Introducere

in tainele
nursingului

Prof.Nursing
Asist.Med.
Spinu Oana Teodora
 Impartirea istoriografica a nursingului
• I. Relevarea celor mai importante evenimente petrecute din Antichitate pana
la inceputul erei noastre

• II. Implementarea conceptului de calitate si institutionalizare a ingrijirilor odata

cu aparitia spiritualitatii crestine

• III. Secolul XIX cu progresul social si stiintific care a generat aparitia dreptului
la ingrijire al individului

• IV. Secolul XX cu succesiunea rapida a fenomenelor si evenimentelor ce au

marcat ingrijirile de sanatate.
 Practici de sanatate in era precrestina
• La începuturile istoriei, mesopotamienii sau sumerienii sau semiţi akadieni, au abordat bolile prin
prisma medicinei magico-religioase.

• Când aceste metode eşuau şi când exorcismul nu îl putea ajuta pe bolnav, se recurgea, pentru
vindecare, la medicul empiric sau chirurg.
• Medicina magică era practicată de preoţi iar cauza bolilor era pusă în seama greşelilor comise de
oameni faţă de zei. Astfel spiritele UTAKU provocau bolile gâtului, duhurile ALU afectau regiunea
epigastrică, demonii RABISHU dădeau naştere la boli ale pielii iar demonii IABASHU provocau crize
epileptice. Ciuma era atribuită zeului NERGAL iar naşterile cu probleme se datorau demonului rău
LABARTU. Naşterile erau supravegheate de zeiţa ISHTAR, considerată protectoarea dragostei şi
maternităţii. Femeile năşteau sub supravegherea moaşelor şi erau aşezate într-o poziţie flectată între 2
cărămizi. Când naşterea nu se putea declanşa se considera că duhurile rele închideau uterul şi se
utilizau buruieni sau piatra de naştere. Noul născut era ţinut în leagăn şi era alăptat de mama sa 2-3
ani. Jucăriile copiilor erau confecţionate din argilă.
 Patronul medicinei era considerat cel care avea ca simbol şarpele încolăcit pe toiag. El era fiul lui
EN-LIL, cel care a creat artizanal omul din argilă şi NIN-LIL, zeiţa atmosferei.

• Cu timpul babilonienii dezvoltă o nouă ştiinţă numită

CATARTICA sau arta de a preveni şi vindeca bolile şi
suferinţele morale prin purificarea sufletului şi curăţenie
corporală.

• Civilizaţia babiloniană a dat culturii medicale o farmacopee

bogată, cu un număr impresionant de reţete şi tehnici
terapeutice.

• Judecând după vechimea textelor medicale mesopotamienii au

fost poate printre primii din lume care au reuşit să creeze o
medicină empirică detasata într-o oarecare măsură de
procedeele de vindecare magice.
 Medicina in Egipt
Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt:
• Papirusul Ebers – descoperit în 1873 în Teba
• Papirusul Brugsch – descoperit în 1909 în Menphis
Studiul lor relevă baza empirică a procedeelor medicale ale
vechilor egipteni la care se adaugă magia şi practicile religioase.
Medicii egipteni se formau de regulă în jurul templelor şi erau
consideraţi ca reprezentanţi ai atotputernicului zeu Thoth, patronul
ştiinţelor şi al bibliotecilor.
 Din istoria lui Horus sunt legate multe semnificatii medicale astfel:
• Hapi, zeul cu cap de om al Sudului, era paznicul ficatului.
• Seth, zeul cu cap de câine al Nordului, era paznicul plămânilor.
• Duamutef, zeul cu cap de şacal al Estului, era paznicul stomacului.
• Qebehsenuef, zeul cu cap de şoim al Vestului, era paznicul
intestinelor.
Înainte de îmbălsămare, organele respective erau scoase din corp,
învelite în pânză şi depuse în recipiente denumite vase canopice al caror
capac avea forma capului zeului protector. Tuberculoza pulmonară şi
osteoarticuloza era o boală des întâlnită la egipteni. Silicoza, o altă
maladie pulmonară des întâlnită la egipteni si se datora inhalării
cristalelor mici de siliciu în timpul furtunilor din deşert.
• Igiena era foarte dezvoltată la vechii egipteni. Ei erau foarte preocupaţi atât de
curăţenia corporală cât şi a veşmintelor care erau făcute întotdeauna din pânză. Lepra
şi ciuma aduse, se pare, de navigatorii fenicieni din sud-estul Asiei, au evoluat în
teritoriile Egiptului ca o infecţie acută gravă ce au determinat epidemii.

• În 1650 î.H., în Egipt, începe să se formeze o medicină socială şi o medicină a

muncii; astfel soldatul egiptean primea îngrijiri medicale gratuite. Colectivul de
oameni, care participau la construirea piramidelor, erau supravegheaţi şi din punct de
vedere medical; astfel membrele fracturate erau imobilizate în atele. Plăgile sunt
tratate cu un amestec de smirnă şi ulei de eucalipt şi apoi sunt suturate. Trusele
chirurgicale din silex au fost înlocuite cu instrumente din bronz.
 Concepte medicale indiene

Experienţele medicale indiene pot fi sistematizate astfel:

• Medicina preariană(3000-1500 î.H.)

• Medicina vedică (700 î.H. – până în zilele noastre)
• Medicina ayurvedica sau medicina tradiţională indiană

Ayurveda este ştiinţa vieţii; reprezintă o concepţie biomedicala asupra omului sănătos dar şi bolnav. În India
educaţia medicală se făcea în universităţi, cea mai vestită fiind NALANDA. După 7 ani de studiu, în limba sanscrită,
învăţăcelul îşi desfăşura cunoştiinţele alături de un maestru. Odată dobândit dreptul de practică, medicul se obliga să
înlăture suferinţa şi să lupte pentru fericirea oamenilor.
• Pe lângă bărbaţi, îngrijirile medicale erau acordate şi de către femei, majoritatea erau specializate în probleme de
nursing
 Bolile erau diagnosticate prin observaţie şi examen clinic.
Medicul lua în observaţie 3 elemente principale:
• Culoarea conjuctivitei
• Aspectul limbii
• Caracterele urinei(culoarea , consistenţa, gustul)
 Practica Yoga
• Este o practică milenară datând din epoca preariană. În
aspiraţia lor teologică spre liniştea infinită, înţelepţii induşi
au intuit că alternanţa dintre acţiune şi repaos, încordare
şi destindere pot constitui fenomene fundamentale ale
vieţii.
• Procedeul yoga sau relaxarea ezoterică este codificat de
Potanjali, în sec. II î.H., ca un procedeu autohipnotic.
 Îngrijiri în China

• Atât civilizaţia antică chineză cât şi medicina pe care a dezvoltat-o stând de foarte multă vreme izolata
de inflexiunile exterioare va purta o amprentă cosmologică asupra lumii. De aici ideea că
microcosmosul corpului uman nu reprezintă altceva decât o imagine miniaturizată a macrocosmosului
cu care este de altfel într-o deplină comuniune.

• Interzicerea practicării disecţiilor datorită respectului faţă de morţi a dus la dezvoltarea unei anatomii
sofiste în care se încerca un paralelism între alcătuirea corpului omenesc şi astrologie dar soldat de
cele mai multe ori cu deducţii aberante. Astfel vasele de sânge, nervii şi tendoanele erau confundate
între ele, iar diferitele organe interioare şi funcţionarea acestora era făcută eronat.

• Ex: inima omului avea 7 orificii în concordanţă cu numărul aştrilor din constelaţia Carul Mare.
 În sec. XIII – III î.H. încep să apară deosebiri între lecuitorul laic şi vrăjitor. În sec.V î.H. meşteşugul
vindecării începe să se desfiinţeze în ranguri:

• Medici de boli – internişti

• Medici de tumori – chirurgi
• Medici de hrană – dieteticieni
• Medici de animale – veterinari

Prima lucrare medicală chineză cunoscută este atribuită împaratului Fu-Shi, 2850 î.H. şi este
intitulată cartea schimbărilor.

Doctrina echilibrului principiilor opuse Yin-Yang constituie un alt element fundamental al medicinei
chineze:
• Yin, reprezintă principiul negativ, asimilat cu întunericul, răceala, moartea, boala, dar şi cu femeia.
• Yang, principiul pozitiv, reprezintă forţa luminoasă, activă, caldă şi este considerată protectoarea vieţii
şi a sănătăţii.
• În paralel cu medicina cosmologică chineză se dezvoltă şi medicina empirica
pragmatică. Şcolile tradiţionale chineze au început să apară în perioada 800-1000
d.H. Aici medicii erau învăţaţi să consulte bolnavii cu multă atenţie. Elementul
fundamental al diagnosticului era pulsul, medicii chinezi considerând că fiecare boală
are pulsul ei particular. Au fost clasificate 200 astfel de pulsuri dintre care 26 indicau
un prognostic mortal.

• Terapia prin acupunctură, cea mai celebră tehnică terapeutică a reuşit să reziste
timpului peste 1200 ani. Ea se bazează pe redobândirea echilibrelor diferitelor organe
ale corpului prin înţeparea sau masarea punctelor de reprezentare pe piele a organelor
interne.

• În China Antică meseria de vindecător se transmitea de obicei din tată în fiu, existând
astfel generaţii întregi de medici.
 Civilizaţia greco-romană
• Şi la greci preoţii au fost primii medici iar templele primele lăcaşuri pentru bolnavi. Mai târziu aceştia
îşi pun în valoare practicile de vindecători, acceptând tutela unor zeităţi: Apolo, Chigeea, Panacea erau
zeii vindecători cărora li se aduceau jertfe în sanctuare.

• Medicina laică se afirmă prin scolile din Rodos, Cos, Cnidos. În cetăţile antice apar terapeuţii,
discipoli al lui Asclepios. Totodată iau naştere şcolile medicale laice cunoscute prin îndrumători ca
Tales, Pitagora, Heraclit

• Cea mai creatoare gândire din Antichitate a reprezentat-o Hipocrate, considerat părintele medicinei
greceşti în sec. V – VI î.H. Acesta fundamentează prin serviciile sale concepţii etice ale profesiunii
medicale. Se apreciază că din acele timpuri exista la greci şi un început de spitale denumite Asclepios
iar unii medici erau plătiţi de stat

• Îngrijirea bolnavilor era făcută în bune condiţii iar de această activitate se ocupau femeile.
 Îngrijiri de sănătate la romani

• Prin sec. al II-lea î.H., romanii introduc ştiinţa vindecării prin înfiinţarea unor
lăcaşuri numite Iatereon ce capătă denumirea de medicină.

• Până atunci patricienii se foloseau de sclavii pricepuţi în vindecarea anumitor boli.

Din această perioadă îi întâlnim la romani pe Vulnerari, adică chirurgii care lucrau
într-un fel de spitale pentru sclavi numite Valetudinarii. Cu timpul, în acele spitale,
se internează şi cei bogaţi, adică politicienii. La început acestea erau nişte instituţii
particulare, apoi se extind şi sunt subvenţionate de comune.