Substratul dacic

Limba traco-dacă face parte din familia indo-europeană, cea mai mare
familie de limbi din lume. Aceleiași familii îi aparțin și alte limbi europene: latina,
greaca, limbile slave, limbile germanice, limbile celtice, lituaniana, armeana.
Latina provine din indo-europeană, așa cum provine și traco-daca.

Identificarea cuvintelor

Identificarea cuvintelor românești de origine traco- dacă este o operație

dificilă, fiindcă nu există texte în această limbă. Informații directe despre traco-
dacă s-au păstrat numai în unele nume de locuri din inscripții și din relatările
unor scriitori latini sau greci, nume pe care aceștia le-au transcris aproximativ. În
consecință, pentru a stabili fondul autohton al limbii române s-a apelat la diverse
procedee. Procedeele cele mai importante sunt: (a) compararea românei cu
albaneza; (b) reconstrucția unor elemente traco-dace pornindu-se de la
cuvinte moștenite în albaneză comparate cu o serie de limbi indo-
europene vechi.

Primul procedeu, este un mijloc mai sigur. Între cuvintele existente atât în
română, cât și în albaneză – 86 la Al. Rosetti, 132 la Gr. Brâncuș (dintre care 89
sigure și 43 probabile) – se evidențiază cele care au formă și sens identice în
ambele limbi: rom. buză – alb. buzë, rom. călbează – alb. këlbaze, rom. ciucă –
alb. çucë. Întrucât nu există criterii pe baza cărora să se poată stabili care dintre
cele două limbi a împrumutat din cealaltă termenii din această clasă, se poate
presupune că ei provin în ambele limbi din aceeași limbă. Există cuvinte care se
aseamănă, în română și albaneză, fără ca forma și/sau sensul lor să fie
identice. Deosebirile de formă dintre termenii din albaneză și cei din română au
fost sistematizate în tabele de corespondențe fonetice. Unui sunet din albaneză
îi pot corespunde în română mai multe sunete; de exemplu, sunetului albanez
notat th îi corespund s (alb. tharbët – rom. searbăd), ț (alb. thark –rom. Țarc), è
(alb. thump – rom. ciump), f (alb. thërrimë – rom. fărâmă).

A doua metodă constă, așa cum am spus, în reconstrucția unor forme traco-
dace. S-au făcut comparații între cuvinte albaneze și cuvinte din vechile limbi
indo-europene: macedoneana, limba lui Alexandru cel Mare (care nu trebuie să
fie confundată cu macedoneana actuală din Republica Macedonia, aceasta din
urmă fiind o limbă slavă), ilira și vechea greacă, limbile baltice (lituaniana) și
armeana, precum și alte limbi indo-europene (vechi sau moderne) din care
româna nu a putut împrumuta, direct sau indirect, cuvinte.
 Domeniile semantice

Cea mai mare parte a cuvintelor din tracodacă sunt referitoare la natură, în
general: configurația terenului (ciucă, groapă, mal, măgură), ape (bâlc, pârâu),
vegetație (brad, brusture, coacăză, copac, curpen, druete „par, bâtă”, ghimpe,
leurdă, mazăre, mărar, mugur, sâmbure, spânz), faună (balaur, baligă, barză,
călbează,cioară, cioc, ciut, măgar, mânz(at), murg, năpârcă, pupăză, rață,
șopârlă, știră, țap). Între acești termeni, mulți aparțin limbajului crescătorilor de
vite din regiunile muntoase.
Lor li se adaugă și alții care denumesc părți ale corpului (ceafă, ciuf, gușă,
grumaz, rânză), care, la origine, pot fi în legătură exclusiv cu corpul animalelor,
apoi unii termeni ce denumesc obiecte de îmbrăcăminte proprii oierului
(brâu, căciulă, sarică) sau locuinței primitive de la munte (argea, cătun, gard
și vatră, care se refereau, inițial, la așezările sezoniere ale păstorilor trans-
humanți).
Tot păstorești sunt cuvintele care denumesc alimente (brânză, bulz, zară). Și
alți termeni trimit tot la formele unei agriculturi primitive, impuse de păstorit
(buc – din domeniul prelucrării cânepii, grapă – referitor la cultivarea
cerealelor, gresie – termen legat de cositul fânului).
În concluzie, aproape toți termenii de origine autohtonă (traco-dacă) nu
depășesc, prin conținutul lor semantic, sfera vieții elementare a păstorilor din
trecut.