CONSIDERAŢII GENERALE

1.1 Noţiuni introductive

Terorismul este greu de ignorat. Constant revistele, ziarele si site-urile web redau ştiri sau
imagini ale unor acte de violenţă dramatice şi de obicei sângeroase efectuate de terorişti.
“Terorismul este folosirea premeditată a violenţei sau ameninţarea cu folosirea violenţei
pentru a răspândi teamă, în scopul de a constrânge guvernele , populaţia sau alte segmente în
urmarirea unor ţinte ideologice, politice sau sociale”.1
Nu există o definiţie universală a terorismului; diferite sisteme legale si guverne folosesc
definiţii variante. Încarcatura politică şi emoţională a acestui termen fac dificilă definirea exactă a
terorismului. Totuşi putem numi “terorismul” ca fiind o acţiune premeditată uneori politic motivată
spre violenţă, pentru a crea spaimă, teroare, violenţă fizică, din motive religioase, de stat, economice
ş.a.m.d., ceea ce îi şi motivează pe cei din organizaţiile teroriste
Problema definirii şi conceptualizării este de obicei o problemă pur teoretică, un mecanism
pentru cercetătorii care redactează setul adecvat de parametri pentru cercetarea ce urmează să o
interprindă. Atunci când ne confruntăm cu terorismul, definirea tinde să depăşească limitele
normalului. Academicienii, politicienii, jurnalistii, cu toţii folosesc o varietate de definiţii ale
terorismului. „Terorismul” este un cuvânt cu o mare încărcătură emoţională şi care este folosit
pentru denigrarea politico-socială a unei persoane sau a unui grup de persoane.
În anul 1785 s-a folosit pentru prima dată cuvantul “terorism” în Franţa , adresat guvernului
revoluţionar iar în zilele noastre am ajuns sa vorbim despre ciber-terorism, ca fiind cea mai nouă
strategie.
Istoria omenirii ne-a învăţat că de-a lungul timpului populaţia s-a confruntat cu diverse
evenimente nefericite, pe de-o parte fiind oamenii care declară razboiul iar de cealaltă parte,
victimele acestuia. Fenomenul de terorism este cel mai răspândit pericol cu care se confruntă
umanitatea de la începuturi şi până în zilele noastre ca mijloc de atingere a obiectivelor într-un mod
violent. Nu putem asocia terorismul cu raţiunea; în momentul desfăşurării unui act terorist putem
discuta de fanatism, sadism, cruzime şi în acelaşi timp se anulează şi justificarea morală. Motivaţiile
pentru care aceste organizaţii acţionează sunt diferite, cum ar fi obţinerea de bani, intenţia de a
transmite un mesaj, convingerile religioase, obţinerea de putere. Fiecare grup terorist foloseşte
diferite metode de violenţă pentru a-şi transmite mesajul, de la atacuri cu dispozitive explozive, la
atacuri armate sau substanţe toxice eliberate în aer. Majoritatea grupurilor teroriste îşi planifică din
timp atacurile desfăşurând diverse activităţi ilegale cum ar fi traficul de droguri, traficul de arme,
răpiri, şantaj, dar strategia este comună, şi anume aceea de a atrage atenţia populaţiei locale, a
guvernului şi a lumii asupra cauzei lor. Ei nu vor doar ca populaţia să fie speriată de atac, ci să-i şi
întoarcă împotriva guvernului pentru că acesta nu le oferă siguranţa necesară. Putem impărţi in trei
perspectivele teroriste: terorismul, victima şi publicul larg. Teroriştii nu se consideră terorişti, ei îşi
„atribuie” termeni mai respectabili precum „luptătorii pentru libertate”, „ eliberatorii”, „ armata”.
O altă armă disimulată folosită de către terorişti este mass-media. Prin mass-media ei reuşesc
să comunice cu restul lumii, să transmită frică, ocazie cu care îşi indeplinesc o parte din “misiune” şi
anume să transmită teroare . Cu cât evenimentul este mai violent cu atât mai mult se va vorbi despre
el.
Religia este un element important în multe state ale lumii, prilej oportun pentru organizaţii să
se folosească şi de această nişă. Oricare religie devine impunatoare cu cât numărul celora care
acceptă şi cred în teoriile acesteia este mai mare. „Mulţi musulmani nu sunt fundamentalişti, iar

1
Reprodusă în A. Schmidt, Terrorism-Definitional Problem in Case Western Reserve Journal of International Law
vol.36/2004 pg.377
1
mulţi fundamentalişti nu sunt terorişti, dar teroriştii mai actuali sunt musulmani şi se identifică cu
mândrie ca atare."2
Prosperitatea societăţii este influenţată în mod direct de sistemul economic, domeniu care şi
el este asaltat de evenimente teroriste. Nu putem omite dezvoltarea pe partea tehnologiei care a făcut
posibilă desfaşurarea activităţilor în orice domeniu, în consecinţă inclusiv şi în ceea ce priveşte
atacurile teroriste.
Diplomaţi, simpli turişti, ziarişti, medici, voluntari în acţiuni de caritate sau diferiţi oameni
cu un statut important în societate sunt o parte din sursele de venit ale teroriştilor, prin răpirea
acestora şi răscumpărarea ulterioară a lor. Statul Islamic (de exemplu ISIS) a ajuns în stadiul în care
se autosubvenţionează prin obţinerea de taxe de protecţie (procurate de la etnici pentru dreptul de a
convieţui pe acelaşi teritoriu), comercializarea petrolului, sau uneori din donaţii. Cum terorismul
este o activitate nelegală, aşa şi fondurile activităţilor lor sunt clandestine. Deşi pare greu de crezut
există afaceri legale care produc fonduri pentru grupări teroriste şi anume: firme de construcţii (ex.
Al Hijra Construct – companie construcţii drumuri), firme de investiţii etc.
Există chiar ONG-uri înfiinţate care reprezintă o sursă de venit, cu sedii in diverse tări,
făcand astfel dificilă depistarea lor de către autorităţi. Terorismul a afectat şi continuă să afecteze
pacea acestei lumi.
Pentru a face mai uşoară urmărirea penală a terorismului în actele sale şi pentru a diferenţia
actele violente de război sau alte acte de violenţă este nevoie de o definiţie oficială şi unică a
terorismului, dar fiecare ţară are diferite definiţii în legislaţia lor naţională. Deşi toată lumea ştie ce
înseamnă şi poate recunoaşte un act terorist, până în prezent nu s-a reuşit definirea legislativ-politic
a termenului de „terorism”. Fără o definiţie a terorismului este imposibil să se formuleze sau să se
pună în aplicare acorduri internaţionale împotriva terorismului. Un exemplu care scoate în evidenţî
necesitatea definirii terorismului este extrădarea teroriştilor. Deşi s-au semnat între state nenumărate
acorduri bilaterale sau multilaterale cu privire la diverse infracţiuni, extrădarea pentru infracţiuni
politice este adesea omisă( esenţa terorismului fiind adesea cu substrat politic), ocazie pentru diverse
ţări de a nu se simţi obligate să ia atitudine asupra persoanelor „dorite” pentru activităţi teroriste.
Ne confruntăm cu o nevoie esenţială pentru a ajunge la o definiţie a terorismului care să se
bucure de un acord internaţional extins, permiţând astfel desfăşurarea operaţiunilor internaţionale
împotriva terorismului. În acelaşi timp, definiţia terorismului va împiedica încercările organizaţiilor
de a obţine legitimitate publică şi va micşora sprijinul primit din partea populaţiei dispuse să-i asiste.

1.2 Formele terorismului

a) Evenimente teroriste structurate după modul de desfăşurare:

- terorismul direct: presupune executarea unei acţiuni directe ce urmăreşte un scop bine definit;
- terorismul indirect: reprezintă acţiunile care vin în sprijinul actului terorist iniţiat (un atac
terorist fiind un eveniment premeditat care necesită timp de organizare, resurse financiare şi nu
numai);

b) Evenimente teroriste structurate după cauza fundamentală a evenimentului în sine:

- terorismul de drept comun: acţiunile cu obiectiv personal dominate de o agresivitate de

amploare;
- terorismul social: impunerea prin intermediul terorii a unei ideologii anume, dar care sa nu
depăşească graniţele ţării implicate;
2
Bernard Lewis în „The Crisis of Islam”
2
 - terorismul politic: instaurarea haosului între mai multe ţări vizând politica internă sau
externă, relaţiile diplomatice, teroarea fiind îndreptată asupra statului;
- terorismul de stat: sau terorismul politico-guvernamental armat, este catalogat ca fiind cel
mai distructiv/violent mod de a impiedica bunul mers al lucrurilor intr-un stat, prin
manipulari psihologice, creare de false probleme s.a.m.d;
- terorismul religios: imposibilitatea de a introduce fundamentalismul unei religii prin metode
paşnice duce la evenimente teroriste de mari dimensiuni;
- terorismul cultural: vizează desfiinţarea valorilor unei ţări, prin promovarea violenţei
publice, distrugerea de simboluri reprezentative unui stat, pornografie etc;
- terorismul cibernetic: stabilirea sentimentului de terorare prin intermediul/cu ajutorul
computerelor cu obiective politice, economice, religioase sau de orice fel;
c) Evenimente teroriste structurate după zona de acţiune în care se desfăţoară:

- terorismul naţional: reprezintă consumarea actului în sine pe teritoriul unui singur stat;
- terorismul internaţional: situaţia în care evenimentele teroriste depăşesc graniţele unei
singure ţări;

d) Evenimente teroriste structurate după formele de acţiune:

- terorismul organizaţional: reperzentat de grupări mici fără susţinere;

- terorismul sponsorizat: finanţarea organizaţiilor teroriste de câtre oameni cu influenţă,
- terorismul practicat: se foloseşte de terorizarea civililor pentru a submina credibilitatea
guvernului.

1.3 Apariţia şi evoluţia terorismului

Terorismul a luat naştere odată cu umanitatea încă de la începuturi. Nemulţumirea socială,

religia, dorinţa pentru putere şi stăpânire sunt surse de energie a ceea ce numim “terorism”.
În perioada Antichităţii şi a Evului Mediu terorismul a fost reprezentat de gruparea Zeloţilor
în vederea ocupării Palestinei de către romani. În viziunea lor aceştia nu puteau trăi sub conducerea
roamană deoarece astfel nu puteau să indeplinească cerinţele iudaismului.
Gruparea numită “Asasini” (aparută în sec XI) era o grupare de musulmani care “îi
pedepsea” pe necredincioşi instaurând frică pe termen lung, acţionând prin crimă planificată şi
sistematică, ameninţând cu moartea conducatori musulmani sau conducatori creştini, în schimbul
banilor. Activitatea celor din gruparea “Asasini” s-a încheiat in anul 1273, după două secole de
“terorizare” a Orientului Mijlociu.
A urmat Revoluţia Franceză (1788-1799) când termenul de “teroare” a ieşit oficial la
suprafaţă, în urma asasinărilor produse de inamicii Revoluţiei. Începutul anului 1968 marchează
începutul terorismului internaţional cu deturnarea avionului El Al Israel Airlines de către Frontul
Popular pentru Eliberarea Palestinei.
Cel mai grav atentat terorist care a făcut istorie este atacul de la 11 Septembrie 2001, când
turnurile gemene au fost atacate cu avioane deturnate de terorişti. În zilele noastre terorismul a
devenit greu de supravegheat/prevenit fiind un ansamblu complex de violenţă. Atacurile de la 11
Septembrie au fost un start negativ în creşterea numărului de răpiri, atacuri teroriste diversificate,
trafic de persoane, etc.

3
 În anul 2004 preţul unui ostatic din Irak era de două milioane de doalri, iar în zilele noastre
s-a ajuns la un preţ de zece milioane de dolari. Criza imigranţilor din anul 2015 a făcut mai uşoară
„munca” contrabandiştilor şi a traficanţilor de persoane. Traficul de persoane de astazi înseamnă
negustorii de sclavi din secolul al XVIII lea, naţional-socialiştii lui Hittler din secolul XX.
„Traficanţii storc până la o sută de milioane de dolari pe lună de la mii de familii disperate.
Ei sunt creaţia noastră. Ei sunt urmarea statelor eşuate şi al haosului. Dorinţa nestăvilită a acestor
prăduitori umani nu se va opri la răpiri şi trafic de persoane”3. S-a ajuns la cumpărarea de ostatici
între grupări; „ISIS” fiind una din cele mai impounătoare în aceste „tranzacţii”, profiturile uriaşe
venind din suferinţa şi disperarea oamenilor. Consecinţa mijloacelor de trai cu mult sub limita
normalului, îi împinge pe refugiaţi să străbată în condiţii de risc major drumul spre alte ţări.
Din păcate, deşi fiind o metodă actuală în terorism, ciber-terorismul este tratat destul de
superficial, deoare deocamdată nu a produs pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti în masă.
Armele folosite în acest domeniu sunt hackerii, viruşii, frecvenţele radio, etc. Pe lângă mii de web-
site-uri, teroriştii folosesc inclusiv platformele de socializare precum Facebook sau Twitter, pentru a
motiva, încuraja sau invita oameni în Siria sau Irak pentru a participa la războiul sfânt.
Parlamentul României defineşte terorismul prin Legea nr. 535/2004 pentru prevenire şi
combatere: “ansamblul de şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea
naţională, având urmatoarele caracteristici: sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste motivate
de concepţii şi atitudini extremist, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin
modalităţi violente şi/sau distructive; au ca scop realizarea unor obiective specifice, în principal de
natură politică; vizează factori umani şi/sau materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice, populaţiei civile sau oricărui alt segment aparţinând acestora; produc stări cu un puternic
impact psihologic asupra populaţiei care atrag atenţia asupra scopurilor acestora”.4
Putem diferenţia teroriştii de alte tipuri de infractori şi terorismul de alte forme de
criminalitate prin violenţa cu care acţionează, dorinţa lor de a marca momentul prin afectarea psihică
a numărului mare de victime şi nu în ultimul rând motivul real pentru care săvârşesc aceste fapte.

Figura 1

CAPITOLUL II
TERORISMUL RELIGIOS
3
Chris Hedges, fost şef al biroului pentru Orientul Mijlociu al „The New York Times”
4
Legea nr.535/2004 privind prevenirea şi cobaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial nr.1161 din 8
Decembrie 2004

4
 „O religie e la fel de adevărată ca şi celelalte”
Robert Burton
2.1 Definiţia terorismului religios

Întâlnim dificultăţi în ceea ce priveşte definirea terorismului religios, deoarece este o

concepţie relativă, determinată în esenţă de perspective teologice, morale, politice, sociologice şi
juridice ale fiecărui grup. Aşadar, terorismul religios este cel mai adesea atribuit unor grupuri
desemnate ca şi „culte”, un termen defavorabil atribuit religiilor necunoscute. Problema poate fi
rezumată într-un concept de genul „Dumnezeul unui om este diavolul altui om”. Unele definiţii se
concentrează asupra modului de funcţionare al organizatiilor teroriste, altele subliniază motivaţiile şi
caracteristicile terorismului, raţiunile lor individuale.
De multe ori terorismul religios este confundat cu terorismul islamic dar nu toate
organizaţiile teroriste sunt formate din musulmani. Cei care formează grupări teroriste islamiste îşi
impun religia şi versete din Koran prin acte de violenţă extremă.

2.2 Principalele religii ale lumii

Religia înseamnă supunerea în faţa divinităţii supreme (indiferent de formă sau cultură) şi în
faţa a tot ce înseamnă învăţături sau porunci ce o alcătuiesc. Putem clasifica religiile lumii în două
mari categorii, şi anume religiile monoteiste şi cele politeiste. Religiile monoteiste se împart in
creştinism, islamism, hinduism, budhism şi iudaism, iar religiile politeiste sunt formate din grupuri
mici oculte.

Creştinismul îşi are rădăcinile din cuvântul „creştin” care provine din latină, derivat al
cuvântului Hristos, Mesia fiul lui Dumnezeu; esenţa credinţei provenind din susţinerea existenţei lui
Dumnezeu. Creştinismul uneşte cutumele iudaismului cu noţiunile
Noului Testament. Această credinţă îi cuprinde pe catolici, protestanţi şi
ortodocşi. Cei 33% adepţi ai creştinismului la nivel global sunt
reprezentaţi prin Biserica (ca şi instituţie) iar teoriile religiei sunt
susţinute prin Biblie.

Islamismul, definit de pace, loialitate sau credinţă, reprezintă Figura 2

odată cu trecerea timpului, religia dominantă din Orientul Mijlociu,

unica acceptată de către Allah ca şi credinţă. Adepţii religiei se adună în moschee pentru a se închina
lui Allah, Mohamed fiind profetul lui Allah, iar Koranul reprezintă
cartea lor cea „sfântă” ce cuprinde 114 capitole. Cuvântul „islam” vine
din limba arabă şi semnifică „supunere”, „ascultare” şi „pace”. Unul din
cinci locuitori ai globului pământesc este musulman (aproximativ 20%
din populaţie). Musulmanii pretind susţinerea credinţei lor prin fapte dar
in acelaţi timp faptele sunt susţinute de credinţă. Jihadul este considerat
Figura 3
şi în prezent de către adepţii acestei religii ca fiind o datorie a lor de a
ucide pe cei care nu îşi însuşesc islaismul ca şi credinţă.

5
 Hinduismul este reprezentat de un procentaj de aproximativ 13% din populaţia globului
fiind recunoscută ca cea mai veche religie a lumii. Pe lângă cei 330 milioane de zei, cel
reprezentativ este Brahman considerat si creatorul universului.
Brahman nu poate fi recunoscut punctual prin cineva/ceva anume, se
consideră că această entitate poate fi regăsită în orice înseamnă mediul
înconjurător sau de exemplu Vishnu reprezintă protecţie. Adepţii
acestei religii cred în reîncarnare, iar acest ciclu de naştere şi moarte se
opreşte în momentul în care sufletul respectiv găseşte
spiritualitatea/perfecţiunea. Figura 4

Budhismul poate fi greu de definit ca şi credinţă (fiind singura

religie fără Zeu, sau Dumnezeu) ci mai degrabă ca fiind un curent. Întemeietorul budhismului este
Siddhartha Guatama născut în India în anul 600 înainte de Hristos şi
căruia i s-a atribuit denumirea de „budha” adică „cel iluminat”.
Doctrina budistă susţine ideea de egalitate intre toate vieţuitoarele.
Ţelul susţinătorilor acestui curent este „iluminarea” ceea ce reprezintă
pentru ei „ calea de mijloc”. Dobândirea iluminării se face prin a
învăţa „karma”( etica cauză-efect), „maza”(natura iluzorie a lumii),
„samsara” ( reîncarnarea ). Figura 5

Iudaismul sau „religia mozaică” este reprezentată doar de 0,2% din populaţia globală.
Urmaşii iudeilor se ghidează după biblia evreiască scrisă în totalitate în limba ebraică. Aceasta este
structurată în trei părţi: 1. Cele cinci cărţi ale lui Moise (Torah)
2. Prorocii (Neviim)
3. Psalmii (Ketuvim)
Sinagoga, cu o vechime în timp de 20 de secole, este destinată
rugăciunilor iudeilor, rabinul fiind cel care rânduieşte însuşirea
poruncilor Torei.
Figura 6

2.3 Conceptul pe larg al terorismului religios

Terorismul a devenit cea mai accentuată şi îngrijorătoare formă de luptă din secolul XXI.
Specificul actelor teroriste face apel la o moarte mai mult decât reală, o moarte care este simbolică şi
sacrificială, un eveniment absolut irevocabil. Religia poate fi aplicată în diferite moduri, depinzând
de specificul mediilor politice şi culturale semnificative pentru ceea ce reprezintă activitatea
teroristă. În unele medii religia este primul motiv pentru comportamentul terorist, iar in alte contexte
ocupă un loc secundar. Aceşti fundamentalişti pot fi văzuţi „ de-a lungul globului” dar mai ales în
Orientul Mijlociu şi Asia.
Deşi distingem numeroase religii ale lumii, punctul comun al acestora este credinţa într-o
divinitate şi motivaţia de a înlătura „răul” existent de pretutindeni. Teroriştii religioşi au o viziune
dublă asupra lumii, în care lumea este văzută ca un câmp de luptă între bine şi rău. Această viziune a
lor identifică duşmanul drept „rău” şi este modul în care ei îşi justifică punctul de vedere religios
violent. Agresorii fundamentalişti atacă pe propriile lor condiţii, nu pe acelea din sistemul pe care îl
atacă.
Terorismul religios poate fi considerat ca fiind unul din cele mai primejdioase forme de
terorism deoarece aici intervine fanatismul cu care acţionează adepţii grupării. Mare parte din ei
6
renunţă şi la propria viaţă pentru a îndeplini „misiunea”. Menţionez faptul că fiinţa umană este unică
prin plăcerea de a impune frică/ teroare.
Adeseori terorismul religios este confundat cu terorismul islamic, dar nu toate organizaţiile
teroriste religioase sunt formate din musulmani. Cei care formează grupări teroriste islamiste îşi
impun religia şi versete din Koran, prin acte de violenţă extremă. Există grupări fundamentaliste
care „luptă” pentru înlăturarea celorlalte religii, excepţie făcând musulmanii, care îşi dovedesc
credinţa adevărată, loialitatea şi supunerea faţă de Allah implicându-se în lupta pentru „Jihad”.
Cuvântul „Jihad” este de origine arabă şi înseamnă a se strădui, a se zbate, a lupta. Acest cuvânt a
ajuns în zilele noastre să fie asociat mai degrabă cu ceea ce înseamnă „război” sau „războiul sfânt”.
Pentru musulmani nu este importantă modalitatea, ci cantitatea religiei islamice obţinută prin acte de
terorism, în concepţia lor, pentru a obţine favoarea lui Allah iar actele lor de teroare sunt motivate de
dorinţa foarte „umană” în ceea ce-i priveşte, de a primi un loc în viaţa de apoi în paradis. Dacă aceşti
jihadişti ajung într-adevăr să salveze sau chiar să moară cu credinţă neclintită în mântuire, atunci ei
primesc mai mult decât victimele atacurilor.
Tot ceea ce înseamnă terorism religios sau nu, contribuie la slăbirea siguranţei prezentului şi
viitorului.
Având o privire de ansamblu în ceea ce priveşte organizaţiile teroriste vechi şi noi,
observăm asemănări izbitoare. Istoria ne oferă o anumită perspectivă asupra modului în care, în ce
circumstanţe, şi de ce apar organizaţiile teroriste. Această cunoaştere ne permite să înţelegem mai
bine forţele şi slăbiciunile inerente ale acestor mişcări, modul în care au evoluat şi mai important,
ceea ce putem face pentru a scăpa complet de ele. Putem denumi istoria ca un „laborator” care ne
ajută în întelegerea şi cunoaşterea fenomenului de terorism religios.
De multe ori s-a scos în evidenţă dimensiunea terorismului religios jihadist, ceea ce a făcut
sa se confunde atacurile teroriste religioase cu celelalte tipuri de terorism. Cum a mai fost menţionat
în această lucrare, scopul teroristului este de manipula emoţiile publice şi de a împinge inamicul în
acceptarea condiţiilor impuse. Terorismul este pericolul care poate submina fundaţiile societăţii
noastre.

2.4. Organizaţii teroriste religioase

Acţiunile teroriste de-a lungul timpului au fost realizate pe motive religioase, cu dorinţa de a
impune un anumit fel de credinţă, idealuri sau convingeri. În continuare sunt prezentate câteva
organizaţii teroriste şi motivaţiile după care acestea se ghidează.

 Creştine - Armata de rezistenţă a Domnului

Ca şi ţară de provenienţă „ Armata de rezistenţă a Domnului” vine din Uganda. Susţinătorii
acestei organizaţii afimă că Joseph Konz (liderul organizaţiei) este mesagerul Domnului care se
ghidează după cele zece porunci. În anul 2005, liderul organizaţiei a fost acuzat de Curtea Penală
Internaţională pentru omor, dar nici până astăzi nu a fost găsit. Membrii acestei organizaţii îşi
desfăşoară activitatea în Sudanul de Sud, Sudan, Nordul Ugandei sau Figura 7
Republica Democrată Congo.

7
 Islamiste – Grupul Islamic Armat (Algeria)
Algeria este ţara de unde provine această grupare şi care acţionează în ţări precum Franţa,
Belgia şi Marea Britanie. Ţelul conducătorului acestei organizaţii, Rachid
Ouaki, este de a crea un stat islam în Algeria. Ceea ce îi defineşte pe
aceşti terorişti în acţiunile lor este răpirea victimelor şi ulterior tăierea
gâtului acestora. În anul 1995, pe lângă alte atentate ce le aparţin, s-au
folosit în Franţa bombe artizanale în zone intens circulate de turişti şi nu
Figura 8
numai.

 Islamiste - Jihadul Islamic Egiptean (Egipt)

Gruparea islamistă s-a înfiinţat la sfârşitul anului 1970. Aceştia
luptă pentru răpunerea guvernului Egiptean cu dorinţa de transformare a acestuia în stat islamic,
ulterior mărind cadrul de acţiune spre interesele Statelor Unite. În anul
2001 „Jihadul Islamic Egiptean” împreună cu „ Al Qaeda” şi-au unit
puterile formând „Qaeda al Jihad”.

 Islamiste - Asbat al-Ansar ( Sudul Libanului) Figura 9

În anul 1994 a luat naştere organizaţia teroristă Asbat al-Ansar,

condusă în prezent de Abu Tarek al-Saadi. La fel ca şi alte grupări
teroriste aceştia doresc instituirea unui stat islamic în Liban. Au fost
trecuţi pe lista grupărilor teroriste din Statele Unite în urma atentatului
de la 11 Septembrie.

 Iudaice – Kach şi Kahane Chai

Figura 10
Acest partid politic radical ortodox evreiesc a rezistat in perioada
1971 – 1994, lider fiind Meir Kahane. Susţinătorii partidului sprijineau
expulzarea arabilor din ţările biblice ale Israelului, motiv pentru care în
anul 1984, înainte de alegeri, au fost interzişi pentru rasism de către
Comitetul Electoral Central. În anul 1994 un membru Kach a deschis
focul în interiorul moscheei Ibrahimi din Hebron unde două zeci şi nouă
de oameni şi-au pierdut viaţa.
Figura 11

TERORISMUL CIBERNETIC

8
3.1 Definiţia terorismului cibernetic
Aşa cum am mai discutat şi în capitolele anterioare, definirea exactă a terorismului este
dificil de redat indiferent de forma pe care o îmbracă terorismul. Ca şi în terorismul religios, cel de
stat sau economic, avem nevoie de un contex legal pentru enunţare. Utilizarea, pregătirea sau
ameninţările menite să provoace o schimbare de ordin social, crearea unui climat de frică sau
inflenţarea luării deciziilor politice, realizate în scopuri religioase, rasiale sau politice, prin afectarea
integrităţii, confidenţialităţii sistemelor informatice sau reţelelor prin acţiuni neautorizate bazate pe
tehnologie conturează definirea terorismului
cibernetic. Cu alte cuvinte terorismul cibernetic
nu este doar actul convenţional în sine din lumea
cyber, ci operaţiunea efectuată de către oricine
(fie de la un individ la altul, fie de la un stat la
altul) cu intenţia de a provoca frică, haos sau
teroare prin intermediul spaţiului cyber. Limitele
geografice sunt irelevante când vine vorba de Figura 12

„cyber terrorism”, având în vedere că această

formă de terorism poate fi pusă în practică din
orice colţ al lumii. Internetul prin însăşi natura sa
permite o acţiune de la distanţă. Vorbim de
„cyberterrorism” în viitor ca fiind o relitate clară.
De exemplu atunci când o persoană exploatează infrastructura unei ţări on-line pentru
câştiguri financiare personale se numeşte infracţiune cibernetică, dar în momentul în care o persoană
sau un grup (fie că reprezintă un stat sau nu) are ca scop exploatarea infrastructurii unei ţări pentru a
o aduce într-un punct critic, atunci actul este clasificat ca fiind drept terorism cibernetic.
Putem spune ca internetul a transformat întreaga lume într-o lume mai mică şi mai conectată,
ceea ce înainte nu era posibil. Cu toate acestea, cu toate lucrurile pozitive care există datorită
internetului şi tehnologiei în acelaşi timp, există o latură sinistră şi nedorită. Din nefericire s-a
observat faptul că legea a rămas în urma tehnologiei, acest lucru se datorează faptului că avem
tendinţa legiferării doar în momentul în care se ajunge la situaţii critice. Astfel până când o lege este
adoptată să se ocupe în mod expres de terorismul cibernetic, nu avem cum să nu ne simtim expuşi în
orice moment în faţa unui atac de acest gen.

3.2 Conceptul pe larg a terorismului cibernetic

De-a lungul timpului fiecare ţară şi-a format propria bază militară pentru a-şi apăra
interesele, pentru a face faţă ameninţărilor; dar pe măsură ce globarizarea a luat amploare au apărut
şi ameninţările cyber, fiind un mediu vulnerabil prin lipsa de mecanisme de securitate
corespunzătoare. Este dificilă identificarea teroriştilor deoarece aceştia la fel ca şi societatea sunt
într-o continuă dezvoltare şi adaptare la ritmul de viaţă. S-a ajuns ca în secolul XXI internetul să
devină un nou mod de viaţă, ceea ce ne transformă automat în ţinte uşoare pentru teroriştii
cibernetici. Computerele, internetul, cyberspace-ul, asociate cu ceea ce înseamnă tehnologia
informaţiei, reprezintă mari provocări pentru lege. Internetul este un instrument puternic pentru
terorişti în coordonarea atacurilor, răspândirea propagandei, recrutare sau ridicare de fonduri.
Organizaţiile teroriste conştientizează valoarea internetului atât ca mijloc de atingere a scopurilor
propuse cât şi ca obiectiv în sine, în altă ordine de idei internetul poate fi văzut atât ca o armă cât şi
9
o ţintă pentru cyberterorism. Consecinţele unui cyberattack pot varia de la, afectarea economică prin
întreruperea reţelelor financiare şi pierderi de vânzări în timpul acestora, creşterea costurilor de
asigurare, sau alte chetuieli apărute indirect în urma unui astfel de atac.
Ce este cyberspace-ul? Pe scurt cyberspace-ul reprezintă reţelele informaţionale şi de
comunicare prin intermediul computerelor. Este important să întelegem diferenţa dintre spionajul
cibernetic şi atacurile cibernetice. Spionajul cibernetic oferă posibilitatea colectării de informaţii, în
mod repetat, prin manevrarea corespunzătoare a soft-ului, iar atacurile cibernetice reprezintă
distrugerea cu rezultate fizice din lumea reală.
Grupurile teroriste folosesc computerele şi internetul pentru a-şi continua obiectivele legate
de propagarea terorismulniui. Ca oricare alţii dintre noi, teroriştii accesează internetul pentru a
aduna informaţii şi pentru a dobândi noi cunoştinţe tehnice folositoare şi nu numai. De ce internetul
este o alternativă atât de atractivă pentru terorişti? În primul rând este mai ieftin decât metodele
tradiţionale. Acţiunea în sine este greu de urmărit, iar atacatorul îşi poate ascunde identitatea şi
locaţia. Nu există bariere fizice sau puncte de control, atacatorul putând opera de oriunde în lume,
putând afecta un număr mare de persoane. Acţiunile teroriste on-line pot afecta şi afacerile
desfăşurate pe internet; furnizorii de servicii, majoritatea site-urilor care produc venituri pot pierde
sume importante de bani în cazul unui astfel de atac. În prezent teroriştii îşi fac loc în lumea
internetului prin intermediul site-urilor, forumuri, platforme interactive, acestea fiind câteva
modalităţi prin care ei intră în legătură cu lumea întreagă. Spre exemplu, pentru o audienţă mai
largă, un site care promovează o organizaţie teroristă va oferi în limbi diferite, informaţii despre
istoria organizaţiei, date despre liderii săi, galerii foto/video sau discursuri.
Stenografia este o altă metodă preferată de terorişti din lumea cibernetică. Stenografia
(cuvânt derivant din limba greacă „scris ascuns”), este definită ca fiind un mesaj pe care observatorii
obişnuiţi nu-l pot vedea, însă este vizibil pentru cunoscători. Această metodă de comunicare datează
din perioada Greciei antice, atunci când anumite mesaje de avertizare a unei posibile invadări, erau
zgâriate pe mesele de lemn şi acoperite cu un start de ceară topită. Avanatajul clar al utilizării
stenografiei ca instrument de mesagerie pentru organizaţiile teroriste este acela că deşi anumite
informaţii sunt puse la vedere, adevăratul mesaj este defapt ascuns.
Instrumentele stenografice pot fi obţinute cu uşurinţă de pe diverse site-uri de internet, de
obicei gratuit. În cea mai comună formă digitală stenografia ascunde textul simplu, sau chiar fişiere
întregi într-o singură imagine, înregistrări audio sau video. Prin această metodă teroroştii pot oricând
transmite fără dar şi poate, planuri întregi, bine puse la punct cu privire la următoarea lor victimă.
În mai 2011, un presupus membru Al-Qaeda a fost arestat în Berlin; potrivit ziarelor acesta a
fost găsit având în posesie un card de memorie cu un folder protejat prin parolă cu ceea ce părea a fi
un film pronografic numit „KickAss”. În cadrul acestui videoclip, anchetatorii germani au găsit 141
de fişiere care conţineau documente ce detaliau Al-Qaeda şi viitoarele operaţiuni ale acesteia, dintre
care trei fiind intitulate „ Lucrări viitoare”, „Lecţii invăţate”, „ Raport privind operaţiunea”.
Există o varietate de grupuri pro-islamice de hackeri precum „ Armata electronică arabă”.
Spre exemplu această grupare, cu sediul în Maroc, a atacat diverse site-uri occidentale ce promovau
filme şi desene animate anti-islamice. Grupul a promis să provoace un război împotriva acestui gen
de site-uri occidentale.

10
 Un alt simpatizant al terorismului on-line, a ajuns pe primele pagini ale ziarelor, hackerul
care foloseşte numele „ Anon Ghost”, a reuşit să distrugă peste 300 de site-uri ce promovau
israelienii, lăsând de multe ori următorul mesaj:
„Amintiţi-vă acest lucru: oamenii pe care încercaţi sa-i călcaţi în picioare sunt oamenii de care voi
depindeţi. În spălătorii, în timp ce gătiţi cina sau staţi la masă noi suntem cu ochii pe voi. Noi
conducem ambulanţele, vă direcţionăm apelurile. Suntem bucătari, şoferi de taxi, suntem toţi cei cu
care veniţi în contact zilnic. Ştim totul despre tine! Noi procesăm taxele pentru cardurile de credit şi
asigurările voastre! Controlăm fiecare parte din viaţa ta! Împreună suntem împotriva Israelului.
Suntem anonimi. Noi nu iertăm nedreptatea. Vom veni în curând pentru a elibera Gaza. Aşteptaţi-
ne!
Suntem AnonGhost, Nu iertăm, Nu uităm, Aşteptaţi-ne!”
Cei din mass-media care abordează terorismul cibernetic ca şi subiect, prezintă ca şi exemplu
unul din cele mai negre scenarii şi anume posibilitatea atacatorilor de a coborî aeronave din zbor în
aşa fel încât acestea să se prăbuşească. În secolul XXI procesul de evoluţie în lumea cyber este încă
în creştere şi în curs de perfecţionare iar vulnerabilităţile acestui domeniu crează un mediu prielnic
pentru acţiuni teroriste. Este important de a ajunge la nivelul în care să se înţeleagă modalitatea lor
de operare, prin intermediul internetului, cu scopul manipulării tehnologiei în interesul lor ideologic.
„Terenul” de acţiune al teroriştilor în lumea tehnologiei informatice şi de comunicaţie este într-o
continuă creştere şi aici enumerăm:
1) Televizoarele digitale din lumea modernă conectate la reţele publice şi internet;
2) În sectoarele sănătăţii creşte numărul utilizărilor de sisteme tehnologice informatice;
3) Posibilitatea efectuării plăţilor contactless cu ajutorul telefoanelor; posibilitatea oferită
teroriştilor cibernetici de a manipula de la distanţă telefoanele inteligente;
Rapiditatea cu care lumea întreagă evoluează şi introducerea treptată a tehnologiei
informatice ca mod de viaţă în orice domeniu face siguranţa fiecăruia dintre noi din ce in ce mai
fragilă.
De multe ori teroriştii cibernetici sunt confundaţi cu hackerii. Un „hacker” este acea
persoană care se bucură de descoperirea detaliilor unui sistem de programare şi găseşte metode
adecvate pentru optimizare. „Hacking-ul” poate fi definit ca acţiunea de exploatare şi posibilitatea
de a învăţa cum un lucru poate fi modificat sau imbunătăţit.
Publicitatea negativă, deformarea conceptului de „hacking” de către jurnalişti a dus la ideea
cum că, ar fi o activitate rău intenţionată prin intermediul calculatoarelor si a mediului cyber. În
anul 1985 comunitatea „hackerilor” tradiţionalişti au propus jurnaliştilor în apărarea lor un nou
jargon cu sens negativ si anume termenul de „cracker”. Prin definiţie un „cracker” este acea
persoană care sparge securitatea unui sistem informatic. Ulterior „hackerii” au renunţat la ideea de a
fi doar simpli intelectuali curioşi, ei au ajuns să rupă sisteme informatice pentru profit, ceea ce a
devenit o afacere profitabilă.
Nu trebuie omis modul în care teroriştii folosesc internetul pentru propagandă. Nu mai sunt
necesare studii speciale pentru a putea publica videoclipuri, fotografii, sau informaţii ca şi metodă de
comunicare. Platforme precum You-Tube, Facebook sau alte reţele de socializare sunt metode
folosite de terorişti pentru propagandă.
3.3 Forme ale terorismului cibernetic

11
 Internetul s-a dovedit a fi vulnerabil, nu doar pentru hackeri, care pot fura informații
sensibile din punct de vedere financiar sau de altă natură, ci şi printr-o abordare a forței brute simple
numită "atac de negare a serviciilor” (denial of service attac).
Terorismul cibernetic devine o problemă delicată deoarece cuprinde o gamă variată de
atacuri de acest gen. Terorismul informatic poate include atacuri ale computerelor pentru defectarea
procesoarelor, copierea neautorizată a unor date clasificate sau chiar atacuri de-a dreptul via internet.
Vom enumera in continuare formele terorismului cibernetic:
1. Computer hacking: reprezintă, în principiu, accesul neautorizat la un computer sau o
reţea; o formă de terorism informatic, caracterizată prin colectarea şi vizualizarea unor informaţii
fără perimsiune; abuzul prin intermediul computerelor şi obţinerea de parole sau documente;
2. Încălcarea vieţii private: această formă de terorism încalcă legea intimităţii, invadarea
spaţiului personal prin vizualizarea de fotografii, documente, date financiare ş.a.m.d; aici amintim
încalcarea dispoziţiilor prevăzute în legea nr.287/2009 art.
71 Cod Civil.
3. Interferenţa datelor sau furtul: această metodă
este folosită pentru distrugerea entităţii prin ştergerea de date
importante; o metodă prin care se pot modifica parole de
conturi bancare;
4. Distrugerea unei baze de guvernare: se poate
ajunge la destabilizarea majoră a unui guvern prin
distrugerea de date economice, politice a unei ţări, sau documente importante; pot fi transmise date
importante unui stat rival şi în consecinţă folosite împotriva acestuia;
5. Distrugerea sau daunele de reţea: distrugerile sau daunele de reţea pot fi realizate prin
viruşi, hacking sau troieni. Scopul acestor activităţi este de a afecta sistemele şi de a le face mai
slabe. Vulnerabilităţile unui sistem îl fac mai uşor de atacat.

3.4 Incidente din mediul terorismului cibernetic

 Primul eveniment notabil din categoria terorismului cibernetic a fost decalnşat de către „tigrii
tamili”, în anul 1998. Ambasadele din Sir-Lanka au fost sufocate zilnic fiecare cu câte opt sute de
mailuri cu acelaşi conţinut: „ Noi suntem Tigrii negri ai internetului şi facem asta pentru a vă
întrerupe comunicarea”.
 În anul 1999, un grup de hackeri au „atacat” cu
viruşi nu doar computerele NATO ci şi alte interprinderi protestând împotriva bombardamentelor
din Kosovo.
 Un alt eveniment de acest gen a fost însemnat atunci când un grup de români a obţinut ilegal
Figura 13din Antarctica.
accesul la calculatoarele ce controlau sistemele de salvare de la o staţie de cercetare
Din fericire grupul a fost oprit la timp iar 58 de cercetători au fost salvaţi de la un pericol irevocabil.
 În anul 2007 în centrul oraşului Talinn (Estonia), a fost dat jos monumentul memorial rus din
al II lea Război Mondial şi în consecinţă au fost „bombardate” reţelele guvernului cu scopul de a fi
deconectate. După cercetări şi speculaţii, nu s-au găsit dovezi cum că responsabili pentru eveniment
ar fi coordonaţi ai guvernului rus.

12
 Din păcate, unii împătimiţi ai calculatoarelor găsesc această ocupaţie ca fiind „distractivă”.
Teroriştii informatici pot chiar slăbi securitatea unei ţări prin procurarea ilicită de informaţii şi
ulterior furnizarea acestora. Un alt domeniu sensibil în faţa atacatorilor de tip cyber este economia.
Cu un plan bine pus la punct, aceştia pot destabiliza infrastuctura unei ţări prin suprimarea energiei
electrice şi alimentării cu apă.
O metodă de protecţie pe care o folosesc militarii pentru informaţiile clasificate, este ca
datele sa fie păstrate pe calculatoare care nu au contact cu exteriorul, sau criptarea acestora.
Metodele simple şi la îndemână pentru un
minim de protecţie sunt:
a) Toate conturile personale şi nu numai,
să aibă parole greu de descifrat;
b) Schimbarea profilului reţelei atunci când
aceleaşi probleme se repetă;
c) Momentul în care este pusă la îndoială
siguranţa unui site este de preferat
ocolirea acestuia;
d) Nu se vor accesa mailuri cu conţinut
suspect.

TERORISMUL ECONOMIC ŞI DE STAT

4.1 Definiţia terorismului economic. Generalităţi

Una din modalităţile prin care organizaţiile teroriste încearcă să-şi atingă obiectivele politice,
este de a efectua atacuri teroriste care impun costuri economice majore unei naţiuni. Direcţionarea
reţelelor de transport, a infrastructurii energetice, a centrelor de afaceri, sunt metode comune
utilizate de grupurile teroriste care încearcă să încetinească circulaţia bunurilor în întreaga
economie.
Obiectivul transmiterii sentimentului de frică şi haos are, desigur, scopul de a destabiliza
structura socială, economică a statului şi nu numai.
Terorismul reuşeşte să distrugă solidaritatea,
cooperarea, liniştea şi reuşeşte să împrăştie nesiguranţa şi neîncrederea. Există o serie de mecanisme
prin care terorismul poate aduce prejudicii economice unei naţiuni ţintă. În primul rând, o „simplă”
ameninţare cu terorismul poate duce la o reducere a investiţiilor străine directe, în timp ce
investitorii îşi reorientează capitalul spre alţii. Această pierdere a investiţiilor
Figura 14are capacitatea de a
reduce creşterea economică în special în ţările în curs de dezvoltare.
În al II lea rând atacurile teroriste pot distruge infrastructura cheie necesară pentru a facilita
schimbul de bunuri şi servicii în întreaga economie. Deşi pierderile sunt temporare, resursele
suplimentare trebuiesc cheltuite pentru a repara sau reconstrui infrastructura.
Trebuie de reţinut faptul că o campanie teroristă poate reduce comerţul deoarece costruile de
extrădare între ţări vecine descurajează schimbul economic cu ţara terorizată. Aceste acţiuni dacă
13
sunt interprinse, pot fi violente sau nu. Ele pot avea efecte imediate, fie au efecte psihologice care la
rândul lor au consecinţe economice.
Un alt aspect ca răspuns la evenimentele teroriste este că naţiunile îşi sporesc adesea
cheltuielile privind măsurile de apărare şi de securitate, ceea ce duce la cheltuieli suplimentare
neprevăzute. Incertitudinea cauzată de terorism poate afecta în mod nefavorabil interprinderile,
solicitânud-le să plătească salarii mai mari angajaţilor, sporind în acelaş timp şi primele de angajare.
Toate aceste costuri în exces aduc ca şi consecinţă la reducerea profiturilor interprinderilor şi
diminuează creşterea economică.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă bombardarea hidrocarburilor petroliere din Limburg
în largul coastei Yemenului, în anul 2002 , atentat revendicat de Al Qaeda. În timp ce nava călătorea
prin Golful Aden şi se apropia de terminalul de export yemenit, a fost lovită de o barcă încărcată cu
exploziv, luând foc şi vărsând mare parte din petrolul său în mare. În urma atacului primele de
asigurare au crescut şi s-au aplicat suprataxe pentru a acoperi costurile de securitate sporite,
rezultând o reducere de 50% a activităţii portuare şi costul economiei Yemenului de aproximativ 3,8
milioane de dolari pe lună.

Privind terorismul economic dintr-un alt unghi, o altă convingere destul de răspândită este
sărăcia, care ajunge să aducă frustrare oamenilor. De-a lungul timpului, frustrarea lor se transformă
într-o agresiune exagerată asupra celor consideraţi de ei responsabili de situaţia lor. Elementele mai
sărace ale societăţii pot susţine grupările teroriste dar ele nu-şi pot asuma funcţia de conducere în
activitatea teroristă. Sărăcia poate avea o serie de efecte indirecte asupra terorismului. Spre exemplu,
două din cele mai sărace ţări din lume, Afganistanul şi Sudanul, au oferit în trecut un adăpost lui
Osama Bin Laden şi organizaţiei sale în schimbul beneficiilor monetare sau militare. Sudanul de
exemplu a oferit un refugiu sigur pentru mişcarea Al Qaeda, dacă aceasta din urmă ar ajuta Sudanul
în lupta sa împotriva creştinilor africani din sud. Un alt efect prin care sărăcia poate afecta în mod
indirect apariţia terorismului sunt războaiele civile. Ţările cu condiţii economice sărace sunt mai
predispuse la conflicte etnice, religioase sau războaie civile. Libanul, Afganistanul, Sudanul, sunt
exemple în care războiul civil a oferit un mediu prielnic pentru funcţionarea teroriştilor
internaţionali. Lumea arabă şi cea musulmană, unde au apărut numeroase grupuri teroriste
contemporane, suferă de o serie de deficienţe economice, cum ar fi: lipsa productivităţii, dependenţa
de alte ţări sau concentrarea asupra producţiei de mărfuri primare.

4.2 Forme ale terorismului economic

Vorbim despre terorismul financiar, ştiind că resursele materiale ale acestora provin din
diverse acţiuni ilicite, ca de exemplu: luarea de ostatici, şantaj, ameninţări etc. „Sursa” de unde sunt
dobândiţi aceşti bani sunt oameni influenţi cu interese ascunse, interlopi, oameni foarte bogaţi
ş.a.m.d. Terorismul este destinat să transmită un mesaj către o audienţă largă şi vrea să arate o parte
a consecinţelor în cazul în care nu sunt luaţi în serios de către „public”. Aşadar avem mai multe
forme prin care teroriştii încearcă sa atragă atenţia asupra lor. Ţările slab dezvoltate au devenit cauza
principală de instabilitate internă devenind medii favorizante pentru ameninţări precum terorismul,
traficul de arme, traficul de droguri sau de persoane.
1. Terorismul financiar

14
 Luarea de ostatici – această practică este cunoscută mai înainte de Evul Mediu când în
perioade de tensiune/război, „luarea de ostatici” reprezenta certitudinea reuşitei unei negoicieri.
Odată cu trecerea timpului şi în contextul unei acţiuni teroriste această practică este folosită pentru
obţinerea de recompense financiare. Astfel după privarea de libertate a victimei (un eveniment care
este slab predictibil) se stabileşte cu negociatorul preţul şi condiţiile de eliberare. Folosirea forţei
asupra făptaşilor nu este o soluţie în cazul luării de ostatici, deoarece este pusă în pericol viaţa celor
privaţi de libertate iar in sitaţia eşuării unei negocieri, guvernul nu doar îşi pierde credibilitatea ci
fermitatea în faţa poporului.
Comiterea de şantaj - un terorist va recurge la metode de constrângere cu negociatorul
pentru eliberarea unei victime, de aici deducem existenţa unei strânse legături între „luarea de
ostatici” şi şantaj. Putem spune că „şantajul” întreţine starea de teroare şi de frică transmisă
negociatorului iar scopul obţinerii de venituri ilegale îl regăsim şi în situaţia luării de ostatici şi in
şantaj.

2. Terorismul, traficul de droguri şi traficul de arme

Ţările cu o instabilitate internă sau slabe din punct de vedere economic şi nu numai sunt un
mediu prielnic pentru a deveni adaposturi în traficul de droguri, traficul de arme, creşterea
numărului de refugiaţi şi nu în ultimul rând dezvoltarea fundamentalismului. Traficanţii de droguri
şi teroriştii tind sa se dezvolte în ţările haotice, cu guverne ineficiente şi conflicte de ordin intern.
Aflăm ţări sau regiuni în care legile tradiţionale nu sunt respectate, iar infractorii sunt cei care fac
legea.
Identificăm trei mari factori ameninţători pentru societatea umană care s-au dezvoltat odată
cu globalizarea, şi anume, traficanţii de droguri, terorismul şi traficanţii de arme. Narcoterorismul
poate urmări două ţinte şi anume: influenţarea guvernului sau împiedicarea guvernului în eforturile
sale de a opri comerţul drogurilor. Pentru a regla şi minimaliza consumul de droguri, societăţile au
dezvoltat valori morale şi legi scrise care guvernează consumarea legală sau ilegală a drogurilor. Din
păcate consumul de droguri la nivel global este în creştere iar acest fapt ameninţă instituţiile
democratice, dă amploare actelor teroriste şi abuzurilor, devenind o consecinţă a dezvoltării
economice. Drogurile, armele şi terorismul sunt puteri negative inseparabile care duc la violenţă,
infracţiuni şi haos. Comerţul drogurilor este o activitate foarte profitabilă mai ales în cazul în care
este ilegal, aici vorbim de cifre de ordinul miliardelor anual, o urmare negativă asupra intereselor
economice la nivel global. Atât teroriştii cât şi traficanţii de droguri tind să se dezvolte în ţări cu
guverne ineficiente care au fost destabilizate de diferite conflicte interne. Spre exemplu Columbia
este o ţară aflată într-o luptă permanentă pentru redobândirea resurselor şi a puterii, ea distribuind în
lume jumătate din cantitatea totală de cocaină. Datorită scăderii finanţărilor organizaţiilor teroriste
de către state, relaţiile de cooperare între terorişti şi marii traficanţi de droguri sunt în creştere. Un
alt exemplu reprezentativ este organizaţia Hezbollah care efectuează traficul de cocaină latino-
americană în Europa şi Orientul Mijlociu, sau traficul cu opiu înafara Libanului.
Mare parte din grupările teroriste sunt implicate în traficul de droguri, pentru a-şi creşte
veniturile ilegale, având nevoie de fonduri pentru cumpărarea armelor, computerelor, explozivilor,
transport, locuinte etc.
Consecinţele terorismului combinat cu traficul de droguri sunt profunde şi multiple: creşterea
producţiei de droguri, abuzul de droguri, ameninţările aduse statului de drept, spălarea de bani şi nu
în ultimul rând finanţarea terorismului.
Este important să nu uităm faptul că există o legătură strânsă între traficul de arme şi
terorişti, interesul fiind acelaşi ca şi cel menţionat mai devreme în conexiunea dintre terorişti şi
15
traficul de droguri. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite doar un procent de 3% reprezintă armele
folosite de guvern, militari sau poliţişti în lume.

3. Traficul de persoane

Regiunile sărace ale lumii, posibilităţile limitate de dezvoltare, vulnerabilităţile societăţii

sunt câteva din motivele pentru care se ajunge la răpire şi trafic de persoane. Victimele acestui abuz
pot fii copii, membrii ai unei familii bine înstărite, oameni cu influenţă în societate etc. Prin răpire
întelegem momentul în care o persoană este privată de libertate şi transportată împotriva voinţei sale
în diverse locuri cu scopul încasării unor sume mari de bani, pentru a-i sili la muncă sau pentru
exploatare sexuală. Pentru traficanţi, victimele sunt mărfuri ce urmează a fi tranzacţionate în
interiorul sau în afara unei ţări. Femei şi copii din ţări/regiuni slab dezvoltate se lasă seduşi de
promisiuni că ar obţine locuri de muncă bine plătite şi ajung victime ale sclaviei sexuale, fiind ţinuţi
in condiţii crunte şi teroare continuă.
Listele de aşteptare pentru transplanturi de organe Figura 15
constituie un alt factor încurajator pentru traficul de persoane.
Disperarea pacienţilor este exploatată de către traficanţi iar viaţa victimelor este pusă în pericol din
cauza condiţiilor medicale clandestine în care se desfăşoară operaţiile. În scopul obţinerii de venituri
ilicite s-au dezvoltat reţele internaţionale de trafic de persoane care sunt în curs de creştere şi care
uneori folosesc internetul pentru a se infiltra pe pieţele sclaviei sexuale, sau a muncii silite, sau a
traficului cu organe. O răpire lasă urmări considerabile atât victimei cât şi societăţii iar dacă
negocierile nu decurg în favoarea răpitorului există riscul ca victima să fie ucisă.

4.3 Organizaţii ale terorisului economic

1. AZF. „AZF” este numele reprezentativ al unei organizaţii teroriste care a luat naştere în
anul 2004 în Franţa. Un eveniment prin care această grupare teroristă s-a remercat a fost în data de 3
Martie în acelaşi an atunci când gruparea a ameninţat telefonic cum că ar urma să provoace
numeroase explozii asupra diverselor căi ferate ale ţării. Guvernul şi preşedintele ţării au fost supuşi
la numeroase şantaje în schimbul sumei de cinci milioane de euro.

2. Mafia. Mafia poate fi definită ca fiind o „grupare de crimă organizată” care are ca
activitate primară protecţia şi arbitrarea litigiilor dintre infractori, organizarea şi supravegherea
acordurilor şi tranzacţiile ilicite. Scopul mafiei este de a-şi asigura veniturile prin şantaj, teroare,
asasinate, trafic de droguri, fraudă sau alte activităţi împotriva legii. La sfârşitul secolului XIX
„mafia” a fost cunoscută ca fiind prima grupare criminală siciliană (cunoscută şi sub numele de

16
„Cosa Nostra”). Fiecare grup cunoscut atunci sub numele de
„famile”, „clan” sau „cosca5” deţinea suveranitatea asupra unui
teritoriu în care îşi desfăşura activităţile, de obicei, un sat, sau o
parte dintr-un oraş mai mare.
În timp termenul de „mafie” s-a extins şi pe alte teritorii
unde există aceste organizaţii criminale dar fiecare şi-a însuşit
termeni diferiţi ca de exemplu: mafia siciliană şi mafia americană
se numeşte „ Cosa Nostra”, mafia mexicana se numeşte „Eme”,
iar mafia japoneză se numeşte „Yakuza”.

Mafia Rusă

În perioada imperială a Rusiei, în anul 1700, mafia rusească putea fi identificată prin hoţie şi
bandiţi. Cea mai mare parte a populaţiei erau ţărani, şi trăiau în sărăcie în vremea aceea, iar
infractorii care furau de la personalităţi guvernamentale şi împărţeau profitul între oameni, au
câştigat statutul de „Robbin Hood” ( consideraţi protectori ai săracilor). În timp „Vorovskoy Mir”
( Lumea Hoţilor), a apărut pe măsură ce aceşti infractori s-au grupat şi si-au stabilit prorpriul cod de
conduită bazat pe loaialitate strictă şi opoziţie împotriva guvernului. Când Revoluţia Bolşevică a
venit în jurul anului 1917, „Lumea Hoţilor” a devenit foarte activă. Vladimir Lenin a încercat să-i
elimine după ce a fost jefuit de o grupare de hoţi, dar fără succes, pentru că „Lumea Hoţilor” a
rezistat regimului Stalinist.
În timpul regimului lui Stalin, milioane de infractori au fost trimişi la gulaguri6, unde
infractori puternici şi-au făcut drumul pentru a deveni „ hoţi în lege ”. Aceşti infractori de elită îşi
prezintă statutul în grup prin tatuaje reprezentative, obicei practicat inclusiv astăzi de mafia Rusă. În
perioada celui de-al II lea Război Mondial, Stalin s-a simţit obligat să elibereze parte din deţinuţi cu
condiţia ca aceştia să se alăture armatei şi să lupte pentru naţiune, dar ulterior după terminarea
războiului au revenit după gratii. După moartea lui Stalin, aproxiativ opt milioane de deţinuţi au
fost eliberaţi din lagăre, iar cei care făceau parte din grupările „hoţilor în lege” au adoptat ideea de
„fiecare pentru el”, ceea ce însemna inclusiv cooperarea cu guvernul, dar doar dacă era necesar.
Deoare ce corupţia s-a răspândit în întreaga guvernare sovietică, lumea interlopă criminală a
început să ia amploare. Această perioadă de corupţie guvernamentală a fost în perioada lui
Brezhnev, iar „nomenclatura” (elita de putere a ţării, de obicei
funcţionari corupţi) a condus ţara împreună cu şefii corupţi. În
anii 1970, în ţară au apărut afacerile ilegale, guvernul ignorând acest lucru, motiv pentru care piaţa
Figura 16
neagră a prosperat.
În anii `70 - `90, Statele Unite ale Americii şi-a extins politicile de imigrare, permiţând
evreilor sovietici să se stabilească într-o zonă sudică Brooklyn, unde a şi început crima organizată
rusească. La mijlocul anilor 1970, un grup de contrabandişti deghizaţi în negustori ( Potato Bag
Gang), spuneau clienţilor că vând ruble antice de aur ieftin, când ei defapt le vindeau pungi cu
cartofi. Evsei Agron era cunoscut ca fiind şeful organizaţiei de crimă organizată. Pauol Mirzoyan a
fost o ţintă primordială pentru alţi mafioţi, la fel ca şi Boris Goldberg cu organizaţia sa, iar în Mai
1985 Agron a fost asasinat. Boris Nayfeld, garda de corp a lui Agron s-a angajat pentru Marat
Balagula despre care se spunea că a devenit la fel de infleunt pe cât a fost Agron. În anul următor
Balagula a fost condamnat pentru fraudă la opt ani de închisoare. Boris Nayfeld a preluat locul lui

5
Cosca – ( în limba italiană şi „coschi” în siciliană), în Sicilia este un clan sau o familie de crimă din Mafia Siciliană,
condusă de un „capo”.
6
Gulag – organism sovietic însărcinat cu administrarea lagărelor de reeducare prin muncă, destinate adversarilor politici
din toate categoriile sociale şi naţionale.
17
Balagula şi împreună cu Polish Al Capone şi Ricardo Fanchiniin se implică într-o afacere iport-
export cu heroină.
Monya Elson, după ce a executat o pedeapsă de şase ani în Israel, se întoarce înapoi în
Statele Unite şi înfiinţează o afacere rivală cu heroină ceea ce provoacă război între mafii. Când
URSS-ul s-a prăbuşit şi a apărut economia de piaţă liberă, grupările de crimă organizată au început
să preia economia Rusiei. Vzacheslav a preluat controlul crimei organizate ruseşti din America de
nord, iar după numai un an reuşise să întreţină operaţiuni internaţionale de narcotice, spălare de bani,
prostituţie şi a întărit legăturile cu mafia Americană, cartelul de droguri Columbiene care deja era
extinsă în Miami, Los Angeles şi Boston. Cei care erau împotriva lui erau ucişi.
Extinderea la scară mondială a crimei organizate ruseşti nu a fost realizată până când Ludwig
Fainberg a fost arestat în anul 1997, în primul rând pentru traficul mondial de arme. În 1990,
Fainberg, s-a mutat de la Brighton Beach la Miami, unde a deschis un club de streaptease cu numele
de „Porky s”, care a devenit ulterior un loc popular pentru subalternii criminali. Fainberg însuşi a
dobândit reputaţia de ambasador în rândul grupurilor de crimă organizată, devenind apropiat al lui
Juan Almeida (comerciant de cocaină în Columbia).
Planificând să-şi extindă afacerea cu cocaină, Fainberg a jucat
rolul intermediarului între Almeida şi Armata Rusă coruptă. El
l-a ajutat pe Almeida să obţină şase elicoptere militare ruseşti
în 1993, şi în 1994, l-a ajutat să cumpere un submarin pentru
contrabanda cu cocaină. Din nefericire pentru cei doi, agenţii
federali au fost cu ochii pe Fainberg, iar în anul 1997, în
Miami acesta a fost arestat. În schimbul mărturiei împotriva lui
Almeida, Fainberg a primit 33 de ani de închisoare, în loc de
închisoare pe viaţă cum era stabilit iniţial.
Mafia rusă a rezistat inclusiv până în secolul XXI cu
noii sefi, iar cei vechi fiind eliberaţi. În anul 2004 au fost
eliberaţi Vyacheslav Ivankov, Johanitan Pochival şi inclusiv
Marat Balagula. În 2009 Vyacheslav Ivankov a fost asasinat de
un lunetist. Monya Elson şi Leonid Roytman, au fost arestaţi în Martie 2006 pentru o presuspusă
crimă a doi oameni de afaceri din Kiev.
În întreaga lume grupările mafiote ruse au ajuns să domine zone precum Florida de Sud
( Alec Simchuk şi gruparea sa răpeau turişti şi oameni de afaceri), în Riviera Franceză şi în Spania
influenţa celor din mafia rusă devenise mai puternică în 2010. Filiala evereiască a mafiei ruse a creat
mari probleme pentru guvernul Israelian, datorită afluxului mare de evrei ruşi. În anul 2010 numărul
membrilor mafiei ruse în lume a ajuns la 300.000, împărţiţi în numeroase grupări şi în diverse ţări.

La Cosa Nostra

„La Cosa Nostra” sau mafia siciliană, s-a dezvoltat iniţial la mijlocul secolului XIX în
Sicilia, odată cu apariţia noului stat Italian. Mafia a fost întodeauna mai puternică în Vestul insulei
siciliene, mai ales în jurul oraşului Palermo. Palermo a fost şi încă mai este centrul industrial,
comercial şi politic al insulei, astfel încât mafia şi-a pus bazele aici, spre deosebire de mediul rural
care a fost subdezvoltat din punct de vedere economic. Cea mai mare sursă pentru exporturi, precum
şi bogăţia insulei din care a apărut şi mafia, au fost plantaţiile mari de portocale şi lămâi.
Plantaţiile de citrice din secolul XIX erau interprinderi moderne, care solicitau investiţii
ridicate. Plantaţiile de lămâi sunt de asemenea foarte vulnerabile, chiar şi o scurtă întrerupere a
alimentării cu apă poate produce pagube însemnate. Vandalismul împotriva plantaţiilor reprezintă un
risc constant. Această combinaţie între vulnerabilităţi şi

18

Figura 17
venituri mari crează mediul perfect pentru întreţinerea organizaţiei mafiote. „La Cosa Nostra” a fost
responsabilă la începuturi cu protecţioa fermelor menţionate. Proprietarii acestora aveau nevoie de
mafie pentru protecţie, iar mafia avea nevoie de contactele politice ale acestora pentru o bună
funcţionare.
În timpul fascismului din Italia, Cesare Mori, prefectul din Palermo, şi-a folosit statutul
pentru urmărirea penală a mafiei, forţând numeroşi mafioţi să fugă din ţară sau să intre la închisoare.
Mulţi dintre ei conduceau zone din Statele Unite ale Americii, printre care Joseph Bonanno (Joe
Bananas), şeful organizaţiilor mafiote americane. În anul 1908, mafia de origine nord-americană
urma să colaboreze cu „La Cosa Nostra”, sub denumirea mafiei siciliene condusă de Don Vito
Cascio Ferro. Statele Unite ale Americii a profitat cât s-a putut de mult de aceste circumstanţe şi s-a
folosit de legăturile italiene ale mafioţilor americani în timpul invaziei din Sicilia şi Italia din 1943.
Luck Luciano, şi alţi membrii ai mafiei care au fost închişi în
timpul şederii lor în SUA, au devenit brusc patrioţi devotaţi iar
serviciile de informaţii militare americane s-au folosit de
influenţele lui Luciano ceea ce a ajutat la avansarea trupelor
americane.
Benito Mussolini a eliminat treptat mafia, întemniţând
orice om care prezenta cea mai mică suspiciune de a fi mafiot.
Mafia a reuşit să-şi recapete puterea abia după cel de al II lea
Război Mondial. După încheierea celui de al II lea Război
Mondial, mafia a devenit stat în cadrul statului. Rădăcinile ei nu
se mai aflau doar în Sicilia ci aproape în întreaga structura
economică a Italiei. În 1946, Luck Luciano a plecat în Sicilia
pentru a-şi desfăşura aici activitatea, unde s-a aliat cu mafia
Corsica, împreună cu care au condus dezvoltarea unei reţele
internaţionale de trafic de heroină.
În 1993, „La Cosa Nostra” a avut contact direct cu reprezentanţii lui Silvio Berlusconi, în
timp ce se crează un nou partid, Fortza Italia, care abrogă articolul 41 bis în Parlament, inclusiv la
un meci de fotbal din Palermo, a fost afişat un banner cu mesajul „ suntem cu toţii uniţi împotriva
articolului 41 bis, Berlusconi a uitat Sicilia”.
În prezent „La Cosa Nostra” se află într-o etapă destul de pasivă deşi în continuare îşi
desfăşoară activităţile cu traficul de arme, de droguri etc.

4.4 Definire şi generalităţi ale terorismului de stat

Natura terorismului se schimbă mereu; ce se numeşte astăzi terorism poate fi la un moment

dat numit război, luptă pentru libertate sau revoluţie. Majoritatea evenimentelor teroriste de-a lungul
istoriei au avut ca ţintă principală guvernul ( ceea ce se numeşte terorism politic) dar el poate căpăta
şi o nuanţă globală, luând forma de terorism de stat. Terorismul de stat este o noţiune la fel de
discutabilă ca şi noţiunea de terorism în sine. Toate formele prin care se manifestă terorismul sunt
caracterizate de câteva concepţii comune, şi anume: ameninţarea sau folosirea violenţei, dorinţa unei
schimbări majore, dorinţa de a instaura sentimentul de teamă prin săvârşirea actelor spectaculoase în
public, vizarea intenţionată a oamenilor de rând.
Vizarea intenţionată a oamenilor de rând în atacurile teroriste diferenţiază terorismul de stat de alte
forme de violenţă. Şi de această dată istoria ne ajută în
desluşirea actelor de terorism inclusiv a terorismului de stat,
având ca exemplu teroarea transmisă de Guvernul Francez din 1785; a fost pentru prima dată când a

19

Figura 18
fost folosit cuvântul „terorism” după răsturnarea monarhismului. Atunci zeci de mii de civili au fost
omorâţi pentru că s-au opus noii dictaturi.
Statele pot fi implicate în terorism în diferite moduri şi anume, de la diferite nivele de sprijin
general pentru organizaţiile teroriste, prin asistenţă operaţională până la atacuri teroriste oficiale.
Toate formele de implicare ale statului în terorism sunt definite ca fiind „state teroriste” sau
„ terorism sponsorizat de stat”. Terorismul „modern” este dependent din ce în ce mai mult de
sprijinul naţiunilor. Statele care sponsorizează terorismul, utilizează organizaţiile teroriste ca
mijloace pentr propriile lor scopuri. Unele organizaţii devin atât de dependente de asistenţa statelor
încat ajung marionetele care funcţionează la indicaţiile şi direcţia aleasă de acestea. De aici se
generează şi o ineficienţă a luptei împotriva terorismului.
După terorismul religios, ca şi mod de impunere a unei doctrine, terorismul statal ocupă un
loc important în terorismul contemporan. Conflictele pentru câştigarea independenţei, obţinerea de
legi proprii separat faţă de statul dominant, sau respingerea de legi adoptate, duce la instabilitatea
vieţii sociale. Există tendinţa de a se discuta mai mult despre actele teroriste în sine şi în felul acesta
se distrage atenţia de la susţinerea indirectă pe care o primesc din partea guvernelor. O asemănare
între terorism şi război este aceea că în ambele situaţii victimele sunt nevionavate dar spre deosebire
de terorism, războiul se desfăşoară după anumite reguli. O diferenţă însemnată între cele două este
că, în război militarii luptă cu capacitatea guvernului de a rezista, iar în ceea ce îi priveşte pe
terorişti, aceştia luptă cu voinţa poporului de a-şi susţine sau nu în continuare guvernul. Din
perspectiva teroriştilor uciderea civililor este un rău necesar, pentru a instaura frica.
O altă comparaţie prin care teroriştii se diferenţiază în lupta lor împotriva guvernelor este
revoluţia. Deşi terorismul statal şi revoluţionarii au acelaş scop în schimbări politice radicale, modul
de acţiune este diferit: teroriştii acţionează asupra populaţiei nevinovate pe când revoluţionarii se
axează strict pe guvern ( în sine o lovitură de stat; capacitatea creării unui nou guvern pentru
desfiinţarea celui vechi); deşi sunt excepţii când se poate ajunge uşor de la revoluţie la terorism.
Cu toate acestea putem distinge trei modalităţi prin care statele se pot angaja în folosirea
terorii:
 Terorismul guvernamental sau de stat,
 Implicarea statului prin terorism,
 Sponsorizarea terorismului de stat.

Terorismul guvernamental sau de stat reprezintă terorizarea propriei populaţii de către

guvern, prin utilizarea instituţiilor oficiale precum, poliţia, armata sau sistemul judiciar. Modificările
aduse legilor permit sau incurajează tortura, uciderea sau distrugerea proprietăţilor în vederea
realizării politicii guvernamentale. După preluarea puterii, politica Nazistă a fost îndreptată spre
distrugerea deliberată a „duşmanilor de stat” şi la intimidarea restului populaţiei. „Purgele” lui Stalin
din anul 1930, sunte exemple de metode folosite în vederea terorizării populaţiei cum ar fi folosirea
extrajudiciară a poliţiei sau a armatei împotriva populaţiei. Saddam Hussein a folosit arme chimice
asupra propriei populaţii considerând această metodă fiind benefică în realizarea obiectivelor sale.

Implicarea statului prin terorism este reprezentat prin activităţi în care personalul
guvernului efectuează operaţiuni folosind tactici teroriste. Aceste activităţi pot fi îndreptate
împotriva intereselor altor naţiuni, împotriva propriei populaţii sau grupurilor de persoane
considerate periculoase pentru stat. În multe cazuri aceste activităţi cu sancţiuni oficiale, sunt rar
recunoscute deschis. Exemple istorice în acest sens sunt asasinările sovietice şi iraniene împotriva
disidenţilor care au fugit din ţară.

20
 Sponsorizarea terorismului de stat reflectă furnizarea de resurse din partea guvernelor, sau
punerea la dispoziţie a altor resurse organizaţiilor teroriste non-statale. O importantă mână de ajutor
din partea unui stat spre o organizaţie este asigurarea unei baze în vederea forării şi specializării
acestora. Un alt sprijin esenţial pe care un sponsor de stat îl poate oferi este documentaţia falsă, nu
doar pentru identificarea personală ci şi pentru tranzacţii financiare sau achiziţii de bunuri. Utilizarea
ambasadelor sau a pungilor diplomatice pentru transportul armelor sau explozivi au fost
semnificative pentru anumite grupări.

4.5 State care „sponsorizează” terorismul

IRAN. Începând cu anul 1984, fiindu-i atribuit „titlul” de ţară

ce sponsorizează terorismul, Iranul a continuat sprijinul diferitelor
organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu, Siria sau Gaza. Iranul a
folosit Forţele Corps-Qods a Gărzii Revoluţionare Islamice pentru
punerea în aplicarea de obiective politice extrene şi creare de
instabilitate în Orientul Mijlociu. În anul 2006, Iranul a sprijinit
regimul Assad în Siria, prin intermediul organizaţiilor teroriste
Hezballah (principală grupare teroristă în Iran). Iranul susţine Figura 19
financiar organizaţia Hezballah, iar mulţi dintre luptătorii ei sunt
antrenaţi în lagarele acestei ţări. A fost încălcată direct Rezoluţia nr.1701 a Consiliului de Securitate
al ONU în momentul în care Hezballahu-lui i-au fost furnizate de
către Iran mii de rachete şi arme de mici dimensiuni.
De-a lungul istoriei Iranul a fost furnizor de arme pentru
Hamas şi alte grupări teroriste palestinene cum ar fi Jihadul Islamic
Palestinian sau Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei. Aceste
organizaţii teroriste au fost responsabile pentru numeroase atacuri
teroriste din Gaza şi Cisiordania şi asupra forţelor egiptene de
securitate din Peninsula Sinai.
Ca urmare a globalizării Iranul susţine cyberterrorism-ul împotriva entităţilor şi tărilor
străine.

SUDAN. În urma sprijinului acordat organizaţiilor teroriste internaţionale precum

Organizaţia Abu Nidal, Jihadul Islamic din Palestina, Hamas şi Hezbollah, Sudan a fost numit
sponsor al terorismului în anul 1993. Deşi este şi în prezent pe lista ţărilor care sponsorizează
terorismul, Sudan contribuie la operaţiuni de combatere a
terorismului, fapt confirmat în anul 2016 inclusiv de Statele Unite
ale Americii. Rapoarte oficiale declară faptul ca Sudan a încetat sa
acorde sprijin organizaţiei Hamas în ultimii ani. Sancţiunile
economice aplicate asupra Sudanului ar putea fi anulate, acesta
fiind rezultatul bunei colaborări între cele două ţări mai sus Figura 20
menţionate împotriva terorismului.

SIRIA. Desemnată în 1979 ca sponsor al terorismului,

regimul Assad şi- a continuat sprijinul politic şi militar pentru o
varietate de grupuri teroriste care afectează stabilitatea regiunii.
Relaţia regimului Assad cu Hezbollah şi Iran a devenit mai
puternică în anul 2016; declaraţiile care sprijină grupurile teroriste, in mod special Hezbollah, au
fost adesea în discursurile şi declaraţiile de presă ale guvernului
21

Figura 21
Sirian. În ultimul deceniu guvernul Sirian a jucat un rol important în dezvoltarea reţelelor teroriste
prin intermediul atitudinii permisive a regimului Assad. Siria continuă să finanţeze şi să gazduiască
organizaţii palestiniene sau eventual irakiene. Hamas, Pij, Frontul Popular pentru Eliberarea
Palestinei continuă să opereze în Siria.

AFGANISTAN. Afganistanul a devenit „focarul”

activităţilor teroriste islamice a mijlocului anului 1990.
Al Qaeda poate fi denumită „organizaţia mamă” care a
recrutat terorişti de pretutindeni din lume inclusiv din
Pakistan, Afganistan, Asia Centrală etc.
Figura 22
CUBA. Cuba a fost desemnată în anul 1982, ca
sponsor de stat în domeniul terorismului. Rapoartele de
presă au indicat că guvernul cubanez a acordat asistenţă
medicală Forţelor Armate şi Revoluţionare Columbiene.
Guvernul cubanez a continuat să permită fugarilor din
Statele Unite ale Americii posibilitatea de a locui în Cuba
şi de a benificia de îngrijiri medicale, locuinţe ş.a.m.d.
Figura 23

BIOTERORISMUL, TERORISMUL CHIMIC

5.1 Definiţia bioterorismului. Introducere

Deşi teroriştii au la dispoziţie o gamă largă de mijloace pentru îndeplinirea obiectivelor lor,
de la ameninţări, atacuri de vandalism până la folosirea de arme convenţionale sau nu, ceea ce ne
îngrijorează pe noi, ca posibile victime, sunt armele teroriste de distrugere în masă. Ca şi consecinţă
a obiectivelor sale, un atac terorist poate avea loc cu sau fără avertizare. După cum bine ştim,
scopurile acestor atacuri sunt pierderea sau distrugerea resurselor unui stat, devastarea emoţională
sau pierderea de vieţi omeneşti. General vorbind, putem clasifica armele teroriste în agenţi:

a) Explozivi (Orice dispozitiv, proiectat pentru reacţii chimice,

sau explodare, intră în categoria armelor
explozive);
b) Chimici (viruşii care se pot transmite cu uşurinţă de la
persoană la persoană cu urmări de mortalitate în masă intră
în tipul armelor chimice);
Figura 24
c) Biologici ( agenţi nervoşi, agenţi de sânge, agenţi iritanţi
sunt doar câteva exemple de arme biologice folosite pentru un dezechilibru public în masă);
d) Nucleari (radiaţii precum alpha, gamma sau beta ce reis din
materiale nucleare).
În ultimii ani ai secolului XX şi începutul secolului XXI,
unele state au primit ameninţări de terorism cu diverse forme de
teroare, fizice, psihice sau acte de violenţă sub forma vandalismului
sau răspândirea de boli. În zilele noastre ca urmare a dezvoltării
ştiinţei terorismul s-a ajuns să se folosească microorganismele (agenţi) pentru a provoca boli
mortale. Intenţia sau acţiunea deliberată de a provoca daune/vătămari corporale defineşte un
22
atac biologic. Teoretic orice agent patogen uman, animal sau din plate poate provoca o epidemie şi
ulterior folosită ca armă biologică. Teroriştilor li se oferă ocazia în acest domeniu de a combina mai
mulţi agenţi biologici în aşa fel încât posibilitatea de diagnosticarea şi de tratare să fie dificilă.
Terorismul biologic este în continuare o ameninţare semnificativă pentru populaţie, mai ales atunci
când riscul de pierderi de vieţi omeneşti este mare, iar un atac de acest gen este „silenţios”. Ca
măsură de prevenţie şi pentru a evita răspândirea bolilor mai sus menţionate trebuiesc parcurşi
diferiţi paşi: decontaminare, dezinfectarea, anihilarea germenilor prin metode specifice, utilizarea
unui costum de protecţie ş.a.m.d. Pentru a preveni cel mai bine evenimentele de tip terorist, inclusiv
de tip bioterorism, este nevoie de o legislaţie corectă, adecvată, actualizată şi cuprinzătoare, pentru a
evita orice lacune, posibilitate de a permite oficialilor din domeniul justiţiei şi din domeniul sănătăţii
de a reacţiona/acţiona.
Ca o mică concluzie, nici o ameninţare nu reprezintă un pericol atât de grav pentru
securitatea şi bunăstarea omenirii, precum potenţiala utilizare a armelor şi materialelor biologice şi
nucleare de către state iresponsabile sau de către terorişti.

5.2 Istoricul bioterorismului. Generalităţi

Din nou ca şi în capitolele anterioare, istoria ne ajută în desluşirea şi înţelegerea mai uşoară a
ceea ce înseamnă bioterorism.
Bioterorismul este prezent din secolul al VI lea înainte de Hristos, când asirienii au otrăvit
fântânile inamicilor cu ciuperci otrăvitoare. În Mesopotamia, războinicii au încercat infestarea cu
ergotă de secară7 pentru otrăvirea inamicilor. În anul 184 înainte de Hristos, ostaşii lui Hannibal8
au aruncat vase pline cu şerpi veninoşi pe nava unde se afla regele Eumenes al II lea9. În anul 1155,
romanii şi perşii au folosit cadavrele de animale sau varză stricată pentru a infesta apa potabilă în
lupta lor împotriva Italiei. Armata franceză a lui Napoleon Bonaparte în încercarea sa de a cuceri
Moscova a eşuat atunci când mare parte din armata sa a fost răpusă de paduchi transmiţători de tifos.
În cel de al II lea război mondial Japonia a lansat bombe umplute cu purici infestaţi cu ciumă asupra
Chinei.
De-a lungul anilor bioterorismul a ajuns să evolueze, precum şi atacurile teroriste de acest
gen folosind mai nou agenţi extrem de contagioşi şi mortali. Lupta cu agenţii biologici reprezintă o
nouă ameninţare pentru viitor. Puterea de evoluţie a teroriştilor a condus la noi metode de răspândire
a microbilor, iar cercetările pe care aceştia le fac din punct de vedere bio-chimic, duc la descoperirea
de noi tulpini ale viruşilor care să fie mult mai agresive şi să provoace moarte negreşit. Această
categorie de terorişti sunt mult mai preocupaţi de pagubele psihologice create decât de rata de
mortalitate în urma unui atac. Ei se bucură de producerea de panică şi frică din rândul victimelor.
Devine o provocare pentru teroriştii biochimici în determinarea de noi agenţi biologici care
pot fi utilizaţi în realizarea atacurilor. Ei trebuie să îndeplinească trei condiţii pentru cultivarea
acestora: realizarea unei expertize ştiinţifice, determinarea agenţilor patogeni şi mediul de creştere,
echipamentul corespunzător. Infectarea cu anumite boli devin mai uşor de răspândit atunci când
agenţii patogeni devin mai disponibili şi echipamentul necesar mai uşor de procurat. Aceste
microorganisme pot fi răspândite ca aerosoli pulverizaţi în aer. Un prilej oportun pentru decoperirea
unei noi „arme” a bioteroriştilor poate proveni dintr-un laborator clandestin în care s-a găsit un
organism contaminat cu tulpini contagioase care indică o greşeală în testare.

7
Ergotă de secară – substanţă otrăvitoare ce provoacă convulsii, halucinaţii şi uneori conduce la decesul pacientului
8
Hannibal Barca – general originar din oraşul-stat Cartagina, cel care a învins Roma în al II lea Război Punic.
9
Eumenes al II lea – rege al Pergamului.
23
 „Armele” biologice bune au un timp de incubaţie suficient de lung pentru ca boala să fie
transmisă şi răspândită la scară largă dar înainte să fie detectată, iar teroriştii care propagă arme
biologice vor trebui sa foloseasca echipamente de protecţie altfel sunt expuşi infectării de asemenea.
Odată cu diseminarea agentului biologic distingem patru metode de infectare a persoanelor cu
acesta:

 inhalarea prin aer (metodă adesea folosită în răspândirea atacului bioterorist, dar în schimb
condiţiile meteorologice pot afecta imprăştierea optimă a agenţilor, de exemplu ploaia poate
reduce eficacitatea acestora;
 ingerarea (contaminarea directă a alimentelor sau a apei, contaminează direct tractul gastro-
intestinal);
 contactul cu răni deschise ( în general agenţii biologici infecţioşi nu au posibilitate de
absorbţie la nivelul pielii, pielea intactă acţionează ca o barieră în calea infecţiei, dar în cazul
unei răni deschise, infectarea cu microbul este favorabilă, sau o altă cale ar fi prin
membranele ochiului);
 diseminarea prin intermediul insectelor ( răspândirea de agenţi biologici asupra oamenilor
cu ajutorul insectelor precum ţânţari, purici, căpuşe infectate artificial cu diverşi viruşi);
O epidemie poate fi considerată defapt un atac bioterorist în momentul în care incidentul
generează o creştere rapidă a unui număr mare de pacienţi, cu simptome ca febra, insuficienţa
respiratorie, simptome gastro-intestinale, situaţii in care boala provoacă un număr mare de decese,
iar pacienţii prezintă o boală relativ necunoscută. Bioterorismul este de multe ori preferat pentru că
răspândirea acestuia este nedetectabilă. Armele biologice sunt diferite de armele de distrugere în
masă clasice, deoare ce efectele lor se manifestă după o perioadă de incubare permiţând astfel
infecţiilor/ microbilor să se îndepărteze de locul atacului.
Pentru a preveni un astfel de atac terorist este de asemenea o provocare pentru că, inovarea şi
schimbarea planurilor teroriste este permanentă. Inovaţiile aduse în metodele de diseminare sau în
modul în care sunt transportate „armele” teroriştilor diferă în funcţie de politicile de verificare.
Pentru a înţelege mai bine această permanentă schimbare a
teroriştilor avem ca exemplu folosirea mai nou, a explozivilor
plastici folosiţi de sinucigaşii terorişti, în schimbul explozivilor
metalici, deoarece aeroporturile au instalate detectoare de metale.
Pentru o eficienţă ridicată armele biologice folosite de bioterorişti
trebuie sa îndeplinească următoarele caracteristici: uşor de produs,
sa fie uşor transmisibil, cu mortalitate crescută, greu de diagnosticat
în timp util.
În cazul unui atac evident de acest gen, el va fi un eveniment recunoscut de autorităţi sau
persoane abilitate. Conştientizarea atacului va fi evidenţiată de:
4) recepţionarea unei ameninţări specifice sau avertizarea;
5) descoperierea unui mijloc de dispersare sau activităţi/aparate în acest sens;
6) găsirea materialelor suspecte.
Pentru a atenua consecinţele atacului asupra sănătăţii, autorităţile trebuie sa informeze unităţile
medicale despre eveniment într-un mod eficient pentru evitarea înrăutăţirea stării de sănătate a
victimelor.
Folosirea armelor biologice sau a substanţelor chimice a fost interzisă de mult timp în
războaie pentru efectul său asemeni atacurilor nucleare. Interzicerea utilizării unor astfel de arme a
fost convenită în diverse tratate internaţionale. Prima Convenţie privind Interzicerea Armelor
Biologice a fost semnată la Geneva (Elveţia) în anul 1925, un punct de schimb de informaţii între

24
statele membre, sprijină statele în efortul lor de a pune în aplicare
convenţia, gestionează schimburile de informaţii.
Unitatea de sprijin pentru implementarea Convenţiei privin
armele biologice intră în vigoare în anul 1975 şi vine în sprijinul
convenţiei mai sus menţionate prin interzicerea posesiei sau
dezvoltării armelor de acest gen şi nu doar folosirea acestora.
Site-ul Organizaţiei Monidale a Sănătăţii reprezintă o sursă
utilă de informaţii internaţională în ceea ce priveşte agenţii bioterorismului sau boli infecţioase.
Antraxul, variola, ciuma sau virusul Ebola sunt prezentaţi ca şi factori cu risc major în desfăşurarea
unui atac bioterorist. În zone aglomerate antarxul se răspândeşte prin dispersarea aerului, tifosul şi
ciuma prin purici păduchi şi rozătoare iar boli ale pielii prin aerorsoli.
Organizaţia mondială a sănătăţii (din cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite) îşi are sediul
central la Geneva şi un număr de 193 de ţări membre, ţări de unde provin şi susţinerile financiare.
Această organizaţie are ca scop păstrarea şi îndrumarea pe cât posibil a sănătăţii populaţiei globale.
Reglementările internaţionale în domeniul sănătăţii au fost revizuite în anul 2005.
Rezoluţia nr.1540 (2004) a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptată de Consiliul de
Securitate la cea de a 4956 a reuniune este o altă dovadă că se încearcă prin orice metodă sau mijloc
de a ripostă în faţa bioterorimului.
Menţionez că şi sectorul agriculturii este o ţintă pentru
terorismul biologic. Agenţii patogeni microscopici, insecte, buruieni
Figura 26
sau alte organisme reprezintă arme biologice.
Spre exemplu consecinţele unui atac biologic asupra
alimentelor sau asupra agriculturii unui stat ar putea fi devastatoare,
atât în ceea ce priveşte impactul economic cât şi subminarea încrederii publice înFigura
ceea27ce priveşte
aprovizionarea cu alimente a naţiunii în cauză.

5.3 Categoriile bioterorismului

Categoria I
Această categorie se caracterizează printr-un risc mare de răspândire a bolilor şi mortalitate
ridicată care aduce şi un pericol major la securitatea naţională.
 Antrax ( boală infecţioasă cu formă cutanată, pulmonară sau digestivă, nu este transmisibilă
de la persoană la persoană );
 Botulism ( boală infecţioasă rară, uneori fatală, nu este transmisibilă);
 Ciumă ( boală infecţioasă extrem de contagioasă, manifestându-se sub formă bubonică,
septicemică, pulmonară sau abordivă);
 Ebola ( boală infecţioasă transmisibila de la animal la om şi
invers);
 Febră hemoragică virală ( boală infecţioasă cu sursă de la
maimuţe infectate).

Categoria II
Categoria a II-a de bioterorism urmăreşte infectarea rapidă a
populaţiei dar cu un număr scăzut de decese şi prezintă un risc moderat pentru populaţie.

25
  Bruceloză ( boală infecţioasă comună omului şi animalelor, transmisibililă exclusiv prin
animale infectate sau prin consumarea produselor lor neprelucrate corespunzător);
 Ricină ( intoxicaţie cauzată în urma consumului ridicat de seminţe de ricin, care poate fi
fatală uneori);
 E coli ( bacterie cu un număr mare de tulpini ce pot provoca gastroenterită, infecţii ale
tractului urinar, meningită neonatală, colită hemoragică, boala Crohn);
 Cryptosporidium parvum ( boală parazitară a tractului intestinal uneori urmată de deces);
 Sindromul de oboseală cronică ( boală cu carcater neurologic)

Categoria III
Această categorie include tulpinile noi apărute, sau în curs de dezvoltare, fiind uşor de
obţinut dar cu impact major asupra sănătăţii populaţiei.
 Febra galbenă/ciuma galbenă ( boală virală acută, răspândită prin înţepătura unei femele
ţânţar Aedes aegypti);
 Coronavirus ( virus care provoacă infecţii ale tractului respirator superior şi inferior dar
poate genera şi alte diferite boli);
 Encefalită cronică ( viruşi, bacterii, paraziţi substanţe toxice responsabile de inflamarea
creierului).
Cele mai multe boli cauzate de bioterorism nu generează simptome specifice ceea ce va duce
la amânarea tratării. Deşi agenţii biologici au multe beneficii ca instrumente de teroare, ei nu
reprezintă armele ideale. De exemplu folosirea metodei celei mai eficiente şi anume prin dispersarea
unui nor aerosol devine dezavantajos deoarece agenţii patogeni sub expunerea radiaţiilor ultraviolete
îşi pierd din capacităţi.

5.4 Atacuri bioteroriste

Voi prezenta în continuare câteva incidente notabile care au implicat folosirea de agenţi
biologici şi care au lăsat urmări considerabile
1. Grupul fascist de origine americană care acţiona sub numele de „ Ordinul Soarelui în
creştere” planificau în anul 1972 utilizarea unei cantităţi de 40 kg de tifoid în vederea infestării
apelor din Chicago şi St Louis.
2. Atacurile susţinute de Aum Shinrikyo din perioada iunie-iulie din 1993 cu încercări eşuate
de epidemii de antrax şi toxine botulinice.
3. La 20 Martie 1995, un atentat biochimic a avut loc în timpul orelor de vârf ale dimineţii când
un atac cu gaz sarin s-a produs asupra metroului din Tokyo. Acest eveniment a produs moartea a 12
persoane şi rănirea a 1000. Aum Shinrikyo este cel care a pus la cale totul împreună cu organizaţia
sa.
4. În anul 1996, oficialii Centrului Medical St. Paul din Texas au stabilit că bacteriile dintr-un
laborator de microbiologie au fost implantate în gogoşi şi brioşe cu care ulterior au fost serviţi câţiva
muncitori. Doisprezece din aceştia s-au imbolnăvit.

5.5 Terorismul chimic. Definiţie. Generalităţi

26
 Terorosimul chimic se referă la acţiunile teroriste care utilizează agenţi chimici. Teroriştii cu
resurse financiare şi experienţă tehnică pot achiziţiona explozivi, agenţi chimici similari chair cu cei
folosiţi de forţele armate. Agenţii chimici care ar putea fi folosiţi de către terorişti variază de la
sarin, tabun la gaz muştar cu sulf.
Proprietăţile toxice ale deşeurilor periculoase generate de industrii nu numai că dăunează
mediului înconjurător ( ape subterane, ape de suprafaţă, sol, aer ambiental, floră, faună), dar este de
asemenea sub ameninţarea constantă de a fi exploatate de terorişti. Deşeurile periculoase pot fi
explozive, inflamabile sau predispuse la combustie imediată. Astfel teroriştii pot transforma
deşeurile periculoase într-o resursă pentru substanţele toxice ca de exemplu, crom, cianura, foarte
otrăvitori pentru natură, în timp ce fierul sau alte metale Figura 28
dizolvabile pot avea şi ele efecte toxice. Deşeurile cu
conţinut de crom, arsenic, cianură, acizi pot declanşa reacţii violente. Agenţii chimici sunt vapori
otrăviţi, aerosoli, lichide cu efecte toxice asupra oamenilor, plantelor sau animalelor. Ele pot fi
eliberate din bombe, pulverizate din aeronave, bărci sau vehicule. Unii agenţi chimici pot fi inodori
şi fără gust. Efectul lor poate fi imediat sau poate dura până la câteva zile după expunere. Agenţii
chimici sunt greu de produs şi în acelşi timp greu de transportat în cantităţi fatale.
Teroriştii pot viza de asemenea petrolierele sau conductele de produse petroliere. Gazele
naturale şi produsele petroliere pot fi utilizaţi ca agenţi pentru crearea de haos şi victime. De obicei
agenţii chimici obişnuiţi nu sunt utilizaţi pentru activităţile de terorism din cauza cantităţilor mari
necesare pentru a produce efecte semnificative. Dificultatea şi pericolul de producere a agenţilor
chimici este o altă problemă cu care se confruntă teroriştii, dar în acelaşi timp există o gamă largă de
agenţi chimici, potenţiali mortali, care includ diverse insecticide şi substanţe chimice industriale sau
toxine puternice ca de exemplu ricina10.
Deşi este imposibil de a fura agenţi mortali din instituţiile de cercetare civile sau militare,
sponsorii de stat ai terorismului ar fi dispuşi să ofere organizaţiilor de acest gen arme chimice pentru
o lovitură devastatoare inamicului. Un mod comun de dispersare a agenţilor chimic de către terorişti
ar fi:

-Diseminarea vaporilor aerosoli sau gazoşi în spaţii inchise;

-Otrăvirea premeditată în masă a rezervoarealor de apă sau în fabricile de îmbuteliere;
-Contaminarea produselor alimentare sau
farmaceutice;
Agenţii chimici, la fel ca şi cei biologici pot
deveni ineficienţi în diverse condiţii meteorologice.
Dezastrele de terorism chimic pot duce la distrugerea
oricărui compartiment al mediului respectiv, solul, apă,
atmosferă. Difuzarea agenţilor chimici către
compartimentele mediului au efecte cu bătaie lungă
asupra sănătăţii umane. Spre exemplu plantele, vor
absorbi substanţele chimice prin frunze iar ulterior
consecinţele vor fi considerabile asupra consumatorilor din industria alimentară.

5.6 Efectele agenţilor chimici

10
Ricină – toxină vegetală care se găseşte în seminţele de ricin şi care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui.
27
 Agenţii chimici provoacă o varietate de efecte negative asupra
sănătăţii cu grade diferite de severitate. Majoritatea dintre aceştia sunt
capabili să provoace arsuri chimice grave, arsuri termice, otrăviri,
condiţii cronice de sănătate provocând morbiditate şi mortalitate
ridicate. Contaminarea aerului este calea cea mai eficientă pentru
dispersarea substantelor chimice. Terorismul afectează în mod negativ
viaţa de zi cu zi, ameninţând siguranţa personală şi distrugând
încrederea reciprocă pe care se bazează societatea.
Există multe exemple de otrăvire cu metale grele care au cauzat
pierderi în masă de vieţi omeneşti printre care prezentăm:

- Catastrofa de intoxicare cu mercur din Irak la începutul anilor

1970, în care un număr estimativ de 10,000 de persoane au
decedat, iar alte 100, 000 de persoane au suferit grave leziuni
cerebrale;
- Intoxicarea cu mercur de la Minamata (Japonia),cauzată de deversarea
deşeurilor toxice de către două fabrici în apele din zonă contaminând
implicit şi peştele consumat ulterior de populaţia locală, în urma căruia
au fost afectate 2955 de persoane;
- Otrăvirea cu arsenic a laptelui consumat de sugari în Okayama
(Japonia) 1955, cauzând 130 de decese şi afectând 12,000 de
persoane;
- Incidenţa crescută a cancerului pulonar raportată în anul 1960, de la Figura 29
fabrica Nippon-Denki din Kirzama din Insulele Hokkaido, în care au
fost înregistrate 30 de decese prin inhalarea prafului cu conţinut de
crom.
Este adesea dificil să se diferenţieze rănile psihologice cauzate
de terorismul chimic faţă de alte boli. Ca şi alte simptome imediate la
expunerea cu agenţi chimici includem vederea înceţoşată, dificultăţi în Figura 30
respiraţie şi/sau greţuri. Ca şi în cazul unui atac biologic, intoxicarea cu agenţi
chimici necesită asistenţă medicală imediată. Este important de ştiut procedurile de decontaminare
rapidă care includ:
o Înlăturarea elementelor care intră în contact cu pielea, inclusiv bijuterii
sau elastice/agrafe de păr; îmbrăcămintea trebuie tăiată pentru a evita
contactul cu ochii, nasul, gura, în momentul înlăturării. Mâinile pot fi decontaminate
Figura 31 prin
folosirea apei şi a săpunului;
o Spălarea ochilor cu apă din abundenţă;
o Spălarea părului şi a feţei cu săpun, apoi clătirea cu apă din abundenţă;
o Decontaminarea tuturor zonelor ale corpului trebuie şterse cu prosoape înmuiate în apă cu
săpun iar apoi clătite cu apă curată;
o Schimbarea în haine necontaminate şi deplasarea pacientului în cel mai scurt timp posibil la
o clinică medicală.
Figura 32
Deşi atacurile teroriste chimice nu pot fi în totalitate prevenite,
incidenţa acestora poate fi minimizată prin adoptarea de măsuri stricte pentru
păstrarea în siguranţă a agenţilor chimici frecvent utilizaţi de terorişti. Trebuie să se acorde o atenţie
28
ridicată problemelor legate de producerea, depozitarea şi eliminarea deşeurilor periculoase de la
origine la destinaţie, ceea ce va împiedica şi traficul ilicit de deşeuri periculoase.
Armele chimice sunt foarte toxice şi sunt fabricate pentru a fi dispersate sub formă de vapori
aerosoli sau lichide, în timp ce armele biologice sunt reprezentate de organismele vii,
microorganisme care provoacă boli sau toxine. Armele chimice pot fi extrem de eficiente împotiva
civililor sau a forţelor militare nepregătite, deşi este nevoie de o cantitate de ordinul tonelor pentru a
crea doze letale în zone deschise. Armele biologice, constau în microorganisme vii , infecţioase care
sunt diseminate ca aerosoli în atmosferă, iar prin inhalare agenţii biologici încep să se înmuţească în
organism. Debutul simptomelor este în general întârziat astfe încât în momentul în care boala atinge
un nivel avansat, va fi prea târziu pentru a conştientiza că aceasta este consecinţa unui atac biologic.

29