitate – lider autoritar, democrat, liberal
(totul se va înfăptui spontan). Conform trăsăturilor personale - luider-stegar, servitor,negustor (propune programe în schimbul
susţinerii la alegeri)

31.Elita politica ,notiune si abordari teoretice

Elita politică reprezintă o grupă socială de adepţi care au monopolul la primirea deciziilor politice. Elita politică se caracterizează prin
voinţa de-a obţine putera politica şi de-a retransforma regimul politic existent, subminân-dul spre interesele sale proprii
politice,sociale,economice.

Elita politică coordonează activitatea puterii legislative. Elita politică într-o societate concretă permanent caută posibilitatea de-a
recruta în rândurile sale noi membri,apţi, pregătiţi pentru o activitate politică concretă. Recrutatea elitei este un proces datorită
căruia individul cu capacităţi de organizator,, şi având concepţii politice respective, este implicat în activitatea politică. Liderul
conduce societatea numai atunci ,când este susţinut de propriul său popor, numai atunci când sunt relaţii reciproce strânse între
subiectul şi obiectul activităţii politice

38.Alegeri:functii,principii,obiective

Alegerile sunt niște acțiuni prin care cetățenii selectează și desemnează prin vot în conformitate cu procedurile legale persoanele
care urmează să facă parte din organele reprezentative atît centrale cît și locale. În dreptul electoral sunt cunoscute diferite tipuri de
alegeri:  Alegeri directe –alegătorul alege direct candidatul sau candidații la postul electiv;  Alegeri indirecte – alegătorul alege
reprezentanți sau delegați care la rîndul său aleg candidații propuși;  Alegeri generale – cînd se aleg reprezentanții pentru toate
locurile din organismele reprezentative;  Alegeri parțiale (suplimentare) – acele alegeri unde se completează o parte din locuri; 
Alegeri naționale – se desfășoară în toata țara;  Alegeri ordinare – se desfășoară în termenele prevăzute în legătura cu expirarea
mandatului;  Alegeri extraordinare – se desfășoară în cazul dizolvării anticipate a parlamentului;  Alegeri repetate – se desfășoară
în cazurile în care alegerile deja efectuate se dovedesc nevalabile, ele nu sunt recunoscute din cauza încălcării legislației sau
neparticipării la alegeri a alegătorilor;  Alegeri desfășurate într-un singur scrutin – acele alegeri cînd rezultatele sunt stabilite după
o unica votare, avînd un caracter definitiv;  Alegeri desfășurate în două sau mai multe scrutine – cînd rezultatele vor fi definitive
după votul dat de alegători după al doilea tur de scrutin.