Leac pentru o viaţă banală> Vindecat de banalitate

Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi
nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.

Te-ai trezit astăzi intr-o zi obişnuită. Nu ţi-a pregătit un majordom baia. Nu ţi-a aşezat o cameristă hainele pe pat.
Nu ai mâncat ouă Benedict şi sucul de portocale nu era proaspăt stors.?Dar e în regulă; nu e nimic deosebit în ziua
aceasta. Nu este ziua ta de naştere, nici Crăciunul; este o zi ca oricare alta. O zi obişnuită.
Aşa că te-ai dus în garaj şi te-ai urcat în maşina ta obişnuită. Ai citit cândva despre copiii reginei că nu sunt niciodată
nevoiţi să conducă. Ţi s-a spus că unii directori executivi sau şeici sunt duşi la birou cu elicopterul. In ceea ce te priveşte
tu insa folosesti maşini obişnuite.
Maşini obişnuite care te duc la slujba ta obişnuită. O iei în serios, dar nu ai considera-o niciodată extraordinară. Nu
anulezi întâlniri pentru Jay Leno şi nici nu trebuie să-ţi faci timp pentru a apărea în faţa Congresului. Doar te asiguri că îţi
termini treaba înainte de şase seara, ora de vârf la care centrul oraşului Chicago se transformă într-o uriaşă parcare.
Eşti prins în traficul de seară şi te pregăteşti să aştepţi la coadă.
Coada la intrarea pe autostradă. Coada la supermarket sau coada de la benzinărie. Dacă ai fi guvernatorul sau dacă ai avea
un Oscar pe poliţa de deasupra căminului, poate că ai reuşi să treci de mulţime. Dar nu eşti în situaţia asta.
Eşti un om obişnuit. Duci o viaţă obişnuită. Presărată ocazional cu nunţi, transferuri, trofee ale echipei preferate şi
ceremonii de absolvire — câteva momente luminoase - dar în general iei parte la rutina zilnică a majorităţii
oamenilor.
Un chip în mulţime se poate simţi pierdut. Ai tendinţa să crezi că eşti nefolositor, te întrebi dacă vei lăsa ceva în urmă, ceva care
să dureze. ! Şi poţi să te simţi insignifiant. Contează oamenii de rând în cer? îi iubeşte Dumnezeu pe oamenii obişnuiţi?
Dumnezeu răspunde la aceste întrebări în modul cel mai puţin obişnuit.
Dacă acest cuvânt - obişnuit - te descrie şi pe tine, fii liniştit, eşti într-o companie bună. îl descrie şi pe Cristos.
Cristos obişnuit? Fii serios! De când e umblarea pe apă un lucru „obişnuit“? Vorbitul cu demonii, un lucru „obişnuit“?
învierea din morţi, un lucru „obişnuit“? Putem spune despre viaţa lui Cristos că a fost „obişnuită“?
În proporţie de nouăzeci la sută, putem spune că da. Când enumeri locurile în care a trăit Cristos, trasează un cerc în jurul
oraşului Nazaret - un punct minuscul pe hartă, o localitate neînsemnată de la marginea ţinutului plictiselii.
Vreme de treizeci de ani din cei treizeci şi trei cât a trăit pe Pământ, Isus a dus o viaţă obişnuită. în afara incidentului de la
Templu, survenit când avea doisprezece ani, nu avem nicio consemnare a ceea ce a spus sau făcut în timpul primilor treizeci de
ani cât a trăit pe acest pământ.
Dacă nu am avea o anumită afirmaţie în Evanghelia după Marcu, nu am şti nimic despre primii ani de viaţă adultă ai lui
Isus. Ea nu dezvăluie multe, ci ne oferă doar un fir cu care să ţesem un gând sau două, noi, cei care suferim din cauză că
avem o viaţă obişnuită.
Ciuleşte urechile. Iată versetul:
„Nu este acesta tâmplarul?“ (Marcu 6:3).
(Ţi-am spus că nu este prea mult.) Aceste cuvinte au fost rostite de vecinii lui Isus. Uimiţi de popularitatea Sa ulterioară,
ei se întrebau: „Este acelaşi tip care mi-a reparat acoperişul?“
Observă ce nu spun vecinii Săi:
„Nu este acesta tâmplarul care îmi datorează bani?“
„Nu este acesta tâmplarul care l-a înşelat pe tatăl meu?“
„Nu este acesta tâmplarul care nu a terminat niciodată masa pe care trebuia să mi-o facă?“
Nu, nu au fost spuse niciodată astfel de cuvinte. Leneşilor le este foarte greu să se ascundă într-un orăşel mic.
Înşelătorii se mută din oraş în oraş pentru a supravieţui. Isus nu a fost nevoit să Se mute. Aveai nevoie să repari un plug?
Cristos putea să facă acest lucru. Aveai nevoie de un jug nou? „Vecinul meu este tâmplar şi o să-ţi ceară un preţ
rezonabil.“ Poate că munca era obişnuită, dar conştiinciozitatea Lui, nu. Isus îşi lua în serios munca.
Şi poate că oraşul era unul obişnuit, dar nu şi atenţia pe care i-o acorda El. Oraşul Nazaret este aşezat pe un vârf de deal.
Cu siguranţă niciun băiat din Nazaret nu putea rezista tentaţiei de a urca pe coama dealului pentru a privi jos, în vale.
Aflat la peste 180 de metri deasupra nivelului mării, tânărul Isus putea să privească atent lumea pe care El o crease.
Florile de munte primăvara. Apusurile răcoroase. Pelicanii străbătând în zbor traseul de la izvorul Chison până la Marea
Galileii. Pajiştea împânzită de cimbru de la picioarele Sale. Câmpuri şi smochini în depărtare. Crezi că momentele
petrecute aici au inspirat următoarele cuvinte de mai târziu? „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp“
(Matei 6:28) sau „Uitaţi-vă la păsările cerului“ (Matei 6:26).
Cuvintele rabinului Isus au luat naştere în gândurile copilului Isus.
La nord de Nazaret se întind dealurile împădurite ale lui Neftali. Pe unul dintre ele ieşea în evidenţă satul Safed, cunoscut
în regiune ca „oraşul aşezat pe un deal “. Oare Se gândea Isus la Safed când a spus: „O cetate aşezată pe un munte nu
poate să rămână ascunsă.“ (Matei 5:14)?
Cioplitorul de juguri avea să explice mai târziu: „Jugul meu este uşor“ (Matei 11:30). Cel care a fost nevoit să înlăture destul de
des rumeguşul din ochi, va spune: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul
tău?“ (Matei 7:3).
Isus a văzut cum o sămânţă căzută pe drum nu a prins rădăcini (Luca 8:5) şi cum dintr-o sămânţă de muştar a crescut un
copac mare (Matei 13:31-32). Şi-a amintit de cerul roşu în zori de zi (Matei 16:2) şi de fulgerul de pe cerul răsăritean
(Matei 24:27). Isus era atent la ceea ce se întâmpla în viaţa Sa obişnuită.
Tu eşti atent la ce se întâmplă în viaţa ta? La ploaia care bate în geam. Zăpada tăcută din aprilie. Gânguritul unui bebeluş.
Să vezi un răsărit de soare în timp ce lumea încă doarme. Nu sunt acestea epistole personale? Nu poate Dumnezeu să
vorbească prin naveta pe care o faci într-o dimineaţă de luni sau prin schimbarea unui scutec la miezul nopţii?
Ia notiţe despre viaţa ta.
Nu există niciun eveniment atât de banal încât Dumnezeu să nu fie prezent în el, întotdeauna ascuns,
lăsându-ţi totodată libertatea de a-L recunoaşte sau nu... Priveşte-ţi viaţa aşa cum este: o taină de necuprins.
In plictiseala şi durerea din ea, nu mai puţin decât în entuziasmul şi bucuria ei: atinge, gustă şi miroase totul
pe drumul spre esenţa ei tainică şi sfântă pentru că, la urma urmei, toate momentele sunt momente cheie şi
viaţa însăşi este un har.
Data viitoare când simţi că viaţa ta este una banală, ia exemplu de la Cristos. Fii atent la munca şi la lumea ta.
Ascultarea lui Isus a început într-un atelier de tâmplărie dintr-un orăşel neînsemnat. Abordarea neobişnuită a vieţii Sale
obişnuite L-a pregătit pentru chemarea Sa ieşită din comun. „Când Isus Şi-a început viaţa publică, avea treizeci de ani“
(Luca 3:23, MSG). Pentru a participa la viaţa publică, trebuie să ieşi din viaţa particulară.
Pentru ca Isus să schimbe lumea, a trebuit să-Şi ia rămas bun de la lumea Sa.
A trebuit să-Şi ia la revedere de la Maria cu un sărut. O ultimă cină luată în bucătărie, o ultimă plimbare pe străzile
oraşului. A urcat oare pe dealurile din Nazaret gândindu-Se la ziua în care va urca dealul din apropierea Ierusalimului?
El ştia ce avea să se întâmple. „Dumnezeu L-a ales pentru acest scop cu mult înainte de începutul lumii“ (1 Pt. 1:20,).
Fiecare fărâmă de suferinţă fusese înscrisă deja în scenariu, Lui I-a revenit sarcina de a juca acest rol.
Nu că ar fi fost obligat. Nazaretul era un oraş confortabil. De ce să nu dezvolte o afacere cu cherestea?
Să-Şi ascundă identitatea? Să Se întoarcă în epoca ghilotinei sau a scaunului electric şi să evite crucea.
Să fii obligat să mori e una, dar să-ţi iei de bunăvoie crucea, asta este cu totul altceva.
Ilustr: Alan şi Penny Mcllroy pot să-ţi confirme. Faptul că au doi copii adoptaţi este lăudabil, dar nu neobişnuit.
Faptul că au adoptat copii cu nevoi speciale este semnificativ, dar nu unic.
Gravitatea problemelor de sănătate face din această istorie una neobişnuită.
Saleena este o victimă a cocainei. Supradoza luată de mama ei naturală a facut-o pe Saleena incapabilă să audă, să vadă,
să vorbească, să se mişte. Penny şi Alan au adoptat-o când ea avea şapte săptămâni. Doctorii i-au dat un an. A trăit şase.
Când Penny mi-a făcut cunoştinţă cu Saleena, i-a ciufulit părul şi a ciupit-o de obraji, dar Saleena nu a reacţionat. Nu o
face niciodată. Dacă nu se întâmplă un miracol, nici nu o va face vreodată. Şi nici sora ei.
- Ea este Destiny, mi-a spus Penny.
In patul alăturat stătea întinsă Destiny, în vârstă de un an, fără să facă vreo mişcare, într-o stare vegetativă. Penny nu va
auzi niciodată vocea lui Destiny. Alan nu va simţi niciodată sărutul Saleenei pe obraz. Nu le vor auzi niciodată pe fetele
lor cântând în cor, nu le vor vedea niciodată păşind pe podium. Le vor face baie, le vor schimba, le vor potrivi tuburile
prin care sunt hrănite, le vor masa membrele inerte, dar fără intervenţia lui Dumnezeu, această mamă şi acest tată nu
vor auzi altceva decât am auzit noi în după amiaza aceea: zgomotul unei respiraţii greoaie.
- Trebuie să-i curăţ nasul Saleenei cu pompiţa, mi-a spus Penny. Poate că vrei să pleci.
Am plecat întrebându-mă ce fel de dragoste este aceasta. Ce fel de dragoste adoptă dezastrul?
Ce fel de dragoste se uită la chipul copiilor, ştiind foarte bine cât de serioasă şi împovărătoare este nenorocirea lor şi
spune: „Ii iau“?
Când găseşti cuvântul pentru o astfel de dragoste, spune-I-1 lui Cristos.
Căci ziua în care a părăsit Nazaretul este ziua în care Şi-a declarat devotamentul pentru tine şi pentru mine.
Noi suntem la fel de neajutoraţi, lăsaţi într-o stare vegetativă din cauza păcatului.
După cum spune Petru, vieţile noastre erau „pe linie moartă, nu aveau nicio direcţie“ (1 Pt. 1:18, MSG).
Dar Dumnezeu, „infinit în îndurare şi cu o dragoste incredibilă... ne-a îmbrăţişat. El a luat vieţile noastre moarte din cauza
păcatului şi ne-a adus la viaţă în Cristos. El a făcut totul singur, fără niciun ajutor din partea noastră!“ (Ef. 2:4-5, MSG).
Isus a plecat din Nazaret în căutarea echivalentului spiritual al Saleenei şi al lui Destiny în această lume şi ne-a adus la
viaţă.
Poate că, până la urmă, nici nu suntem aşa de obişnuiţi.