Doba Ioana – Carmen

LRRE, II

Jucătorul de șah (1942) – Stefan Zweig

Nuvela scriitorului austriac Stefan Zweig, „Jucătorul de șah”, numită alternativ

„Obsedatul”, aduce în prim plan povestea unui călător clandestin care poartă în sine, ca pe o
traumă, obsesia jocului de șah. Opera este o capodoperă a modernismului din literatura
universală deoarece întrunește diverse teme, motive și simboluri atipice literaturii anterioare,
clasice.

Am identificat ca prim element distinctiv abordarea temei cu tendințe psihanalitice.

Primul personaj care atrage atenția este Mirko Czentovic, faimosul jucător de șah, campionul
mondial al vremurilor respective. Acesta este descris încă de mic copil și este caracterizat ca
ajungând un mare jucător de șah în ciuda unei remarcabile întârzieri mintale. În prima parte a
textului, acesta pare a fi personajul sugerat în titlu, „jucătorul de șah”, însă acest lucru ridică
semne de întrebare în momentul când, aflându-se pe un vapor, Czentovic pierde o partidă de șah
în care adversarii sunt sfătuiți și avertizați în privința următoarelor mutări ale campionului de
către un necunoscut, un diletant vizavi de acest joc al minții. Necunoscutul devine personajul
principal atunci când, într-o discuție cu personajul narator, el își povestește părțile cele mai
marcante ale vieții sale, datorită (sau din cauza) cărora a ajuns un bun cunoscător al tablei de șah.
Pasajul cuprinde scene din detenția acestuia în timpul atingerii puterii de către Hitler și relatează
cum, înainte de un interogatoriu, a reușit să fure o carte dintr-un buzunar al uniformei unui ofițer.
Acesta a fost primul său contact serios cu șahul, cartea fiind una despre celebre partide de șah.
Domnul B., cum este numit în nuvela acest personaj, a dezvoltat în timpul detenției o obsesie, un
viciu pentru acest joc, imaginându-și sute, chiar mii de partide. Acest lucru constituie tema
dedublării, deoarece ca să joace o partidă împotriva lui însuși, el trebuia să gândească dublu, din
două perspective diferite, dar totuși aceeași. Lipsa oricărei alte activități, oricărei alte variante de
a face ceva, sentimentul captivității, au favorizat creșterea în putere a obsesiei care a pus
stăpânire peste mintea și luciditatea personajului. După ce a fost eliberat în urma unei crize,

1
Domnul B. n-a mai văzut nicio tablă de șah până în ziua aceea, pe vapor. Acea zi a marcat
momentul trezirii obsesiei, dovada incapacității de a-și controla propriile acțiuni.

Dedublarea personajului a avut loc doar la nivel mintal, imaginar, el neavând niciodată,
în timpul acela, o tablă de șah în față, lucru care face cu atât mai puternică desprinderea lui de
realitate. El era, pe rând, când personajul alb, când cel negru, ajungând la un moment dat să nu
mai diferențieze realul de imaginar, să-și piardă propria identitate. Este necesară o dedublare a
propriei personalități. Așa se explică pierderea autocontrolului; „Ceva din mine voia să aibă
ultimul cuvânt, iar înăuntrul meu nu mai era decât acel alt eu, împotriva căruia puteam să lupt.
(...) La început încă judecam calm, rațional, făceam pauze între partide, ca să-mi revin după
efort, însă, treptat, nervii mei iritați nu mi-au mai îngăduit să aștept. Abia făcea eul alb o mutare,
că eul negru și ataca înfrigurat. Abia se termina o partidă, că mă și provocam la următoarea,
fiindcă, nu-i așa, de fiecare dată unul dintre cele două euri șahiste era învins de celălalt și cerea o
revanșă.”1 În timpul partidelor jucate împotriva lui Czentovic, domnul B. retrăia momentele din
detenție, obsesia câștigului. El făcea abstracție totală de adversarul său, în mintea sa, de cele
două părți ale tablei de șah aflându-se cele două euri ale sale, motiv pentru care pauzele de câte
zece minute între mutări ale lui Czentovic îl făceau să-și iasă din minți.

Cred că atât dedublarea și pierderea autocontrolului, cât și jocul de șah, nu sunt numai
niște teme în această nuvelă, ci ele sunt niște simboluri pentru aspecte ale vieții reale. Viața este
văzută ca o tablă de șah de către autor. El prezintă prin obsesia șahului, un exemplu de cât de
puternic este inconștientul uman și cât de puțină putere asupra sa are latura conștientă.

Pesimismul este resimțit pe tot parcursul lecturii, nu din motive de acțiune tragică, ci la
nivel de limbaj și abordare, specifice autorului. După părerea mea, influența personală a
autorului în derularea acestei creații este ușor vizibilă în povestea domnului B., care a fost nevoie
să părăsească Austria după ajungerea la putere a lui Hitler. Autorul, de asemenea, a părăsit țara
în acel moment. Cred, de asemenea, că ideea de joc al minții face trimiteri și la evenimentele
istorice care au marcat acea perioadă.

Nuvela este, așadar, una modernistă prin temele cu rol de simbol abordate: mintea umană,
dedublarea și autocontrolul. Aceste teme de factură psihologică simbolizează măreția minții

1
Stefan Zweig, Jucătorul de șah, Editura Polirom, Iași, 2018, p. 95

2
umane și cât de puțin cunoaștem noi, ca oameni, din ea și neputința de care dăm dovadă atunci
când pierdem controlul asupra ceea ce se află în interiorul nostru.