Sunteți pe pagina 1din 5

3.5.

STERILIZAREA
Pentru materialele textile utilizate în spital: saltele, perne, pături care nu intră în fluxul
rufăriei, deci nu se prelucrează termic ceea ce duce la acumularea şi la creşterea încărcăturii
microbiene, dezinfecţia se face prin pulverizare sau vaporizare în camere speciale, spaţii etanşeizate
sau saloane odată cu dezinfecţia terminală aplicată în aceste spaţii.
Pentru a putea asigura schimbarea la timp atunci când este necesar la nivelul unităţilor
sanitare trebuie să existe un depozit tampon cu lenjerie, pături, saltele şi perne.

Sterilizarea este operaţiunea prin care sunt eliminate sau omorâte microorganismele,
inclusiv cele aflate în stare vegetativă, de pe obiectele inerte contaminate, rezultatul acestei
operaţiuni fiind starea de sterilitate.
Prin procesul de sterilizare sunt distruse complet toate formele microbiene vii, inclusiv sporii
bacterieni.
Sterilizarea se realizează prin procese fizice sau chimice.
Principalii agenţi sterilizaţi utilizaţi sunt:
· vapori supraîncălziţi sub presiune ( autoclav );
· mediul de aer supraîncălzit, căldură uscată ( pupinel );
· aburi la temperatură scăzută şi formaldehida;
· vapori de oxid de etilen;
· plasma.
Obiectele care sunt sterilizate trebuie să rămână sterile până când casoleta/cutia/ pachetul

este deschis pentru utilizare. Dacă până la utilizare pachetul a fost udat se deteriorează conţinutul şi
nu mai este considerat steril. Menţinerea sterilităţii depinde de menţinerea integrităţii materialului cu
care a fost împachetat.

3.6. DEZINSECŢIA
Dezinsecţia reprezintă un complex de măsuri menite să prevină dezvoltarea artropodelor şi
totodată să asigure distrugerea sau îndepărtarea acelora care intervin în procesul epidemiologic al
unor boli infecţioase, care tulbură munca sau odihna omului. Dintre aceştia menţionăm: ţânţarii,
păduchii de corp şi de cap, puricii, căpuşele, muştele, gândacii de bucătărie, ploşniţele.
Acţiunea de dezinsecţie se execută de către un personal bine instruit şi care trebuie să
cunoască:
■ tehnica dezinsecţiei;
■ substanţele pe care le utilizează;
■ bioecologia artropodelor asupra cărora se acţionează;
■ măsurile de protecţie personală;
■ măsurile de protecţie faţă de persoanele şi obiectele supuse dezinsecţiei.
Dezinsecţia poate fi:
a) dezinsecţia profilactică (preventivă): care are ca scop împiedicarea dezvoltării
artropodelor, prin crearea de condiţii nefavorabile existenţei şi înmulţirii lor cât şi împiedicarea
contaminării lor cu germeni patogeni. Aceasta se poate realiza prin măsuri permanente, vizând:
- igiena personală;
- igiena locuinţei;
- igiena alimentelor;
- salubrizarea gospodăriilor;
- asanarea terenurilor mlăştinoase;
- aplicarea de site la geamuri.
b) dezinsecţia de combatere: cuprinde un ansamblu de măsuri care au ca scop distrugerea
artropodelor în toate stadiile lor de dezvoltare. Aceasta se realizează prin:
• metode fizice:
o - îndepărtare mecanica prin scuturare, periere, pieptănare, tundere, îmbăiere,
aspirarea prafului;
o capturarea cu site s-au benzi lipicioase;
o călcatul cu fierul încins;
o distrugerea cu căldura uscată (flambarea);
o distrugerea prin acţiunea frigului.

• metode chimice: utilizează substanţe chimice care îndepărtează vectorii şi substanţe


toxice cu acţiune distrugătoare asupra diferitelor stadii de dezvoltare a vectorilor.

3.7. DERATIZAREA

Deratizarea reprezintă un complex de metode şi mijloace cu scopul distrugerii rozătoarelor.


Distrugerea rozătoarelor se poate face prin :
■ Măsuri profilactice:
o etanşeizarea perfectă a clădirilor;
o îndepărtarea de pe pereţii exteriori ai clădirilor a plantelor agăţătoare;
o curăţenia zilnică a încăperilor şi a spaţiilor anexe;
o îndepărtarea resturilor de hrană neconsumată de animale, etc.
■ Măsuri de combatere:
o prin mijloace mecanice (capcane);
o prin mijloace chimice ( momeli toxice).
4. PRECAUŢIUNI UNIVERSALE (P.U.)

OBIECTIVE:
1. Cunoaşterea principilor de bază în aplicarea precauţiunilor universale;
2. Cunoaşterea măsurilor ce trebuie luate pentru prevenirea contaminării cu microorganisme ce se
transmit prin sânge.

Precauţiunile universale reprezintă un ansamblu de activităţi şi proceduri menite să prevină


în unităţile sanitare, contaminarea cu microorganisme care se transmit prin sânge şi alte fluide ale
corpului.

Principii de bază în aplicarea precauţiunilor universale: ·


Consideră toţi pacienţii potenţiali infectaţi;
· Consideră că sângele, alte fluide biologice şi ţesuturile sunt contaminate cu HIV,
VHB, VHC sau alte microorganisme;
· Consideră că acele şi alte instrumente folosite în practica medicală sunt contaminate
după utilizare.

Precauţiunile universale sunt măsuri fundamentale şi standard care se referă la:

· Măsurile aplicate de personalul medico sanitar în practica medicală:

o Spălarea mâinilor;

o Utilizarea echipamentului de protecţie adecvat şi complet.


• Măsurile care se aplică pacienţilor:
o Echipamentele şi articolele de îngrijire a pacienţilor;
o Transportul pacienţilor;
o Ustensilele pentru alimentaţia pacientului. Igiena mediului

4.1. SPĂLATUL MÂINILOR

Spălarea mâinilor – procedura prin care se elimină murdăria şi se reduce flora microbiană, tranzitorie
prin acţiune mecanică, utilizând apă şi săpun. Spălarea mâinilor se face cât mai atent după contactul
cu:
- fiecare pacient;
- cu sânge sau alte fluide biologice;
- echipamente, aparatură contaminată cu sânge;
- după îndepărtarea mănuşilor;
- la intrarea în serviciu şi la plecare;
- la intrarea şi la ieşirea din salon;
- înainte şi după examinarea fiecărui bolnav;
- înainte şi după aplicarea unui tratament;
- înainte şi după efectuarea de investigaţii;
- după scoaterea mănuşilor;
- după scoaterea măşti;
- înaintea de distribuirea alimentelor şi a medicamentelor;
- după folosirea batistei;
- după folosirea toaletei;
- după trecerea mâinii prin păr;
- după activităţi administrative, gospodăreşti.

CEA MAI IMPORTANTĂ ŞI MAI SIMPLĂ PROCEDURĂ


PENTRU PREVENIREA INFECŢIILOR NOSOCOMIALE ESTE
SPĂLAREA MÂINILOR.

Dezinfecţia mâinilor
- se face după spălare şi uscare prealabilă - cu cantitatea de antiseptic necesară, recomandată de
producător;
- timpul de contact:30 secunde - 1 minut;
- numai în cazul de contaminare masivă cu germeni patogeni se recomandă timpi de contact mai
mari cu substanţa antiseptică;
- scopul:distrugerea microorganismelor tranzitorii existente pe piele şi a unui procent cât mai
mare din flora rezidentă
IGIENA MÂINILOR

4.2. PURTAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECŢIE

Definiţia- echipamentului de protecţie - barieră între personalul medico - sanitar şi sursa de infecţie.

Echipamentul de protecţie:

Mănuşile : Suplimentar spălării mâinilor, purtarea mănuşilor joacă un rol important în reducerea
riscului de transmitere a microorganismelor.
Purtarea mănuşilor se face la manipularea instrumentarului contaminat, la transportul produselor
biologice , în contact cu plăgi, escare, alte leziuni cutanate.
Mănuşile pot fi în funcţie de scopul folosirii de uz unic, de uz unic - sterile, şi de uz general (de
menaj, din cauciuc), reutilizabi

Reguli de bună utilizare pentru mănuşile de unică utilizare:


Respectarea strictă a indicaţiilor.
1. Alegerea mănuşilor adaptate fiecărei utilizări.
2. Schimbarea mănuşilor se face:
- între 2 pacienţi;
- între 2 îngrijiri;
- în caz de întrerupere a activităţii;
- în caz de rupere.
4. Niciodată :
- nu se vor spăla mănuşile ( de unică folosinţă) după utilizare;
- nu se v-a purta aceiaşi pereche de mai multe ori; 5. După îndepărtarea
mănuşilor se spală mâinile .

Halatele: sunt necesare în timpul tuturor activităţilor din unităţile sanitare.


Şorţurile, bluzele impermeabile: se folosesc când se anticipează producerea de stropi, picături,
jeturi cu produse biologice.
Măştile: protejează tegumentele, mucoasele bucale, nazale ale personalului medical.
Protectoarele faciale; ochelarii, ecranele protectoare, etc.
Boneta;
Cizmele de cauciuc.