Sunteți pe pagina 1din 34

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI


MASTER: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI EFICIENŢA
SISTEMULUI ADMINISTRATIV

Fiscalitatea în România
Semestrul I, Bologna
Cuprins:

1. Aspecte generale privind


fiscalitatea.............................................................................3
2. Funcţiile şi rolul
fiscalităţii............................................................................................7
Sistemul fiscal din România progresiv 1990-2004 versus cota unică 2005-
2007...............................................................................................................................8
3. Strategia fiscală în U.E. şi impactul său asupra României
şi agenţilor economici din cadrul
său.....................................................................................................................12

4. Comparaţia sistemului fiscal românesc cu sistemele


fiscale din ţările U.E.-
27.................................................................................................................................19
5. Economia politică a reformei fiscale din România – sistem
progresiv de impozitare versus cota
unică..........................................................................................................21
6. Fiscalitatea Romaniei in perioada 2008-
2010.............................................................26
7. Concluzii.............................................................................
.........................................30
8. Bilbiografie.........................................................................
.........................................32

2
1. Aspecte generale privind fiscalitatea

Ceea ce deosebeste o ţară aflată în progres de una aflată în declin este, în bună
măsură, preferinţa aratată construirii viitorului. Aceasta preferinţă se măsoară prin
impozite, împrumuturi şi rata dobânzilor.
Conform dicţionarului Larrousse, fiscalitatea reprezintă “totalitatea
impozitelor şi taxelor, a reglementărilor de natură fiscală precum şi a aparatului
fiscal ce vin să influenţeze direct sau indirect activitatea unui agent economic
denumit contribuabil”. Considerăm că această definiţie poate fi amendată datorită
caracterului sau restrictiv. Astăzi în domeniul fiscal se întâlnesc mai multe concepte.
Alături de fiscalitate este vehiculată noţiunea de "fisc" definită ca administraţia
în sarcina căreia revin calculul, perceperea şi urmărirea plăţii impozitelor şi taxelor
datorate statului de către contribuabil".
De asemenea, este utilizat şi termenul “fiscal" care priveşte fiscul, care aparţine
acestuia.
In definirea sistemului fiscal de către diverşi autori se pleacă în general de la
modul de percepere a acestuia de către contribuabili: totalitatea impozitelor ce trebuiesc
achitate către stat. Astfel, I. Condor defineşte sistemul fiscal ca fiind “totalitatea
impozitelor provenite de la persoanele fizice şi juridice care alimentează bugetele
publice”.
Când se vorbeşte de sistemul fiscal, considerăm că nu se pot omite şi alte
elemente importante ale acestuia, în afara impozitului, cum ar fi: legislaţia fiscală care
are rolul crearii condiţiilor legale şi de reglementare a fiscalităţii incluzând atat
drepturile şi obligaţiile autorităţii fiscale cât şi cele ale contribuabililor şi aparatului
fiscal chemat să realizeze aplicarea legislaţiei fiscale în interesul puterii publice dar,

3
fără afectarea personalităţii şi drepturilor de care se bucură contribuabilul potrivit
legislaţiei fiscale şi a celei generale.
In cadrul general al finanţelor publice ale unei ţări, fiscalitatea se delimitează ca
un ansamblu coerent de norme care reglementează impunerea contribuabililor şi
fundamentează juridic impozitele şi taxele.
Impozitele şi taxele sunt instituite prin acte normative şi ele sunt elemente de
baza în fundamentarea şi definirea noţiunilor de fiscalitate, fisc, fiscal.
Analizate în ansamblu, cele trei noţiuni sunt strâns legate de impozite.
Specialistii din tara noastra au definit impozitul ca fiind plata banească
obligatorie, generală şi definitivă, efectuată de persoane fizice şi juridice în
favoarea bugetului statului în cuantumul şi la termene precis stabilite de lege, fără
obligaţia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct şi
imediat.
Economia natională a unei tări ca parte componenta a economiei mondiale,
cuprinde un ansamblu de activităti, desfasurate de persoane sau grupuri de persoane
fizice şi morale care apartin acestuia, dar la care participa şi unii subiecti economici şi
altor tări.
In interiorul fiecărei tări ca urmare a activitătilor economice desfăsurate de
subiectii economici, apare un ansamblu de relatii de productie, schimb, repartitie,
consum, finantare creditare, care se manifestă sub forma unor fluxuri reale, monetare şi
financiare.
Sistemul fiscal este un produs al gândirii, deciziei şi actiunii factorului uman, ca
urmare a evolutiei societătii umane, creat initial pentru a răspunde unor obiective
financiare, la care ulterior s-au adăugat obiective de natură economico-socială. Dacă
realizarea obiectivelor de ansamblu ale sistemului necesită existenta deciziilor
strategice, realizarea scopului pe termen scurt vizează realizarea deciziilor tactice.
Impozitul constituie o creatie a gândirii umane un instrument creat de om pentru
ca puterea publică să asigure omului anumite utilităti publice. Fiind un produs
intelectual, pentru a exista trebuiesc alese elementele de natură economică, care sunt
prelucrate şi combinate după anumite reguli în conditiile respectării principiilor care
stau la baza relaţiilor sociale dintre membrii societătii. Aceasta intrucât puterea publică
nu are posibilitatea tehnica de a prelua în momentul creării venitului, partea care îi este
necesară pentru a asigura finantarea obligatiilor care îi revin şi deci trebuie să preia o
parte din venitul national repartizat prin intermediul pietei între subiectii participanti.
Acest produs al gândirii de natură financiară după aprobarea sa, devine un instrument

4
financiar activ care produce efecte cuantificabile monetar servind pentru realizarea unor
obiective prestabilite.
Conceptele specifice cu care se operează în teoria fiscală sunt extrem de
diverse, iar incercarile de a stabili semninificatiile standardizate, au pus în evidentă
complexitatea sarcinii de sistematizare şi standardizare.
Intr-o abordare financiară conceptul de fiscalitate este definit ca un "sistem de
percepere a impozitelor" iar într-o abordare juridică "sistem de legi referitoare la
fisc la perceperea impozitului".
Apar doua elemente de referinta: impozitul si fiscul. Impozitul este definit in
general prin prisma functiei sale clasice, respectiv ca o contributie solicitata pentru
asigurarea serviciului obligatiilor publice a Statului si colectivitatilor locale, iar fiscul
ca administratie obligata cu perceperea impozitelor. Conceptul de sistem in teoria
fiscala a fost utilizat mai mult figurativ, fara a se incerca o abordare a complexului
fiscal din punct de vedere a teoriei sistemelor.
Se poate considera ca sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte,
principii, metode,
procese, cu privire la o multime de elemente (materie impozabila, cote subiecti fiscali),
intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si
perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul
realizarii obiectivelor sistemului.
Studiul sistemelor fiscale necesita luarea in considerare a doi parametri: unul de
natura spatiala iar altul de natura temporala.
 Parametrul spatial are in vedere existenta unei multimi de teritorii
locuite, organizate din punct de vedere administrativ si politic, intr-un stat. Fiecarei tari
ii corespunde un sistem fiscal cu o structura comportament si obiective bine
determinate.
Luarea in considerare a parametrului spatial corespunde principiului
teritorialitatii impozitului, care este in corcondanta cu suveranitatea fiscala a Statului de
a institui impozite. Acesta este influentat de nivelul si structura surselor de venituri, de
necesitatile financiare ale institutiei bugetare si de conceptiile etice si politice ale
guvernelor. Importanta sa rezida in mai multe aspecte.
 Parametrul timp corespunde principiului anualitatii impozitului
determinat de anualitatea exercitiului financiar si a institutiei bugetare, corelat cu
cazurile de retroactivitate prevazute de lege.

5
Sistemul fiscal constituit in Romania dupa revolutie a fost conceput si
organizat pe trei componente independente:
a. Impozite, taxe si contributii ca venituri ale statului
b. Mecanismul fiscal
c. Aparatul fiscal
a) Impozitele, taxele si contributiile, reprezinta resurse financiare publice ce se
constituie si se gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete si anume: bugetul de stat,
bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale,
bugetul trezoreriei statului si bugetele altor institutii publice cu caracter autonom
(Parlamentul, Presedintia Romaniei, Guvernul, ministerele s.a.) in conditiile asigurarii
echilibrului financiar. Bugetul de stat, prezentat sub forma unei balante economice
prevede si autorizeaza veniturile (sau incasarile) si cheltuielile anuale ale statului. Ca
document de sinteza, bugetul de stat este un act autorizat de catre Parlament si reflecta
marile categorii de resurse si cheltuieli ale statului, constituind forma principala de
manifestare a politicii sale financiare.
b) Mecanismul fiscal presupune utilizarea de metode de impunere: tehnici si
instrumente specifice, privind formarea veniturilor fiscale ale statului. Impunerea, ca
ansamblu de operatiuni prin care se stabilesc obligatiile platitorilor de impozite catre
stat, consta in identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice si juridice ce detin
sau realizeaza un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul si cuantumul
acestuia.
Obligatiile cetatenilor decurg din insasi Constitutia tarii "Cetatenii au obligatia
sa contribuie prin impozite si taxe la cheltuielile publice. Sistemul legal de impunere
trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale". Impozitele, taxele si alte venituri
ale bugetului de stat se stabilesc doar prin lege.
Aceasta presupune ca intreaga activitate de impunere, de urmarire si de
percepere a impozitelor si taxelor consta de fapt in aplicarea si respectarea intocmai a
unor prevederi legale. Orice abatere, voita sau nu, inseamna incalcare a legii si trebuie
sanctionata .
Eforturile specialistilor in domeniu dupa 1989, au fost orientate pentru a gasi
tehnici si metode ale impunerii adecvate la felul impozitului, natura juridica a
platitorului si instrumentele utilizate.
c) Aparatul fiscal. Eficienta de ansamblu a economiei este dependenta de
modul in care functioneaza aparatul fiscal. Statul isi indeplineste rolul sau prin sistemul
legislativ si executiv. Aparatul fiscal este format din Administratiile Finantelor Publice,

6
Directia de Inspectie Fiscala din ANAF, impreuna cu directiile judetene de inspectie
fiscala si directia de inspectie fiscala din cadrul Directiei Generale de Administrare a
Marilor Contribuabili.
Impozitele, taxele si alte venituri ale statului impreuna cu resuresele si
normativele de cheltuieli pentru institutiile publice se aproba prin lege. Minsterul
Finantelor avand ca atributie principala asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea
politicii financiare.
Protectia sociala a unor categorii defavorizate ale populatiei prin scutiri de
impozite:
1. scutiri de impozitul pe salarii privind:
 sumele primite de salariati pentru munca prestata in perioada preavizului de
concediere.
 ajutoarele ce se acorda din fondul de asigurare sociala si asistenta sociala, in
conditiile legii.
 pensiile de orice fel.
 sumele cuvenite urmasilor eroilor martiri ai revolutiei si altor categorii
incadrate in Legea nr. 42/1990
2. scutiri la impozitul agricol pentru:
 invalizi si vaduve de razboi
3. reduceri de 50 % a impozitului agricol pentru:
 persoane handicapate asimilabile cu gradele I si II de invaliditate.
 persoane fizice in varsta de peste 65 de ani, care isi lucreaza singure
pamantul.
4. scutirea de taxe asupra mijloacelor de transport a autoturismelor,
motocicletelor si tricicletelor si tricicluri cu motor care apartin invalizilor si sunt
adaptate invaliditatii acestora.
5. reducerea cu 50 % a taxelor pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale si
monumentelor istorice, de arhitectura si arheologie de catre elevi , studenti si militari
in termen.

2. Funcţiile şi rolul fiscalităţii

7
Pentru ca sistemul fiscal sa raspunda unor cerinte, el trebuie sa se caracterizeze
prin anumite trasaturi si sa indeplineasca anumite functii. Dintre trasaturile ce
caracterizeaza sistemul fiscal amintim:
 Universalitatea impunerii;
 Unitatea impunerii;
 Echitatea impunerii.
Functiile fiscalitatii sunt:
a) In cadrul finantelor publice, fiscalitatea contribuie la constituirea fondurilor
publice de resurse banesti.
La formarea acestor fonduri isi aduc contributia:
 regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat;
 societatile comerciale cu capital privat sau mixt;
 organizatiile cooperatiste si asociatiile cu scop lucrativ;
 institutiile publice si populatia;
 persoanele juridice si fizice rezidente in strainatate;
Activitatea de constituire a resurselor financiare imbraca diferite forme intre care citam:
 Impozite care reprezinta contributii obligatorii fara un echivalent
direct si imediat pentru platitori;
 Taxele, adica plati care constituie, in principal, contravaloarea unui
serviciu prestat;
 Varsaminte din profitul regiilor autonome;
 Amenzi pentru fapte contraventionale sau penale;
 Penalitati sau majorari pentru neindeplinirea la termen a unor
obligatiuni;
 Varsaminte din veniturile institutiilor publice.
Fondurile publice de resurse banesti sund distribuite integral prin bugetul public
national pentru invatamant, sanatate, cultura, asigurari sociale si protectie sociala,
aparare nationala, ordine publica, actiuni economice si alte actiuni.
b) Fiscalitatea contribuie la reditribuirea veniturilor intre menbrii societatii,
determinand atenuarea unor inegalitati cu privire la venituri intre cetateni. Un exemplu
in acest sens il ofera Legea impozitului pe salarii, potrivit careaia veniturile din salarii,
de la locul principal de munca de pana la 800000 lei sunt scutite de impozit, in timp ce
salariile lunare care depasesc suma de 5.000.000lei se impoziteaza cu 45 %.

8
c) Prin stabilirea unor termene de plata a impozitelor si taxelor, precum si a unor
amenzi, penalizari sau majorari de intarziere, fiscalitatea contribuie la educarea civica a
cetatenilor si dezvoltarea responsabilitatii acestora pentru realizarea obligatiilor
obstesti.
d) Rolul de control al activitatii fiscale pentru combaterea faptelor ilicite,
concurentei neloiale, evaziunii fiscale. Organele fiscale si organele specializate cum
sunt garda financiara , inspectoratele pentru protectia consumatorului etc, constata si
intreprind masuri pentru combaterea activitatii comerciale ilicite cuprinse in legea nr
42/1991. Controlul fiscal este reglementat prin O.G. nr. 70 publicata in M.O. nr.227 din
30 august 1997.

Sistemul fiscal din România progresiv 1990-2004 versus cota unică


2005-2007

La începutul anului 2005, Guvernul introducea cota unică de impozitare de 16%


asupra veniturilor persoanelor fizice şi asupra profitului firmelor, reformând astfel din
temelii sistemul fiscal din România.
 Care sunt diferenţele de abordare a reformei fiscale până în 2005 şi după
2005?
 Care dintre cele două sisteme fiscale este sustenabil pe termen mediu şi lung,
fiind puţin probabil să genereze dezechilibre macroeconomice?
 Cum poate creşte ponderea veniturilor încasate la buget în PIB de la 29% (în
2006, România aflându-se, la acest indicator, pe ultimul loc în U.E.-27) la 40-45%, cât
este media ţărilor U.E.-27?
La aceste întrebări vom încerca să răspundem în continuare. Mai întâi, vom
analiza comparativ cele două sisteme fiscale: cel de până în 2004 şi sistemul iniţiat la 1
ianuarie 2005. Ulterior, vom compara sistemul fiscal actual din România cu alte
sisteme fiscale din ţările U.E.-27.
 Sistemul fiscal de până în 2004: progresiv, redistributiv, social
În 2004, sistemul fiscal era unul progresiv, cu cote diferenţiate în ceea ce
priveşte impozitul aplicat pe venitul persoanelor fizice. Astfel, cei care aveau venituri

9
de până la 28 milioane ROL, plăteau 18% drept impozit pe venit, pentru cei cu venituri
cuprinse între 28 milioane ROL şi 69,6 milioane ROL cota era de 23% şi impozitul
putea ajunge până la 40% în condiţiile în care venitul depăşea suma de 156 milioane
ROL. Impozitul aplicat asupra profitului impozabil al companiilor era de 25%.
Dobânzile erau impozitate cu 1%, iar dividendele cu un procent de 5%.
Microîntreprinderile plăteau un impozit pe venit de 1,5%.
În 2004, sistemul fiscal din România era considerat de către Fondul Monetar
Internaţional ca fiind unul sustenabil, care nu creează dezechilibre macroeconomice pe
termen mediu şi lung. Balanţa economii-investiţii îmbunătăţită, arierate într-o scădere
rapidă, menţinerea salariilor în limita bugetelor aprobate şi ratele ridicate de colectare
de 95-98% la principalele utilităţi fundamentau analiza pozitivă a specialiştilor FMI:
„Politica bugetară în anul 2004 va susţine obiectivele de dezinflaţie şi limitarea
deficitului de cont curent extern, creând în acelaşi timp condiţii pentru creşterea în
continuare a investiţiilor sectorului privat”.
Ce urma să se întâmple cu sistemul fiscal în 2005, dacă guvernarea de atunci
continua? Guvernul convenise deja cu FMI, din luna iulie 2004, un program de reformă
fiscală care ar fi intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Principalii piloni ai acestui
program prevedeau o reducere a impozitului pe profit de la 25% la 19%; o reducere a
impozitului pe venit pentru cea mai mică tranşă de impunere de la 19% la 14%,
compensate parţial prin îngheţarea deducerilor personale la nivelul din 2004 şi o
reducere a ratei contribuţiilor pentru asigurările sociale cu 1,25%. Pentru a compensa o
parte din pierderea de venituri, autorităţile doreau să introducă simultan un impozit pe
teren, să crească impozitul pe dividende şi accizele, cu începere de la 1 iulie 2005.
Pierderea netă de venit asociată reformei s-ar fi ridicat la 0,25% din PIB faţă de
referinţa de bază, datorită efectului pe parcursul întregului an al eliminării ratei reduse
de impunere la impozitul pe profit pentru activităţile de export, efectului reportat al
creşterii accizelor din iulie 2004 şi al unor îmbunătăţiri în colectare datorită reformei
administraţiei fiscale şi a unei reduceri a evaziunii fiscale.
Obiectivele reformei propuse de guvernul din 2004 erau legate de sprijinirea distribuţiei
echitabile a câştigurilor de pe urma creşterii economice ridicate, îmbunătăţirea
climatului de afaceri şi întărirea poziţiei competitive a României. În plus, reforma
fiscală dorea să răspundă şi aşteptărilor oamenilor de afaceri, legate de creşterea
predictibilităţii în domeniul fiscal, reducerea costurilor administrative legate de
impozite şi reducerea presiunilor legate de impozitarea muncii.

10
 Sistemul fiscal din 2005-2007: stimulativ pentru afacerile mari şi
consum
Deşi sondajele efectuate în rândul oamenilor de afaceri în ultimii 5 ani arată că
nivelul fiscalităţii este una dintre preocupările secundare ale managementului
companiilor (mult mai puţin importantă decât, de exemplu, predictibilitatea fiscală),
reforma fiscală din 2005 a ţintit încurajarea afacerilor mari, a companiilor cu forţă
financiară ridicată, mizându-se pe efectele de antrenare ale investiţiilor masive realizate
de aceşti investitori.
De la 1 ianuarie 2007, au intrat în vigoare amendamentele, îndelung disputate,
aduse Codului Fiscal. Amendamentele nu au avut în vedere modificarea elementelor
esenţiale ale sistemului fiscal românesc, construit, în principal, pe baza cotei unice de
16% aplicate veniturilor şi a unei taxe pe valoarea adăugată de 19%.
Impozitul pe dividende, plătit de către acţionarii persoane juridice, este de 10%
în condiţiile în care nu deţin participaţii de minimum 15% până la
1 ianuarie 2009, respectiv 10% după această dată pentru o perioadă de minimum doi
ani înainte de data plăţii. Excepţia de la regula de impozitare a societăţilor comerciale
este, în continuare, dată de impozitarea venitului microîntreprinderilor, cu condiţia ca
acestea să realizeze minimum 50% din venituri din alte activităţi decât cele de
consultanţă pentru management şi afaceri. Prevederea se doreşte o soluţie în sensul
eliminării folosirii microîntreprinderilor pentru încasarea salariilor de către unii
angajaţi. Cota de impozitare a veniturilor este, în cazul microîntreprinderilor, de 2% în
anul 2007, 2,5% în anul 2008 şi 3% în anul 2009.
Pentru câştigurile obţinute din răscumpărarea titlurilor la fondurile deschise de
investiţii se aplică o rată de impozitare diferenţiată în funcţie de durata de deţinere a
acestor titluri după cum urmează: dacă sunt deţinute o perioadă mai mică de 365 de
zile, se aplică rata de impozitare generală de 16%; dacă sunt deţinute o perioadă mai
mare de 365 de zile, se aplică o rată de impozitare de 1% pe câştigul net obţinut.
Pentru titlurile de valoare, valori mobiliare, cumpărate şi răscumpărate se aplică
un impozit de 16% pe câştigul net obţinut din operaţiunile de vânzare - cumpărare din
cursul exerciţiului fiscal. Dividendele, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerilor
de titluri la fondurile închise de investiţii, obţinute de către persoanele fizice, se
impozitează cu o cotă de 16% din valoarea dividendelor brute cuvenite.
Sistemul fiscal intrat în vigoare în 2005 şi ajustat în 2007, şi-a stabilit ca
obiectiv asigurarea unor venituri disponibile mai mari, potenţiala expansiune a
afacerilor, creşterea investiţiilor directe, reducerea ponderii economiei subterane, o

11
creştere economică sustenabilă, mai multe locuri de muncă, creşterea economisirii şi a
investiţiilor. Dintre aceste ţinte, analiştii consideră că au fost atinse creşterea
investiţiilor străine (un record în perioada postdecembristă, 9,1 miliarde de euro în
2006), o creştere economică ridicată (7,7% în 2006, chiar dacă în mare parte bazată pe
consum) şi expansiunea afacerilor desfăşurate de firmele mari, puternice din punct de
vedere financiar. Ce nu a reuşit să obţină reforma sistemului fiscal promovată de
guvernarea de după 2005 au fost creşterea ponderii veniturilor bugetare în PIB,
creşterea economisirii iar ceea ce a înrăutăţit este accentuarea deficitului de cont curent.
Veniturile disponibile mai mari au însemnat un consum mai mare (mai ales de bunuri
din import) şi implicit, adâncirea deficitului balanţei comerciale.

3. Strategia fiscală în U.E. şi impactul său asupra României şi

agenţilor economici din cadrul său

Momentul naşterii a ceea ce avea să devină în 1992 Uniunea Europeană poate fi


considerat 09 mai 1950, când primul ministru francez, Robert Schuman, propune
realizarea „Federaţiei Europene”.
În 1957 se semnează tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene,
din aceasta făcând parte Belgia, Franţa, Luxemburg, Italia, Olanda şi Germania.
Tratatul include cadrul general privind fiscalitatea în Uniunea Europeană, în articolele
90-93:
“Articolul 90:
Nici un stat membru nu va impune, direct sau indirect, asupra produselor unui
alt stat membru, impozite interne mai mari decât cele aplicate produselor similare din
producţia internă.
De asemenea, nici un stat membru nu trebuie să impoziteze produsele unui alt stat
membru în aşa fel încât să se ofere protecţie produselor unui stat membru terţ.
Articolul 91:
În cazul exporturilor către un alt stat membru, rambursarea impozitelor plătite
în interiorul ţării nu va depăşi volumul acestora.
Articolul 92:
În cazul altor impozite în afară de impozitele asupra cifrei de afaceri, accize şi
alte tipuri de impozite indirecte, rambursările legate de exporturile către un alt stat

12
membru nu pot fi garantate, iar impozitele pentru importuri nu pot fi aplicate fără a fi
aprobate, pentru o perioadă limitată de către Consiliu, la propunerea Comisiei.
Articolul 93:
Consiliul va adopta propunerile primite de la Comisie privind armonizarea
legislaţiei referitoare la impozitele indirecte, cu unanimitate de voturi, după
consultarea Parlamentului şi Comitetului Economic şi Social.”
Din prevederile acestui tratat decurg două consecinţe importante:
- Armonizarea impozitării în statele membre la nivelul impozitelor indirecte (taxa pe
valoarea adăugată, accize). Acest lucru a fost impus de necesitatea asigurării unei
concurenţe loiale în cadrul pieţei comune, întrucât impozitele indirecte se cuprind în
preţul de vânzare al bunurilor, iar dacă un stat membru ar fi impus impozite indirecte
mai mari pentru produsele altui stat membru comparativ cu produsele sale proprii,
premisa concurenţei loiale în Uniunea Europeană nu ar mai fi existat. În ceea ce
priveşte impozitele directe (impozit pe profit, impozit pe venit etc.) fiecare stat îşi
păstrează intactă suveranitatea fiscală.
- Adoptarea reglementărilor în domeniul fiscal se face cu unanimitate de voturi în
Consiliul Uniunii Europene.
Deşi din 1957 au fost efectuate o serie de modificări ale acestor prevederi, ideea
de bază a rămas aceeaşi, aceste prevederi fiind preluate şi ulterior în tratatul de
constituire a Uniunii Europene din 1992, precum şi în Tratatul de la Lisabona, care se
prevede a intra în vigoare în 2010.
În baza acestora au fost elaborate o multitudine de acte normative (directive şi
regulamente) la nivelul Uniunii Europene, care să asigure un anumit grad de
armonizare a impozitelor indirecte, în special în ceea ce priveşte TVA şi accizele.
În domeniul impozitării directe, deşi iniţial s-a considerat că nu este necesar ca
Uniunea Europeană să intervină, datorită creşterii semnificative a tranzacţiilor
intracomunitare, s-a recunoscut necesitatea coordonării impozitării directe la nivel
european, în sensul de a stabili reguli uniforme care să nu permită unui stat membru să
impoziteze veniturile plătite către rezidenţi în alt stat membru mai mult decât veniturile
plătite către proprii săi rezidenţi.
Însă această armonizare (în domeniul impozitelor indirecte) şi coorodnare (în
domeniul impozitelor directe) nu trebuie făcută fără a urmării anumite obiective
economico-sociale. Astfel, într-o comunicare prezentată în 2001 de Comisia Europeană
s-au stabilit ca obiective ale politicii fiscale la nivelul Uniunii Europene următoarele:

13
- Susţinerea obiectivului de la Lisabona ca UE să devină cea mai competitivă şi
dinamică economie bazată pe cunoaştere din întreaga lume;
- Susţinerea succesului şi dezvoltării pieţei comune prin permiterea tuturor statelor
membre de a concura loial şi de a extrage din plin beneficiile pieţei interne;
- Contribuţia la o reducere durabilă a poverii fiscale generale din cadrul UE, prin
asigurarea unui echilibru între diminuarea impozitelor, investiţia în servicii publice şi
susţinerea consolidării fiscale;
- Întărirea politicilor economice, de invovare, de sănătate şi protecţie a consumatorilor,
de dezvoltare durabilă, de mediu şi de energie;
- Susţinerea modernizării Modelului Social European.
În continuare sunt prezentate principalele măsuri luate în domeniul fiscal, pe
principalele impozite, pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor politicii fiscale la nivel
european.

I. În domeniul Taxei pe valoarea adăugată (TVA)

Măsuri luate: Principalul act normativ în domeniul TVA este Directiva


112/2006, care este republicarea directivei a şasea de TVA existentă din 1977. Pe lângă
acest act normativ principal, sistemul comun de TVA mai este reglementat şi de o serie
de alte acte normative.
Acest act normativ urmăreşte să stabilească un cadru general pentru ca
sistemele de TVA să fie compatibile. Acolo unde directiva stabileşte reguli obligatorii
toate statele sunt obligate să le aplice. De exemplu, toate statele sunt obligate să
scutească de TVA livrările intracomunitare de bunuri, dacă se îndeplinesc anumite
condiţii. Există însă şi anumite aspecte care sunt lăsate la latitudinea statelor membre,
care pot avea astfel un anumit grad de decizie. De exemplu cota standard de TVA
trebuie stabilită în intervalul 15%-25%, fiecare stat membru având libertatea de a-şi
stabili cota pe care o consideră potrivită pentru necesităţile sale bugetare.
Obligaţiile României: Transpunerea în legislaţia României a prevederilor
directivei astfel încât legislaţia din România să nu conţină prevederi contrare celei din
Uniunea Europeană. Preluarea Directivei 112/2006 privind sistemul comun de TVA s-a
făcut în cadrul Legii 571/2003 Codul Fiscal în titlul VI TVA. În acest sens de fiecare
dată când se face o modificare a prevederilor existente în legislaţia fiscală din România
referitoare la TVA trebuie analizat dacă modificările respective sunt conforme cu
directiva, altfel, ele neputând fi implementate.

14
Impactul asupra agenţilor economici: Comerţul intra-comunitar de bunuri şi
servicii a fost mult simplificat, în sensul că sistemul comun de TVA permite
neimpozitarea acestor tranzacţii, cu efecte pozitive asupra cash-flowului, însă, pentru a
combate frauda, s-a impus un sistem de raportare care de multe ori este perceput ca
fiind greoi şi extrem de birocratic.

II. În domeniul accizelor

Măsuri luate: Principalul act normativ în domeniul accizelor este Directiva


118/2008, care va intra în vigoare la 01 aprilie 2010 şi care înlocuieşte vechiul act
normativ directiva 12/1992. La fel ca şi sistemul comun de TVA, accizele mai sunt
reglementate şi de o serie de alte acte normative.
Aceste reglementări vin să stabilească reguli de deţinere, mişcare şi
monitorizare a produselor supuse accizării. De asemenea, din 1992 s-au impus niveluri
minime pentru accize. Totuşi, există diferenţe destul de mari între nivelul accizelor în
statele membre UE, fapt ce generează distorsiuni.
Obligaţiile României: Transpunerea în legislaţia României a prevederilor
directivei astfel încât legislaţia din România să nu conţină prevederi contrare celei din
Uniunea Europeană. Preluarea prevederilor eurpene în vigoare privind accizele s-a
făcut în cadrul Legii 571/2003 Codul Fiscal în titlul VII Accize, urmând ca Directiva
118/2008 privind regimul general al accizelor să intre în vigoare, în cadrul aceluiaşi
titlu, la 01 aprilie 2010. La fel ca şi în domeniul TVA de fiecare dată când se face o
modificare a prevederilor existente în legislaţia fiscală din România referitoare la TVA
trebuie analizat dacă modificările respective sunt conforme cu directiva, altfel, ele
neputând fi implementate.
Impactul asupra agenţilor economici: Impactul a fost destul de puternic în
ceea ce priveşte nivelul accizelor, întrucât în România acestea erau sub nivelul minim
impus de Uniunea Europeană, ceea ce a însemnat o creştere treptată a lor pentru a se
ajunge la acest sistem. Există şi un impact pozitiv în sensul armonizării regulilor de
circulaţie a produselor accizabile şi în sensul renunţării la accizele procentuale, fapt
impus tot de strategia fiscală a Uniunii Europene.

III. În domeniul impozitului pe profit

15
Măsuri luate: Momentan în domeniul impozitului pe profit există două acte
normative importante, respectiv:
 Directiva Consiliului 90/434/EEC din 23 Iulie 1990 privind un sistem comun de
impozitare aplicabil fuziunilor, diviziunilor, transferurilor de active şi schimbului de
acţiuni între companii aparţinând unor state membre diferite;
 Directiva Consiliului nr. 90/435/EEC din 23 Iulie 1990 privind un sistem comun de
impozitare a companiilor mamă şi filialelor aflate în state membre diferite;
De asemenea există propuneri privind crearea unei baze impozabile consolidate
comune pentru impozitul pe profit în cadrul Uniunii Europene şi pentru crearea unei
scheme speciale de impozitare a întreprinderilor mici.
Obligaţiile României: Transpunerea în legislaţia României a prevederilor
directivelor astfel încât legislaţia din România să nu conţină prevederi contrare celei
din Uniunea Europeană. Preluarea directivelor eurpene în vigoare privind impozitul pe
profit s-a făcut în cadrul Legii 571/2003 Codul Fiscal în titlul II Impozitul pe profit.
Spre deosebire de reglementările în domeniul TVA şi accize, la impozitul pe profit
reglementările europene privesc numai situaţiile de transferuri intracomunitare de
fonduri (capital, venituri, profituri etc), astfel încât regulile de impozitare a companiilor
rezidente în România pentru veniturile obţinute din România rămân la latitudinea
statului Român, fără imixtiune din partea Uniunii Europene.
Impactul asupra agenţilor economici: Impactul a fost favorabil în principal pe
două axe:
- Scutirea de impozit pe dividende a dividendelor plătite către acţionari persoane
juridice din UE, în anumite condiţii. Pe cale de consecinţă a fost obligatorie stabilirea
unei astfel de măsuri şi pentru dividendele plătite către persoane juridice române,
respectând aceleaşi condiţii;
- Asigurarea neutralităţii fiscale a unei fuziuni (sau divizări etc) efectuate de o persoană
juridică română cu o persoană juridică din alt stat membru.

IV. În alte domenii din cadrul strategiei fiscale

Alături de principalele trei domenii identificate mai sus, la nivelul Uniunii


Europene sau

16
impus măsuri si într-o serie de alte domenii, cum ar fi: eliminarea dublei impuneri,
cooperarea administrativă, prevenirea evaziunii fiscale.
În continuare sunt prezentate rezultatele unui proces de peste 50 de ani de
armonizare si coordonare fiscală.
Figura 1. Mărimea veniturilor fiscale, ca procent în PIB în 2007, în statele membre ale Uniunii
Europene (%)
Asa cum se poate observa din figura 1. În statele membre ale Uniunii Europene

există o mare diversitate privind procentul în care PIB este atras la nivlul statului sub
formă de venituri fiscale. Astfel, dacă în Danemarca 48,7% din PIB se transformă în
venituri fiscale în România numai 29,4%, România fiind chiar pe ultimul loc al Uniunii
Europene din acest punct de vedere. Rezultatul este contrastant cu perceptia fiscalitătii,
în România povara fiscală fiind percepută ca fiind foarte mare.
Poate o explicatie a acestei contradictii să fie faptul că veniturile fiscale nu se
regăsesc transformate în servicii publice asa cum s-ar dori, ceea ce generează un
sentiment de povară fiscală mare, desi aceasta nu este atât de mare comparativ cu restul
statelor Europene.
Figura 2. Structura veniturilor fiscale, pe principalele tipuri de venituri în 2007 (%)
A. Ponderea impozitelor indirecte în total venituri fiscale

17
B. Ponderea impozitelor directe în total venituri fiscale

C. Ponderea contributiilor sociale în total venituri fiscale

18
La fel ca si la ponderea veniturilor fiscale în PIB si structura acestora diferă
destul de mult de la stat membru la stat membru. Astfel, dacă în Danemarca 61,2% din
veniturile fiscale provin din impozite directe (impozit pe profitul companiilor si impozit
pe veniturile persoanelor fizice), 37,1% provin din impozite indirecte (TVA, accize) si
numai 2% din contributii sociale, în România 43,4% din veniturile fiscale provin din
impozite indirecte (TVA. Accize), 33,6% din contributii sociale si numai 23% din
impozite directe (impozit pe profit si pe venit).
Aceste date reflectă faptul că, desi există o strategie fiscală comună la nivelul
Uniunii Europene, modul prin care statele membre aleg să atingă obiectivele acestora
este diferit, statele având dreptul la suveranitate fiscală.

19
Figura 3. Evoluția ratei de impozitare a profitului persoanelor juridice

Totusi, această coordonare si concurentă fiscală între statele membre ale


Uniunii Europene a generat o tendintă generală de scădere a cotelor de impozitare.
Astfel, dacă în 1995 cota medie de impozitare a profitului în cele 27 state membre UE
era de 35,3%, în 2009 nivelul mediu al acesteia a ajuns la 23,5%, deci o scădere cu
peste 10 puncte procentuale în 14 ani.
În concluzie se poate aprecia că strategia fiscală a Uniunii Europene este de a
permite statelor membre ca, în conditiile respectării legislatiei comunitare, să îsi aleagă
sistemul fiscal pe care îl consideră cel mai potrivit, în scopul servirii interesului
cetătenilor si companiilor de a beneficia de cele patru libertăti fundamentale ale Uniunii
Europene (libertatea de miscare a persoanelor, bunurilor si capitalurilor si libertatea de
a furniza servicii).

5 . Comparaţia sistemului fiscal românesc cu sistemele fiscale


din ţările U.E.-27

Specificul României faţă de ţările U.E.-27 constă în structura veniturilor


încasate la bugetul de stat. În România, veniturile fiscale şi bugetare sunt dependente de
veniturile din taxele şi impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce,
în Uniunea Europeană, contribuţiile celor trei mari categorii de impozite şi taxe
(impozite directe, indirecte şi contribuţiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ
apropiate. În acest context, putem observa că fiscalitatea din România este una medie

20
faţă de ţările Uniunea Europeană, situându-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau
Slovacia (unde se aplică o cotă unică de 19% atât pentru venituri, cât şi pentru TVA) şi
mult mai redusă atât faţă de cea din ţările UE-15, de exemplu, Suedia, Franţa sau
Danemarca, cât şi în comparaţie cu unele dintre ţările nou-venite în UE în anul 2004,
precum Cehia sau Ungaria.
În prezent, România are una dintre cele mai reduse cote din UE-27 la impozitul
pe venitul persoanelor fizice. Cu o rată de impozitare de 16%, România se află între
Serbia (cu venituri impozitate progresiv, cu o rată minimă de 10% şi una maximă de
14%) şi ţările dezvoltate din UE, în care predomină, la fel, sistemul progresiv. Cele mai
mari rate de impozitare a veniturilor sunt în Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-
55%), Finlanda (29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) şi Norvegia (28%-51,3%). Dintre
cele 12 ţări noi membre ale UE (zece care au aderat în mai 2004 şi două în ianuarie
2007), majoritatea au cote de impozitare mai ridicate decât România. Astfel, Ungaria
are cote cuprinse între 18% şi 36%, Cehia
(12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria între 10% şi 24%.
În ceea ce priveşte impozitul pe profitul companiilor, România are printre cele
mai scăzute cote dintre ţările din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a
dividendelor este de 16%, astfel că profiturile unei societăţi comerciale sunt impozitate
cu 29,44%, în cazul acţionarilor persoane fizice şi cu 24,4%, în cazul persoanelor
juridice. Bulgaria impune o cotă de impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria
16% iar Estonia 22% (trebuie menţionat că Bulgaria şi Estonia nu impozitează
veniturile din dividende). Dacă avem în vedere rata de impozitare combinată (impozit
pe profit + impozit pe dividende), observăm că ţările dezvoltate din UE au un regim de
impozitare mult mai restrictiv decât al României. Astfel, dacă impozitul final combinat
este de 19% în Slovacia, în Irlanda acesta este de 26%, mai mic decât în Polonia
(34,4%), Franţa (55,9%), Germania (52,4%), Cehia (35,4%) şi aproximativ egal cu cel
din Grecia (29%).
Comparativ cu ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicată în
România se situează la un nivel relativ mediu. Aceeaşi rată, 19%, este întâlnită în
Slovacia (unde se practică principiul cotei unice extins şi la TVA), Germania, Cehia
etc. Cea mai mare rată a TVA este înregistrată în Suedia, Norvegia şi Danemarca
(25%). Rata utilizată în România este mai mare decât cea practicată de alte state, cum
ar fi, de exemplu, Luxemburg şi Cipru (15%) sau Marea Britanie (17%). Altfel, legat şi
de taxa de primă înmatriculare, nou introdusă în Codul Fiscal şi atât de contestată,

21
trebuie menţionat că, în România, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici în
comparaţie cu Uniunea Europeană.
Reforma sistemului fiscal naşte în continuare multe controverse în România.
Succesul sau eşecul ei depinde de momentul în care este aplicată, mediul economic în
care este implementată şi măsurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice,
impunerea de constrângeri tari rău-platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc În
România, opiniile pro/contra unică vorbesc despre creşteri de venituri la buget,
„magnet” pentru investiţiile străine, crearea de locuri de muncă etc. Părerile contra
recunosc cotei unice de impozitare doar avantajul reducerii birocraţiei fiscale
(simplitatea ei administrativă), imputându-i lipsa de echitate. Se argumentează că
veniturile la buget s-au mărit prin creşterea încasărilor din TVA, generate de
expansiunea consumului datorată transferurilor băneşti de la românii plecaţi în
străinătate şi măririi cererii celor cu venituri mari, care au câştigat mai mult ca urmare a
aplicării cotei unice. În mod cert, consensul minim privind consolidarea unei strategii
fiscale predictibile în România este necesar deoarece concurenţa fiscală între ţările UE
este din ce în ce mai puternică.

6. Economia politică a reformei fiscale din România – sistem


progresiv de impozitare versus cota unică

Începând cu 2005, guvernul a introdus cota unică de impozitare de 16% asupra


veniturilor persoanelor fizice şi asupra profitului firmelor.
După opinia autorităţilor ce au propus-o, această măsură reprezenta o latura
unei relaxări fiscale. Potenţiala expansiune a afacerilor, creşterea investiţiilor directe,
reducerea ponderii economiei subterane, o creştere economică sustenabilă, mai multe
locuri de muncă, creşterea economisirii şi a investiţiilor erau enumerate ca
ingredientele unui program de succes. Totuşi, mulţi specialişti îşi arătau îngrijorarea cu
privire la oportunitatea momentului de introducere a cotei unice. Care erau condiţiile
pentru ca introducerea cotei unice în România să fie un succes? Prin introducerea cotei
unice, apar presiuni inflaţioniste puternice în România? Dispare stabilitatea
macroeconomică? Se vor manifesta şi în România beneficiile cotei unice, observate în
Slovacia?
Practica arată că această măsură a avantajat mai ales firmele cu putere
financiară ridicată şi indivizii cu venituri mari. Totuşi, firmele mici şi mijlocii, în cadrul

22
cărora ponderea cheltuielilor cu forţa de muncă este ridicată, introducerea cotei unice
este o reducere perversă a fiscalităţii. La nivelul acestor companii, un impact
semnificativ asupra profitabilităţii o are cota de contribuţie la asigurările sociale, care a
rămas la un nivel ridicat (chiar dacă s-a redus cu 4 puncte procentuale faţă de 2004, ea
rămâne cu 8 puncte procentuale peste media UE).
Modelul teoretic...
În proiectarea unei reforme fiscale, trebuie cunoscută magnitudinea efectului de
multiplicare al reducerii ratei de impozitare, datorită faptului că acesta poate conduce la
o cerere agregată în exces, determinând astfel efecte inflaţioniste greu de oprit, prin
canalul unor deficite bugetare ridicate pe termen mediu şi lung. Teoria economică ne
învaţă că o creştere temporară a venitului curent (prin scăderea ratei de impozitare, pe
termen scurt) determină o modificare mică a cheltuielilor de consum ale menajelor. În
schimb, o creştere a venitului permanent (prin scăderea ratei de impozitare, pe termen
lung) determină o modificare puternică a cheltuielilor de consum şi astfel, a cererii
agregate. Mulţi economişti consideră - în mod eronat - că reducerea fiscalităţii va duce
la o creştere puternică şi pe latura ofertei agregate. Ei spun că măsurile de relaxare
fiscală reprezintă esenţa abordării economice prin prisma ofertei agregate. Reducerea
fiscalităţii va conduce la o creştere a nivelului veniturilor colectate la buget şi se va
ajunge la o economie de tip voodoo (economie în care menajele vor consuma mai mult,
producţia va creşte, are loc o reducere a şomajului şi nu o creştere a inflaţiei).
Totuşi, chiar dacă reducerea fiscalităţii are impact atât asupra cererii agregate
cât şi asupra ofertei agregate, efectele sunt diferenţiate ca mărime. Incidenţa reducerii
fiscalităţii este mult mai puternică asupra cererii agregate şi mai redusă asupra ofertei
agregate. Teoreticienii motivează creşterea ofertei agregate prin îmbunătăţirea
stimulentelor de a munci, deşi studii recente demonstrează că introducerea cotei unice
de impozitare are drept principală calitate reducerea costurilor administrative
(simplitatea ei).

AS0 AS1
Nivelul
mediu al
preţurilor E2
P1 P

E1
P0
E0

AD0 AD1

0 PIBpotent0 PIB23
potent1
Produsul Intern
Brut PIB
Pe termen scurt, ca urmare a reducerii impozitării, cererea agregată creşte,
produsul intern brut creşte cu o mărime mare conducând la scăderea veniturilor fiscale
încasate la buget cu un procent mai mic decât procentul de scădere a ratei marginale de
impozitare. Pe termen lung, ca urmare a reducerii impozitării cresc stimulentele de a
munci şi astfel creşterea
PIB-ului potenţial este mult mai mică decât cea a PIB pe termen scurt, obţinută prin
stimularea cererii agregate. Rezultă că veniturile fiscale colectate la bugetul de stat
cresc cu o rată mult mai mică faţă de rata de scădere a încasărilor la buget ca urmare a
aplicării cotei unice → creşte deficitul bugetar → apar presiuni inflaţioniste puternice.

În realitate, contradicţiile asupra cifrelor...


Evoluţiile din economia românească par să redea fidel ceea ce a prognozat
modelul teoretic. Conform Guvernului, primii doi ani de cotă unică în România au
însemnat venituri bugetare mai mari cu 14,8% (comparativ cu nivelul din 2004),
descurajarea muncii la negru, „oficializarea” veniturilor şi crearea de noi locuri de
muncă (efectivul salariaţilor din economie a crescut cu circa 177 mii persoane în luna
decembrie 2006 faţă de sfârşitul anului 2004).
Un alt aspect important vizat de reforma fiscală este reprezentat de
transformarea impozitelor şi taxelor pe bunuri şi servicii în principala sursă de venituri
ale bugetului de stat.
Realizarea acestui obiectiv este susţinută de ponderea sporită pe care au
dobândit-o aceste impozite, îndeosebi taxa pe valoarea adăugată, în formarea
veniturilor bugetului de stat.
Totodată, impozitele pe bunuri şi servicii au participat la formarea veniturilor
bugetului de stat într-o proporţie de 58,4% în 2006 faţă de 62,5% în perioada
corespunzătoare a anului 2005.

24
Dintre acestea, cea mai importantă contribuţie aparţine taxei pe valoarea
adăugată, de 32,5% (35,6% în perioada ianuarie-decembrie 2005), urmată de accize (a
cărei pondere în totalul veniturilor bugetului de stat a fost apropiată în 2006 de cea din
anul 2005 şi anume 24,4% faţă de 24,8%.
Spre deosebire de autorităţile române, care consideră că implementarea cotei
unice a adus venituri la buget, specialiştii Fondului Monetar Internaţional consideră că
introducerea acestei măsuri „a determinat o pierdere de venituri din impozitul pe venit
şi impozitul pe profit de aproximativ 1% din PIB în 2005. Totuşi, susţin ei, „această
pierdere a fost compensată de colectarea unor venituri mai mari decât cele prevăzute
din impozite indirecte, datorită unei cereri puternice de bunuri şi servicii. Veniturile
totale au fost deci, constante ca procent din PIB. Complementar, reducerea
semnificativă a cheltuielilor de capital şi necesarul redus de resurse publice pentru
cofinanţare, ca urmare a gradului scăzut de absorbţie a fondurilor europene, au condus
la obţinerea unui deficit bugetar moderat în 2005, de 0,9% din PIB”.
Contradicţii există şi între valorile prognozate de Guvern şi cele publicate de
direcţia de Statistică a Uniunii Europene, Eurostat, cu privire la ponderea încasărilor
bugetare în PIB. Astfel, dacă în Programul Economic de Preaderare (ediţia 2005)
evoluţia veniturilor bugetare în raport de PIB este de 33,5% în 2005, 32,9% în 2006,
32,2% în 2007 şi 31,9% în 2008 (comparativ cu 32,1% în 2004), în Programul de
Convergenţă (2006-2009) găsim că „veniturile bugetare vor ajunge la 36,5% din PIB în
2007”, iar Eurostat arată că „România are cel mai scăzut nivel al veniturilor bugetare ca
pondere în Produsul Intern Brut (circa 29%), dintre toate cele 27 de ţări membre ale
Uniunii Europene, unde media veniturilor s-a situat la 40,8% din PIB în 2005”.
... sunt însoţite de riscuri majore pe termen mediu şi lung
Riscurile asociate reformei fiscale din România, având ca pilon cota unică de
impozitare sunt creşterea deficitului bugetar, o adâncire a deficitului balanţei
comerciale, o creştere a deficitului de cont curent până la nivelul de 14% în 2007 şi
presiuni inflaţioniste puternice începând cu 2007. Banca Centrală va continua să scadă
rata dobânzii de referinţă, ceea ce va provoca reducerea economisirii şi creşterea
consumului.
Riscuri
 Ideea conform căreia modificarea ponderii veniturilor încasate la bugetul de
stat din impozite indirecte este un efect pozitiv pentru România este cel puţin
controversată.

25
 Creşterea încasărilor din TVA şi accize se bazează mai ales pe creşterea
consumului, care va avea un ritm din ce în ce mai scăzut în următorii ani (conform
Comisiei Naţionale de Prognoză, consumul final a crescut cu 11,5% în 2006 şi va
creşte cu 9,5% în 2007, 8,3% în 2008 pentru a ajunge la 7,5% în 2009 – modificări
procentuale faţă de anul anterior).
 Boom-ul creditelor de consum se va tempera iar remitenţele se saturează în
jurul nivelului de 4-5 miliarde euro.
 Scăderile de venituri la buget sunt procese care pot fi observate încă din
primele 10 luni ale anului curent, când veniturile realizate la buget din TVA au
reprezentat doar un procent de 91%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2006. O altă
reducere se va realiza în ceea ce priveşte încasările din taxele vamale, odată cu intrarea
României în Uniunea Europeană (doar 38% venituri bugetare din taxe vamale în
primele 5 luni din 2007, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2006).

Propuneri
 Pentru a asigura succesul cotei unice de impozitare, decidenţii trebuiau să
combine această reformă fiscală cu măsuri acompaniatoare.
a) Perfecţionarea sistemului financiar:
 reducerea cheltuielilor publice, prin reducerea dimensiunii sectorului
guvernamental, o politică salarială prudentă etc (măsură greu de realizat deoarece
România are nevoie de un stimulent de creştere, iar investiţiile în infrastructură
reprezintă cel mai la îndemână instrument, concordant şi cu obiectivele de
modernizare);
 intensificarea executării silite şi a impunerii de constrângeri tari tuturor rău-
platnicilor;
 reducerea ponderii contribuţiei la asigurările sociale – un echilibru pe termen
lung între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului.
b) Implementarea politicilor de stimulare a ofertei agregate:
 o stabilitate legislativă mai ridicată, instituţii capabile să exercite guvernanţa;
 micşorarea lag-urilor interne ale politicii fiscale (care şi aşa sunt mari);
 predictibilitate în reforma fiscală;
 un mediu concurenţial stabil, predictibil (funcţionalizarea Consiliului
Concurenţei);

26
 acordarea ajutoarelor de stat numai în concordanţă cu legislaţia europeană în
domeniu;
 stimularea economiilor şi investiţiilor interne;
 strategii coerente de atragere a investiţiilor străine directe;
 reducerea contribuţiilor sociale pentru a creşte gradul de ocupare al forţei de
muncă;
 creşterea mobilităţii forţei de muncă prin conceperea unui Cod al Muncii
nemarcat de prevalenţe ideologice şi care să admită flexibilitatea pieţei muncii şi să
genereze responsabilizarea actorilor economici.
c) Reducerea distorsiunilor pieţei prin restrângerea/stimularea efectelor
externalităţilor negative / pozitive, prin:
 stabilirea riguroasă a drepturilor de proprietate;
 reducerea costurilor de tranzacţie;
 utilizarea taxelor şi subvenţiilor pentru a elimina efectele externalităţilor
negative;
 un proces eficient de restructurare şi privatizare, însoţit de stimularea aplicării
politicilor industriale active;
 intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă a agenţilor economici (mai ales
liberalizarea ieşirilor din sistem).
Matricea de politici acompaniatoare ale cotei unice (propuse mai sus) este în
stare să conducă la o creştere mai mare a PIBpotential (PIBpotential0→ PIBpotential1) faţă de
creşterea PIB potenţial din modelul iniţial. Oferta agregată AS va creşte cu o mărime mai
mare astfel încât curba AS se va deplasa mai mult spre dreapta (faţă de modelul iniţial)
(AS0→AS1).
Nivelul AS0 AS1
mediu
al
preţuril
P
or1 E2
P
E1
P0
E0

Astfel, deficitele bugetare vor fi mai ADmici,


0
ADiar
1 presiunile inflaţioniste mai puţin
PIBpotent0
apăsătoare (P0→P1). Banca Naţională a României îşi va putea atinge ţinta de inflaţie
0 Produsul Intern
PIB t1
pentru următorii ani, deficitul depotencont vaPIB
curent nu seBrut mai afla la „cote îngrijorătoare”.

27
Se creează astfel un cerc virtuos. Vom putea remotiva speranţa că introducerea cotei
unice poate să fie un succes.

7. Fiscalitatea Romaniei in perioada 2008-2010

Evolutia fiscalitatii blocheaza investitiile autohtone si le tine la distanta pe cele


straine.

Relaxarea fiscalitatii ca masura anticriza implementata de majoritatea


guvernelor occidentale, concomitent cu cresterile estimate de impozite si taxe in
Romania, reduce avansul statelor dezvoltate ale Uniunii Europene in ceea ce priveste
nivelul taxelor si impozitelor. Economia romaneasca pierde inca un atu in cursa pentru
atragerea investitiilor.
Anii 2008 si 2009, ani de recesiune economica pentru cele 27 de state membre
ale Uniunii Europene, au adus modificari dramatice ale politicilor fiscale occidentale.
Adeptele teoriei economice conform careia solutia cea mai eficienta a rezolvarii crizei
de lichiditati financiare o constituie interventia statului prin infuzia de capital si
relaxarea fiscala, majoritatea guvernelor au adoptat masuri de politica fiscala pe termen
scurt, altadata de neconceput. Practic, in doi ani, cu extindere catre trei in unele dintre

28
tarile Uniunii Europene, intreprinzatorii privati si populatia primesc stimulente
financiare menite sa relanseze consumul gospodariilor si investitiile.
Potrivit Bancii Nationale a Romaniei, momentul izbucnirii crizei a prins
economia romaneasca pe picior gresit: inflatie medie anuala de 7,85%, cu aproape cinci
procente peste media anuala permisa de codul de disciplina fiscala al Uniunii Europene
(3%), aceasta indicand supraincalzirea periculoasa a economiei, ca urmare a
consumului din import, deficit bugetar excesiv, de -5,2% din Produsul Intern Brut
(PIB) si un deficit extern de -12,5% din PIB.
Toate aceste valori ale indicatorilor macroeconomici au exclus din start
stimularea in continuare a consumului si au condus la adoptarea deciziei de incheiere a
unui acord de imprumut cu Fondul Monetar International, a carui implementare
inseamna taierea in continuare a cheltuielilor publice si private, concomitent cu
imbunatatirea colectarii impozitelor si cresterea
fiscalitatii. Aceasta din urma este asteptata dupa alegerile prezidentiale din luna
noiembrie, marile companii luand deja in calcul in proiectiile de buget pe 2010 un nivel
mai ridicat al taxelor si impozitelor, o intarire a monedei europene in raport cu leul si
cresterea TVA. Toate aceste schimbari ar putea modifica locul pe care Romania il
ocupa in clasamentul european al fiscalitatii.
Nivelul fiscalitatii este un element important, nu si decisiv insa, in luarea
deciziei de creare a unei investitii productive, indiferent de originea capitalului,
autohtona sau straina. Pana recent, Romania figura pe harta europeana a investitiilor in
grupa tarilor cu fiscalitate redusa. Ponderea veniturilor fiscale in PIB era, la finele lui
2007, de 29,4%, cea mai scazuta din Uniunea Europeana, egala cu a Slovaciei. Media
UE 27 era de 39,8%, iar cea a tarilor din zona euro de 40,4%. State campioane in
atragerea capitalului strain, cum sunt Germania sau Franta, inregistrau ponderi ale
veniturilor fiscale in PIB de 39,5% si 43,3%, iar tari ale bunastarii sociale, ca Suedia
sau Danemarca, 48,3, respectiv 48,7% din PIB.
In ceea ce priveste impozitarea persoanelor fizice si a companiilor, pe ambele
componente raportul se pastreaza. Astfel, cota unica de impozitare a veniturilor
personale de 16% ne plasa in topul celor mai scazute contributii, dupa Bulgaria, cu
10%, si Republica Ceha, cu 15%. Cele mai mari impozite pe venit le plateau, inainte de
reducerile temporare dictate de politicile anticriza, danezii (59% din venituri), belgienii
(53,7%), suedezii (56%) si olandezii (52%). Sunt tarile cu cele mai bine puse la punct
programe de asistenta sociala, finantate din impozitele ridicate platite de cetateni si
companii.

29
Cota de impozitare a afacerilor in Romania este concurata doar de cea din
Irlanda (12,5%), Bulgaria (10%), Cipru (10%) si Lituania (15%). Cele mai mari
impozite pe business sunt platite de investitorii din Malta (35%), Belgia si Franta
(34%), Germania (29,8%).
Anul 2010 va fi unul al cresterii fiscalitatii indirecte in Romania. Chiar daca in
acest moment Guvernul nu anunta cresteri de impozite, estimarile Comisiei Europene,
influentate in principal de conditionalitatile impuse prin acordul de imprumut cu
Fondul Monetar International, dau ca certa aceasta evolutie. Un alt aspect important,
care influenteaza investitiile in economie, este cel al taxelor si impozitelor locale.
Greutatea acestora in povara fiscala totala suportata de companii nu este deloc de
neglijat, aproximativ 60,4% in 2008, in crestere cu 12% fata de 2007. Acest an a adus
deja noi majorari, iar in 2010 urmeaza altele, cu circa 20 de procente fata de nivelul
actual.
Cu toate ca este prematur, deocamdata, un nou clasament al fiscalitatii, scaderea
taxelor si impozitelor directe si indirecte in economiile europene puternic fiscalizate,
concomitent cu majorarea acestora in Romania, au drept consecinta logica reducerea
decalajului care ar fi putut, la un moment dat, inclina balanta investitiilor directe in
favoarea noastra. Pentru ca o povara fiscala mai mare vine la pachet si cu alte
dezavantaje ale mediului de afaceri romanesc, cum este cel al numarului exagerat de
taxe si impozite pe care trebuie sa le plateasca firmele (de ordinul sutelor), al
numarului-record de ore necesare onorarii darilor catre stat (peste 200), precum si al
instabilitatii sistemului fiscal.
Politica fiscal bugetară în perioada 2008-2010
Viziunea Guvernului în domeniul politicii fiscale este centrată pe:
 asigurarea unui rol stimulativ al taxelor şi impozitelor
 consolidarea finanţelor publice, în vederea sporirii rolului său stabilizator prin
reducerea deficitelor structurale
 îmbunătăţirea condiţiilor pentru funcţionarea simetrică a stabilizatorilor
automaţi.
 asigurarea unui mediu nediscriminatoriu, concentrându-se pe măsuri de
consolidare a simplităţii, transparenţei şi predictibilităţii sale.
 Reducerea în continuare a ratelor contribuţiilor la asigurările sociale este
justificată de intenţia de diminuare a înclinaţiei agenţilor economici de a păstra

30
activităţile în economia gri, pentru a da un impuls pozitiv evoluţiilor pieţei muncii,
contribuind în paralel la atingerea scopurilor formulate în Strategia Lisabona relansată.
Deficitul structural al bugetului va ajunge la un nivel de 0,9 procente din PIB în
2011, respectând prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere revizuit, implicând o
marjă de siguranţă suficientă pentru a evita depăşirea nivelului de 3 la suta din PIB în
condiţiile apariţiei unor şocuri asimetrice la adresa creşterii produsului intern brut.
Programul anticriza al Guvernului:
-Reducerea TVA-ului de la 19% la 5% la construirea de locuinte sociale si, conditionat,
in cazul celor private cu suprafete de pana la 120 mp si in valoare de 90 de mii de euro.
-Introducerea unui impozit de 2% asupra veniturilor obtinute din activitatile agricole.
-Scutirea temporara de impozitare a veniturilor obtinute pe bursa.
-Scutirea permanenta de impozitare a anumitor castiguri de capital realizate de
nerezidenti.
-Cresterea contributiei la asigurarile sociale atat a angajatorului, cat si a angajatului,
concomitent cu scaderea contributiei angajatorului la fondul pentru accidente de munca
si boli profesionale (cu 0,5%).
-Cresterea nivelului deductibilitatii fiscale a asigurarilor private de sanatate de la 200
de euro la 250 de euro si a pragului contributiei angajatilor la schemele de pensii
facultative, de la 200 de euro la 400 de euro.
-Reducerea de la 16% la 10% a impozitului pe dividendele realizate de nerezidenti.
-Reducerea taxei de poluare.
-Cresterea accizelor la alcool, tigari si benzina.

31
8. Concluzii

La prima vedere, România are un sistem fiscal competitiv în regiune, cota unică de
impozit pe profit de 16% și cota standard de TVA de 19% sugerând un climat propice pentru
companiile existente sau noii investitori. Cu toate acestea, sistemul fiscal românesc pierde din
competitivitate, date fiind frecvența schimbărilor legislative, zonele neclare, contradictorii sau
insuficient reglementate și ineficiența aparatului administrativ și judiciar.
Sistemul fiscal din ultimii zece ani a fost supus unor schimbări numeroase, imprevizibile
și, uneori, controversate, care au influențat mediul de business, neutralizând previziunile
financiare sau planurile de afaceri. Lipsa de sofisticare a cadrului fiscal de reglementare în
anumite domenii cheie nu poate răspunde complexității afacerilor desfășurate astăzi în context
european și internațional. De multe ori, acest lucru se traduce printr-o incertitudine a impactului
fiscal asupra tranzacțiilor efectuate.
Totuși, mediul de afaceri a remarcat evoluția pozitivă a cadrului legislativ pe parcursul
ultimilor 5 ani, de la momentul unificării tuturor reglementărilor fiscale într-un singur Cod și
până la introducerea unor elemente de jurisprudență europeană.
Capacitatea administrativă împreună cu procedura fiscală reprezintă principalele
platforme care necesită reformare. Reformarea aparatului birocratic greoi și îmbunătățirea
transparenței autorităților sunt imperativ necesare în premisele funcționării normale a economiei.
Societățile reclamă perioada îndelungată de rezolvare a litigiilor fiscale și, de multe ori,
lipsa de asumare a responsabilității la nivelul autorităților administrative sau judecătorești.
Aceste aspecte, precum durata lungă de așteptare sau neclaritatea răspunsurilor primite, s-au
regăsit și la nivelul relațiilor de zi cu zi sau a corespondenței dintre autorități si companii. În
strânsă legatură, lipsa de expertiză a diverselor autorități cu privire la aspectele fiscale complexe
sau specifice anumitor domenii de activitate face colaborarea dintre autorități și mediul de afaceri
dificilă sau chiar inexistentă.
Bineînțeles, aceste semnale referitoare la relația cu autoritățile sunt nuanțate în funcție de
nivelul acestora (centrale versus locale), instituțiile de care acestea aparțin (ANAF, primării,
ANV), tipurile de impozite implicate sau zona de activitate a respondenților.

32
De remarcat că majoritatea companiilor sunt conștiente că dezideratele privind
îmbunătățirea legislației și a administrației fiscale trebuie urmărite în contextul asumării de către
stat a unei strategii fiscale pe termen lung.
În acest context, sunt necesare anumite recomandări generale oferite de mediul de afaceri.
În primul rând, păstrarea cotei unice reprezintă un obiectiv necesar pentru menținerea stabilității
fiscale drept contrapondere la turbulențele economice actuale. De asemenea, evoluția cadrului
legislativ trebuie să vină firesc, pentru a acoperi necesitățile actuale impuse de complexitatea
mediului economic, fără a fi un factor de incertitudine sau destabilizare pentru contribuabil.
Separat, îmbunătățirea relației dintre autorități și contribuabili trebuie să aibă la bază un
proces continuu de schimbare a atitudinii autorităților, precum și dezvoltarea expertizei și chiar o
specializare a acestora pe tipuri de industrii. Flexibilitatea și transparența unei astfel de relații
necesită o mai bună formalizare legislativă a drepturilor și obligațiilor dintre părți și posibilitatea
negocierii și medierii directe între contribuabil și autoritatea fiscală.

33
Bibliografia:

1. Basno, C., Dardac, N., Integrarea monetar bancară europeană, Ed. Didactică si Pedagogică,
Bucuresti, 2001;
2. Daianu, D., Vrânceanu, R. România si Uniunea Europeană: inflate, balantă de plăti, crestere
3. economică”, Ed. Polirom, Iasi, 2002;
4. Costache A., Fiscalitate, Universitatea “Spiru Haret”, Bucuresti, 2007;
5. Ignat, I. De la Piata Comună la moneda unică, Ed. Economică, Bucuresti, 2002;
6. González, M., Genaro, D., La ampliaciión de UE: luces y sombras, Ed. Fundación Caja Rural
de Granada, Granada, 2005;
7. Mosteanu T., Politici fiscale si bugetare europene, Ed. Universitară, Bucuresti, 2005;
8. Stoica, O., Integrare financiar-monetara europeana – curs Jean Monnet, Ed. Junimea Iasi,
2003;
9. Working Paper nr.1 din aprilie 2004 – Melguizo, A., Taguas, D. – „La ampliación europea al
este, mucho más que economía”;
10. http://www.bnr.ro;
11. http://www.cerope.ro/workingp.aspx;
12. www.cnp.ro ;
13. http://europa.eu.int/index_en.htm;
14. www.eurostat.com;
15. www.fmi.ro;
16. http://www.insse.ro;
17. www.mefromania.ro;
18. http://www.mfinante.ro;
19. *** Taxation Trends in the European Union, Comisia Europeană, 2009;
20. *** COM (2001) 260 „Tax policy in the European Union -Priorities for the years ahead”;
21. *** EurLex – baza de date legislatie europeană.

34